Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - reîncredințare minor -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 4
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, -.5,. B,. 14, județul S, împotriva deciziei civile nr. 312 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă părțile, reclamantul recurent fiind asistat de avocat iar pârâta intimată asistată de avocat, lipsă fiind reprezentanții Autorităților Tutelare de pe lângă Primăria Municipiului S, respectiv Primăria V
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru reclamantul recurent, depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. -/08.01.2010, având consemnată suma de 3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată, apărătorul recurentului, precizează că față de situația nouă intervenită în viața minorului, care a fost luat de la grădiniță, la data de 25 noiembrie 2009 de mama sa - pârâtă intimată, însoțită de executorul judecătoresc, fără a fi în prealabil pregătit și anunțat, se impune administrarea probelor cu înscrisuri, depunând în acest sens: adeverința nr. 476/01.11.2009, emisă de Grădinița cu program normal nr. 2 " " S, două declarații extrajudiciare, date de educatoarea, respectiv o îngrijitoare de la grădinița frecventată de minor, fișa plăților alocației de stat pentru copii (din care rezultă că pârâta intimată a încasat alocația pentru minor chiar și în perioada în care acesta nu se afla la ea) și efectuarea unui raport de evaluare psiho-socială a minorului, aceasta fiind singura modalitate de a se contura o opinie clară cu privire la impactul produs de schimbarea intervenită asupra psihicului copilului
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru pârâta intimată și o copie a procesului verbal încheiat la 25.11.2009 de executorul judecătoresc. În ceea ce privește proba cu raportul de evaluare psiho-socială apreciază că nu se impune efectuarea acestuia și lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei probe.
Instanța respinge proba cu raportul psiho-social solicitată de recurent prin apărătorul său, în considerarea dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă și constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată acordă cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea acestuia.
Avocat, pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 312/20 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava, arătând că hotărârea instanței de apel cuprinde în motivare aspecte străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind date motivele de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Pentru toate motivele dezvoltate și în scris, respectiv pentru faptul că s-au schimbat aspectele care au fost avute în vedere în momentul încredințării minorului, pentru faptul că hotărârea tribunalului este nemotivată, solicită în principal casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare iar în subsidiar respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru pârâta intimată, solicită respingerea recursului, motivând că nu poate fi primită nici una din criticile aduse deciziei instanței de apel, schimbările de situație invocate de recurent nu vizează buna creștere și dezvoltare pe viitor a copilului. Faptul că pârâta nu a putut pune în executare hotărârea judecătorească prin care i-a fost încredințat minorul și faptul că nu există o relație mamă - fiu, se datorează atitudinii reclamantului recurent care a rrefuzat să încredințeze copilul mamei sale. Din aprilie 2008 pârâta recurentă a încercat, prin bună înțelegere, să preia copilul, fiind nevoită în noiembrie 2009 să apeleze la executorul judecătoresc. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2008 la Judecătoria Suceava reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta pentru reîncredințare minor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2833 din 3.07.2007 a Judecătoriei Suceavaa fost desfăcută căsătoria părților din culpă comună, iar minorul, rezultat din relațiile de căsătorie, a fost încredințat spre creștere și educare pârâtei, iar el, reclamantul, a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 110 lei lunar. A precizat că minorul a continuat să locuiască cu el, deoarece pârâta nu a manifestat nici un interes real în a-l vedea sau îngriji. Așa fiind, apreciază reclamantul, împrejurările care au stat la baza măsurii inițiale nu mai subzistă, pârâta neputând asigura condiții materiale optime pentru creșterea și educarea minorului, iar afecțiunea de care acesta are nevoie nu mai poate constitui un motiv determinant atâta timp cât minorul a fost crescut de tatăl său, iar pârâta mai are un copil de care să se îngrijească.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 3150 din 2.07.2009, Judecătoria Suceavaa admis acțiunea și, în consecință, a dispus reîncredințarea minorului reclamantului și a obligat pârâta să plătească în favoarea acestuia suma de 150 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data punerii în executare a hotărârii și până la majoratul minorului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că minorul s-a aflat în grija reclamantului și a părinților acestuia după desfacerea căsătoriei părților, că starea de tensiune dintre părți poate avea repercursiuni asupra minorului și că interesul acestuia este să rămână la tată său, față de care manifestă un real atașament.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, în motivarea căruia a arătat că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 44 din Codul familiei în raport de situația de fapt din prezenta cauză, omițându-se să se analizeze cum s-a ajuns ca minorul să locuiască în continuare cu tatăl său și cu bunicii paterni, deși printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă i-a fost încredințat ei spre creștere și educare, că deși în cauză subzistă elementele care au justificat inițial măsura încredințării minorului ei, instanța a interpretat că interesul minorului este să fie încredințat tatălui, că a fost ignorată imposibilitatea punerii în executare a hotărârii de încredințare a minorului ei datorită opoziției constante a reclamantului.
Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 312 din 20.-, a admis apelul și a schimbat sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că vinovat de faptul că minorul în vârstă de 4 ani nu a fost cu mama sa este reclamantul, care a promovat acțiune de divorț la scurt timp după nașterea minorului, acceptând ca pârâta să plece la muncă în străinătate pentru a-și putea întreține familia și interzicându-i să-și vadă copilul și după ce printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă i-a fost încredințat spre creștere și educare. pentru dovedirea situației de fapt prezentate au fost reținute declarațiile martorilor și.
Reținând că împrejurările avute în vedere la încredințarea minorului prin hotărârea de divorț nu s-au schimbat, nefiind motive care să demonstreze că menținerea copilului minor la mama sa ar avea consecințe dăunătoare asupra dezvoltării fizice și morale a acestuia, instanța de apel a conchis că nu se impune reîncredințarea minorului tatălui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând în drept incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în analiza probatoriului care a dus a soluția pronunțată, instanța de apel a făcut referire la depozițiile a doi martori, respectiv și, din care ar rezulta atitudinea violentă a reclamantului și refuzul acestuia de a permite pârâtei să ia legătura cu minorul.
Probele invocate în motivarea deciziei recurate nu au fost administrate în prezenta cauză și nici nu vizează relațiile dintre părți și minor, ci se referă la o altă cauză și la alte persoane.
Nici unul din martorii audiați în prezenta cauză, respectiv numiții și sau în dosarul de divorț nu au făcut referire la actele de violență pe care i le impută instanța de apel.
Prin urmare, motivele de fapt invocate de instanța de apel în sprijinul soluției pronunțate și probele la care această instanță a făcut referire sunt străine de cauza dedusă judecății, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în condițiile în care instanța a fost sesizată cu o cerere de reîncredințare a minorului, întemeiată pe dispozițiile art. 44 din Codul familiei, trebuia să examineze dacă s-au modificat în vreun fel împrejurările ce au fost avute în vedere la luarea măsurii inițiale de încredințare în favoarea pârâtei și dacă interesul superior al minorului impune sau nu reconsiderarea acestei măsuri, verificări pe care instanța de apel nu le-a făcut. Astfel, nu s-a analizat probatoriul administrat în prezenta cauză, respectiv declarații de martori, anchete sociale, referat de evaluare psihologică, înscrisuri, situație care echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Referitor la fondul cauzei reclamantul recurent a arătat că minorul a continuat să locuiască la el și după divorțul părților, iar nefinalizarea procedurii de executare silită a măsurii încredințării minorului pârâtei nu îi este imputabilă, el urmărind doar interesul superior al minorului, încercând, deci, evitarea traumatizării lui psihice în condițiile în care între pârâtă și minor nu există relații afective.
Așa fiind, respectarea principiului interesului superior al minorului instituit de art. 6 din Legea nr. 274/2004, precum și a dispozițiilor art. 32, 34, 44, 89 din același act normativ, care consacră dreptul copilului de a beneficia de condiții de trai care să îi asigure dezvoltarea fizică, mentală și spirituală, de a i se respecta viața intimă, de a nu fi supus unor comportamente abuzive, traumatizante de natură a-i periclita sănătatea mentală și spirituală, impune menținerea măsurii luate de instanța de fond.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul considerentelor ce succed:
Din dispozițiile art. 261 al. 1 Cod procedură civilă rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens, pct. 5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Deci, o hotărâre nemotivată sau care conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii nu poate fi supusă controlului judecătoresc ierarhic prin intermediul căilor legale de atac, deoarece instanța de control nu poate aprecia asupra legalității hotărârii recurate în lipsa motivării sau a unei motivări contradictorii sau străine de natura pricinii, respectiv a argumentării soluției pronunțate și ulterior atacate.
Orice hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză soluționată, reprezintă convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, convingere formată ca urmare a situației de fapt rezultate din probele administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Acesta este și motivul pentru care instanța încuviințează și administrează probe la cererea ambelor părți, menite să confirme sau să infirme cele susținute.
În speță, instanța de apel, ca urmare a interpretării probatoriului administrat la prima instanță, conchizând că nu sunt întrunite dispozițiile art. 44 din Codul familiei, a admis apelul declarat de pârâtă și, în consecință, a schimbat hotărârea primei instanțe, respingând acțiunea formulată de reclamant pentru reîncredințare minor ca nefondată.
În considerentele hotărârii pronunțate instanța de apel a reținut că nu s-au schimbat împrejurările ce au fost avute în vedere la încredințarea minorului prin hotărârea de divorț pârâtei și că vinovat de plecarea acesteia din domiciliul comun și de lipsa relațiilor de afecțiune dintre minor și mama sa este reclamantul, care este o persoană violentă, lovind-o pe pârâtă și alungând-o din locuință.
pentru conturarea acestei situații de fapt au fost reținute declarațiile martorilor și, din a căror depoziții ar rezulta atitudinea violentă a reclamantului, precum și refuzul acestuia de a permite pârâtei să ia legătura cu minorul. De asemenea, se menționează pentru confirmarea situației de fapt reținute și declarațiile celorlalți martori audiați în cauză.
Din studierea dosarului nu rezultă însă că aceste probe au fost administrate în prezenta cauză, ci se referă la o altă cauză și la alte persoane.
Martorii audiați în dosarul de față sunt și, în depozițiile lor aceștia nereferindu-se la acte de violență între părți. De altfel, din considerentele hotărârii de divorț rezultă că relațiile de căsătorie dintre părți s-au deteriorat datorită lipsei de afecțiune și comunicare imputabilă ambelor părți, iar nu din cauza unor presupuse acte de violență săvârșite de reclamant.
Deci, motivele de fapt reținute de instanța de apel pentru justificarea concluziei vizând nemodificarea împrejurărilor ce au fost avute în vedere la luarea măsurii inițiale de încredințare în favoarea pârâtei a minorului și a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 44 din Codul familiei, sunt străine de cauza dedusă judecății.
În această situație, se constată că, de fapt, decizia pronunțată în apel conține motive străine de natura pricinii, ceea ce împiedică instanța de recurs să exercite controlul de legalitate asupra deciziei criticate.
Față de aceste considerente, cum aspectele reținute echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, Curtea constată că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, astfel, că, în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa decizia atacată cu trimiterea cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, -.5,. B,. 14, județul S, împotriva deciziei civile nr. 312 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored. /3.02.2010
Nr.ex.2
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Ciută Oana
| ← Pensie întreținere. Decizia 695/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
