Contestaţie la executare. Sentința nr. 4888/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4888/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 6852/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 620
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013
Președinte: M. C.
Judecător: D. C. U.
Grefier: L. K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 4888 din 26.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția G. a Finanțelor Publice T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei, avocat I. A. din Baroul A., lipsă fiind apelanta și reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantei depune la dosar note de ședință și practică judiciară.
Reprezentantul apelantei solicită în probațiunea excepției de nelegalitate a se proceda la emiterea unei adrese către IPJ T. - Serviciul investigare fraude în dosar nr. 1396/P2011. Precizează că excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă de către prima instanță și nu a fost analizată pe fond.
Instanța respinge cererea de probațiune formulată de reprezentantul apelantei, apreciind-o inutilă soluționării cauzei.
Nefiind solicitată administrarea de probe ori formulate alte cereri, instanța consideră cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită în principal admiterea apelului cu consecința anulării hotărârii primei instanțe, urmând ca pentru o judecată unitară să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, având în vedere faptul că prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă. În subsidiar, solicită admiterea apelului cu consecința admiterii excepției de nelegalitate și admiterii contestației la executare astfel cu a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr. 4888 din 26.08._, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D.G.F.P. T., s-a respins excepția de nelegalitate a deciziei 1780/20.09.2012 emisă de DGFP T. invocată de contestatoarea P. A., s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea P. A. în contradictoriu cu intimata AFP A., fără cheltuieli de executare.
Pentru a pronunța sentința și analizând cu prioritate excepția de nelegalitate a deciziei nr. 1780/20.11.2012 emisă de către D.G.F.P. T., prima instanță a reținut următoarele: Sub un prim aspect, a constatat că soluționarea unei excepții de nelegalitate se judecă în contradictoriu cu emitentul actului administrativ a cărei nelegalitate se cere a fi constatată, astfel încât, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T..
Pe fondul excepției de nelegalitate prima instanță a reținut că într-adevăr potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ acte administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, în speță cea prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală, ceea ce duce la concluzia că, excepția de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Prima instanță a mai reținut că potrivit art. 28 alin. 6 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, titlul de creanță comunicat potrivit alin. 5 (Decizia de atragere a răspunderii solidare) poate fi atacat în condițiile legii.
Prima instanță a constatat că Decizia de atragere a răspunderii solidare poate fi atacată în condițiile art. 205 și urm. C. procedură fiscală, pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar Decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) OG 92/2003.
Așadar, având în vedere că legalitatea unei decizii de atragere a răspunderii solidare, emisă în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) și (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi pusă în discuție în fața instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art. 5 din aceeași lege.
În concluzie, prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, reținând că nu poate fi atrasă competența instanței, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.
În ceea ce privește contestația la executare formulată, prima instanță a apreciat-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
La data de 16.04.2013 s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor realizate de către contestatoare la S.C. SUPERSEM PRODCOM S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 1780/20.11.2012, decizie prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a contestatoarei cu societatea comercială cu răspundere limitată Radisson Investment pentru recuperarea creanțelor fiscale în sumă totală de 7.465.006 lei.
La aceeași dată, intimata a emis și procesul verbal de sechestru pentru imobilul situat în A., ., ., ..
Adresa de înființare a popririi, somația și procesul verbal de sechestru au fost comunicate contestatoarei prin publicitate, conform art.44 alin.3 din O.G. nr.92/2003, respectiv la sediul intimatei și pe pagina acesteia de internet.
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea a invocat nelegalitatea executării raportat la faptul că Decizia nr.1780/20.11.2012 nu a fost comunicată acesteia anterior demarării procedurii de executare.
Prima instanță a reținut că modalitatea de comunicare a actelor administrative este prevăzută de art. 44 din OG nr. 92/2003, iar comunicarea prin publicitate reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare prevăzute la alin.1, 2, 2^1 ale aceluiași articol nu au putut fi îndeplinite din motive obiective.
În acest sens prima instanță a reținut că, deși s-a susținut de către contestatoare că până la data înființării popririi nu a avut cunoștință de decizia nr.1780/20.11.2012, aceasta din urmă nefiindu-i comunicată, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data de 22.11.2012, DGFP T. a încercat comunicarea deciziei, prin scrisoare recomandată, contestatoarea refuzând ridicarea acesteia de la oficiul poștal.
În această situație, la data de 18.12.2012 s-a procedat la comunicarea actului prin publicitate, fiind consemnată îndeplinirea procedurii de comunicare în procesul verbal încheiat la data de 11.01.2013.
Așadar, prima instanță a înlăturat apărările contestatoarei privind necomunicarea acestei decizii.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că la data de 16.04.2013 executorii fiscali din cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului A. s-au deplasat la domiciliul contestatoarei în vederea comunicării actelor de executare, respectiv adresa de înființare a popririi, somația și procesul verbal de sechestru .
Întrucât aceasta a refuzat să preia actele de executare, s-a procedat la afișarea acestora, fiind întocmită și nota de constatare nr._/17.04.2013. Totodată, s-a procedat la comunicarea actelor de executare și prin publicitate, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii nr._/17.04.2013.
În ceea ce privește critica privind nelegalitatea executării silite pentru lipsa somației, prima instanță a reținut că forma de executare silită a debitorului este poprirea iar potrivit art. 149 alin. 5 din OG nr. 92/2003 „Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi”.
Prima instanță mai reține că, față de forma de executare aleasă, intimata nu avea obligația de a comunica titlul executoriu aferent, ci doar o înștiințarea de înființare a popririi.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei privind nelegalitatea procesului verbal de sechestru bunuri imobile, prima instanță reține că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor prescrise de art. 152 din OG nr. 92/2003.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, apelanta P. A. prin care solicită admiterea apelului declarat în cauză, cu consecința anulării hotărârii primei instanțe, urmând ca, pentru o judecată unitară, să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, în temeiul prev. de art. 480 alin. 3 NCPC, dat fiind faptul că instanța a respins excepția de nelegalitate invocată de apelanta în cauză ca inadmisibilă, fără analiza acesteia pe fond.
În subsidiar, solicită admiterea apelului cu consecința admiterii excepției de nelegalitate invocate în dosar și admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată.
În motivare, apelanta arată că a actul administrativ care stă la baza executării silite (decizia 1780/20.09.2012 emisa de intimata D.G.F.P. T.) este nelegal.
Apelanta a înțeles să invoce nelegalitatea emiterii deciziei privind atragerea răspunderii solidare în condițiile în care, deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea RADISSON GROUP INVESTMENT S.R.L. atrage incidența prevederilor legii speciale - Legea 85/2006, art. 138 din Legea 85/2006 având caracter de normă specială și derogatorie de la dreptul comun. Fundamentarea deciziei contestate s-a făcut în drept pe dispoziții legale care nu erau în vigoare la data la care apelanta a avut (vremelnic și fără nicio contribuție prejudiciabilă) calitatea de administrator al Radisson Investment Group S.R.L. (09.07._08).
Astfel, organul emitent al deciziei a avut în vedere reglementarea legală (art. 27 alin. 2 C.pr.fiscală) de la data emiterii actului - 2012 - și nicidecum de la data pretinsei săvârșiri a faptelor imputate (2008 când a avut vremelnic calitatea de administrator al Radisson Investment Group).
Apelanta mai arată că la baza angajării răspunderii (indiferent de forma acesteia, fie ea penală, contravențională sau fiscală) stă principiul legalității, care presupune în mod imperativ că faptele imputate să fi fost prevăzute și sancționate ca atare de lege la data pretinsei săvârșiri.
Referitor la legalitatea executării silite, apelanta a arătat că s-a demarat procedura de executare silită împotriva ei cu încălcarea dispozițiilor art. 141 alin. 2 C.pr. fiscală, raportat la prevederile art. 111 C.pr. fiscală, respectiv art. 45 din Codul de procedură fiscală și 152 C.pr.fiscală.
Apelanta arată că prin sentința civilă nr. 4888/26.08.2013, Judecătoria A. a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate reținând că nu poate fi atrasă competența instanței, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială. Pe cale de consecință instanța nici nu a mai procedat la analiza pe fond a celor invocate pe calea excepției de nelegalitate, rezumându-se a dispune respingerea acesteia.
Față de considerentele hotărârii, apreciază că soluția primei instanțe este profund netemeinică și nelegală, având ca fundament o interpretare a prevederilor art. 4 si 5 din Legea 554/2004 vădit eronată, care lipsește de orice finalitate instituția juridică a "excepției de nelegalitate", astfel cum a fost aceasta legiferată, ca mijloc de apărare sui generis pe care partea îl are într-un litigiu pendinte față de acte administrative cu caracter individual.
În sfera mai largă a actelor administrative sunt asimilate și actele administrativ- fiscale, raportul logico-juridic fiind de la gen la specie (actul administrativ constituie un gen proxim al actului administrativ-fiscal și invers, actul administrativ-fiscal constituie o specie pentru noțiunea mai largă de act administrativ).
Din punct de vedere procedural, actul administrativ individual (ca noțiune gen), cât și actul administrativ-fiscal (ca noțiune specie) sunt supuse, prin prisma prevederilor art. 4 din Legea 554/2004 controlului de legalitate a posteriori, în procedura specifică a excepției de nelegalitate, "oricând în cadrul unui proces", finalitatea admiterii excepției fiind aceea ca instanța să nu țină cont de actul administrativ individual (implicit cel fiscal) în litigiul în care a fost sesizată cu excepție.
Cât privește trimiterea pe care judecătorul fondului o face la prevederile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004, potrivit cărora „ nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o alta procedură judiciară”, arată că acestea nu au avut și nu au în vedere procedura prealabilă (prevăzută pentru actele administrative individuale și implicit pentru cele administrativ-fiscale), ci alte ipoteze în care, controlul unor acte care, prin natura lor pot fi calificate ca administrative, sunt scoase din sfera de competență a instanței de contencios, existând proceduri speciale în care se verifică legalitatea acestora.
Apelanta mai arată că potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 nu se poate invoca cu titlu de fine de neprimire raportat la o procedură prealabilă (precum cea prescrisă de art. 205 C.pr.fiscală care preia în materie de contencios fiscal prevederile art. 7 din Legea 554/2004, drept comun în materie de contencios), cu atât mai mult cu cât contestația prealabilă este explicit definită ca o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul petentului de a se adresa instanței de judecată.
Mai mult, de esența excepției de nelegalitate este tocmai verificarea actului administrativ (și implicit al celui administrativ fiscal) primar, într-o procedură sui generis cu efecte specifice și nicidecum a actului emis de autoritate în procedura de control grațios exercitată fie în condițiile disp. art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, fie în cea prescrisă de art. 205 C.pr.fiscală.
Față de cele ce preced, apelanta apreciază că este străină de esența excepției de nelegalitate teza emisă de judecătorul fondului potrivit căreia numai decizia de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare ar putea fi atacată pe calea excepției de nelegalitate.
De altfel, într-o speță similară, în care s-a invocat excepția de nelegalitate, aceeași instanță - Judecătoria A. - constată admisibilitatea excepției, procedând la analiza pe fond a acesteia, cu motivarea că "potrivit art. 4 alin. l din Legea nr. 554/2004 modificată, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând, pe cale de excepție și din oficiu. Ca atare, în lipsa vreunui termen de prescripție dau de decădere pentru contestarea actului administrativ pe cale de excepție, nu se poate vorbi de vreo vătămare cauzată de necomunicarea actului, întrucât, așa cum se știe, comunicarea unui act este obligatorie și necomunicarea poate fi vătămătoare doar în ipoteza existenței unui termen de prescripție sau de decădere care ar presupune un moment a quo, cel al comunicării actului, de ia care începe să curgă termenul respectiv. Neexistând un termen pentru cenzura actului administrativ pe cale de excepție, nu trebuie să existe nici un moment de la care să curgă termenul, respectiv o comunicare a actului. Prin urmare necomunicarea actului administrativ nu cauzează contestatorului vreo vătămare, câtă vreme acesta poate fi contestat pe cale de excepție, ceea ce a și făcut contestatorul."
Apelanta apreciază că respingerea de plano a excepției de nelegalitate invocate în cauză ca inadmisibilă, fără să se fi analizat fondul alegațiilor contestatoarei-apelante, impune anularea în tot a hotărârii cu consecința trimiterii acesteia spre rejudecare primei instanțe. Totodată, trimiterea cauzei spre rejudecare asigură dublul grad de jurisdicție, în condițiile în care, la data prezentei, instanța de apel nu este învestită cu aspecte ce țin de fondul excepției de nelegalitate.
Cu privire la fondul contestației la executare, apelanta arată că întregul demers al intimatei se întemeiază pe un act nelegal emis, ceea ce impune (în condițiile înlăturării actului administrativ fiscal contestat) anularea actelor de executare silită efectuate în temeiul acestuia, respectiv încetarea executării silite.
Or, atâta vreme cât prima instanță nu a verificat aspectele ce țin de nelegalitatea actului contestat (decizia de angajare a răspunderii solidare față de apelantă), respingând excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, nici contestația la executare nu a putut fi analizată prin prisma acestor argumente, fapt pentru care a și solicitat anularea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al doilea rând, a arătat că actele de executare sunt viciate și prin raport la prevederile art. 145 C.pr. fiscală, potivit cărora: (1) Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu. (2) Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia.
În condițiile în care, din scriptele anexate la dosarul cauzei rezultă că dresarea procesului verbal de sechestru și instituirea popririlor s-au făcut anterior comunicării somației execuționale, actul primar al fazei de executare silită, de la comunicarea căruia curge șl termenul de 15 zile pentru stingerea benevolă a debitului de către debitorul raportului de drept fiscal.
În acest sens, apelanta a arătat că din scriptele depuse de intimată la dosar rezultă că la data de 16.04.2013 s-ar fi emis Somația_/16.04.2013 în dosarul execuțional_/15.04.2013, care preia în textul său mențiunea prevăzută la art. 145 alin. 1 C.pr. fiscală (termenul de 15 zile prescris de lege anterior continuării executării silite).
Din aceleași înscrisuri reiese că organul fiscal a emis la aceeași dată - 16.04.2013 - alte două acte: un proces de sechestru, înregistrat cu nr._/16.04.2013 și o înștiințare de poprire, înregistrată cu nr._/16.04.2013 existând și un ordin de deplasare nr. 81/16.04.2013 prin care se delegă inspectorii intimatei în vederea comunicării scriptelor - somație și sechestru.
Din analiza coroborată a acestor înscrisuri rezultă neîndoielnic următoarele:
1.Organul de executare silită a dresat procesul verbal de sechestru și adresa de înființare a popririi anterior comunicării somației cu debitoarea, ceea ce face ca procedura să fie viciată și aceste acte nule absolut;
2. Procesul verbal de sechestru a fost întocmit chiar anterior întocmirii somației, dovada înregistrării acestuia cu nr._/16.04.2013, pe când somația poartă număr de înregistrare_/16.04.2013;
3. De asemenea se constată că în procesul verbal de sechestru se face mențiunea întocmirii sale la ora 16.40, la adresa din localitatea A., ., ., 6, . este contrazisă atât de faptul că ordinul de deplasare 81/16.04.2013 (act emis anterior presupusei deplasări a reprezentanților intimatei în teren) face referire la delegarea inspectorilor în vederea înmânării unor acte, printre care figura și cel privitor la sechestru (de unde reiese că actul fusese anterior întocmit), cât și de împrejurarea că înscrisul este un tipizat care nu putea fi tehnic întocmit la adresa indicată în conținutul său.
Prin urmare, se poate constata în mod indubitabil emiterea unor acte de executare prematur, anterior emiterii somației execuționale și comunicării acesteia cu debitoarea, cu nerespectarea prevederilor art. 145 C.pr .fiscală, ceea ce atrage nulitatea acestor acte cu obligarea organului fiscal de a le reface în condiții de deplină legalitate.
În acest sens face trimitere și la înscrisul „anunț individual” nr._/17.04.2013, depus de intimată la dosar, din care reiese că actele administrativ fiscale supuse publicității se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, respectiv 17.04.2013, ceea ce face ca somația, ca act primar al executării silite să fie pretins comunicată la împlinirea acestui termen, orice act de executare emis anterior fiind nul (deci implicit poprirea și procesul verbal de sechestru datate 16.04.2013).
În al treilea rând, referitor la legalitatea actelor menționează că procesul verbal de sechestru nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 152 C.pr.fiscală. Cu titlu exemplificativ arată că data, ora și locul întocmirii precizate în înscris sunt nereale, sens în care face trimitere la pct. 3; în înscris se face referire la somația nr._ din 15.04.2013, comunicată debitoarei în condițiile în care o atare somație nu a fost emisă în dosarul execuțional și nu fusese comunicată debitorului fiscal; în procesul verbal nu se face referirea expresă la sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, cu menționarea cotei acestora.
Cât privește poprirea instituită asupra veniturile apelantei realizate la SUPERSEM PRODCOM SRL, dincolo de criticile de nelegalitate anterior expuse, mai arată că apelanta nu mai este angajată la societatea antemenționată, învederând aceste aspecte și reprezentanților intimatei.
Față de cele ce preced, apelanta apreciază că, independent de argumentele ce privesc nelegalitatea executării silite însăși, expuse pe larg în cererea introductivă, sunt viciate și actele de executare silită, justificându-se anularea acestora, conform celor anterior învederate.
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711 și urm., 722 și urm. NCPC, art. 27, 28, 45, 111,141, 172 C.pr.fiscală.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de apelantă, ca neîntemeiat și respingerea excepției de nelegalitate invocată de către apelantă, apreciind motivarea primei instanțe pe deplin justificată.
Reiterează că executarea silită a fost inițiată ca urmare a transmiterii spre punere în executare conform art. 141 din Codul de Procedura Fiscală de către intimata DGFP T. a adresei nr._/8675/1/14.01.2013, împreună cu decizia nr. 1780/20.09.2012 (Titlu executoriu) și Procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare prin publicitate nr._/8675/1/11.01.2013 și a anunțului individual.
Astfel, intimata DGFP T., în baza competenței teritoriale (debitoarea având domiciliul fiscal în mun. A.) privind punerea în executare a titlurilor întocmite de către alte organe a inițiat procedura de executare silită împotriva debitoarei P. A..
De asemenea, așa cum a arătat și în fața primei instanțe, executarea silită a fost efectuată în conformitate cu disp. art. 142 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
Actele de executare întocmite de intimată, respectiv somația nr._/16.04.2013, adresele de înființare a popririlor nr._ și_ din 16.04.2013 și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/16.04.2013, văzând refuzul debitoarei de a primi aceste înscrisuri, au fost comunicate conform disp. art. 44 alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală prin afișare și publicarea anunțului individual nr._/17.04.2013 și pe site-ul ANAF.
Susține și în fața instanței de apel inadmisibilitatea atacării fondului cauzei pe calea contestației la executare, așa cum face contestatoarea. Apelanta marșează insistent pe motive care țin de fondul problemei, respectiv temeinicia și legalitatea deciziei nr. 1780/20.11.2013 emisă de către intimata DGFP T., fără să critice în vreun mod executarea silită efectuată de intimată.
Ținând seama de prevederile art. 400 C.pr. civ., contestația la executare este acel mijloc procedural specific fazei executării silite prin care se solicită instanței desființarea strict a actelor de executare nelegale sau clarificarea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului unei hotărâri.
De asemenea, potrivit disp. art. 172 punctul (3) din Codul de Procedură Fiscală, "Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Cum în situația de față, fiind vorba despre decizia nr. 1780/20.11.2013 emisă de către intimata DGFP T. (titlu executoriu - odată ce a fost comunicat către petentă, intimata apreciază că, pe calea contestației la executare, instanța nu se poate pronunța asupra fondului, ci doar asupra legalității formelor de executare silită, care consideră că sunt legal îndeplinite.
Mai mult, consideră că apelanta nu poate și nici nu face dovada nelegalității actelor de executare silită, aspect care ar îndreptății pe aceasta a cere anularea actelor de executare silită.
În drept, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a invocat dispozițiile amintite din Codul Procedură fiscală și dispozițiile din C.pr.civ.
Apelanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care arată că, raportat la cele învederate prin întâmpinare, apreciază că se impun următoarele precizări:
Sub un prim aspect, învederează instanței că întâmpinarea formulată în apel nu realizează per se o veritabilă critică a argumentelor expuse de apelantă în motivarea căii de atac exercitată în cauză, fiind practic o reluare a argumentelor expuse în primă instanță prin întâmpinarea depusă la 29.05.2013.
În aceste condiții, se constată că nu sunt aduse argumente noi prin care să se combată pertinența criticilor formulate de apelantă în motivarea căii de atac, critici care vizau în principal respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate formulată în cauză, respectiv respingerea subsecventă a contestației la executare.
Se constată că intimata se limitează a arăta că motivarea primei instanțe privind soluționarea excepției de nelegalitate (respinsă ca inadmisibilă) este "pe deplin justificată", fără a răspunde argumentelor contrare expuse în considerentele apelului.
În acest sens apelanta reamintește că, față de considerentele hotărârii primei instanțe, a apreciat și apreciază că soluția este profund netemeinică și nelegală, având ca fundament o interpretare a prevederilor art. 4 si 5 din Legea 554/2004 vădit eronată, care lipsește de orice finalitate instituția juridică a "excepției de nelegalitate", astfel cum a fost aceasta legiferată, ca mijloc de apărare sui generis pe care partea îl are într-un litigiu pendinte față de acte administrative cu caracter individual.
Apelanta mai arată că din scriptele depuse de intimată la dosar rezultă că la data de 16.04.2013 s-ar fi emis somația_/16.04.2013 în dosarul execuțional_/15.04.2013, care preia în textul său mențiunea prevăzută la art. 145 alin. 1 C.pr. fiscală (termenul de 15 zile prescris de lege anterior continuării executării silite).
Referitor la legalitatea actelor apelanta susține că a mai arătat că procesul verbal de sechestru nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 152 C.pr.fiscală.
Referitor la comunicarea deciziei_/20.11.2012 la adresa din A., Calea A. V. Z 26, ., apelanta învederează că nu a mai avut locuința la adresa anteindicată de mai bine de doi ani de zile, locuind efectiv cu actualul soț, împrejurare față de care a luat act de decizia antemenționată doar la data la care s-a procedat la instituirea de popriri asupra salariului apelantei, dată la care a și contestat de altfel legalitatea întregii proceduri.
Față de cele ce preced solicită instanței să hotărască admiterea apelului declarat în cauză, cu consecința anulării hotărârii primei instanțe, urmând ca, pentru o judecată unitară, să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, în temeiul prev. art. 480 alin. 3 NCPC, dat fiind faptul că instanța a respins excepția de nelegalitate invocată de apelantă în cauză ca inadmisibilă, fără analiza acesteia pe fond.
Apelanta a depus la dosar și note de ședință prin care, raportat la obiectul cauzei, solicită ca, în probațiune, să se procedeze la emiterea unei adrese către I.P.J T. - Serviciul investigare fraude, la dosar 1396/P2011 în vederea comunicării la dosarul cauzei pendite a:
1. Rechizitoriului DNA depus la dosar prin care s-a dispus disjungerea cauzei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 9 din Legea 243/2005, art. 215, 215 ind. 1, 290, 291 și 292 Cp. respectiv art. 302 alin. 1 Cp.;
2. Expertizei financiar contabile a cărei efectuare a fost dispusă prin Ordonanța din 10.07.2013 (termen finalizare 15.09.2013).
În probațiune depune la dosar minuta întâlnirii dintre conducerea CSM și membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare” 19 martie 2008 și Ordonanța de efectuare a unei expertize judiciare financiar contabile.
Examinând apelul declarat, în temeiul disp. art. 479 NCPC, instanța constată că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 20.11.2012, intimata DGFP T. a emis decizia nr. 1780 privind atragerea răspunderii solidare, în temeiul disp. art. 27 alin. 2 lit. b, c, d și art. 28 din Codul de procedură fiscală republicat, decizie ce putea fi contestată, potrivit art. 207 din OG nr. 92/2003 rep., în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal competent.
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi analizată, pe calea excepției de nelegalitate, oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea părții interesate, însă apelanta-contestatoare urmărește, prin invocarea excepției în cadrul contestației la executare, eludarea procedurii de contestare reglementată de Codul de procedură fiscală.
Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește că ,,Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, scopul reglementării excepției de nelegalitate prin art. 4 fiind acordarea posibilității de a supune instanței de judecată analizarea legalității actului administrativ prin invocarea excepției de către persoane vătămate prin acest act și care nu au avut posibilitatea de a sesiza instanței de judecată nelegalitatea într-o altă procedură.
Contestatoarea nu are calitatea de terț față de acest act, nu a luat cunoștință despre existența acestuia în procedura de executare silită și nu a fost vătămată de actul administrativ prin executarea silită demarată în temeiul acestuia, decizia nr. 1780/20.11.2012 fiindu-i comunicată în vederea contestării conform Codului de procedură fiscală, cu respectarea demersurilor și termenelor legale stabilite, pe care contestatoarea nu a înțeles să le respecte.
Contestatoarea a investit instanța de fond cu o contestație la executare formulată în temeiul art. 172 din Codul de procedură fiscală și nu poate eluda dispozițiile acestui act normativ prin invocarea excepției de nelegalitate, care stabilește în alin. 3: ,,Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Față de dispozițiile legii speciale în temeiul căreia a fost formulată contestația la executare, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă excepția invocată și a respins-o.
Mai mult, pe calea excepției de nelegalitate, apelanta-contestatoare invocă în principal motive de netemeinicie a actului administrativ și nu motive de nelegalitate, care să poată fi analizate pe calea excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul apreciază neîntemeiate motivele invocate de apelantă în susținerea căii de atac declarate, cu privire la nelegalitatea actelor de executare, respectiv pe fondul contestației la executare.
Astfel, poprirea se înființează fără emiterea somației de executare, așa cum prevede art. 149 alin. (5) din OG nr. 92/2003 rep.: ,, Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.” Conform alin. 8 al art. 149 ,,Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit.”
Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/16.04.2013 cuprinde mențiunile stabilite de disp. art. 152 C. pr. fiscală, iar intimata a încercat comunicarea actelor de executare cu contestatoarea-apelantă, scrisoarea recomandată fiind returnată (fila 60 dosar instanță de fond), procedându-se conform disp. art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003, rep., dispoziții care prevăd afișarea ,,unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului”.
Scopul publicării anunțului este aducerea la cunoștința contribuabilului a emiterii actului administrativ-fiscal, iar textul legal nu prevede publicarea somației sau a titlului executoriu din dosarul execuțional.
Nu pot fi reținute nici apărările contestatoarei privind succesiunea întocmirii actelor de executare de către intimată, ordinul de deplasare depus la fila 40 a dosarului instanței de fond fiind completat în vederea înmânării acestor acte, iar procesul verbal de sechestru a fost completat, în ceea ce privește ora întocmirii, cu ocazia deplasării reprezentanților intimatei la locul bunului imobil asupra căruia s-a aplicat sechestrul.
Se constată astfel că instanța de fond a reținut corect starea de fapt în raport cu probele administrate și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor administrate, a interpretării judicioase a actului dedus judecății și a aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie.
Având în vedere considerentele anterior menționate, instanța nu poate reține apărările apelantei și, în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta P. A., împotriva sentinței civile nr. 4888 din 26.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta P. A., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Hosszu, I., Gera, P. și asociații, în A., .. 1, județ A., împotriva sentinței civile nr. 4888 din 26.08.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2013.
Președinte, Judecător,
M. C. D. C. U.
Grefier,
L. K.
Red./C.M. 14.01.2014
Thred./KL.14.01.2014
5ex./3 . comunică:
apelantei P. A. cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Hosszu, I., Gera, P. și asociații, în A., .. 1, județ A.
intimatelor Administrația Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., județ A.
Direcția G. a Finanțelor Publice T. cu sediul în Timișoara, .. 9B, județ T.
Primă instanță – judecător R. A. C. - Judecătoria A.
| ← Reziliere contract. Hotărâre din 20-05-2013, Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Hotărâre din 24-09-2013, Tribunalul ARAD → |
|---|
