Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 37/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 9894/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 37
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Președinte O. Ș. S.
Judecător L. B.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare, la a doua strigare, apelul exercitat de apelantul-petent N. A. în contradictoriu cu intimații-pârâți S. E. și S. I. împotriva sentinței civile nr._/06.11.2012 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului-petent N. A. – avocat F. A. din Baroul A., precum și reprezentanta intimaților-pârâți S. E. și S. I. – avocat G. L. din Baroul A..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanți părților arată că nu au cereri de formulat.
Instanța considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantului susține apelul așa cum a fost formulat și solicită admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 8 ianuarie 2013, constată că prin sentința civilă nr._/06.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr._/3.11.2011 formulată de petentul N. A., în contradictoriu cu intimații S. E. și S. I.; a obligat petentul la plata către intimați a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că prin încheierea de CF nr._/3.11.2011, OCPI A. a admis cererea formulată de petenta S. E. cu privire la imobilul cu nr. cadastral_, nr. topografic 95, înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie nr. 2950 M.), s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea petentei, cu titlu de împroprietărire în baza art. 36 din Legea 18/1991, pentru suprafața de 125/5863 mp, precum și întabularea dreptului de proprietate, în favoarea aceleiași petente S. E., cu titlu de împroprietărire în baza art. 23 din Legea 18/1991, asupra suprafeței de 2806/5863 mp teren.
Prima instanță a reținut că, intabularea asupra acestor suprafețe de teren a avut la bază adeverințele emise de Primăria ./22.09.2011 (cu privire la suprafața de 250 mp, care nu mai face obiectul prezentei plângeri), și respectiv nr. 5184/27.09.2011, cu privire la suprafața de 2806/5863 mp, această din urmă adeverință, a fost eliberată spre a servi numiților pârâților la OCPI A., în vederea radierii dreptului de proprietate a CAP și trecerea terenului în proprietatea acestora, și că nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005.
Prin prezenta plângere, petentul a contestat aptitudinea acestei adeverințe de a transfera proprietatea terenului în favoarea intimatei S. E., raportat la înscrierile anterioare din CF (conform cărora terenul a fost preluat de CAP de la antecesorii săi), precum și la adresa nr. 6527/13.12.2011 emisă de aceeași primărie, prin care practic se revocă adeverința anterioară nr. 5184/27.09.2011, întrucât cele consemnate în ea nu sunt conforme cu realitate.
Prima instanța a constatat că temeiul de drept în baza căruia a fost operată întabularea în cartea funciară este art. 23 din Legea nr. 18/1991, și potrivit acestuia sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii; suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
Raportat la aceste dispoziții legale, prima instanța a apreciat că adeverința nr. 5184/27.09.2011 a constituit un act administrativ apt să ducă, în temeiul art. 48 din Legea nr. 7/1996, la radierea dreptului de proprietate al CAP și la trecerea terenului în proprietatea intimatei S..
A considerat că aspectele invocate de petent legate de legalitatea intrinsecă a actului administrativ, referitoare la lipsa de îndreptățire a intimatei de a dobândi terenul în litigiu ca urmare a faptului că nu a cumpărat de la antecesorii petentului toată suprafața de teren aferentă casei, nu pot fi analizate, petentul având posibilitatea promovării unei acțiuni de drept comun prin care să solicite anularea actului administrativ și constatarea faptului că el este persoana îndreptățită să dobândească, în temeiul aceluiași art. 23 din Legea nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului.
A constatat că actul administrativ – adeverința nr. 5184/27.09.2011 emisă de Primăria . stat la baza încheierii de CF atacate, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 48 al. 1 din Legea 7/1996 considerând că faptul că emitentul actului a revenit asupra adeverinței nu este de natură să ducă la invalidarea înscrierii din cartea funciară, așa cum rezultă din prevederile art. 1 al. 6 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal nu îl poate revoca dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, aceste efecte fiind produse în speță prin valorificarea adeverinței la OCPI A..
Împotriva hotărârii a declarat apel, în termen legal, petentul Nayri A. considerând că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, solicitând ca în temeiul art.295 cod pr.civilă, reanalizarea stării de fapt, și totodată să se constate că s-a dat o interpretare greșita legii în soluționarea cauzei pe fond, astfel încât în temeiul art.296 cod pr.civilă, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, și rejudecând pe fond admiterea acțiunii ce a avut ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
În motivarea arată că este greșită susținerea instanței de fond respectiv aceea că pe calea unei astfel de acțiuni, nu poate dispune anularea înscrierii în CF deoarece instanței ii revine doar sarcina de a analiza in mod formal (extrinsec) a titlului in baza căruia s-a făcut înscrierea, potrivit art.50 din Legea 7/1996, considerând că în raport de considerentele sentinței dispozitivul sentinței este în totală neconcordanță cu temeiurile de drept avute in vedere la soluționarea cauzei.
Ca un prim aspect consideră că se impune ca instanța de apel sa aibă în vedere actele ce se pot înscrie în cartea funciară pentru a fi apte de a transmite un drept de proprietate, aspect pe deplin lămurit de art.20, art.22, art.49 și art.50 din Legea 7/1996.
Apelantul petent mai arată că potrivit art. 22 din Legea 7/1996, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se înscriu în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis in mod valabil. Aceasta regulă aflându-se în strânsă legătură cu principiul legalității formale, potrivit căruia nu se pot încuviința decât înscrierea actelor si faptelor anume prevăzute de lege sau, după caz premise. Incidența acestei reguli face inadmisibila înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pe baza unor simple fapte materiale, irelevante sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate.
În speța dedusă judecații, instanța de fond deși în considerentele sentinței, arată că înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate pe numele intimaților s-a făcut în baza art. 23 din Legea 18/1991, și a art.8 din Decretul Lege nr. 42/1990, nu a dorit să constate ca raportat la aceste temeiuri de drept intimații nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, situație în care chiar formal se putea analiza titlul si a se observa ca acesta nu a fost unul apt de a fi intabulat in CF.
Chiar dacă art.50 din Legea 7/1996, dă posibilitatea instanței de a analiza doar în mod formal titlul care a stat la baza intabulării unui drept în CF, apelantul consideră că instanța de fond putea si avea obligația sa analizeze chiar și formal actul care a stat la baza intabulării în raport de înscrierile din CF, din care rezulta că intimații niciodată nu au avut proprietatea asupra terenului din litigiu, terenul fiind preluat de CAP de la antecesorii săi, și astfel să observa că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.8 din Decretul - Lege nr.42/1990, și că actul în baza căruia s-a făcut înscrierea in CF nu este unul apt de a transmite un drept de proprietate.
Prin concluziile scrise, intimații, au solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea hotărârii apelate ca temeinică si legală. Cu cheltuieli de judecată.
Intimații pârâți consideră că în mod corect a reținut prima instanță, că în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară, reglementată de art. 50 din Legea nr. 7/1996. republicata, instanței îi revine obligația de a verifica strict legalitatea operațiunii de înscriere în cartea fundară, respectiv verificarea din punct de vedere formal a titlului în baza căruia s-a cerut efectuarea înscrierii în cartea funciara, precum și a actelor care au însoțit cererea de intabulare a dreptului de proprietate, fără a se putea analiza aspecte legate de legalitatea intrinsecă a actului administrativ, pentru aceasta, apelantul având la dispoziție posibilitatea promovării unei acțiuni pe dreptul comun, prin care să i se recunoască, eventual, dreptul pretins.
Față de aceste considerente, apreciază că prima instanță în mod corect a reținut faptul că, actul administrativ - Adeverința nr. 5184/27 septembrie 2011 emisă de Primăria comunei Vinga, care a stat la baza încheierii de carte funciară nr._/03.11.2012, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 48 al. 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, deoarece în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de CF nu se pot face apărări de fond împotriva actului înscris în cartea funciară, indiferent cât de evidente și întemeiate ar fi acestea, în opinia apelantului, instanței revenindu-i doar obligația de a verifica strict legalitatea operațiunii de înscriere în cartea funciară, respectiv verificarea din punct de vedere formal a titlului în baza cărora s-a cerut efectuarea înscrierii în cartea funciară.
Analizând sentința atacată din prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, 296 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat este nefondat.
Plângerea împotriva încheierii de carte funciară este o procedură specială în cadrul căreia instanța are obligația de a verifica strict legalitatea operațiunii de înscriere în carte funciară potrivit art. 50 din Legea 7/1996, ceea ce înseamnă că instanța este obligată să verifice dacă titlul în baza căruia s-a cerut efectuarea înscrierilor în cartea funciară este formal legal, fără a putea să analizeze aspectele legate de legalitatea intrinsecă a actului administrativ, întrucât pentru aceasta apelantul are la îndemână o altă acțiune de drept comun.
În concluzie tribunalul apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că actul administrativ respectiv adeverința nr. 5184/27.09.2011 emisă de Primăria comunei Vinga formal îndeplinește condițiile prev. de art. 48 din Legea 7/1996.
În ceea ce privește motivele de apel tribunalul apreciază că acestea privesc apărări de fond cu privire la dreptul înscris în cartea funciară și nu vizează legalitatea înscrierii.
În concluzie tribunalul apreciază că în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară nu se pot face apărări de fond împotriva actului administrativ înscris în cartea funciară indiferent cât de evidentă și întemeiată ar fi nelegalitatea actului.
Față de aceste considerente urmează să respingă apelul declarat de apelantul-petent N. A., împotriva Sentinței civile nr._ din 06.11.2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. E. și S. I..
În baza art. 274 Cod pr. civilă, va obliga apelantul să plătească intimaților suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-petent N. A., împotriva Sentinței civile nr._ din 06.11.2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. E. și S. I..
Obligă apelantul să plătească intimaților suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 19 februarie 2013.
Președinte Judecător
O. Ș. S. L. B.
Grefier
A. C.
Red. jud. OSS /Tehnored: AC
5 ex./ 05.03.2013
3 .
Se comunică:
- apelantul-petent N. A. – com Vinga, ., jud. A.
- intimații-pârâți S. E. si S. I. - com Vinga, ., jud. A.
Instanța de fond: Judecătoria A., judecător B. H.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8762/2013. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
