Pretenţii. Sentința nr. 5461/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5461/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5891/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.459/A
Ședința publică din data de 20 aprilie 2015
Președinte R. M.
Judecător C. C. A.
Grefier F. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de apelantul-reclamant A. I. și apelanta pârâtă K. E., împotriva sentinței civile nr.5461 din 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă apelantul-reclamant A. I. asistat de avocat G. A.-P. din Baroul A. și apelanta-pârâtă K. E. asistată de avocat V. I. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul declarat de apelantul-reclamant A. I. este timbrat cu suma de 786,30 lei taxa judiciară de timbru.
Apelul declarat de apelanta-pârâtă K. E. este timbrat cu suma de 98,8 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 17.03.2015 apelanta-pârâtă K. E. a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței răspuns la întâmpinare.
Avocatul apelantei-pârâte depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Avocatul apelantului-reclamant stăruie pentru audierea martorei B. întrucât prima instanță a respins în mod nejustificat audierea acesteia cu motivarea că aceasta i-ar fi concubină.
Avocatul apelantei-pârâte solicită respingerea cererii de probațiune privind audierea martorei B. întrucât aceasta a trăit împreună cu apelantul-reclamant timp de 16 ani.
Instanța respinge cererea de probațiune privind audierea martorei B. întrucât apelantul-reclamant are o relație de apropiere cu aceasta, iar față de obiectul cererii consideră că prima instanță a respins-o în mod corect.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul apelantului-reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la apelul formulat de apelanta-pârâtă solicită respingerea apelului.
Avocatul apelantei-pârâte solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamant și obligarea reclamantului la plata în întregime a cheltuielilor de judecată în prima instanță și în apel. Cu privire la apelul formulat de apelantul-reclamant solicită respingerea ca nefondat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 4 februarie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 5461 din 17.11.2014 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâta K. E., având ca obiect pretenții; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a unei garnituri de hol compusă din măsuță și doi tabureți, în valoare de 250 lei; a respins în rest acțiunea; a compensat parțial cheltuielile de judecată până la limita sumei de 197,5 lei și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.658 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, conform certificatului de moștenitor nr.67/2011, că reclamantul este moștenitorul legal al defunctului A. G. – D., decedat la data de 29.03.2011. Pârâta a avut o relație de concubinaj cu defunctul în ultimii 5 ani anteriori decesului, locuind însă doar ocazional cu acesta.
În calitate de moștenitor legal al defunctului, reclamantul a solicitat de la pârâtă plata sumei de 35.000 lei, din care 30.000 lei susține că s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului la momentul decesului, precum și suma de 5.000 lei cu titlu de contravaloare a două vouchere ridicate de pârâtă, în calitate de văduvă a defunctului, de la V. SRL.
În acest sens prima instanță a reținut că între defunctul A. G. – D. și S.C. V. S.R.L., s-a încheiat „bonul de comandă nr.452/21.02.2011” având ca obiect cumpărarea unui autoturism Renault Symbol în schimbul sumei de 9.553,08 Euro.
În baza convenției menționate pârâta a fost cea care a achitat, pe numele defunctului, cu titlu de avans, suma de 2.041,16 lei. Autoturismul nu a mai fost livrat întrucât la data de 29.03.2011 a intervenit decesul lui A. G. – D..
Reclamantul a susținut că în patrimoniul defunctului s-ar fi aflat suma de 30.000 lei, invocând în acest sens o afirmație pe care pârâta ar fi făcut-o în ziua decesului, în prezența mai multor persoane, în sensul că deține banii pentru ridicarea autoturismului.
Or, o astfel de afirmație este irelevantă în condițiile în care pârâta nu a susținut că banii ar proveni de la defunct, iar din probele administrate în cauză nu reiese că la data deschiderii succesiunii în masa succesorală s-ar fi aflat suma de bani solicitată.
Chiar dacă defunctul a încheiat o tranzacție imobiliară cu martorul T. I., în urma căreia a încasat suma de 2.500-2.600 euro, raportat la anul încheierii contractului, respectiv 2005, în lipsa altor probe, nu s-a putut reține că acea sumă de bani s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului și la data deschiderii succesiunii.
Tot în sprijinul afirmațiilor sale reclamantul a invocat și faptul că defunctul a realizat venituri nete lunare de aproximativ 3.000 lei. Din adeverința nr.1108/29.05.2014 reiese că în anii 2010-2011 defunctul a realizat un venit net lunar situat sub limita de 2.500 lei, iar la data decesului defunctul nu a deținut nici un depozit și figura cu o descoperire de cont de 3.846,57 lei.
Martorul B. G., propus de ambele părți, a arătat că deși defunctul obișnuia să i se confeseze, acesta nu i-a spus că ar avea bani strânși. În plus, a confirmat susținerile pârâtei în sensul că defunctul obișnuia să joace la jocurile de noroc.
Depoziția martorului B. G. se coroborează și cu cea a martorei Panțâr L. și confirmă apărarea pârâtei că autoturismul urma să fie achiziționat din banii acesteia.
În aceste condiții prima instanță a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 30.000 lei, nefiind dovedită existența sumei menționate în masa succesorală a defunctului A. G. – D..
În ceea ce privește voucherele depuse în contul prețului autoturismului, prima instanță a reținut că la data de 07.04.2011 pârâta a ridicat de la S.C. V. S.R.L. trei tichete valorice aferente Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național pentru anul 2011, . 2 nr._, . 7 nr._ și . 1 nr._.
Dintre tichetele ridicate, doar cel cu . 1 nr._, a fost eliberat pe numele defunctului ca urmare a predării de către acesta a unui autoturism vechi în cadrul programului rabla. Celelalte tichete au fost procurate de pârâtă, din venituri proprii, aspect confirmat de către martorul B. G..
Prin urmare, doar tichetul eliberat pe numele defunctului, având o valoare nominală de 3.300 lei și o valoare de circulație apreciată de reclamant la suma de 2.500 lei, a făcut parte din masa succesorală a defunctului și reținând că reclamantul a solicitat restituirea prin echivalent, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher.
Referitor la bunurile mobile revendicate, la termenul de judecată din data de 13.10.2014 prima instanță a pus în vedere reprezentantului reclamantului să precizeze petitul doi al acțiunii, întrucât s-au indicat doar generic o . bunuri.
La data de 21.10.2014 reclamantul a arătat că o astfel de precizare va fi depusă doar după administrarea probelor, din care va rezulta în amănunt inventarul obiectelor revendicate.
O astfel de poziție nu a putut fi primită, în condițiile în care pretențiile trebuie să fie formulate într-o manieră clară, pentru a permite pârâtului să își formuleze apărările, administrarea probelor având rolul de a dovedi, respectiv de a combate temeinicia pretențiilor, nicidecum de a contura cadrul procesual.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că a ridicat doar obiectele personale, contestând faptul că în patrimoniul defunctului s-ar fi aflat tacâmuri de argint, cristaluri sau pătură de cămilă, iar reclamantul nu a administrat probe în acest sens.
Pârâta i-a predat reclamantului cheile de la locuința defunctului în ziua înmormântării, paza locuinței fiind asigurată de martorul V. D. I.. La câteva zile după deces, cu acordul reclamantului, martorul i-a permis pârâtei să intre în locuința defunctului în vederea ridicării bunurilor personale. Bunurile au fost transportate cu două autorturisme Dacia, pârâta fiind ajutată în acest sens de martora Panțâr L..
Martorul V. D. I. a însoțit-o pe pârâtă cu ocazia ridicării bunurilor personale care se găseau în locuința defunctului, arătând că „pârâta a ridicat: o măsuță cu două scaune, lenjerie de pat, haine personale și o cutie conținând un set de tacâmuri” cu privire la care nu a putut preciza din ce material erau confecționate sau de câte persoane era setul. Dintre obiectele menționate doar obiectele de mobilier și setul de tacâmuri sunt revendicate prin acțiune.
Prin întâmpinare pârâta a contestat faptul că defunctul ar fi deținut în proprietate un set de tacâmuri de argint, iar martorul nu a fost în măsură să confirme susținerile reclamantului, astfel că instanța va constata că cererea de revendicare a unui set de tacâmuri de argint în valoare de 1.000 lei este neîntemeiată.
În ceea ce privește obiectele de mobilier aflate în locuința defunctului, până la proba contrară, se prezumă că i-au aparținut acestuia. Astfel, sarcina probei că acest gen de bunuri au fost dobândite prin contribuția comună a concubinilor sau chiar cu contribuția exclusivă a pârâtei îi revine acesteia din urmă.
Pârâta nu a invocat că ar fi achiziționat garnitura de hol constând în măsuță cu doi tabureți, iar martorul V. D. confirmă că aceste obiecte de mobilier au fost luate de către pârâtă. Împrejurarea că pârâta a achiziționat din bani proprii alte obiecte de mobilier pe care nu a înțeles să le ridice nu o poate exonera de obligația de restituire a garniturii de hol revendicate.
Prin urmare, prima instanță a constatat că garnitura de hol evaluată de reclamant la suma de 250 lei i-a aparținut defunctului, impunându-se restituirea acesteia către unicul moștenitor legal.
Având în vedere data deschiderii succesiunii, 29.03.2011, dată de la care reclamantul a dobândit calitatea de proprietar al bunurilor revendicate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, în conformitate cu art. 91 din Legea nr. 71/2011.
În raport de dispozițiile art.1909 -1910 cod civil de la 1864, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, sens în care a obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher și la restituirea către reclamant a unei garnituri de hol compusă din măsuță și doi tabureți, în valoare de 250 lei.
Sub aspectul celorlalte pretenții acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Solicitarea pârâtei de amendare a reclamantului pentru promovarea cu rea credință a acțiunii este neîntemeiată. Art.187 al.1 lit.a Cod procedură civilă prevede că se sancționează cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință a unei cereri principale vădit netemeinice.
Textul de lege menționat condiționează aplicarea amenzii de existența relei-credințe în promovarea unei cereri de chemare în judecată.
În contextul în care art.14 al.2 Noul Cod civil prevede că „buna credință se prezumă până la proba contrară”, prima instanță a reținut că reaua – credință nu a fost dovedită în cauză, formularea cererii la limita împlinirii termenului de prescripție neputând fi asimilată cu reaua credință.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 1.745 lei, în vreme ce pârâtul a făcut dovada achitării unui onorariu avocațial de 2.000 lei. În conformitate cu art.394 al.3 Cod procedură civilă, prima instanță nu a luat în calcul onorariul avocațial achitat de către reclamant, chitanța aferentă fiind depusă după închiderea dezbaterilor.
Având în vedere soluția de admitere în parte, prima instanță a constatat că reclamantul este îndreptățit la cheltuieli de judecată în cuantum de 197,5 lei, sumă ce reprezintă taxa de timbru aferentă pretențiilor admise, în timp ce pârâtei i se cuvine procentul de 93% din cheltuielile efectuate, în raport de cuantumul pretențiilor respinse, respectiv suma de 1.855,5 lei.
Prin urmare, în temeiul art.453 al.2 Cod procedură civilă prima instanță a compensat parțial cheltuielile de judecată până la limita sumei de 197,5 și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.658 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. I. și pârâta K. E..
Prin apelul formulat apelantul-reclamant A. I. solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că prima instanță a greșit la modul cum a apreciat întregul probatoriu din cauză. În mod eronat a pierdut din vedere chiar unele elemente reliefate de însăși pârâta. În concret, a respins în mod nejustificat cererea de probațiune ca aceasta să aducă dovada propriilor venituri. Cu o cerbicie demnă de o cauză mai bună pârâta s-a opus din răsputeri (și instanța de fond a admis opoziția) ca să fie obligată să producă înscrisuri cu privire la sumele de bani afirmativ deținute. Și aici este vorba de banii pentru cele 2 vouchere și de cei 30.000lei care recunoaște că existau și că erau destinați achiziționării autoturismului. În plus motivația amendării apelantului este justificată de intervenția prescripției pentru „investițiile făcute în casa defunctului”.
Întreaga apărare se bazează pe împrejurarea că nu existau documente pe sumele de bani vehiculate și pe depozițiile unor martori care afirmă ca defunctul ar fi jucat jocuri de noroc însă fără a detalia cuantumul unor atare cheltuieli. Aceasta este strategia apărării însă nu există vreo dovadă credibilă cu privire la posibilitatea reală ca intimată să dețină la rândul ei banii pentru vouchere și cei 30.000 lei cu care urma să fie achiziționat autoturismul. Pe baza doar a unor declarații incomplete instanța de fond a motivat că respectivele sume de bani sunt ale intimatei. Miza cauzei este existența respectivelor sume și devreme ce aceasta a fost dovedită (căci nimeni nu neagă că nu ar fi existat nici contravaloarea celor 2 vouchere și nici banii pentru cumpărarea mașinii) în mod corect și în virtutea principiului aflării adevărului prima instanță trebuia să stăruie prin orice mijloc să-l afle. Astfel în mod greșit a respins cererea de probațiune ca intimată să producă înscrisuri și alte dovezi pentru a justifica împrejurarea determinantă că sumele de bani pretinse îi aparțineau. E simplu să afirmi că aveau bani din grădinărit însă apelantul își pune întrebarea cu ce s-a gospodărit intimata la locuința proprie în situația în care are de întreținut un copil la școală și o mamă bolnavă. Care este cuantumul câștigurilor, ca scăzând cheltuielile uzuale (care-s acelea) în timp de 5 ani să pui deoparte sume de bani consistente cu care să faci investiții în casa altuia și să pregătești un cadou de peste 30.000 de lei. Apelantul-reclamant apreciază că acesta este nodul gordian al pricinii și că documentele vor proba că intimata nu putea să aibă puse deoparte sumele respective, ba să și facă investiții.
Coroborat cu cele de la pct. 1 vis a vis de reaua credință asumată apelantului, din probatoriu rezultă dimpotrivă reaua-credință a intimatei. Aceasta în mod mincinos s-a prezentat drept soția defunctului însușindu-și contravaloarea celor 3 vouchere, cât și garnitura de mobilă pe care a luat-o în mod abuziv.
Tot legat de procesul de autovictimizare al intimatei și de campania de defăimare a defunctului său frate se pun următoarele chestiuni: la ce și-a cheltuit defunctul cei 2.500 lei câștigați lunar plus banii din tranzacția din 2009 (nu din 2005 cum în mod mincinos a spus martorul T. I.). Dacă era atât de risipitor, apelantul își pune întrebarea cum de intimata era pregătită să-i facă daruri de peste 30.000 lei și să-i cumpere mașină (ea nu deține permis de conducere), și să fi investit masiv în casa fratelui său.
Împrejurarea că fratele său nu își ținea banii în bănci nu este în mod necesar o apreciere că nu se poate proba că acesta deținea sume mari de bani. Pentru acest aspect apelantul solicită reaprecierea depozițiilor martorilor deoarece s-a reținut în mod greșit ca un motiv de respingere a cererii că defunctul ar fi avut patima jocurilor. Din cei 4 martori audiați, 2 au declarat că nu știau ca răposatul să aibe vicii, iar al 3-lea spune că acesta juca la pariuri loto având și câștiguri. În nici vreo probă nu se face vorbire de practicarea jocurilor pe sume mari pentru a se putea trage concluzia că defunctul practic își risipea veniturile.
Apelantul-reclamant consideră că în mod nejustificat prima instanță a respins audierea martorei B. cu motivarea că aceasta i-ar fi concubină. Este prietena sa dar nu concubina sa situație în care nu este prohibită de la a fi audiată ca martor, depoziția ei putând fi cenzurată sub aspectul eventualei subiectivități.
Apelantul-reclamant solicită administrarea probatoriului solicitat și respins de instanța de fond așa cum a arătat (intimata să depună dovada veniturilor afirmate și audierea martorei B.).
În drept apelantul invocă dispozițiile art.466, 476, 477 și 480 Noul Cod de Procedură Civilă.
Prin apelul declarat apelanta - pârâtă K. E. solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamant și obligarea acestuia la plata în întregime a cheltuielilor de judecată din prima instanța și din apel.
În motivarea apelului, apelanta-pârâtă arată că sentința atacată este în parte nelegală, deoarece instanța trebuia să respingă în totalitate acțiunea reclamantului și nu să o admită în parte.
Arată că prima instanță a acordat apelantului-reclamant suma de 2500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher, pentru un voucher pentru care acesta nu a solicitat contravaloarea acestuia. Prin urmare prima instanță a acordat ceea ce acesta nu a solicitat. Din cererea de chemare în judecată a acestuia rezultă că acesta a solicitat contravaloarea celor două vouchere ridicate de apelanta-pârâtă de la .>
De asemenea, arată că cele două vouchere au fost procurate de apelanta-pârâtă din venituri proprii și acest lucru a fost dovedit cu declarația martorului B. G..
Acest aspect a fost reținut de prima instanță în considerentele sentinței la pagina 6 alin. 4. Prin urmare apelantul-reclamant a solicitat doar aceste două tichete de voucher, nu și cel care a fost pe numele defunctului A. G. D..
Acest din urmă tichet a fost ridicat de apelantul-reclamant de la . data de 18.05.2011, conform procesului verbal de predare primire înaintat la dosarul cauzei de . fiind și motivul pentru care apelantul-reclamant nu a solicitat contravaloarea acestui voucher.
În concluzie consideră că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe apelanta-pârâtă să plătească apelantului-reclamant contravaloarea unui voucher pe care acesta l-a ridicat personal de la . a cărui contravaloare nu a fost solicitată prin cererea de chemare in judecată.
De asemenea, apelanta-pârâtă consideră că în mod nelegal a fost obligată să restituie apelantului-reclamant o garnitură de hol compusă din măsuță și doi tabureți în valoare de 250 lei. Arată că nu a luat nici un bun ce a aparținut defunctului, ci a luat din locuința acestuia doar bunurile sale personale. Martorul V. D. I. a declarat că la cererea apelantului-reclamant s-a deplasat cu apelanta-pârâtă la ultimul domiciliu al defunctului și a spus acesteia să-și ia toate lucrurile ce-i aparțin. Aceasta a luat doar lucrurile ce i-au aparținut acesteia. La fel a declarat și martora Pantar L., în sensul că această martoră a fost de față când V. D. I. i-a spus apelantei-pârâte că apelantul-reclamant îi transmite să ia toate bunurile care-i aparțin. Și martorul B. G. confirmă prin declarația dată că apelantul-reclamant i-a permis acesteia să-și ia toate bunurile care-i aparțin.
Apelanta-pârâtă consideră că în raport cu probele mai sus arătate instanța nu poate să rețină că toate obiectele de mobilier aflate în locuința defunctului se prezuma că i-au aparținut acestuia. În cauză s-a făcut dovada contrară că bunurile ridicate de apelanta-pârâtă au aparținut acesteia din moment ce apelantul-reclamant i-a permis ca în prezenta martorilor V. D. și Pantar L. să-și ridice toate lucrurile care-i aparțin. Timp de trei ani după ridicarea bunurilor, acesta nu i-a comunicat apelantei-pârâte că ar fi ridicat și bunuri care nu-i aparțin, deși apelantul-reclamant a dat imobilul ulterior în chirie și ar fi putut să observe dacă ar fi lipsit bunuri ce au aparținut defunctului.
Apelanta-pârâtă consideră că apelantul-reclamant ar fi trebuit să dovedească în cauză că măsuța cu doi tabureți a aparținut defunctului, însă nu a făcut acestă dovadă deoarece nici unul dintre martori nu a cunoscut care erau bunurile ce au aparținut defunctului și care erau acelea ce au aparținut apelantei-pârâte. Toți martori audiați au arătat că nu cunosc dacă bunurile ridicate de către aceasta au aparținut s-au nu defunctului. În concluzie, aceasta nu putea fi obligată la restituirea unei măsuțe cu doi tabureți, câtă vreme apelantul-reclamant nu a dovedit că defunctul a avut în proprietate aceste bunuri și nu a dovedit care era valoarea acestora.
În drept apelanta-pârâtă a invocat dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă.
Apelanta-pârâtă a depus întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant A. I. prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, consideră că prima instanță a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză în ceea ce privește pretențiile apelantului-reclamant privind suma de 35.000 lei. Prima instanță a reținut în mod corect că din probele administrate nu rezultă că la data deschiderii succesiunii s-ar fi aflat în masa succesorală rămasa după defunctul A. G. D. suma de bani solicitată de apelantul-reclamant. Dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că defunctul obișnuia să joace la jocurile de noroc și că nu numai că nu a deținut nici un depozit, acesta figurând cu o descoperire de cont de 3.846,57 lei. Martorii au arătat că autoturismul urma să fie achiziționat de către apelanta-pârâtă din banii acesteia. Aceasta nu trebuia să facă dovada modului în care a economisit această sumă de bani, deoarece obiectul probațiunii în această cauză îl reprezintă împrejurarea dacă defunctul a deținut sau nu sume de bani la data decesului.
Apelanta-pârâtă consideră că respingerea de către prima instanța a probei cu martora B. V. este legală. Apelantul-reclamantul a arătat în fața instanței că are o relație de cuplu cu martora B. V. de 16 ani. În aceste condiții, prima instanță a respins în mod legal proba cu acest martor, în temeiul art. 315 pct. 2 Cod procedură civilă.
În concluzie, apelanta-pârâtă solicită respingerea probelor solicitate de apelantul-reclamant în apel și pe fond și respingerea apelului acestuia ca nefondat.
În drept a invocat dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
Apelantul-reclamant A. I. a depus întâmpinare la apelul formulat de apelanta-pârâtă K. E. prin care solicită respingerea apelului formulat de către aceasta.
În motivare arată că nici unul din motivele de apel învederate de aceasta nu subzistă în prezenta cauză. Nu corespunde realității că s-ar afla în fața unei situații de plus petita cum în mod eronat se susține. Nu conțin argumentația asupra acestui aspect deoarece au propriul apel referitor la chestiunea voucherelor, făcând trimitere la propriile motive de apel.
Apelantul-reclamant învederează referitor la chestiunea bunurilor luate din casa defunctului său frate, că raționamentul apelantei-pârâte este greșit, pentru că în mod corect instanța de fond a dat eficiență prezumției că bunurile respective aparțineau defunctului său frate deoarece se găseau în locuința acestuia. Nefiind căsătoriți pentru a opera prezumția de coproprietate în devălmășie (raportat la data intrării în concubinaj) aceasta trebuie să dovedească că bunurile luate i-ar aparține. Și nu este vorba de bunuri personale sau chestii mărunte pe care le poți lua și duce cu tine pentru a te folosi în locuința concubinului, ci bunul intră în ceea ce în mod firesc presupune amenajarea și dotarea unei locuințe, respectiv o garnitură de mobilier.
În concluzie, apelantul-reclamant solicită respingerea apelului formulat de apelanta-pârâtă.
Apelanta-pârâtă K. E. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea apelantului-reclamant prin care arată că reiterează susținerile din apel.
Analizând apelurile formulate, tribunalul reține următoarele:
Analizând apelul declarat de reclamantul A. I., tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru cele ce succed:
Prima instanță a administrat toate probele utile și concludente pentru soluționarea cauzei, neimpunându-se administrarea unor probe suplimentare, așa cum eronat susține apelantul. Astfel, este suficient ca, din coroborarea probelor testimoniale, instanța să poată trage cu ușurință o concluzie, probele având drept scop lămurirea instanței și nu satisfacerea intereselor unei părți. Or, în cauză nu rezultă că probatoriul administrat nu ar fi fost suficient pentru lămurirea cauzei. Bunăoară, din coroborarea adeverinței nr.1108/29.05.2014 cu declarațiile martorilor audiați B. G. și Panțâr L., rezultă că fratele reclamantului-apelant nu deținea în patrimoniu, la data decesului său, suma de_ lei, pretinsă de apelantul-reclamant. În acest context sunt irelevante susținerile apelantului referitor la determinarea exactă a pierderilor financiare ale defunctului său frate în urma participării la jocurile de noroc sau determinarea exactă a veniturilor pârâtei-intimate, întrucât, în cauză, nu s-a putut determina deloc existența sumei pretinse de apelantul-reclamant în patrimoniul defunctului. Numai în măsura în care ar fi existat indicii cu privire la existența sumei, eventual ar fi prezentat importanță proveniența acestei sume, ce se putea dovedi cu noi martori sau cu alte mijloace de probă. Însă, din economia litigiului pendinte nu rezultă că defunctul A. G. – D. ar fi deținut la data decesului său suma de_ lei, ipoteză în care cererile de suplimentare a probațiunii, formulate de apelant, atât în faza primei instanțe cât și în faza apelului devin nefondate dat fiind caracterul inutil al probelor solicitate.
Ca atare, corect a stabilit prima instanță, faptul că reclamantului-apelant nu i se cuvine suma de_ lei, întrucât fratele său nu deținea suma în patrimoniu la data deschiderii succesiunii.
Referitor la voucherele depuse în contul prețului autoturismului, tribunalul apreciază că prima instanță a reținut corect faptul că, la data de 07.04.2011 pârâta-intimată a ridicat de la S.C. V. S.R.L. trei tichete valorice aferente Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național pentru anul 2011, . 2 nr._, . 7 nr._ și . 1 nr._ și că, din toate tichetele ridicate, numai cel cu . 1 nr._, a fost eliberat defunctului ca urmare a predării de către acesta a unui autoturism vechi în cadrul programului rabla, restul fiind procurate de pârâtă, din venituri proprii, așa cum a relatat de către martorul B. G..
Ca atare, doar pretenția apelantului-reclamant de a i se restitui contravaloarea tichetului-voucher cu . 1 nr._ poate fi pusă în discuție și nicidecum pretențiile vizând celelalte tichete ce nu fac parte din masa succesorală a fratelui său, fiind procurate din veniturile pârâtei-intimate.
Restul motivelor de apel sunt alegații subiective, reprezentând simple presupuneri ale apelantului fără a fi susținute de vreun temei de drept sau de vreun mijloc de probă din cele administrate în fața primei instanțe care au conturat clar starea de fapt.
În consecință, apelul declarat de reclamant este nefondat și va fi respins în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă.
Analizând apelul declarat de pârâta K. E., tribunalul îl apreciază ca fondat, pentru cele ce succed:
Prima instanță a soluționat cauza corect aproape în întregime, bazându-se pe probele existente la dosar. Cu toate acestea, în ce privește soluția dată asupra capătului de cerere, vizând restituirea către reclamant a contravalorii tichetelor-voucher ridicate de pârâtă, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este greșită după cum urmează: Într-adevăr din cele 3 vouchere, două au fost procurate de apelanta-pârâtă K. E. și numai unul i se cuvine intimatului-reclamant (frate al defunctului, ce a avut calitatea de concubin al pârâtei-apelante, care a ridicat bunuri din casă), întrucât doar acesta făcea parte din patrimoniul defunctului. Cu toate acestea nici contravaloarea acestui singur tichet-voucher nu trebuia acordată de prima instanță întrucât tichetul a fost ridicat deja de reclamantul-intimat până la data judecății prezentului litigiu, respectiv la data de 18.05.2011, fila 59 dosar fond. Deci, prima instanță a acordat reclamantului-intimat ceva ce el a primit deja, motiv pentru care, tribunalul în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de pârâta K. E., împotriva sentinței civile nr.5461/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ și în consecință va dispune:
Schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul:
-respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher.
Tribunalul va menține în rest sentința, considerând că soluția primei instanțe vizând obligarea pârâtei-apelante la restituirea unei garnituri de hol, compusă din măsuță și doi tabureți, în valoare de 250 lei, către reclamantul-intimat este corectă. Astfel, nu pot fi primite argumentele apelantei-pârâte că prima instanță ar fi trebuit să administreze probe referitoare la proprietatea mobilierului ridicat de apelanta-pârâtă întrucât prezumția de proprietate operează în favoarea reclamantului-intimat, mobilierul regăsindu-se la moartea fratelui său în casa acestuia. Ca atare, dacă în favoarea reclamantului operează prezumția de proprietate, revenea pârâtei-apelante sarcina probei fie că garnitura de hol ridicată ar fi fost achiziționată de ambii concubini, fie că ar fi fost achiziționată exclusiv de pârâta-apelantă. În măsura în care apelanta-pârâtă nu a dovedit contribuția sa la dobândirea mobilierului și întrucât concubinajul nu creează prezumția de coproprietate, potrivit dispozițiilor Codului civil de la 1864, aplicabile în cauză, dată fiind deschiderea succesiunii, ce a avut loc la 29.03.2011, dată de la care reclamantul a dobândit calitatea de proprietar al bunurilor revendicate, în conformitate cu art. 91 din Legea nr. 71/2011, apelanta-pârâtă nu este proprietara garniturii de hol, ridicate din casa defunctului frate al reclamantului-intimat, motiv pentru care, corect a dispus prima instanță restituirea respectivei garnituri către reclamantul-intimat. Așa fiind, motivele de apel sunt nefondate în ce privește restituirea mobilierului.
Întrucât reclamantul-intimat, în urma admiterii apelului pârâtei, a câștigat procesul doar cu privire la garnitura de hol în valoare de 250 lei, tribunalul va schimba și soluția primei instanțe de stabilire a cheltuielilor de judecată, în baza art.453 alin.2 Cod procedură civilă, după cum urmează:
Raportat la suma valoarea de 250 lei, câștigată de reclamantul-intimat, cheltuielile de judecată ce i se cuvin sunt, taxa de timbru în cuantum de 20 lei. Raportat la partea câștigată de pârâta-apelantă, cheltuielile de judecată ce i se cuvin acesteia sunt în sumă de 1820 lei, cu titlu de onorar de avocat. Compensând cele două sume până la concurența sumei celei mai mici de 20 lei ce i se cuvine reclamantului-intimat, rezultă o sumă de 1800 lei, la plata căreia va fi obligat reclamantul către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
În ce privește cheltuielile efectuate în faza apelului, tribunalul apreciază că apelantei-pârâte K. E., câștigătoare a apelului i se cuvin, raportat la cuantumul pretențiilor admise în sumă de 2500 lei, sumele de 1500 lei cu titlu de onorar de avocat și suma de 90 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cumulând cele două sume rezultă suma totală de 1590 lei, la plata căreia va fi obligat intimatul-apelant A. I. către apelanta-intimată K. E. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul A. I., CNP_, cu domiciliul în A., .. L 3, ., cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 9, . – la cab. av. G. A.-P., împotriva sentinței civile nr.5461/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Admite apelul declarat de pârâta K. E., CNP_, cu domiciliul în A., ., ., cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 25-27, .. av. V. I., împotriva sentinței civile nr.5461/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ și în consecință dispune:
Schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul:
-respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2500 lei cu titlu de contravaloare tichet de voucher și în sensul
-obligării reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Menține în rest sentința.
Obligă intimatul-apelant A. I. la plata către apelanta-intimată K. E. a sumei de 1590 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.CCA/Thred.LK
Data:27.04..2015
4 ex./ 2 .>
Se comunică cu:
apelantul-reclamant A. I. – cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 9, .. av. G. A.-P.
apelanta-pârâtă K. E. - cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 25-27, .. av. V. I.
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător S. S.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 20-04-2015, Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 444/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
