Curatelă. Sentința nr. 132/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 132/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 2574/175/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA NR. 12/A/2015

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. C.

Judecător L. V.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta apelant N. V. împotriva sentinței civile nr. 132/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr_ în contradictoriu cu intimata N. V., având ca obiect curatelă .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta asistată de avocat G. O., lipsă fiind intimata .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mandatarul apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat împrejurare față de care instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbaterea apelului .

Mandatarul apelantei solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând cererea admiterea acesteia în sensul de a se dispune instituirea curatelei în favoarea intimatei N. V. având CNP_ și numirea apelantei ca și curator al acesteia .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub dosar nr._ petenta N. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata N. V. să se dispună instituirea curatelei în favoarea intimatei și numirea petentei în calitate de curator al acesteia .

Prin încheierea nr. 132/2014 a fost respinsă cererea .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

„Petenta petenta N. V. a solicitat instituirea curatelei în favoarea intimatei N. V. și numirea petentei ca si curator, ea fiind nora acesteia această numire fiindu-i necesară pentru a putea obține de la DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A. pentru intimată dreptul la indemnizație lunară de handicap, cererea petentei fiind justificată de condiția impusa de această instituție petentei pentru dobândirea acestui drept al intimatei de a depune dispoziția de curatelă.

Potrivit art. 178 NCC, instanța de tutelă poate institui curatela numai în anumite cazuri, respectiv „dacă din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator ori dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare”. Așadar, pentru a se putea numi un curator, persoana pentru care se solicită instituirea curatelei trebuie în primul rând să fie capabilă. Or, din coroborarea poziției procesuală a petentei cu actele medicale existente la dosar, prin care se atestă că N. V. suferă în prezent de alzheimer, instanța apreciază că această persoană în prezent nu mai este capabilă și nu mai poate avea discernământ pentru a se îngriji de interesele sale.

Având în vedere aceste considerente, instasnța constată ca neîntemeiată cererea petentei, neîndeplinind condițiile prevăzute de art.178 și urm. Cod civil, urmând a fi respinsă, aceasta având la îndemână posibilitatea legală de a solicita instanței de judecată punerea sub interdicție a numitei N. V. potrivit dispozițiilor art. 164 și urm. NCC, raportat la starea sa de boală, și numai în cadrul acelei proceduri să solicite numirea sa ca tutore al bolnavului.”

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petenta solicitând admiterea acestuia schimbarea hotărârii atacate și rejudecând cererea, să se dispună admiterea acesteia așa cum a fost formulată .

În expunerea de motive arată că prima instanță ignoră faptul că respingerea cererii este de natură a aduce grave prejudicii intimatei pentru care apelanta nu va mai putea procura nici un fel de acte necesare obținerii indemnizației de handicap, pentru sprijinirea acesteia.

Susține apelanta că a făcut demersuri în vederea obținerii de către intimată a indemnizației de handicap, singurul act care s-ar mai impune a fi depus la Direcția Generală de Asistență Socială A., fiind hotărârea de numire a curatorului intimatei în persoana apelantei .

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de critica invocată se constată că apelul este fondat urmând a fi admis în sensul schimbării acesteia prin admiterea cererii .

Potrivit art 178 lit a Cod civil,”în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator „ .

În ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art. 182 din Codul civil, arată faptul că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat .

În cauză, cererea de instituire a curatelei a fost formulată de nora persoanei pentru care se solicită măsura de ocrotire, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 111 cod civil .

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că din cauza afecțiunii de care suferă, intimata nu este autonomă, nu-și poate satisface anumite nevoi de bază, fiind încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal ( f. 6 dos fond ) .

În atare situație se apreciază că intimata nu este în măsură să-și reprezinte interesele personale din cauza bolii, motiv pentru care, raportat la textele de lege sus menționate cererea apelantei se privește a fi întemeiată urmând a fi admisă ca efect al admiterii în baza art. 480 NCPC a prezentului apel în sensul schimbării încheierii atacate, a numirii curatorului intimatei în persoana apelantei și a încuviințării acesteia din urmă de a ridica indemnizația de handicap lunară a intimatei N. V. și a o utiliza numai în interesul intimatei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta N. V. impotriva incheierii civ.nr.132/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Aiud in dosarul civ.nr._ .

Schimba in tot încheierea atacata, si in consecinta:

Admite cererea reclamantei N. V., CNP_, domiciliata in Aiud,..33,., in contradictoriu cu parata N. V., CNP_,domiciliata in . 143,jud.A..

Dispune instituirea curatelei pentru parata N. V., nascuta la data de 21.04.1928, CNP_.

Numeste in calitate de curator al paratei N. V. pe reclamanta N. V.,CNP_.

Da incuviintare curatorului N. V. sa ridice indemnizatia de handicap lunara a paratei N. V. si sa utilizeze aceasta indemnizatie numai in interesul paratei.

Prezenta hotarare se va afisa la sediul instantei si la Primaria de la domiciliul celui reprezentat – Primaria . va inregistra in Registrul persoanelor ocrotite tinut la grefa Judecatoriei Aiud.

F. cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica din data de 13.01.2015.

Președinte,

A. S. C.

Judecător,

L. V.

Grefier,

E. P.

red CAS

tehnored. PE

data. 9.03.2015

ex 4

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

A. I., . nr.24, Județul A.

Tel. 0258/_, tel./fax 0258/_

http://portal.just.ro

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

A. I., 10.03.2015

Operator de date cu caracter personal nr. 3822

C Ă T R E

JUDECĂTORIA AIUD

Alăturat, vă comunicăm, în copie certificată, DECIZIA CIVILĂ nr. 12/A/2014 pronunțată la data de 13.01.2015 de Tribunalul A. în dosar_, prin care s-a admis apelul declarat de reclamanta N. V. impotriva incheierii civ.nr.132/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Aiud in dosarul civ.nr._ .

Vă solicităm să procedați la punerea în executare a Deciziei Civile nr. 12/A/2014 pronunțată la data de 13.01.2015 de Tribunalul A. în dosar_ .

Președinte,

C. A. S.

Grefier,

P. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 132/2015. Tribunalul ALBA