Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 992/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 992/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 992/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 992

Ședința publică din data de 18 decembrie 2015

Președinte N. C.

Grefier F. M.

S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., pentru instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Ministerul Public este reprezentat de procuror U. D. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Procedura - fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind probe de administrat și nici formulate cereri, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul procurorului. Acesta apreciază întrunite condițiile de judecare a cauzei pe calea ordonanței președințiale și pune concluzii de admiterea acesteia, așa cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 16 decembrie 2015, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. a solicitat, ca prin sentința care se va pronunța instanța să dispună, pe cale de ordonanță președințială: instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență privind pe copiii: N. M., fiul lui - și N. D., născut la data de 10.09.2000 în localitatea Secusigiu, județul A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 5/06.11.2000, având CNP_; N. A.-R., fiul Iui - și N. D., născut la data de 16.02.2006 în localitatea Secusigiu, jud. A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 1/24.02.2006, având CNP_ și N. I., fiica lui - și N. D., născută la data de 08.03.2008 în mun. A., jud. A., posesoare al CN . nr._ eliberat de Primăria Mun. A., în baza actului de naștere nr. 917/28.03.2008, având CNP_, la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A. - ., jud. A.; ca domiciliul copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență să fie la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A., ., județul A. și ca pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Șeful Serviciului de Evaluare și Consiliere în Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică din cadrul DGASPC A., iar drepturile și obligațiile părintești cu privire la bunurile copilului în cauză, să fie exercitate, respectiv să fie îndeplinite de către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A.;

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 07.10.2014, pe telefonul de urgență s-a primit sesizarea nr._/15.10.2014, cu privire la N. M. - născut la data de 10.09.2000, N. A.-R. - născut la data de 16.02.2006 și N. I. - născută la data de 08.03.2008, cu domiciliul în comuna Secusigiu, .. 263B, județul A. din care reiese că minorii nu au reprezentant legal, deoarece mama acestora, N. D., a decedat la data de 12.09.2014 în urma unui conflict pe care 1-a avut cu concubinul ei, S. G., acesta din urma fiind arestat.

Reprezentanții DGASPC A. din cadrul Telefonului de Urgentă - Echipa Mobilă s-au deplasat în teren unde au constatat următoarele: minorii locuiesc cu sora lor, N. D.-A., în vârsta de 19 ani, care nu este încadrată în câmpul muncii și nu realizează un venit stabil, nu poate asigura un trai decent fraților ei. Au fost purtate discuții cu bunica materna, M. E., care afirma faptul că nu are posibilitatea și condițiile necesare pentru a se ocupa de creșterea nepoților ei, având un alt nepot cu măsura de protecție specială a plasamentului, minora S. A.-M., în vârsta de 16 ani, aceasta a afirmat că este raliată în concubinaj cu numitul Botoi Ș., împreuna cu care are un copil, S. S., în vârsta de 5 luni.

Prin adresa către Primăria Secusigiu înregistrată cu nr. 1002/21.10.2014 s-a solicitat efectuarea unei anchete sociale împreună cu planul de servicii în vigoare, conform Legii 272/2004 republicata, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 39, alin. 1, art. 40, alin. 1, 3, 4, 5; Ordinul 95/2006, pentru aprobarea metodologiei de lucru privind colaborarea dintre D.G.A.S.P.C. și Serviciile Publice de Asistență Socială(S.P.A.S-); Ordin 286/2006 la domiciliul minorilor din comuna Secusigiu, ..263 B, județul A. în vederea clarificării situației acestora și stabilirea nivelului de intervenție.

Din anchetele sociale efectuate de către reprezentanții SPAS din cadrul primăriei Secusigiu la domiciliul minorilor din comuna Secusigiu, .. 572, județul A., înregistrate la D.G.A.S.P.C. A. cu nr._/14.11.2014, nr._/14.11.2014 respectiv nr._/14.11.2014 reiese ca: Minorii în cauză locuiesc împreună cu sora mai mare N. D. A. în localitatea S. G., nr. 572, județul A.. Veniturile familiei sunt asigurate, din munci ocazionale, de către sora cea mai mare N. D. A. și de bunicii materni N. S. și M. E., dar nu sunt suficiente pentru un trai decent. Locuința în care locuiesc cei trei frați împreuna cu sora lor mai mare N. D. A., este o locuință construită de către părinții lor, din pământ bătut, acoperita cu stuf, având o cameră mică, în camera au două paturi, o masă și câteva scaune.

Bunicii materni, N. S. și M. E., nu au posibilități materiale și nici spațiu de locuit suficient pentru îngrijirea și întreținerea minorilor în cauză. Prin declarația înregistrata la Telefonul de Urgentă - Echipa Mobilă, cu nr. 565/13.10.2014, data de numita N. D. A.; sora majoră a minorilor, aceasta își asuma responsabilitatea pentru creșterea și îngrijirea acestora obligându-se să le ofere condiții decente de trai.

Conform procesului-verbal de teren cu nr. 349/13.03.2015, reprezentanții DGASPC deplasați la domiciliul minorilor din localitatea S. G., nr. 623B, . cu numita N. D., sora majoră a minorilor despre situația acestora. Aceasta a declarat că are grijă de frații ei și nu dorește instituirea unei masuri de plasament pentru aceștia spunând că se descurca fiind ajutată reprezentanții primăriei Secusigiu în vederea acordării de sprijin pentru obținerea Cărții de identitate pentru N. D. și acordarea de ajutor social pentru familie.

În data de 26.10.2015 s-a primit din partea Primăriei - S.P.A.S. Secusigiu dosarul cu privire la minorii N. M., N. A.-R. și N. I., având propunerea instituirii măsurii de protecție pentru aceștia. Din anchetele sociale efectuate de către reprezentanții SPAS din cadrul primăriei Secusigiu la domiciliul minorilor din comuna Secusigiu, .. 572, jud. A., înregistrate la D.G.A.S.P.C. A. cu nr._/26.10.2015,_/26.10.2015 respectiv_/26.10.2015 reiese că:

N. D. A., prestează munci ocazionale pe la diferiți cetățeni din localitatea Sinpetru G. și are în întreținerea ei frații mai mici.

S. A.-M. sora numitei, fiica lui S. G. și N. D., născută la data de 15.03.1998, în Secusigiu, județul A., poseda CN ., nr._, nu posedă CI din neglijenta părinților și locuiește împreuna cu concubinul ei, B. Ș. și mama acestuia Ș. E. în localitatea S. G., nr. 377, județul A.. Numita S. A. M. are doi copii, unul se afla la asistent maternal din cursul lunii februarie 2015, iar celalalt copil s-a născut la data de 09.10.2015 în municipiul A. și a fost abandonat în Spitalul matern A. după naștere la câteva zile, deoarece mama nu avea voie să alăpteze, fiind bolnavă, având TBC activ și trebuia dusă la Spitalul L. T. din Timișoara pentru tratament, însă aceasta a fugit din Spitalul Matern A..

Copii în cauză, N. M., N. A.-R. și N. I. nu frecventează cursurile școlare. Cei trei minori au rămas în grija numitei N. D.-A. care este sora lor mai mare, dar nu poate să-i stăpânească, să-i supravegheze și să le asigure traiul de zi cu zi, diferite persoane din localitatea S. G. le-au dat produse alimentare, haine și alte lucruri, dar numita N. D.-A. le-a vândut, neavând bani de țigări. Cei trei minori toata ziua sunt pe stradă la cerșit, aruncă cu pietre și îi înjură pe oamenii de pe stradă. Din discuțiile purtate cu sora minorilor, N. D.-A., reiese că nu dorește ca frații ei să fie instituționalizați la un centru de ocrotire, deoarece îi întreține și îi îngrijește.

Datorita faptului că locuința cu nr. 572 din localitatea S. G. este într-o stare avansată de degradare și numita N. D.-A. nu are posibilitatea de a-i întreține pe cei trei minori, Primăria Secusigiu a propus instituirea măsurii de protecție pentru minorii N. M., născut la data de 10.09.2000, N. A.-R., născut la data de 16.02.2006 și N. I., născută la data de 08.03.2008, într-un centru rezidențial pentru copii în cadrul D.G.A.S.P.C. A..

Prin declarația înregistrata la DGASPC A. cu nr._/26.10.2015, data de către numitul A. C., domiciliat în . G., nr. 561, județul A., identificat prin CI. ., nr._, în calitate de vecin al minorilor reiese că „aceștia sunt nesupravegheați, merg la cerșit și adresează injurii cetățenilor din localitate provocând chiar și distrugeri materiale, aceștia motivând că sunt minori și nimeni nu are ce să le facă”. Din declarația înregistrată la DGASPC A. cu nr._/26.10.2015, data de către numita A. L., domiciliată în . G., nr. 623, județul A., identificată prin CI. ., nr._, în calitate de vecină a minorilor reiese că minorii „sunt nesupravegheați de către sora lor mai mare N. D.-A..

Susținem existența unei situații de pericol iminent pentru minori deoarece imaturitatea socială a numitei N. D., care, după decesul mamei, și-a asumat responsabilitatea creșterii, îngrijirii și educării minorilor, rezidă atât din asumarea inadecvată a responsabilităților creșterii, îngrijirii și educării fraților ei, prin nerespectarea îndrumărilor primite din partea autoritarilor locale și nu în ultimul rând din lipsa de colaborare și punere în practică a sfaturilor primite, ceea ce conduce la o neglijare atât din punct de vedere alimentar, cât și neglijare vestimentara, neglijarea igienei, neglijarea medicala, neglijarea educaționala și neglijarea emoționala a minorilor.

Având în vedere aspectele menționate mai sus reclamanta consideră că numita N. D., în calitate de persoană în grija căreia se afla minorii, nu prezintă capacități parentale prin asigurarea bunăstării materiale și spirituale, să manifeste o preocupare permanentă și susținută cu privire la procesul de îngrijire, creștere, supraveghere, și alimentație, în conformitate cu vârsta minorilor N. M., N. A.-R. și N. I., s-a constatat ca dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala si sociala a minorilor este primejduita, iar interesul superior trebuie să primeze în toate aspectele, considerăm oportun instituirea unei măsurii de protecție, fapt pentru care solicităm admiterea prezentei cereri de ordonanță președințială.

În drept invocă Legea nr. 272/2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului; codul de procedură civilă - Proceduri speciale - art. 996 și următoarele; Ordinul 95/2006, pentru aprobarea metodologiei de lucru privind colaborarea dintre D.G.A.S.P.C. și Serviciile Publice de Asistență Socială(S.P.A.S.) și Ordinul 286/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție.

În probațiune reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Din probele administrate în cauză, tribunalul reține următoarele:

Minorii N. M., N. A.-R. și N. I. locuiesc în satul S. G., nr. 263 B împreună cu sora lor N. D.-A. în vârstă de 19 ani, care nu este angajată în muncă și nu realizează un venit stabil pentru a putea asigura un trai decent fraților săi mai mici. Este de menționat că minorii nu au paternitatea stabilită, iar mama lor N. D. a decedat la 12.09.2014.

Din ancheta socială întocmită, rezultă că locuința familiei este improprie unui trai decent, fiind compusă dintr-o încăpere mică, construită din pământ bătut, acoperită cu stuf. Bunicii materni ai minorilor N. S. și M. E. nu au de asemenea posibilități materiale și nici spațiul necesar pentru îngrijirea și întreținerea minorilor, astfel că nu au solicitat luarea în plasament a copiilor.

Din probațiunea prezentată la dosarul cauzei rezultă că minorii au un comportament necorespunzător în societate, fiind nesupravegheați, ocupându-se cu cerșitul, adresând injurii oamenilor din localitate și distrugând bunuri.

În raportul de evaluare a situației familiei s-a concluzionat că imaturitatea socială a numitei N. D., (care, după decesul mamei, și-a asumat responsabilitatea creșterii, îngrijirii și educării minorilor), rezidă atât din asumarea inadecvată a responsabilităților creșterii, îngrijirii și educării fraților ei, prin nerespectarea îndrumărilor primite din partea autorităților locale și nu în ultimul rând din lipsa de colaborare și punere în practică a sfaturilor primite, ceea ce conduce la o neglijare atât din punct de vedere alimentar, cât și neglijare vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională și neglijarea emoțională a minorilor.

Dependențele și limitele sociale la care sunt supuși copiii într-o lume a adulților creează o . situații care îi predispun la riscul de a fi victime ale neglijării și chiar a abuzului. Printre factorii de risc identificați în această situație, caracteristica neglijării copiilor, precum și caracteristici socioculturale ale familiei și mediului, cum sunt sărăcia, nivel educațional scăzut și nu în ultimul rând absența modelelor civice.

Evaluând aceste caracteristici instanța consideră că există un risc crescut ca dezvoltarea în condiții minime, dar optime a copiilor să fie pusă în pericol, prin neglijare alimentară și medicală (prevederi ale Legii 272/2004 republicata și HGR 49/2011 privind metodologia de intervenție în situații de violență asupra copilului).

Având în vedere aspectele menționate instanța consideră că numita N. D., în calitate de persoană în grija căreia se afla minorii, nu prezintă capacități parentale pentru asigurarea bunăstării materiale și spirituale a acestora, nu manifestă o preocupare permanentă și susținută cu privire la procesul de îngrijire, creștere, supraveghere, și alimentație, în conformitate cu vârsta minorilor N. M., N. A.-R. și N. I., drept urmare dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morala și socială a minorilor este primejduita, astfel că, instanța consideră oportun instituirea unei măsurii de protecție, motiv pentru care va admite cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamantă.

Având în vedere și faptul că îngrijirea minorilor nu poate fi încredințată altor membri ai familiei extinse, precum și dispozițiile art. 60 lit. c raportat la art.68 si art. 94 al. 2 din Legea nr. 272/2004, și apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 100 aliniat 3 din Legea nr. 272/2004, rap. la 996 Cod procedură civilă, privind condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale (aparența dreptului afirmat de reclamantă, urgența, caracterul provizoriu), va admite cererea formulată de reclamantă și va dispune: instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență privind pe privind pe copiii: N. M., fiul lui - și N. D., născut la data de 10.09.2000 în localitatea Secusigiu, județul A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 5/06.11.2000, având CNP_; N. A.-R., fiul Iui - și N. D., născut la data de 16.02.2006 în localitatea Secusigiu, județul A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 1/24.02.2006, având CNP_ și N. I., fiica lui - și N. D., născută la data de 08.03.2008 în municipiul A., județul A., posesoare al CN . nr._ eliberat de Primăria Mun. A., în baza actului de naștere nr. 917/28.03.2008, având CNP_, la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A., ., județul A.;

Conform art. 63 din Legea nr.272/2004 va stabili ca domiciliul copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență să fie la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A., ., județul A.;

În baza art. 43 din Legea nr. 272/2004, va dispune ca pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Șeful Serviciului de Evaluare și Consiliere în Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică din cadrul DGASPC A., iar drepturile și obligațiile părintești cu privire la bunurile copilului în cauză, să fie exercitate, respectiv să fie îndeplinite de către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A., cu sediul în A., . nr.14, județul A..

Dispune instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență privind pe privind pe copiii: N. M., fiul lui - și N. D., născut la data de 10.09.2000 în localitatea Secusigiu, județul A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 5/06.11.2000, având CNP_; N. A.-R., fiul Iui - și N. D., născut la data de 16.02.2006 în localitatea Secusigiu, județul A., posesor al CN . nr._ eliberat de Primăria Comunei Secusigiu, în baza actului de naștere nr. 1/24.02.2006, având CNP_ și N. I., fiica lui - și N. D., născută la data de 08.03.2008 în municipiul A., județul A., posesoare al CN . nr._ eliberat de Primăria Mun. A., în baza actului de naștere nr. 917/28.03.2008, având CNP_, la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A., ., județul A.;

Dispune ca, domiciliul copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență să fie la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. - Centrul de Primire Minori A., ., județul A.;

Dispune ca pe toată durata menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copiilor N. M., N. A.-R. și N. I. să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Șeful Serviciului de Evaluare și Consiliere în Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică din cadrul DGASPC A., iar drepturile și obligațiile părintești cu privire la bunurile copilului în cauză, să fie exercitate, respectiv să fie îndeplinite de către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A.;

Provizorie și executorie.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul A..

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

N. C. F. M.

Red.NC/ Thred. FM/ 18.12.2015

4 ex./ 2 .

Se comunică:

reclamantei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului A. – cu sediul în A., .. 14 județul A.

P. de pe lângă Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 992/2015. Tribunalul ARAD