Stabilire program vizitare minor. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(190/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 393
Ședința publică din 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie Mari -
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 1387 din 3.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal se prezintă recurenta pârâtă și avocatul pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Recurenta depune la dosar chitanța în cuantum de 19 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii, pe care instanța le anulează.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta pârâtă apreciază că nu este corect să se stabilească pentru minor un program așa de încărcat cum a hotărât instanța, ținând seama și de boala de care suferă copilul, care face ca deplasarea acestuia la domiciliul intimatului să-i fie dăunătoare.
Arată, de altfel, că nu i-a interzis intimatului să-l viziteze pe minor, însă acesta nu s-a interesat de copil până la vârsta de 4 ani și 9 luni și, deși știa că minorul este bolnav, nu a participat cu nimic, din punct de vedere material, la creșterea acestuia.
Mai mult, deși a încercat să discute cu reclamantul, în încercarea de a stabili de comun acord un program de vizitare, acesta a refuzat orice dialog.
Solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Subliniază că reclamantul nu a solicitat decât să i se permită să aibă legături personale cu minorul, în termenii prevăzuți de lege, această solicitare nefiind o încălcare a dreptului mamei, astfel cum recurenta susține în motivele de recurs.
Menționează că îi plătește recurentei pensie de întreținere pentru copil, iar, cu privire la încărcarea programului minorului, solicită a se observa că părțile au domicilii relativ apropiate, astfel că deplasarea nu îi poate dăuna copilului și la ambii părinți acasă sunt create condiții bune pentru creștere și educare.
Apreciază că situația conflictuală dintre părți nu trebuie să afecteze relația tată - fiu, sperând că se va putea ajunge la o înțelegere cu privire la obiectul pricinii, astfel încât să nu îi fie încălcate drepturile mamei și, în același timp, tatăl să aibă legătură permanent cu fiul său.
În replică, recurenta arată că a fost nevoită să plece la muncă în străinătate pentru a-i putea asigura copilului o întreținere corespunzătoare, să aibă acces la spital și să poată cumpăra medicamente, iar programul de vizitare stabilit de instanță coincide cu concediul în care ea poate veni în țară să-și vadă copilul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr- la data de 30.06.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței de judecata că prin hotărârea judecătoreasca ce o va pronunța în cauza sa ii încuviințeze dreptul de a avea legături personale cu minorul și sa stabilească un program vizitare a acestui minor.
Prin sentința civilă nr.4041 din 27.08.2008 instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a încuviințat reclamantului de a avea legături personale cu minorul după următorul program: prima și a treia săptămână în fiecare lună, vineri orele 1800- duminică orele 1800la domiciliul reclamantului; 2 zile de Paști la reclamant; 24, 25, 26 decembrie alternativ cu 30, 31.12, 1.01- la reclamant; 3 săptămâni în vacanța de vară - cu reclamantul.
S-a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din căsătoria părților a rezultat minorul născut la data de 26.05.2004, iar de la data despărțirii părților copilul se află în grija bunicilor materni, pârâta locuind și lucrând în Italia.
A mai reținut instanța de fond că martorul G - propus de reclamant - a declarat că este prieten cu reclamantul și știe că acesta se preocupă de copil, îl însoțea uneori când se ducea la socrii să vadă copilul, la un moment aceștia sau mama copilului nu i-au mai permis reclamantului să ia copilul pe motiv că nu ar avea grijă de el,că știe că reclamantul contribuie la creșterea copilului, în locuința acestuia existând un dormitor este special amenajat pentru copil,că părinții copilului sunt despărțiți de doi ani, insa copilul se înțelege foarte bine cu tatăl lui, iar în prezent acesta se află la mama lui în Italia.
Martorul - martor propus de pârâtă - a arătat că minorul se află în prezent cu mama lui în Italia iar anterior plecării a locuit cu bunicii materni, știe că reclamantului i s-a permis să plece cu copilul nu doar să-l viziteze la bunicii materni însă din data de 26.05.2008 reclamantul nu a mai fost lăsat să-și vadă copilul, de la părinții materni a înțeles că reclamantul are o armă de foc și că i-a permis copilului să o vadă, știe că copilul are alergii și că a suferit de boli specifice vârstei.
Instanța apreciat că nu s-a probat că exista un impediment legal pentru că minorul sa nu fie,luat în domiciliul reclamant ului, că susținerea în sensul că minorului i s-ar fi arătat o arma nu s-a dovedit, că minorul are nevoie de prezenta și modelul parental al tatălui. Fiind băiat și cu atât mai mult cu cât mama este plecata la munca în străinătate, nefiind de dorit că minorul sa ajungă sa fie crescut exclusiv de bunici. mai apreciat că
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând soluția instanței de fond sub aspectul programului de vizitare "prea încărcat" ceea ce duce la stresarea minorului prin scoaterea acestuia din mediul familial și găzduirea la domiciliul reclamantului.
Apelanta mai susține că instanța de fond nu a ținut seama de vârsta copilului (4 ani) și de sentimentele de afecțiune ale acestuia care sunt mai puternice față de mamă la această vârstă și nu a ținut seama de problemele de sănătate ale copilului.
Prin decizia civilă nr.1387 A/03.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta-parata, împotriva sentinței civile nr.4041/27.08.2008, pronunțata de Judecătoria Buftea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, ca nefondat și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că pentru părinți îngrijirea, creșterea și educarea copilului reprezintă un drept și în același timp o îndatorire fundamentală și că, ambii părinți au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacității lor în continuă dezvoltare ale acestuia, orientarea și sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale.
Garantarea drepturilor copilului în general, dar și în raport cu părinții săi se realizează prin respectarea și aplicarea principiilor consacrate atât de Codul familiei cât și de Legea nr.272/2004 și care se referă la principiul respectării cu prioritate a interesului superior al copilului.
Tribunalul a subliniat că ambii părinții trebuie să înțeleagă că orice demers sau decizie referitoare la un copil, întreprinsă de o autoritate, în speță, de o instanță judecătorească, trebuie să aibă în vedere principiul deja enunțat, precum și responsabilizarea părinților în legătură cu exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, dar și faptul că aceștia sunt egali în privința drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori astfel cum prevăd dispozițiile art.97 alin.l Teza întâi din Codul familiei, astfel că, așa cum copilul are dreptul de a crește alături de părinții săi, în situații de excepție, cum le denumește Legea nr.272/2004, când copilul minor, a fost încredințat spre creștere și educare unuia dintre părinți, celălalt părinte are dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea și educarea lui.
S-a constatat că minorul în cauza se află la o vârstă propice dezvoltării unor relații firești între tată și fiu, și că trebuie să beneficieze de o reală oportunitate în dezvoltarea armonioasă a acestor relații, să participe la activități recreative specifice vârstei sale împreună cu tatăl, să dezvolte relații personale și contacte directe și cu bunicii paterni, activități care în mod evident nu se pot realiza la domiciliul și în prezența mamei sau a bunicilor materni, așa cum a solicitat apelanta.
La momentul actual când are vârsta de 4 ani și 5 luni este justificată crearea de relații afective cu tatăl său și cu rudele pe linie paternă, atâta timp cât acest lucru nu contravine interesului său superior, iar tribunalul nu a identificat motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, astfel încât programul stabilit de prima instanță respectă dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004.
Tribunalul nu a putut reține ca rezonabilă temerea apelantei în sensul că scoaterea copilului din mediul familial și găzduirea la domiciliul tatălui reprezintă un stres emoțional, iar petrecerea sărbătorilor de Paște cu tatăl este de natură a leza sentimentele afective pe care le are față de mamă și bunicii materni, atrăgând atenția ambilor părinți că sunt datori să-I informeze pe despre măsurile dispuse de instanță, astfel încât acesta să înțeleagă corect faptul că va petrece anumite perioade de timp cu tatăl său, dar și motivul pentru care această schimbare în modul lui viață de până acum, este în interesul său, este necesară pentru consolidarea unor relații de familie cu ambii părinți.
Față de circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a constatat că nu există motive temeinice care să justifice modificarea programului stabilit de prima instanță în vederea exercitării legăturilor personale ale tatălui cu copilul minor, precizând că problemele de sănătate ale copilului, invocate de apelantă, trebuie cunoscute și asumate în egală măsură și de părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare.
Împotriva deciziei civile nr.1387 A/03.11.2008 a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a arătat că programul stabilit în favoarea reclamantului pentru vizitarea minorului este de natură a-i încălca drepturile pe care le are ca mamă - cea căreia i-a fost încredințat minorul spre creștere și educare prin hotărârea de divorț, aceasta deoarece, este plecată legal la muncă în Italia, singurele zile libere pe care le primește, atât recurenta cât și cetățenii români care lucrează în străinătate, fiind cele de sărbătorile legale (Paști și C), ori, tocmai în aceste zile, pârâtului i s-au stabilit zilele în care-l poate lua la domiciliul său pe minor.
Recurenta arată că ar trebui discutată motivarea deciziei prin care i s-a respins apelul declarat împotriva sentinței fondului, care, printre altele, reține ca justificată cererea reclamantului pentru crearea de relații afective a minorului cu tatăl său și cu rudele pe linie paternă deși înainte de data introducerii acțiunii, aceasta justificare nu exista, deoarece bunicii paterni nu și-au manifestat niciodată interesul în a-l vizita pe minor, deși nu le-a fost niciodată interzis accesul la minor - nepotul lor - care, în prezent, așa cum rețin instanțele, are 4 ani și 5 luni.
Se mai susține că s-a ignorat prin decizia din apel, că minorul este înscris la grădiniță, deci, dacă este luat la domiciliul tatălui de vinerea orele 1800și este readus în domiciliul bunicilor materni duminica la orele 1800, programul minorului este dat peste cap, nemaivorbind despre timpul necesar efectuării curteniei corporale a acestuia, etc.
În raport de aceste împrejurări, solicită a se constata că recurentei, ca îi este îngrădit dreptul de a avea legături personale cu minorul motiv pentru care, sa fie fixat pentru vizitarea minorului un program rezonabil - spre exemplu de două ori pe lună de vineri până sâmbăta seara orele stabilite fiind rezonabile, iar pentru sărbătorile de iarna, 24, 25 decembrie.
Intimatul nu a formulat în termenul stabilit de art. 308 alin.2 Codul d e procedură civilă, întâmpinare.
La data de 26.02.2008, acesta a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauza, curtea constata recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica legata de motivarea deciziei civile recurate.
controlul de legalitate al deciziei civile recurate, din perspectiva acestui motiv de recurs, Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de recurs sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces, sau contradictorie.
În cauza, prin cererea de apel, recurenta a formulat critici referitoare la aplicarea greșita de către instanța de fond a prevederilor legale cuprinse în art.14 din legea nr.272/2004, susținând că prima instanța a stabilit un program de vizitare prea încărcat, fără a tine seama de vârsta copilului și de legăturile puternice de afecțiune crate între acesta și mama, respectiv bunicii materni și nici de problemele de sănătate pe care le are minorul în cauza, de natura sa ii creeze acestuia stare se stres emoțional.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor acestor critici, făcând trimitere expres la probatoriul administrat în cauză și care a condus la formarea convingeri sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct.7 Codul d e procedură civilă, nu poate fi reținuta nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelantul reclamant.
În ceea ce privește critica legată de modul de stabilire programului de vizitare minorului stabilit în favoarea tatălui intimat.
O prima precizare se impune a fi făcuta în raport de încadrarea acestei critici în motivele de recurs prevăzute expres și limitativ în art. 304 Codul d procedură civilă, întrucât recurenta nu a precizat în cuprinsul cererii formulate, textele de lege cu privire la care apreciază că nu au fost corect interpretate și aplicate în cauza de către instanța de apel, ci s-a limitat la indica generic prevederile din Codul Familiei și cele înscrise în legea nr. 272/2004.
Așa fiind, curtea în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 306 alin. 3 Codul d procedură civilă și a argumentelor prezentate de recurenta în susținerea acestor critici, relative la modul de stabilire a perioadei de timp și orele în care s-a stabilit de către instanțele de fond programul de vizitare, apreciază că acestea vizează protejarea interesului copilului, consacrat de art. 2 din legea nr. 272/2004, astfel că va proceda la analiza acestui motiv de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 Codul d procedură civila.
În ceea ce privește textele de lege incidente în cauză, curtea retine că potrivit art. 30 și art. 31 din legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale. În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. În același timp, potrivit art. 14 alin.1 și art. 16 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, relații personale ce se pot realiza, conform art.15 alin.1 din aceeași lege, printre altele, prin întâlniri ale copilului cu părintele care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul și prin vizitarea copilului.
În ceea ce privește stabilirea programului de vizitare a copilului, în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea acestor drepturi dispozițiile art. 43 din codul familiei și art. 2 alin. 2 și art. 31 alin. 2 și 3 din legea nr.272/2004, stabilesc că aceasta se realizează de instanța judecătorească, potrivit interesului superior al copilului.
Din ansamblul dispozițiilor legale citate anterior, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că ambii părinți au aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
Curtea retine totodată jurisprudența CEDO, care, în cauza Ignaccolo- împotriva României, apreciat că, art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel, încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi iar în cauza Johansen contra Norvegia CEDO statuat că, interesul copilului trebuie sa fie considerat că fiind primordial. astfel că doar un comportament deosebit de nedemn, poate determina ca o persoana să fie privată de drepturile sale părintești în interesul superior al copilului.
În raport de cele anterior prezentate, curtea retine că, în aplicarea prevederilor art. 2, art. 16 alin. 1 din legea nr. 272/2004 și art. 8 din CEDO, interesul copilului este acela de avea viața de familie, deziderat care nu se poate realiza decât prin menținerea legăturilor personale, în mod efectiv, între copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat, cu excepția acelorsituații excepționaleîn care se probează că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În aplicarea prevederilor art. 31 din legea nr. 272/2004 și a art. 8 din CEDO, instanțele sesizate cu cererea introductivă, aveau așadar obligația de stabili modalitatea de exercitare drepturilor părintești ale intimatului reclamantul, în așa fel încât pe de o parte, programul de vizitare stabilit să fie de natură să consolideze legăturile afective între tată și copilul său, dar în același timp, să corespundă interesului copilului, care se impunea a fi raportat, așa cum în mod corect au apreciat instanțele de fond, la serie de factori extrem de importanți, cum sunt: vârsta copilului, sexul copilului, starea lui de sănătate, capacitatea de a înțelege nevoia legăturilor strânse cu tatăl, specifica vârstei, relațiile sociale dezvoltate de copil, necesitatea acestuia de a avea un program constant, stabil, care să ii permită legături firești cât mai mult timp posibil cu ambii părinți, fără de care este de neconceput respectarea dreptului copilului la viata de familie în sensul art. 8 din CEDO, modul în care copilul interacționează cu părintele său, modalitatea în care aceștia comunica, ceea ce implica și împărtășirea emoțiilor, fiind extrem de importantă maturitatea părintelui, modul și abilitatea acestuia de a arata cât de mult își iubește copilul.
Curtea apreciază în aceeași ordine de idei că indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării lor psihice și morale, climat care să le dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor. Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai mare sau mai mică. Masurile luate fata de copil, trebuie sa fie de natura sa creeze și sa garanteze educație sănătoasă, echilibrată, corespunzătoare a minorului, care trebuie ferit de sentimente atât de agresive pentru psihicul sau cum sunt cele generate de stările de aversiune, stres, culpabilizarea unuia dintre părinți. Tot astfel, impunerea voluntară lipsei de contact cu celalalt părinte și lipsirea în acest fel a copilului de afecțiunea acestuia, nu poate determina decât frustrare a minorului cu consecințe irecuperabile asupra psihicului și caracterului sau.
În speță, din situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, din coroborarea probelor administrate, rezultă că minorul a rezultat din căsătoria celor doua parți și locuiește cu bunicii materni, fiindu-i încredințat mamei, printr- hotărâre judecătoreasca irevocabila anterioara.
Este de asemenea neîndoielnic că între cei doi părinți există relații tensionate, care împiedică stabilirea pe cale amiabilă a unui program de vizitare, declarațiile martorilor audiați în cauza făcând referire la faptul că începând cu anul 2008, pârâta și părinții acesteia nu i-au mai permis reclamantului să vadă copilul.
De asemenea, în cauză nu s-a probat că tatăl nu ar fi în măsura să îi asigure minorului condițiile elementare de creștere ( alimentație, locuința, hrana corespunzătoare, respectarea programului de odihna), că are un comportament violent fata de minor sau că este lipsit de afecțiune fată de copil, din situația de fapt decelată de instanțele de fond din analiza înscrisurilor anexate la dosar și depozițiilor martorilor audiați, rezultând că tatăl s-a implicat activ în creșterea si dezvoltarea copilului,vizitându- și luându- pe copil la domiciliul sau, ceea ce denota că manifestă afecțiune față de acesta, a dat dovada de perseverenta în păstra în marea majoritate timpului scurs de la nașterea copilului, legăturile cu acesta, vizitându- și preocupându-se de situația copilului, și că doar în cursul anului 2008 intre părinți au apărut neînțelegeri cu privire la perioada de vizitare și modalitatea de desfășurarea a acestor vizite. Pe de alta parte, la dosar au fost anexate înscrisuri care atesta că reclamantul contribuie la suportarea cheltuielilor de creștere și educare a minorului -filele 15-24 dosar fond și că este preocupat de starea de sănătate a minorului (înscrisul aflat la fila 68 dosar fond).
În plus, în cauza, nu s-a probat că tatăl nu se va implica în viitor în creșterea și îngrijirea necesitate de vârsta copilului, în perioada de timp în care acesta se va afla la dumnealui sau că a adoptat ori va adopta o atitudine de natura sa creeze stare de real pericol pentru minor și de determina un dezechilibru emoțional sau fizic copilului daca rămâne la el (declarațiile date de martora audiată la propunerea recurentei, fiind temeinic cenzurata de către prima instanța,susținerile relative la comportamentul neglijent al reclamantului, întemeindu-se nu pe constări personale ale acesteia ci pe relatările subiective ale recurentei și ale părinților acesteia și nu se coroborau cu celelalte probe administrate). De altminteri, curtea remarca în aceasta ordine de idei că în recurs, recurenta pârâta nu a reluat aceste apărări ci s-a limitat la a critica soluția instanței de apel, achiesând la cele statuate de instanțele de fond în acest sens, referindu-se exclusiv la drepturile sale părintești, la vârsta copilului și la programul sau de la grădinița.
Așa fiind, în raport de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, nu se poate reține că programul de vizitare stabilit de instanțele de fond, în sensul de a se permite tatălui să ia copilul din domiciliul mamei, pentru a putea fi în măsura să aibă legătură de familie cu acesta, ar contraveni intereselor copilului în sensul că l-ar putea pune pe acesta într- stare de real pericol, în cauza nefiind administrate probe care să ateste un comportament neglijent sau chiar abuziv al reclamantului în raport cu minorul, singurele elemente care ar fi putut constitui un temei suficient pentru a se limita atât de drastic dreptul tatălui, de a avea în mod efectiv viata de familie, conform solicitărilor pârâtei, drept recunoscut reclamantului de dispozițiile legale anterior citate.
În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la vârsta frageda a copilului, curtea va retine în primul rând că acestea nu sunt de natură să înlăture concluziile trase anterior, întrucât situația de fapt relevă faptul că tatăl s-a preocupat permanent de creșterea și educarea minorului, declarațiile date de martorii audiați în cauza conducând indubitabil la aceasta concluzie, astfel încât sentimentele de afecțiune ale copilului au fost protejate și fata de acesta, or, echilibrul emoțional al copilului trebuie menținut și prin păstrarea contactului susținut cu tatăl sau.
Pe de alta parte, deși minorul se afla încă la o vârsta fragedă, nu se poate retine că aceasta vârstă, în mod singular, ar fi de natura sa impună prezenta mamei sau a bunicilor materni, câta vreme chiar recurenta arată că micuțul este înscris la grădinița, ceea ce implica, ieșire a acestuia (impusă chiar de vârsta pe care are), din mediul strict familial și crearea unor,relații de grup, sociale", dar și faptul că acesta este deja obișnuit cu prezenta tatălui, care nu numai că l-a vizitat de-a lungul timpului la domiciliul mamei dar potrivit chiar declarațiilor acesteia, l-a scos din acest mediu, luându- în mai multe rânduri din mediul familial matern.
Totodată, mama recurenta nu a invocat și nici nu a probat că acesta are probleme de sănătate atât de grave sau că are nevoie de îngrijire specializată, probatoriul administrat în cauza conducând la concluzia că problemele de sănătate cu care s-a confruntat micuțul au fost generate de bolile specifice vârstei sau de alergii, or, aceasta stare de fapt nu poate impune ca fiind imperios necesară prezenta mamei copilului sau a bunicilor materni, în timpul desfășurării acestor vizite. Curtea retine în acest sens că nu s-a dovedit că tatăl ar fi avut conduita necorespunzătoare prin raportare la preocuparea pe care trebuie sa arate fata de problemele de sănătate ale copilului dar și că în interesul superior al copilului, părinții sunt datori să comunice unul celuilalt toate informațiile privind starea de sănătate si nevoile concrete de creștere si îngrijire a copilului, în sensul art. 15 lit. f din Legea nr. 272/2004 și să colaboreze în scopul luării celor mai potrivite masuri în legătura cu persoana copilului, iar nu să obstrucționeze în orice mod desfășurarea fireasca a legăturilor dintre copil si părintele care nu a obținut încredințarea minorului.
Prin raportare la aceste obligații legale, curtea apreciază că nici susținerea recurentei în sensul că minorul este înscris la cursurile preșcolare, astfel că programul stabilit în favoarea tatălui nu ar fi de natură să îi creeze acestuia condiții optime, pentru buna pregătire și igienizare, nu poate fi de natura să impună limitarea programului de vizitare, în maniera solicitata de recurenta reclamanta prin întâmpinarea formulata în fata primei instanțe, tatăl având la rândul său aceleași obligații și responsabilități în pregătirea și îngrijirea copilului ca și recurenta, or, nu s-a dovedit că nu este în măsura sa le îndeplinească. Pe de alta parte, nu se poate ignora faptul că responsabilitatea creșterii și educării copilului aparține în primul rând părinților iar nu bunicilor, or, în lipsa mamei, tatălui trebuie sa îi fie permis să aibă de asemenea maniera legături cu copilul său încât acesta sa resimtă cât mai puțin efectele desfacerii căsătoriei părinților săi, toți cei implicați în creșterea și educarea sa având obligația de comunica de așa maniera cu minorul și de a- ajuta sa se dezvolte, limitând și minimizând pe cât posibil aceste efecte.
Așa fiind, în considerarea jurisprudenței CEDO, anterior citată, în mod corect au apreciat instanțele de fond că legăturile firești dintre părinte și copil, se impuneau a fi stabilite în așa maniera încât cei doi să beneficieze de condiții optime pentru realizarea dezideratului de crea premisele menținerii unei legături afective puternice, normale prin raportare la relația de rudenie intre aceștia-ceea ce impune prezenta tatălui în viata copilului cât mai mult timp posibil și ocrotirea dreptului tatălui de petrece intervale de timp rezonabile cu minorul, dar în același timp, necesitatea ca masurile adoptate în acest sens, să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului acestora de a avea viata de familie.
Din aceasta perspectivă curtea retine, în legătură cu modalitatea concretă de păstrare a contactului dintre și copil, că în mod judicios au apreciat instanțele de fond că se impunea acordarea permisiunii tatălui de a lua copilul din domiciliul mamei, exercitarea acestui drept, exclusiv la domiciliul și în prezența mamei sau a bunicilor materni, echivalând, în contextul dat, cu îndeplinirea unei simple formalități, deoarece în cadrul unor astfel de întâlniri, dată fiind starea conflictuală existenta intre aceștia, nu se poate concepe stabilirea între pârât și copil a unei legături psihice care să poată sta la baza comunicării libere dintre părinte si copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial, în primul rând prin păstrarea atașamentului copilului față de tată.
Pe de alta parte, curtea nu poate retine ca întemeiată susținerea recurentei cu privire la privarea acesteia de drepturile sale părintești, prin programul stabilit, din verificarea masurilor concrete dispuse în cauza, rezultând că instanțele de fond au stabilit în cadrul programului de vizitare, un interval de vizitare care nu include totalitatea zilelor consacrate, în mod obișnuit, notoriu, celebrării sărbătorilor religioase sau de iarna ci au limitat acest program la 2 zile de sărbătoarea de paști, respectiv la un interval de 3 zile, alternativ, de sărbătorile de crăciun si de anul nou. Acest program permite așadar atât recurentei pârâte cât și intimatului reclamant să petreacă alături de minor sărbătorile importante și este de natură să respecte exigentele expuse anterior, impuse de art. 8 din CEDO și art.31 din legea nr.272/2004, care impun nu numai protejarea dreptului copilului de a fi alături de ambii părinți cu ocazia sărbătorilor religioase importante și evenimente dar în egala măsura și protejarea dreptului ambilor părinți de a petrece astfel de evenimente alături de copilul lor.
Faptul că în prezent recurenta pârâta, prin propria sa voința, trăiește și lucrează în Italia, nu poate fi de natură să excludă dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorul în perioadele de timp în care aceasta va reveni în țara, în condițiile în care tatăl nu a fost decăzut din drepturile părintești și manifestă preocupare și interes pentru minor. Dimpotrivă, curtea apreciază că astfel de situație nu face decât sa vina în sprijinul dezideratelor impuse de interesul superior al copilului, acesta având a se bucura de prezenta ambilor părinți, în astfel de evenimente speciale, cu atât mai mult cu cât nimic nu împiedica recurenta sa-și stabilească de asemenea maniera timpul liber încât să poată fi alături de minor, programul stabilit nefiind unul rigid ci permițând celor doi părinți, ca dând dovada de maturitate și părinteasca, să stabilească de comun acord zilele în care copilul se va afla, de sărbători, la fiecare dintre ei, cu respectarea limitelor impuse în prezentul litigiu.
Așa fiind, Curtea apreciază că programul de vizitare stabilit realizează un just echilibru intre necesitățile dreptului de a se asigura un contact regulat intre părintele reclamant și copilul sau și aceea de se menține un mediu consecvent și fără variații majore care sa nu implice scoaterea copilului din mediul familial pe perioada de timp mare și care ar putea sa îl destabilizeze, instanțele apreciind de maniera raționala, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente.
Întrucât criticile recurentei reclamante în dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, apreciind că în speță s-a făcut o corecta aplicare a legii, astfel cum s- reținut anterior, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin raportare la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1387 A/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./cs
2 ex./24.03.2008
TB-4 -;
Jud.B -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu, Ilie
| ← Plasament. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Tg Mures | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
