Reintegrare în familie. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 233/R-MF
Ședința publică din 12 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.217/A din 9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant și intimata-pârâtă -, asistată de avocat -ta, în baza împuternicirii avocațiale nr.1332/12.02.2009, emisă de Cabinetul individual- Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 0,15 lei-timbru judiciar și cu 5,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: fiind întrebată de instanță, avocat -ta, pentru intimata-pârâtă, arată că nu dorește să i se comunice o copie a înscrisului intitulat "sinteză" depus de recurentul-reclamant la dosar.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Constatând recursul în stare de judecată, curtea, acordă cuvântul asupra recursului, punând în discuția părților, tardivitatea precizărilor la sinteza motivelor de recurs indicarea motivelor de nelegalitate.
Recurentul-reclamant precizează că recursul este formulat în termen, că este amplu motivat și că precizările le-a formulat pentru lămurirea instanței. Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei și a sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii și reintegrarea sa în spațiul de locuit, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Consideră că hotărârile pronunțate anterior sunt nelegale întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 480 Cod civil. Precizează că este recăsătorit și, în prezent, locuiește la actuala soție împreună cu minorul care i-a fost încredințat. Mai arată că, prin acțiunea de față nu dorește reintegrarea în fapt ci numai scriptic, pentru a putea obține carte de identitate. Susține că dacă nu este reintegrat în spațiu, la partaj nu va putea obține în lot locuința.
Avocat -ta, având cuvântul pentru intimata-pârâtă -, susține că precizările la sinteza motivelor de recurs sunt tardiv formulate.
Consideră recursul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar, pe care le-a susținut oral în ședință. obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună reintegrarea reclamantului în locuința situată în Râmnicu V,-, -.1,.C,.2, județul V, în care domiciliază pârâta.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar prin sentința civilă nr.6510 din 9 septembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.5154/1995 (3-4 dosar), a fost desfăcută căsătoria prin divorț.
Apartamentul în care locuiește pârâta este proprietate comună, fiind dobândit de către părți în timpul căsătoriei, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2020/1991. Reclamantul a fost nevoit să părăsească apartamentul, ca urmare a unei ordonanțe președințiale de evacuare, care în prezent nu-și mai produce efectul, întrucât, în cadrul acțiunii de divorț, a fost respinsă o astfel de cerere pe calea dreptului comun.
Mai susține că a formulat prezenta acțiune, întrucât se află în stare de nevoie locativă, în condițiile în care minorul -, rezultat din căsătoria părților, i-a fost reîncredințat acestuia conform sentinței civile nr.3099/07.06.2005 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.10303/2004 și nu deține o altă locuință apartamentul cu 4 camere, in care locuiește singură mama sa.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamantul a fost evacuat în baza unei ordonanțe președințiale, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în anul 1996, datorită comportamentului agresiv pe care-l manifesta asupra pârâtei și a copiilor acestora.
că reclamantul nu justifică nici nevoi locative, întrucât acesta este proprietarul unei apartament cu două camere și coproprietar asupra bunurilor rămase la decesul autorilor săi, iar pe de altă parte, ca asociat unic al General Râmnicu V, deține un imobil cu 4 apartamente în Municipiul Râmnicu V -, -.
Prin sentința civilă nr.3107 din 25 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în esență că, prin sentința civilă nr.5610/09.09.1997, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți și a fost respinsă cererea privind evacuarea pârâtului din apartament, cu motivarea că acesta nu mai locuia de fapt, în această locuință, bun comun.
Prin sentința civilă nr.1687/1996, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlceas -a dispus evacuarea pe cale de ordonanță președințială a pârâtului, din apartamentul proprietate comună, datorită comportamentului agresiv pe care îl manifesta asupra pârâtei. S-a mai reținut că reclamantul nu justifică nevoi locative, acesta deținând în proprietate bunuri imobile sau chiar a înstrăinat astfel de bunuri, cererea de reintegrare formulată fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea de reintegrare în apartamentul care constituie bun comun, întrucât, o astfel de motivare lapidară, nu se bazează pe probele administrate în cauză.
Deși a reținut corect că apartamentul în care a solicitat reintegrarea, constituie bun comun, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2020/1991 și faptului că respectivul apartament a fost introdus la partaj chiar de către pârâta-intimată, acțiune ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr.4394/1996 și la care intimata a renunțat, instanța i-a încălcat dreptul de folosință asupra bunului, pe care-l are, ca și pârâta, în virtutea dispozițiilor art.480 din Codul civil.
Împrejurarea că, prin sentința civilă nr.1687/1996 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus evacuarea sa pe cale de ordonanță președințială, din apartamentul proprietate comună, nu are autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr.6510/09.09.1997, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr.5154/1995 (3-4 dosar), a fost desfăcută căsătoria prin divorț și a fost respinsă cererea de evacuare, pe calea dreptului comun.
Imobilele la care se referă pârâta prin întâmpinare, aparțin firmei General, care în prezent se află în faliment, alte imobile pe care reclamantul le-a deținut au fost în indiviziune, și s-au înstrăinat.
Intimata a susținut că între ea și apelant ar există o permanentă stare conflictuală, ceea ce, însă, nu a fost dovedit. Pe de altă parte, instanța de fond nu a ținut cont că minorul încredințat acestuia la divorț nu poate obține cartea de identitate, neavând o altă proprietate în afara apartamentului bun comun.
Într-o primă fază procesuală, în apel, prin decizia civilă nr.316/A/ din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția civilă, în complet specializat pentru minori și familie, în dosarul nr-, a fost respins apelul ca nefondat, fiind menținută ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Prin decizia civilă nr.21/R-MF din 20 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția civilă, în complet specializat pentru minori și familie, în dosarul nr-, a fost casată decizia civilă nr.316/A/ din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținându-se că, fiind investită cu o cauză având ca obiect un bun comun al foștilor soți, sentința pronunțată de către instanța de fond este nulă, deoarece a fost pronunțată de un alt complet și nu de către un complet specializat de minori și familie.
Cu ocazia rejudecării cauzei în apel, prin notele de ședință depuse la data de 09 octombrie 2008, intimata - a adus la cunoștința instanței faptul că apelantul, cu domiciliul în Mun. Rm. V,-, județul V, s-a căsătorit cu numita -, având aceeași adresă, situație confirmată de către apărătorul apelantului.
S-a depus, de asemenea, în copie, cartea de identitate provizorie a minorului -, seria, nr. -, din care se reține că domiciliul acestuia este stabilit provizoriu pentru perioada 13.11.2007 - 13.11.2008, în locuința în care se solicită reintegrarea, situată în Râmnicu V,-, -.1,.C,.2, județul V, în care domiciliază mama-pârâtă, cu mențiunea că s-a eliberat o astfel de carte de identitate provizorie, pentru faptul că nu s-ar fi făcut dovada adresei de domiciliu.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.217/A din 09 octombrie 2008, a espins ca nefondat apelul formulat de reclamant, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut egat de chestiunea competenței materiale, că potrivit dispozițiilor art.105 pct.1 Cod procedură civilă, actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule însă, la instanța de fond - Judecătoria Râmnicu Vâlcea - nu funcționează o secție specializată pentru soluționarea cauzelor referitoare la minori și familie, astfel de cauze fiind soluționate de judecători specializați pe probleme de minori și familie.
Din investigațiile făcute de tribunal din oficiu, rezultă că judecătorul care a soluționat cauza prin sentința civilă nr.3107 din 25 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, este un astfel de judecător specializat, a soluționat și alte cauze referitoare la minori și familie și, chiar dacă soluționează cauze și din alte materii, a fost competent să soluționeze cauza de față.
Prin urmare, s-a constatat că sentința pronunțată de către instanța de fond nu este nulă, deoarece a fost pronunțată de un complet specializat pe probleme de minori și familie, astfel că nu se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, nefiind incidente dispozițiile art.105 pct.1 Cod procedură civilă.
Celelalte motive de apel invocate care au vizeat fondul cauzei, au fost apreciate ca hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Astfel s-a reținut în esență că, reclamantul, nu a arătat care probe demonstrează contrariul a ceea ce a reținut instanța, iar din oficiu, tribunalul a apreciat că judecătorul fondului a motivat suficient sentința în fapt, având în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar, iar în drept, având în vedere dispozițiile art.480 Cod civil. Dreptul de proprietate comună, cum este cazul în speță, conferă, într-adevăr, coproprietarului anumite drepturi, printre care și dreptul de folosință, dar și obligația de a exercita acest drept în așa fel încât să fie asigurată folosința liniștită asupra imobilul pentru ceilalți coproprietari, în speță, intimatei-pârâtă, care locuiește în apartament.
În cauză, atât în timpul divorțului, cât și mult timp după divorț, s-a dovedit că din culpa reclamantului nu este posibilă conviețuirea în același apartament și chiar dacă numai intimata este cea care se bucură de folosința acestuia, nu se justifică reintegrarea reclamantului în apartament și menținerea stării conflictuale.
Chiar dacă pârâta a renunțat la o acțiune de împărțire a bunului comun, s-a reținut că nimeni nu-l obligă pe reclamant să rămână în stare de coproprietate, având posibilitatea să acționeze el pentru încetarea acestei stări și reglementarea inclusiv a dreptului de folosință pe care-l pretinde.
Susținerea apelantului, în sensul că până la rezolvarea împărțirii bunurilor comune, nu ar fi vreo problemă ca părțile să locuiască împreună, nu denotă decât exercitarea drepturilor procedurale cu rea-credință din partea acestuia, în condițiile în care îi este bine-cunoscută starea conflictuală în care se află cu pârâta, demonstrată evident cu sentința penală nr.877/21 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.3110/2004 (75-78 dosar), plângerile penale, memorii, ordonanțe ale procurorului, adrese ale organelor de cercetare penală și alte acte depuse la filele 145-177 din dosar, chiar în fața instanței de apel.
Tribunalul a reținut că situația de nevoie a reclamantului, de a locui în apartamentul bun comun, neprobată cert și concludent, trebuie raportată în mod necesar la imposibilitatea reală ca foștii soți să locuiască împreună, câtă vreme starea conflictuală permanentă dintre aceștia este pe deplin dovedită, astfel că, o eventuală conviețuire în același apartament, ar afecta negativ atât părțile, cât și pe minorul -, rezultat din căsătoria acestora.
Motivarea primei instanțe nu este contradictorie. Chiar dacă a reținut că apartamentul în care s-a solicitat reintegrarea, constituie bun comun, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2020/1991, prin respingerea cererii de reintegrare, instanța de fond nu i-a încălcat reclamantului dreptul de folosință asupra bunului, pe care-l are, ca și pârâta, în virtutea dispozițiilor art.480 din Codul civil. Restrângerea acestui drept din motivele arătate mai sus, pentru menținerea ordinii publice, este necesară într-o societate democratică, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință nejustificată a autorității judecătorești în ceea ce privește exercitarea dreptului de folosință.
Reclamantul deține în mod real o locuință, în care locuiește cu actuala soție, așa cum s-a reținut mai sus, astfel că, nici din acest punct de vedere nu se putea dispune reintegrarea în apartamentul în care locuiește pârâta.
Susținerea apelantului că instanța de fond nu a ținut cont că minorul rezultat din căsătoria părților, i-a fost încredințat acestuia, că nu deține o altă locuință și în aceste condiții nu poate obține cartea de identitate, a fost privită ca neîntemeiată și nu constituie un motiv legal și temeinic de reintegrare în aceeași locuință cu pârâta, domiciliul minorului fiind potrivit Decretului nr.31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic.
OUG nr.97 din 14 iulie 2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, reglementează modul și condițiile în care se eliberează cartea de identitate.Potrivit art.11 (1) din acest act normativ, actul de identitate este documentul care se eliberează cetățeanului român și care face dovada identității, a adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință a titularului acestuia, acest document eliberându-se începând cu vârsta de 14 ani.
Art.12 prevede că "dovada identității și a cetățeniei române în cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate se face cu certificatul de naștere al acestuia, iar dovada adresei de domiciliu se face cu actul de identitate al părintelui la care locuiește statornic sau cu actul de identitate al reprezentantului său legal, precum și cu unul dintre documentele prevăzute la art.27".
Potrivit art.19 (1), "cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: a) când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate".
Conform art.26 (1) "domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuința principală", iar alin.(2) prevede că "domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament".
În conformitate cu dispozițiile art.27 alin.(1) "dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul dintre următoarele documente: a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ; b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit.a); c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil, faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit.a) și b); pentru minorii și persoanele fizice puse sub interdicție, declarația se dă și se semnează de către părinți sau de către reprezentanții lor legali".
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului de lege, împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Solicită "dmiterea recursului, casarea deciziei civile atacate, în sensul trimiterii la judecătorie spre rejudecarea fondului cu probele aflate la dosar, întrucât nu au fost viciate însă nu s-a ținut cont de acestea în motivarea primei sentințe, cât și a celorlalte care au urmat, fiind suficiente."
Totodată, recurentul solicită epunerea sa în drepturi depline, pronunțând o decizie de menținere a sa și a copilului ce i-a fost reîncredințat, în apartamentul pe care îl au indicat pe buletin și respectiv carte de identitate, dică în Râmnicu V, str.- - (fostă Cozia), nr.25, -.1,.C,.2, parter cu obligarea la cheltuieli de judecată, care totalizează suma de 1800 lei.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.480 și urm. din Codul civil, art.105 alin.1, art.304 pct.5 și 9 și art.312 pct.5 Cod procedură civilă.
Din motivarea amplă a recursului (15 pagini) rezultă că nemulțumirile recurentului vizează modalitatea de interpretare a probelor de către instanță și implicit soluția pronunțată sub acest aspect. Deși in declarația de recurs se face trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă, în dezvoltarea motivelor de recurs nu se regăsesc critici ce pot fi încadrate in textele de lege invocate, întregul memoriu făcând referire la istoricul stării conflictule dintre recurent și intimată, descrierea procedurii purtate in fața instanțelor de fond, calitatea morala a persoanelor implicate in actul de justiție, considerațiuni filozofico-religioase lipsite de legătură cu soluționarea cauzei.
După expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 combinat cu art. 303 cod procedură civilă, recurentul a depus mai multe note, intitulate precizări, completări la precizări și sinteză la recurs, fără ca prin vreuna din acestea să invoce un motiv de ordine publică susceptibil a constitui motiv de casare sau modificare in condițiile art. 306 alin. 2 cod procedură civilă.
În aceste condiții față de disp art. 306 alin. 1 cod procedură civilă, nefiind posibilă nici aplicarea alin. 3 al aceluiași text, ecursul este nul în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art.3021alin.(1) lit. c proc.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art.306 alin.(3) proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 proc.civ.;per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 proc.civ. sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art.3021alin.(1) lit.c proc.civ. neindicând motivele de nelegalitate din art.304 proc.civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.304 proc.civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art.304 proc.civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.304 proc.civ. iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Curtea constatată nulitatea recursului, conform art.3021alin.(1) lit.c proc.civ. coroborat cu art.306 alin.(3) proc.civ.
Văzând cererea intimatei, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.217/A din 09 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta (fostă ).
Obligă pe recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte (fostă ) - suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./17.02.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Divort. Decizia 826/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Răpire internațională de copii. Decizia 372/2009. Curtea de... → |
|---|
