Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 380/2013. Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 12171/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /A/2013
DECIZIA CIVILĂ NR. nr. 380
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013
Președinte L. L.
Judecător O. Ș. S.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta-reclamantă . SA A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., împotriva ordonanței nr. 4910 din 28 august 2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei-reclamante – avocat P. V. din Baroul A., în substituirea domnului avocat P. M. din Baroul A., precum și reprezentantul intimatei-pârâte avocat B. C. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantei depune la dosar cerere de renunțare la judecarea apelului semnată de reprezentantul legal al intimatei, solicitând a se lua act de renunțare la judecată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită a se lua act de renunțarea la judecată, și anularea hotărârii primei instanțe potrivit art. 409 NCPC, învederând de asemenea că solicită acordarea cheltuielilor de judecată potrivit disp. art. 406 alin. 3 NCPC, având în vedere că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată și intimata a depus întâmpinare în cauză.
Reprezentanta apelantei se opune la acordarea cheltuielilor de judecată având în vedere că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 30 august 2013, constată că prin sentința civilă nr. 4910/28 august 2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins cererea de ordonanță președințială formulată de petenta . SA A. în contradictoriu cu intimata . A..
Văzând scriptul depus la dosar de către apelanta-petentă prin reprezentant și având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă,
Văzând că potrivit alin. 3) al aceluiași text procedural, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, motiv pentru care va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Ia act de renunțarea apelantei-reclamante . A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., împotriva ordonanței nr. 4910 din 28 august 2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Anulează ordonanța nr. 4910 din 28 august 2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Obligă apelanta-reclamantă la plata către intimata . A. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. L. O. Ș. S. A. C.
Red. jud. LL/Tehnored. AC
4 ex./ .10.2013
2 .>
Se comunică cu:
- apelanta-reclamantă . SA A. – ..1-3
- intimatul-pârât . A. – sediul procesual ales la C. Av. M., B., O. din A., ., .>
Prima instanța Judecătoria A. - judecător F. V. B.
← Anulare act. Decizia nr. 759/2013. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|