Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 25-03-2014, Tribunalul ARAD

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 11885/55/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

Secția civilă

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 387

Ședința publică din 25 martie 2014

Președinte L. L. Judecător S. O. S.

Grefier M. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții – reclamanți S. R. și S. Z. în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. A. împotriva sentinței civile nr. 7624/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal se prezintă apelantul – reclamant și reprezentanta intimatei – pârâte – avocat D. A. din Baroul A., lipsă fiind apelanta – reclamantă și intimata – pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu 345,20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depusă prin serviciul registratură la data de 24.03.2014 cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare de către intimata – pârâtă.

Apelantul – reclamant solicită audierea martorului H. C..

Reprezentanta intimatei – pârâte depune împuternicire avocațială, arată că prima instanță a respins cererea de probațiune și lasă la aprecierea instanței audierea martorului.

Instanța, având în vedere poziția reprezentantei intimatei – pârâte, respinge cererea de probațiune formulată de apelantul – reclamant, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.

Apelantul – reclamant solicită admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Reprezentanta intimatei – pârâte arată că nu se opune admiterii apelului și admiterii acțiunii.

Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, înregistrat la Tribunalul A. la data de 13.02.2014, constată că prin sentința civilă nr. 7624/11.12.2013 Judecătoria A. a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic și rectificare de carte funciară, formulată de reclamanții S. R. și S. Z. în contradictoriu cu pârâta B. A..

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că la data de 02.07.2006 reclamanții și autorul pârâtei, B. G., au încheiat o promisiune de vânzare cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată prin care promitentul vânzător s-a obligat să transfere reclamanților dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc contractului de vânzare cumpărare în formă autentică are ca premisă refuzul promitentului vânzător de a-și onora obligația de a transfera în mod valabil dreptul de proprietate.

În speță însă, această condiție nu este îndeplinită. Din întâmpinarea pârâtei prima instanță a reținut că aceasta nu se opune pronunțării hotărârii, respectiv emiterii unui act în formă autentică, act ce conferă efect translativ de proprietate.

D. urmare, prima instanță a constatat că prezenta cauză nu are un caracter contencios, pentru rezolvarea situației juridice a părților nefiind necesară intervenția instanței.

Față de împrejurarea arătată de pârâtă că acesta nu s-a putut deplasa la notar datorită vârstei și stării sale de sănătate prima instanță a considerat că aceasta nu poate fi asimilată unui refuz, atâta vreme cât potrivit art. 11 din Legea nr. 36/1995 contractul de vânzare cumpărare poate fi perfectat de către notarul public și la domiciliul pârâtei, iar în cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea demers.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții S. R. și S. Z., prin care au solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței primei instanței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

În motivare au arătat că în mod greșit prima instanță a procedat la respingerea acțiunii.

Au subliniat că pârâta, reprezentată în cauză prin avocat, a depus întâmpinare și a arătat că nu este de acord să se prezinte la notar, dar că nu se opune admiterii acțiunii.

În consecință, au arătat că greșit prima instanță a reținut că nu există premisa refuzului promitentului vânzător de a-și onora obligația de a transfera în mod valabil dreptul de proprietate.

Au învederat că însăși pârâta declară că nu este de acord să semneze contractul de vânzare – cumpărare, contract încheiat în anul 2006 și de atunci pârâta ar fi trebuit să se prezinte la notar. Prin acest refuz au subliniat că sunt prejudiciați inclusiv raportat la faptul că nu beneficiază de ajutoare pentru agricultură, deși folosesc acest teren. Au dorit să dovedească cu martorul propus că pârâta refuză să se prezinte la notar, dar prima instanță a considerat că nu este necesar să audieze martorul propus.

Au învederat că respingerea acțiunii în modul în care a procedat prima instanță constituie o încălcare a liberului acces la justiție, drept prevăzut de art. 21 din Constituția României. Au subliniat că în acest sens s-a pronunțat și Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul ședințelor de unificare a practicii, respectiv că nu este necesară dovada prezentării la notar, respingerea acțiunii pentru acest motiv fiind o încălcare a drepturilor fundamentale.

În drept au invocat art. 466 și următoarele din Cod procedură civilă.

Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 476 – 480 noul Cod procedură civilă Tribunalul reține că nu este fondat.

Verificând hotărârea atacată tribunalul constată că prima instanță a reținut o stare de fapt astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În mod eronat susțin apelanții că pârâta ar fi declarat că refuză să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Din actele dosarului nu rezultă un refuz al pârâtei de a transfera dreptul de proprietate ca în condițiile esențiale în admisibilitatea unei acțiunii pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.

În mod întemeiat a apreciat și prima instanță că starea de sănătate a pârâtei nu poate fi asimilată cu un refuz, sens în care a și făcut trimitere la dispozițiile art.11 din Legea nr.36/1995.

Pentru aceste considerente în baza art. 480 NCPC tribunalul va respinge apelul declarat de către reclamanții S. R. cu domiciliul în municipiul A., ., județul A. și S. Z., cu domiciliul în municipiul A., .. 511, . în contradictoriu cu pârâta B. A. cu domiciliul în municipiul A., ., . împotriva sentinței civile nr. 7624/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către reclamanții S. R. cu domiciliul în municipiul A., ., județul A. și S. Z., cu domiciliul în municipiul A., .. 511, . în contradictoriu cu pârâta B. A. cu domiciliul în municipiul A., ., . județul A. împotriva sentinței civile nr. 7624/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2014.

Președinte Judecător Grefier

L. L. S. O. S. M. C.

Red.LL/17.04.2014

Thred MC

5 ex./3 .

Se comunică cu:

- apelantul - reclamant S. R. cu domiciliul în municipiul A., ., județul A.

- apelanta - reclamanta S. Z., cu domiciliul în municipiul A., .. 511, .

- intimata - pârâta B. A. cu domiciliul în municipiul A., ., . județul A.

Primă instanță –Judecătoria A. - judecător A. – B. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 25-03-2014, Tribunalul ARAD