Reziliere contract. Decizia nr. 123/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 11697/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 123
Ședința publică din 11 februarie 2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Judecător D. M.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta N. M. M. prin curator B. I. în contradictoriu cu intimații I. I. și I. S. M. împotriva Sentinței civile nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal se prezintă curatorul recurentei – B. I. și reprezentantul intimaților avocat V. I., lipsă fiind recurenta și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depunerea la 01.02.2013, prin serviciul registratură al instanței, a cererii recurentei de acordare a ajutorului public. P. încheierea din ședința camerei de consiliu din 07.02.2013 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public, fiind scutită recurenta de plata taxelor de timbru.
Curatorul recurentei arată că domnul avocat G. A. P. a fost angajat doar pentru redactarea recursului nu și pentru susținerea lui.
Reprezentantul intimaților depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare însoțită de practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori alte probe de administrat instanța declară teminată faza probatorie și acordă cuvântul în în fond.
Avocatul intimaților solicită respingerea recursului întrucât acesta este tardiv și nefondat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Judecătoria A. la data de 27.11.2012 și la Tribunalul A. la data de 08.01.2013, constată că prin Sentința civilă nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M. M. cu domiciliul ales în A. . 9 . A. în contradictoriu cu pîrîții I. I. și I. S. M. domiciliați în A. . nr. 2-4 . A. pentru reziliere contract de rentă viageră și a fost obligată reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pîrîți.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta N. M. M. și pârâții I. I. și I. S. M. au încheiat Contractul de rentă viageră autentificat sub nr. 6025/20.11.2002 la BNP C. M. B.. În baza acestui Contract pârâții debirentieri I. I. și I. S. M. s-au obligat față de reclamantă să-i plătească o rentă lunară de 90 dolari SUA iar reclamanta în baza acestei obligații le-a transmis nuda proprietate asupra imobilului din Păuliș nr. 626 înscris în CF nr. 3142 Păuliș . Aceștia și-au îndeplinit consecvent obligația de plată, reclamanta intrând lunar în posesia banilor manu propria.Începînd cu luna mai 2012, reclamanta a refuzat să mai primească plata rentei viagere de la pârâți ( „Eu personal am vrut să închei raporturile contractuale cu pârâții „ să termin cu ei” și din acest motiv 4 luni de zile nu am acceptat banii” – interogator reclamantă luat la domiciliul său din Păuliș).
Raportând această stare de fapt la dispozițiile C.civ din 1864 ( pentru că în speță este vorba de un contract încheiat în anul 2002 ori potrivit art.6 alin 2 și 3 .civ reluate în art. 3 și 4 din Legea 71/2011 cât și din art.102 alin 1 din Legea 71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa) instanța de fond a constat că acțiunea nu este întemeiată.
Potrivit art. 969 C.civ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putându-se revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Potrivit art. 970 C.civ. convențiile trebuie executate cu bună-credință. În speță, prin Contractul de rentă viageră autentificat sub nr. 6025/20.11.2002 la BNP C. M. B. s-a prevăzut în adevăr că dacă pârâții nu vor achita două luni renta viageră la care s-au obligat, contractul se va rezilia fără somație, punere în întârziere sau hotărâre judecătorească și fără ca reclamanta să fie obligată la restituirea ratelor. În speță însă nu este incidentă această prevedere contractuală ( de reziliere), contractul rămânând în ființă, pentru că din probele administrate a rezultat că pârâții nu sunt în culpă, de vreme ce reclamanta a refuzat să primească timp de 4 luni plata rentei ce i se cuvenea. Cum nimeni nu-și poate face un drept din propria culpă, pentru că nemo auditur propriam turpitudinem allegans ( nimeni nu este ascultat când se scuză invocând propria-i necuviință/ necinste) și cum pârâții nu și-au dat acordul în fața instanței în sensul încetării amiabile a raporturilor contractuale analizate, instanța de fond a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată, iar în baza art. 274 C.p.civ. a fost obligată reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Împotriva acestei soluții, a declarat recurs la data de 27.11.2012, recurenta N. M. M., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând în drept art. 13 alin. 1; art. 304 pct. 3, 9; art. 3041 c.pr.civ, art. 969 - 970 c.civ. din 1864 și art. 274 c.pr.civ..
În motivarea recursului, înregistrată la Judecătoria A. la data de 27.12.2012, recurenta arată că, la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 c.pr.civ: acțiunea vânzătorului (credirentierei în speță) pentru rezilierea contractului este reala imobiliară; conform art. 13 alin. 1 c.pr.civi., cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția în care se află imobilul; imobilul în litigiu, înscris în CF nr. 3142 Păuliș sub A2 nr.cad. 1009-1011/2/1 compus din intravilan cu casa nr. 626 Păuliș, se află în circumscripția Judecătoriei L.; având în vedere competența teritorială exclusivă instituită de art. 13 alin. 1 c.pr.civ., se solicită casarea sentinței atacate cu trimiterea spre competentă soluționare a prezentei cauze la Judecătoria L..
Recurenta arată că în fapt, a încheiat cu pârâții Contractul de Rentă Viageră autentificat sub nr. 6025/20.11.2002 la BNP C. M. B., prin care a transmis nuda proprietate - asupra imobilului înscris în CF nr. 3142 Păuliș sub A2
nr.cad. 1009-1011/2/1 compus din intravilan cu casa nr. 626 Păuliș cu
rezervarea dreptului de uzufruct viager în schimbul unei rente viagere în
cuantum de 90 dolari SUA, rentă care trebuia achitată lunar. Pârâții nu au mai achitat această rentă de peste două luni, fiind astfel nevoită să invoce clauza contractuală prin care părțile contractului, de comun acord, au stabilit că neplata a două rate lunare din renta stabilită la termenul stabilit în contract(ultima zi a fiecărei luni), contractul se reziliază fără somație, punere în întârziere sau sentință judecătorească și fără ca recurenta, în calitate de credirentieră, să poată fi obligată la restituirea rentei achitate până în prezent. Sintagma fără sentință judecătorească se referă la posibilitatea instanței de judecată de a constata doar rezilierea, această intervenind de drept așa cum au convenit părțile contractuale. Pârâții, prin neexecutarea obligației de plată a rentei viagere de peste două luni, se află în culpă astfel că este îndreptățită să solicite rezilierea de drept a contractului de rentă viageră mai sus amintit, instanța de fond, fără să țină cont de starea fizică a recurentei, respectiv cecitate și simț al auzului mult diminuat, la interogatoriul luat recurentei nu a putut reține starea de fapt reală susținută. Astfel, instanța a reținut doar faptul că de 4 luni de zile a refuzat încasarea rentei de la pârâți, adevărat deoarece la data interogatoriului sau împlinit aproximativ 4 luni de zile de când pârâții au vrut să reia plățile. Instanța de fond nu a cercetat și motivul pentru care în luna mai 2012 s-a refuzat încasarea rentei, acesta fiind acela că din luna februarie 2012 până la încercarea de reluare a plăților de rentă, pârâții nu au achitat renta depășind termenul de 2 luni stipulat în contract. Când avocatul recurentei a încercat să lămurească acest aspect, instanța de fond nu a permis suplimentarea interogatoriului cu alte întrebări, astfel recurenta consideră că probatoriul nu a fost suficient și legal administrat.
Intimații au depus concluzii scrise în ședința publică din11.02.2013, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât este tardiv și nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției lor intimații arată că, invocă tardivitatea motivării recursului. Reclamanta a declarat recurs la data de 27.11.2012 și a motivat recursul după 30 de zile, adică la data de 27.12.2012, cu depășirea termenului prevăzut de lege astfel că solicită respingerea acestuia ca tardiv.
Deasemenea, acțiunea reclamantei prin care a cerut să se constate rezilierea contractului de renta viageră este o acțiune personală, care se prescrie în termenul general de prescripție de trei ani. Această acțiune vizează exercitarea unui drept care rezultă dintr-un contract de rentă viageră, astfel că nu este o acțiune reală. În doctrină și în practica judiciara s-a arătat că pentru cererile personale chiar dacă acestea ar avea ca obiect un bun imobil este prevăzută o competență teritorială alternativă (art. 10 pct. 1 C.pr.civ). Numai pentru cererile reale imobiliare este prevăzută o competența teritorială exclusivă în art. 13 alin. 1 C.pr.civ. Reclamanta a ales instanța unde să se judece prin înregistrarea cererii la Judecătoria A.. În aceste condiții, fiind vorba de o competență teritorială alternativă, reclamanta nu poate solicita casarea hotărârii primei instanțe, după ce a investit-o să judece acțiunea și a optat pentru Judecătoria A., între mai multe instanțe competente din punct de vedere teritorial. Susținerile recurentei din motivele de recurs în ceea ce privește neplata rentei contrazic recunoașterile făcute la interogator de aceasta. Instanța s-a deplasat la domiciliul reclamantei tocmai pentru a lămuri foarte clar pentru ce perioadă aceasta nu a primit renta. Recunoașterile reclamantei coroborate cu înscrisurile care atesta ca renta a fost expediată cu mandat poștal și reclamanta a refuzat ridicarea rentei, dovedesc netemeinicia susținerilor făcute în motivele de recurs.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art.304 și art. 3041 Cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente :
Astfel, prin primul motiv invocat se susține excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A..
Instanța va avea în vedere disp. art. 159 și art. 1591 al. 2 Cod procedură civilă, conform cărora necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.
Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
P. urmare, în condițiile în care recurenta a investit Judecătoria A. cu soluționarea cauzei, iar la fond nu s-a invocat excepția, aceasta nu mai poate fi ridicată în recurs.
P. cel de al doilea motiv se susține că s-au interpretat eronat răspunsurile la interogator, iar probatoriul administrat nu a fost suficient.
Față de afirmațiile clare și consecvente ale reclamantei, care nu lasă loc de interpretare, această susținere nu poate fi primită. Se observă că aceasta a declarat următoarele: „cu toate că pârâții mi-au oferit banii, timp de patru luni, eu am refuzat să îi primesc, doresc să închei rapoartele contractuale cu ei, întrucât vreau să închei contract cu nepotul meu”.
Conform disp. art. 129 al. 5 și 51 Cod procedură civilă, judecătorii au datoria să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
P. urmare, în condițiile în care la fond, reclamantul nu a solicitat suplimentarea probațiunii, insuficiența acestuia nu poate fi invocată în recurs.
Se observă că sentința atacată a fost comunicată reclamantei la data de 13.12.2012, iar motivele recursului au fost depuse la Judecătoria A. la data de 27.12.2012. așadar, termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 și 303 Cod procedură civilă a fost respectat, astfel că excepția de tardivitate invocată prin întâmpinare este neîntemeiată.
Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta N. M. M. prin curator B. I. în contradictoriu cu intimații I. I. și I. S. M. împotriva Sentinței civile nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2013.
Președinte Judecător Judecător
M. A. T. B. M. D.
Grefier
V. M.
Red.B.T.
Tehnored.M.V.
2 ex./11.03.2013
Nu se comunică.
Prima instanță: Judecătoria A., judecător D. L. C.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 62/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1084/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
