Succesiune. Hotărâre din 11-02-2013, Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 4269/55/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /R/2011
ÎNCHEIEREA NR. 29
Ședința publică din data de 11.02.2013
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Judecător D. M.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul T. A. B. în contradictoriu cu intimatul M. L. împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului Mehes L. - avocat P. D. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la înregistrarea recursului, instanța a dispus citarea părților cu mențiunea de a răspunde chestiunii recalificării căii de atac din recurs în apel, aducându-i-se la cunoștință recurentului și cuantumul taxelor aferente căii de atac și sancțiunea în cazul neîndeplinirii obligației de plată a acestora. La 01.02.2013, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus întâmpinarea însoțită de un set de înscrisuri, în dublu exemplar, din care unul se înmânează avocatului recurentului. Prin întâmpinare se solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel și tardivitatea căii de atac. În data de 11.02.2013, s-a depus la dosar, în aceleași condiții, cererea recurentului de renunțare la judecarea căii de atac.
Avocatul intimatului solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel și arată că renunță la excepția tardivității recursului.
Având în vedere că valoarea masei succesorale ce constituie obiectul certificatului de moștenitor a cărui nulitate se solicită a se constatat, conform minutei timbrării întocmite de reclamant (fila 38) este de 698.750 lei, deci mai mare de 100.000 lei, tribunalul constată că nu este incidentă excepția prevăzută de art. 282^1 alin. 1 C. de la calea de atac a apelului, așa încât, în baza art. 282 C., recalifică calea de atac din recurs în apel, constatând că este compus completul de apel din d-nele judecător M. A. și T. B..
Instanța de apel ia act de renunțarea intimatului la excepția tardivității formulării căii de atac.
Avocatul intimatului solicită se anuleze apelul ca netimbrat și, doar în subsidiar, să se ia act de renunțarea apelantului la judecarea căii de atac.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, recalificat ulterior în apel, declarat de apelantul T. A. B., înregistrat la această instanță al data de data de 10.01.2013, constată că prin sentința civilă nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție invocată de pârât; s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. A. B., în contradictoriu cu pârâtul M. L., având ca obiect anulare certificat de moștenitor și stabilire succesiune testamentară, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârât, în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat și s-a sesizat P. de pe lângă Judecătoria A. cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C.pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. A. B., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței primei instanțe, în conformitate cu art. 312 al.3 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei A. în vederea administrării de probe noi, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimatul M. L. a depus la dosar la data de 01.02.2013 întâmpinare prin care a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel și respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
La data de 11.02.2013 apelantul T. A. B. a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței o cerere prin care a arătat că renunță la judecarea căii de atac.
În ședința publică din 11.02.2013 instanța a recalificat calea de atac declarată de T. A. B. din recurs în apel, în baza art. 282 Cod procedură civilă.
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de apelantul T. A. B., precum și faptul că voința acestuia privitor la renunțarea la judecarea căii de atac primează față de excepția netimbrării apelului,
În temeiul art. 246 din Codil procedură civilă, tribunalul va lua act de renunțarea apelantului la judecarea apelului declarat în contradictoriu cu intimatul M. L. împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea apelantului T. A. B. la judecarea apelului declarat în contradictoriu cu intimatul M. L. împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2013.
Președinte Judecător
M. A. B. T.
Grefier
V. M.
Red. judecător AM
Thred. VM
4 ex./2 .
Se comunică: apelantului T. A. B. – A., ..13, . (la Casa de Avocatură Kocsis J. I. și Kocsis J. I.)
intimatului M. L. – A., .,jud. A.
Instanța de fond – Judecătoria Ineu – judecător B. F.
← Fond funciar. Decizia nr. 405/2013. Tribunalul ARAD | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 3419/2013.... → |
---|