Obligaţie de a face. Sentința nr. 890/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 890/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 966/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 407
Ședința publică din data de 08.10.2013
Președinte T. B. Judecător M. A. Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul J. I. împotriva sentinței civile nr. 890/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. T. V. având ca obiect, obligația de a face.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 150 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că prin serviciul registratură la data de 23.09.2013 intimatul depune un înscris prin care arată că este de acord cu apelul formulat și cu admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._ instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. T. V. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul J. I..
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” din data de 20.03.2013 este încheiat între pârâtul S. T. V. în calitate de promitent - vânzător și reclamantul J. I. în calitate de promitent - cumpărător, având ca obiect suprafața de 1 ha 1600 mp teren arabil situat în extravilanul localității A. I., ./3 cu suprafața de 4200 mp și ./4/1 cu suprafața de 7400 mp, pentru suma de 2500 lei.
Imobilele care fac obiectul înscrisului sub semnătură privată, sunt înscrise în titlul de proprietate nr._/23.02.1996, cod_, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Județul A., pentru numita A. P., decedată în data de 9.09.2007, potrivit certificatului de deces ., nr._/09.08.2007 și adeverinței nr. 691/20.03.2013 eliberată de Primăria Cermei.
Prima instanță a reținut că imobilele menționate nu sunt înregistrate în cartea funciară, astfel cum rezultă din certificatul nr. 8214/22.03.2013 eliberat de BCPI Ineu și că reclamantul susține că pârâtul S. T. V. este moștenitor în calitate de fiu al defunctei A. P..
Întrucât, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei probe din care să rezulte că succesiunea după defuncta A. P. a fost dezbătută la notarul public sau de către instanța de judecată, și nici nu a formulat în prezenta cauză un capăt distinct de cerere prin care să solicite dezbaterea succesiunii defunctei pe calea unei acțiuni oblice, instanța de fond nu a putut reține calitatea pârâtului de moștenitor al defunctei.
În consecință, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul S. T. V. este proprietarul imobilelor cu privire la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată menționat.
Potrivit art. 1279 alin. 3 cod civil din 2009, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Instanța de fond a subliniat că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.
A arătat că există și o aplicație particulară, anume art. 1669 alin.1 Cod civil din 2009, în temeiul căruia, când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Art. 1669 alin.1 din Noul Cod civil reglementează posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract în cazul promisiunii bilaterale de vânzare și al promisiunii unilaterale de vânzare sau, după caz, de cumpărare, în măsura în care una dintre părți refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, iar toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Din reglementările legale enunțate prima instanță a arătat că, pentru admisibilitatea unei atare acțiuni, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, și anume, să existe un antecontract valabil încheiat; antecontractul să fie dovedit potrivit dreptului comun; una din părți să refuze autentificarea actului; reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract; promitentul - vânzător să fie proprietar al bunului, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil a dobândi acel bun la data pronunțării sentinței.
În ipoteza refuzului promitentului - vânzător de a încheia contractul în formă autentică, promitentul - cumpărător poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Însă, întrucât această hotărâre are caracter constitutiv de drepturi, condiția esențială pentru pronunțarea ei este ca, la momentul judecății, promitentul vânzător să fie proprietar asupra bunului care face obiectul promisiunii.
Chiar dacă reclamantul nu a prezentat probe din care să rezulte că pârâtul este proprietarul imobilelor cu privire la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, instanța de fond a reținut că înscrisul reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, respectiv un antecontract valabil încheiat.
Astfel, prima instanță a arătat că există posibilitatea legală pentru părți ca orice contract să fie precedat de o promisiune de a contracta, iar faptul că promisiunea privește lucruri care, la momentul încheierii convenției, nu s-ar afla în patrimoniul promitentului, nu constituie motiv pentru a se constata nulitatea ei.
Nu există nici o dispoziție legală care să prevadă că promisiunea de vânzare a unui bun imobil, făcută de un neproprietar nu ar fi valabilă. Această soluție își are rațiunea în faptul că persoana neproprietară are posibilitatea să dobândească proprietatea bunului oferit spre vânzare, de la adevăratul proprietar, iar apoi să fie în măsură a perfecta vânzarea.
Astfel, instanța de fond a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător. Instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, doar dacă se face dovada că imobilul se găsește în patrimoniul vânzătorului la momentul judecății și nu există alte impedimente legale.
Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, instanța de fond a arătat că lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea lui procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.
Prin indicarea pretenției sale, precum și, a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, prima instanță a reținut că reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva pârâtului.
De asemenea a arătat că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se poate opune doar adevăratului proprietar, consecința fiind că numai acesta poate avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune cu un astfel de obiect. Cum reclamantul nu a prezentat probe cu privire la calitatea de moștenitor a pârâtului, respectiv nu a dovedit că pârâtul este proprietarul imobilelor la momentul judecății, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a lui S. T. V., chemat în judecată în calitate de pârât.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul J. I. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la aceiași instanță, deoarece a considerat că a fost respinsă acțiunea pe un motiv formal de o așa-zisă lipsă de calitate procesuală pasivă, că nu s-a cercetat fondul.
Apelantul a arătat că prin actul numit Convenție a cumpărat imobilul din TP_ de la pârât, respectiv ./3 în suprafață de 4200 mp și ./4/1 în suprafață de 7400 mp, intrând în posesia acestuia și achitând prețul convenit.
De asemenea a arătat că instanța de fond a reținut că actul sub semnătură privată încheiat între părți este un antecontract valabil încheiat și că în situația în care bunul contractat nu este în patrimoniul promitentului, aceasta nu este un motiv de ineficiență a actului.
A arătat că instanța de fond ajunge la concluzia că acest act are ca obiect o obligație de face și că aceasta poate pronunța o sentință care să țină loc de contract de vânzare dacă bunul se găsește în patrimoniul vânzătorului.
Apelantul a subliniat că prima instanță nu a făcut o evaluare a probelor de la dosar și conchide că pârâtul nu ar avea în patrimoniu un astfel de bun arătând că acest aspect nu este motiv de nulitate a convenției.
Apelantul a arătat că a depus actul emis de Primăria Pâncota cu care a dovedit că numita S. F. are ca singur urmaș pe pârâtul S. T. V..
Totodată a subliniat că dacă proprietarul de CF are urmași în grad legal aceștia, culegându-i moștenirea, devin proprietarii bunului, iar dacă nu are moștenitori (nici legali și nici testamentari) imobilul trece în proprietatea statului. În acest caz a dovedit că pârâtul dobândește dreptul de proprietate în temeiul legii și fără înscriere în cartea funciară, caz de dobândire a proprietății reglementat de toate legile.
Din moment ce a devenit proprietar - deci bunul se află în patrimoniul său – a considerat că nu mai este valabilă susținerea din motivarea sentinței că bunul care face obiectul al cauzei nu se găsește în patrimoniul pârâtului. El ajunge în patrimoniul pârâtului în virtutea legii, ca moștenitor, indiferent dacă moștenirea acestuia este dezbătută sau nu.
A subliniat că pârâtul S. T. V. a vândut drepturile sale succesorale prin actul sub semnătură privată, însăși instanța de judecată arată clar în motivare că antecontractul din discuție este valabil încheiat, că are o cauză licită dar că bunul nu este în patrimoniul vânzătorului.
A arătat că aceste susțineri vădit contradictorii nu sunt de natură a constitui o motivare a unei sentințe, dar, a considerat că este clar că bunul se află în patrimoniul vânzătorului pe titlu de moștenire, că în această calitate de proprietar vânzătorul și-a înstrăinat bunul respectiv.
Totodată a subliniat că a depus acțiunea pentru că a dorit reglementarea situației de CF, interesul atât al statului cât și al cetățenilor fiind acela ca situația de CF să se actualizeze, iar modalitatea aleasă s-a datorat tocmai lipsei de diligență a persoanelor implicate, respectiv a proprietarilor de CF și a moștenitorilor acestora.
Intimatul S. T. V. depune la dosar prin serviciul registratură la data de 23.09.2013 un înscris prin care arată că este de acord cu apelul formulat și cu admiterea acțiunii și în care menționează că nu se poate prezenta la notariat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Codul de procedură civilă, instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, una din condițiile pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală ce contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea, calitatea procesuală pasivă justificând obligația unei persoane de a participa ca pârât în procesul civil,
De asemenea, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține doar persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, calitatea procesuală pasivă presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Prin urmare, în condițiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat între pârât în calitate de vânzător și reclamant în calitate de cumpărător, în mod greșit prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, întrucât acesta din urmă este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
S-a reținut în considerentele sentinței atacate că, în speță, nu s-a dovedit calitatea pârâtului de moștenitor al defunctei A. P., în condițiile în care succesiunea nu a fost dezbătură de către notarul public ori de instanța de judecată, iar reclamantul nu a formulat un capăt de cerere distinct prin care să solicite dezbaterea succesiunii.
Într-adevăr, așa este, prezenta acțiune în prestație tabulară nu a fost completată cu un petit expres privind constatarea calității de moștenitor a pârâtului după defuncta A. P., precum și cu un petit privind constatarea masei succesorale de pe urma acestei defuncte.
Însă în baza rolului activ instanța era datoare să pună în discuția părților aceste aspecte, ținând seama și de faptul că reclamantul a achitat o taxă de timbru al cărei cuantum nu este deloc neglijabil.
În mod eronat susține apelantul prin motivele invocate, că pârâtul a devenit moștenitor în puterea legii și tot astfel a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu – și acestea deoarece legea civilă îi conferă pârâtului doar calitatea de succesibil, calitatea de succesor trebuind a fi dovedită.
Conform art. 480 alin. 3 Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Constatând incidența acestor dispoziții legale instanța va anula această sentință și va trimite cauza spre rejudecare, prima instanță urmând a se conforma celor dispuse, respectiv exercitarea rolului activ în sensul de a pune în discuția părților necesitatea completării acțiunii cu cele două petite amintite anterior – constatarea calității de moștenitor a pârâtului după defuncta A. P. și masei succesorale rămase de pe urma acestei defuncte.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în stadiu procesual,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelantul J. I. CNP_ cu domiciliul în comuna Cermei .. 42 județul A. în contradictoriu cu intimatul S. T. V. cu domiciliul în Măderat nr. 597 județul A., împotriva sentinței civile nr. 890/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Anulează sentința arătată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, conform considerentelor deciziei.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2013.
Președinte Judecător
T. B. M. A.
Grefier
M. C.
Red.TB/16.10.2013
Thred. MC
4ex./2 .
Se comunică cu:
- apelantul J. I. - comuna Cermei .. 42 județul A.
- intimatul S. T. V. - Măderat nr. 597 județul A.
Primă instanță – judecător P. I. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 561/2013. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 3206/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
