Contestaţie la executare. Decizia nr. 567/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 567/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 12200/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.567
Ședința publică din data de 12.12.2013
Președinte: Ș. V.
Judecător: D. M.
Grefier: G. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta B. S. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 5888 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă apelanta asistată de avocat Stanoiov L. din Baroul A., absent fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta apelantei depune la dosar taxa de timbru datorată în apel în cuantum de 538,80 lei și note de ședință, arată că susține apelul astfel cum a fost formulat și nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de soluționare instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.5888 din data de 01.10.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a respins cererea de suspendare a executării silite.
A admis contestația la executare formulată de contestatorul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu intimata B. S..
A anulat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 46/2013 al B. G. H. D..
A dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: împotriva contestatorului Statul Român – prin C. – prin DRDP Timișoara s-a început executarea silită (dosar ex. nr. 46/2013 al B. G. H. D.) de către intimata B. S., în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 850/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr. 896/R/19.06.2013 a Curții de Apel Timișoara, pentru o creanță totală de_,40 lei reprezentând despăgubiri pentru expropriere, dobânzi, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.
Fiind vorba de sume acordate cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acestea au urmat regimul legal stabilit de acest act normativ. Or, art. 19 alin. 11 din lege stabilește că „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.
P. urmare, conform textului de lege citat anterior, pentru plata despăgubirilor stabilite pentru expropriere, intimatul ar fi trebuit să formuleze mai întâi către contestatorul Statul Român – prin C. o cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii. Însă intimatul nu a procedat în acest mod, ci a apelat direct la executorul judecătoresc, augmentând în acest mod debitul statului și cu suma aferente executării – 4136,40 lei.
Conform art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă, „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Așadar, în caz de neexecutare benevolă, îndeplinirea obligației debitorului are loc prin sesizarea directă a unui executor judecătoresc, doar dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Cum în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, intimatul avea obligația anterior sesizării executorului judecătoresc, să se adreseze contestatorului pe cale administrativă pentru plata despăgubirii, conform art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, a rezultat că executarea silită a fost prematur începută. Caracterul prematur al acestei executări a rezultat și din faptul că executorul a fost sesizat la 18.07.2013 în condițiile în care hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă doar la 19.06.2013.
În consecință, instanța a admis contestația la executare, a anulat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 46/2013 al B. H. V., iar în baza art. 722 alin 1 Cod procedură civilă, a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere că între timp s-a efectuat executarea silită.
A văzut că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-intimat B. S. solicitând în urma admiterii căii de atac, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare ca fiind nefondată.
În motivele de apel a apreciat că, prima instanță a făcut o confuzie cu privire la sintagma "Lege specială", deoarece prin aceasta se înțelege o altă modalitate de executare silită decât aceea care începe prin cererea adresată executorului judecătoresc (de exemplu procedura de executare silită prevăzută de Codul Fiscal).
A arătat că, este vorba de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în condițiile în care drepturile stabilite prin hotărâre judecătorească dobândesc forță executorie, fiind îndeplinite toate cerințele legale pentru punerea în executare a acestora și anume, hotărârea să fie definitivă, să fie investită cu formulă executorie, creanța constatată prin hotărârea ce se pune în executare să fie certă, lichidă și exigibilă.
A învederat faptul că, art.19 din Legea nr. 255/2010 nu stabilește un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire și respectiv pentru consemnarea despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate, nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această obligație, dispozițiile art. 9 al. (4) coroborat cu art. 19 al. (4) și (5) din lese impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de drept a proprietății de la persoana expropriată la expropriator, aspecte pe care prima instanță nu le-a luat în considerare,
Totodată modalitatea de punere în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu are nimic de a face cu dispozițiile Legii nr.255/2010, executarea fiind făcută potrivit dispozițiilor Codului de Procedură Civilă, legea specială nr. 255/2010 referindu-se la exproprierea pentru utilitate publică și nu la modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești;
A considerat această motivare a instanței de fond ca lipsită de suport legal în condițiile în care, potrivit art. (10) din Legea mai sus arătată "cazul altor situații litigioase decât cele prevăzute la alin. (5) și (6), sumele aferente exproprierii se consemnează pe numele persoanelor aflate în litigiu, urmând a fi plătite în condițiile prezentei legi. (11) în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor".
Mai mult, apelanta arată că, potrivit dispozițiilor art. 21 din aceeași Lege - în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul a efectuat, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi, ori în acest caz intimata nu a respectat nici una din obligațiile legale. Astfel a apreciat că, prima instanță a admis contestația la executare, fără nici o motivare temeinică și legală. A învederat, în ceea ce privește cererea de executare silită, că somația a fost emisă de executorul judecătoresc la data de 25.07.2013, la mai mult de 60 zile de la rămânerea definitivă a sentinței menționate, contestatoarea având astfel timp să-și îndeplinească obligația legală de a consemna sumele de bani cu titlu de despăgubiri pe numele apelantei. În ceea ce privește decizia primei instanțe de a dispune întoarcerea executării silite, a apreciat că această dispoziție este lipsită de suport în condițiile în care nu se discută despre desființarea titlului executoriu când, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. în acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării. Deși legiuitorul folosește expresia „sunt desființate de drept", procedura de restabilire a situației anterioare executării este guvernată de disponibilitate, partea interesată trebuind să învestească instanța cu o cerere în acest sens. Desființarea de drept a actelor de executare nu echivalează și cu restabilirea situației anterioare sau cu întoarcerea executării.
Având în vedere motivele prezentate, a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință modificarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare.
În drept a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 470 și urm. C pr. civilă.
P. întâmpinare intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat respingerea apelului și pe cale de consecință menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
În motivare a apreciat că, instanța de fond în mod corect a respins cererea privind suspendarea executării silite (având în vedere că aceasta s-a efectuat) și a admis contestația la executare, a anulat toate actele de executare emise în Dosarul execuțional nr. 46/2013 al SCP Executori D. O. și G. H. D. prin Executor Judecătoresc G. H. D., dispunând totodată întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
A arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19, alin. 11 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes județean și local, care prevede că "în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii", apelanta trebuia să formuleze o cerere către intimată, cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii și nicidecum să se adreseze organelor de executare silită.
De asemenea, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 622, alin. 2 C.pr.civ. "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
P. urmare, atâta timp cât prin lege specială se prevede o anume procedură obligatorie care trebuia urmată de către apelantă, iar aceasta a înțeles să urmeze cu totul alta, a considerat că instanța de fond în mod corect a procedat la admiterea contestației la executare formulată de intervenientă.
A concluzionat că, apelanta prin procedura de executare silită practic a eludat anumite prevederi ale legii speciale și în această ordine de idei, procedura respectivă apare ca inadmisibilă.
Cu privire la solicitarea privind întoarcerea executării, admisă de către prima instanță, a precizat că a formulat-o.
Societatea intervenientă a solicitat respingerea criticilor formulate de apelantă hotărârii instanței de fond, ca fiind neîntemeiate.
Cu privire la susținerea că, întoarcerea executării silite "este lipsită de suport în condițiile în care nu vorbim de desființarea titlului executoriu" iar "desființarea actelor de executare nu echivalează și cu restabilirea situației anterioare sau cu întoarcerea executării", a considerat că, sunt total lipsite de temei.
Astfel, a precizat că, pe de o parte întoarcerea executării nu este nicidecum ținută de anularea titlului executoriu, această măsură putând fi dispusă în cazul în care procedura de executare silită este făcută în mod nelegal, iar anularea tuturor actelor de executare conduce automat la măsura întoarcerii executării.
Față de susținerilor apelantei, potrivit cărora în situația neanulării unui titlu executoriu orice executare silită nu se poate întoarce datorită existenței titlului, a arătat că, nu poate fi cazul deoarece calea de atac a contestației la executare ar rămâne fără nici un fel de rezultat.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea apelului și pe cale de consecință menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
În drept a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 471 C.pr.civ., art. 711 C.pr.civ., 622, alin. 2 C.pr.civ., art. 19, alin. 11 din Legea nr. 255/2010.
Examinând apelul prin prisma prevederilor art.479-480 NCPC se reține că sentința apelată este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta.
Dispozițiile art.622 alin.2 NCPC conform cărora: "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", nu se pot interpreta în sensul că textul s-ar referi numai la modalități speciale de executare atunci când se folosește sintagma ,, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", deoarece art. menționat nu distinge în acest sens, astfel încât legea specială poate deroga în toate privințele de la dreptul comun execuțional. În acest sens legea specială nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prevede în art. 19 alin. 11 că: „Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.
În cauză nu s-a parcurs etapa cererii, ci s-a trecut direct la executarea silită, ceea ce atrage nulitatea actelor de executare, aceasta încălcând prevederile legii speciale nr. 255/2010.
Art.722 NCPC prevede ipoteza întoarcerii executării silite și în situația în care se desființează actele de executare și nu doar titlul executoriu după cum susține apelanta.
Având în vedere considerentele expuse, se va respinge apelul exercitat de apelanta B. S. în contradictoriu cu intimata C. prin DRDP – Timișoara împotriva Sentinței civile nr.5888/1 10 2013 pronunțată de Judecătoria A..
Conform art.453 NCPC nu se pune problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta B. S. cu domiciliul procesual ales la cab. av. Stanoiov L. . . în contradictoriu cu intimata C. prin DRDP – Timișoara cu sediul în Timișoara .. 18 jud. T., împotriva Sentinței civile nr.5888/1 10 2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi în ședința publică din 12 12 2013.
Președinte Judecător Grefier
Ș. V. D. M. G. S.
Red: Ș.V/Tehnored S.G/D.S
4ex/ 2 .
Se . cu domiciliul procesual ales la cab. av. Stanoiov L. . .
Intimata C. prin DRDP – Timișoara cu sediul în Timișoara .. 18 jud. T.
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător F. V. B.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 425/2013. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 550/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
