Revendicare mobiliară. Sentința nr. 161/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 161/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 1210/246/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1048/A
Ședința publică din 24 noiembrie 2014
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții J. P. și J. A. M., în contradictoriu cu intimatul V. V., împotriva Sentinței civile nr.161 din 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._, având ca obiect revendicare mobiliară, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelanților avocat A. L. din Baroul A. în substituirea avocatului titular V. G. Adelin din Baroul M. și intimatul V. V., absenți fiind apelanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform încheierii camerei de consiliu din data de 18.11.2014 în dosarul nr._ /a2.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul apelanților depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul apelanților solicită admiterea apelului, casarea/ modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii precizate, cu consecința redobândirii de către apelanții proprietari și a posesiei bunurilor litigioase, împreună cu fructele acestora, iar în subsidiar în situația în care restituirea nu este posibilă în natură, obligarea intimatului la plata contravalorii animalelor și fructelor produse, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în prima instanță.
Intimatul V. V. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 13 august 2014 constată că prin sentința civilă nr. 161 din 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ s-a respins acțiunea formulată și completată de reclamanții J. P. și J. A.-M. în contradictoriu cu pârâtul V. V..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din anul 1997 până la sfârșitul anului 2012, pârâtul V. V. în calitate de ginere, fiind căsătorit cu fiica reclamanților J. P. și J. A.-M., a locuit împreună cu aceștia gospodărindu-se împreună, aspecte confirmate în declarațiile martorilor propuși de reclamanți.
Astfel cum rezultă din coroborarea probelor menționate, membrii familiei, respectiv reclamanții, pârâtul și soția acestuia, nu erau încadrați în muncă, ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor. În anul 1997 când s-a mutat pârâtul la reclamanți, în gospodărie exista un număr de capete de ovine la care s-au adăugat capatele de ovine aduse de pârât ca zestre, numărul ovinelor crescând în cursul anilor ca urmare a contribuției membrilor familiei. Astfel, pârâtul recunoaște în cadrul probei cu interogatoriul că în anul 2012 familia deținea aproximativ 360 de oi.
Totodată, în cadrul probei cu interogatoriul pârâtul a recunoscut că în prezent, nu mai locuiește cu reclamanții, iar din oile menționate se află în posesia sa 218 capete ovine. În cuprinsul întâmpinării și în interogatoriu, pârâtul a arătat că dintre utilajele dobândite prin munca familiei, solicitate de reclamanți, el deține tractorul agricol, remorca, cositoare mecanică, presă pentru balotat, mașina de ierbicidat, aflându-se la reclamanți căruța, plugul, discul și semănătoarea.
Reclamantul a confirmat faptul că se află la el utilajele menționate.
Conform declarației martorului N. Janos pârâtul a dat reclamanților 60 de oi în luna noiembrie 2012, aspect confirmat și de către reclamanți.
De asemenea, prima instanță a reținut că, din analiza evidențelor Primăriei Comunei Tauț cu privire la situația bunurilor și componența gospodăriei părților pentru perioada 1997-2012 rezultă că încă din anul 1997 până în anul 2012 inclusiv, pârâtul V. V. apare înscris ca membru al familiei privind gospodăria de la numărul administrativ 329, localitatea Tauț, jud. A., locuința reclamanților. Apar animalele pentru fiecare an, începând cu anul 1998 fiind declarate 70 capete de ovine, fiind obținuți până în 1999, 50 capete miei, astfel încât, până în anul 2012 apar declarate 400 capete ovine. Totodată sunt menționate și utilajele agricole pentru fiecare an, respectiv pentru anul 2012 fiind consemnat: un tractor, un plug pentru tractor, o grapă cu tracțiune mecanică, o semănătoare cu tracțiune mecanică, o mașină pentru ierbicidat, o cositoare cu tracțiune mecanică, o presă pentru balotat, o remorcă pentru tractor, o căruță.
În consecință, prima instanță a constatat că este neîntemeiată susținerea reclamanților cu privire la faptul că ovinele și utilajele agricole ar reprezenta doar proprietatea acestora, cât timp din coroborarea întregului material probator, rezultă că și pârâtul a contribuit la dobândirea bunurilor menționate, fără a avea stabilită încă o cotă parte ideală din drept.
Dreptul de proprietate în devălmășie reprezintă o formă a dreptului de proprietate comună și se particularizează prin aceea că titularii săi nu au determinată nici măcar o cotă-parte ideală, matematică din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracționate în materialitatea lor. În anul 1997 când părțile au început să se gospodărească în comun, art.30 alin.1 din Codul familiei reglementa singurul caz în care devălmășia rezultă din lege. Aceasta nu înseamnă însă că este exclus sau interzis de lege ca devălmășia să aibă alt izvor.
În prezenta cauză, având în vedere materialul probator administrat, prima instanță a reținut că și pârâtul a contribuit la dobândirea bunurilor a căror revendicare o solicită reclamanții, existând un drept de proprietate în devălmășie cu privire la bunurile menționate, dobândite în perioada în care părțile s-au gospodărit în comun.
Prima instanță, nu a putut proceda la stabilirea calității de coproprietari și a cotelor-părți, cât timp, deși s-a pus în discuția părților, reclamanții nu au solicitat partajarea bunurilor, învestind instanța doar cu acțiunea în revendicare, respectiv cu acțiunea în răspundere delictuală, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, timbrată corespunzător, privind partajul, înțelegând să-și formuleze apărarea doar prin susținerea, ce s-a dovedit a fi întemeiată, cu privire la faptul că și pârâtul are o contribuție la dobândirea bunurilor.
Pentru toate aceste considerente, întrucât codevălmașii nu pot promova acțiune în revendicare unul împotriva celuilalt, având drepturi concurente și simultane asupra bunurilor, în temeiul art.480 Cod civil, prima instanță a respins acțiunea formulată și completată de reclamanții J. P. și J. A.-M. în contradictoriu cu pârâtul V. V..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanții J. P. și J. A.-M. prin care solicită casarea/modificarea în tot a sentinței civile nr. 161/24.04.2014, aceasta fiind netemeinică, nefondată și nelegală, în sensul admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată, cu consecința redobândirii de către aceștia a posesiei bunurilor mobile constând în animale și utilaje agricole aflate în proprietatea acestora absolută, iar, în subsidiar în situația în care această restituire nu este posibilă în natură, solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii animalelor și fructelor produse.
În motivare, apelanții consideră că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a legii, a stării de fapt fiind totodată nemotivată și nefondată, cuprinzând dispoziții contradictorii, cu neputința de a fi duse la îndeplinire.
În susținerea celor exprimate, consideră că se impune a fi analizate următoarele aspecte: În ceea ce privește starea de fapt și după cum au demonstrat în fața primei instanțe, apelanți sunt proprietari ai animalelor și utilajelor obiect al litigiului, plătind pentru acestea impozite către primăria Tauț și figurând de ani de zile în evidențele Apia și ale medicului veterinar.
Arată că au încredințat animalele intimatului pentru a le pășuna, având în vedere vârsta apelanților și faptul că nu se mai pot ocupa zilnic de ele.
Învederează instanței că, intimatul a refuzat să le înapoieze animalele, cu toate stăruințele acestora, continuând să culeagă roadele, fără a deține vreun titlu în acest sens și fără a încerca o rezolvare amiabilă a litigiului.
În conformitate cu doctrina juridică, acțiunea în revendicare formulată este „acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar”, prin urmare, apelanții având obligația de a dovedi calitatea procesuală, atât a lor, cât și a intimatului.
De asemenea, arată că din probațiunea administrată, respectiv, înscrisuri, interogatorii, martori, se desprinde fără putință de tăgadă calitatea apelanților de proprietari ai bunurilor revendicate. Această calitate fiind confirmată prin actele depuse, respectiv, adeverințe de la Apia, medicul veterinar și Primăria Tauț.
Pe de altă parte, și în virtutea aceleași probațiuni administrate se desprinde calitatea de posesor neproprietar (cel puțin în parte) a intimatului. Acesta recunoaște faptul că aceste bunuri sunt în realitate proprietatea apelanților (cota de 34 din animale și integral utilajele) și recunoaște faptul că se află în posesia sa de mai bine de doi ani de zile, acesta culegând fructele și refuzând să le înapoieze proprietarilor apelanți.
Apelanții subliniază că eventualitatea dobândirii în cote părți a acestora nu are relevanță în speță și nu este susținută de nici o altă probă, invocând în acest sens, dispozițiile art. 309 Cod procedură civilă.
În consecință, deoarece toate probele administrate converg spre constatarea dreptului de proprietate mobiliară al apelanților, consideră că, în situația în care intimatul apreciază, că are o cotă de participare de 3/4 la dobândirea bunurilor, acesta ar avea la dispoziție mijloace specifice de apărare a pretențiilor sale, iar hotărârea atacată, prin menținerea în posesia intimatului a bunurilor litigioase nu face altceva decât să încurajeze abuzul de drept.
De asemenea, apelanții consideră că nu poate fi primită susținerea primei instanțe privitoare la dreptul de coproprietate devălmașă a părților, susținere nefundamentată de nici o probă în cauză, pentru simplul fapt că, pe de o parte instanța de fond nu a fost investită cu un astfel de petit asupra căruia să se pronunțe, iar pe de altă parte, deoarece contravine normelor legale.
Apelanții arată că instanța de fond a reținut faptul că și intimatul a contribuit la dobândirea bunurilor a căror revendicare o solicită, alegație lipsită de substanță câtă vreme acesta nu a promovat un petit care să justifice dreptul său de proprietate în parte sau pretențiile sale civile.
Totodată, arată că nu există un „drept de proprietate în devălmășie dobândite în perioada în care părțile s-au gospodărit în comun”, deoarece acesta nu poate fi dobândit din fapte juridice (art. 667-668 Cod civil).
Apelanții nu înțeleg cum art. 480 Cod civil, pe care se întemeiază hotărârea instanței de fond, poate conferi un drept de proprietate doar intimatului (asupra cotei de 1/4 potrivit propriei mărturisiri) fără a avea eficacitate și a proteja și interesele apelanților, cu atât mai mult cu cât eventualul drept de coproprietate al intimatului nu a fost solicitat și nu a fost constatat prin hotărâre.
De altfel, potrivit prevederilor art. 637 Noul cod civil „fructele se cuvin tuturor coproprietarilor potrivit cu cota lor parte”, ca urmare, apelanții consideră că cererea lor ar fi trebuit admisă cel puțin în parte, pentru cota de proprietate necontestată.
Pentru toate aceste motive, apelanți solicită admiterea apelului formulat, casarea/modificarea în tot a sentinței civile nr. 161/24.04.2014 atacată pe această cale, în sensul admiterii cererii precizate, cu consecința redobândirii de către aceștia și a posesiei bunurilor litigioase, împreună cu fructele acestora, iar, în subsidiar, în situația în care această restituire nu este posibilă în natură, solicită obligarea intimatul la plata contravalorii animalelor și fructelor produse.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat de apelanți, ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul arată că, motivele invocate de apelanți sunt neîntemeiate și nelegale, raportat la obiectul dedus judecății și la probele administrate în cauză, inclusiv interogatoriul acestora din care reiese o cu totul altă stare de fapt și de drept, decât cea reiterată de aceștia în motivele de apel.
De asemenea, consideră că toate pretențiile apelanților sunt neîntemeiate și neconforme cu realitatea, adevăratele raporturi juridice dintre apelanți și intimat fiind cele reținute în mod temeinic și legal de către instanța de fond în urma probatoriului administrat în prezenta cauză.
Totodată, arată că toate bunurile mobile revendicate de către apelanți ca fiind proprietatea lor exclusivă, sunt dobândite prin munca comună și contribuție egală de ½ părți de către apelanți, intimat și soția acestuia (fiica apelanților), în timpul gospodăririi împreună, așa cum rezultă și din depozițiile martorilor, înscrisuri, precum și din interogatoriul apelantului.
Intimatul învederează instanței faptul că, la venirea sa în gospodăria apelanților, aceștia aveau un număr de 60 capete ovine, pe care în urma separării în fapt la sfârșitul anului 2012 le-a restituit apelanților.
De asemenea, mai arată că în anul 1998 a adus în gospodăria apelanților un număr de 80 capete ovine ca bun propriu, primite de la părinții săi, acestea nefăcând parte din masa partajabilă.
După 1998, perioadă în care încă se gospodăreau împreună, intimatul arată că el personal a mai cumpărat un număr de 70 capete ovine, acest lucru rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, aceste ovine ar putea face obiectul partajului, întrucât ovinele în număr de 60 de capete proprietatea exclusivă a apelanților, le-a restituit la sfârșitul anului 2012, după ce s-au separat în fapt în luna iunie 2012, iar toate ajutoarele au fost primite de apelanți (inclusiv pe ovinele proprietatea intimatului) prevalându-se de faptul că ei erau trecuți în registrul agricol, lucru ce rezultă din adeverința eliberată de Primăria Tauț, consideră că el nu poate fi obligat la plata acestor foloase.
Mai mult, intimatul arată că în urma separării în fapt, între acesta și apelanți a avut loc un partaj pe cale amiabilă, așa cum recunoaște și apelantul la interogatoriu, asupra bunurilor revendicate.
Pentru toate aceste motive, intimatul solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Coroborând probele administrate în fața primei instanțe, se reține că membrii familiei părților din litigiu nu au fost încadrați în muncă, ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor. În cursul anul 1997, pârâtul-intimat s-a mutat în locuința reclamanților-apelanți, aducând ca zestre ovine, fapt ce a contribuit la creșterea numărului de ovine aparținând membrilor familiei.
Cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, pârâtul-intimat a susținut că deși în prezent, nu mai locuiește cu reclamanții-apelanți, cu toate acestea, o parte din oile, ce fac obiectul litigiului, se află în posesia sa.
Martorul N. Janos a susținut că pârâtul-intimat a dat reclamanților-apelanți 60 de oi în luna noiembrie 2012, stare de fapt confirmată de către reclamanții-apelanți.
În egală măsură, din evidențele Primăriei Comunei Tauț, referitoare la gospodăria părților rezultă că din anul 1997 până în anul 2012 inclusiv, pârâtul-intimat V. V. a fost înscris ca membru al familiei ce deținea gospodăria aflată în locuința reclamanților-apelanți și că, până în anul 2012 au fost declarate 400 capete ovine. Din aceleași evidențe rezultă și utilajele agricole pentru fiecare an până în anul 2012.
Așa fiind, prima instanță a reținut corect faptul că, din coroborarea întregului material probator, rezultă contribuția pârâtului-intimat la dobândirea bunurilor ce se solicită a fi revendicate, împrejurare ce duce la determinarea modalității dreptului de proprietate al părților din litigiu ca fiind un drept de proprietate în devălmășie.
Devălmășia este acea proprietate comună care se caracterizează prin faptul că titularii nu au precizată cota-parte ce ar reveni fiecăruia din dreptul de proprietate, ci acesta este nefracționat, deci dreptul de proprietate nu este divizat și, cu atât mai mult, nici lucrul sau lucrurile nu sunt fracționate.
Rezultă că, în cazul devălmășiei, codevălmașii nu pot promova unul împotriva altuia o acțiune în revendicare a bunurilor deținute în această modalitate. Este necesară mai întâi efectuarea operațiunii de partaj, urmând ca, în funcție de rezultatul acesteia, mai precis de modalitatea de atribuire a bunurilor, să fie determinată proprietatea exclusivă a unuia sau a altuia dintre coproprietari și mai apoi să poată fi promovată o eventuală acțiune în revendicare de către proprietarul exclusiv dacă i se încalcă atributul posesiei.
Cum, în speță, nu s-au putut stabili cotele-părți, întrucât nu a fost solicitată partajarea bunurilor, instanța fiind sesizată doar cu o acțiune în revendicare, și cum, potrivit celor ce preced, codevălmașii nu pot promova acțiune în revendicare unul împotriva celuilalt, având drepturi concurente și simultane asupra bunurilor, prima instanță a respins corect acțiunea formulată și precizată de reclamanții-apelanți, motiv pentru care, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat.
Cheltuielile de judecată avansate de stat cu titlu de ajutor public judiciar rămân în sarcina acestuia.
Avînd în vedere că intimatul nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții J. P., CNP_ și J. A. M., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 19, ., în contradictoriu cu intimatul V. V. cu domiciliul procesual ales în Tauț, nr. 329, județul A., împotriva Sentinței civile nr.161 din 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Cheltuielile de judecată avansate de stat cu titlu de ajutor public judiciar rămân în sarcina acestuia.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2014.
Președinte,Judecător, Grefier,
R. MihalașCristian C. A. F. M.
Red.CCA/Thred.LK/28.11.2014
Ex.4/2 .>
se comunică:
apelanților J. P. și J. A. M. - ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 19, .
intimatului V. V. - cu domiciliul procesual ales în Tauț, nr. 329, județul A.
Prima instanță: Judecătoria Ineu, judecător P. I. A.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 847/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
