Rezoluţiune contract. Sentința nr. 5657/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5657/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3058/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 496
Ședința publică din 21 aprilie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta L. V. în contradictoriu cu intimații B. M. și B. M. F. împotriva sentinței civile nr. 5657/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Părțile nu au fost citate, fiind închise dezbaterile în ședința publică din 07.04.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că au avut loc dezbaterile asupra fondului în ședința publică din 07.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, așa încât tribunalul procedează la judecarea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015 constată că, prin sentința civilă nr. 5657/25.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea civilă exercitată de reclamanta L. V., fostă Tira, în contradictoriu cu pârâții B. M. și B. M. F., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere. A obligat reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 750/28.07.2009, reclamanta, în calitate de întreținută a transmis către pârâții întreținători nuda proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr._ - C1 - U2 A., în natură apartamentul nr. 1 situat în A., .. 37/A, . schimbul executării de către pârâți a obligației de a o întreține pe reclamanta în mod solidar cu toate cele necesare traiului, la casă și masă comună, asigurându-i: hrana zilnică gata pregătită, încălzitul, iluminatul și curățenia locuinței, spălatul rufelor și lenjeriei; medicamentație, asistență medicală și de spitalizare necesară în caz de boală, până la încetarea din viață, cu obligația de a o înmormânta creștinește, potrivit obiceiului locului, după religia reclamantei. Prin același contract, reclamanta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului. Pe parcursul soluționării cauzei, reclamanta s-a recăsătorit, schimbându-și numele din Tira în L.. Din probațiunea scrisă administrată în cauză s-a reținut că pârâții au achitat cheltuielile legate de întreținerea imobilului precum și faptul că pârâții îi trimiteau în mod regulat câte 600 lei reclamantei în fiecare lună. De asemenea, reclamanta a prezentat și ea chitanțe aferente cheltuielilor de întreținere eliberate pe numele ei. Martorul N. N. a declarat că este vecin cu reclamanta, calitate în care a efectuat pentru aceasta de mai multe ori diverse cumpărături și a însoțit-o o dată la spital, unde a fost preluată de o asistentă medicală care avea cunoștință de despre faptul că reclamanta este în întreținerea pârâților. De la reclamantă cunoaște martorul că aceasta i s-a plâns despre faptul că pârâții nu o vizitează suficient de des și că nu îi aduc alimente de calitate, martorul are cunoștință despre faptul că pârâții au angajat mai multe femei care să o îngrijească pe reclamantă, iar aceasta din urmă s-a declarat nemulțumită de calitatea serviciilor prestate de respectivele doamne. Martora C. Florența a declarat că o cunoaște pe reclamantă de la farmacia unde aceasta lucrează și de unde își cumpăra reclamanta medicamentele, că a ajutat-o deseori pe reclamantă făcându-i cumpărături sau donându-i alimente, că o vizita, fie lunar fie la 2-3 luni și că a participat la căsătoria reclamantei cu actualul ei soț. Martora F. C. A. L. a declarat că o cunoaște pe reclamantă de la magazinul unde aceasta lucrează și de unde își cumpăra reclamanta alimente, că a ajutat-o de mai multe ori pe reclamantă cu cumpărăturile sau cu medicamentele, iar o dată reclamanta i s-a plâns de faptul că nu este bine îngrijită de pârâți. Martora C. I. a declarat faptul că a reîntâlnit-o pe reclamantă în toamna anului 2013, iar în vizitele efectuate reclamanta nu s-a plâns că ar avea nevoie de ceva, martora ajutând-o din proprie inițiativă. În ceea ce privește relația reclamantei cu pârâții, martora a declarat că aspectele relatate le cunoaște de la reclamantă. De asemenea, martora a mai relatat că, în perioada ulterioară toamnei anului 2013, aceasta a ajutat-o pe pârâtă de două ori să se interneze în spital, iar din câte cunoaște, aceștia nu au vizitat-o. Martorul P. I. a declarat că o cunoaște pe reclamantă din anul 2009 iar la solicitarea pârâților a efectuat diverse comisioane pentru aceștia legat de reclamantă, respectiv că îi cumpăra medicamente și, mai rar, alimente reclamantei, că a dat anunțurile în ziar în urma cărora au fost angajate de către pârâți pentru a avea grijă de reclamantă, în mod succesiv mai multe femei care au și locuit cu aceasta, că a vorbit de mai multe ori cu reclamanții și i-a văzut pe aceștia venind în A. cu alimente la reclamantă, că la solicitarea reclamantei a dat un anunț în ziar prin care reclamanta căuta compania unui bărbat, astfel încât reclamanta a ajuns să îl cunoască pe actualul ei soț, cu precizarea martorului că, după căsătoria reclamantei s-au răcit relațiile dintre părțile cocontractante deoarece soțul reclamantei dorea desfacerea contractului, că pârâții au achitat lucrări de renovare la apartamentul reclamantei, că a ajutat-o pe reclamantă inclusiv când aceasta s-a internat medical în spital. Martorul a mai declarat faptul că au fost numeroase vizitele sale la reclamantă la spital, la solicitarea pârâților B., ducându-i reclamantei mâncarea pe care o solicita, în special carne, parizer, salam, apă. Martora G. M. a declarat că este vecină cu reclamanta, calitate în care a efectuat într-o lună lucrările de curățenie la apartamentul reclamantei fiind plătită din banii pârâților, că i-a văzut pe pârâți vizitând-o pe reclamantă săptămânal sau o dată la două săptămâni, că are cunoștință despre faptul că pârâții au angajat și alte femei ca să aibă grijă de reclamantă, că i-a văzut personal pe pârâți aducându-i alimente multe și corespunzătoare și că reclamanta s-a recăsătorit, aceasta având o altercație fizică cu soțul ei. Martora C. R. a declarat că aproximativ 10 luni a fost angajată de către pârâți să aibă grijă de reclamantă, sens în care îi cumpăra acesteia alimente și medicamente, că are cunoștință despre faptul că pârâții au mai amgajat și alte femei, anterior, pentru a avea grijă de reclamantă, respectiv că o vizitau pe aceasta fie săptamânal, fie de mai multe ori pe săptămână, ocazii cu care îi aduceau reclamantei alimente, că între părți erau relații de afectivitate, sens în care pârâții i se adresau reclamantei cu expresia „buni”. Martora L. M. P. este asistenta medicală care lucrează la Spitalul Județean A. și care o cunoaște pe reclamantă de aproximativ doi ani de zile, de când a fost internată la secția diabet, iar pârâta B. a sunat-o să o roage să aibă grijă de aceasta. Martora a declarat faptul că reclamanta i-a refuzat ajutorul, a scos-o afară din salon, spunându-i că nu dorește să discute nici cu martora și nici cu pârâta, iar a doua zi a venit pârâta B.. Martora a asistat la discuțiile pârâtei cu medicul, acesta spunându-i că reclamanta nu ține regim, o persoană aducându-i mâncare din afara spitalului, iar cu alte ocazii când reclamanta a mai fost internată, pârâta a vizitat-o de fiecare dată, aducându-i pachet și apă, mâncare de regim, șuncă, iar când reclamanta a fost internată la cardiologie, pârâta a vorbit personal cu doctorița P.. Prima instanță a reținut că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la data întocmirii lui, contractul părților, fiind încheiat în anul 2009, este supus Codului civil din 1864, potrivit art. 1020 C.civ. 1864, condiția rezolutorie este subînțeleasă în toate contractele. De asemenea, s-a reținut că sub imperiul acestei legi, contractul de întreținere are regimul unui contract nenumit, fiind supus regulilor generale aplicabile în materia contractelor. Examinând clauzele acestuia, prima instanță a constatat că pârâții s-au obligat față de reclamantă să o întrețină în mod solidar cu toate cele necesare traiului, la casă și masă comună, asigurându-i: hrana zilnică gata pregătită, încălzitul, iluminatul și curățenia locuinței, spălatul rufelor și lenjeriei, medicamentație, asistență medicală și de spitalizare necesară în caz de boală, până la încetarea din viață, cu obligația de a o înmormânta creștinește, potrivit obiceiului locului, după religia reclamantei. Prima instanță a constatat că, inițial, reclamanta s-a mutat la domiciliul pârâților pentru o scurtă perioadă de timp, după care a revenit la domiciliul propriu, fără a demara atunci, la momentul relocării ei, un demers judiciar privind contractul de întreținere, ceea ce denotă faptul că a fost alegerea reclamantei de a locui acasă la ea, fără ca această împrejurare să aibă ca și cauză o conduită culpabilă a pârâților, cărora nu li se poate reproșa faptul că reclamanta s-a mutat de la ei (în condițiile în care trebuiau să îi ofere reclamantei casă și masă comună), după cum nu li se poate reproșa nici faptul că nu s-au mutat ei în A., atâta timp cât nu s-au obligat expres la aceasta. În aceste împrejurări s-a reținut că de fapt pârâții și-au îndeplinit obligația efectuând vizite la domiciliul reclamantei, ocazii cu care au adus diverse alimente reclamantei, au achitat cheltuielile de întreținere legate de imobilul obiect al contractului, au apelat la persoane de încredere pentru a efectua diverse comisioane legate de întreținerea reclamantei și au plătit mai multe persoane, inclusiv o asistentă medicală, să aibă grijă de reclamantă, dată fiind distanța considerabilă dintre localitățile de domiciliu ale părților. Din conținutul declarațiilor martorilor audiați, propuși de pârâți, prima instanță a reținut că, rezultă că, aceștia din urmă și-au dat tot interesul pentru a asigura reclamantei întreținerea la care s-au obligat prin contract. S-a mai reținut că acțiunea reclamantei a fost promovată în contextul recăsătoririi acesteia cu actualul soț, iar pentru perioada anterioară recăsătorii reclamantei, aceasta nu a inițiat niciun demers privind rezoluționarea contractului, în condițiile în care după recăsătorirea reclamantei, pârâții au efectuat lucrări de investiții și reparații în imobilul în care locuiește reclamanta. Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că pârâții și-au respectat obligația asumată față de reclamantă, astfel că a respins acțiunea ca fiind nefondată, conform dispozitivului. În baza art.453 Cod procedură civilă a obligat reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorar apărător.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta L. V. solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii iar pe cale de consecință să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel arată că a încheiat contractul de întreținere în considerarea persoanei întreținătorilor, având convingerea că aceștia o vor îngriji potrivit contractului la care s-au obligat, astfel că soluția primei instanțe nu este una temeinică. Precizează că soțul său nu are vreo implicație în ceea ce privește opțiunea sa de reziliere a contractului de întreținere iar demersul judiciar l-a realizat în contextul în care pârâții nu-și îndeplinesc în mod culpabil obligația de întreținere. Consideră că în mod nejustificat s-a reținut de către prima instanță că pârâții ș-au dat tot interesul pentru a asigura întreținerea apelantei în condițiile în care aceștia locuiesc la o distanță de peste 100 km de domiciliul acestia și au venit în vizită în mod sporadic, nicidecum în modalitatea asumată contractual, respectiv prin hrană și masă comună, zilnică și asigurarea medicamentației pentru bolile de care suferă. Arată că a văzut indiferența pârâților când s-a aflat pe patul spitalului iar singurul bun pentru care a muncit o viață l-a transmis pârâților și cărora le-a oferit si toate economiile sale în sumă de 13.900 lei, fără să primească îngrijirea la care intimații s-au angajat. Precizează că noțiunea de întreținere include multiple prestații, iar executarea corespunzătoare a obligației de întreținere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae" al contractului de întreținere, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere. În plus, consideră relevante declarațiile martorilor ce confirmă faptul că pârâții nu se ocupau personal de întreținerea la care s-au obligat ci făceau demersuri (anunțuri în ziare ) pentru a găsi diferite persoane străine, pe care nu le-au cunoscut, pentru a le duce să locuiască împreună cu apelanta. Consideră că este evident că în atare împrejurare a refuzat să împartă locuința proprie cu persoane pe care nu le-a văzut în viața sa, care aveau vicii majore și efectiv îmi induceau o stare de neliniște și nesiguranță, ceea ce a condus la amplificarea suferinței sale și implicit la agravarea bolii.
În drept invocă dispozițiile art. 470 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimații au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefundat, și menținerea, ca legală și temeinică a sentinței civile.
În motivare arată că în virtutea obligațiilor asumate prin contractul de întreținere, la începutul derulării contractului, apelanta s-a mutat la domiciliul intimaților pentru o scurtă perioadă de timp după care a revenit la domiciliu propriu, fără a demara atunci, la momentul relocării ei, un demers judiciar privind contractul de întreținere, ceea ce denotă faptul că a fost alegerea reclamantei de a locuit acasă la ea. Mai mult, arată că din probațiune administrată, instanța în mod cu totul justificat a reținut că în împrejurările de fapt date intimații-pârâți și-au îndeplinit obligația de întreținere efectuând vizite la domiciliu reclamantei, ocazii cu care au adus diverse alimente reclamantei, au achitat cheltuielile de întreținere legate de imobilul obiect al contractului, au apelat la persoane de încredere pentru a efectua diverse comisioane legate de întreținerea reclamantei și au plătit mai multe persoane, inclusiv o asistentă medicală, să aibă grijă de reclamantă, dată fiind distanța considerabilă dintre localitățile de domiciliu ale părților iar în cele din urmă prima instanță în mod corect a reținut că, acțiunea reclamantei apelante a fost promovată în contextul recăsătoririi acesteia cu actualul soț, iar pentru perioada anterioară recăsătoririi reclamantei, aceasta nu a inițiat niciun demers privind rezoluțiunea contractului, în condițiile în care după recăsătorirea reclamantei, pârâții au efectuat lucrări de investiții și reparații în imobilul în care locuiește reclamanta. Precizează că la data încheierii contractului apelanta-reclamantă a avut cunoștință de faptul că intimații-pârâți locuiau în localitatea Hălmagiu. Or, după cum a reținut practica judiciară în interpretarea dispozițiilor articolului 977 din vechiul cod civil, în situațiile în care debitorii obligației de întreținere locuiesc la data încheierii contractului în altă localitate, la o distanță care nu le permite acestora să presteze întreținere zilnic, fapt cunoscut de către creditorul obligației de întreținere la data încheierii contractului, în mod evident nu poate fi voința părților ca pârâții să presteze zilnic întreținerea. Având în vedere faptul că intimații nu locuiesc în aceeași localitate cu apelanta, după ce aceasta din urmă s-a relocat la domiciliul ei din A., arată că aceștia au plătit o . persoane, printre care și o asistentă medicală să aibă grijă de reclamantă. Menționează că apelanta nu a manifestat niciun fel de nemulțumire în legătură cu modalitatea în care intimații au înțeles să își îndeplinească obligația de întreținere până în momentul ralierii în relația de concubinaj cu actualul soț L. C., prilej cu care apelanta a început să refuze întreținerea. Mai mult, arată că, după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe, în vara anului 2014, după încheierea căsătoriei între apelantă și actualul soț și după promovarea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, apelanta. în condițiile în care actualul soț în urma unor certuri domestice a părăsit domiciliul conjugal, a reluat legăturile cu intimații aceștia vizitând-o și aducându-i alimente și cele necesare traiului. Precizează că conform practicii judiciare în materie și doctrinei de specialitate, rezilierea contractului de întreținere se poate dispune numai dacă din culpa debitorului întreținerii, cel îndreptățit nu a primit întreținerea, nu și în situația în care creditorul întreținerii refuză nejustificat a beneficia de întreținerea ce i se cuvine.
În drept invocă art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Sancțiunea desființării contractului sinalagmatic cu executare succesivă în timp, așa cum este cel de întreținere, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor convenționale este rezilierea.
În ceea ce privește prestarea întreținerii „la casă și masă comună” din interogatoriile părților, inclusiv cel al reclamantei, rezultă faptul că imediat după încheierea contractului, părțile au pus în aplicare această clauză prin mutarea reclamantei – apelante la domiciliul pârâților – intimați, în loc. Hălmagiu, domiciliu pe care reclamanta l-a părăsit benevol, reluându-și traiul în A., separat în locuința ce a făcut obiectul contractului de întreținere. Această stare de fapt a continuat câțiva ani, până în 2014, când reclamanta a refuzat întreținerea acordată de pârâți. Or, în aceste condiții este vădită modificarea bilaterală a contractului de întreținere în ceea ce privește modalitatea de prestare a întreținerii, modificarea acceptată de toate părțile, fără a fi transpusă în scris.
Reclamanta a recunoscut că pârâții îi dădeau lunar suma de 600 lei, dar a susținut că reprezintă restituirea unei sume pe care aceasta ar fi predat-o părților adverse la începutul întreținerii (anul 2009). Nu a dovedit această apărare, în condițiile în care remiterea unei sume de bani ce are o valoare mai mare de 200 lei se probează doar cu înscrisuri (art. 1292 alin. 1 și 2 din Codul civil de la 1864). Pe de altă parte, nici martorii nu au confirmat alegația reclamantei.
În ceea ce privește cheltuielile comune de întreținere aferente apartamentului (achitate de ambele categorii de părți) se remarcă faptul că în contractul de întreținere nu se specifică suportarea de către întreținători a acestor cheltuieli, cu excepția celor referitoare la încălzire. Pârâții sunt nuzi proprietari, deci nu au dreptul de folosință și posesie a imobilului, drept ce aparține reclamantei. Cheltuieli de întreținere ale apartamentului implică cheltuielile de furnizare a apei potabile și menajere, gaz și agent termic de către furnizorii de utilități, precum și alte cheltuieli ce derivă din coproprietatea comună a blocului, inclusiv plata administratorului, a femeii de serviciu, a fondului de rulment, de reparații. Aceste utilități constituie beneficiul celui care ocupă în mod efectiv apartamentul, care exercită folosința și posesia asupra lui, adică al reclamantei, cu excepția cheltuielilor derivate din furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuinței, a căror plată a fost preluată, în baza contractului de întreținere, de către pârâți.
Pe de altă parte, din moment ce reclamanta primea lunar de la părțile adverse, pe lângă ajutorul material, și suma de 600 lei, aceasta includea, în mod evident, și contribuția pârâților la cheltuielile de întreținere ale apartamentului.
Ajutorul pe care unii martori au înțeles să i-l acorde reclamantei, prin cumpărarea de alimente și medicamente (martorii N. N., C. Florența, F. C. A. L., C. I. – propuși de reclamantă) nu constituie o probă a neîndeplinirii obligației de întreținere de către pârâți, din moment ce din respectivele probe testimoniale rezultă că aceste ajutoare nu suplineau absența întreținerii. Din depozițiile acestor martori rezultă că reclamanta s-a declarat nemulțumită de întreținere doar o singură dată în fața martorilor N. N. și F. C. A. L. spre sfârșitul perioadei în care a acceptat îngrijirea în baza contractului încheiat cu pârâții. Mai mult martora C. I. a declarat nu doar că reclamanta nu s-a plâns de modul în care pârâții își îndeplinesc obligațiile contractuale, dar a și precizat că a ajutat-o din proprie inițiativă.
Martorii C. Florența, F. C. A. L., C. I. nu cunosc propriu-zis raporturile dintre părți, felul în care s-au derulat acestea, toate declarațiilor lor privitoare la întreținere având la bază exclusiv relatările reclamantei, motiv pentru care nu prezintă valoare probatorie în cauză, căci nu fac altceva decât să reia afirmațiile reclamantei.
Administrarea probei testimoniale se face în scopul obținerii de informații corecte și pertinente despre raportul juridic dedus judecății de la terțe persoane, obiective și care au cunostințe proprii (dobândite prin propriile simțuri sau de la alte persoane străine de litigiu) despre fapte concludente in rezolvarea pricinii.
Declarațiile martorilor, în măsura în care relevă elementele de fapt ce pot servi ca probă pentru constatarea existenței sau inexistenței faptului/actului juridic dedus judecății, contribuie direct la aflarea adevărului.
Așadar, nu pot avea valoare probatorie declarațiile testimoniale ce se bazează exclusiv pe informațiile furnizate de o parte procesuală.
Îndeplinirea obligațiilor contractuale (de asigurare a hranei, a medicamentelor, a asistenței medicale etc.) rezultă din depozițiile martorilor P. I., G. M. (vecină a reclamantei), C. R. (una dintre persoanele angajate de pârâți să îi acorde sprijin efectiv reclamantei pentru achiziționarea celor necesare traiului și administrarea medicației corespunzătoare), L. M. P. (asistentă medicală), martori propuși de pârâți, dar ale căror relatări au la bază observațiile lor personale. Acestea se coroborează în parte și cu depoziția martorului N. N. care a arătat că pârâtul a plătit mai multe femei să aibă grijă de reclamantă, „să doarmă cu dânsa”, să îi facă curățenie, dintre care el personal a văzut trei femei.
Martorii P. I., G. M., C. R. și L. M. P. au relatat despre vizitele personale ale pârâților, despre achiziționarea de alimente și medicamente în numele lor (de către martorul P. I.), vizitele pârâților (săptămânal ori bilunar) sau ale martorului P. I. trimis de pârâți, despre efectuarea curățeniei în apartament, angajarea de către pârâți a mai multor femei pentru a face curățenie, a cumpăra alimente și medicamente. Martora L. M. P. – asistentă medicală la Spitalul Județean A., secția de diabet unde a fost internată reclamanta – a fost plătită de pârâtă să se ocupe de reclamantă în perioada spitalizării ei, dar aceasta din urmă a refuzat ajutorul. Martora a arătat că medicul de salon i-a spus pârâtei că reclamanta nu respecta regimul alimentar recomandat, alimentele respective fiindu-i aduse de altă persoane. A mai declarat că pârâta a vizitat-o pe reclamantă când a fost internată în spital, a discutat cu doctorii despre bolile pârâtei, i-a adus mâncare.
De altfel, însăși apelanta, în ultimele note de ședință depuse la dosar, arată că a vrut să rezilieze contractul pentru că s-a căsătorit și astfel are cine să o îngrijească.
În aceste condiții, tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că pârâții și-au îndeplinit obligațiile convenționale, iar încetarea raporturilor contractuale se datorează în exclusivitate reclamantei, care din 2014, după ce a început relația conjugală cu actualul soț, a refuzat întreținerea prestată până atunci de pârâți în modalitatea relatată mai sus și pe care o considerase până la acel moment mulțumitoare.
Așadar, împlinirea condiției rezolutorii – implicită în orice contract sinalagmatic, conform art. 1020 cod civil (1864) – se datorează conduitei reclamantei, situație în care aceasta nu poate obține admiterea acțiunii sale în desființarea convenției, căci nimeni nu se poate prevala de propria culpă în susținerea propriului demers judiciar (potrivit principiului de drept latin „nemo auditur propriam turpitudinem allengans”).
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, nefiind întrunită condiția culpei pârâților, așa încât reclamanta nu se poate prevala de opțiunea de reziliere a contractului (prevăzută de art. 1021 Cod civil), tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul.
Văzând că apelanta nu a avut câștig de cauza, așa încât cererea ei accesorie având ca obiect cheltuielile de judecată este neîntemeiată, tribunalul, în temeiul art. 453 alin. 1 C., o va respinge.
Intimații nu au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta L. V. (CNP_), dom. în A., .. 37A, ., . în contradictoriu cu intimații B. M. și B. M., dom. în loc. Hălmagiu, ., jud. A., cu dom. ales în A., ., nr. 24-26, . (la av. M. C.) împotriva sentinței civile nr. 5657/25.11.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.M.A./Tehnored. M.A./V.L.
4 ex./27.04.2015
2 .
Se comunică cu:
- reclamanta L. V. - A., .. 7, .
- pârâții B. M. și B. M. F. - A., .. 24-26, .
Prima instanță: Judecătoria A. – judecător C. L. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 499/2015. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Hotărâre din 20-04-2015, Tribunalul ARAD → |
|---|
