Partaj judiciar. Hotărâre din 05-06-2013, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 585/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.797 R
Ședința publică din data de 05 iunie 2013
Președinte M. C.
Judecător O. Ș. S.
Judecător D. C. U.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții-reclamanți Ș. F. și Ș. A., împotriva sentinței civile nr. 548 din 15.03.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. I., T. F., T. F. P., T. I. D., T. P. și M. E., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurenților-reclamanți avocat B. D. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen, este motivat și timbrat cu 356 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurenților-reclamanți depune împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, certificat de deces, certificat de căsătorie și certificat de naștere privindu-i pe D. F. și D. I..
Nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare a cauzei, arătând că a fost respinsă acțiunea pe un motiv formal invocându-se lipsa de calitate procesuală a intimatului-pârât D. I., astfel că nu s-a cercetat fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 548 din data de 15 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. I. și, în consecință: s-a respins acțiunea formulată de reclamanții Ș. F. și Ș. A., în contradictoriu cu pârâții, D. I., Tărnovan F., T. F. P., T. I. D., T. P. și M. E., având ca obiect prestație tabulară.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că: În fapt, înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” din data de 16.01.2013 (fila 16) este încheiat între pârâtul D. I. în calitate de promitent-vânzător și reclamantul Ș. F. în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect terenul cu suprafața de 1400 mp, număr de casă 311 Agrișu M., pentru suma de 10.000 lei.
Imobilul care face obiectul înscrisului sub semnătură privată situat în localitatea Agrișu M. la nr. 311, cu nr. top. 557-558 și suprafața totală de 2877 mp este înregistrat în CF nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.2763 Agrișu M., fiind întabulat în cotă de ½ pentru numita B. Floareși și în cotă de ½ pentru numitul B. G., astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare nr.1826/28.01.2013 (filele 5-6).
Reclamantul a susținut că pârâtul D. I. este moștenitor în calitate de nepot al defunctei B. F. și, în acest sens, a depus la dosarul cauzei sesizări pentru deschiderea procedurii succesorale eliberate de Primăria comunei Târnova (filele 9-11).
În drept, potrivit art. 106 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr.36 din 12 mai 1995 și art. 14 din codul de procedură civilă din 1865 succesiunea poate fi dezbătută doar de către notarul public sau instanța de judecată, iar Primăria nu are atribuții pentru a dezbate succesiunea.
Întrucât, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei probe din care să rezulte că succesiunea după defuncta B. F. a fost dezbătută la notarul public sau de către instanța de judecată, și nici nu a formulat în prezenta cauză un capăt distinct de cerere prin care să solicite dezbaterea succesiunii defunctei pe calea unei acțiuni oblice, instanța nu poate reține calitatea pârâtului de moștenitor al defunctei.
În consecință, prima instanță a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul D. I. este proprietarul imobilului cu privire la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată menționat.
Din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, art. 3, 4 și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 se desprinde regula că pentru actul juridic civil se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic. Având în vedere aceste prevederi legale, întrucât înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” este încheiat în data de 30.11.2012, instanța constată că prevederile Codului civil din 2009 sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 1279 alin. 3 cod civil din 2009, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Această dispoziție legală are caracter general, în sensul că are vocația să se aplice promisiunii de a încheia orice contract, mai puțin în cazul promisiunii de a se încheia un contract real, precum și în cazurile în care printr-o dispoziție legală se prevede altfel.
Există însă și o aplicație particulară, anume art. 1669 alin. 1 Cod civil din 2009, în temeiul căruia, când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Art. 1669 alin. 1 din Noul Cod civil reglementează posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract în cazul promisiunii bilaterale de vânzare și al promisiunii unilaterale de vânzare sau, după caz, de cumpărare, în măsura în care una dintre părți refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, iar toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Din reglementările legale enunțate rezultă că, pentru admisibilitatea unei atare acțiuni, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, și anume, să existe un antecontract valabil încheiat; antecontractul să fie dovedit potrivit dreptului comun; una din părți să refuze autentificarea actului; reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract; promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil a dobândi acel bun la data pronunțării sentinței.
Astfel, în ipoteza refuzului promitentului-vânzător de a încheia contractul în formă autentică, promitentul-cumpărător poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Însă, întrucât această hotărâre are caracter constitutiv de drepturi, condiția esențială pentru pronunțarea ei este ca, la momentul judecății, promitentul vânzător să fie proprietar asupra bunului care face obiectul promisiunii.
Chiar dacă reclamantul nu a prezentat probe din care să rezulte că pârâtul este proprietarul imobilului cu privire la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, prima instanță a reținut că înscrisul reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, respectiv un antecontract valabil încheiat.
Astfel, există posibilitatea legală pentru părți ca orice contract să fie precedat de o promisiune de a contracta, iar faptul că promisiunea privește lucruri care, la momentul încheierii convenției, nu s-ar afla în patrimoniul promitentului, nu constituie motiv pentru a se constata nulitatea ei.
Nu există nici o dispoziție legală care să prevadă că promisiunea de vânzare a unui bun imobil, făcută de un neproprietar nu ar fi valabilă. Această soluție își are rațiunea în faptul că persoana neproprietară are posibilitatea să dobândească proprietatea bunului oferit spre vânzare, de la adevăratul proprietar, iar apoi să fie în măsură a perfecta vânzarea.
Astfel, prima instanță a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător. Instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, doar dacă se face dovada că imobilul se găsește în patrimoniul vânzătorului la momentul judecății și nu există alte impedimente legale.
Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea lui procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în art. 112 Cod proc.civ, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente obiectul precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului.
Prin indicarea pretenției sale, precum și, a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva pârâtului.
Acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se poate opune doar adevăratului proprietar, consecința fiind că numai acesta poate avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune cu un astfel de obiect. Cum reclamantul nu a prezentat probe cu privire la calitatea de moștenitor a pârâtului, respectiv nu a dovedit că pârâtul este proprietarul imobilului la momentul judecății, prima instanță a constatat că reclamantul nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a lui D. I., chemat în judecată în calitate de pârât.
Împotriva sentinței civile nr. 548 din data de 15 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, având ca obiect prestație tabulară, au declarat recurs recurenții-reclamanți Ș. F. și Ș. A., solicitând admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei întrucât a fost respinsă acțiunea pe un motiv formal de o așa-zisă lipsă de calitate procesuală, astfel că nu s-a cercetat fondul, constatând că pârâtul D. loan are calitate procesual pasivă.
Au depus acțiune la Judecătoria Ineu având ca obiect obligație de face -prestație tabulară și ieșire din indiviziune. În mod total nejustificat s-a dispus disjungerea judecării celor două capete ale acțiunii iar acțiunea în obligație de face-prestație tabulară a fost respinsă pe motiv că pârâtul D. loan nu are calitate procesual pasivă.
Recurenții își motivează recursul arătând că au dorit să achiziționeze un teren în zona Târnova în vederea ridicării unei construcții.
Au identificat un teren convenabil și au constatat că terenul dorit de ei era întabulat c.f._ Târnova pe numele de B. F. căsătorită cu D. loan. Singurul urmaș al acesteia este pârâtul D. loan conform actului eliberat de Primărie (filele 9-11) a actelor de stare civilă pe care le anexeză prezentului recurs și arborelui genealogic de la f.8.
În sentința atacată în ultimele 3 alineate ale motivării la pag. 4 sentință, prima instanță a reținut că actul sub semnătură privată încheiat între ei și D. loan este un antecontract valabil încheiat, raționează corect că și în situația în care bunul contractat nu este în patrimoniul promitentului, aceasta nu este un motiv de ineficiență a actului.
Mergând mai departe cu raționamentul legal prima instanță ajunge la concluzia că acest act are ca obiect o obligație de a face iar instanța poate pronunța o sentință care să țină loc de contract de vânzare dacă bunul se găsește în patrimoniul vânzătorului.
După aceste argumente legale prima instanță nu a făcut o evaluare a probelor de la dosar și conchide că pârâtul D. loan nu ar avea în patrimoniu un astfel de bun și mai mult decât atât a respins acțiunea și față de ceilalți pârâți care nu aveau nici o calitate în acest dosar.
Din extrasul de c.f. sub B.1 este întabulată B. F. căsătorită cu D.. Aceasta este decedată din anul 1965, iar soțul ei a predecedat în 1963 și fiul ei D. loan a decedat în 1942, astfel că, la data decesului acesteia singurul ei moștenitor este pârâtul D. loan. Acesta a vândut recurentului drepturile sale succesorale prin actul sub semnătură privată.
Însăși prima instanță arată clar în motivare ( pag.4 partea finală) că antecontractul din discuție este valabil încheiat, că are o cauză licită dar că bunul nu este în patrimoniul vânzătorului.
Sigur că aceste susțineri vădit contradictorii nu sunt de natură a constitui o motivare a unei sentințe, dar trecând peste aceste inadverdențe, este clar că bunul se află în patrimoniul vânzătorului pe titlu de moștenire, că în această calitate de proprietar vânzătorul și-a înstrăinat cota sa parte recurenților reclamanți, că ei sunt cumpărători și deci, subrogându-se în dreptul vânzătorului, pot cere ieșirea din indiviziune.
Atât în petitul formulat cât și în motivare au arătat că au cumpărat numai partea de proprietate ce aparține lui B. F. iar D. loan este singurul ei urmaș.
Recurenții-reclamanți arată că în motivarea sentinței prima instanță a invocat faptul că nu s-a făcut dezbaterea notarială a succesiunii.
Se pare că prima instanță a făcut o confuzie între deschiderea succesiunii (data morții defunctului) și deschiderea procedurii succesorale notariale, ori acestea sunt instituții diferite cu efecte diferite.
Faptul că D. loan (pârâtul din cauză) a cules moștenirea bunicii sale în anul 1965 este indubitabil iar faptul că acesta nu s-a preocupat, eventual cu deschiderea procedurii succesorale, nu îl poate împiedica pe recurent să promoveze prezenta acțiune în petitul și motivarea căreia a arătat că a cumpărat drepturile succesorale ale acestuia și a cerut ieșirea din indiviziune.
Recurenții-reclamanți arată că în cazul lor vânzătorul avea în patrimoniu bunul vândut, era proprietarul legal al acestuia, obiectul antecontractului era în ființă, cauza licită, astfel că nu se putea dispune respingerea acțiunii.
Examinând recursul prin prisma probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă cât și din oficiu, tribunalul apreciază că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul procesului fiind acțiunea pentru prestație tabulară și ieșirea din indiviziune, iar cadrul procesual a fost fixat de reclamanții cumpărători Ș. F. și S. A. și pârâții vânzători D. I., T. F., T. F. P., T. I. D., T. P. și M. E..
Instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. I. întrucât acesta este semnatarul contractului de vânzare cumpărare însă prin acțiunea introductivă au fost indicați și ceilalți eventuali moștenitori, iar daca in urma dezbaterii succesorale, asupra bunului promis devine proprietar promitentul vânzător, vânzarea poate fi perfectată.
În rejudecare, instanța de fond va solicita respectarea prev. art. 109 Cod pr. civilă, va analiza calitatea de succesori a pârâților față de proprietarului tabular, și va administra orice probă care o considera ca fiind utilă soluționării cauzei.
Față de aceste considerente urmează să admită recursul declarat de recurenții-reclamanți Ș. F. și Ș. A., împotriva sentinței civile cu nr. 548 din 15.03.2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți Ș. F. și Ș. A., împotriva sentinței civile cu nr. 548 din 15.03.2013, pronunțată de Judecătoria Ineu, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. I., T. F., T. F. P., T. I. D., T. P. și M. E., și în consecință: - casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță respectiv Judecătoria Ineu, potrivit considerentelor.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 5 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. O. Ș. S. D. C. U.
Grefier,
L. K.
Red. .
Thred. LK/12.06.2013
2ex./Nu se comunică.
Recurentului- reclamant - Ș. F. cu domiciliul în localitatea Ghiroda, ., județ T..
Recurentei-reclamant - Ș. A. cu domiciliul în localitatea Ghiroda, ., județ T..
Intimatului-pârât - D. I. cu domiciliul în localitatea Agrișu M., nr. 739, județ A..
Intimatului-pârât- T. F. cu domiciliul în Agrișu M., nr. 371, județ A..
Intimatei-pârâte - T. F. P. cu domiciliul în Agrișu M., nr. 173, județ A..
Intimatului-pârât -T. I. D., cu domiciliul în Agrișu M., nr. 173, județ A..
Intimatului-pârât -T. P. cu domiciliul în localitatea S., nr. 152, județ
Intimatei-pârâte -M. E. cu domiciliul în Agrișu M., nr. 679, județ A..
Judecător fond: P. I.-A. – Judecătoria Ineu
| ← Pretenţii. Decizia nr. 555/2013. Tribunalul ARAD | Uzucapiune. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
