Legea 10/2001. Sentința nr. 1469/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1469/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 4312/108/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1469
Ședința publică din 21 octombrie 2014
Președinte M. A.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la 17.10.2014 și 29.10.2014, prin serviciul registratură al instanței, intimatele au depus cereri prin care solicită să li se comunice câte un exemplar al cererii de chemare în judecată.
În faza regularizării dosarului, instanța a pus în discuția excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. și declinarea acestei la Judecătoria A..
Asupra excepției necompetenței materiale,
TRIBUNALUL
Constată că prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014, reclamanta M. E. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând obligarea acestora la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului, ca efect al nepunerii în executare a actului administrativ prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că nu a primit despăgubirea. Imobilul său a fost preluat abuziv de S. R. și deși a formulat cerere de despăgubire prin notificare, în baza Legii nr. 10/2001, fiindu-i stabilite despăgubiri nici în prezent nu a fost finalizată procedura. A fost ast6fel privată de dreptul ei de proprietate timp de 8 ani.
În drept invocă, art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 480, art. 1073 și art. 1088 din Codul civil, OG nr. 9/2000. Consideră că cererea sa este scutită de la plata taxelor de timbru în baza art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 modificată.
În faza regularizării instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. și declinarea la Judecătoria A. în baza art. 94 pct. 1 lit. j C.. De asemenea a stabilit în sarcina reclamantei a fost stabilită și obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.933,61 lei conform art. 3 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, având în vedere că nu sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 modificată căci această lege a fost abrogată anterior formulării acestei cereri. Nu este aplicabil nici art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, căci din motivarea acțiunii rezultă că a fost emisă dispoziția de despăgubire în baza acestui act normativ, așa încât incidența legii respective a încetat. De altfel, nici reclamanta nu invocă legea specială, ci normele de drept comun. OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu cuprinde nici o dispoziție similară cele prevăzute anterior de art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, nici o scutire de la plata taxelor de timbru în cazul pretențiilor ce derivă din lipsa folosința bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau a despăgubirii aferente. Prezenta acțiune este una de drept comun având ca obiect pretenții în valoare de 10.000 euro echivalent al sumei de 44.287 lei (la un curs valutar al BNR de 1 euro/4,428 lei la data introducerii acțiunii), cu titlu ude contravaloare a lipsei folosinței imobilului.
Pârâta D.G.R.F.P. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat obligarea reclamantei de a depune acțiunea și comunicarea acesteia părților adverse pentru a-și formula apărare.
Părțile nu au răspuns excepției de necompetență de atribuțiune a instanței, iar reclamanta nu a depus la dosar copiile certificate pentru conformitate cu originalul al dispoziției unității deținătoare emise în baza Legii nr. 10/2001 sau ale hotărârilor judecătorești de recunoaștere a dreptului ei la reparație.
În deliberare asupra excepției de necompetență materială a instanței, ce primează față de cea a timbrării, tribunalul constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta solicită obligarea părților adverse la plata sumei de 10.000 euro, echivalent al sumei de 44.287 lei pentru lipsa folosinței imobilului ce i-a fost preluat abuziv de către S. R. în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989. Din motivarea acțiunii sale coroborat cu chemarea în judecată a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților rezultă că aceasta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și ar fi obținut recunoașterea dreptului la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001. Reclamanta nu a depus la dosar dispoziția respectivă sau hotărârile judecătorești de recunoaștere a acestui drept de creanță, deși i s-a adus la cunoștință această obligație în faza regularizării procesului.
În motivarea în drept a invocat normele de drept comun în materia despăgubirii pentru privarea folosinței unui bun, și anume art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 480 și art. 1073 din Codul civil.
În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001 (conform cărora „Nerespectarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5) atrage obligația deținătorului căruia îi revine această obligație de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit.”), ce ar fi atras competența materială a tribunalului, întrucât art. 25 alin. 5 din același act normativ, de care este legat indisolubil primul text de lege antecitat, prevede că „Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.”.
Așadar, obligația de plată a contravalorii lipsei folosinței imobilului este imputată unității deținătoare (în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001) în temeiul art. 40 din același act normativ cu condiția ca persoanei îndreptățite să îi fi fost recunoscut dreptul de proprietate prin dispoziția de restituire în natură a imobilului. Or, în speță nu este întrunită această din urmă condiție esențială pentru incidența art. 40 din Legea nr. 10/2001, căci, deși în obiectul cererii a arătat că cere lipsa de folosință a imobilului ca efect al nepunerii în executare a actului administrativ prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în motivarea cererii sale de chemare în judecată reclamanta a arătat că „Deși imobilul pentru care ne-au fost acordate despăgubirile a fost preluat în mod abuziv de S. R. și nu am fost despăgubită pentru lipsa de folosință, cererea de despăgubire (notificarea) pe cale administrativă fiind formulată în anul 2001, nici până în prezent nu a fost finalizată această procedură”.
Așadar, văzând că prezenta acțiune este una de drept comun având ca obiect pretenții a căror valoare nu depășește suma de 200.000 lei, iar potrivit art. 94 pct. 1 lit. j din codul de procedură civilă (C.) judecătoriile judecă, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, tribunalul constată că Judecătoria A. are competența materială de soluționare a pricinii conform textului legal de mai sus coroborat cu art. 111 C. ce cuprinde norma alternativă de competență teritorială conform căreia „Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”. Alegerea reclamantei (art. 116 C.) de competență teritorială în favoarea instanței arădene, în funcție de domiciliul reclamantei, rezultă din depunerea cererii la Tribunalul A., iar nu la cel din București de la sediul pârâtelor.
Ținând cont și de faptul că necompetența în situația de față de ordine publică potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 C., tribunalul, în baza art. 131 alin. 2 și art. 132 alin. 3 C., va admite excepția de necompetență materială a Tribunalului A. și va declina această competență în favoarea Judecătoriei A..
Văzândnd că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în acest stadiu procesual,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină în favoarea Judecătoriei A. competența materială de soluționare a acțiunii civile exercitată de reclamanta M. E., CNP_, dom. în A., ., jud. A., cu dom. ales în loc. M., nr. 174B, . (la M. I.) în contradictoriu cu intimații S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., cod fiscal_, reprezentată legal de șef administrație F. M. D. și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, având ca obiect pretenții.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2014.
Președinte Grefier
M. A. V. L.
Red.M.A./Tehnored.M.A.
5 ex./22.10.2014
3 .
Se . – loc. M., nr. 174B, . (la M. I.)
- pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – A., ., jud. A.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
