Acţiune în constatare. Decizia nr. 381/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 381/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 946/246/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 381

Ședința publică din data de 1 octombrie 2013

Președinte L. L.

Judecător O. Ș. S.

Grefier A. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-pârâtă Asociația „C. Foștilor Urbarialiști” din . cu intimata-reclamantă P. A. împotriva sentinței civile nr. 795 din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei-pârâte avocat R. V. din Baroul A., precum si reprezentantul intimatei avocat B. I. din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentantul intimatei solicită repetarea adresei către Judecătoria Ineu pentru a se comunica data înregistrării apelantei în Registrul persoanelor juridice, de asemenea depune la dosar un set de acte, respectiv, copiile certificatelor de naștere si căsătorie ale intimatei, tabloul proprietarilor asociației de pășune din . 1927, precum li practică judiciară.

Instanța respinge cererea solicitată având în vedere că la dosar există certificat de grefă din care rezultă datele solicitate.

Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.

Instanța considerând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantei, susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanta P. A., fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei, susține întâmpinarea depusă și solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, considerând ca valabilitate juridică și opozabilitate au doar actul constitutiv si statutul autentificat si înregistrat la Judecătoria Ineu în anul 2001, solicită de asemenea acordarea cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 4 iulie 2013, constată că prin sentința civilă nr. 795/21 mai 2013, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Ineu, a admis acțiunea formulată de reclamanta P. A., contra pârâtei Asociația Composesoratului Foștilor Urbarialiști Bocsig, pentru constatare nulitate absolută.

A constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „Act constitutiv, Statut al Asociației C. Foștilor Urbaliariști din . nr. 226 din 23 februarie 2009, de către BNP B. E. H. din Ineu.

A dispus repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii aceluiași înscris.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 519 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, pârâta C. Foștilor Urbarialiști din . constituită ca persoană juridică fără scop lucrativ, în temeiul prevederilor OG nr.26/2000, respectiv prevederile Legii nr.1/2000, fiind autorizată ca persoană juridică prin sentința civilă nr.874/2001 a Judecătoriei Ineu, reclamanta regăsindu-se înscris în cadrul acestei asociații. În urma autorizării funcționării composesoratului, prin sentința civilă nr. 510/2007 a Judecătoriei Ineu, i s-a reconstituit dreptul de proprietate acestuia pentru suprafața de 1.065 ha pășune și cu ocazia reconstituirii s-a întocmit un tabel cu membrii fondatori care potrivit tabelelor depuse la dosar, cuprinde un număr de 113 membrii composesori. Tot după autorizarea funcționării asociației, respectiv în luna februarie 2009, a fost convocată Adunarea generală a membrilor asociației care a adoptat următoarea hotărâre ,, Art.1. Se revocă membrii consiliului director; Art.2. Se aleg membrii consiliului director, care va fi compus din 7 membrii; Art. 3. Se revocă din funcția de cenzor Ș. N. M.; Art.4. Se numește membru în comisia de cenzori C. A.; Art. 5. Se împuternicește Zgărdău T. să semneze actele și să reprezinte asociația în fața notarului public și la Judecătoria Ineu în vederea înregistrării mențiunilor din hotărâre”.

În data de 23 februarie 2009 numitul Zgărdău T., care a fost ales președinte a încheiat actul constitutiv și statut la BNP B. E. H. din Ineu, pe baza cărora s-a pronunțat încheierea nr. 66/02.03.2009 din dosar nr._, prin care s-a autorizat modificarea actului constitutiv și a statutului asociației.

A mai reținut că tabelul cu cei 113 membrii composesori, legalizat prin încheierea nr. 226/23.02.2009 de către BNP nu se referă la membrii fondatori din anul 2001 și nu există o motivare a faptului întocmirii acestui tabel. De asemenea, președintele a fost împuternicit să semneze actele și să reprezinte asociația în vederea înregistrării mențiunilor din hotărâre, neexistând o hotărâre a adunării generale de modificare a membrilor composesori, a actului constitutiv și a statutului prin întocmirea unui nou tabel cu membrii composesori, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 16, lit. a din Statutul asociației, acesta depășindu-și atribuțiile pe care i le conferea statutul asociației și mandatul adunării generale din data de mai sus.

Întrucât prin Încheierea nr. 66/2009 Judecătoria Ineu s-a dispus înscrierea modificării actului constitutiv al petentei conform Hotărârii Adunării generale din 11 februarie 2009 în ce privește noua componență a comitetului de conducere, apare o modificare făcută referitoare la tabelul cu membrii composesori, întrucât nu există nici o referire la prevederile art. 11 din Statut privind încetarea calității de membru composesor a persoanelor care nu se mai regăsesc în tabelul întocmit in 2009, cum este cazul reclamantei din prezenta cauză.

Instanța de fond în considerarea prevederilor art.948, art.953, art.954 alin.1, art. 961, art. 1391-1398 din cod civil 1864, a admis acțiunea reclamantei, conform dispozitivului

Împotriva hotărârii, a declarat apel, pârâta Asociația „C. Foștilor Urbarialiști” din . apelului si modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

În motivare arată că, hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, apelanta după o prezentare a stării de fapt, subliniază că, la data înființării asociației în baza O.G. nr. 26/2000, s-a întocmit tabelul nominal cu membrii fondatori, actul constitutiv și statutul asociației, fiind autentificate sub nr. 1957/20.11.2001 de BNP L. Feier din Ineu, dar tabelul cu toți membrii fondatori nu a fost depus la grefă și nu se află nici în dosarul nr. 874/2001. Pe de altă parte din acest tabel, însă, doar 113 membrii au înțeles să formuleze cerere de retrocedare, conform art. 26 din Legea nr. 1/2000.

Prin sentința civilă nr. 510/2007 pronunțată în dosar nr._, asociației i-a fost restituită doar suprafața de 1051,57 ha. din totalul de 1604 solicitate, deoarece numai 113 membri au formulat cereri de retrocedare. Astfel prin hotărârea adunării generale din 11.02.2009, a fost modificat actul constitutiv al composesoratului iar prin înscrisul autentificat sub nr. 226 din 23.02.2009 de către BNP B. E. H. din Ineu, au fost efectuate modificările corespunzătoare.

Instanța de fond a reținut în considerentele Încheierii nr. 66/2009 pronunțată în dosar nr._, că a fost aprobată modificarea componenței Consiliului Director si a comisiei de cenzori, dar si modificarea actului constitutiv autentificat de BNP B. E. H. din Ineu, sub nr. 226 din 23.02.2009. Prin această încheiere s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Național al Persoanelor Juridice fără scop patrimonial, iar încheierea a rămas definitivă si irevocabilă si are autoritate de lucru judecat.

Nu în ultimul rând sentința apelată este criticabilă si sub aspectul motivării în drept, deoarece articolele din codul civil de la 1864, nu au absolut nici o legătură cu cauza.

Invocând în drept disp. art. 466 și următoarele cod procedură civilă, Legea nr. 1/2000 si OG nr. 26/2000, solicită admiterea apelului si respingerea acțiunii.

La data de 5 august 2013, intimata reclamantă P. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului si menținerea hotărârii care este legală și temeinică, apreciind criticile aduse total nefondate.

Astfel la data dobândirii personalității juridice în anul 2001 tabelul cu toți membrii fondatori a fost parte integrantă din hotărâre. Mai învederează că, asociația s-a constituit ca persoana juridică de drept privat în anul 2001 si nu în anul 2009 astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din actualul statut al asociației în care se prevede că „membrii composesoratului sunt cele 113 persoane”.

Concluzionând, intimata apreciază că valabilitatea juridică și opozabilitatea au doar actul constitutiv si statutul, autentificate și înregistrate la Judecătoria Ineu în anul 2001, astfel că solicită respingerea apelului.

În drept intimata a invocat disp. art. 201 cod procedură civilă.

Analizând sentința atacată din prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, 296 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat este fondat, pentru considerentele următoare:

Asociația ”C. Foștilor Urbarialiști din . constituit în anul 2001 ca persoana juridică de drept privat în baza Legii nr. 1/2000 si al OG nr. 26/2000.

La data constituirii comitetul ad hoc a întocmit un tabel cu toți cei care au solicitat înscrierea în asociație dar, acest tabel nu a fost depus la grefa instanței și nu există la dosarul nr. 874/2001, dosar prin care asociația a dobândit personalitate juridică. Din tabelul inițial numai 113 membrii au înțeles să formuleze cereri de retrocedare potrivit art. 26 din Legea 1/2000 și în consecință numai pentru aceste persoane au fost restituite terenurile.

Prin sentința civilă nr. 510/2007 a fost restituită doar suprafața de 1051,75 ha teren din totalul de 1604 ha.

Întrucât nu toate persoanele îndreptățite au formulat cereri de restituire prin hotărârea Adunării generala din 11.02.2009 au fost modificat actul constitutiv al composesoratului definitivându-se și nominalizându-se membrii composesori precum și suprafața de teren care face obiectul patrimoniul composesorat obținut în urma procesului de retrocedare.

Tot prin aceeași Adunare generală a fost stabilită și componența organului de conducere și adaptarea statutului în conformitate cu acest modificări.

Prin înscrisul autentic sub nr. 226/2009 de către BNP B. E. au fost efectuate modificările corespunzătoare la actul constitutiv și adoptat statutul ca parte integranta a actului constitutiv autentificat sub nr. 227/2009.

Judecătoria Ineu, prin încheierea nr. 66/2009 a aprobat modificarea componenței membrilor Consiliului director și a comisiei de cenzori precum și modificarea actului constitutiv dispunând înscrierea modificărilor actului constitutiv în registrul Asociațiile si Fundațiilor din cadrul Judecătoriei Ineu.

Încheierea prin care Judecătoria Ineu a aprobat aceste modificări nu a fost atacată și potrivit art. 1874 Cod civil, produce efecte între părți referitor la drepturile și obligațiile ce se constată, precum și despre ceea ce este menționat în act, de unde rezultă că actul autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și operează față de toți membrii composesori.

Instanța de fond în mod greșit a constatat nulitatea absolută a actului constitutiv întrucât această nulitate nu există nefiind încadrată în drept și nici motivată de către instanța de fond.

Față de aceste considerente, tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelanta-pârâtă Asociația ”C. Foștilor Urbarialiști din . civile nr. 795 din data de 21.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A., și în consecință, va schimba în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta P. A. împotriva pârâtei Asociația ”C. Foștilor Urbarialiști” din . obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat „Act constitutiv, Statut al Asociației ”C. Foștilor Urbarialiști din . nr. 226 din 23 februarie 2009 de către BNP B. E. H. din Ineu.

În baza art. 274 Cod pr. civilă, va obliga intimata să plătească apelantei suma de 9,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă Asociația ”C. Foștilor Urbarialiști din . civile nr. 795 din data de 21.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A., și în consecință:

- schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta P. A. împotriva pârâtei Asociația ”C. Foștilor Urbarialiști” din . obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat „Act constitutiv, Statut al Asociației ”C. Foștilor Urbarialiști din . nr. 226 din 23 februarie 2009 de către BNP B. E. H. din Ineu.

Obligă intimata să plătească apelantei suma de 9,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 1 octombrie 2013.

Președinte: Judecător:

L. L. O. Ș. S.

Grefier,

A. C.

Red. jud. OSS/ Thred. AC

4 ex/16.10.2013

2 .

Se comunica părților

- apelanta pârâtă Asociația Composesoratului Foștilor Urbarialiști Bocsig cu sediul în ., jud. A., cod poștal_.

- intimata reclamanta - P. A., domiciliată în ., jud. A..

Judecător primă instanță – T. A. - Judecătoria Ineu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 381/2013. Tribunalul ARAD