Stabilire program vizitare minor. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.951
Sedința publică din 3 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 529 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul și Autoritatea Tutelară T și A, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pârâta recurentă prin avocat și reclamantul intimat prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, învederând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei și ale art. 8 și 14 din Legea nr.272/2004 cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului:
Prin decizia civilă nr.529 din 2.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis apelul declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 504/14.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
A fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul că a fost reglementată vizitarea minorei de către tatăl său, reclamantul, astfel:
Reclamantul urma să o ia pe minoră la domiciliul său, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă orele 11:00 până duminica orele 18:00; 3 zile în timpul vacanței de iarnă și 3 zile în timpul vacanței de primăvară și primele 2 săptămâni din luna august a fiecărui an, în vacanța de vară.
Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.
A fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență că, prin sentința civilă nr. 504/14.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei.
A fost obligată pârâta să permită reclamantului să viziteze minora la domiciliul său, in prima si a treia săptămână din lună, în ziua de sâmbătă, intre orele 10-12 si 16-18, respectiv in ziua de duminică, intre orele 10-12 și 16-18.
A fost respinsă în rest acțiunea.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant in sumă de 508,3 lei.
Prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 23039/11.12.2002 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată in dosarul 23640/2002 definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 723/A din 21.05.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș in dosar nr. 3484/C/2003 s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar minora, născută la data de 26 august 1999 fost încredințată mamei spre crestere si educare. Reclamantul a solicitat, prin prezenta acțiune, să i se stabilească un program de vizitare a minorei, ca urmare a dreptului său de a păstra legaturile personale cu acesta și a opoziției mamei.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului a rezultat că acesta deține un apartament compus dintr-o cameră cu dependințe mobilat corespunzător.
S-a reținut că reclamantul își desfășoară activitatea pe teritoriul, iar legăturile dintre tată și fiică au fost reluate după aproximativ 5 ani.
Prima instanță a stabilit ca relațiile personale să fie realizate în modalitatea mai sus -redată, fiind respinsă, în rest, acțiunea în ceea ce privește desfășurarea vizitelor la domiciliul reclamantului cu motivarea că în această fază a legăturilor dintre tată și fiică, programul propus de reclamant este prea larg, raportat la interesul copilului. Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 23039/11.12.2002 a Judecătoriei Timișoara, reclamantul a apreciat că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a dispozițiilor art. 43 alin. 3. fam. întrucât exercitarea acestui drept nu trebuie stânjenită de prezența celuilalt părinte, comunicarea dintre părinte și copil trebuie să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
A apreciat faptul că instanța de fond nu a motivat această reglementare de vizitare a minorei, cu atât mai mult cu cât acest drept trebuie să îl exercite la domiciliul pârâtei, în situația în care aceasta este căsătorită și mai are un copil.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că programul de vizitare propus de apelant, prin care s-a solicitat întâlnirea minorei cu apelantul la domiciliul acestuia o săptămână în timpul vacanție de primăvară și o lună în timpul vacanței de vară este de natură a dăuna minorei, în condițiile în care minora nu dorește să rămână singură cu tatăl ei și nu dorește să se întâlnească cu acesta la domiciliul lui.
A mai arătat intimata faptul că o perioadă de 5 ani după pronunțarea divorțului minora s-a întâlnit cu tatăl său de patru ori.
Or, în condițiile în care minora și-a văzut tatăl foarte rar până la vârsta de 8 ani, în acest moment minora nu dorește să aibă întâlniri comune cu acesta.
Tribunalul a admis acțiunea, a reglementat vizitarea minorei de către tatăl său, prin luarea acesteia la domiciliul reclamantului în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă orele 11 până duminică orele 18, 3 zile în timpul vacanței de iarnă și 3 zile în timpul vacanței de primăvară precum și primele 2 săptămâni din luna august a fiecărui an în vacanța de vară.
Tribunalul a motivat schimbarea hotărârii dată de prima instanță prin aceea că interesul superior al minorei este de a dezvolta o viață de familie cu tatăl său.
Instanța de apel a luat în considerare atât declarațiile martorilor audiați în cauză dar și referatul întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T întocmit ca urmare a participării minorei la un program de consiliere psihologică la sediul Direcției împreună cu mama sa.
În termen împotriva deciziei civile nr. 529 din 2.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs pârâta, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate de către Tribunalul Timiș și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 504/2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că programul de vizitare, propus de și admis de către instanța de apel, este de natură a dăuna minorei, în condițiile în care minora la momentul divorțului avea vârsta de 3 ani, iar tatăl acesteia nu a ținut legătura cu minora în tot acest timp, motiv pentru care aceasta în prezent refuză să se întâlnească cu tatăl său, altfel decât în prezența mamei, fapt confirmat și prin declarațiile martorilor audiați de către instanța de apel.
Arată că apropierea față de tată se poate realiza treptat, inițial în prezenta sa - pentru ca minora să se simtă în siguranță, iar apoi când se va mai apropia de tatăl ei, va putea fi luată la el acasă și vor putea petrece mai multe zile împreună
A arătat că instanța de apel trebuia să țină seama, la soluționarea prezentei cauze, atât de declarațiile martorilor audiați, care au adus la cunoștință instanței că între minoră și tatăl ei nu există o apropiere tată - fiică, cât mai ales de interesul superior al minorei.
Pârâta a susținut că au fost depuse la dosar documente care atestă că minora se află în prezent sub consiliere psihologică ( adresa nr. 22421/30.04.2009 emisă de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), documente care evidențiază că atitudinea copilului, față de tatăl său biologic, este una de respingere, de desconsiderare, fetița considerând că familia ei este alcătuită din mama, sora și tatăl vitreg, față de care se simte puternic atașată.
Pârâta a învederat de asemenea că reclamantul a refuzat în repetate rânduri să achite pensia de întreținere pe seama minorei, fapt ce a determinat -o să înregistreze în perioada 2003 - 2007 mai multe plângeri penale împotriva reclamantului.
Susțin că programul de vizitare a fost în mod corect stabilit de prima instanță, raportat la faptul că intimatul lipsește majoritatea timpului din țară ( lucrând în Italia), relația sa cu minora este foarte tensionată, minora este sub urmărire psihologică datorită traumei, provocată de faptul că este obligată să se întâlnească cu tatăl său împotriva voinței sale.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare recurentul intimat a solicitat respingerea recursului cu motivarea că programul propus de reclamant, prin acțiunea introductivă, nu a fost admis în întregime de instanța de apel, așa cum sugerează pârâta, iar faptul că nu a ținut legătura cu minora se datorează culpei exclusive a pârâtei, care nu a fost de acord să viziteze minora, întrucât este căsătorită cu un alt, iar, în prezent, are, din căsătorie cu acesta, un copil.
A arătat că instanța de apel a ținut cont atât de declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv martorele propuse de pârâtă în apel, declarații care sunt ambigue cât și de declarația martorului, dată în fața instanței de fond, care arată comportamentul minorei față de tată la întâlnirile cu ocazia vizitelor efectuate.
A arătat, de asemenea, că este imposibil de a avea legături personale cu minora și în interesul acesteia, la domiciliul mamei unde mai locuiesc tatăl vitreg și copilul acesteia.
Cu privire la consilierea psihologică la care face referire pârâta consideră că atitudinea minorei se datorează amenințărilor mamei ( a pârâtei) asupra minorei, în sensul că reclamantul intenționează să o ia pe minoră spre creștere și educare.
Examinând decizia atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 43 din Codul familiei, ale art. 2, 5, 8 și 14 din Legea nr. 272/2004, de art. 8 din CEDO, raportat la întreg probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prima critică adusă deciziei atacate vizează faptul că programul de vizitare propus de reclamant și admis în parte de instanță ar dăuna minorei, care refuză să se întâlnească cu tatăl său.
Această susținere nu este, însă, întemeiată, în raport cu probatoriul administrat în cauză, întrucât, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați cu concluziile referatului întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T - rezultă că este în interesul minorei modalitatea de reglementare a relațiilor firești cu tatăl său, astfel cum a fost dispusă de instanța de apel.
Prin admiterea apelului declarat de reclamant, tribunalul a dat eficiență principiului interesului superior al copilului - ce trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile ce privesc pe copii.
S-a avut în vedere de către instanța de apel dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, conform cărora părintele căruia nu i se încredințează copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Nu este întemeiată nici susținerea pârâtei recurent în sensul că, din raportul întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, ar rezulta că atitudinea minorei față de tatăl său ar fi una de respingere, întrucât, din actul menționat, se concluzionează că " menținerea stării de instabilitate emoțională sau separarea drastică de unul dintre părinți poate accentua imaturitatea emoțională a copilului".
Prin modalitatea de stabilire a programului de vizită, solicitată de pârâta recurentă și dispusă de prima instanță, respectiv ca vizitele tatălui să aibă loc doar la domiciliul pârâtei ( și, implicit, al minorei), s-ar aduce atingere dreptului reclamantului, în calitatea sa de părinte, drept prevăzut de dispozițiile art. 43 din Codul familiei și de cele ale art. 14 din Legea nr. 272/2004 - care prevăd dreptul copilului de a menține relațiile personale cu ambii părinți, dar și dispozițiile art. 97 Codul familiei - conform cărora ambii părinți cu aceleași drepturi și îndatoriri față de copii lor minori.
Desigur, dreptul de a avea legături cu copilul trebuie exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii acestuia.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada că modalitatea în care s-a stabilit programul de vizită al reclamantului ar primejdui dezvoltarea morală, fizică sau intelectuală a minorei.
Susținerea pârâtei în sensul că, prin modalitatea de vizitare dispusă de tribunal, minorul ar fi traumatizat, raportat la probatoriul administrat, nu s - a dovedit a fi întemeiată, mai mult o relație tată - fiică, care să respecte principiile menționate mai - sus, presupune un anumit cadru, fără intervenția pârâtei și care să aibă drept consecință consolidarea unei relații corespunzătoare a minorei cu tatăl său.
Nu este relevant în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, dacă reclamantul nu a achitat, o anumită perioadă, contribuția de întreținere, pe seama minorei.
Hotărârea pronunțată de tribunal, care a avut în vedere cu prioritate respectarea interesului superior al copilului, este în concordanță și cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului care a statuat că pentru un părinte și copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie ( Cauza Lafargue contra României).
Față de considerentele arătate, Curtea constată că nu este incident cauzei, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în baza art. 312 ( 1 ) Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 529 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 529 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED. L/10.11.2009
DACT.B/12.11.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND - - Judecătoria Timișoara
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Bacau | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
