Pretenţii. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 7552/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 250 R
Ședința publică din data de 27 februarie 2013
Președinte D. C. U.
Judecător M. C.
Judecător O. Ș. S.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul A. I. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. E. PLC, Dublin – Sucursala România, împotriva sentinței civile nr._ din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă recurentul și reprezentantul intimatei-pârâte, avocat I. B. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul depune la dosar o cerere de ajutor public judiciar și înscrisuri în susținerea acesteia.
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială.
Față de cererea de ajutor public formulată de recurent sub forma scutirii de la plata taxei de timbru și motivarea recursului, instanța solicită precizări recurentului, care își precizează cererea de recurs, în sensul că înțelege să conteste hotărârea primei instanțe doar în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată și nu contestă în întregime hotărârea primei instanțe.
Instanța învederează recurentului că recursul, așa cum a fost precizat, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, astfel că cererea de acordare ajutor public judiciar a rămas fără obiect.
Reprezentantul intimatei arată că nu solicită amânarea cauzei, chiar dacă nu i-au fost comunicate motivele de recurs, urmare a precizării făcute de recurent la acest termen de judecată.
Nemaifiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, soluția primei instanțe fiind greșită, întrucât s-a reținut că nu a fost prejudiciat prin reținerea celor două rate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, în cauză fiind corect aplicate dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, întrucât acțiunea recurentului a fost respinsă. Solicită cheltuieli de judecată și în recurs, sens în care depune la dosar factura nr. 24/2013, în copie.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._ din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea pentru pretenții, formulată de reclamantul A. I., împotriva pârâtei C. E. PLC, Dublin – Sucursala România, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată de 2000 lei.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că reclamantul a fost titularul unui contract de card de credit emis de banca pârâtă la 11.06.2009. În baza acestui contract reclamantul a utilizat 901,29 lei, bani pe care i-a restituit, însă a cumulat și restanțe, sub forma unor comisioane, dobânzi și penalități de întârziere, în sumă de 641,61 lei. Reclamantul a solicitat închiderea contului și anularea cardului, însă banca pârâtă a refuzat acest lucru în considerarea datoriei pe care reclamantul o avea. A pornit executarea silită împotriva acestuia și, prin poprire asupra salariului reclamantului, a reținut și suma de 203,71.
La 01.03.2011 reclamantul a formulat o acțiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr. de dosar_, prin care, în contradictoriu cu aceeași pârâtă de astăzi, a solicitat anularea contractului de credit și restituirea sumei pe care a achitat-o în plus. Prin sentința civilă nr. 9934/11.10.2011, acțiunea a fost parțial admisă, în sensul că instanța a dispus încetarea relațiilor contractuale și a stabilit că banca urmează a păstra suma reținută dar a înlăturat obligația de plată a reclamantului pentru diferența de 437,9 lei reprezentând comisioane și penalități. Astfel, instanța a validat reținea de către bancă a sumei de 203,71 lei.
Ulterior pronunțării acestei sentințe, irevocabilă, din pensia reclamantului (acesta fiind între timp pensionat, la 23.09.2011, prin decizia Casei Județene de Pensii A. nr._) au mai fost efectuate două rețineri de câte 211 lei, din pensia aferentă lunilor ianuarie și februarie ale acestui an însă, suma a fost restituită de bancă reclamantului prin mandat poștal.
Reclamantul susține, în esență, că stresul la care a fost supus în perioada în care banca pârâtă derula procedurile de recuperare a comisioanelor și penalităților precum și cele două rețineri din pensia sa, au condus la o deteriorare a stării sale de sănătate, fiind diagnosticat cu hipertensiune arterială, afecțiune ce va necesita tratament medical permanent.
În drept, instanța a considerat că, astfel cum pârâta a și invocat în apărare, în cauză este vorba despre două raporturi juridice distincte între reclamant și banca pârâtă, ele două fiind delimitate de momentul la care, prin sentința irevocabilă susmenționată au fost declarat încetat contractul dintre părți.
Astfel, primul raport este cel izvorât din contractul de credit. Acest raport juridic poate da naștere exclusiv unei răspunderi contractuale. Răspunderea delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, în timp ce răspunderea contractuală este una cu caracter special, derogator. Prin urmare, în condițiile în care există încheiat un contract, generator al răspunderii contractuale, părțile nu au posibilitatea de a opta în favoarea răspunderii delictuale, decât dacă neexecutarea, executarea cu întârziere ori necorepunzătoare a contractului, constituie o infracțiune. Soluția, impusă în jurisprudența și doctrina anterioară printr-o decizie de îndrumare a fostei instanțe supreme (Decizia de îndrumare nr. 11 din 5 august 165 a Plenului Tribunalului Suprem), a fost preluată de actuala reglementare, prin art. 1350 alin. 3 din Noul Cod Civil.
Acțiunea reclamantului este bazată pe instituția răspunderii civile delictuale, acesta considerând aplicabilă situația de excepție susmenționată, dat fiind că a fost victima infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Cod penal), săvârșită de prepușii pârâtei. Or, atât timp cât nu există nicio hotărâre judecătorească penală care să confirme existența acestei infracțiuni, este evident că instanța civilă nu se poate substitui celei penale pentru a stabili, în lipsa oricărei forme de urmărire penală - etapă esențială a procesului penal, că împotriva reclamantului a fost comisă această infracțiune. Prin urmare, instanța a concluzionat că raportul dintre părți, până la încetarea forțată a contractului, nu poate fi analizat prin prisma dispozițiilor legale privitoare la răspunderea delictuală de care se prevalează reclamantul, aceasta determinând netemeinicia acțiunii sale.
În schimb, se impun verificate condițiile răspunderii civile delictuale în privința celui de-al doilea raport juridic, născut între părți după încetarea contractului, raport generat de reținerea incorectă, în perioada ianuarie - februarie 2012, de către pârâtă a sumei totale de 422 lei din pensia reclamantului. Indiferent dacă este vorba despre o răspundere pentru fapta proprie ori o răspundere a comitentului pentru prepușii săi (și aici se impune a fi menționată inconsecvența reclamantului în motivarea acțiunii, acesta invocând alternativ fie conduita pârâtei fie a reprezentanților săi), victima este ținută să facă dovada unui prejudiciu și a unui raport de cauzalitate între acesta și fapta pretins ilicită.
Or, aceste dovezi reclamantul nu le-a făcut în cauză.
În primul rând instanța a constatat că reclamantul nu a suferit efectiv niciun prejudiciu material deoarece, după ce a sesizat băncii nelegalitatea reținerilor, la 14.02.2012 – f. 23, aceasta a luat măsura restituirii.
Cât privește dobândirea afecțiunii de hipertensiune arterială, din actele dosarului nu rezultă că stresul indus de relația cu banca este cel care a determinat sau favorizat acest rezultat. Această boală este o problemă medicală cronică des întâlnită și, în lipsa unei expertize medicale, instanța nu are abilitatea, respectiv cunoștințele medicale necesare, pentru a stabili dacă, în concret, în cauza reclamantului, hipertensiune arterială a fost dezvoltată de acesta în condițiile declarate în acțiune. În lipsa unui raport de expertiză medico-legală, este greu de acceptat ideea că o persoană se poate îmbolnăvi grav ca urmare a unor rețineri, chiar nelegale, a unor sume mici, atât timp cât banii au fost restituiți.
Ca urmare, în temeiul art. 1381 Cod civil, conform căruia doar un prejudiciu dovedit dă dreptul la reparație, instanța a respins acțiunea.
Recurentul A. I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr._ din 19 noiembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei A., deoarece în sentința menționată instanța a hotărât în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată a pârâtei C., respectiv suma de 2000 lei, reprezentând onorariul avocatului.
Recurentul a arătat că la data de 21.05.2012 a înaintat o acțiune în instanță contra pârâtei C. deoarece aceasta, favorizată de autoritatea sa juridică precum și de poziția sa de ordonator de credite și servicii bancare pe piața bancară, după stingerea obligațiilor contractuale dintre pârâtă și recurentul – reclamant, a efectuat fără drept în lunile ianuarie și februarie 2012 rețineri din pensie (între părți fiind stinse obligațiile contractuale prin sentința civilă nr. 9934/11.10.2011 pronunțată în dosarul nr._ ).
Deși între reclamantul-recurent și pârâtă nu există nici un contract, în speță nici o obligație corelativă, prin sentința civilă nr._ din 19 noiembrie 2012 în dosar nr._ al Judecătoriei A., instanța a considerat că în fapt pârâta C. nu l-a prejudiciat deloc, chiar dacă pe o perioadă de două luni C. a efectuat rețineri din pensia sa de 211 lei în fiecare lună. Instanța a menționat că C. i-a returnat banii.
Recurentul A. I. solicită instanței să anuleze obligarea sa în baza art. 274 Cod procedură civilă, de a achita cheltuielile de judecată, respectiv suma de 2000 lei reprezentând onorariul avocatului pârâtei, deoarece nu poate sub nicio formă să plătească aceste cheltuieli, iar în sprijinul solicitării sale supune instanței următoarele documente: copie cupon pensie, copie decizie pensionare pe caz de boală și referat medical.
Recurentul invocă în drept Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor dezvoltate de recurent și sub toate aspectele, în baza art. 304 și art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea introductivă și a dispus obligarea reclamantului-recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariul avocatului.
Întrucât recurentul a precizat că înțelege să conteste, prin calea de atac declarată, numai dispoziția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul va analiza sentința instanței de fond în limitele impuse de disp. 316 și art. 296 C. pr. civ.
Se constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul Judecătoriei A., în susținerea cererii sale de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, în copie xerox, extras de cont și factura nr. 139/13.06._ (filele 70 – 71).
Factura menționată nu este completată corespunzător, respectiv nu este completată rubrica privind emitentul acesteia, iar la denumirea produselor sau a serviciilor s-a menționat ,,onorariu de avocat conform contract de asistență juridică nr. 60/13.06.2012”.
La dosar nu a fost depus un astfel de contract și nu rezultă astfel pentru ce a fost emisă această factură, respectiv dacă onorariul solicitat a fost achitat pentru prestarea serviciilor în dosarul Judecătoriei A. nr._ /_ sau dacă între părți a fost încheiat un contract și pentru prestarea altor servicii sau asigurarea asistenței în toate dosarele emitentului facturii.
Nici în extrasul de cont nu sunt menționate date care să ducă la concluzia că onorariul solicitat de reclamanta-recurentă a fost datorat pentru serviciile prestate de avocat în dosarul Judecătoriei A. nr._ /_, astfel încât, fiind incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă urmează, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a fi admis recursul declarat de recurentul A. I. împotriva sentinței civile nr._ din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fi modificată această hotărâre în parte, în sensul exonerării recurentului-reclamant de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.
Se constată că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul A. I., împotriva sentinței civile nr._ din 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Modifică această hotărâre în parte, în sensul că exonerează recurentul-reclamant de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. C. U. M. C. O. Ș. S.
Grefier,
M. I.
Red.M.C./26.03.2013
I.I.
Ex. 2/26.03..2013
Prima instanță - Judecătoria A., judecător R. A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 23-10-2013, Tribunalul ARAD | Cereri. Sentința nr. 330/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
