Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1182/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1182/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3269/55/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1182/R
Ședința publică din 17 octombrie 2013
Președinte:N. C.
Judecător:S. N.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta B. S., în contradictoriu cu pârâții P. E. și H. I. I., împotriva sentinței civile nr.4309 din 17.06.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.10.2013, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la Tribunalul A. la data de 23 august 2013, constată că prin sentința civilă nr. 4309, pronunțată de Judecătoria A. la data de 17 iunie 2013, s-a admis acțiunea civilă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic formulată de reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâții P. E. și H. I. I..
A fost obligat pârâtul P. E. să încheie cu pârâtul H. I. I. act autentic de vânzare cumpărare cu privire la cota indiviză de ½ parte din imobilul situat în Nădlac, cartier viile Vechi nr.67, imobil înscris în CF nr._/ Nădlac nr. top cadastral_ ;_–C1 compus din casă și teren în suprafață de 927 în caz de refuz, hotărârea urmând să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare apt de intabulare în cărțile funciare amintite a dreptului de proprietate al pârâtului H. I. I.
A obligat pârâtul H. I. I. să încheie cu reclamanta B. S. act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul sus individualizat, în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare apt de intabulare în cărțile funciare amintite a dreptului de proprietate al reclamantei.
A dispus O.C.P.I. A. să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin vânzările succesive mai sus indicate.
A obligat reclamanta la plata sumei de 2491,2 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 07.02.201,1 pârâții P. E. și H. I. I. au încheiat contractul de vânzare cumpărare provizorie prin care primul a înstrăinat celui de-al doilea cota sa de ½ din imobilul situat în Nădlac, cartier Viile Vechi nr.53, jud A. pentru suma de 3000 euro, sumă achitată la semnarea convenției, iar ulterior, la data de 09.06.2011, pârâtul H. I. I. a transmis reclamantei printr-un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată cota de ½ din imobilul dobândit de la P. E., primind de la aceasta suma de 3000 euro.
Pârâtul P. E. a recunoscut la interogatoriul încuviințat de instanță faptul că a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu numitului H. I. I. încasând suma de 3000 euro, iar pârâtul H. I. I. a declarat că, la rândul său, a înstrăinat această cotă reclamantei.
Instanța a reținut că deși inițial reclamanta a promovat acțiunea doar în contradictoriu cu pârâtul P. E., invocând un alt contract încheiat cu acesta la data de 10.11.2011, ulterior, în rejudecare și-a precizat acțiunea și în contradictoriu cu pârâtul H. I. I., recunoscând implicit succesiunea actelor încheiate și depuse la dosar .
Instanta a înlăturat declarația martorei D. O. M. care a arătat că reclamanta a cumpărat imobilul de la pârâtul P. E., întrucât aspectele relatate de către aceasta au la baza informațiile primite de la reclamantă, martora declarând că nu a fost prezentă la încheierea vreunui act între părți.
În ceea ce privește declarația martorului Kardos P. S., care a arătat că personal a redactat un contract de vânzare cumpărare între reclamantă și pârâtul P. E. prin care aceasta a cumpărat direct de la pârât imobilul în litigiu, s-a reținut că este contrazisă chiar de contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 09.06.2011 în care se menționează că părțile contractante sunt pârâtul H. I. I. și reclamanta B. S., contract semnat chiar de martor.
Astfel, instanța a reținut că în realitate inițial s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare provizorie între pârâtul P. E. în calitate de vânzător și pârâtul H. I. I. cu privire la imobilul în litigiu, iar ulterior, acesta din urmă a înstrăinat același imobil reclamantei.
Potrivit prevederilor art. 1294 cod civil, „vânzarea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui”.
A constatat că pârâtul H. I. I. a dobândit prin antecontract de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul P. E. la data de 07.02.2011, dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în Nădlac, cartier viile Vechi nr.67, imobil înscris în CF nr._/ Nădlac nr. top cadastral_;_–C1 compus din casă și teren în suprafață de 927, că reclamanta a dobândit prin antecontract de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul H. I. I. la data de 09.06.2011 dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, dar vânzătorii nu și-au îndeplinit obligația de a preda cumpărătorilor actele apte înscrierii dreptului astfel dobândit, găsind așadar întemeiată acțiunea, pentru cele ce preced, instanța a admis acțiunea, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. S., solicitând instanței de control judiciar, în temeiul art. 312 aliniat 2 cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, și în rejudecare obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorar de avocat 3.000 lei si 2491,2 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivare recurenta arată că, în mod greșit prima instanță nu i-a acordat cheltuieli de judecată, făcând o greșită aplicare a legii. Astfel, nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 275 cod procedură civilă, care reglementează situația cheltuielilor de judecată în situația în care pârâtul recunoaște la prima zi de judecată, pretențiile reclamantului, dacă nu a fost pus în întârziere, deoarece pârâtul P. E. nu a recunoscut pretențiile reclamantei, în primul ciclu procesual, când aceasta a suportat toate cheltuielile de judecată și a beneficiat de scutirea de la plata taxei de timbru.
Chiar poziția pârâtului P. E. dovedește contrariul, opunându-se admiterii acțiunii, motivat de faptul că nu a încheiat cu reclamanta niciun contract de vânzare cumpărare sub semnătura privată, asupra cotei sale de proprietate de ½ din imobilul înscris în c.f._ Nădlac. Pentru a evita taxele aferente a două vânzări succesive, reclamanta a încheiat cu pârâtul P. E. un contract de vânzare cumpărare, semnat de acesta, recunoscând astfel vânzarea succesivă si acceptând acest lucru. La momentul perfectării contractului la notar, s-a constatat că pârâtul P. E. figura titular pe întregul imobil, deși în realitate deținea numai cota de ½. Pentru a îndrepta această eroare pârâtul prin declarație notarială autentificata cu încheiere de autentificare nr. 20 din 23.01.2012, a declarat în vederea rectificării, pentru a se putea încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, că este proprietar numai pe cota de ½ din imobil, aceasta fiind dată ulterior datei încheierii contractului sub semnătură privată.
În aceste împrejurări nu este îndreptățită poziția pârâtului P. E. de a se opune acordării cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
O altă critică vizează reținerea instanței de fond că, în rejudecare, la primul termen pârâtul P. E. a achiesat la acțiunea promovată de reclamantă, astfel că a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin aceasta prima instanță se erijează în avocatul pârâtului P. E., justificat probabil de vârsta acestuia. Dar, pârâtul nu era în nicio eroare, cu atât mai mult cu cât prin înscrisul de la fila 23 dosar, arată că nu a înstrăinat tot imobilul si că ar fi avut o înțelegere privind instituirea unui uzufruct viager în favoarea sa, recunoscând implicit înstrăinarea imobilului. În această situație reclamanta a promovat acțiunea, iar culpa pentru aceasta aparține pârâtului.
Este evident că poziția pârâtului P. în cel de-al doilea ciclu procesual este determinată de o evidență de netăgăduit, semnătura din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu reclamanta îi aparține. Astfel, convins de faptul că o expertiză grafologică ar dovedi acest fapt, pârâtul P. și-a modificat poziția procesuală și a fost de acord cu admiterea acțiunii, dar cu mențiunea că nu este de acord să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Concluzionând, reclamanta recurentă arată că prima instanță, fără a aprecia corect actele de la dosar în ce îl privește pe pârâtul P., a apreciat greșit că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, dacă contractul semnat de pârâtul P. cu reclamanta este ulterior celui semnat între pârâtul H. si reclamantă, respectiv cel încheiat între cei doi pârâți este cert că pârâtul P. cunoștea de existenta unei vânzări succesive, astfel se poate afirma că a vândut același imobil la două persoane si nicidecum că a aflat de înstrăinarea imobilului către reclamantă numai cu ocazia judecății.
Față de aceste considerente, și față de poziția pârâtului P. Emneric, modul în care instanța de fond a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată, pe care aceasta le-a efectuat contravine dispozițiilor art. 274 al. 1 cod procedură civilă.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 cod procedură civilă.
Pârâtul P. E. a depus la data de 4 octombrie 2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea ca legală si temeinică a sentinței recurate.
Arată că problema cheltuielilor de judecată a fost apreciată corect de instanța de fond, potrivit art. 275cod procedură civilă, deoarece nu a fost notificat anterior promovării acțiunii și a fost de acord cu admiterea acțiunii la primul termen de judecată. De fapt el nu a recunoscut niciodată că a înstrăinat cota de proprietate reclamantei B., ci doar că a vândut cota sa de proprietate, dar altei persoane, si anume pârâtului H. I. I., iar acestea sunt confirmate și de pârâtul H..
Nu în ultimul rând, culpa pentru promovarea acțiunii aparține în totalitate reclamantei, care pe lângă că a încercat să evite taxele datorate Statului Român, aferente pentru două vânzări succesive a cotei de ½ din imobil, a încercat să inducă în eroare și instanța prezentând în acțiune o altă stare de fapt decât cea reală, fără a face referire la vânzarea succesivă, vorbind doar de o promisiune de vânzare cumpărare directă.
În drept, intimatul invocă dispozițiile art. 115-118 cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse de recurenta B. S., aceasta revine asupra motivelor invocate, subliniind că pârâtul P. nu a avut o poziție procesuală constantă și tocmai aceasta justifică obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul pârât prin concluziile scrise depuse, învederează că nu a aflat despre starea de fapt decât după terminarea primului ciclu procesual, deoarece datorită vârstei si stării de sănătate nu s-a putut prezenta la toate termenele de judecată, astfel că nu are culpă în promovarea acțiunii.
Examinând cauza în cadrul prevăzut de art.304 ind.1 cod pr.civilă raportat la motivele pentru care reclamanta a declarat recurs se constată că acesta nu este fondat, prin sentința atacată dispunându-se corect asupra cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art.275 cod pr.civilă, criticile prezentate de recurentă și aprecierile asupra poziției procesuale a pârâtului P. E. nefiind fondate.
Poziția procesuală exprimată de pârâtul P. E., în sensul recunoașterii pretențiilor reclamantei și implicit verificarea incidenței dispozițiilor art.275 cod pr.civilă, privind cheltuielile de judecată în acest caz, trebuie analizată exclusiv în al doilea ciclu procesual derulat la Judecătoria A. după casarea primei sentințe ce a fost pronunțată de aceeași instanță în urma recursului exercitat de pârâtul P. E., recurs ce a fost admis în considerarea opoziției sale la admiterea acțiunii, opoziție derivată din nerecunoașterea situației de fapt prezentată de reclamantă, situație care ulterior, în rejudecare, fiind precizată de reclamantă prin prezentarea vânzărilor succesive, a fost și recunoscută de pârât.
În acest context reținerea incidenței art.275 cod pr.civilă și implicit dispoziția asupra cheltuielilor de judecată fiind corecte, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civilă tribunalul va respinge recursul declarat de reclamanta B. S., în contradictoriu cu pârâții P. E. și H. I. I., împotriva sentinței civile nr.4309 din 17.06.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În temeiul art.274 cod pr.civilă va fi obligată recurenta la plata către intimatul P. E. a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. S., în contradictoriu cu pârâții P. E. și H. I. I., împotriva sentinței civile nr.4309 din 17.06.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimatul P. E. a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier,
C. S.
Red. jud. SN 15.11.2013
Thred. .
Prima instanță: Judecătoria A., judecător R. A. C.
Ex.2
Nu se comunică
- recurenta reclamantă B. S. domiciliată în loc. Nădlac .. 118 jud. A.
- intimați pârâți P. E. domiciliul procesual ales în Nădlac ..70, jud. A.
- „ H. I. I. domiciliat în Nădlac, Cartier Viile Vechi nr.53 jud. A.
| ← Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Încheierea nr.... | Expropriere. Sentința nr. 1155/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
