Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(179/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 392
Ședința publică din 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie Mari -
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă (fostă ), împotriva deciziei civile nr. 236 din 133.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu autoritatea tutelară de pe lângă Primăria și de pe lângă Primăria sectorului 5
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru reîncredințare minor.
La apelul nominal se prezintă recurenta pârâtă, asistată de avocatul -, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București și avocatul pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București; lipsește de pe lângă Primăria și de pe lângă Primăria sectorului 5
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentei depune la dosar chitanța în cuantum de 9,50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii, pe care instanța le anulează.
Avocatul intimatului invocă excepția nulității recursului și depune la dosar concluzii scrise, în cuprinsul cărora susține această excepție. Invocă dispozițiile art. 306 coroborat cu art. 302 lit. c din Codul d e Procedură Civilă, arătând că dezvoltarea criticilor din cuprinsul motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în cazurile stabilite de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Avocatul recurentei solicită respingerea excepției și solicită a se avea în vedere faptul că în motivele de recurs a indicat din eroare, ca temei legal, art. 304 pct. 8 din Codul d e Procedură Civilă, când, de fapt, criticile pot fi încadrate, potrivit art. 306 alin. 3 din Codul d e Procedură Civilă, în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Deliberând asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul reclamant, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât, din cuprinsul motivelor de recurs, astfel cum au fost dezvoltate, rezultă că aceste critici pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă, împrejurare față de care respinge excepția.
Avocatul intimatului reclamant solicită administrarea probei cu înscrisuri reprezentând situația școlară a minorului, precum și dovada plății cotelor de întreținere pentru locuința pe care o ocupă.
Avocatul recurentei pârâte arată că nu se opune la administrarea probei solicitate de partea adversă.
În urma deliberării, Curtea încuviințează cererea intimatului reclamant privind administrarea probei cu înscrisuri, apreciind că este utilă soluționării cauzei.
Avocatul intimatului reclamant depune la dosar, în copie certificată, adeverința eliberată de asociația de proprietari, copii de pe carnetul de elev al minorului și o adeverință de elev.
La solicitarea instanței, avocatul recurentei arată că, în prezent, minorul se află la mamă și locuiește efectiv în comuna, la părinții materni, deoarece nu au reușit să facă transferul școlar în
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei pârâte subliniază, în primul rând, faptul că jurisprudența a stabilit ca minorul să-i fie încredințat mamei, iar, în speță, aspectele avute în vedere de instanță la momentul încredințării către mamă, nu s-au schimbat în prezent.
Arată că au fost efectuate două anchete sociale, la domiciliul mamei copilului și la cel al bunicilor materni, iar cele două instanțe, de fond și apel, au avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, declarațiile a doi martori, respectiv polițistul din comună și medicul veterinar, hotărând reîncredințarea minorului către tată.
Cu privire la împrejurarea că minorul locuiește cu bunicii materni, arată că, oricum, un copil nu stă în permanență cu părintele, întrucât acesta merge la serviciu, iar pentru a locui cu mama sa, nu a fost posibil, deoarece tatăl nu și-a dat acordul pentru transferul la o școală din Cu toate acestea, recurenta se ocupă îndeaproape de copil, vizitându-l la fiecare sfârșit de săptămână.
Menționează că ambii părinți dețin condiții asemănătoare de locuit și de îngrijire a copilului, iar intimatul nu a produs suficiente dovezi care să conducă la reîncredințare.
Chiar și anchetele sociale efectuate în cauză au stabilit clar că mama oferă copilului condiții bune de creștere și educare.
Solicită, așadar, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii de recurs și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Referitor la susținerile părții adverse cu privire la declarațiile celor doi martori avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii de reîncredințare a minorului, solicită a se observa că este vorba despre declarația șefului de post din comună, care a declarat că a fost nevoit să intervină în familia recurentei, unde se produceau scandaluri pe fondul consumului de alcool, acesta nefiind un cadru adecvat pentru creșterea și educarea unui minor.
Solicită, de asemenea, a se avea în vedere atitudinea recurentei pârâte, care nu s-a prezentat în instanță la judecarea pricinii în fond și nu a administrat probe, dovedind lipsă de interes.
Deși, prin motivele de apel și de recurs, pârâta susține că minorul locuiește efectiv cu aceasta, dovezile depuse la dosar astăzi, în ședința publică, probează faptul că minorul locuiește în comuna, la părinții materni. Din cauza lipsei supravegherii mamei se observă și o scădere a rezultatelor la învățătură ale copilului.
Apreciază că ambele instanțe anterioare au avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, asigurarea unor condiții de stabilitate, iar intimatul dovedește că are un serviciu stabil, locuiește în casa părinților săi, unde copilul are asigurate toate condițiile necesare unei bune dezvoltări și educații.
Nu contestă că mama își iubește copilul, însă numai această afecțiune nu poate fi hotărâtoare în cazul încredințării minorului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.450/21.05.2008, Judecătoria Lehliu Gară a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei (fostă ) și în contradictoriu cu autoritățile tutelare - PRIMĂRIA COMUNEI, județ C și PRIMĂRIA SECTORULUI 5 - B, a dispus modificarea măsurii referitoare la încredințarea minorului, stabilită prin sentința civilă nr.6406/08.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.569/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, pronunțată în dosarul nr.6771/2004, a încredințat reclamantului spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 21.03.2001, a obligat pârâta la plata către reclamant, în favoarea minorului, a sumei de 100 lei lunar - începând de la data introducerii acțiunii (25.02.2008) și până la majoratul copilului, fără cheltuieli de judecată.
Au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 15.07.2000, căsătorie din care a rezultat minorul, născut la data de 21.03.2001.
Prin sentința civilă nr.6406/08.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 B, pronunțată în dosarul nr.6771/2004, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.569/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina exclusivă a pârâtei, iar minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare mamei, respectiv pârâtei din cauza de față.
Din cuprinsul sentinței civile a rezultat că motivele care au condus la această soluție au fost vârsta fragedă a minorului și împrejurarea că pârâta îi poate asigura la domiciliu, cu ajutorul părinților săi, condiții corespunzătoare de creștere și educare, reținându-se, totodată, că tatăl are condiții materiale superioare de oferit minorului.
Prin sentința civilă nr.636/22.11.2006 a Judecătoriei Lehliu - Gară, definitivă și irevocabilă prin neapelare, reclamantului i s-a stabilit un program de vizitare minor.
În prezent minorul locuiește în satul, împreună cu bunicii materni, cu o mătușă și cu străbunica, în locuința acesteia din urmă, în condiții destul de modeste.
Între timp, pârâta s-a angajat în municipiul B și a intrat într-o relație de concubinaj cu un alt, cu care de altfel locuiește în B, venind la locuința părinților săi la sfârșit de săptămână - sâmbăta și plecând duminica, sau o dată la două săptămâni, timp în care minorul rămâne în grija bunicilor materni.
S-a reținut că mediul în care minorul trăiește in prezent nu este unul adecvat pentru creșterea și dezvoltarea armonioasa a acestuia, întrucât locuiește împreună cu bunicul matern, în persoana căruia nu poate găsi un exemplu de urmat.
Astfel, atât din referatul de anchetă socială și din adresele eliberate de Postul de Poliție, cât și declarația martorilor audiați, a rezultat că tatăl pârâtei consumă frecvent băuturi alcoolice, pe fondul cărora devine violent, mai ales în limbaj, fiind sancționat contravențional in baza Legii nr.61/1991 în repetate rânduri, mama paratei formulând împotriva sa plângeri penale pentru lovire, amenințări și distrugere.
Este adevărat că bunicul nu se comportă violent față de minor, dar acest comportament al bunicului este imposibil să nu-i creeze temeri copilului, mai ales că scenele de certuri, de limbaj grosolan și distrugeri provocate de bunic sunt repetate.
Mai mult decât atât, minorul a fost dus și la părinții actualului concubin al pârâtei, persoane cu care acesta nu are nicio legătură.
Din probele administrate, instanța a reținut că minorul intră în contact cu mama sa perioade scurte de timp, deși, având în vedere vârsta acestuia, acesta ar avea nevoie permanentă de prezența mamei, de afecțiunea acesteia, de sfaturile și îndrumările ei.
Nu se contestă faptul că pârâta nu-și iubește copilul, dar timpul petrecut împreună cu acesta și atenția acordată sunt insuficiente, copilul fiind crescut, în realitate de bunici, iar condițiile materiale sunt modeste.
S-a menționat de câtre unul din martorii audiați că minorul este măcinat de o suferință fizică și psihică.
S-a apreciat că această suferință este dată de "lipsa" părinților, aspect confirmat de audierea minorului în camera de consiliu.
În privința reclamantului, din probele administrate rezultă că acesta are o situație materială bună, locuiește împreună cu părinții săi într-un apartament din B, realizează venituri și s-a îngrijit în permanență de minor, nu numai prin faptul că a achitat la timp pensia de întreținere, dar și prin grija deosebită acordată acestuia în perioada programului de vizitare, ducându-l în repetate rânduri la medic pentru controale medicale (potrivit actelor medicale atașate), trimițându-i îmbrăcăminte, jucării etc.
Este adevărat că și reclamatul este încadrat în muncă, ceea ce duce la concluzia că în cazul în care minorul ar sta la el, pe perioada zilei bunicii paterni ar avea grijă de el, dar, cu toate aceste, în fiecare zi reclamantul ar fi alături de copil, s-ar interesa zilnic de problemele acestuia, ajutându-l la lecții, jucându-se împreună, ceea ce pârâta nu a făcut.
Pe de altă parte, pârâta nu a combătut cu nimic situația prezentată de reclamant, având o atitudine de totală pasivitate față de cauza de față.
Instanța a apreciat, în raport de probele administrate, de situația de fapt reținută, in sensul ca s-au schimbat împrejurările care au stat la baza încredințării minorului mamei prin sentința de divorț, copilul având în prezent 7 ani.
S-au avut in vedere posibilitățile materiale concrete ale reclamantului, atitudinea pârâtei, dar și dorința minorului, aspecte in raport de care instanța a concluzionat in sensul ca este în interesul minorului ca acesta să fie reîncredințat tatălui spre creștere și educare.
Acest lucru se impune având în vedere interesul superior al copilului, principiu promovat de art.2 din Legea nr.272/2004, iar potrivit art.32 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Față de toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.42, 44 și 100 alin.3 Cod familie, instanța a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului, motiv pentru care a admis-
A dispus modificarea măsurii în ce privește încredințarea minorului, stabilită prin sentința civilă nr.6406/08.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.569/2006 a, pronunțată în dosarul nr.6771/2004.
A încredințat reclamantului spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 21.03.2001.
Dispozițiile art.86 alin.3 din Codul familiei instituie dreptul de întreținere al descendentului minor, oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.
Cum în speță, minorul se află în întreținerea reclamantului, și pârâta, la rândul său, este obligată să asigure întreținerea copilului, nevoile acestuia fiind prezumate de lege.
În ce privește situația materială a pârâtei, aceasta, deși a precizat că este încadrată în muncă, obligându-se să depună la dosar adeverința cu veniturile, ulterior aceasta nu s-a mai prezentat în instanță, situație în care la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-a avut in vedere salariul de bază minim pe țară, stabilit prin nr.HG1507/2007, cuantificând astfel pensia până la cota de 1/4 din acest venit, după deducerea cotei de impozitare, conform art.94 Codul familiei.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant, în favoarea minorului, a sumei de 100 lei lunar - începând de la data introducerii acțiunii (25.02.2008) și până la majoratul copilului.
Prin decizia civilă nr.236 A/13.10.2008, Tribunalul Călărașia respins apelul formulat de apelanta împotriva sentinței civile nr.450/2008 a Judecătoriei Lehliu Gară.
S-au avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.42 Codul familiei la încredințarea minorului unuia dintre părinți, instanța trebuie sa seama de criteriul interesului superior al minorului.
Este adevărat că apelanta, mama minorului a făcut dovada că realizează venituri din muncă și că are un spațiu de locuit în B, două camere închiriate unde locuiește împreună cu concubinul său, însă această situație de fapt nu este suficientă pentru a stabili că minorul are asigurate condițiile cele mai bune pentru creștere și educare.
Instanța de apel a reținut ca tatăl minorului oferă condiții materiale și de locuit corespunzătoare din punct de vedere material și sigure, fiind ajutat în acest sens și de părinții săi.
Ancheta socială efectuată dovedește că minorul nu locuiește cu mama sa, ci cu părinții acesteia, în satul, comuna, județ C, fiind elev în clasa a II-a în aceiași localitate, demersurile făcute de apelanta pentru a-l transfera la o școală din B, în timpul procesului, neavând relevanță sub aspectul analizat.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 16.12.2008, pârâta (fostă ), prin care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Instanța este chemata să constate că nu există nici o modificare esențială a condițiilor avute în vedere de primele instanțe la încredințarea minorului, de natura să justifice măsura dispusă de Judecătoria Lehliu, respectiv Tribunalul Călărași.
Singura modificare intervenită pe parcursul celor aproximativ doi ani de la data luării măsurii încredințării minorului, în situația mamei, dar și a copilului, este aceea ca mama-recurentă a încercat să își depășească condiția și să-și dorească să-i ofere copilului sau o viață mai bună.
Recurenta a ales să muncească în B, cu scopul de a-și îmbogăți situația materială și posibilitățile concrete de creștere și educare pentru minor, fiind de notorietate că un oraș așa de mare asigură mai multe posibilități de dezvoltare, decât o micuță localitate rurală cum este satul, din comuna, județ
Astfel, s-a susținut că recurenta a reușit să se angajeze la o societate din B, să-și găsească o locuință pe care, deși nu e proprietate personală, poate în mod efectiv să o ofere copilului său.
De asemenea, mama copilului a dezvoltat o relație cu un alt, relație care urmează să fie oficiată prin căsătorie.
Acest din viata recurentei, nu numai că îl acceptă pe copil, dar îl și creste și îl iubește ca pe propriul fiu, minorul fiind foarte atașat de acesta.
Recurenta a așteptat mai întâi să-și îmbunătățească situația materială, nu a încercat să-l bulverseze pe copil, abia ulterior a luat măsurile concrete ce se impuneau pentru a fi alături de copilul său.
Recurenta s-a ocupat împreuna cu părinții săi, bunicii materni, de creșterea copilului, urmând ca în momentul în care putea să-i prezinte copilului o nouă locuință și o viață de familie armonioasă în altă localitate decât cea pe care a cunoscut-o minorul, să își crească singură copilul.
Consideră că Judecătoria Lehliu și Tribunalul Călărași nu au aprofundat însă toate aceste aspecte, rezumându-se la o judecată superficială a cauzei.
Încredințarea minorului către tatăl său, s-a realizat cu motivația că acesta "oferă condiții materiale și de locuit sigure, fiind ajutat și de părinții săi", pe când mama copilului "a făcut dovada că realizează venituri din muncă și că are un spațiu de locuit în B, două camere închiriate unde locuiește împreună cu concubinul său, însă această situație de fapt nu este suficienta".
Instanțele anterioare au hotărât schimbarea unei sentințe de încredințare minor, la doar doi ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a acesteia, pentru simplu fapt ca mama nu este proprietara unei locuințe.
Instanța de apel a omis însă nevoia afectiva de stabilitate și de armonie a unui copil, aspecte cu mult mai importante în dezvoltarea psihologică a unui copil, decât aspectele de ordin material.
Învederează instanței de recurs că imobilul în care locuiește tatăl minorului, ca și cel în care locuiește mama copilului, are tot 2 camere, însă în acest apartament tatăl copilului locuiește împreuna cu părinții săi (bunicii paterni) și cu bunica sa (străbunica paternă) care este nevăzătoare de gradul I, fiind chiar imobilizată la pat.
În aceasta situație este puțin probabil ca la domiciliul tatălui, minorul să poată avea o camera a lui, pe când dacă ar locui cu mama sa, acest fapt ar fi cert.
Consideră că în vederea schimbării unei hotărâri prin care un minor a fost încredințat unuia dintre părinți, este necesar ca părintele care face o asemenea solicitare să dovedească, iar instanța învestită să constate, că părintele căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare nu mai este să crească un copil, din motive de ordin material sau moral.
Recurenta a învederat instanței că în situația de față nu s-a dovedit, și nici nu s-a susținut, ca mama copilului este o persoana care nu mai este capabilă să crească un copil, ci s-a încercat doar inducerea ideii ca dacă mama nu are o locuința proprietate personală, iar tatăl locuiește cu părinții săi (bunicii paterni) într-o locuință proprietatea acestora, atunci copilul trebuie încredințat tatălui.
Consideră că instanța trebuia să fi avut în vedere mult mai multe aspecte la pronunțarea unei astfel de hotărâri de reîncredințare.
Instanța trebuia să cântărească impactul psihologic și dezvoltarea ulterioara a personalității unui copil în situația în care acesta ar urma să crească alături de tatăl, bunicii paterni și o străbunica nevăzătoare (în două camere), față de situația în care copilul ar crește alături de mama și soțul acesteia (față de care copilul este foarte atașat) în două camere formând o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
Criticile formulate de recurentă vor fi analizate în recurs, numai în măsura în care acestea vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, în formele prescrise de dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă - aplicarea greșită a legii, nu și cele care vizează aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, aceasta exigenta fiind impusa de caracterul extraordinar al căii de atac promovate.
Părțile au beneficiat de o judecata in fața a doua instanțe de fond (prima instanța și instanța de apel), conform principiului dublului grad de jurisdicție, astfel că orice nemulțumire a părții pe aspectele de apreciere a probelor administrate in cauza, prin urmare aspectele de netemeinicie, exced cadrului procesual de investire în recurs, date fiind cerințele explicite ale acestei jurisdicții extraordinare (art.304 din Codul d e procedura civila).
Critica de nelegalitate ce se impune a fi analizată, si care prin natura sa specifica trimite implicit la situația de fapt pe deplin stabilita de instanțele de fond, estecea referitoare la criteriul interesului superior al copilului minor.
În raport de dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea apreciază căprincipiul interesului superior al copiluluitrebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii minori și acest principiu trebuie pus în relație, cu drepturile si interesele personale ale parților aflate in conflict, dar și cu responsabilitățile pe care legea le recunoaște în egală măsură ambilor părinți.
Părinții sunt primii chemați de legea cadru-Legea nr.272/21 iunie 2004-să asigure creșterea și educarea copilului, intr-o modalitate menita sa dezvolte armonios personalitatea copilului minor.
In jurisprudența constantă a instanțelor de judecată s-a reținut că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, ca părinții sunt chemați să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
Potrivit art.44 din Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, iar modificarea măsurilor luate se va face cu respectarea cerințelor prevăzute de art.42 Codul familiei.
În privința reclamantului, din probele administrate în cauză, instanțele de fond au reținut ca acesta are o situație materială bună, locuiește împreună cu părinții săi într-un apartament din B, realizează venituri și s-a îngrijit în permanență de minor, nu numai prin faptul că a achitat la timp pensia de întreținere, dar și prin grija deosebită acordată acestuia în perioada programului de vizitare, ducându-l în repetate rânduri la medic pentru controale medicale (potrivit actelor medicale atașate), trimițându-i îmbrăcăminte, jucării etc.
Aceasta situație de fapt avută în vedere de instanțe, alături de dorința exprimată a minorului de a crește alături de unul din părinții săi, starea acestuia psihică precară, atmosfera neprielnică emoțional din familia bunicilor materni unde copilul minor se află în prezent, sunt argumente serioase pentru a aprecia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reîncredințarea minorului către celălalt părinte.
Ceea ce este important în ceea ce privește consolidarea relației dintre părinte si copilul minor, la aceasta vârsta relativ frageda, este contactul direct si regulat al acestora, preocuparea continua a părinților sau părintelui care-l are efectiv in îngrijire pentru ca minorul sa aibă condiții materiale adecvate creșterii si dezvoltării intelectuale, sa fie înconjurat de o atmosfera calma, armonioasă, toate acestea contribuind semnificativ la configurarea deplină a unei personalități puternice, pozitive.
Copilul trebuie protejat in permanenta de toate aspectele din viata concretă, care induc in mintea si sufletul acestuia nesiguranță, teama, lipsa de perspectiva, tristețe, labilitate emoțională.
Un argument în plus pentru menținerea soluțiilor anterioare este dat de dispozițiile exprese ale art.9 pct.3 din Lege nr.18/1990- a ratificat Convenția cu privire la drepturile copilului-care stipulează dreptul copilului de a întreține relații personale si contacte directe cu cei doi părinți,in mod regulat.
Instanțele anterioare au desprins din dovezile administrate în cauză pentru situația de față că cel care poate să asigure în prezent o relație personală efectivă cu minorul este tatăl, ajutat fiind de familia sa.
Lipsa unui spațiu de locuit proprietate personală a pârâtei nu a reprezentat argumentul definitoriu pentru încuviințarea cererii de reîncredințare, ci preocuparea tatălui pentru viața afectivă a copilului său, dorința de a-i asigura stabilitate, echilibru si liniște sufletească, argumente care cumulate configurează conținutul intrinsec al noțiunii de interes superior al copilului.
Pentru a fi luată o astfel de măsură de reîncredințare, nu trebuie să i se impute mamei, fapte grave de comportament, ci doar sa se constate că în prezent minorului i-ar fi mai bine în îngrijirea și supravegherea tatălui și al familiei acestuia.
Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă (fostă ), împotriva deciziei civile nr.236 A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA COMUNEI, JUDEȚ C și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 5 -
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./
2 ex./23.03.2009
Trib.C -;
Jud.L Gară -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu, Ilie
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 767/2009. Curtea... → |
|---|
