Contestaţie la executare. Sentința nr. 4856/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4856/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 8068/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.139
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr. 4856/22 10 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă D., Direcția Generala Regionala a Finanțelor publice Timișoara si Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei, avocat Buzeșan F. din Baroul A. și reprezentanta intimatei, consilier juridic C. T.
Procedura de citare este completă.
Apelul este legal timbrat cu 500 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței, la data de 30 ianuarie 2015, intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.
Reprezentantul apelantului depune la dosar copia a trei hotărâri date în cauze asemănătoare și nu formulează alte cereri.
Nefiind formulate cereri și apreciind apelul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, înregistrat la această instanță la data de 12 decembrie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 4856 din 22.10.2014 pronunțată în dosar nr._ /2010, Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de . SRL în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva Decizie_/15.04.2014 prin care s-a instituit măsură asiguratorie și împotriva procesului verbal 4678/22.04.2014 de instituire sechestru asigurator bunuri mobile; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt că intimata Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 5 D. a realizat un control la . SRL, ocazie cu care a constatat că aceasta are înregistrate în evidențele contabile proprii achiziții de mărfuri, fără înregistrări corelative în evidențele contabile ale societăților co-contractante . A. și ..
În urma constatărilor făcute, Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 5 D. a procedat la instituirea măsurii asiguratorii prin Decizia nr._/15.04.2014, până la concurența sumei de 2.256.149 lei, iar Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a procedat prin procesului verbal 4678/22.04.2014 la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale contestatoarei, respectiv asupra a 33 de autoutilitare ale contestatoarei.
Raportând starea de fapt decelată la dispozițiile legale în materie prima instanță a considerat neîntemeiată contestația formulată deoarece potrivit art. 46 din O.G nr.92/2002 cauzele de nulitate absolută ale Deciziei nr._/15.04.2014 ar putea fi: lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal. Ori, în speță Deciziei contestate nr._/15.04.2014, nu îi lipsește niciunul din elemente menționate, motiv pentru care nu se poate reține nulitatea absolută a acesteia.
În ceea ce privește o potențială nulitate relativă, prima instanță a considerat că nici aceasta nu poate fi reținută de vreme ce contestatoarea nu a dovedit existența unei vătămări concrete a intereselor sale, prin emiterea acestei Decizii, pe de o parte; pe de altă parte, instanța de fond a reținut că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, deși lapidar motivată, cuprinde totuși motivele de fapt ale organului fiscal, respectiv arată că există pericolul ca debitorul să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil potențiala recuperare a creanței fiscale, motive care de altfel vădesc conformitate cu realitatea, cât timp contestatoare nu are o conduită fiscală conformă cu legea, de vreme ce aceasta are înregistrate în evidențele contabile proprii achiziții de mărfuri, fără înregistrări corelative în evidențele contabile ale societăților co-contractante . A. și ..
În ceea ce privește procesul verbal nr. 4678/22.04.2014 de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile prima instanță a reținut că de vreme ce numai quod nullum est nullum producit effectum, iar Decizia_/15.04.2014 este temeinică și legală, și procesul verbal 4678/22.04.2014 ca act subsecvent este temeinic și legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea . SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor contestate.
Apelanta solicită anularea, ca nemotivată a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/15.04.2014 și arată că în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 5 din OG 92/2003, republicată și actualizată, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar atunci când există pericol de ascundere ori de risipire a patrimoniul, colectarea fiind periclitată sau îngreunată în mod considerabil.
De asemenea, pct. 129.3 și 129.4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, aprobate prin HG nr. 1050/2004, coroborate cu art. 43 alin. 2 lit. e) din Codul de procedură fiscală dispun în mod expres obligativitatea motivării în fapt a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum și obligativitatea organului fiscal de a motiva necesitatea luării măsurilor asigurătorii.
Prin prevederile legale mai sus menționate se dispune expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar în situațiile în care există pericolul sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului. Așadar, pentru ca aceste măsuri să poată fi dispuse în mod legal este necesar ca ipotezele avute în vedere de legiuitor să se verifice la data luării măsurilor, să existe date certe, susținute de probe, care să determine concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Apelanta arată că la o simplă lecturare a deciziei atacate se poate observa că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, organul fiscal emitent limitându-se la enunțarea textului de lege, respectiv art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală. Precizează că în decizie nu s-au arătat motivele concrete, respectiv datele sau faptele din activitatea apelantei, care să determine concluzia că aceasta, prin manevre dolosive își înstrăinează patrimoniul în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Mai mult, prevederile art. 129 cod procedură fiscală impun ca pericolul de înstrăinare a patrimoniului să existe la data instituirii măsurilor asigurătorii, organul de control având obligația de a indica probele din care rezultă pericolul de înstrăinare. Prin decizia atacată organul constatator nu a probat motivele pentru care au apreciat că se impune luarea măsurilor asigurătorii.
Astfel, apelanta consideră că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/15.04.2014 a fost emisă de intimata Direcția Regională Antifraudă 5 D. cu încălcarea imperativă a prevederilor legale mai sus citate, motiv pentru care solicită anularea acesteia.
Apreciază nefondată sentința atacată, instanța de fond neținând seama de starea de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, întrucât raportat la bunurile deținute de societatea apelantă și la activitatea desfășurată, precum și la veniturile obținute de aceasta, este evident faptul că nu există pericolul de a își risipi patrimoniul sau de a se sustrage de la plata eventualelor obligații de plată.
În opinia apelantei, organul fiscal nu a ținut seama nici de principiul prevăzut de art. 6 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală.
Așa cum rezultă din întreaga activitate desfășurată de la înființare și până în prezent, nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale și nici nu a risipit patrimoniul, astfel încât să fie îngreunată o eventuală colectare, pentru a fi nevoie de instituirea unei atare măsuri.
Înființarea măsurilor asigurătorii asupra conturilor bancare, raportat la sumele presupus datorate, de 2.256.149 lei, echivalează cu blocarea oricărei activități economice, orice plată fiind imposibil de efectuat.
În aceste condiții, dispunerea măsurilor asigurătorii încalcă principiul bunei credințe instituit de articolul 12 cod procedură fiscală.
De asemenea, arată că prima instanță face aprecieri definitive cu privire la raporturile de drept fiscal material, fără a fi investită cu o astfel de cerere, aparența de drept fiind în favoarea apelantei nu a organului fiscal, estimările făcute de acesta fiind greșite în condițiile realității operațiunilor comerciale desfășurate și întrunirii condițiile necesare pentru exercitarea dreptului de deducere.
Cu privire la luarea măsurii fără ascultarea contribuabilului potrivit art. 9 al. 2 lit. d cod procedură fiscală, arată că prima instanță nu motivează de ce măsurile asigurării pot fi luate fără ascultarea contribuabilului, fără a indica de ce raționamentul juridic contrar nu este valabil.
În aplicarea principiului de drept audiatur .>, înaintea luării deciziei, art. 9 al. 1 cod procedură fiscală prevede că organul fiscal este întotdeauna obligat și era obligat și în speță să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei.
Concluzionând, art. 9 al. 2 lit. d cod procedură fiscală la care face trimitere instanța de fond, nu este aplicabil în speță.
În drept, a invocat dispozițiile art. 468, art. 480, art. 717 Cod procedură civilă
Intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantă.
Intimata consideră că instanța de fond în mod corect a reținut că măsurile luate prin decizia contestată, de luare a măsurilor asigurătorii, au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură fiscală, acestea conținând toate elementele pentru a fi valabile sub aspect procedural. În aceste condiții instanța de fond în mod corect a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Arată că în cazul măsurilor asigurătorii, criteriul de bază îl reprezintă necesitatea aplicării măsurilor în scopul prevenirii unei amenințări iminente privind producerea unui prejudiciu, în speță existând posibilitatea ca obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății contestatoare să nu mai poată fi recuperate, creându-se astfel, un prejudiciu bugetului general consolidat.
În consecință, dispozițiile art. 129 Cod procedură fiscală, reglementează posibilitatea organului fiscal, ca atunci când constată că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să-și risipească patrimonial, să dispună instituirea unor măsuri asigurătorii, pentru a se preîntâmpina producerea unui prejudiciu.
Prin urmare, decizia este motivată conform art. 129 Cod procedură fiscală, iar concluziile la care au ajuns inspectorii fiscali sunt foarte clar redate în cuprinsul deciziei, din cuprinsul său desprinzându-se argumentele pentru care organele fiscale au apreciat că se impune luarea unor astfel de măsuri, ele fiind suficiente pentru a crea acestora o suspiciune rezonabilă cu privire la veridicitatea evidențelor financiar contabile întocmite de contestatoare. Astfel, că în mod corect s-a apreciat că există pericolul ca debitoarea să se sustragă de la urmărire ori să-și ascundă sau să își risipească patrimonial, periclitând sau îngreunând considerabil urmărirea. De asemenea, a fost indicată și măsura asiguratorie care se dispune, respectiv sechestru asigurător.
Intimata consideră că motivele invocate în cererea de apel nu sunt pertinente, instanța de fond raportându-se la prevederile art. 129 alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală, conform cărora aceste măsuri pot fi luate înainte de emiterea titlului de creanță, corect a apreciat că există temei legal pentru luarea, dar și pentru menținerea măsurilor asigurătorii.
Având în vedere prevederile legale incidente cauzei, este evident că aceste măsuri pot fi luate înainte de emiterea titlului de creanță, chiar și în cazul efectuării de controale, aceste măsuri asigurătorii se aduc la îndeplinire ca și măsurile de executare silită, însă nu produc efectele unor măsuri de executare, rezultă deci caracterul asiguratoriu al acestor măsuri.
Prin urmare, apărarea contestatoarei-apelante nu poate fi reținută de către instanță, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că, cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului.
Pentru toate cele expuse mai sus, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. solicită instanței respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 4856/22.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria A..
În drept a invocat dispozițiile art. 205, 471 Cod procedură civilă și celelalte acte normative invocate.
Cu privire la aprecierea că s-a încălcat contestatoarei dreptul la apărare prin neascultarea acesteia, potrivit art. 9 al. 2 lit. a si d din O.G nr. 92/2003, arată că organul fiscal nu are obligația de a asculta contribuabilul.
Contestatoarea a luat cunoștință de procesul verbal de control în care sunt descrise pe larg toate elementele ce au condus la instituirea de măsuri asigurătorii, iar reprezentanții contestatoarei au dat și declarații cu privire la situația de fapt și au recunoscut că societatea nu a avut relații comerciale cu societățile verificate atunci când existau aceste relații plata se făcea cash, fără emitere de factură.
Măsurile asigurătorii dispuse, atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești, ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Așadar măsura asiguratorie nu soluționează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă și anume preîntâmpina riscului la care este expus titularul dreptului în situația în care este pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale debitorului. Așadar, condiția esențială pentru instituirea măsurilor asiguratorii este conform art. 129 al. 2 cod procedură fiscală, existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale.
În drept intimata a mai invocat disp. art. 471 cod procedură civilă, art. 129 cod procedură fiscală si O.G nr. 92/2003.
Intimata Direcția Regională Antifraudă D. nu a formulat întâmpinare
Verificând cauza în cadrul prevăzut de art.479 NCPC raportat la motivele pentru care contestatoarea a declarat apel se constată că acesta este fondat pentru cele ce succed.
Astfel, în sensul art.129 alin.1-5 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii constituie mijloace procesuale ce au ca scop asigurarea organului fiscal asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu, aplicarea acestora impunând organului fiscal prezentarea motivelor care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al actului.
În cauză, organul fiscal a apreciat generic, fără vreo referire în particular, că există elemente care indică pericolul ca apelanta să își risipească patrimoniul, pericilitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea sumelor stabilite în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, cu titlu de amendă și de datorii la bugetul de stat, conduita fiscală a apelantei, la care se referă prima instanță pentru justificarea luării măsurilor asigurătorii nefiind un element care să fie compatibil cu exigențele textului din procedura fiscală mai sus indicat, aceasta constituind temei pentru sancționarea contravențională a acesteia cu toate consecințele unei astfel de răspunderi.
În ce privește ascultarea contribuabilului, tribunalul consideră că potrivit art.9 din OG 92/2003 aceasta este obligatorie anterior luării deciziei pentru instituirea măsurilor asigurătorii, excepția prevăzută de lit. d din al doilea alineat al art.9 neputând fi reținută ca temei pentru neascultare deoarece în ce îl privește pe contribuabil nu s-a ajuns la faza de luare a unor măsuri de executare silită, măsuri ce presupun existența cel puțin a unui titlu de creanță definitiv, situație care în cauză nu se regăsește. De asemenea, în cauză procedurile față de contribuabil sunt cele prevăzute de art.129 din Codul de procedură fiscală și nu cele la care se referă art.142 din același cod care să atragă incidența excepțiilor prevăzute de alineatul 2 al art.9.
În acest context, având în vedere faptul că motivarea corespunzătoare a măsurilor dispuse prin acte administrative ce sunt în competența organelor fiscale(cum este și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii) asigură respectarea legii și implicit a drepturilor ocrotite prin aceasta, dar și a faptului că necesitatea motivării în particular a măsurilor asigurătorii, prealabile emiterii unui titlu executoriu, prin referire la situația celui supus controlului fiscal rezultă din interpretarea literală a textelor indicate, deoarece aceste măsuri nu se instituie de drept, ci excepțional și numai motivat (în sensul anterior arătat, adică raportat la situația concretă și nu generic), tribunalul,
În temeiul art.480 alin.2 NCPC va admite apelul declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr.4856/22 10 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă D., Direcția Generala Regionala a Finanțelor publice Timișoara si Administrația județeană a finanțelor publice A., pe care o va schimba în tot.
În temeiul art.174 alin.3 din Codul de procedură fiscală contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatele va fi admisă și va fi anulată decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 15.04.2014 emisă de Direcția Regională Antifraudă 5 D..
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr.4856/22 10 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă D., Direcția Generala Regionala a Finanțelor publice Timișoara si Administrația județeană a finanțelor publice A..
Schimbă în tot sentința atacată.
Admite contestația la executare formulată de . și dispune anularea Deciziei nr._ din 15 04 2014 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală/Direcția G. Antifraudă D. și a măsurilor dispuse prin acest act, precum și anularea procesului-verbal nr.4678 din 22 04 2014 de sechestru asigurător pentru bunuri mobile emis de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara/Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
S. N. H. O.
Grefier,
D. P.
Red. SN
Thred. DP
7 ex./5 com/_.02.2015
Se comunică:
- apelanta . SRL - Pecica . jud A.
- intimați Agenția Națională de Administrare Fiscală - București .
- “ Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D. - D. ..8 jud Hunedoara
- “ Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Timișoara, .. 9B, jud. T.
- “ Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - A. . jud. A.
Prima instanță – Judecătoria A. judecător D. L. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
