Anulare act. Decizia nr. 535/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 1253/250/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.535
Ședința publică din data de 11 aprilie 2013
Președinte N. C.
Judecător S. N.
Judecător S. C. Ș.
Grefier G. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât J. C. în contradictoriu cu intimații T. L. și V. T. împotriva sentinței civile nr. 38 din 17.01.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului - avocat B. A. din Baroul A. și intimata T. L. asistată de avocat M. Anișoara din Baroul A., absent fiind recurentul J. și intimatul V..
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de judecată instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și în principal casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, în speță Judecătoria Ineu; în subsidiar solicită modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar chitanță privind onorariul avocațial.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 25.02.2013, constată că prin sentința civilă nr. 38 din 17.01.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ /2013, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâții J. C. și V. T. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturismul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare_, ._ încheiat în data de 29.11.2012.
A fost obligat pârâtul V. T. să le predea reclamantei T. L. și pârâtului J. C. autoturismul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare_, ._.
A fost respinsă partea din capătul de cerere vizând obligarea pârâtului V. să-i predea exclusiv reclamantei autoturismul.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în motivare faptul că reclamanta, din anul 1968, până în anul 2012, a fost căsătorită cu pârâtul J. C.. În timpul căsătoriei acestora, s-a achiziționat autoturismul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare_ . În ce privește contribuția financiară la achiziționarea acestuia, nu s-a dovedit împrejurarea că aceasta ar consta în sumele de bani câștigate ca urmare a muncii pe care a desfășurat-o reclamanta în Germania, părțile antemenționate nu au procedat la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei spre a se dovedi calitatea de bun propriu sau comun a bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei. Ca atare, se reține că autoturismul face parte din comunitatea de bunuri a foștilor soți, fiind un bun dobândit în timpul căsătoriei.
Instanța de fond a reținut ca dovedit faptul că pârâtul J. C., a încheiat cu pârâtul V. T., vărul acestuia, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect vehiculul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare_, ._ încheiat în data de 29.11.2012,
S-a reținut astfel că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, reclamanta era căsătorită cu pârâtul, iar bunul supus vânzării avea regimul juridic de bun comun. În timpul căsătoriei funcționează prezumția mandatului tacit între soți în ce privește actele de dispoziție asupra bunurilor comune. Această prezumție nu este una absolută, putând fi combătută. S-a mai reținut că pârâtul V. T., datorită legăturii de rudenie a acestuia cu pârâtul J. C. și faptului că nu și-a precizat poziția la interogator sau măcar în scris, a dat concursul său celuilalt pârât spre a încheia contractul de mai sus în mod fictiv deoarece s-a dovedit astfel, inclusiv prin declarația martorei T. că pârâtul J. folosește autoturismul ca un veritabil proprietar, nicidecum pretinsul cumpărător. Ca atare, contractul a cărui anulare se solicită, are o cauză nelicită, contrafăcută în scopul de a se scoate bunul de sub regimul comunității de bunuri. În urma anulării contractului, cum nu s-a sistat până în prezent comunitatea de bunuri, autoturismul nu poate fi returnat în mod exclusiv reclamantei cum a solicitat aceasta, ci ambilor proprietari în devălmășie asupra acestuia, coproprietar fiind și pârâtul J., nu numai reclamanta.
Față de starea de fapt reținută, în baza art.1236-1239, 339, 346, 347, 358 alin.4 cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâții J. C. și V. T. potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul J. C. solicitând în principal casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente care în speță este Judecătoria Ineu; în subsidiar a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii.
În motivare, recurentul pârât a arătat în principal faptul că pârâtul-recurent J. C. are domiciliul în corn. P., jud. T.(anexa 2), pârâtul V. T. este domiciliat în loc. B., jud. A., iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la Ineu, astfel că în opinia sa instanța de fond a încălcat dispozițiile legale privind competența materială.
Pe fond, recurentul a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală, nelegalitate ce constă în faptul că, instanța de fond reține, fără să fie administrată o probă în acest sens, că: „Contractul a cărui anulare se solicită, are o cauză nelicită, contrafăcută în scopul de a se scoate bunul de sub regimul comunității de bunuri".
Această concluzie a instanței de fond, nu are niciun suport probator sau logic, chiar, dimpotrivă, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat la data de 29.11.2011, iar divorțul a fost promovat și pronunțat în anul următor 2012, însăși reclamanta recunoscând în acțiune că acest contract a fost încheiat cu mult anterior introducerii acțiunii de divorț.
Astfel, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 29.11.2011 și restituirea către reclamanți și pârât a autoturismului, în temeiul disp.art.346 și 347 C.civ., așa cum a precizat reclamanta numai la penultimul termen de judecată din 6.12.2012.
Prin întâmpinare intimatul V. T. a arătat că este de acord cu admiterea recursului întrucât sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică pe motivul că susținerea instanței, potrivit căreia scopul contractului era acela de a scoate autoturismul de sub regimul comunității de bunuri nu este reală, întrucât părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 29.11.2011 cu acordul reclamantei-intimate(fosta soție a recurentului), iar divorțul a fost finalizat în anul următor(2012).
În acest sens la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu se punea problema divorțului, cei doi soți fiind împreună și de comun acord au încheiat contractul în loc. Ineu, la biroul de copiat acte.
Intimata T. L. a depus la rândul său întâmpinare solicitând respingerea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei L. întrucât recurentul-pârât J. C., la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare a autoturismului, precum și la data demarării procedurii judiciare, avea domiciliul în L. și doar ulterior, după ce acesta a primit citația emisă de Judecătoria L., și-a schimbat domiciliul, tocmai pentru a tergiversa desfășurarea procesului.
Cu privire la aspectele de fond invocate prin motivele de recurs, în opinia reclamantei în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În argumentarea acestei susțineri intimata a arătat că, recurentul a încheiat cu rea-credință, fără acordul său, în timpul căsătoriei, contractul de vânzare-cumpărare, tocmai pentru a-i frauda interesele patrimoniale, respectiv pentru a scoate în mod fraudulos autoturismul din masa bunurilor comune, ce urmau a fi partajate, ca efect al divorțului, divorț ce a fost intentat și pronunțat la o dată mult ulterioară încheierii actului juridic atacat.
De asemenea, intimatul V. T., a încheiat cu rea-credință contractul de vânzare-cumpărare deoarece, la data perfectării actului juridic, acesta, prin prisma legăturii de rudenie cu recurentul J. C. cunoștea faptul că era căsătorită cu recurentul J. C. și nu și-a exprimat acordul în vederea vânzării autoturismului, mai mult, această operațiune i-a fost ascunsă deoarece recurentul a folosit acest autoturism și ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În acest condiții, instanța de fond, apreciind corect probele administrate în cauză a admis acțiunea constatând că se impune admiterea acesteia deoarece contractul a cărui anulare s-a solicitat are o cauză nelicită, contrafăcută în scopul de a scoate bunul de sub regimul comunității de bunuri și a admis și capătul de cerere având ca obiect acțiunea în revendicarea autoturismului, obligând-ul pe pârâtul V. T. să procedeze la predarea autoturismului ce a făcut obiectul contractului.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, în baza art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă, cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Codul de procedură civilă, nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate.
Judecătoria L. a fost competentă din punct de vedere material și teritorial, potrivit art. 5 din Codul de procedură civilă, deoarece la data sesizării instanței prin cererea de chemare în judecată (24 sept. 2012) pârâtul J. C. avea domiciliul în L. (a se vedea datele din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 29.11.2011-fila 9), împrejurarea că acesta și-a schimbat ulterior domiciliul ( la 12.10.2012-carte de identitate fila 25) nefiind de natură a atrage consecințe juridice în planul competenței instanței, ce se stabilește în raport cu data sesizării acesteia.
Concluzia primei instanțe că încheierea contractului s-a făcut în scopul scoaterii bunului de sub regimul comunității de bunuri nu este contrazisă de faptul că bunul a fost vândut în data de 29.11.2011, în timp ce acțiunea de divorț a fost pronunțată în anul următor, din cuprinsul sentinței de divorț nr. 709/31 iulie 2012 a Judecătoriei L. rezultă că pârâtul este cel ce a inițiat acțiunea de divorț la 28.05.2012, susținând că la 28.03.2011 soția sa a plecat fără consimțământul la lucru în Germania, așadar este indubitabil că vânzarea autoturismului s-a produs în perioada când relațiile dintre soți erau deteriorate. Este relevantă în speță poziția procesuală a celuilalt pârât, cumpărătorul autoturismului, care nu a formulat niciun fel de apărări și nu s-a prezentat, în fața primei instanțe deși a fost citat la interogator, iar împotriva sentinței nu a formulat recurs deși soluția este una nefavorabilă pentru el.
În fine prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 344-347 din Codul Civil, deoarece acțiunea reclamantei este admisibilă împotriva unui terț de rea-credință, (art. 345 alin. 4 Codul Civil), care nu s-a apărat prin invocarea caracterului oneros al dobândirii bunului (art. 346 alin. 2 Codul Civil) cu atât mai mult cu cât nu s-a probat, că în patrimoniul comun al soților ar fi intrat eventualul preț al vânzării autoturismului.
Văzând că potrivit art. 274 codul de procedură civilă nu este necesară acordarea de cheltuieli de judecată în recurs
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul J. C. împotriva sentinței civile nr.38 din 17.01.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei L..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier
G. S.
Red.SSC/GS – 07.05.2013
Ex. 2
Prima instanță - Judecătoria L., judecător E. P.
| Legea 10/2001. Sentința nr. 1151/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
