Contestaţie la executare. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 11055/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3/A
Ședința publică din 12 ianuarie 2015
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de DRPP Timișoara, prin Secția Drumuri Naționale D., în contradictoriu cu intimata ., împotriva Sentinței civile nr.4332 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța față de cererea formulată de intimată prin întâmpinare de anulare ca netimbrat a apelului declarat, constată că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
Nefiind formulate cereri și văzând că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 20.11.2014, constată că prin sentința civilă nr.4332 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. N. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri și Poduri din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, s-a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 204/2014 al B. L. B. și s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 64 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr._/14.04.2011 s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a achita suma de 28 euro (114,76 lei) reprezentând tarif de despăgubire. Întrucât aceasta nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, intimata a început executarea silită împotriva contestatoarei, executarea fiind încuviințată prin încheierea nr. 3660/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Împotriva executării silite s-a formulat contestația la executare de față, contestatoarea solicitând anularea executării motivat de faptul că:
1.– a intervenit prescripția executării silite întrucât procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal în termen de 30 zile de la întocmirea acestuia;
2.– executarea silită a tarifului de despăgubire nu are la bază un act care constituie titlu executoriu întrucât tariful de despăgubire nu este prevăzut în procesul-verbal de contravenție, ci în înștiințarea de plată;
3.– cheltuielile de executare sunt vădit nelegale/disproporționate raportat la obiectul dosarului de executare silită.
Prima instanță a reținut că, contestația la executare este întemeiată pentru motivele ce urmează:
Conform art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001: „executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001: comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prima instanță a constatat că în speță procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare, la data de 19.04.2011, fără a se fi încercat anterior comunicarea prin poștă. Ca atare, având în vedere și Decizia în interesul legii nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, instanța constată că procesul-verbal nu s-a comunicat în mod legal și prin urmare, s-a prescris executarea sancțiunii amenzii cât și a tarifului de despăgubire. Contrar susținerilor intimatei, prin luarea în considerare a Deciziei în interesul legii mai sus menționate nu se face aplicarea retroactivă a unor dispoziții legale întrucât dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 nu s-au modificat prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție oferind doar interpretarea unor dispoziții legale în vigoare, care oricum erau interpretate de multe instanțe în sensul arătat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, nu s-a pus problema aplicării lor retroactive, fiind vorba doar de interpretarea unor dispoziții legale în vigoare și nu de o dispoziție legală nouă.
În ce privește inadmisibilitatea invocării unor motive ce țin de fondul dreptului pe calea contestației la executare conform art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, inadmisibilitate invocată de intimată, prima instanță a constatat că aceasta nu este incidentă în speță întrucât contestatoarea nu a invocat motive ce țin de fondul dreptului de creanță al intimatei.
Ca atare, având în vedere considerentele expuse anterior prima instanță a constatat că în speță a intervenit prescripția executării tarifului de despăgubire astfel că a admis contestația la executare formulată de contestatoare.
Constatând întemeiat primul motiv invocat de contestatoare, prima instanță a considerat că nu se mai impune analizarea și celorlalte motive, executarea silită urmând a fi anulată în totalitate pentru intervenirea prescripției executării.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f) Cod procedură civilă, a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 64 lei achitată, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de DRPP Timișoara, prin Secția Drumuri Naționale D., solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea apelului arată că sentința apelată este netemeinică și nelegală.
Temeiul reținut de instanță prin care a admis contestația la executare și anume, comunicarea prin poștă „cu aviz de primire” a procesului verbal este din punctul de vedere al societății neoperabil în prezenta cauză. Astfel, a devenit obligatorie comunicarea cu aviz de primire doar în urma Deciziei nr. 10 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art.31, alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată.
Cu privire la Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, societatea aplică aceste prevederi din momentul intrării în vigoare a acesteia, iar obligativitatea instanțelor judecătorești de a respecta această procedură de comunicare este de la data publicării în Monitorul Oficial. Așadar în anul 2011 în momentul afișării procesului-verbal societatea nu avea posibilitatea cunoașterii acestei decizii și ca urmare comunicarea s-a realizat prin afișare la domiciliul contravenientului, care în acel moment era în conformitate cu prevederile art. 27 al OG nr. 2/2001. Ca urmare, chiar dacă conform art. 517 alin. 4 din Noul Cod Procedura Civilă „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial” nu poate avea efect retroactiv în aplicarea acestor proceduri de comunicare întrucât, legea dispune numai pentru viitor, și „decizia se pronunță numai în interesul legii”.
Modalitatea de a executa tarifele de despăgubiri este reglementată de art. 25 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.
Întrucât societatea dovedește legalitatea comunicării procesului procesului-verbal de constatare a contravenției printr-un „proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției” semnat de martor, în momentul afișării, consideră că procedura de comunicare a fost realizată în conformitate cu art. 27 al ordonanței 2/2001, care la aceea dată prevedea comunicarea prin poștă sau prin afișare la domiciliul contravenientului.
Intimata S.C. N. S. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat anularea sau respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate; în subsidiar, în situația admiterii apelului, solicită trimiterea cauzei pentru judecarea în fond către Judecătoria A..
În motivarea întâmpinării arată că prin somația datată 13.06.2014, comunicată societății la data de 19.06.2014, i s-a comunicat de către B. B. L. împrejurarea că s-a demarat împotriva sa, la solicitarea C. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara o executare silită pentru suma de 28 euro (echivalent lei), în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11 nr._/14.04.2011 întocmit de către agentul constatator I. Vidrascu din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., anexat somației.
S-a mai comunicat că datorează și cheltuieli de executare în cuantum de 716,88 lei calculate la creanța de 28 euro.
Intimata sub un prim aspect invocă nulitatea apelului declarat în cauză ca urmare a netimbrării (insuficientei timbrări a acestuia) și în al doilea rând solicită instanței să constate că apelul nu este motivat în drept, nefiind respectată cerința art. 470 Noul Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la problematica prescripției, intimata apreciază că soluția pronunțată de Judecătoria A. este temeinică și legală.
După cum a învederat și în cadrul acțiunii, societății nu i s-a comunicat niciodată procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11 nr._/14.04.2011. Acolo unde din eroare nu a achitat în decursul timpului rovinietă a achitat benevol sumele stabilite de C. în sarcina ., iar acolo unde, în mod nelegal i s-au imputat sume, a acționat în instanță obținând anularea proceselor-verbale nelegal întocmite. Or, raportat la procesul verbal ante-menționat, a învederat și învederează că nu le-a fost niciodată comunicat, luând act de acesta strict în condițiile emiterii somației de către organul de executare.
În cauza dedusă judecății, societatea nu a avut niciodată cunoștință de procesul-verbal actualmente pus în executare, altminteri ar fi verificat veridicitatea celor constatate și ar fi acționat pe cale de consecință, fără a rămâne în pasivitate.
Din actele de la dosarul execuțional se constată că procesul-verbal le-ar fi fost comunicat prin afișare la 19.04.2011 (este puțin verosimil ca un proces-verbal întocmit la 14.04.11 să fi fost comunicat în termen de 5 zile, iar caracterul fictiv al comunicării rezultă și din faptul că scriptul nu a ajuns niciodată la destinatar), și nicidecum în modalitatea comunicării cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ceea ce face ca însăși comunicarea să fi fost viciată.
Tocmai pentru a evita astfel de situații în care, în mod formal au fost dresate procese verbale de afișare, fără ca actul să fi ajuns la cunoștința destinatarului, instanța supremă a statuat în 2013 prin Decizia 10 din 10 iunie 2013 publicată în MO 450 din 23 iulie 2013, obligatorie raportat la dispozițiile art. 330 ind. 7 Cod procedură civilă.
Decizia instanței supreme a avut în vedere necesitatea de a contura o interpretare și aplicare a legii, de natură a asigura și respecta granițele prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin realizarea unui just echilibru între interesele contrarii din cadrul procedurii contravenționale.
Se mai constată că întregul demers al intimatei este subsecvent datei publicării Deciziei ÎCCJ în M.O., iar prezentul litigiu se poartă cu certitudine subsecvent datei la care Decizia de interpretare a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată.
În măsura în care ar fi înlăturate argumentele societății, având în vedere că prin Sentința Civilă nr. 4332/02.10.2014 Judecătoria A. a dispus în sensul admiterii contestației la executare, având în vedere că în speță a intervenit prescripția executării tarifului de despăgubire, instanța considerând că nu se mai impune analizarea și celorlalte motive, executarea silită urmând a fi anulată în totalitate pentru intervenirea prescripției executării, în ipoteza unei eventuale admiteri a căii de atac, sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În drept invocă art. 205 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, art. 470, 480, 669, 711 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, OG 2/2001 și OG 15/2002.
Examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 476, art. 477 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză nu este fondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că în speță operează prescripția dreptului de a obține executarea silită reglementată de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului ( intimatei contestatoare ) în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea, așa cum în mod just a reținut prima instanță, comunicarea în conformitate cu prevederile legale a procesului verbal se face, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 10/2013, respectiv comunicarea prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Nu pot fi reținute susținerile apelantei în sensul că această decizie în interesul legii ar fi aplicabilă doar de la data publicării în Monitorul Oficial, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție doar a dat o interpretare unitară a dispozițiilor legale incidente privind modalitatea de comunicare, fără ca prin decizia indicată să fie modificat textul legal.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă urmează a se respinge apelul ca nefondat.
Constată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de DRPP Timișoara, prin Secția Drumuri Naționale D., cu sediul în D., .. 5A, județul Hunedoara, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Sântana, ., județul A., cu sediul procesual ales în A., B.dul D., nr. 18, . – la SCA Hosszu, I., Gera, P., înregistrată la ORC sub nr._, CUI RO_, împotriva Sentinței civile nr.4332 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2015.
Președinte,Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.RM/Thred.FM/29.01.2015
5 ex./3 .>
se comunică:
apelantei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de DRPP Timișoara, prin Secția Drumuri Naționale D. - cu sediul în D., .. 5A, județul Hunedoara
intimatei . - cu sediul procesual ales în A., B.dul D., nr. 18, . – la SCA Hosszu, I., Gera, P.
Biroului E. Judecătoresc B. L. M. – cu sediul în A., B.dul V.M., nr. 19, .
Prima instanță: Judecătoria A., judecător A.-M. A.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3802/2015. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
