Stabilire program vizitare minor. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - legături personale cu minorul -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.260
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în orașul,. 12,. B,.5, județul S, împotriva deciziei civile nr. 184 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru reclamantul și avocat, pentru pârâta intimată, lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la doar împuternicire avocațială, pentru reclamantul recurent și chitanțele - și nr.- în valoare totală de 4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru pârâta intimată și întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte solicitări, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâtul recurent, solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.184/27 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, pe care o consideră nelegală, întrucât în mod greșit a fost respinsă cererea de suplimentare a probatoriului cu depozițiile a doi martori și cu verificarea profilelor psihologice ale minorei, fiind încălcate astfel dispozițiile art.292 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului. Mai arată apărătorul recurentului arată că atât hotărârea instanței de fond cât și cea a instanței de apel, au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 43 și art.97 din Codul familiei iar dacă se va menține programul de vizitare stabilit inițial se va încălca dreptul reclamantului de a păstra legături cu minora, singura modalitate de a permite acestuia să creeze și să păstreze o relație armonioasă și lipsită de tensiuni fiind aceea de a i se permite să ia minora la domiciliul său. Solicită cheltuieli de judecată din fazele procesuale anterioare, conform chitanțelor depuse la dosar.
Avocat, pentru pârâta intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor anterioare ca fiind legale și temeinice atât din punct de vedere al aplicării dispozițiilor de drept material cât și procedural. Instanța de apel, dând maximă eficiență art. 287 alin. 2 raportat la 292 Cod procedură civilă corect a respins solicitarea privind administrarea de noi probe atâta vreme cât acestea nu au fost invocate în cererea de apel. În ceea ce privește aspectul material, în mod just a fost înlăturat aplicarea principiului egalității între părinți în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, prevăzut de art. 97 alin. 1 din Codul familiei, părțile aflându-se în situația reglementată de art. 43 a aceluiași act normativ. Mai arată că recurentul nu a înțeles să-și exercite drepturile invocate în baza dispozițiilor legale sus invocate în interesul minorei, până in prezent nemanifestând un interes real în dezvoltarea unor legături normale tată-fiică, nevizitând-o pe aceasta din luna aprilie 2008, când a vizitat-o cu încălcarea programului de vizită stabilit de instanță, provocând scandal și tulburări ale procesului educațional al grădiniței frecventate de minoră, motiv pentru care solicită menținerea programului de vizitare stabilit prin sentința civilă nr.1311/14.12.2004, pronunțată în dosarul nr.2800/2004 al Judecătoriei Gura Humorului.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Rădăuți reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se încuviințeze să aibă legături personale cu minora în fiecare sâmbătă, de la ora 12 până duminică la ora 18, timp în care minora să fie luată de la domiciliul pârâtei, precum și în a doua săptămână din vacanța de iarnă și în prima lună din vacanța de vară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din căsătoria cu pârâta a rezultat minora, care are vârsta de patru ani și care a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei, prin sentința civilă nr. 1311 din 14.12.2004 a Judecătoriei Gura Humorului.
Prin aceeași sentință a fost stabilit și programul de vizitare a minorei, program care însă nu-i permite să o ia pe aceasta la domiciliul său, vizitele făcându-le în mod obligatoriu la domiciliul pârâtei în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 16 și 19, întâlnirile cu minora fiind afectate de faptul că pârâta intervine în discuțiile reclamantului cu minora, influențând-o și încercând să-i capteze atenția.
Din anul 2004 și până în prezent s-au modificat împrejurările avute în vedere la stabilirea programului inițial de vizitare, minora crescând și capacitatea sa de înțelegere și pricepere s-a mărit, iar pentru exercitarea drepturilor părintești doar o modificare a programului inițial de vizitare poate duce la refacerea legăturilor firești cu fiica sa.
A precizat reclamantul că beneficiază de condiții foarte bune pentru ca minora să petreacă mai mult timp cu el, la domiciliul său, acest lucru fiind, de altfel, în interesul minorei, care este foarte atașată de el.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 al. 4, art. 43 al. 3 raportat la art. 97 din Codul familiei și art. 581 Cod procedură civilă.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că atitudinea, gesturile și manifestările reclamantului, precum și tratamentul aplicat minorei în perioada când locuiau împreună, au încălcat flagrant dispozițiile art. 23, 28 și 32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
A precizat pârâta că în ultimii doi ani reclamantul nu a venit niciodată la domiciliul său pentru a vizita minora, singura vizită fiind în primăvara anului 2008, când împreună cu mama sa, acesta a încercat să ia minora de la grădiniță, fapt ce a determinat-o să formuleze plângere penală, în curs de soluționare la Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Prin sentința civilă nr. 381 din 30.01.2009, Judecătoria Rădăuția respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au fost căsătorite, din relațiile de căsătorie rezultând minora, născută la data de 6.07.2004.
Căsătoria părților a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 1311 din 14.12.2004 a Judecătoriei Gura Humorului, hotărâre prin care minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamantul din prezenta cauză, căruia i s-a permis să aibă legături personale cu minora la domiciliul pârâtei din prezenta cauză, de două ori pe lună, între orele 16 - 19.
Reclamantul a susținut că acest program nu mai corespunde situației actuale, impunându-se modificarea lui în sensul precizat în acțiune.
Prima instanță a reținut că într-adevăr la data stabilirii programului de vizitare, minora avea numai șapte luni, însă faptul că aceasta are în prezent patru ani și că reclamantul are condiții bune pentru ca minora să petreacă la el mai mult timp, nu sunt argumente care să ducă la modificarea programului stabilit prin hotărârea judecătorească menționată.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor și profilul psihologic întocmit cu ocazia examinării psihologice a minorei, prima instanță a conchis că nu este în interesul minorei schimbarea programului de vizitare deja stabilit prin hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel acesta a arătat că prima instanță a dat eficiență doar declarațiilor martorilor propuși de pârâtă și actelor depuse de aceasta, întocmite la solicitare ei exclusivă, în absența tatălui și fără a fi solicitate de instanță. Astfel, a fost încălcat principiul administrării probelor în mod nemijlocit în fața instanței, conform art. 169 Cod procedură civilă.
A precizat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 97 al. 1 din Codul familiei, care consacră principiul egalității în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești.
Prima instanță nu a analizat nici o probă propusă de reclamant și nici un înscris depus de acesta la dosar. Dacă programul de vizitare a corespuns la data pronunțării hotărârii de divorț, în prezent mama și bunicii materni au creat minorei o imagine deformată a tatălui, astfel încât, din cauza neînțelegerilor dintre părinți, dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora nu se poate realiza în nici un fel, cu atât mai puțin la domiciliul pârâtei, sub supraveghere acesteia și a părinților ei. Acest drept trebuie exercitat fără a fi stânjenit de prezența celuilalt părinte, iar minora are o vârstă care îi permite să meargă la domiciliul tatălui și să stea cu el câteva zile.
Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 184 di 27.04.2009, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în fața primei instanțe a fost respectat principiul nemijlocirii, aceasta pronunțând sentința în baza declarațiilor martorilor audiați în ședință publică și a înscrisurilor depuse de părți la dosarul cauzei.
Împrejurarea că prima instanță a considerat relevante în soluționarea cauzei doar o parte din probele administrate în cauză nu constituie, apreciază instanța de apel, o încălcare a principiului enunțat, atâta timp cât instanța le-a cercetat nemijlocit.
Criticile aduse modalității de întocmire a profilelor psihologice ale minorei nu afectează valabilitatea acestora. Întocmirea acestor înscrisuri este utilă cauzei, nefiind necesară efectuarea unei expertize care să le confirme, iar prezența tatălui pentru întocmirea raportului psihologic nu era obligatorie.
Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 97 al. 1 din Codul familiei s-a reținut că principiul consacrat de dispozițiile legale menționate vizând egalitatea între părinți în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești nu este aplicabil în prezenta cauză deoarece părinții copilului fiind divorțați, ocrotirea părintească se exercită de ei în mod inegal. Deci, aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 43 din Codul familiei.
Soluția de respingerea a acțiunii a fost menținută de către instanța de apel în considerarea principiului interesului superior al copilului. Astfel, soluția este susținută de probatoriul administrat în cauză, respectiv martorii pârâtei, dar și ai reclamantului, din depozițiilor cărora s-a desprins concluzia că reclamantul nu a manifestat până în prezent un interes real în dezvoltarea unor legături puternice cu fiica sa prin respectarea constantă a programului stabilit. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv profilul psihologic al minorei și evaluarea ei psihologică, care recomandă ca în perioada următoare legăturile tată - copil să se desfășoare în cadrul familial al mamei, securizant din punct de vedere psiho-emoțional, converg spre aceleași concluzii.
Așa fiind, instanța de apel a conchis că derularea relațiilor dintre copil și tată să aibă loc gradual, modificarea bruscă a programului creând un dezechilibru copilului, iar părinții, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, acționând în interesul copilului, urmând să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fără șicane, astfel încât copilul să se bucure de afecțiunea și grija ambilor părinți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- Instanța de apel a respins în mod greșit cererea de probe pe care a formulat-o, în sensul completării probatoriului cu declarațiile a doi martori și cu verificarea profilelor psihologice ale minorei, în mod nemijlocit, printr-o evaluare judiciară, încălcându-se astfel dispozițiile art. 292 Cod procedură civilă.
În argumentarea acestui motiv de recurs s-a arătat că deși a solicitat în instanța de apel completarea probatoriului, proba testimonială a fost respinsă, iar asupra celorlalte probe instanța nu s-a pronunțat, cu justificarea că probele nu au fost solicitate prin motivele de apel.
Precizează că în condițiile în care aceste probe au fost solicitate la prima instanță, reiterarea lor prin motivele de apel nu era necesară.
Dat fiind conținutul contradictoriu al declarațiilor martorilor propuși de către pârâtă și de către reclamant în fața primei instanțe, stabilirea interesului superior al minorei în a avea legături personale cu tatăl său, impunea suplimentarea probatoriului în virtutea caracterului devolutiv al apelului.
Așa fiind, apreciază că se impunea suplimentarea probatoriului testimonial și verificarea în cadrul procesului a profilului psihologic al minorei.
- A fost încălcat de către primele instanțe principiul nemijlocirii, prin aceea că s-a dat eficiență doar probatoriului administrat la solicitarea pârâtei, respectiv declarațiile martorilor propuși de către acesta și profilelor psihologice întocmite minorei la solicitarea exclusivă a pârâtei, fără prezența tatălui și fără a fi solicitate astfel de expertize în cursul cercetării judecătorești.
- Au fost încălcate dispozițiile art. 97 al.1 și art. 43 al. 3 din Codul familiei. Astfel, programul de vizitare a minorei, inițial stabilit, a corespuns, poate, la momentul pronunțării hotărârii de divorț cu interesul minorei. În prezent, însă, dat fiind faptul că minora locuiește cu mama sa și cu bunicii materni, aceștia au creat o imagine deformată a tatălui și ori de câte ori acesta a încercat să o viziteze pe minoră, mama acesteia s-a opus. Așa fiind, dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora nu se poate realiza în nici un fel, cu atât mai mult la domiciliul pârâtei, sub supravegherea acesteia și a părinților acesteia. Arată că minora are o vârstă care îi permite să meargă la domiciliul tatălui însoțită de acesta și să petreacă chiar câteva zile cu tatăl său, acest mod de exercitare a dreptului de vizitare fiind în interesul minorei și în spiritul creării unei relații de filiație firească între tată și fiică. Precizează că doar prin petrecerea de către minoră a unei perioade de timp la domiciliul reclamantului, ca și prin petrecerea unor perioade scurte din vacanțe cu tatăl său, se poate realiza dreptul acestuia de a avea legături personale cu copilul său și este posibilă refacerea relației firești de filiație tată - fiică, ca și interesul minorei de a fi aproape de ambii părinți.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 287 al. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, cererea de apel va cuprinde și dovezile invocate în susținerea apelului, iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că dacă dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanță, se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă, care statuează că atunci când se va cere dovada cu martori se va arăta numele și locuința martorilor.
Art. 292 Cod procedură civilă stabilește că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în cererea de apel și întâmpinare.
Deci propunerea probelor în apel se va face de către apelant prin cererea de apel sau, cel mai târziu, la prima zi de înfățișare. Sancțiunea nerespectării acestei condiții constă în decăderea părții din dreptul de a mai propune probe în apel.
Potrivit art. 295 al. 2 Cod procedură civilă "instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 Cod procedură civilă, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei".
În speță, proba cu audierea a doi martori propusă de reclamant la termenul din 27.04.2009, corect a fost respinsă de către instanța de apel. În considerarea dispozițiilor legale menționate și a art. 167 Cod procedură civilă, această probă nu era necesară soluționării cauzei.
Art. 292 Cod procedură civilă permite părților să se folosească în instanța de apel d e motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță, chiar dacă nu au fost arătate în cererea de apel și în întâmpinare. Este suficient, deci, ca respectivele probe să fi fost cerute la prima instanță.
La prima instanță reclamantul, pentru dovedirea susținerilor din acțiune, a solicitat proba cu doi martori, respectiv și și proba cu înscrisuri. Probele au fost admise și administrate.
Susținerea reclamantului că ar fi propus la prima instanță și alte probe, pe care le-a reiterat oral în fața instanței de apel, respectiv verificarea profilelor psihologice ale minorei, printr-o evaluare judiciară, nu se confirmă.
Dând expresie principiului nemijlocirii, art. 169 al 1 Cod procedură civilă arată că "administrarea probelor se face în fața instanțelor de judecată".
Deci principiul nemijlocirii constă în obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii, impunându-se folosirea în acest scop de înscrisuri, depoziții de martori, probe materiale, pe care instanța are obligația de a le cerceta nemijlocit, prin examinarea înscrisurilor originale, audierea de martori care au perceput personal faptele pe care le relatează, prin proba cu cercetare locală.
Prima instanță a respectat exigențele textului de lege menționat, hotărârea pronunțată fiind rezultatul interpretării probatoriului administarat în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați în ședință publică și înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei.
Având în vedere obiectul cauzei, precum și principiul interesului superior al copilului, care trebuie respectat în toate acțiunile privitoare la copii, corect prima instanță a reținut ca relevante doar acele probe care se circumscriu acestor aspecte.
-se acelorași aspecte, fără îndoială că profilele psihologice ale minorei, întocmite de specialiști psihologi, care expun concluzii științifice, pentru care își asumă răspunderea, sunt utile cauzei, neimpunându-se efectuarea unei expertize care să le confirme. Pentru întocmirea lor prezența tatălui nu era obligatorie.
În cadrul ocrotirii părintești, deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei, prevăzut în art. 97 al. 1, iar, ca o expresie a acestuia, art. 98 al. 1 din Codul familiei dispune că măsurile privitoare la persoana copilului (.) se iau de către părinți de comun acord". Nu trebuie, însă, pierdut din vedere aspectul că exercitarea drepturilor părintești trebuie făcută exclusiv în interesul copiilor minori.
În ceea ce privește dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art. 43 al. 3 din Codul familiei conține o dispoziție de principiu, potrivit căreia părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul "păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională".
Prin urmare, în baza dispozițiilor menționate, se pot lua de către instanță măsuri ca părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să-și păstreze legăturile personale cu acesta. Acest drept urmează să fie, însă, exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, care au caracter special, promovează aceeași idee a menținerii relațiilor personale ale copilului cu părinții și rudele prin întâlniri și vizite. Dreptul menționat se menține pentru copil și când este separat de un părinte - art. 14, art. 15 din legea menționată. Articolul 16 al. 2 din aceeași lege prevede că, luând în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, morală a copilului.
Hotărârea primei instanțe de menținere a programului de vizitare stabilit prin hotărârea de divorț este, astfel cum a corect a reținut instanța de apel, justificată prin faptul că acest program este conform cu interesele copilului, suficient și totodată necesar pentru stabilirea legăturilor de familie, în sensul art. 8 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Legii nr. 272/2004, între reclamant si minoră.
Din actele și lucrările cauzei rezultă că părțile au divorțat în anul 2004. Prin hotărârea de divorț s-a stabilit dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora rezultată din relațiile de căsătorie de două ori pe lună, la domiciliul pârâtei.
În anul 2005 părțile s-au împăcat, relația lor ținând până în luna februarie 2007, când pârâta împreună cu minora au plecat să locuiască la părinții săi, în localitatea, județul
De la această dată se reține că, efectiv, reclamantul avea interesul să beneficieze de dispozițiile hotărârii de divorț privind programul de vizitare al minorei, urmând a fi analizat, prin prisma interesului superior al minorei, comportamentul acestuia, cu precădere, după această perioadă.
psihologic întocmit la data de 25 aprilie 2007, deci la scurt timp de la părăsirea domiciliului comun, relevă o deteriorare a imaginii paterne, recomandându-se creșterea gradului de securitate afectivă și limitarea expunerii la stimuli afectivi, cu evitarea contactelor cu persoane asupra cărora are o imagine negativă.
Din datele cauzei rezultă că interesul superior al minorei este asigurarea unui climat de siguranță și stabilitate, a unei stări de bine și evitarea stării de pericol, în contextul în care probatoriul administrat (depozițiile martorilor) relevă că relațiile dintre părți sunt tensionate, existând neînțelegeri între reclamant, pe de o parte și pârâtă și părinții acesteia, pe de altă parte, iar reclamantul nu a respectat constant și exact programul de vizitare stabilit prin hotărârea de divorț, nemanifestând, deci, un interes real în crearea unei legături cu copilul său, care, în timp, prin efectuarea vizitelor astfel cum au fost stabilite de instanță, să se dezvolte și să evolueze înspre o legătură afectivă puternică.
Astfel, chiar mama reclamantului arată că acesta a mers să-și viziteze copilul ultima oară în aprilie 2008, însă nu sâmbăta sau duminica, atunci când avea dreptul. Același aspect este confirmat și martora, propusă, de asemenea, de reclamant.
Evaluarea psihologică a minorei din 25.11.2008, relevă atașament securizant puternic față de mamă și bunicii materni și un posibil conflict intrapsihic cu tată, având ca și consecință un sentiment de frică și nesiguranță în relația cu tatăl. Se recomandă ca minora să aibă legături cu tatăl său în cadrul familial al mamei, securizant din punct de vedere psiho-emoțional
Cum reclamantul nu a perseverat în respectarea programului de vizitare stabilit prin hotărârea de divorț din aprilie 2008 (ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului vizând nerespectarea programului de vizitare la datele de 21.04.2007 și 26.05.2007, deci imediat după ce pârâta a plecat împreună cu copilul de la reclamant), în contextul celor sus reținute, se apreciază că este primordial pentru minoră desfășurarea programului de vizitare într-un mediu sigur, liniștit, care să permită gradual aproprierea copilului de tatăl său și crearea unui sentiment de atașament față de acesta, care să evolueze într-o relație afectivă puternică.
Aprecierea situației reale a copilului, a împrejurărilor care au determinat-o duce la concluzia că pentru minoră se impune desfășurarea programului de vizitare la domiciliul mamei, primând în acest moment aspectul că s-ar crea un prejudiciu copilului dacă ar fi mutat din mediul stabil și sigur oferit de familia mamei.
relațiile dintre părți sunt tensionate, dar sentimentele părintești de care se prevalează acestea impun din partea lor ca, în interesul copilului lor, să dea măsura responsabilității lor de părinți și să coopereze deplin pentru crearea în favoarea minorei a unui mediu liniștit, sigur, afectuos pentru desfășurarea programului de vizitare.
În temeiul interesului superior al copilului, în conformitate cu dispozițiile art. 43 din codul familiei se apreciază că satisfacerea nevoilor copilului în acest moment impune menținerea programului stabilit prin hotărârea de divorț. În sensul prevederilor legale menționate anterior primează starea de bine, echilibrul necesar copilului, acesta fiind sensul interesului superior al copilului.
În consecință, se apreciază că primele instanțe au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, menținând programul de vizitare existent.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în orașul,. 12,. B,.5, județul S, împotriva deciziei civile nr. 184 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Greier,
Red.
Tehnored./29.10.2009
Nr.ex.2
Jud. fond:
Jud. apel:
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Andrieș Catrinel
| ← Plasament. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Suceava | Divort. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
