Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 12-05-2014, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 11007/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.15/A
Ședința camerei de consiliu din 12 mai 2014
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul-reclamant B. V. T. în contradictoriu cu intimatul-pârât O. S. I. M., împotriva sentinței civile nr.8490/10.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect pretenții – cerere de valoare redusă.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului avocat C. M. din Baroul A., absent fiind reclamantul și reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 100 lei taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că intimatul a depus la dosar înscrisuri și apelantul a depus la dosar Note de ședință prin care indică modul de calcul al prejudiciului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de valoare redusă, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 5.754 lei, reprezentând prejudiciul creat prin vânzarea materialului lemnos, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 8490/10.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria A. a respins cererea exercitată de reclamantul B. V. T. în contradictoriu cu pârâtul O. S. I. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice nr._ din 24.07.2012, încheiat de IPJ A. – Poliția orașului Nădlac, s-a reținut că, . a utilizat ansamblul de transport auto compus din cap tractor Iveco cu nr._ și semiremorca cu nr. cu nr._, condus de I. I., transportând pe traseul O., jud. C. S. – A. – Nădlac cantitatea de 32 mst lemn de foc paletizat de esență tare, expediat de persoana fizică B. V. T. cu destinația Germania, fără ca acest material lemnos să fi fost însoțit de aviz de însoțire primar, conform art. 4 alin. 1, 3, 4 din normele aprobate prin HG 966/2008. S-a menționat că, la control s-au prezentat fotocopii ale avizelor_/16.01.2011 și_/17.11.2011.
S-a mai reținut că, această faptă constituie contravenția prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, aplicându-se societății . amenda în cuantum de 10.000 lei.
Totodată, s-a dispus și confiscarea cantității de 32 mst lemn de foc paletizat de esențe tari, fiind întocmit și procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate nr._ din 24.07.2012, iar la rubrica nr. 7 se menționează faptul că bunurile au fost confiscate de la B. V. T. și au fost date în custodie d-lui B. M. având funcția de șef secție la O. S. I. M..
Prima instanță a reținut că prin sentința invocată s-a apreciat ca fiind legală sancțiunea complementară a confiscării materialului lemnos, fiind corect aplicată de organul constatator, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut aplicarea acesteia concomitent cu sancțiunea amenzii contravenționale, întrucât, prin prescrierea sancțiunii complementare a confiscării materialului lemnos, fără a se distinge după cum acesta aparține sau nu transportatorului contravenient, legiuitorul a urmărit a se asigura că nu se continuă transportul, efectuat în condițiile de nelegalitate, în speță, cu aviz de însoțire expirat.
Prin sentința civilă nr. 9679/25.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/55/2012, s-a dispus restituirea materialului lemnos confiscat prin procesul verbal contestat, respectiv a cantității de 32 mst lemn de foc, către petent.
Conform facturilor depuse la filele 47-45, 74-76, pârâta valorificat masa lemnoasă confiscată la data de 14.08.2012, 07.09.2012 și 21.09.2012, suma pe care a obținut-o din valorificarea lemnului fiind de 3.193,96 lei.
Reclamantul prin cererea precizată a solicitat obligarea pârâtului O. S. I. M. la plata sumei 5.754 lei, reprezentând prejudiciul creat prin vânzarea materialului lemnos, cu cheltuieli de judecată.
Dispoziții legale incidente sunt ale art. 31, art. 36(5) și art. 37 din Legea nr. 171 din 16 iulie 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Prima instanță a reținut că întrucât, până la data de 04.10.2012, pârâta nu a fost împrocesuată în dosarul nr._/55/2012, iar reclamantul nu a făcut dovada că a adus la cunoștința acestuia despre existența procesului anterior și mai mult, nu a uzat de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 171 din 16 iulie 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, conform cărora, materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient, pârâta, de bună credință fiind a procedat legal, în conformitate cu dispozițiilor art. 18(4) din Hotărârea nr. 996/2008, la valorificarea materialului lemnos confiscat, conform facturilor depuse, la data de 14.08.2012, 07.09.2012 și 21.09.2012, cu mult anterior împrocesuării, iar suma pe care a obținut-o din valorificarea lemnului a fost de 3.193,96 lei.
Reclamantul, ținând seama de faptul că, în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice nr._ din 24.07.2012, încheiat de IPJ A. – Poliția orașului Nădlac este identificat ca fiind proprietarul mărfii fără a avea și calitatea de contravenient, avea posibilitatea imediat după întocmire să solicite pârâtei să-i pună la dispoziție marfa confiscată, dar, nu a procedat astfel.
Pe de altă parte, contrar susținerilor reclamantului, ținând seama de faptul că prin sentința civila nr. 9679/25.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/55/2012, s-a dispus restituirea materialului lemnos confiscat prin procesul verbal contestat, respectiv a cantității de 32 mst lemn de foc, către petent, având în vedere dispozițiile art.18 alin.5 din Hotărârea nr. 996 /2008, returnarea contravalorii materialului lemnos confiscat și valorificat de pârâtă se face la prețul de valorificare, întrucât hotărârea judecătorească antemenționată nu a dispus altfel.
Reclamantul a solicitat o valoare mai mare a materialului lemnos confiscat precum și contravaloarea transportului acestuia în condițiile în care legea prevede expres faptul că returnarea, în speță, se face la prețul de valorificare, iar prin sentință civila nr. 9679/25.10.2012, s-a stabilit irevocabil că, confiscarea acestuia a fost legală.
În al doilea rând, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, sumele obținute din vânzarea materialelor lemnoase confiscate au fost virate de către pârâtă în termen de 5 zile la bugetul de stat, astfel că, și sub acest aspect, apărările pârâtei sunt întemeiate, cel obligat în raportul juridic dedus judecății nefiind pârâta ci statul, în contul căruia au fost virați banii proveniți din valorificarea materialului lemnos, conform legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. V. T., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de valoare redusă, în sensul obligării intimatului pârât O. S. I. M. la plata sumei de 5.754 lei, reprezentând prejudiciul creat prin vânzarea materialului lemnos, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că instanța de fond a reținut buna-credință a pârâtului intimat atunci când a procedat la valorificarea materialului lemnos confiscat, conform facturilor depuse, la data de 14.08.2012, 07.09.2012 și 21.09.2012, în conformitate dispozițiile art. 18(4) din Hotărârea nr. 996/2008.
Ceea ce a stat la baza convingerii instanței de fond că pârâtul intimat a fost de bună credință este faptul ca împrocesuarea acestuia în dosarul nr._/55/2012, s-a făcut la data de 04.10.2012, iar reclamantul nu a făcut dovada că a adus la cunoștința pârâtului despre existenta procesului anterior și mai mult, nu a uzat de dispozițiile art. 37 din Legea 171/2010, conform cărora, materialul lemnos confiscat a cărui proveniența se identifică a se pune la dispoziția proprietarului de drept, daca acesta nu este contravenient.
Aceste aprecieri ale instanței de fond nu sunt întemeiate și apreciază că judecătorul fondului nu a ținut seama de dispozițiile legale care reglementează procedura de valorificare a bunurilor confiscate.
Așa cum a arătat și în prima instanță, potrivit art. 18 alin. 3 și 4 din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, „(3) în cazul materialelor lemnoase față de care ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră Române au dispus măsura confiscării, valorificarea acestora se execută de către ocoalele silvice care au primit bunurile în custodie sau pe a căror rază teritorială își are sediul ori domiciliul custodele, altul decât ocolul silvic.(4) În acest sens, organele din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la alin. (3) comunică ocolului silvic competent teritorial un exemplar al procesului-verbal de constatare a contravenției silvice, rămas definitiv, pentru îndeplinirea procedurilor de valorificare”.
Potrivit art. 4 alin. 4 din Hotărârea nr. 996 din 27 august 2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund „Materialele lemnoase confiscate, în condițiile legii, de organele silvice, organele de poliție, de organele care exercită controlul financiar-fiscal din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și ale Gărzii Financiare, împuternicite, vor fi date în custodie ocolului silvic cu competențe teritoriale, până la valorificare”.
Potrivit Ordonanței nr. 14/2007, pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, art. 3 alin. 3 și 4 „(3) Bunurile mobile aflate la organele de valorificare sau la deținător, pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau prin ordonanța procurorului, se restituie proprietarului sau persoanei îndreptățite. În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării și sancționării contravențiilor pe bază de proces-verbal, pentru care s-a dispus restituirea, eventualele cheltuieli de restituire sunt în sarcina organelor care au dispus măsura confiscării. (4) În vederea restituirii bunurilor menționate la alin. (3), organul de valorificare sau după caz, deținătorul va proceda la notificarea proprietarului sau a persoanei îndreptățite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”.
Textele de lege menționate mai sus prevăd în sarcina Ocolului S., obligația de deținere a materialului lemnos confiscat până la valorificare / restituire după caz, obligația de valorificare (art. 18 alin. 3) (procedura de valorificare începe a se realiza abia în momentul comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor rămas definitiv, de către organul constatator, în speța IPJ), dar și obligația de restituire atunci când s-a dispus aceasta prin hotărâre judecătoreasca irevocabila (art. 3 alin. 3 din OG 14/2007).
Coroborând normele juridice invocate mai sus, se poate conchide că până la soluționarea irevocabilă a plângerii formulată de către el, valorificarea materialului lemnos a fost suspendată, pârâtul-intimat O. S. având doar în custodie materialul lemnos confiscat, neputând proceda la valorificarea lui.
Valorificarea materialului lemnos confiscat putea fi realizată de către pârâtul intimat numai după primirea unui exemplar al procesului verbal de contravenție definitiv, comunicat de către organele din care fac parte agenții constatatori (IPJ A.), ca urmare a neatacării procesului-verbal în termenul legal sau a respingerii irevocabile de către instanțele judecătorești a plângerii contravenționale formulată împotriva procesului verbal.
În speța de față, plângerea contravențională împotriva procesului-verbal nr. 1248 19/24.07.2012 a fost admisă, pârâtul-intimat având obligația de restituire a materialului lemnos, astfel cum s-a dispus prin sentința nr. 9679/25.10.2012 rămasă definitivă și irevocabilă.
Nu are relevanță momentul împrocesuării pârâtului în dosarul nr._/55/2012 și nici faptul că ar fi anunțat sau nu pârâtul anterior despre existența procesului, întrucât procesul-verbal de contravenție a fost atacat în termenul legal, deci acesta nu a fost definitiv.
Pârâtul intimat nu avea dreptul de valorificare a bunurilor confiscate până ce nu i se comunica de către IPJ un exemplar a procesului-verbal de contravenție definitiv.
Cât privește susținerea instanței de fond că el nu a uzat de dispozițiile art. 37 din Legea 171/2010, conform cărora, materialul lemnos confiscat a cărui proveniența se identifica se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient și că deși a avut posibilitatea imediat după întocmire să solicite pârâtului să-i pună la dispoziție marfa confiscată, nu a procedat astfel, apreciază această susținere ca fiind lipsită de temei legal. Pedeapsa complementară a confiscării poate fi înlăturată numai cu ocazia verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție.
Instanța de fond a mai apreciat că returnarea contravalorii materialului lemnos confiscat și valorificat de pârât se face la prețul de valorificare, întrucât sentința civilă nr. 9679/25.10.2012 nu dispune altfel.
Apelantul critică și această apreciere a instanței de fond pe care o consideră de asemenea nefondată.
Apelantul mai arată că pârâtul-intimat deși împrocesuat în dosarul nr._/55/2012 nu a adus la cunoștința instanței de judecată și lui că a valorificat materialul lemnos în timpul procesului, lăsând ca instanța să dispună restituirea materialului lemnos și nu contravaloarea sa. Dacă cunoștea acest aspect, și-ar fi precizat plângerea solicitând în acel dosar contravaloarea prejudiciul creat prin vânzarea materialului lemnos, iar soluția instanței de judecată nu era de restituire ci de obligare la plată.
Prin Sentința civila nr. 9679/25.10.2012, pronunțata în dosarul nr._/55/2012, s-a dispus restituirea materialului lemnos confiscat prin procesul-verbal contestat, respectiv a cantității de 32 mst lemn de foc, către petent, fără a menționa „sau contravaloarea acestuia”. Pârâtul intimat dacă era de bună credință, declara recurs pentru modificarea sentinței, arătând că bunurile au fost vândute și solicitând instanței să dispună restituirea contravalorii acestora, dar acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât pârâtul a cunoscut faptul că a acționat în mod abuziv, depășindu-și atribuțiile prevăzute de lege.
Apreciază că pârâtul a acționat cu rea-credință atât în momentul valorificării materialului lemnos, cât și pe tot parcursul judecării plângerii contravenționale ascunzând faptul că a vândut materialul lemnos.
Instanța de fond a mai apreciat, în sentința atacată, că cel obligat în raportul juridic dedus judecății nu este pârâtul intimat ci statul, în contul căruia au fost virați banii proveniți din valorificarea materialului lemnos, conform legii. Nici cu această apreciere nu poate fi de acord. Pârâtul a acționat în mod nelegal, astfel că acesta este obligat a repara prejudiciul cauzat prin vânzarea abuzivă a materialului lemnos și nu Stalul R.. Dacă pârâtul intimat ar fi acționat conform legii, ar fi chemat în garanție Statul R. în dosarul nr._/55/2012, ca instanța de judecată să dispună obligarea acestuia la restituirea contravalorii materialului lemnos obținută în cadrul licitației. Pentru recuperarea sumei de bani virată la Bugetul Statului pârâtul are la dispoziție acțiunea în regres.
Acesta nu și-a respectat obligațiile legale, procedând la vânzarea materialului lemnos confiscat înainte de soluționarea irevocabilă a contestației formulate de către el. Prin vânzarea abuzivă a materialului lemnos primit în custodie de către pârâtul O. S. I. M., lui i s-a creat un prejudiciu în cuantum de 5.754 lei.
Consideră că este îndreptățit a solicita repararea integrală a prejudiciului, întrucât prin acțiunea abuzivă a pârâtului-intimat a fost lipsit de materialul lemnos destinat încălzirii locuinței, fiind nevoit a face alte cheltuieli pentru achiziționarea, prelucrarea și transportul lemnelor de foc. Confiscarea a fost legală, dar nu și vânzarea bunurilor confiscate.
În momentul în care a formulat acțiunea introductivă de instanță precizându-și pretențiile, afirmația pârâtului că valoarea cu care au fost vândute la licitație este cea care trebuie restituită, în opinia sa nu are importanță acest aspect, întrucât, așa cum a mai arătat, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești era interzisă comercializarea bunurilor ce a făcut obiectul dării în custodie. În acest context, prejudiciul ce i-a fost cauzat și pe care l-a solicitat și care consideră că este îndreptățit a solicita a fi despăgubit este valoarea totală a materialului lemnos și a celorlalte operațiuni plătite de apelant în prelucrarea acestuia, transport etc., pretenții ce de altfel au fost dovedite prin probele administrate la judecătorie.
În drept invocă art. 466 și următoarele și art. 1032 Cod procedură civilă.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării intimatul arată că instanța de fond a avut în vedere faptul că la data de 04.10.2012 unitatea nu a fost împrocesuată în dosarul nr._/55/2012, iar reclamantul apelant nu a uzat de dispozițiile art. 37 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, conform cărora, materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul-apelant a avut posibilitatea, imediat după încheierea procesului-verbal de contravenție silvică nr._/24.07.2012 unde se reține calitatea acestuia de proprietar al mărfii fără a avea și calitatea de contravenient, să solicite Direcției Silvice A. să i se restituie marfa confiscată.
Direcția Silvică A. a respectat prevederile legale și a valorificat prin licitație publică întreaga cantitate de material lemnos, sumele obținute în urma vânzării virându-se la bugetul de stat.
Contrar susținerilor reclamantului-apelant, ținând seama că prin sentința civilă nr. 9679 din 25.10.2012 pronunțată în dosar nr._/55/2012 s-a dispus „restituirea materialului lemnos confiscat prin procesul verbal contestat, respectiv a cantității de 32 mc lemn de foc, către petent”, având în vedere dispozițiile art. 18 alin 5 din HG 996/ 2008, returnarea contravalorii materialului lemnos valorificat de către Direcția Silvică A. se face la prețul de valorificare, întrucât hotărârea judecătorească nu dispune altfel.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat.
Astfel, contrar aprecierilor instanței de fond, tribunalul consideră că nu poate fi reținută buna credință a pârâtului intimat cu privire la valorificarea materialului lemnos proprietatea apelantului reclamant.
În conformitate cu prevederile art. 18 din HG nr. 996/2008, pârâtul intimat nu avea dreptul de a valorifica materialul lemnos primit în custodie decât în momentul la care procesul verbal de constatare a contravenției silvice rămânea definitiv. Ori, câtă vreme împotriva procesului verbal a fost formulată plângerea, potrivit prevederilor art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001, executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat era suspendată. Mai mult, deși pârâtul intimat a fost parte în procesul având ca obiect plângerea împotriva procesului verbal ( chiar dacă a devenit parte doar la data de 04.10.2012 ), nu a adus la cunoștința instanței și a reclamantului faptul că la acea dată materialul lemnos era valorificat. În situația în care nu a comunicat acest aspect, reclamantul nu a avut posibilitatea de a solicita contravaloarea materialului lemnos, instanța dispunând prin sentința pronunțată la data de 25.10.2012, restituirea materialului lemnos confiscat.
Cu privire la contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului apelant prin vânzarea materialului lemnos, față de probele administrate în cauză, nu poate fi reținută suma totală pretinsă de apelant, respectiv 5.754 lei. Din sumele indicate în notele de ședință depuse în apel, la dosar există doar chitanța în valoare de 876,66 lei. Din declarația martorului audiat în fața primei instanțe, necoroborată cu alte probe nu pot fi reținute sumele pretinse de reclamant reprezentând contravaloarea prelucrării materialului lemnos, transportul.
Față de cele reținute, constatând că prin sentință irevocabilă a fost obligat intimatul pârât la restituirea către reclamantul apelant a materialului lemnos confiscat, văzând că lemnul a fost valorificat de către pârât, cu încălcarea dispozițiilor legale indicate, în absența unor probe din care să rezulte contravaloarea materialului lemnos confiscat, ținând seama și de prevederile art. 18 alin. 5 din HG nr. 996/2008, tribunalul va obliga intimatul să plătească apelantului prețul obținut din valorificarea materialului lemnos.
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul reține că prețul total obținut din valorificare este de 3.193,96 lei, așa cum de altfel a reținut și prima instanță.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtului intimat în sensul că nu poate fi obligat la restituirea acestei sume cu motivarea că a fost virată la bugetul de stat. Astfel, intimatul – căruia lemnul i-a fost predat în custodie a fost obligat prin hotărâre judecătorească la restituirea acestuia, neputând invoca în favoarea sa propria culpă ( nerespectarea prevederilor legale privind procedura de valorificare ). Pe lângă acestea, din totalul prețului de valorificare, doar suma de 1.839,01 lei a fost virată bugetului de stat, conform ordinului de plată depus la dosar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, se va admite apelul formulat de apelantul reclamant și în consecință: se va schimba în tot sentința apelată în sensul admiterii în parte a cererii de valoare redusă, respectiv a obligării intimatului pârât la plata către apelantul reclamant a sumei de 3.193,96 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos.
În baza art. 453 alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă, întrucât se va admite apelul și cererea reclamantului va fi admisă în parte, va fi obligat intimatul, căzut în pretenții, la plata către apelant a sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată parțiale în ambele instanțe, reprezentând 200 lei parte din taxele judiciare de timbru în ambele instanțe și 1.000 lei reprezentând parte din onorariul avocațial în ambele instanțe ( din totalul de 1850 lei conform chitanțelor ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant B. V. T., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., B.dul Gen.V.M., nr. 5-7, ., județul A. – la cab. av. C. M., în contradictoriu cu intimatul pârât O. S. I. M., cu sediul în A., .. 24, județul A., având CUI_, împotriva sentinței civile nr.8490/10.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A. și în consecință dispune:
-Schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a cererii de valoare redusă, respectiv a obligării intimatului pârât la plata către apelantul reclamant a sumei de 3.193,96 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos.
Obligă intimatul la plata către apelant a sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată parțiale în ambele instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red. RM./Thred.FM
Data: 06.06.2014
Ex.4/..2014
Se comunică:
apelantului B. V. T. - cu domiciliul procesual ales în A., B.dul Gen.V.M., nr. 5-7, ., județul A. – la cab. av. C. M.
intimatului - O. S. I. M. - cu sediul în A., .. 24, județul A.
Prima instanță - Judecătoria A. – judecător C. L. D.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-02-2014, Tribunalul ARAD | Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 25-02-2014,... → |
|---|
