Obligaţie de a face. Hotărâre din 20-04-2015, Tribunalul ARAD

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 10242/55/2014

d ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.462/A

Ședința publică din data de 20 aprilie 2015

Președinte R. M.

Judecător C. C. A.

Grefier F. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul-pârât S. P. P. în contradictoriu cu intimații J. B. N. și J. E., împotriva Sentinței civile nr.5112 din 03.11.2014 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal se prezintă apelantul-pârât și intimatul-reclamant asistat de avocat Dragoiescu C. din Baroul A., care se prezintă și pentru intimata-reclamantă J. E., absentă fiind intimata J. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 19.03.2015 apelantul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei întrucât la acest termen avocatul angajat S. P. are o cauză penală la Judecătoria Beiuș.

Avocatul intimaților depune la dosar chitanța 588 din 06.03.2015 în sumă de 800 lei reprezentând onorariu avocațial și se opune față de cererea de amânare.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de apelant întrucât avocatul angajat nu a făcut dovada susținerilor sale.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.

Apelantul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Avocatul intimaților solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei, ca fiind temeinică și legală și respingerea excepției lipsei de interes invocată de apelant, intimații au dovedit interesul, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 4 februarie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 5112 din 03.11.2014 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria A. a admis acțiunea formulată de reclamanții J. B. N. și J. B. E. în contradictoriu cu pârâtul S. P. P. astfel: a obligat pârâtul la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 0,62 ha cuprins în TP nr._/27.12.1993 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. situat în extravilanul localității M., județul A. . iar în caz de refuz a autorizat reclamanții să efectueze pe cheltuiala pârâtului întabularea și toate demersurile legale necesare în vederea întabulării.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 1.166 lei reprezentând onorariu avocațial de 800 lei, onorariu curator în cuantum de 214 lei, c/valoarea citării prin publicitate în cuantum de 92 lei, taxe de cadastru 60 lei și a respins celelalte cereri privind cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții J. B.-N. și J. E. sunt creditorii pârâtului S. P. P.. Astfel, prin sentința civilă nr.4806/09.05.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._/55/2010 pârâtul S. P. a fost obligat să le achite cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, iar prin decizia civilă nr. 1727/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._/55/2011 a fost obligat să le plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pârâtul nu și-a îndeplinit de bunăvoie această obligație, astfel că reclamanții au demarat executarea silită împotriva acestuia în dosarul execuțional 97/2014 al B.E.J. G. A. G..

Pârâtul nu realizează venituri astfel cum reiese din piesele dosarului execuțional.

Pârâtul este însă proprietar al unei suprafețe de teren arabil extravilan în suprafață de 0,62 ha cuprins în Titlul de proprietate nr._/27.12.1993 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. situat în extravilanul localității M., județul A., . 439/16. Acest teren i-a fost atribuit în urma ieșirii din indiviziune, astfel cum rezultă din sentința civilă 3776/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._/55/2012.

Acest aspect rezultă și din adresa comunicată la dosarul execuțional de către Primăria Comunei M..

Pârâtul nu a efectuat demersurile pentru înscrierea în cartea funciară a acestei suprafețe de teren și nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenului.

Din dosarul execuțional reiese că executorul judecătoresc a constatat îndeplinite condițiile compensării sumei de 2.354 lei reprezentând debit restant ce revine creditorilor reclamanți cu suma de 900 lei sumă ce revine pârâtului debitor conform sentinței civile nr. 7823/18.12.2013 a Judecătoriei A. din dosar nr._ definitivă prin decizia nr. 378/25.09.2013 a Tribunalului A..

Din verificările efectuate de instanță rezultă că pârâtul nu mai obține venituri care pot fi executate, aspect confirmat și de pârât prin adeverința de vechime anexată la notele de ședință depuse prin registratura instanței la data de 17.10.2014.

Art. 1443 din NCC fixează principiul potrivit căruia creditorul se poate îndrepta, la alegere, împotriva oricăruia dintre codebitori „Obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor.”

În conformitate cu prevederile art. 1560 NCC, creditorii unui debitor pot exercita toate drepturile și acțiunile acestuia, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, acțiunea oblică fiind un mijloc de protecție a drepturilor creditorilor în cazul în care debitorul este pe cale de a deveni insolvabil sau de a-și agrava insolvabilitatea. Ca urmare a exercitării acestei acțiuni, creditorul nu dobândește un drept propriu, efectele acțiunii producându-se în patrimoniul debitorului și rezultatul obținut profitând tuturor creditorilor debitorului neglijent.

Astfel în condițiile în care reclamanții dețin calitatea de creditori ai pârâtului cu privire la suma de 1.500 lei rămasă neachitată în urma constatării compensării de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 2676/2014 al B. G. A. G., în condițiile în care pârâtul nu deține alte bunuri decât suprafața de teren arabil extravilan în suprafață de 0,62 ha cuprins în Titlul de proprietate nr._/27.12.1993, astfel cum reiese din dosarul execuțional, prima instanță a admis acțiunea reclamanților ca întemeiată și în baza art. 453 Cod procedură civilă a obligat pârâtul la plata cheltuielilor către reclamanți în sumă de 1.166 lei reprezentând: onorariu avocațial de 800 lei, onorariu curator în cuantum de 214 lei, c/valoarea citării prin publicitate în cuantum de 92 lei, taxe de cadastru 60 lei și a respins celelalte cereri privind cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți în speță suma de 49,60 lei reprezentând legalizare copii și suma de 248 lei reprezentând consultanță notarială în condițiile în care aceste cheltuieli au fost efectuate cu mult înainte de formularea acțiunii în instanță și nu sunt justificate ca fiind necesare soluționării cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. P. P. solicitând admiterea apelului.

În motivarea apelului arată că acțiunea civilă trebuia respinsă pe excepția lipsei de interes a cererii reclamanților, deoarece el nu are nici o obligație față de reclamanți, în întabularea unui teren, teren care îi aparține în proprietate, prin o hotărâre judecătorească în care s-a tranșat un partaj judiciar, cu reclamanții. Cererea reclamanților este absurdă „ca în caz de refuz a întabulării de pârât, să ne autorizați pe subsemnații să efectuăm, pe cheltuiala pârâtului, întabularea și toate demersurile legale, necesare în vederea întabulării”. Acordarea acestor drepturi inexistente de instanța de fond, reclamanților s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate, ce este ocrotit și garantat de art. 135 (1) din Constituție, art. 555-557 C.civ. și de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO. Motivația reclamanților de a li se aproba acest demers de a li se permite ca intruși în proprietatea sa, pe motivul că ar avea o datorie către ei de 1.500 lei și nu au ce executa silit, este neîntemeiată.

Apelantul mai arată că, potrivit sentinței civile nr. 3776/2013 irevocabilă reclamanții au o datorie către el de 186.64 Euro sau 850 lei. Mai mult, la dosarul cauzei există adeverința de salar nr. 1159/08.10.2014 în care dovedește că atât reclamanții cât și instanța sunt în eroare gravă și nu au văzut, că, pârâtul a lucrat legal cu contract individual de muncă din data de 15.05.2014, iar acțiunea civilă formulată a fost înregistrată în 12.06.2014, iar reclamanții puteau cere o poprire pe salar, pentru cei 850 lei, dar nu au făcut-o și au ales o cale cu scop de a obține cheltuieli de judecată, nejustificate.

Apelantul mai arată că instanța de fond confundă pârâtul cu reclamanții susținând „din verificările efectuate de instanță, rezultă că, pârâtul nu mai obține venituri care putea fi executate, aspect confirmat și de pârât prin av. Dragoiescu C.”. Nu știm încă un caz, în dreptul procesual european, ca un drept inexistent să fie confirmat de pârât prin avocatul reclamanților, așa cum greșit susține instanța de fond.

În drept invocă art. 480 Cod procedură civilă.

Intimații J. B.-N. și J. E. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea solicită respingerea excepției lipsei de interes invocată de către apelant.

În motivarea întâmpinării intimații arată că au dovedit faptul că au un interes în promovarea acțiunii, ca urmare a faptului că în cadrul dosarului de executare silită nu au reușit să își recupereze creanța întrucât apelantul nu realizează venituri. Pentru a putea urmări silit terenul proprietatea apelantului este necesar ca acesta să fie întabulat în cartea funciară pe numele acestuia. Până la data promovării acțiunii, terenul nu era întabulat, iar pârâtul-apelant refuză să demareze procedura de întabulare.

Cererea pe care a formulat-o în fața instanței este o cerere legală și nu o încălcare a dreptului de proprietate a pârâtului, astfel cum în mod greșit susține acesta prin motivele de apel. Modul în care și-a motivat apelul și expresiile nejuridice pe care le utilizează pentru calificarea acțiunii și a soluției pronunțate de prima instanță îi îndreptățește să creadă că pârâtul nu a înțeles de fapt care este obiectul cererii lor de chemare în judecată.

Pârâtul condiționează admisibilitatea cererii lor, al cărei obiect îl reprezintă „obligația de a face”, cu necesitatea instituirii unui sechestrului asigurător. Această opinie este complet eronată, pârâtul aflându-se într-o gravă eroare.

În mod corect prima instanță a reținut faptul că ei sunt creditorii pârâtului, pentru suma de 1.500 lei pe care acesta le-o datorează în urma constatării compensării de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional 2676/2014 al B. G. A. G., că pârâtul nu deține alte bunuri în proprietate decât terenul extravilan în suprafață de 0,62 ha cuprins în titlul de proprietate nr._.12.1993.

Pârâtul a fost angajat o perioadă scurtă de timp, din 15.05.2014 până la data de 01.09.2014. Angajarea a avut loc după data de 26 martie 2014, dată la care ei au înregistrat cererea de executare silită. Pârâtul nu a achitat de bunăvoie datoria pe care o are față de ei, astfel că sunt obligați să își recupereze creanța pe calea executării silite.

Întrucât pârâtul nu deține alte bunuri, intimații consideră că acțiunea lor este întemeiată.

Analizând apelul conform prevederilor art. 476, art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este neîntemeiat, sentința apelată fiind legală și temeinică.

Este neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de apelantul pârât. Tribunalul reține că, așa cum corect a considerat instanța de fond, reclamanții, în calitate de creditori ai apelantului pârât, în temeiul art. 1560 Cod civil, justifică interes cu privire la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului – debitorul reclamanților, în vederea executării silite.

Cu privire la susținerea apelantului referitoare la faptul că la data înregistrării acțiunii, respectiv 12.06.2014 era salariat, astfel că reclamanții „puteau cere o poprire pe salariu”, tribunalul constată că în mod just prima instanță a reținut, față de adeverința de vechime nr. 1159/08.10.2014 depusă chiar de pârâtul apelant, prin avocat, la filele 73, 74 dosar, faptul că acesta a fost angajat o perioadă scurtă de timp, din 15.05.2014 până la data de 01.09.2014. Angajarea a avut loc după data de 26 martie 2014, data înregistrării cererii reclamanților creditori de executare silită.

Tribunalul reține că pârâtul apelant nu a adus la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executor, astfel că, față de prevederile art. 622 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, creditorii reclamanți au sesizat organul de executare, în vederea executării silite. În conformitate cu dispozițiile art. 622 alin. 3 Cod procedură civilă, „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.” Câtă vreme debitorul nu aduce la îndeplinire de bunăvoie obligația, alegerea formei de executare silită aparține creditorilor. Or, chiar dacă aceștia alegeau forma popririi veniturilor debitorului pârât, din dosarul de executare nu rezulta faptul că debitorul ar realiza venituri, având în vedere cele reținute mai sus, respectiv faptul că doar o foarte scurtă perioadă acesta a fost salariat.

Nu poate fi reținută nici susținerea apelantului în sensul că ar fi încălcat dreptul său de proprietate. Prin admiterea acțiunii, nu se aduce atingere dreptului de proprietate asupra terenului, ce urmează a fi întabulat în favoarea pârâtului apelant.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul.

În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga apelantul, căzut în pretenții prin respingerea apelului, să plătească intimatului J. B. N., suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul S. P. P., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr. 29, județul A., în contradictoriu cu intimații J. B. N., CNP_ și J. E. CNP_, ambii cu domiciliul în A., ., ., ., ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 1, ., la cab. av. Dragoiescu C., împotriva Sentinței civile nr.5112 din 03.11.2014 pronunțată de Judecătoria A..

Obligă apelantul la plata către intimatul J. B. N. a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.

Președinte, Judecător,

R. M. C. C. A.

Grefier,

F. M.

Red.RM/Thred.FM

Data: 12.05.2015

4 ex./ 2 .

Se comunică cu:

apelantul-pârât S. P. P. - cu domiciliul în C., ., nr. 29, județul A.

intimaților-reclamanți J. B. N. și J. E. - ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 1, ., la cab. av. Dragoiescu C., împotriva Sentinței civile nr.5112 din 03.11.

Prima instanță – Judecătoria A. – judecător N. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Hotărâre din 20-04-2015, Tribunalul ARAD