Reintegrare spațiu locativ. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.757
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în T, nr. 209, Cod poștal -, Județ Dîmpotriva deciziei civile nr. 177 pronunțată la 4 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în T, str. - -,. 16,. 75, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatul-pârât.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că reclamantul are calitate procesuală activă, întrucât contractul de închiriere nr. 1067/1985 își păstrează valabilitatea și în prezent, conform Legii nr. 219/27.05.2004 și a Ordonanței de Guvern nr. 8/2004, conferindu-i acestuia un drept locativ.
Solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta, solicitând prin hotărârea ce se va pronunța reintegrarea sa în domiciliul său (apartamentul de la etaj compus din 3 camere) situat în imobilul (casă) situat în str. -. -, nr. 4 (fost 30 ) și obligarea pârâtei la deblocarea intrării sale și a familiei sale în vederea folosirii acestui apartament, care în prezent este ocupat abuziv de către pârâtă, fără nici un act de proprietate, aceasta locuind din 1980 în Germania.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost proprietarul imobilului din T-, până în anul 1984 când a fost expropriat și demolat și când împreună cu bunicii săi materni a fost mutat forțat ca, chiriași ai statului în apartamentul menționat mai sus, preluat cu plata de către stat de la foștii proprietari, conform Deciziei Consiliului Popular Județean(Comitetul executiv) nr. 359/3. dec. 1984, decizie care n-a fost anulată până în prezent, întocmindu-se între el și stat contractul de închiriere nr. 1067/1985 care își păstrează valabilitatea și în prezent conform legii nr. 219/27.05.2004 și a Ordonanței de Guvern nr. 8/2004.
La data de 16.09.2009, la instanța de fond, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului, întrucât acesta locuiește în prezent în imobilul în a cărei integrare a solicitat-o, cerere ce fost admisă de către instanță prin încheierea de ședință din 16.09.2008, când s-a dispus citarea și acestui pârât.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului prin sentința civilă nr.5623/2.12.2008, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât și a respins acțiunea, fiind obligat reclamantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit practicii judiciare, în interpretarea dispozițiilor art. 161 cod procedură civilă, lipsa calității procesuale active este o excepție de fond, ce poate fi invocată în tot cursul procesului, iar potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În situația în care se stabilește că lipsește calitatea procesuală activă, aceasta înseamnă c reclamantul nu este titularul dreptului real.
Pe fondul cauzei instanța a constatat că, în speță, potrivit sentinței nr. 10305/28.11.1996, imobilul situat în T,- (actual nr. 4), compus din două nivele este proprietatea numitei, iar în această cauză reclamantul a avut calitatea de intervenient cerere respinsă de instanță (alături de cea formulată de -), dispunându-se ieșirea din indiviziune dintre și RAGC T și atribuit imobilul acesteia, care a fost obligată la plata sultei de 7.948.610 lei către RAGC T - sultă achitată cu chitanța nr. -/1994.
S-a mai reținut că, prin decizia civilă nr. 1893/20.10.2000 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a dispus evacuarea necondiționată a pârâților și, din imobilul proprietatea reclamantei situat în T,- (fost 30 ), astfel că, pentru a dobândi un drept locativ în acest imobil, reclamantul din cauză trebuie să încheie un contract de închiriere cu noul proprietar, ceea ce nu s-a realizat, astfel încât, invocarea contractului de închiriere nr. 1067/8.07.1985 de către reclamant, ca temei legal, de evacuare a pârâtului din acest imobil (contract ce a fost încheiat cu RAGC T - când imobilul se afla în proprietatea statului), nu mai are nicio forță juridică spre a-i conferi un drept locativ reclamantului.
De asemenea, instanța a reținut că prin declarația de ratificare gestiune de afaceri și confirmare mandat fără reprezentare, s-a convenit că este proprietara exclusivă asupra întregului imobil și asupra terenului aferent prin ordinul Prefectului nr. 406/12.05.2000, așa cum se reține în decizia civilă nr. 415/18.07.2003 a Tribunalului Dâmbovița.
Față de considerentele ce preced, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât și a respins acțiunea, cu obligarea reclamantului la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 5623/2.12.2008 a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că are calitate procesuală activă deoarece este chiriașul imobilului în care se solicită reintegrarea, așa cum rezultă din contractul de închiriere nr.1067/1985, care este valabil, în conformitate cu sentința civilă din 21.05.1999 care a constatat valabilitatea acestui contract, astfel că pe parcursul cercetării judecătorești a demonstrat că este titularul unui drept de folosință asupra imobilului în litigiu, iar pârâtul îl ocupă fără nici un drept.
Mai mult decât atât, pentru spațiul închiriat în anul 1997 inițiat formele de cumpărare al acestuia în conformitate cu dispozițiile Legii nr.112/1995, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, susținând că invocarea apelantului a unui drept locativ în baza unui contract de închiriere, când în realitate imobilul se află în proprietatea statului, nu poate fi primită.
Astfel s-a precizat că, întrucât prin sentința civilă 10305/1996 definitivă și irevocabilă prin care s-a realizat ieșirea din indiviziune dintre stat și, a devenit proprietara întregului imobil, prin Ordinul Parchetului nr.415/18.07.2003, în aceste condiții contractul de închiriere nu-și mai poate produce efecte și că singura cale de a dobândi un drept locativ, la acea dată, era încheierea unui nou contract de închiriere cu noul proprietar, ceea ce nu s-a realizat.
Susținerea reclamantului că imobilul în litigiu nu mai este proprietatea lui și nici a lui, ci proprietate de stat, este o susținere fără niciun suport legal, atâta timp cât imobilul a ieșit din proprietatea statului în urma ieșirii din indiviziune și de asemenea invocarea că nu ar fi chiriaș ci coproprietar al imobilului fără a face dovada dobândirii acestui drept de coproprietate nu poate fi primită, ca de altfel și celelalte motive de apel.
Față de susținerile părților așa cum au fost arătate mai sus prin decizia nr. 177 pronunțată la 4 mai 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins apelul ca nefondat, reținând că în mod corect instanța de fond a apreciat ca, pentru a dobândi un drept locativ în imobil, reclamantul din cauză trebuia să încheie un contract de închiriere cu noul proprietar, ceea ce nu s-a realizat, astfel că invocarea contractului de închiriere nr. 1067/8.07.1985 de către reclamant, ca temei legal, de evacuare a pârâtului din acest imobil (contract ce a fost încheiat cu RAGC T - când imobilul se afla în proprietatea statului), nu mai are nici o forță juridică spre a-i conferi un drept locativ reclamantului.
S-a mai arătat că aceasta situație este confirmata și de către Judecătoria Târgoviște care în considerentele sentinței nr. 1837/2002, retine ca evacuarea apelantului din imobilul în discuție s-a făcut ca urmare a faptului că acesta a refuzat să încheie contract de închiriere cu noii proprietari.
A conchis instanța de apel că, atâta timp cât prin decizia civilă nr. 1893/20.10.2000 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă acțiunea formulată de reclamanta și s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților și, din imobilul proprietatea reclamantei situat în T,- (fost 30 ), dreptul locativ al apelantului, fondat pe contractul de închiriere nr. 1067/8.07.1985, nu mai poate fi luată în discuție.
Împotriva decizie pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit instanța nu a analizat actele depuse la dosar cu care a făcut dovada susținerilor sale, respectiv contractul de închiriere care nu a fost anulat nr.1067/08.07.1985 și care este valabil și opozabil actualului proprietar, precum și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, respectiv dispozițiile.112/1995, OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor.
În sprijinul celor afirmate recurentul a depus și o decizie de practică a acestei instanțe, apreciind că aceasta se potrivește cu situația de fapt dedusă judecății.
De asemenea, la dosar s-au depus de către recurent și concluzii scrise, precum și copie de pe decizia civilă nr.1216/4.04.2000 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Intimatul pârât a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea celor două hotărâri ca legale și temeinice, pronunțate în cauză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, așa cum au fost arătate mai sus, apreciază că acestea sunt total nefondate având în vedere următoarele considerente:
Astfel, instanța apreciază că, în raport de toate actele depuse la dosar, s-a stabilit în mod corect situația de față dedusă judecății, la aceasta făcându-se o aplicare corectă a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză.
În mod greșit apreciază recurentul că imobilul în cauză a intrat sub incidența Legii 112 /1995, această lege se aplică foștilor proprietari ai imobilelor cu destinație de locuință, trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu și nicidecum reclamantului care are calitatea de chiriaș și care a fost evacuat din spațiul în baza deciziei civile nr.1893/20.10.2000 a Tribunalului Dâmbovița.
Ca scurt istoric al situației dedusă judecății, în raport de actele depuse, respectiv sentința civilă nr.10305/28.11.1996, reclamanta din acea cauză nu a urmărit dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât avea deja cota indiviză de din parterul imobilului, ci a solicitat numai ieșirea din indiviziune cu statul.
În urma ieșirii din indiviziune, făcându-se dovada plății sultei de către acea reclamantă, aceasta a devenit proprietara întregului imobil, proprietate pe care a transferat-o ulterior bunicii sale materne și din care a fost evacuat reclamantul recurent așa cum s-a menționat mai sus, reținând lipsa titlului locativ al acestuia.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanță că pentru a dobândi un drept locativ, așa cum a solicitat recurentul, în acel imobil, trebuia să se încheie un nou contract de închiriere cu noul proprietar al imobilului, întrucât vechiul contract de care se prevalează recurentul și care a fost încheiat cu statul nu își mai poate produce efectele și nici nu poate fi opus actualului proprietar al imobilului, în acest sens fiind și dispozițiilor OG 40/1999 privind protecția chiriașilor, care prevede și această obligativitate
La dosar, s-a depus de către recurent și o decizie pronunțată de către această instanță, decizie care se referă la o cu totul altă situație de fapt, cu o altă reglementare legală, fiind pronunțată în aprilie 2000, dată de la care între părți au avut loc și alte litigii, în urma cărora s-au pronunțat hotărârile judecătorești precizate mai sus și de care instanțele au ținut cont.
Pentru toate considerentele sus menționate, în baza disp.art.312 cod pr.civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat d reclamant, întrucât niciuna din criticile formulate nu vizează vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de disp.art.304 cod pr. civilă de natură a afecta legalitatea și temeinicia deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în T, nr. 209, Cod poștal -, Județ Dîmpotriva deciziei civile nr. 177 pronunțată la 4 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în T, str. - -,. 16,. 75, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored AP/CC
4.ex. 30.10.2009
apel- Tr.
apel
fond- Jud.
fond.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reintegrare în familie. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
