Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 756
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta - prin procurator, domiciliată în P,-,. 4.. 17, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.249 pronunțată la 1 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,50 lei timbru judiciar și cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă prin procurator și intimatul-pârât reprezentat de avocat din Baroul Prahova, lipsind autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procuratoarea depune la dosar un certificat în limba spaniolă, arătând că i-a fost trimis prin fax în această dimineață și nu a avut timp să-l traducă. Precizează că din certificat rezultă că minora din prima căsătorie a recurentei urmează cursurile unei școli din Spania.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procuratoarea recurentei, având cuvântul, arată hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii și cuprinde motive contradictorii.
Astfel, deși se face referire la interesul superior al minorului, ca element esențial care trebuie avut în vedere de instanță în soluționarea litigiilor privind încredințarea minorilor unui părinte, tocmai acest criteriu a fost ignorat.
Instanța nu a ținut cont de faptul că recurenta a făcut dovada că s-au schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea hotărârii prin care minorul a fost încredințat tatălui, respectiv că, în prezent, are locuință și un loc de muncă stabil.
Învederează că recurenta mai are un copil din prima căsătorie, iar acesta urmează cursurile unei scoli din Spania.
Mai arată că din probele administrate a rezultat că minorul are un dezechilibru emoțional, întrucât tatăl s-a recăsătorit și l-a abandonat la bunicii paterni.
Recurenta păstrat legăturile cu minorul, a venit des în țară pentru a-l vizita și a ținut legătura cu învățătoarea acestuia.
Din caracterizarea întocmită de învățătoare, reiese că minorul este un copil hipersensibil, anxios, înclinat spre interiorizare, trist și de cele mai multe ori este absent ca participare la ore.
Din concluziile referatului întocmit de psihologul la care reclamanta a fost cu minorul, rezultă că acesta este un copil traumatizat, care duce dorul mamei sale și este nemulțumit că tatăl este mai mult plecat.
În mod evident starea psihică a copilului este rezultatul lipsei de afecțiune.
Solicită admiterea recursului, desființarea celor două hotărâri, iar pe fond, să se admită acțiunea și să se dispună reîncredințarea minorului, reclamantei, urmând să se ia act că nu se solicită pensie de întreținere.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimat, arată că în mod corect instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada că este angajată în Spania.
De asemenea, recurenta nu a făcut dovada că are o locuință stabilă. Contractul de locațiune depus la dosar este pentru perioada iunie 2006-mai 2007 și nu s-a făcut dovada că s-a prelungit.
Faptul că minorul stă la bunicii paterni, nu înseamnă că tatăl nu are afecțiune față de acesta.
Minorul stă la bunicii paterni întrucât școala la care este înscris este foarte aproape de domiciliul acestora, astfel că, nu este nevoit să facă naveta.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând să se dispună reîncredințarea minorului, spre creștere și educare, reclamantei.
În motivarea acțiunii, reclamanta arătat că din relația sa de concubinaj cu pârâtul a rezultat minorul, care a fost încredințat pârâtului spre creștere și educare, prin sentința civilă nr.1291/08.02.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
A mai învederat reclamanta că situația de fapt avută în vedere la pronunțarea sentinței s- schimbat în totalitate, în sensul că aceasta are, în prezent, în Spania, o situație locativă stabilă și realizează venituri permanente.
S-a mai precizat că situația actuală a minorului impune luarea sa de către mamă, întrucât are probleme de sănătate, iar reclamata dispune de toate condițiile materiale necesare creșterii și întreținerii minorului.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă, reprezentat în instanță, solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civila nr. 7647/11.09.2008, Judecătoria Ploieștia respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că din concluziile referatului de anchetă socială efectuat în cauză, a rezultat ca părinții minorului nu mai conviețuiesc din anul 2001, copilul rămânând în grija tatălui și exprimându-și dorința de a rămâne în continuare la acesta.
Instanța de fond a mai reținut că la ascultarea minorului în Camera de consiliu, acesta precizat că este foarte atașat de tatăl său și de bunicii paterni, nedorind să meargă să locuiască cu mama în Spania, unde îi este teamă că nu se va acomoda.
De asemenea, prima instanța a constatat că pârâtul dispune de condiții materiale adecvate creșterii și îngrijirii corespunzătoare copilului, asigurându-i climatul necesar unei dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, iar faptul că minorul a avut probleme de sănătate, nu s-a dovedit că se datorează unor carențe în îngrijire, care să-i fie imputabile tatălui.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că soluția instanței de fond este expresia unei rutine, în aprecierea raporturilor dintre părinți și copiii lor minori.
A mai arătat reclamanta că minorul rezultat din relația de concubinaj a părților a locuit o perioadă de timp, după despărțire, cu mama lui, iar când a plecat în Spania a rămas tot în familia sa. Ulterior, la inițiativa pârâtului, minorul a fost luat din casa unde era obișnuit să locuiască, iar în prezent locuiește la bunicii paterni, tatăl având o nouă familie, în sensul că locuiește cu o altă femeie care nu poate manifesta tot atâta și interes, ca și mama sa naturală.
Susține apelanta că, în momentul de față, și-a reglementat o situație confortabilă și sigură în Spania, începând demersuri cu reîncredințarea copilului, cu care ținut legătura în permanență, nu numai telefonic, ci și prin pachetele trimise.
Apelanta a mai precizat faptul că opinia minorului fost generată de faptul că a fost vădit timorat, venind de acasă însoțit de tatăl său.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței și solicitat respingerea căii de atac exercitate, ca fiind nefondată.
Prin decizia nr. 249 pronunțată la 1 aprilie 2009, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, reținând că, potrivit art.44, cu aplicarea art.42 din Codul familiei, instanța de judecată va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, în situația în care s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere la încredințarea minorului, ascultând autoritatea tutelară, dar și copilul, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
S-a mai reținut că, din interpretarea sistematică și literală a textelor legale citate se desprinde concluzia indubitabilă că, în cadrul operațiunii de atribuire a răspunderii părintești, care include autoritatea părintească sau orice relație similară aceste autorități, prin care se determină drepturi, puteri și obligații ale părinților, ale tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului, conform art.1 alin.2 din Convenția d l Haga asupra competenței legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor, adoptată la 19 octombrie 1996, criteriul esențial, călăuzitor, care trebuie avut în vedere de instanța de judecată este reprezentat de interesul superior al copilului minor.
În acest sens, tribunalul a apreciat că instanța de fond a realizat o corectă și detaliată analiză a materialului probatoriu administrat în cauză, în condițiile în care, din depoziția martorului rezultă că minorul locuiește cu tatăl său, care este ajutat de părinții săi la creșterea copilului, dispunând de condiții foarte bune de locuit.
S-a mai arătat că, potrivit referatului de anchetă socială întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun.P, intimatul locuiește într-un imobil proprietate personal, care are 4 camere, fiind mobilat și bine întreținut, unde a fost găsit și minorul la data deplasării în teren funcționarilor autoritarii tutelare; că dispune de resurse materiale suficiente pentru a-i asigura minorului o dezvoltare fizica și psihică la un nivel ridicat.
Tribunalul a apreciat că împrejurarea că intimatul este ajutat de părinții săi la creșterea copilului, nu poate genera concluzia că se impune reîncredințarea acestuia către mamă, atât timp cât îi asigură o supraveghere permanentă, inclusiv pe perioada cât se află la locul de muncă.
De asemenea, instanța de apel a constatat că apelanta-reclamantă nu și-a probat în nici un fel susținerile potrivit cărora minorul locuiește, în realitate, cu bunicii paterni, dar și că pârâtul conviețuiește cu o alta femeie, mijloacele de probă analizate mai sus demonstrând că fiul părților își are domiciliul în apartamentul proprietatea tatălui.
În acest sens, s-a reținut că martora propusă de reclamantă, relatat că știe de la apelantă că băiatul ar sta cu bunicii paterni, neputând preciza daca pârâtul este căsătorit, depoziție care, în mod indubitabil, nu este susceptibilă să confirme susținerile reclamantei.
În alta ordine de idei, tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse la dosar de apelantă, nu demonstrează împrejurarea că aceasta realizează în Spania venituri suficiente pentru a asigura întreținerea minorului, la un nivel superior celui asigurat de pârât, mai ales că aceasta mai are și un alt copil minor în îngrijire.
În ceea ce privește opțiunea copilului rezultat din relația părților, de a locui cu tatăl său, tribunalul a constatat că, atât prin Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești cât și prin Convenția d l Haga,se reglementează obligativitatea audierii copilului în funcție de vârstă și grad de maturitate, în orice procedură, obligativitate care se regăsește și în legislația națională, respectiv în Codul familiei și în art.24 din Legea nr. 272/2004.
Practic, este indubitabil că manifestarea de voință a copilului nu poate fi ignorată, mai ales în cazul în care are o vârstă mai mare de zece ani, un potențial intelectual ridicat, prezentând aptitudinea psihică de a-și exprima punctul de vedere într-un mod conștient.
Tribunalul nu a avut în vedere susținerea apelantei în sensul că, în realitate, minorul ar fi fost timorat la momentul ascultării în Camera de consiliu, pentru că, așa cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 76 dosar fond, la audiere nu a participat și pârâtul, afirmațiile minorului fiind ferme în sensul rămânerii în grija tatălui, în mediul de viață pe care nu dorește sa-l schimbe.
instanța că, toate precizările de mai sus, conduc la concluzia, reținută și de prima instanță, că situația avută în vedere la momentul încredințării minorului către tată nu s-a schimbat, acesta fiind, în continuare, capabil să-i asigure fiului său toate condițiile necesare de creștere și educare, neexistând vreo rațiune care să justifice destabilizarea minorului, prin scoaterea acestuia din mediul obișnuit familial și școlar și transpunerea într-o lume total necunoscută, din ambele puncte de vedere.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civilă, întrucât, deși în motivarea deciziei tribunalului se face vorbire de interesul superior al copilului minor, ca element determinant și esențial pentru soluționarea unor litigii privind încredințarea minorilor spre creștere și educare, unuia dintre părinți, tocmai acest interes nu a fost urmărit în cauză.
Arată recurenta că, în speță, s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere de către prima instanță, care a dispus încredințarea minorului către tată, întrucât, în prezent, are un loc de muncă stabil, locuință, venituri constante și considerabile, împreună cu ea aflându-se și fiica din prima căsătorie, în privința căreia a făcut dovada condițiilor bune pe care le oferă statul în ceea ce privește educația copiilor.
Din contră, în ceea ce privește situația pârâtului, arată recurenta că acesta este recăsătorit și locuiește în domiciliul soției sale, că minorul stă, în realitate, cu bunicii paterni și din raportul psihologului rezultă faptul că are nevoie de prezența și afecțiunea sa permanentă, astfel încât, luarea copilului într-un mediu nou nu ar reprezenta un factor de destabilizare, ci, dimpotrivă, o experiență utilă copilului.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrărilor dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanțele anterioare au apreciat în mod corect atât dispozițiile art. 44 din Codul familiei, precum și dispozițiile art. 1, 2 și 24 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea intereselor copiilor și ale art. 1 alin. 2 din Convenția d l Haga asupra competenței legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor, adoptată la 19 octombrie 1996.
În acest sens, se poate observa că împrejurările care au fost avute în vedere cu ocazia încredințării minorului către tată, nu s-au schimbat într-un mod de așa natură a conduce la concluzia necesității reîncredințării minorului către mamă.
Astfel, din referatul de anchetă socială întocmit de Serviciul Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei municipiului P, rezultă că intimatul-pârât locuiește într-un imobil proprietate personală, care are 4 camere, fiind mobilat și bine întreținut și unde a fost găsit minorul la data deplasării în teren a funcționarilor din cadrul autorității tutelare, iar recurenta-reclamantă nu a produs nicio probă din care să rezulte că pârâtul conviețuiește cu o altă femeie și că minorul locuiește, în realitate, cu bunicii paterni.
Pe de altă parte, reclamanta a depus la dosarul de recurs un act pentru care a pretins că face dovada schimbării situației sale materiale în Spania, act care, însă, este în limba ă și nu poate fi avut în vedere de către instanță, câtă vreme nu este tradus de către un traducător autorizat, lucru care era posibil cu un minimum de diligențe.
În ceea ce privește actele depuse în fața instanțelor anterioare, se constată că acestea dovedesc o situație locativă a reclamantei anterioară introducerii acțiunii de față, câtă vreme, contractul de închiriere încheiat de către aceasta a expirat pe data de 31 mai 2007, iar reclamanta nu a făcut dovada prelungirii sale.
Mai mult, Curtea de Apel constată că reclamanta a avut probleme în a achita pensia de întreținere la care a fost obligată de către instanță, pârâtul fiind nevoit a se adresa organelor de cercetare penală pentru a constrânge reclamanta la plata întreținerii restante, astfel cum rezultă atât din Ordonanța din data de 23.02.2007 pronunțată în dosarul nr. 5452/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cât și Rezoluția nr. 7087/15.02.2006 a aceleiași instituții, astfel încât, în lipsa unor dovezi concrete referitoare la veniturile ce le încasează în Spania, instanța nu poate aprecia asupra condițiilor materiale ce le poate oferi mama minorului .
Faptul că minorul, potrivit raportului întocmit de către psiholog, simte nevoia afecțiunii materne este normal oricărui copil, dar reclamanta nu a făcut dovada încercării sale de a se apropia, de a fi tot timpul în preajma copilului său, pentru a întări legătura de afecțiune dintre mamă și copil.
Pentru a consolida o asemenea legătură, nu sunt suficiente scurtele vizite ale reclamantei, de cca 7-8 ori pe an, la școală sau le vecini, ci într-un cadru intim, familial, pe o perioadă mai mare de timp, lucru pe care reclamanta nu l-a solicitat până în prezent.
Ceea ce este, însă, determinant în concluzia instanțelor anterioare de a menține încredințarea minorului către tată, este chiar dorința copilului, exprimată, în conformitate atât cu art.24 din Legea nr. 272/2004, cât și cu Regulamentul CE nr. 2201/2003 al Consiliului din 27.11.2003, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
Astfel, minorul în vârstă de 10 ani a arătat, în mod expres, că în prezent locuiește cu tatăl său, care se ocupă de el în mod corespunzător și nu dorește să meargă în Spania împreună cu mama lui, întrucât îi este teamă că nu se poate acomoda acolo, iar aici are prieteni și colegi de școală cu care se înțelege bine și un mediu de viață stabil, pe care nu dorește să-l schimbe.
În aceste condiții, rezultă, în mod clar, că schimbarea mediului de viață al minorului, luarea acestuia de către mama cu care nu a reușit să păstreze niște relații stabile și continue, într-o altă țară, în care acesta apreciază că nu s-ar adapta, ar încălca principiul ocrotirii interesului superior al copilului, instituit atât de Legea nr. 272/2004, cât și de art. 1 alin. 2 din Convenția d l Haga asupra competenței legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor, adoptată la 19 octombrie 1996.
Instanțele anterioare au apreciat în mod corect faptul că luarea minorului din domiciliul în care a locuit o perioadă mare de timp, din mediul social în care s-a obișnuit și introducerea într-un mediu străin lui, cu care până în prezent nu a luat contact, într-o țară în care nu cunoaște limba și obiceiurile, pot afecta dezvoltarea sa fizică și psihică armonioasă.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel constată că hotărârile anterioare sunt legale, astfel încât, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, pentru a se dispune modificarea hotărârii în calea de atac a recursului, pentru motive de nelegalitate.
De asemenea, urmează a se constata că Tribunalul Prahovaa motivat în mod corespunzător soluția sa de menținere a sentinței Judecătoriei Ploiești, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei, în cuprinsul hotărârii, neexistând motive contradictorii sau străine de natura cauzei, astfel încât, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7.pr.civilă, pentru a fi admis recursul reclamantei.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. 1.pr.civilă, va fi respins recursul reclamantei și raportat la dispozițiile art. 274.pr.civilă, având în vedere principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta -prin procurator, domiciliată în P,-,. 4.. 17, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.249 pronunțată la 1 aprilie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
5 ex/30.10.2009
f-- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
| ← Plasament. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
