Stabilire program vizitare minor. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 49/R-MF

Ședința publică din 02 aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Florica Răuță

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta (), domiciliată în S, -,.21,.A,.15, județul S, împotriva deciziei civile nr.9/A/MF din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă (), lipsind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 0,15 lei-timbru judiciar și cu 3,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Recurenta-pârâtă arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.

Curtea, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.

Recurenta-pârâtă (), având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei în sensul de a se dispune ca intimatul să ia legătura cu minorul la domiciliul mamei și numai o săptămână în vacanța de vară. Susține că deplasarea minorului la domiciliul intimatului este obositoare și nu îi permite să-și pregătească temele, precizând că acesta este elev în clasa I și urmează cursurile unei școli speciale cu predare în limba germană.

CURTEA

Examinând recursul civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta () solicitând instanței ca prin hotărârea civilă ce se va pronunța în cauză să i se încuviințeze legături personale cu minorul, născut la data de 12 februarie 2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că minorul a fost încredințat spre creștere și educație către mamă, la momentul desfacerii căsătoriei între cei doi soți și că, în momentul de față, pârâta nu-i permite să ia minorul în domiciliul său.

Prin sentința civilă nr.4938 din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost respinsă acțiunea ca nedovedită, reținându-se că reclamantul a solicitat probe în dovedirea motivelor invocate în acțiune, însă nu s-a mai prezentat la termenul fixat pentru administrarea acestora.

Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel reclamantul, solicitând în baza art.296 Cod procedură civilă schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și încuviințării legăturilor cu minorul după următorul program: în fiecare săptămână de vineri orele 17,00 - până duminică orele 18,00, câte o săptămână în vacanțele de iarnă și de primăvară, câte o lună în vacanța de vară.

În dezvoltarea motivelor, apelantul a arătat că în ziua de 17.11.2006, când urmau să fie administrate probele în fața primei instanțe, nu s-a putut prezenta din motive obiective, deoarece tatăl său a fost grav bolnav, sens în care a depus acte medicale.

Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.22/A/MF/23.02.2007, a admis apelul și a desființat sentința, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pe motiv că se impune administrarea de probatorii, întrucât reclamantul, din motive obiective, nu s-a putut prezenta la termenul când urmau să fie administrate probele.

Rejudecând cauza, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.4247 din 5 septembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta și a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu minorul, după următorul program: a doua și a patra săptămână din lună, de vineri orele 17,00 până duminică orele 18,00, la domiciliul reclamantului, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară, la domiciliul reclamantului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu se opune ca reclamantul să ia legătura cu minorul, în schimb există o situație încordată între pârâtă și actuala concubină a reclamantului.

Între reclamant și fiul său există o relație afectivă, iar în temeiul art.43 din Codul familiei acțiunea reclamantului este fondată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta, susținând că sentința apelată este netemeinică și nelegală, sub aspectul modalității în care instanța a încuviințat pârâtului să aibă legături personale cu minorul.

În prezent, minorul și pârâta locuiesc în Municipiul S, copilul este elev în clasa I în orașul S, iar deplasarea lui în Pitești sau în comuna cel M ar fi obositoare și nu i-ar permite să-și pregătească temele.

Este nesocotit interesul superior al minorului, care este atașat de pârâtă, iar separarea de pârâtă pe perioade lungi ar dăuna bunei dezvoltări fizice și psihice a copilului.

Pârâta este de acord ca reclamantul să ia legătura cu minorul în domiciliul ei, din S, sâmbăta între orele 10,00-14,00 și duminica între orele 10,00 - 14,00.

Prin decizia civilă nr.9/A/MF din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, apelul a fost respins ca nefondat.

S-a reținut astfel că, prin sentința civilă nr.2888 din 25 august 2003 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă, minorul părților, născut la 12.02.2000, a fost încredințat pârâtei spre creștere și educare (fila 2- dosar nr.11648/2006).

Martorii audiați (filele 14-16) au relatat că relația dintre reclamant și minor este întemeiată pe afecțiune, iar minorul, în ultima perioadă, fugea de acasă pentru a-l vedea pe reclamant, întrucât pârâta nu-i mai permitea să meargă la tată, de când acesta locuia cu altă femeie.

În apel s-a probat că pârâta și minorul s-au stabilit în S, copilul fiind înscris la școală în clasa I (fila 11).

Minorul are 8 ani, este sănătos fizic și psihic, este legat afectiv de tatăl său, a crescut alături de și sub supravegherea tatălui, în condițiile în care și după divorț, pentru o perioadă, părțile au locuit în imobile situate pe aceeași scară.

Deplasarea minorului în domiciliul reclamantului, de două ori pe lună, permite conservarea și dezvoltarea relației firești dintre tată și minor, într-un cadru adecvat, iar nu în domiciliul pârâtei și pe intervale de timp infime.

Faptul că minorului i se permite să meargă și în vacanțe cu pârâtul este tot în interesul superior al copilului, care trebuie să-și cunoască ambii părinți și să beneficieze de afecțiunea lor, iar nu doar de afecțiunea mamei pârâte.

Pentru considerentele expuse, în baza art.296 Cod procedură civilă apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta (), criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Se susține de către recurentă că în prezent locuiește cu minorul la S, că acesta frecventează o școală cu predare în limba germană, iar deplasarea minorului în comuna cel M de unde să fie adus tocmai duminică seara, ar fi extrem de obositoare.

Analizând recursul în raport de această critică, se constată că este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.272/2004, trebuie să fie avut în permanență în vedere interesul superior al copilului atunci când se încuviințează ca acesta să aibă legături personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare.

În speță, minorul a fost încredințat spre creștere și educare recurentei.

Așa cum rezultă din copia de pe carnetul de elev (fila 20 din dosar), în prezent minorul frecventează cursurile Școlii nr.4 S cu predare în limba germană.

Instanța de fond a încuviințat ca minorul să aibă legături personale cu tatăl său a doua și a patra săptămână din lună de vineri de la orele 17,00 până duminică orele 18,00 la domiciliul tatălui, modalitate menținută de către instanța de apel.

Intimatul locuiește în comuna cel M, județul A, iar această modalitate de deplasare de la S în această comună de vineri până duminică seara ar fi foarte obositoare pentru minor, în condițiile în care acesta trebuie să-și pregătească temele pentru activitatea din săptămâna următoare.

Ca atare, nu este în interesul copilului să ia legătura cu tatăl în domiciliul acestuia, ci dată fiind situația creată, legăturile săptămânale urmează a fi luate la domiciliul recurentei.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 (2) Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr.9(A(MF din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care o modifică în parte în sensul că legăturile săptămânale ale reclamantului cu minorul, născut la 12 februarie 2000, vor avea loc a doua și a patra săptămână din lună, de vineri orele 17,00 până duminică la orele 18,00 la domiciliul mamei, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de (), domiciliată în S, -, bloc 21,.A, etaj 3,.15, județul S, împotriva deciziei civile nr.9/A/MF pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care o modifică în parte, în sensul că legăturile săptămânale cu minorul se vor face la domiciliul mamei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.4/12.05.2008.

Jud.apel:.

.

Jud.fond:.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Florica Răuță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Pitesti