Contestaţie la executare. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 17926/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.488
Ședința publică din 08 aprilie 2013
Președinte T. B.
Judecător D. M.
Judecător M. A.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de către recurenta DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM în contradictoriu cu intimații R. M., R. I. M. și . împotriva Sentinței civile nr.617 din 24.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.17 din Legea Nr. 146 din 24 iulie 1997 modificată privind taxele judiciare de timbru
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 al.2 Cod procedură civilă, instanța reține recursul pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la această instanță la data de 18.03.2013 constată că prin Sentința civilă nr.617 din 24.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații R. M., R. I. M., ambii cu domiciliul în A., ./C, ., . și SC ., cu sediul în A., ./C, jud. A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul situat în A., ./C, ., înscris în CF_-C1-U38 A., nr. cad./nr. top._-C1-U38, este proprietatea debitorilor R. M. și R. I. M., drept dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare cu drept de ipotecă autentificat sub nr. 3106/14.12.2010 de BNP I. B. G., la aceeași dată, dreptul de ipotecă constituit în favoarea vânzătoarei SC . fiind înscris în cartea funciară a imobilului în partea a III-a, sub C2.
Din cauza neachitării prețului, la data de 16.08.2012, vânzătoarea SC . a demarat executarea silită pentru suma de 1.324,74 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare de 2.362,10 lei.
Anterior, la data de 11.12.2009, asupra aceluiași imobil a fost instituit un drept de ipotecă în favoarea băncii Pireus Bank România SA, înscris în cartea funciară sub C1, iar la data de 10.12.2012, acest creditor a notificat executorului judecătoresc calitatea sa de creditor ipotecar de prim rang și a solicitat înregistrarea sa cu o creanță în sumă de 7.494.960,36 euro, în baza obligațiilor asumate de vânzătoarea . prin Contractul de credit nr. 598/25.07.2007 .
De asemenea, prima instanță a mai reținut faptul că, DIICOT-Biroul Teritorial A. a dispus prin Ordonanța din data de 05.09.2012, din dosarul penal nr. 46/D/P/2012, instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului, în ce privește cota nedeterminată a intimatului R. M., până la concurența valorii de 459.264,42 lei, măsură înscrisă în cartea funciară la data de 10.09.2012 .
În urma comunicării publicației de licitație din data de 01.11.2012, contestatoarea a informat organul de executare, prin adresa nr.102 J/2012, înregistrată la executor la data de 29.11.2012, despre instituirea acestei măsuri și despre existența pe rol a procesului penal, solicitând stoparea vânzării silite a imobilului, iar în caz contrar, consemnarea sumei conform dispozițiilor art.563 alin.1 lit.a codul de procedură civilă .
D. urmare, prin procesul-verbal din data de 06.12.2012, executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite până la comunicarea prejudiciului stabilit irevocabil.
În acest context, în principal, prima instanță a reținut faptul că, contestatoarea invocă ca motiv de nulitate imposibilitatea executării silite a imobilului asupra căruia este instituită o măsură asigurătorie cu justificarea că, în caz contrar, s-ar aduce atingere efectelor și scopului acestei măsuri, instituite în temeiul legii, reținându-se în drept, dispozițiile art.163 alin.1 C.proc.pen și art.168 C.proc.pen. „În contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.”
Instanța de fond a fost de acord cu susținerea contestatoarei și a recunoscut efectul sechestrului de indisponibilizare a bunurilor individualizate până la finalizarea judecății, scopul măsurii fiind de a asigura posibilitatea urmăririi acestor bunuri și îndestularea creanțelor creditorilor diligenți.
Totuși, fără a minimaliza aceste efecte și fără a pune în discuție existența și legalitatea sechestrului, instanța de fond a apreciat că trebuie să analizeze situația concretă din dosar, raportându-se la situația juridică a drepturilor creditorilor implicați în executare. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă, în speță, măsura sechestrului asigurător instituit de către contestatoare este de natură a împiedica îndestularea altor creditori urmăritori, respectiv dacă vânzarea imobilului are drept scop sustragerea de sub sechestru a acestui bun.
În cauză, instanța a reținut că asupra imobilului există drept de ipotecă constituit anterior sechestrului, drept conservat conform normelor legale, anume prin înscrierea în cartea funciară. Prin urmare, acest drept este opozabil oricărui creditor ulterior, urmând a se da aplicare dispozițiilor privind ordinea de preferință reglementată de art.563 Codul de procedură civilă .
Astfel, creanța statului, în lipsa unui titlu executoriu, este doar o creanță condiționată (afectată de o condiție suspensivă constând în rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ), ce are izvorul în fapta ilicită al debitorului, creanță care se va plăti potrivit art.567 alin.3 și alin.4 Codul de procedură civilă .
Astfel, prima instanță a mai reținut împrejurarea că, un creditor nu se poate opune executării silite pornite de un alt creditor îndreptățit la recuperarea propriei creanțe, însă este îndreptățit a participa la distribuirea sumelor și, eventual contestarea eliberării lor în mâinile unui alt creditor, cu nerespectarea ordinii de preferință.
În același sens, instanța de fond a apreciat că, în speță, se pune în discuție și concursul dintre sechestrul asigurător instituit în procesul penal și dreptul de ipotecă (garanția) constituit anterior.
Astfel, pentru bunul urmărit și ipotecat anterior în favoarea unui creditor, se poate constitui o altă ipotecă sau o altă măsură asigurătorie (precum sechestru) în favoarea altui creditor, diferența dintre aceștia fiind dată de ordinea înscrierii, care va determina rangul ipotecii și, pe cale de consecință, ordinea de preferință la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea imobilului respectiv.
Astfel, art.25 alin.1 din Legea nr.7/1996 (în forma existentă la data înscrierii dreptului de ipotecă al creditorilor urmăritori) prevede că „Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor”, dispoziție reluată în Noul cod civil la art.2.241 care prevede că „rangul ipotecilor imobiliare este determinat de ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară.”
Astfel, în situația în care imobilul supus sechestrului a fost anterior ipotecat în mod legal, drept înscris în cartea funciară cu efect de opozabilitate, acest din urmă creditor va fi plătit cu prioritate din prețul bunului ipotecat.
În speță, având în vedere că sechestrul a fost instituit pentru plata amenzii sau confiscării, deci o creanță fiscală, instanța de fond a apreciat că ordinea de preferință este stabilită de art.170 din OG nr.92/2003, în condițiile art.171 alin.1 și 147 alin.7, care prevăd că „Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condițiile prevăzute la art.142 alin.7, la distribuirea sumei rezultate din vânzare față de alți creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv”, totodată „Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.”
De asemenea, art. 171 alin. 3 din același act normativ prevede expres că „Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat cunoștință în condițiile art.152 alin.6 și ale art.154 alin.9, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art.170 alin.1 lit.b.” Prin urmare, în această situație, privilegiul statului, de a fi preferat altor creditori, nu va funcționa față de creditorii anteriori care și-au conservat și înscris în carte funciară drepturile de urmărire.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, urmărirea silită pornită chiar anterior de instituirea sechestrului asigurător (16.08.2012 față de 05.09.2012) nu urmărește scoaterea de sub sechestru a acestui imobil, ci recuperarea unei creanțe născute și garantate anterior. De altfel, măsura sechestrului rămâne în ființă asupra sumele rămase din îndestularea creditorilor ce trebuie să fie achitați cu preferință.
În ce privește aplicarea art.500 alin.3 Codul de procedură civilă, instanța de fond a apreciat că, executorul a înștiințat contestatoarea despre vânzarea imobilului la data de 02.11.2011, conform dovezii de comunicare de la fila 74 din dosarul execuțional, prin această comunicare a publicației de vânzare realizându-se, implicit, și o înștiințare în sensul legii.
Prima instanță a reținut că, o nulitate procedurală presupune existența unei vătămări și care nu poate fi înlăturată altfel, în speță, cu privire la acest imobil, executorul a solicitat doar efectuarea unei expertize de specialitate pentru determinarea prețului, iar după primirea notificării din partea contestatoarei a suspendat procedura de executare silită, fără a se organiza vreo licitație de vânzare, astfel că, contestatoarea nu a suferit nici o vătămare sub acest aspect și ,în concluzie, față de toate acestea, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurenta- contestatoare Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 617 din data de 24.01.2013 pronunțată de Judecătoria A., invocându-se în drept dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că solicită în conformitate cu dispozitiile art.304 ind.1 Codul de procedură civilă, să procedeze la examinarea cauzei sub toate aspectele, operând o reapreciere a materialului probator administrat și o interpretare corectă a stării de fapt și de drept.
Recurenta consideră că, în mod greșit, prima instanță a respins contestația la executare, deoarece prin ordonanta din 05 septembrie 2012 emisă în dosarul penal nr. 46/D/P/2012 Directia de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial A. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului R. M. până la concurența valorii de 459.264,42 lei, iar prin rechizitoriul întocmit la data de 18 octombrie 2012, în dosarul penal nr.46/D/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. M..
Prin Sentința pronunțată la data de 19 decembrie 2012, în dosarul nr._, Tribunalul A. a dispus, condamnarea inculpatului R. M. și, în baza art.329 alin. 4 Cod penal și art. 118 lit. e Cod penal, confiscarea de la acesta a sumei de 459.264,42 lei, a mentinut măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanta procurorului din 5 septembrie 2012 în dosarul nr.46/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial A. și instituită prin procesul -verbal de sechestru și inscripție ipotecară asupra imobilului situat în A., ./C, .. 4, ., înscris în CF_-C1-U38 a localității A., nr. cadastral/nr. topografic_-C1-U38, apartinând ca bun comun inculpatului R. M. și soției R. I. M., în valoare totală de 87.750 euro.
Recurenta mai arată că, prin Decizia penală pronunțată la data de 11 februarie 2013 în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului R. M. și a menținut sentința atacată iar împotriva acestei decizii, inculpatul R. M. a declarat recurs.
Măsurile asigurătorii constituie acte de indisponibilizare și conservare de natura să împiedice partea adversă ca, în timpul procesului, să distrugă sau să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului ori, după caz, să își diminueze activul patrimonial. Măsurile asigurătorii dispuse în privința inculpaților în cadrul procesului penal constituie măsuri procesuale cu caracter real, ce au ca efect indisponibilizarea bunurilor existente în patrimoniul acestora în vederea acoperirii despăgubirilor civile. Potrivit art.163 alin.1 C. proc. pen., scopul unei asemenea măsuri îl constituie tocmai prevenirea stării de insolvabilitate a debitorului prin instrăinarea bunurilor sale. Prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor de natura patrimonială ce decurg din soluționarea acțiunii penale și acțiunii civile în cadrul procesului penal. Așadar, în cursul procesului penal partea civilă sau statul beneficiază de o măsură de indisponibilizare și conservare care să impiedice invinuitul sau inculpatul să distrugă ori să instrăineze bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul. Sechestrul asigurător dispus de procuror în faza urmăririi penale are caracter temporar, instanța de judecată investită cu soluționarea cauzei penale fiind cea care urmează a se pronunta, dispunând definitiv asupra confiscării bunului sechestrat sau indisponibilizat. Ca atare, dispozițiile privitoare la sechestrul asigurător se mentin până la momentul în care organul judiciar abilitat pronunța o hotărâre definitivă care asigură repararea completă a prejudiciului.
Executarea silită a bunurilor asupra cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător ar fi de natură să eludeze însăși rațiunea acestei instituții juridice de drept procesual penal, respectiv indisponibilizarea bunurilor pe parcursul judecării cauzei penale și pronunțarea unei soluții definitive de către instanța penală competentă.
Recurenta invocă textul art.163 C.proc.pen, conform căruia, sechestrul asigurător este o măsură de indisponibilizare a bunurilor, ceea ce constituie o diferență față de ipotecă, indisponibilizarea presupunând faptul că, nici o persoană nu mai este în măsură să facă acte de dispoziție cu privire la bunuri până la finalizarea definitivă a procesului penal.
O altă caracteristică a sechestrului asigurător vizează interesul pentru care a fost constituit, anume pentru a asigura posibilitatea aplicării confiscării speciale și reparării pagubei produse prin infracțiune, interesul protejat prin instituirea măsurii asigurătorii fiind unul general al societății, spre deosebire de ipotecă, ce este instituită convențional, pentru protejarea intereselor creditorului în raport de actele debitorului, care îi pot vătăma interesele.
Recurenta mai subliniază faptul că, în condițiile în care, B.E.J. „H. V." a întocmit și comunicat publicația de licitație la data de 01 noiembrie 2012, ulterior instituirii sechestrului asigurător, aprecierea instanței de fond în sensul că urmărirea silită nu vizează scoaterea de sub sechestru a imobilului în litigiu este nefondată.
În continuare, recurenta arată că, prin comunicarea făcută de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. a datelor solicitate în condițiile art.500 alin.3 Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc a fost încunoștiințat de sarcinile ce grevau imobilele urmărite. Prin urmare, o conduită conformă legii ar fi presupus ca executorul judecătoresc, în aplicarea art.500 alin.3 C.proc.civ.,să înștiințeze creditorii cu privire la demararea procedurii executionale imobiliare, cu solicitarea adresată D.I.I.C.O.T. de a preciza dacă dosarul penal în care s-a dispus măsura asigurătorie s-a solutionat definitiv, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul prejudiciului stabilit definitiv de instanța penală. În opinia instantei de fond, publicația de licitație din 1 noiembrie 2012 a fost legal întocmită, deși bunul scos la licitație era indisponibilizat prin efectul sechestrului asigurätor.
Continuarea procedurii executionale ulterior instituirii măsurii asigurătorii, prin scoaterea la vânzare a imobilului indisponibilizat, contravine interesului general al societății protejat prin instituirea măsurii asigurătorii, astfel cum rezultă din textul art. 163 alin.1 C. proc. pen., or, dreptul de ipotecă al creditoarei Pireus Bank Romänia S.A. invocat de instanță în motivarea sentintei recurate, ca drept real accesoriu de garantare, nu are ca efect indisponibilizarea bunului, proprietarul acestuia păstrând toate atributele dreptului său recunoscute de Codul civil. Spre deosebire de ipoteca instituită convențional pentru protejarea interesului creditoarei Pireus Bank Romänia S.A., sechestrul asigurätor a fost luat pentru a asigura posibilitatea aplicärii confiscärii speciale, a executării amenzii penale sau pentru asigurarea reparării pagubei.
În speță, în cazul stabilirii, în mod definitiv, a vinovăției inculpatului R. M. și aplicării măsurii confiscării speciale, având în vedere interesul general pentru care a fost instituit sechestrul asigurător, acesta ar avea un rang preferat în raport de ipoteca Pireus Bank Romänia S.A., invocată de instanța de fond, interesul general fiind prioritar celui privat.
Mai mult, recurenta a arătat că, executarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială cuprinse într-o hotărâre penală se realizează în conformitate cu prevederile art. 439 C. proc. pen, deci, executarea silită initiată de creditoarea S.C. ..R.L. încalcă dispozițiile art. 22 alin.1 C. proc. pen., art. 163 și urm. C. proc. pen. și art. 439 C. proc. pen., în sensul lipsirii de eficacitate a scopului avut în vedere de legiuitor în ceea ce priveste reglementarea măsurilor asiguratorii în cauzele penale, respectiv în sensul golirii de conținut a interesului general al societății protejat prin instituirea măsurii, dând prevalență astfel interesului personal al unui creditor al debitorului.
Prin urmare, în cauza penală nr._ subzistă posibilitatea confiscării speciale și a reparării pagubei produse prin infracțiunea comisă de R. M. (măsuri a căror executare a fost garantată prin instituirea sechestrului asigurător), astfel încât bunul în discuție nu poate face obiect al executării silite pentru valorificarea creanței unui creditor.
Având în vedere că măsura confiscării speciale și repararea pagubei produse prin infracțiune protejează interesul general pentru care a fost instituit sechestrul asigurător, acesta are un rang preferential ipotecii, interesul general prevalând asupra celui privat, aspect ce reiese și din faptul că, executarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială, cuprinse într-o hotărâre penală, se realizează în conformitate cu prevederile art.439 C.proc. pen. și nu cu cele ale Codului de procedură civilă, ce guvernează executarea inițială de creditoarea S.C...R.L și reglementeazä ordinea de preferintă instituită de art.563 C. proc. civ. în enumerarea situatiilor reglementate de acest text de lege reiese că măsurile asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală și efectele acestora, au prevalență față de creantele creditorilor, în speță creantele S.C. ..R.L. și Pireus Bank Romänia S.A. Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat în fața instanței de recurs și nici nu au depus vreun înscris în apărare.
Analizând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă și a dispozițiilor art.304 pct.1 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente :
Motivele de recurs, în esență, ridică problema soluționării conflictului dintre un creditor ipotecar, având o creanță certă, lichidă și exigibilă și un creditor privilegiat -statul, în raport de dispozițiile art.163 alin.1 C. proc. pen și a faptului că, în opinia recurentei, sechestrul asigurător vizează un interes general, anume pentru a asigura posibilitatea aplicării confiscării speciale și reparării pagubei produse prin infracțiune, spre deosebire de ipotecă, ce este instituită convențional, pentru protejarea intereselor creditorului în raport de actele debitorului, care îi pot vătăma interesele.
Tribunalul A., reține că prin Ordonanța din 05 septembrie 2012 emisă în dosarul penal nr. 46/D/P/2012 Directia de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial A. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului R. M. până la concurența valorii de 459.264,42 lei, iar prin rechizitoriul întocmit la data de 18 octombrie 2012, în dosarul penal nr.46/D/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. M..
Prin Sentința din 19 decembrie 2012, în dosarul nr._, Tribunalul A. a dispus, condamnarea inculpatului R. M. și, în baza art.329 alin. 4 Cod penal și art. 118 lit. e Cod penal, confiscarea de la acesta a sumei de 459.264,42 lei, a mentinut măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanta procurorului din 5 septembrie 2012 în dosarul nr.46/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial A. și instituită prin procesul - verbal de sechestru și inscripție ipotecară asupra imobilului situat în A., ./C, .. 4, ., înscris în CF_-C1-U38 a localității A., nr. cadastral/nr. topografic_-C1-U38, apartinând ca bun comun inculpatului R. M. și soției R. I. M., în valoare totală de 87.750 euro.
Prin Decizia penală din 11 februarie 2013 în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului R. M. și a menținut sentința atacată iar împotriva acestei decizii, inculpatul R. M. a declarat recurs.
Imobilul descris mai sus, este proprietatea debitorilor R. M. și R. I. M., drept dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare cu drept de ipotecă autentificat sub nr.3106/14.12.2010 de BNP I. B. G., la aceeași dată, dreptul de ipotecă constituit în favoarea vânzătoarei SC . fiind înscris în cartea funciară a imobilului în partea a III-a, sub C2.
Din cauza neachitării prețului, la data de 16.08.2012, vânzătoarea SC . a demarat executarea silită pentru suma de 1.324,74 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare de 2.362,10 lei.
Anterior, la data de 11.12.2009, asupra aceluiași imobil a fost instituit un drept de ipotecă în favoarea băncii Pireus Bank România SA, înscris în cartea funciară sub C1, iar la data de 10.12.2012, acest creditor a notificat executorului judecătoresc calitatea sa de creditor ipotecar de prim rang și a solicitat înregistrarea sa cu o creanță în sumă de 7.494.960,36 euro, în baza obligațiilor asumate de vânzătoarea . prin Contractul de credit nr. 598/25.07.2007 .
Creditorul are dreptul de a urmări îndeplinirea exactă a obligației debitorului său, iar potrivit art.1718 vechiul C.civ., pentru executarea obligației, debitorul este ținut să răspundă cu toate bunurile sale, mobile și imobile, în virtutea funcției patrimoniului, de a constitui dreptul de gaj general al creditorilor.
Mijloacele pentru atingerea acestui scop pot fi diferite, însă toate măsurile asigurătorii au ca scop împiedicarea debitorului de a îndeplini orice act care i-ar determina ori mări insolvabilitatea, astfel încât, la momentul obținerii titlului executoriu și al executării propriu-zise, în patrimoniul acestuia să nu se mai găsească bunuri suficiente pentru îndestularea creditorilor.
Sechestrul asigurător, odată aplicat, indisponibilizează bunurile pe toată durata procesului și se transformă în sechestru definitiv la momentul obținerii titlului executoriu.
În procedura execuțională, se admite concursul de urmăriri, putându-se declara sechestrate bunurile deja sechestrate de un alt creditor al aceluiași debitor. De asemenea, se poate institui o ipotecă asigurătorie asupra aceluiași bun imobil deja ipotecat în favoarea altui creditor, diferența notabilă fiind dată, însă, de ordinea înscrierii care va determina, în cele din urmă, și rangul ipotecii și deci, ordinea de preferință la momentul distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunului imobil adjudecat .
Astfel, potrivit dispozițiilor art.25 alin.(1) din Legea nr.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, republicată: „Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.”
În același sens erau și prevederile art. 1778 din vechiul Cod Civil.
Pe de altă parte, și art.142 alin.(7) din Codul de procedură fiscală, rep. arată că: „Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege”.
Importanța rangului ipotecii constă în faptul că între doi creditori de rang diferit, cel cu rang prioritar, deci cel care a înregistrat-o mai întâi, va avea dreptul să se despăgubească integral din prețul bunului ipotecat și, numai apoi, și din ceea ce rămâne, urmează a fi chemat să se despăgubească creditorul ipotecar de rang subsecvent. (în acest sens, C.S., C.B., „D. Civil. Teoria generală a obligațiilor ”,Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2008).
Astfel,în mod temeinic și legal, prima instanță a apreciat că, pentru bunul urmărit și ipotecat anterior în favoarea unui creditor, se poate constitui o altă ipotecă sau o altă măsură asigurătorie, în favoarea altui creditor, diferența dintre aceștia fiind dată de ordinea înscrierii, care va determina rangul ipotecii și, pe cale de consecință, ordinea de preferință la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea imobilului respectiv, iar în situația în care, imobilul supus sechestrului a fost anterior ipotecat în mod legal, drept înscris în cartea funciară cu efect de opozabilitate, acest din urmă creditor va fi plătit cu prioritate din prețul bunului ipotecat.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, nefiind incidente nici unul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art.304 pct 9 Codul de procedură civilă și nici art.304 ind.1 Codul de procedură civilă, Tribunalul A., în baza art.312 al.1 Codul de procedură civilă, va respinge recursul formulat de către recurenta-contestatoare Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații R. M., R. I. M., ambii cu domiciliul în A., ./C, ., județul A. și ., cu sediul în A., ./C,jud A. împotriva Sentinței civile nr.617 din 24.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulată de către recurenta-contestatoare Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații R. M., R. I. M., ambii cu domiciliul în A., ./C, ., . și SC ., cu sediul în A., ./C,jud A. împotriva Sentinței civile nr.617 din 24.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. B. D. M. M. A.
Grefier
V. M.
Red..D.M.
Tehnored. M.V.
2 ex./ 8.05.2013
Nu se comunică părților
Prima instanța Judecătoria A. - judecător H. Ș.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1655/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 643/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
