Reintegrare în familie. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 485/2008

Ședința publică de la 02 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

GREFIER -

Cu participare:

PROCUROR -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 300/D din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - pârât, celelalte părți fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La solicitarea instanței recurentul - pârât arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurentul - pârât, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că deși instanța de fond a dispus reintegrarea minorilor în familia ă, având în vedere că în anul 2006 suferit un accident având un număr de 11 internări, nu mai are posibilitatea să aibă grijă de minori în condițiile în care în prezent este grav bolnav având nevoie de însoțitor pentru deplasări.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea recursului, având în vedere situația recurentului - pârât și a minorilor.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.1877/110/ 02.04.2008 reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, a solicitat în contradictoriu cu pârâții și, reintegrarea în familie a minorei.

Prin sentința civilă nr. 300/D/23.04.2008, Tribunalul Bacăua admis acțiunea și a dispus încetarea măsurii plasamentului la asistentul maternal profesionist a minorului născută la 5.07.2003 în B, și a dispus reintegrarea acesteia în familia ă la tatăl.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Cazul copilului, a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B în data de 09.02.007, fiind sesizat de către Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Consiliului Local al municipiului Astfel s-a adus la cunoștință faptul ca numitul tatăl minorei în cauză, nu poate să-și asume responsabilitatea creșterii și îngrijirii acesteia, fiind imobilizat la pat din cauze medicale. In luna februarie 2006 domnul a suferit un accident de mașină.

, mama copilului, a părăsit domiciliul concubinului, luând și actele de stare civilă ale membrilor familiei.

In luna februarie 2007 domnul a solicitat Serviciului Public de Asistență Socială sprijin în vederea instituirii unei măsuri de protecție socială pentru minorii și deoarece în acea perioada starea de sănătate a acestuia era precară, nu se putea deplasa, concubina era de la domiciliu și nu avea nici un venit.

Minora a locuit în familia ă până la vârsta de trei ani și trei luni, iar conform Sentinței Civile emisă de către Tribunalul Bacău nr. 746/D/ 20.04.2007 a fost ocrotită în familia asistentului maternal profesionist domiciliată în comuna, județul

In perioada ocrotirii la asistentul maternal profesionist, minora a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește dezvoltarea psiho-motorie. In prezent indicii privind dezvoltarea psio-motorie se încadrează în intervalele de normalitatea ce caracterizează vârsta cronologică.

Familia substitut a manifestat un grad mare de implicare în creșterea și îngrijirea copilului ridicându-se la nivelul expectanțelor impuse.

Minorei i-au fost respectate drepturile copilului prevăzute de lege, cât și prevederile prevăzute în planul individualizat de protecție, beneficiind de un mediu afectiv stabil și securizat.

Conform cererii înregistrată la DGASPC B cu nr. 2121// 07.03.2008 tatăl minorei a cerut reintegrarea în familie.

Familia locuiește într-un imobil compus din trei camere și dependințe, este dotat cu curent electric, racordat la gaz metan, canalizare. este pensionat de invaliditate și are un venit de 1.034 lei pe lună.

În urma reevaluării situației minorei s-a constatat că motivele care au condus la instituirea măsurii de protecție nu mai există, au survenit modificări, tatăl dorind reintegrarea minorei în familia sa.

Conform anchetei psiho-sociale întocmită de Serviciul Public de Asistență Socială B, tatăl poate asigura condițiile necesare de creștere și educare a minorei.

Ca urmare a reevaluării situației minorei, s-a propus reintegrarea acesteia, în familia ă, la tată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat a declarat prezentul recurs tatăl minorei.

Acesta a arătat că nu este posibilă reintegrarea minorei în familie, deoarece starea sa de sănătate nu-i permite să se poată îngriji de minoră, el însuși având nevoie de însoțitor.

Curtea față de motivele de recurs, și din oficiu, va reține următoarele:

Prin sentința civilă irevocabilă nr. 746/D/20.04.2007, a fost admisă acțiunea reclamantei B, în contradictoriu cu pârâții și și s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență pentru minora -, născută la 5.07.2003, fiica lui și, cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, Bas olicitat reintegrarea în familie, respectiv la tată, a minorei.

Tribunalul având de analizat această situație privind minora, a avut în vedere exclusiv o cerere a tatălui, depusă în copie la dosar de către prin care solicită reintegrarea minorei.

B, față de motivele care au condus la măsura plasamentului s-a preocupat doar de analiza evoluției minorei, (care de altfel a fost apreciată ca fiind semnificativ în progres), fără însă a analiza și situația tatălui, față de gravele deficiențe de sănătate care au fost avute în vedere inițial de instanță.

Nu s-a făcut nici o referire astfel la modul în care a evoluat starea de sănătate a tatălui atâta timp cât acesta a fost diagnosticat anterior cu discopatie cervicală etajată, parapareză spastică, polineuropatie senzitivă motorie, diabet zaharat tip II, arteriopatie obliterantă membre inferioare, cardiopatie ischemică cronică.

În consecință, văzând și poziția tatălui exprimată direct în fața instanței de recurs, curtea va reține că potrivit art.2 principiul interesului superior al minorului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii.

Se va reține astfel, potrivit constatărilor făcute prin raportul privind situația copilului că acesta s-a dezvoltat corespunzător, înregistrând progrese evidente în mediul ce i-a fost asigurat la asistentul maternal.

În consecință, față de cele reținute, curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința și în consecință, va respinge acțiunea privind încetarea plasamentului, reintegrarea în familie, respectiv la tatăl, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

- DECIDE -

Admite ca fiind fondat recursul civil promovat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 300/D din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința și respinge ca nefondată acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 2 iunie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

- - Pt.- -

în CO semnează

Președinte instanță,

-

red.sent.

red.NȚ/16.06

tehn.TC/ex.3

16/16.06.2008

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Daniela Părău, Niculina Țit

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Bacau