Contestaţie la executare. Sentința nr. 7407/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7407/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 845/210/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 521
Ședința publică din data de 22 mai 2014
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-au luat în examinare apelurile declarate de contestatoarea . și intimata S.C. I. L. Romania IFN S.A. București împotriva sentinței civile nr. 7407 din 03.12.2013 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei A..
La apelul nominal efectuat la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul contestatoarei - avocat C. I. B. din Baroul A., absent fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință constatându-se că apelurile au fost declarate și motivate în termen, fiind legal timbrate cu câte 500 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul contestatoarei învederează că partea este de acord să plătească ratele de leasing, însă nu și sumele stabilite în plus și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea apelului acesteia și respingerea apelului părții adverse, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial de la prima instanță.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 27.03.2014.2014, constată că prin sentința civilă nr. 7407 din 03.12.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu I. L. România IFN și în consecință s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 350/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. R., ulterioare încuviințării executării silite, intimata fiind obligată să plătească contestatoarei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În dosarul execuțional nr. 350/2013 al B. B. R. executarea silită împotriva contestatoarei a început în temeiul titlului executoriu constând în contractul de leasing nr. 12.752/06.03.2008.
În baza acestui contract contestatoarea a achiziționat în leasing de la intimată, a unui autoturism marca Dacia L. K90 Laureate, la prețul de 10.005,88 euro fără TVA din care contestatoarea a achitat la data încheierii contractului suma de 2000 Euro.
Ulterior contestatoarea a achitat facturile emise până la data de 25.07.2009 în valoare totală 3400 Euro, dată după care a sistat plățile după cum recunoaște.
Conform procesului verbal înregistrat sub nr._/20.12.2010 la . SRL, la data de 16.12.2010 intimata a procedat la ridicarea autoturismului ca urmare a neplății ratelor scadente.
Conform procesului verbal de la fila 48 dosar execuțional intimata a vândut mașina la data de 10.05.2011 cu suma de 2.822,58 Euro fără TVA. Din același act, care reprezintă modul de calcul al creanței de către intimată reiese că contestatoarea i-ar mai datora suma de 36.292,03 lei.
Conform explicațiilor date de intimată prin întâmpinare respectivul mod de calcul se bazează pe prevederile art. 13 din contractul de leasing potrivit cărora, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligațiile financiare ale utilizatorului altele decât cele care au avut deja scadența, devin scadente la termenul indicat de finanțator.
Instanța a considerat că prevederile art. 13 din contractul de leasing reprezintă o clauză abuzivă conform art. 4 din Legea 193/2000 întrucât pe de o parte contractul respectiv nu a fost negociat între părți fiind preformulat, iar pe de altă parte fiindcă respectivele prevederi creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul contestatorului care este obligat a suporta și ratele ulterioare rezilierii contractului de leasing și ulterior preluării bunului de către intimată.
În acest sens instanța, în temeiul art. 711 din noul Cod de procedură civilă, considerând că respectiva creanță nu are un caracter cert conform art. 622 din noul Cod de procedură civilă a dispus anularea actelor de executare ulterioare încheierii încuviințare a executării silite. Pentru stabilirea cuantumului creanței, în temeiul art. 622 se vor avea în vedere ratele scadente până la data de 16.12.2010, când autovehiculul a fost preluat de intimată, precum și penalitățile aferente acelor rate.
În baza art. 453 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă instanța a obligat intimata la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel contestatoarea S.C. C. C. S.A. și intimata S.C. I. L. Romania IFN S.A..
Contestatoarea S.C. C. C. S.A. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate cu precizarea că nu poate arăta exact suma pentru care a formulat apel deoarece a solicitat lămuriri privind întinderea datoriei.
Intimata S.C. I. L. Romania IFN S.A. a solicitat în principal admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației la executare silită ca neîntemeiată. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și menținerea actelor de executare pentru recuperarea debitelor ce nu au fost calculate în baza clauzei 13 din condițiile generale de leasing financiar, respectiv: 1.242,09 lei reprezentând facturi neachitate; 973,80 lei reprezentând penalități la facturi neachitate și 11.635,28 lei reprezentând penalități la facturi achitate cu întârziere.
În motivarea apelului, reluând starea de fapt, intimata a arătat că instanța de fond a reținut în mod nelegal caracterul abuziv al clauzei 13 din condițiile generale de leasing financiar raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, că . nu este consumator și prin urmare nu poate invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000. Consumatorul nu poate fi decât o persoană fizică care își procură pentru uzul său propriu sau familial bunuri și servicii, spre deosebire de persoana juridică care are un scop profesional. Așadar, . nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 193/2000, fapt ce atrage nelegalitatea sentinței atacate.
Se mai arată că în cauză nu s-a probat în niciun fel caracterul abuziv al clauzei 13 din condițiile generale de leasing financiar, prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar clauza 13 din condițiile generale de leasing financiar împiedică apariția unei situații de dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante. Ratele de leasing trebuie restituite în totalitate, acestea reprezentând finanțarea acordată și, prin urmare, prin neachitarea lor, prejudiciul înregistrat este evident.
În concluzie, clauza 13 reprezintă o transpunere convențională a principiilor Codului civil Român, prin care creditorul are dreptul de a recupera în totalitate prejudiciul suferit și beneficiul nerealizat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar contestatoarea . a solicitat respingerea apelului declarat de . IFN SA, ca fiind netemeinic, invocând excepția netimbrării suficiente a acestuia.
Contestatoarea apreciază că nu se poate ajunge la suma calculată de către . IFN SA, decât doar dacă există clauze abuzive în contractul de leasing, clauze care au fost bine stabilite și desființate de instanța de fond și în spiritul legii, prin existenta Legii 193/2000, lege cadru, beneficiari sunt atât persoane fizice cât și persoane juridice.
Apelul urmăritoarei S.C. I. L. România IFN S.A București, este fondat, urmând a fi admis în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, iar sentința apelată va fi schimbată în tot, în sensul respingerii contestației la executare, cu consecința respingerii apelului declarat de contestatoarea împotriva aceleași sentințe, pentru considerentele următoare.
Prima instanță și-a întemeiat în mod nelegal soluția pe dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000, calificând drept abuzive clauzele art. 13 din contractul de leasing în condițiile în care contestatoarea nu a invocat respectivele dispoziții legale, incidența acestora nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și mai mult, în conformitate art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, dispozițiile acestui act normativ se aplică doar consumatorilor - persoane fizice.
În realitate, singura obiecție formulată de contestatoare a privit cuantumul debitului urmărit, apreciind că acesta ar consta fie în contravaloarea celor 17 rate neachitate (3400 euro), fie în diferența dintre valoarea de nou a autoturismului și sumele obținute pentru acesta (1782,42 euro), sens în care solicită prezentarea unui desfășurător cu modul de calcul a sumei cerute de urmăritoare.
Această apărare este nefondată în contextul general al contractului de leasing pe care finanțatorul îl încheie în scopul obținerii de profit și prin raportare la prevederile art. 13 din contract, perfect aplicabile pentru situația încetării înainte de termen a contractului datorită neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către utilizatorul – contestator, care îndreptățesc pe finanțator să calculeze toate creanțele ce decurg din contract, inclusiv dobânda de prefinanțare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, primele de asigurare până la radierea bunului de pe numele finanțatorului, valoarea însumată a tuturor celorlalte obligații financiare prevăzute în sarcina utilizatorului, scadente dar neplătite, cheltuielile ocazionate de încetarea înainte de termen a contractului, cheltuieli de executare silită, diferențe de curs valutar, penalități de întârziere etc.
Împrejurarea că societatea comercială contestatoare a continuat să folosească autoturismul timp de încă 17 luni de la plata ultimei rate de leasing nu se poate constitui într-o cauză de micșorare a debitului urmărit, deoarece avea posibilitatea să predea benevol autoturismul către finanțator fără a aștepta demersurile acestuia din urmă; nu se poate invoca necunoașterea existenței în ființă a contractului de leasing pentru lipsa facturilor începând cu luna august 2009, deoarece conform art. 10.4 din contract, utilizatorul este obligat să plătească ratele de leasing și orice alte sume prevăzute în Contractul de leasing la datele scadente stabilite conform contractului, independent de primirea facturilor fiscale.
De altfel, conform înscrisurilor de la filele 34 – 35, finanțatorul a înștiințat în mod repetat, în anul 2009, pe utilizator despre situația plăților restante și perspectiva rezilierii contractului de leasing.
Tribunalul mai constată că modul de calcul a sumelor urmărite a fost adus la cunoștința contestatoarei care nu a arătat în ce constă în concret eventualele erori de calcul ori sume nedatorate și nu a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize judiciare în acest scop, mărginindu-se să afirme propria viziune asupra sumelor datorate, ce nu ține cont de prevederile contractuale asumate; în apel, cu înscrisurile de la filele 14- 28 s-au detaliat componentele „Calculului de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate”, conținând debitul urmărit silit, de asemenea fără obiecțiuni concrete din partea contestatoarei.
Văzând că potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată în apel, nefiind solicitate de partea care a câștigat procesul,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de urmăritoarea S.C. I. L. Romania IFN S.A. București împotriva sentinței civile nr. 7407 din 03.12.2013 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei A. pe care o schimbă în tot în sensul că respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. C. S.A. Satu Nou jud. A. împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. 350/2013 al B.E.J. Barar R. din A..
Respinge apelul declarat de contestatoare împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Red. S.C.Ș.
Tred. M.I.
4 ex/23.06.2014
2 . comunică cu:
- . - Satu Nou, FN, județul A.
- I. L. ROMÂNIA IFN SA - sector 2, București, sediu ales - ., .> Prima instanță: Judecătoria A., judecător F. V. B.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
