Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 268/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 1985/250/2007
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.268/R
Ședința publică din 30 octombrie 2014
Președinte:N. C.
Judecător:S. N.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Moștior V., în contradictoriu cu reclamantele Moștior M., Moștior Z. și P. Garofița M., împotriva sentinței civile nr.474 din 24.07.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect succesiune – lămurire dispozitiv, constatare calitate moștenitor și masă succesorală.
La apelul nominal se prezintă intimata Moștior Z., asistată de avocat Bățălărean S. din Baroul A., care se prezintă și pentru intimata P. Garofița M., lipsă fiind recurentul, reprezentantul recurentului, avocat D. Chesințan și intimatele Moștior M. și P. Garofița M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Reprezentanta intimatelor Moștior Z. și P. Garofița M. arată că doar cu casa este o problemă, nu și cu terenurile evidențiate în dispozitivul sentinței primei instanțe. Prima instanță a stabilit cote care nu se potrivesc cu cotele stabilite în CF; cotele de proprietate a celor 2 defuncți erau pe CF nerectificat, iar în CF rectificat nu se mai potrivesc cotele și funcționarii de la CF i-au îndrumat să solicite o lămurire doar cu privire la cote.
De asemenea, reprezentanta intimatelor Moștior Z. și P. Garofița M. arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatelor Moștior Z. și P. Garofița M. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 11.09.2014, constată că prin sentința civilă nr.474 din 24.07.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria L. a admis cererea petentei Moștior Z., în cauza vizând acțiunea civilă exercitată de reclamanții Moștior M., Moștior Z., P. Garofița M. (născută Moștior) în contradictoriu cu pârâtul Moștior V., având ca obiect constatare calitate de moștenitor și a masei succesorale, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul Moștior V..
A lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 442/05.05.2011 și al încheierii din data de 16.10.2008 pronunțate de Judecătoria L. în dosarul nr._ după cum urmează:
A lămurit și a rectificat în consecință că, în urma defunctului Moștior D. senior, a rămas masa succesorală formată din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. 758 Cladova. A stabilit drepturile moștenitorilor acestuia asupra masei succesorale specificată după cum urmează: 1/4 parte moștenitoarei Moștior M. în calitate de soție supraviețuitoare, iar cota de 3/4 parte se împarte astfel: cota de 1/4 pentru Moștior D. junior în calitate de fiu, cota de 1/4 moștenitorului Moștior V. în calitate de fiu iar cealaltă cotă de 1/4 lui Moștior Garofița M. căsătorită P. în calitate de nepoată de fiu.
Raportat la întregul imobil, rezultă cotele trecute în alineatul 2 al dispozitivului încheierii de admitere în principiu.
A stabilit drepturile moștenitorilor defunctei Moștior M., decedată la 14 ianuarie 2008, asupra masei succesorale aferentă acesteia, compusă din cota sa de 1/2 din imobilul de mai sus, la care se adaugă cota de 1/4 moștenită ca soție supraviețuitoare, total masă succesorală pentru acest imobil – cota de 3/4 din acesta. La această cotă, se adaugă suprafețele de teren menționate în alineatul 3 al dispozitivului încheierii de admitere în principiu. Cotele moștenitorilor acesteia pentru masa succesorală specificată, sunt: cota de 1/3 pentru Moștior V. în calitate de fiu, cota de 1/3 moștenitorului Moștior Z. în calitate de legatar universal pentru liberalitățile permise conform art. 841 din vechiul cod civil (a treia parte dacă lasă doi copii), iar cealaltă cotă de 1/3 lui Moștior Garofița M. căsătorită P. în calitate de nepoată de fiu.
În ce privește cota de 1/4 din imobilul înscris în CF nr.758 Cladova aparținând defunctului Moștior D. junior, aceasta revine moștenitoarelor acestuia astfel: cota de 1/3 din masa succesorală a acestuia lui Moștior Z. ca soție supraviețuitoare iar lui Moștior Garofița M. căsătorită P. în calitate de fiică cota de 2/3 din masa succesorală a acestuia.
Cotele individualizate pe bunuri urmând să fie stabilite de notar care a suspendat procedura succesorală prin încheierea din 10.12.2007 emisă de BNP Toade C. și care va elibera certificatul de moștenitor potrivit drepturilor stabilite pentru moștenitori pe cale judecătorească în urma dezbaterii succesiunilor succesive menționate mai sus.
În acest sens, urmând a fi puse de acord și eventualele dispoziții care nu concordă cu acestea din încheierile aferente sentinței, cele din data de 09.10.2008 și 09.04.2009, de admitere în principiu a cererii de partaj, respectiv de rectificare a acestei încheieri.
Despre prezenta lămurire și îndreptare s-a făcut mențiune pe ambele exemplare ale hotărârii.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Examinând sentința civilă nr. 442/05.05.2011 și încheierea din data de 16.10.2008 pronunțate de Judecătoria L. în dosarul nr._ , instanța a reținut că, deși specificul cauzei și cererile formulate de petenți o impuneau, în dispozitivul hotărârii, s-au omis mențiunile exprese vizând succesiunile succesive dezbătute, specificate de petentă, deși ele erau implicate de încheierea de admitere în principiu.
Astfel având în vedere dificultățile întâmpinate la întabulare, se mai impunea să se dispună, tot expres, referirile distincte pe cele trei succesiuni succesive pentru masa succesorală constituită din drepturile defuncților asupra imobilului înscris în CF nr. 758 Cladova.
În consecință, s-a stabilit, în lanțul transmiterii patrimoniului succesoral, că, în urma defunctului Moștior D. senior, prima operațiune care se cuvenea menționată este aceea că masa succesorală formată din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. 758 Cladova, raportat la numărul moștenitorilor, rezultă că revine în cotele de: 1/4 parte moștenitoarei Moștior M. în calitate de soție supraviețuitoare, iar cota de 3/4 parte se împarte astfel: cota de 1/4 pentru Moștior D. junior în calitate de fiu, care la data decesului defunctului, 14 noiembrie 1964 era în viață dar la data pronunțării încheierii, fiind decedat, nu putea fi reprezentat de soția sa supraviețuitoare Moștior Z., astfel că moștenea în nume propriu, cota de 1/4 moștenitorului Moștior V. în calitate de fiu iar cealaltă cotă de 1/4 lui Moștior Garofița M. căsătorită Petik în calitate de nepoată de fiu.
Raportat la întregul imobil, rezultă cotele trecute în alineatul 2 al dispozitivului încheierii de admitere în principiu.
Moștior M., decedând ulterior defunctului, la 14 ianuarie 2008, avea masa succesorală compusă din cota sa de 1/2 din imobilul de mai sus, la care se adaugă cota de 1/4 moștenită ca soție supraviețuitoare, total masă succesorală pentru acest imobil – cota de 3/4 din acesta. La această cotă, se adaugă suprafețele de teren menționate în alineatul 3 al dispozitivului încheierii de admitere în principiu. Cotele moștenitorilor acesteia pentru masa succesorală specificată, sunt: cota de 1/3 pentru Moștior V. în calitate de fiu, cota de 1/3 moștenitorului Moștior Z. în calitate de legatar universal pentru liberalitățile permise conform art. 841 din vechiul Cod civil (a treia parte dacă lasă doi copii), iar cealaltă cotă de 1/3 lui Moștior Garofița M. căsătorită Petik în calitate de nepoată de fiu. Nu mai vine la moștenirea acesteia Moștior D. junior care era decedat (06 martie 2006) la data deschiderii acestei succesiuni.
În ce privește cota de 1/4 din imobilul înscris în CF nr.758 Cladova aparținând acestui ultim defunct, Moștior D. junior, aceasta se cuvenea moștenitoarelor acestuia astfel: cota de 1/3 din masa succesorală a acestuia lui Moștior Z. ca soție supraviețuitoare iar lui Moștior Garofița M. căsătorită P. în calitate de fiică pentru cota de 2/3 din masa succesorală a acestuia. Cotele individualizate pe bunuri urmând să fie stabilite de notar care a suspendat procedura succesorală prin încheierea din 10.12.2007 emisă de BNP Toade C. și să emită certificatul de moștenitor potrivit drepturilor stabilite pentru moștenitori pe cale judecătorească.
Având în vedere această stare de fapt, instanța în baza art. 2811 alineat 1 Cod procedură civilă, a admis cererea și a rectificat dispozitivul sentinței civile nr. 442/05.05.2011 și al încheierii din data de 16.10.2008 pronunțate de Judecătoria L. în dosarul nr._, în modalitatea arătată mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Moștior V., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în primul rând, arată că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind îndreptarea erorilor materiale și lămurirea dispozitivului hotărârilor prevăzute la art.281-281 Cod procedură civilă.
Astfel, prin hotărârea atacată nu sunt aduse lămuriri cu privire la dispozitivului sentinței civile 442/05.05.2011 și a încheierii din dala de 16.10.2008 și nici nu sunt îndreptate erori materiale privind calculul cotelor cuvenite moștenitorilor ci sunt modificate dispozitivele hotărârilor, stabilindu-se noi cote, acestea fiind inadmisibile pe calea îndreptării erorilor materiale și a lămuririi dispozitivului.
Pe de altă parte, modalitatea de calcul a cotelor în sentința atacată este eronată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind succesiunea precum și ca urmare a unei interpretări greșite a probelor administrate.
Astfel, arată că, prin sentință s-a stabilit că după Moștior D. senior au rămas moștenitori cu următoarele cote: 1/4 parte din moștenire pentru Moștior M. în calitate de soție supraviețuitoare; iar cota de 3/4 se împarte astfel: cota de 1/4 pentru Moștior D. junior în calitate de fiu, cota de 1/4 pentru Moștior V. în calitate de fiu și cota de 1/4 pentru Moștior Garofița M. căsătorită P. în calitate de nepoată de fiu; ori P. Garofița M., la data deschiderii succesiunii a fost înlăturată de la moștenire de tatăl său, Moștior D. junior; în aceste condiții cota de 3/4 din moștenire se împarte doar între Moștior D. junior și Moștior V., fiind singurii fii pe care i-a avut defunctul Moștior D. senior.
O altă eroare de calcul a cotelor privește și stabilirea cotei ce se cuvine lui Moștior M. din imobilul înscris în CF 758 Cladova, astfel, prin sentință s-a stabilit că acesteia iar fi revenit cota de 3/4 din imobil, ori, după decesul lui Moștior D. senior cota ce se cuvine lui Moștior M. din imobil este de 5/8 compusă din cota de 1/2 sau 4/8 (ca și coproprietar alături de soțul său Moștior D. senior) și cota de 1/8 din imobil ca soț supraviețuitor după decesul soțului Moștior D. senior (reprezentând 1/4 din cota de 1/2 din imobil ce a aparținut soțului său). Prin urmare consideră că prin încheierea din 16.10.2008 au fost stabilite corect cotele părților, având în vedere modificările intervenite pe parcursul litigiului, care au schimbat și calitatea succesorală a părților, astfel încât după defunctul Moștior D. - senior părțile vin la dezbaterea succesiuni ca moștenitori legali, iar după defuncta Moștior M., reclamanta Moștior Z. are calitatea de legatar universal, iar reclamanta P. Garofița-M. și pârâtul Moștior V. au calitatea de moștenitori rezervatari.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.1 lit. a din Legea nr.319/1994 și art. 841 Cod civil, art. 6735 Cod procedură civilă, recurentul arată că, cotele ce se cuvin părților trebuie să se stabilească astfel: după defunctul Moștior D. - senior: lui Moștior V., fiu al defunctului i se cuvine cota de 3/8 - 12/32 din moștenire; lui Moștior Z., noră a defunctului, soție supraviețuitoare a fiului defunctului, Moștior D. - junior, i se cuvine cota de 3/32 din moștenire; lui P. Garofița-M., nepoată de fiu a defunctului, i se cuvine cota de 9/32 din moștenire și lui Moștior M. (decedată) cota de 2/8 - 8/32 din moștenire; iar după defuncta Moștior M.: lui Moștior V., ca moștenitor rezervatar în calitate de fiu, i se cuvine cota de 1/3 din moștenire; lui P. Garofița, ca moștenitoare rezervatară, prin reprezentare (art. 664 C. civ.), în calitate de nepoată de fiu - predecedat, i se cuvine cota de 1/3 din moștenire și lui Moștior Z., ca legatar universal, după reducțiunea testamentului, i se cuvine cota de 1/3 din moștenire.
În ceea ce privește cotele ce se cuvin părților asupra imobilului înscris în CF 758 Cladova, recurentul arată că, trebuie menționat mai întâi că după decesul lui Moștior D. - senior și Moștior D. - junior, dar înainte de decesul lui Moștior M., cotele asupra acestui imobil erau astfel: Moștior V. avea cota de 3/16 - 12/64; Moștior Z. avea cota de 3/64; P. Garofița-M. avea cota de 9/ 64; Moștior M. avea cota de 2/16 - 8/64 (ca soție supraviețuitoare) și 1/2 - 32/64 (ca și coproprietar), total 40/64.
După decesul lui Moștior M., părțile au următoarele cote: Moștior V. cota de 12/64 - 36/192 (după Moștior D. - senior) și cota de 40/192 (după Moștior M.), în total 76/192; Moștior Ziua cota de 3/64 - 9/192 (după Moștior D. -senior) și cota de 40/192 (după Moștior M.), în total 49/192; iar P. Garofița-M. cota de 9/64 (după Moștior D. - senior) și cota de 40/192 (după Moștior M.), în total 49/192.
Astfel, din cele arătate se poate constata că cererea de lămurire a dispozitivului nu este întemeiată și nici nu este admisibilă întrucât Moștior Z. nu are calitate de unic moștenitor după Moștior D. iar prin încheierea din 16.10.2008 și prin sentința civilă nr. 442/5.05.2011 s-a dezbătut, în întregime, succesiunea după Moștior D..
În drept recurentul invocă dispozițiile art. 2813, art. 299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatele Moștior Z. și P. Garofița M. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin încheierea din 16.10.2008, Judecătoria L. a admis în principiu acțiunile părților pentru a se lamuri calitatea de moștenitori, cotele de moștenire, componența masei succesorale, încheiere care a rămas definitivă prin nerecurare în decembrie 2008.
Prin sentința civilă nr.442 din 05.05.2011, Judecătoria L. a tranșat două probleme, respectiv rectificarea suprafeței CF-ului nr. 758 Cladova de la 615 mp la 1195 mp și sistarea stării de indiviziune între moștenitori asupra masei succesorale; hotărâre care de asemenea, a rămas definitivă.
Prin sentința civila nr.474 din 24.07.2014, Judecătoria L. a lămurit, simplificând, unele aspecte; astfel, cotele de moștenire nu au fost schimbate.
Deosebirea dintre cele două hotărâri este pur aritmetică. În ceea ce îl privește pe Moștior V., cota de 12/64 menționată în 2008 reprezintă autoritate de lucru judecat, iar aritmetic 12/64 reprezintă 1/4 din 3/4.
Verificând hotărârea atacată prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă tribunalul va constata că recursul promovat în cauză este fondat pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, analizând cererea reclamantei Moștior Z. adresată instanței la 06.06.2014, rezultă că aceasta a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 442/2011 ce a fost pronunțată în dosarul_, în sensul de a se costata că are calitatea de unic moștenitor al defunctului Moștior D. și de a se stabili ce i se cuvine din moștenire.
Potrivit art. 2811 Cod procedură civilă anterior: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.” Așadar, pe calea lămuririi dispozitivul instanței nu poate fi modificat, ci doar se clarifică înțelesul, întinderea ori aplicarea dispozitivului, sau se înlătură dispozițiile potrivnice, în scopul asigurării posibilității punerii în executare a hotărârii pronunțate.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de a constata calitatea sa de unic moștenitor a defunctului său soț Moștior D. jr. apare ca inadmisibilă câtă vreme a fost formulată pentru prima dată pe calea procedurii lămuririi hotărârii; de altfel, dacă s-ar admite o atare solicitare s-ar ajunge la modificarea hotărârii primei instanțe, care a rezolvat problema vocației succesorale și a cotelor ce se cuvin din moștenire, prin încheierea de admiterea în principiu din 16.10.2008 (f.100 dosar fond).
Așadar, prin susmenționata încheiere, prima instanță a stabilit – luând în considerare cotele de moștenire cuvenite părților în urma decesului numiților Moștior D. senior, Moștior D. junior și Moștior M. – că aceste cote raportat la masa succesorală sunt următoarele: Moștior V. – cota de 76/192, Moștior Z. – cota de 49/192 și P. M. Garofița – cota de 67/192. Pentru a se ajunge la cotele indicate chiar dacă nu a explicat detaliat, prima instanță a reținut că masa succesorală a defunctului Moștior D. jr. se împarte în cotele legale, respectiv: 1/4 revine soției supraviețuitoare Moștior Z. și 3/4 revine fiicei Patrik M. Garofița. Dacă nu ar fi constatat cotele menționate mai sus, instanța nu ar fi ajuns la cotele finale indicate în paragraful 6 al Încheierii din 16.10.2008.
Este de menționat că nici Încheierea din 16.10.2008 și nici sentința civilă 442/2011 a Judecătoriei L. nu au fost atacate de părți cu recurs, astfel că statuările instanței privind cotele finale indicate în paragraful 6 al Încheierii a intrat sub puterea de lucru judecat și nu pot fi modificate în nici un caz printr-o cerere de lămurire dispozitiv; de altfel, prima instanță nu explică în considerentele sentinței civile 474/2014 dată în procedura lămuririi dispozitivului cum a ajuns la cotele de moștenire de 1/3 pentru Moștior Z., respectiv 2/3 pentru Patrik M. Garofița în urma succesiunii defunctului Moștior D. junior (fost soț, respectiv tată al celor două moștenitoare indicate), în condițiile în care nu se vorbește despre existența vreunui testament al acestuia, iar cotele legale de moștenire, conform Legii 319/1944 sunt de 1/4 în favoarea soțului supraviețuitor când vine în concurs cu descendenții defunctului, cărora le revine cota de 3/4 din masa succesorală.
Față de cele expuse anterior, tribunalul va observa că prin sentința civilă 474/2014 a Judecătoriei A., dată în procedura lămuririi dispozitivului se tinde la modificarea cotelor de succesiune stabilite printr-o hotărâre anterioară, definitivă și irevocabilă (mai precis cele indicate în paragraful 6 al Încheierii din 16.10.2008), fapt inadmisibil, astfel că, în baza art. 312 al. 2 Cod procedură civilă anterior raportat la art. 2811 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Moștior V., împotriva sentinței civile nr.474 din 24.07.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, va modifică hotărârea atacată și va respinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442 din 05.05.2011 și a încheierii din 16.10.2008 a Judecătoriei L., formulată de petenta Moștior Z.
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Moștior V., în contradictoriu cu reclamantele Moștior M., Moștior Z. și P. Garofița M., împotriva sentinței civile nr.474 din 24.07.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ .
Modifică hotărârea atacată și respinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442 din 05.05.2011 și a încheierii din 16.10.2008 a Judecătoriei L., formulată de petenta Moștior Z..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier,
C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria L., jud.E. P.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-09-2014, Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








