Pensie întreţinere. Sentința nr. 135/2015. Tribunalul ARAD

Comentarii

0

Sentința nr. 135/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 19282/55/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 811

Ședința publică din data de 25 iunie 2015

Președinte N. C.

Judecător S. C. Ș.

Grefier M. I.

S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul G. L. V. și pârâta Budica A. împotriva sentinței civile nr. 135/12.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 19._ al Judecătoriei A..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei pârâte – avocat U. V. I. D. din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că apelurile sunt declarate și motivate în termen, fiind timbrat cu câte 20 lei taxă judiciară de timbru.

La data de 16.06.2015 apelanta pârâtă Budica A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, din care un exemplar a fost comunicat părții adverse.

La data de 23.06.2015 apelantul reclamant a comunicat la dosar, prin email, răspuns la întâmpinare, copie certificat de naștere și certificat medico-legal pentru minorul G. L.-E., copie certificat căsătorie și un email privind unele înregistrări video, însă acestea nu au putut fi accesate.

Reprezentantul apelantei pârâte arată că nu solicită termen pentru a studia înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului acesteia și respingerea apelului reclamantului, fără cheltuieli de judecată; arată că prin motivele de apel s-a solicitat înlăturarea din sentința apelată a dispoziției privind luarea copilului de către tată la locuința acestuia din D., în sensul ca vizitarea minorului să se desfășoare doar în A., iar în perioada sărbătorilor firești, vizitarea minorului de către tată să se desfășoare în prezența mamei. Cu privire la stabilirea pensiei de întreținere, se arată că doar prin eforturile mamei și a familiei acesteia, au fost achitate costurile efectuate cu minorul; de asemenea, se solicită schimbarea hotărârii și cu privire la autoritatea părintească, în sensul exercitării autorității părintești doar de către mamă, întrucât cei doi părinți nu lucrează în interesul superior al minorului, care are nevoi personale, iar tatăl se prezintă împreună cu actuala soție și alte rude pentru a prelua copilul.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 18.05.2015, constată că prin sentința civilă nr. 1335 din 12.03.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul G. L. V., în contradictoriu cu pârâta B. A., având ca obiect stabilire pensie de întreținere și a obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere către pârâtă, în cuantum de 16,5 % lunar din venitul net lunar realizat de reclamant lunar, începând cu data de 11.11.2014 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții, pe care o va depune în contul CEC Bank SA RO15CECETM0408RONO714739 deschis pe numele pârâtei.

A admis în parte acțiunea reconvențională precizată formulată de pârâta B. A. în contradictoriu cu reclamantul G. L. V., având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire program legături personale minor și a dispus ca exercitarea autorității părintești față de minorul G. F. V. născut la data de 29.09.2010 în A. să fie exercitată în comun de ambii părinți.

S-a reglementat dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul după următorul program:

- în prima și a treia duminică din fiecare lună, între orele 14-20, în A., în locuri specifice copiilor, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor și a-l returna la sfârșitul programului.

- în a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă între orele 10-20, la domiciliul reclamantului, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor și a-l returna la sfârșitul programului.

- în a doua zi de P. în anii impari, respectiv prima zi în anii pari și a doua zi de C. în anii pari, respectiv prima zi în anii impari, la domiciliul reclamantului, cu luarea minorului de către reclamant începând cu ora 13 și returnarea la ora 20.

- de ziua copilului, în anii impari la locuința reclamantului, între orele 13-20, cu obligația acestuia de a-l lua pe minor și a-l returna la terminarea programului.

- în vacanța de vară, în a doua săptămână, din luna iulie și a doua săptămână din luna august la domiciliul reclamantului, cu luarea copilului în fiecare zi de la ora 10 și returnarea lui la ora 18.00.

Cheltuielile de judecată au fost compensate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2571/29.05.2014 din dosar nr._ al Judecătoriei A. și decizia civilă nr. 799/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului G. F. V. născut la data de 29.09.2010 în A. la mamă, pârâta din prezenta cauză, fiind stabilită și o pensie de întreținere față minor în procent de 16,5%, lunar raportat la venitul pârâtului, acesta achitând lunar suma de 122,5 lei raportat la veniturile reclamantului din acel moment de 741 lei lunar.

S-a mai reținut faptul că în prezent reclamantul are un loc de muncă cu un program redus, de 4 ore pe zi, realizând un venit net de 342 lei lunar. Astfel fiind reclamantul a solicitat a se stabili o pensie de întreținere raportat la acest venit și la faptul că reclamantul mai are un copil minor în întreținere, astfel că nu mai beneficiază de aceleași venituri, și cu toate că a încercat în repetate rânduri nu și-a mai găsit un loc de muncă stabil și cu un venit mai mare.

Față de considerentele de mai sus, văzând împrejurarea că potrivit adeverinței de salariu depusă la dosar și a actului adițional contractului de muncă, (fila 22 dosar) veniturile pârâtului s-au redus, față de susținerile acestuia, confirmate de adeverința depusă la dosar că în prezent reclamantul este încadrat în muncă cu un program redus, de 4 ore pe zi, instanța a apreciat că aceste argumente nu au o relevanță majoră în cauză, câtă vreme pensia de întreținere a fost stabilită procentual la 16,5 % lunar raportat la venitul net lunar realizat de reclamant. La stabilirea acestui cuantum a ținut cont și de dispozițiile art. 524 Codul civil și art. 529 Codul civil conform cărora: “când întreținerea este datorată de părinte ... ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii” precum și de împrejurarea că minorul G. F. V. beneficiază de o indemnizație lunară, pe care pârâta o primește peste pensia de întreținere, care este foarte mică, ca urmare a salariului mic lunar al reclamantului, indiferent de procentul lunar acordat.

Astfel fiind, din momentul reducerii venitului, angajatorul reclamantului va trimite pârâtei pensia de întreținere în același cuantum stabilit de instanță. Cu toate acestea, constatând că atât în dispozitivul sentinței civilă nr. 2571/29.05.2014 din dosar nr._ al Judecătoriei A. și decizia civilă nr. 799/18.09.2014 a Tribunalului A. s-a omis a se consemna obligația reclamantului la plata unei pensii de întreținere în cuantumul de 16,5% lunar din venitul realizat de acesta, această dispoziție consemnându-se doar în considerentele celor două hotărâri, instanța în baza art. 529 Codul civil a admis acțiunea reclamantului și a obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere către pârâtă, în cuantum de 16,5 % lunar din venitul net lunar realizat de reclamant lunar, începând cu data de 11.11.2014 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții, pensie de întreținere pe care o va depune în contul CEC Bank SA RO15CECETM0408RONO714739 deschis pe numele pârâtei, urmând ca în baza dispozițiilor noului cod de procedură civilă, persoana interesată să facă demersurile ce se impun la locul de muncă al reclamantului sau prin executorul judecătoresc.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională cu privire la exercitarea autorității părintești și stabilirea program vizitare minor, instanța a reținut în fapt că în conformitate cu certificatul de naștere rezultă că minorul G. F. V. este fiul părților rezultat din relația de căsătorie a acestora, căsătorie care a fost desfăcută, iar ulterior prin sentința civilă nr. 2571/29.05.2014 din dosar nr._ al Judecătoriei A. și decizia civilă nr. 799/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului G. F. V. născut la data de 29.09.2010 în A. la mamă, pârâta din prezenta cauză, fiind stabilit și un program de vizitare a minorului de către tată.

Din declarațiile martorilor, instanța a reținut faptul că reclamantul și actuala sa soție au manifestări necorespunzătoare față de pârâtă, adresându-i cuvinte jignitoare, iar uneori chiar și față de minor. Discuțiile dintre părți cu privire la minor nu sunt normale și firești, fiind fie foarte oficiale, fie triviale și batjocoritoare.

S-a mai reținut faptul că reclamantul, cu excepția pensiei de întreținere infime de 122,5 lei lunar, nu a contribuit material la întreținerea acestuia și la tratamentele medicale necesare, aceste costuri fiind suportate în totalitate de pârâtă și bunicii materni. S-a mai reținut faptul că reclamantul, deși avea un program de vizitare a minorului, nu l-a respectat, iar atunci când venea, se prezenta cu multe persoane care-l însoțeau și care-l influențau negativ pe copil, acesta fiind crescut în permanență de mama lui. S-a mai reținut faptul că reclamantul și actuala sa soția, i-au făcut diverse plângeri la poliție pârâtei, i-au creat situații neplăcute, fiind mereu agasată cu mesaje nepotrivite. Totodată s-a reținut faptul că minorul are un program la grădiniță și terapeutic foarte bine stabilit, astfel că doar la sfârșit de săptămână copilul se află în A. cu mama, iar aceasta nu s-a opus ca tatăl să viziteze minorul, dar în prezența mamei, întrucât copilul este foarte atașat de mamă. S-a reținut faptul că pârâta nu are încredere să lase copilul cu reclamantul și actuala sa soție, întrucât sunt violenți verbal și chiar fizic.

De asemenea s-a reținut faptul că și în procesul anterior, în care au fost pronunțate cele două hotărâri de mai sus, pârâta a solicitat exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către ea, ca urmare a neînțelerilor, a comportamentului necorespunzător al reclamantului, influențat de noua sa familie, precum și a problemelor medicale ale minorului, situații care au determinat o situație tensionată între părți, care afectează grav relația minorului cu părinții săi.

Cu toate acestea, Tribunalul A. a stabilit ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să se facă de către ambii părinți.

Astfel că, deși din înscrisurile de la dosar și din declarațiile martorilor audiați s-a reținut că atitudinea ostilă a părților a continuat cu adresarea de cuvinte jignitoare și defăimătoare, față de perioada de timp relativ mică de timp scursă, apreciind că părțile pot găsi mijloace de a normaliza relația dintre ei spre beneficiul lor dar mai ales a minorului rezultat din relația lor, instanța a respins capătul de cerere formulat de pârâtă cu privire la exercitarea autorității părintești exclusivă, urmând ca aceasta să fie în continuare comună.

În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună.

Ocrotirea părintească reprezintă pentru părinți o obligație și un drept cu conținut complex, ce are ca finalitate asigurarea condițiilor materiale și spirituale necesare pentru creșterea, îngrijirea, educația și pregătirea profesională a copilului, principiu consacrat și în prevederile art. 48 al. 1 din Constituție.

Ocrotirea copilului prin părinți este un drept al acestuia, stipulat în mod expres de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești realizându-se numai în interesul copilului (art. 483 alin. 2 Codul civil).

Ca regulă generală, potrivit art. 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii juridice și numai dacă această situație este impusă de interesul superior al copilului.

Față de cele arătate, apreciind că în situația dată, ambii părinți trebuie să se ocupe de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorului, spre binele și interesul acestuia, ambii părinți având posibilitatea de a oferi garanții minorului, raportat la vârsta și nevoile specifice ale acestuia.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că locuința în care domiciliază în prezent pârâta împreună cu minorul, este o locuință proprietate personală a bunicilor materni, corespunzător mobilată și bine întreținută, minorul având astfel condiții bune de locuit. De asemenea s-a reținut faptul că în prezent reclamantul deși are un loc de muncă stabil, realizează venituri foarte mici care nu pot oferi posibilitatea întreținerii unui minor pe perioadă lungă, mai ales dacă acesta are și probleme medicale.

Pe cale de consecință, apreciind că la domiciliul mamei i se poate oferi minorului un climat afectiv, moral și material corespunzător pentru creștere și educare, ținând seama de concluziile anchetelor sociale efectuate de Autoritatea Tutelară A. și primăria D. județul T., care arată că tata realizează controlul efectiv și continuu cu privire la exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești și nu în ultimul rând, ținând cont de interesul copilului, instanța, față de poziția părților, în baza art. 397 Codul civil a admis în parte acțiunea reconvențională, astfel că a dispus ca exercitarea autorității părintești față de minorul G. F. V. să fie exercitată în comun de către ambii părinți.

Văzând capătul de acțiune reconvențională, prin care pârâta a solicitat a se reglementa dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, având în vedere că pârâta a fost de acord ca tatăl să păstreze legături personale cu minorul, instanța ținând cont de faptul că părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, păstrează nu doar obligația de a participa la cheltuielile reclamate de nevoile minorului, dar și dreptul de a se implica în educația acestora, în procesul său de dezvoltare fizică și psihică și ținând seama și de vârsta minorului, și de atașamentul acestuia față de părinți, precum și de concluziile raportului psihosocial, care arată că minorul are condiții locative și materiale bune la domiciliul tatălui său, instanța în baza art. 401 Cod civil, a reglementat dreptul reclamantului de a păstra legături personale cu minorul G. F. V., după următorul program: în prima și a treia duminică din fiecare lună, între orele 14-20, în A., în locuri specifice copiilor, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor și a-l returna la sfârșitul programului; în a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă între orele 10-20, la domiciliul reclamantului, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor și a-l returna la sfârșitul programului; în a doua zi de P. în anii impari, respectiv prima zi în anii pari și a doua zi de C. în anii pari, respectiv prima zi în anii impari, la domiciliul reclamantului, cu luarea minorului de către reclamant începând cu ora 13 și returnarea la ora 20; de ziua copilului, în anii impari la locuința reclamantului, între orele 13-20, cu obligația acestuia de a-l lua pe minor și a-l returna la terminarea programului; în vacanța de vară, în a doua săptămână, din luna iulie și a doua săptămână din luna august la domiciliul reclamantului, cu luarea copilului la ora 10 și returnarea lui la ora 18.00.

La stabilirea programului de mai sus instanța a ținut cont de afecțiunea medicală a minorului, care are reacții impulsive și contradictorii, nereacționând normal, la stimulii exteriori, nu-l cunoaște pe tatăl său și nici nu reacționează la noțiunea de „tată”, astfel că acesta are o lume a lui și, în prezent, nu poate fi integrat într-un alt mediu. Astfel, că înainte de a-l apropia pe acesta de cel de minorul rezultat din căsătoria reclamantului cu actuala soție, reclamantul trebuie să se acomodeze el cu primul său copil, pe care nu l-a mai văzut de un an de zile. Pe de altă parte și minorul trebuie să se obișnuiască cu reclamantul, să-l recunoască și să dorească să rămână în prezența acestuia mai mult timp, fără să simtă lipsa pârâtei, ceea ce în prezent nu este posibil.

Apreciind că, chiar dacă pârâta este însoțitorul minorului, potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap acordat acestuia, minorul poate fi lăsat perioade scurte în prezența pârâtului, tocmai pentru ca acesta să ia cunoștință în mod direct de modul de manifestare a minorului, fără mama sa. În plus, chiar dacă a fost emis certificatul de încadrare în grad de handicap, starea medicală a minorului a rămas identică.

Instanța, în baza art. 453 Cod procedură civilă, față de admiterea acțiunii principale și admiterea în parte a acțiunii reconvenționale a compensat cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea procesului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.

Pârâta Budica A. a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii pronunțate, astfel:

Să se modifice cuantumul pensiei de întreținere la care este obligat pârâtul față de minorul G. F. V., de la cota de 16,5% lunar din venitul net lunar realizat de reclamant la cota de 25%, corespunzătoare vârstei și nevoilor minorului, diferența de 8% din totalul de 33% fiind disponibilă pentru minorul mai mic pe care intimatul îl are din altă căsătorie.

Să se modifice măsura exercitării autorității părintești în comun de ambii părinți, în sensul ca numai mama minorului - Budica A. - să exercite autoritatea părintească.

Să se modifice dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, în sensul înlăturării în întregime a dreptului intimatului de a-1 lua pe minor și a-1 returna la sfârșitul programului la domiciliul său în a doua și a patra săptămână din lună.

Să se adauge la dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul în prima și a treia duminică din fiecare lună, între orele 14-20 în A., în locuri specifice copiilor, cu obligarea reclamantului de a-1 lua pe minor și a-1 returna la sfârșitul programului, că minorul este însoțit de însoțitorul legal, mama sa.

Să se adauge la dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul la domiciliul său, împrejurarea că minorul va fi însoțit de însoțitorul legal și anume, mama sa.

Apelanta nu este de acord cu considerentele exprimate în hotărârea apelată în ce privește: egalizarea pensiei de întreținere între cei doi copii la cote identice de 16,5%, ce încalcă nevoile diferite generate de vârstă și de starea medicală a fiecăruia; exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți, pentru că nu este în interesul superior al minorului; în programul legăturilor personale, luarea minorului de la locuința sa nu corespunde interesului superior al copilului; în programul legăturilor personale, luarea minorului fără să fie însoțit de către mama desemnată însoțitor legal contravine condiției actuale a minorului.

Se critică hotărârea cu privire la stabilirea pensiei de întreținere în mod egal și se solicită să se rețină ca reclamantului i s-au modificat veniturile din culpă proprie, concret - condamnarea pentru alcool la volan, cu suspendarea permisului de conducere, condamnare care a dus iremediabil la pierderea locului anterior de muncă, în care pârâtul avea funcția de conducător auto.

Mai mult, acesta nu se află în incapacitea fizică de a avea un loc de muncă cu normă întreagă, iar reducerea programului de muncă la unul cu normă parțială are doar un caracter benevol, al cărui scop unic este de a se sustrage de la obligațiile de părinte pe care le pretinde, ceea ce constituie un abuz de drept evident.

Conform declarațiilor reclamantului într-o conversație SMS către pârâtă, acesta a arătat că soția acestuia beneficiază de indemnizația de creștere copil.

Prin urmare, afirmația că aceasta este la cursuri de zi este una mincinoasă, așa că reclamantul este liber să lucreze cu normă întreagă, având în vedere că soția acestuia este acasă în concediu de creștere copil.

De asemenea, adeverința de la presupusul loc de muncă al reclamantului (fila 120 ), lasă foarte multe semne de întrebare prin forma în care este redactată, dar mai ales prin faptul că nu prezintă nici o ștampilă sau identificare fiscală a angajatorului, drept pentru care o consideră un fals.

Mai mult de atât, se solicită să se aibă în vedere că minorul F. V. G. este mai mare decât celălalt minor al reclamantului, cu nevoi mai complexe și în creștere, în plus, este un copil cu nevoi speciale, iar cheltuielile cu recuperea acestuia nu sunt puține.

Refuzul declarat al tatălui de a contribui cu altceva la aceste cheltuieli pe lângă pensia de întreținere și mai mult, reducerea abuzivă a pensiei de întreținere către acest copil, dovedesc modul discriminator în care reclamantul își tratează propriul fiu în raport cu celălalt copil al lui, cât și incapacitatea acestuia de a-și exercita autoritatea părintească în comun, ocrotind interesul copilului așa cum legiuitorul a arătat – „ocrotirea părintească reprezintă pentru părinți o obligație și un drept cu conținut complex, ce are ca finalitate asigurarea condițiilor materiale și spirituale necesare pentru creșterea, îngrijirea, educația si pregătirea profesională a copilului, principiu consacrat și în prevederile art. 48 alin. 1 din Constituție, respectiv că ocrotirea copilului prin părinți este un drept al acestuia, stipulat în mod expres de art. 30 alin. 1 din Legea 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești realizându-se numai în interesul copilului”.

Este o contradicție ca instanța să acorde dreptul la exercitarea autorității părintești unui părinte care declară că nu este dispus să asigure condițiile materiale pentru creșterea, îngrijirea, educația și pregătirea profesională a copilului, ba mai mult, solicită diminuarea pensiei de întreținere, care nu acoperă nici măcar 1/4 din cheltuielile lunare ale minorului în discuție.

În concluzie, se impune modificarea hotărârii și acordarea diferențiată a pensiei de întreținere față de fiecare minor, cu sublinierea împrejurării că minorul mai în vârstă are nevoi speciale la care trebuie să contribuie și tatăl, ce într-un mod demagogic clamează capacitatea de a avea grijă de copil.

În fine, cuantumul pensiei de întreținere trebuie să se refere în hotărâre la venitul minim pe economie de 975 lei începând de la 01.01.2015 și nu la o soluție part-time pe care reclamantul și-a ales-o voluntar, pentru ca să-și diminueze în mod evident veniturile și prin care să îl favorizeze pe al doilea copil pe care îl are cu actuala soție.

Criticând soluția cu privire la exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți, se solicită instanței de apel să rețină că reclamantul a intervenit în mod brutal și la grădinița actuală a copilului, prin notificări și telefoane, prin intermediul soției acestuia.

De asemenea, este în continuare puternic influențat în toate deciziile de soția lui, care sună la grădiniță, la medicul copilului, la Direcția de Protecție a Copilului; mai mult, orice contact al pârâtei cu reclamantul este obstrucționat de aceasta, toată corespondența este purtată și semnată de ea, practic eu nu pot lua legătura deloc cu tatăl copilului si am senzația că acesta nu este interesat și nu cunoaște demersurile pe care soția le întreprinde în numele lui.

Pe lângă toate acestea, refuză în mod nejustificat să își dea acordul pentru a face pașaport minorului și pentru a putea ieși din țară, însoțit de pârâtă.

Se solicită a se reține că toate motivele invocate, cât și cele arătate la punctul anterior, nu fac decât să demonstreze reaua credință a reclamantului, sub forma abuzului de drept și să se țină cont de ele în exercitarea autorității părintești doar de către pârâtă.

A arătat pârâta toate acestea pentru a demonstra că pretinzând exercitarea autorității părintești în comun, tatăl minorului a uitat de obligațiile ce îi incumbă și pretinzând drepturi egale cu pârâta, nu a abandonat niciodată discursul egoist, formal și mincinos prin care doar spune că vrea să facă ceva pentru copil, dar în realitate nu știe și nici nu poate să facă ceva pentru acesta.

Criticând hotărârea cu privire la exercitarea legăturilor personale de către tatăl minorului în altă parte decât în A., apelanta pârâtă arată că reclamantul poate relaționa foarte bine cu minorul în orașul A., fără a fi nevoie să îl obosească pe acesta printr-un transport de mai bine de 4 ore dus-întors A.-D..

De asemenea, poate veni însoțit de bunici, mătuși ca să îl viziteze pe minor, astfel și aceștia pot păstra legătura cu nepotul, fără a fi nevoie să fie el transportat.

Arată pârâta că niciodată nu s-a opus întâlnirilor dintre minor și tatăl său în A., dar pentru că pârâtul reconvențional a venit de fiecare dată fără să o anunțe, s-a comportat agresiv și a proferat amenințări, a gonit încrederea pe care i-a acordat-o, în sensul stabilirii și dezvoltării unei relații cu minorul.

Cu privire la exercitarea legăturilor personale de către tatăl minorului fără menționarea obligației ca minorul să fie însoțit de către însoțitorul legal - mama acestuia, așa cum instanța de fond bine a concluzionat în audierea copilului, acesta vorbește foarte puțin, are o lume a lui (adică probleme de socializare), nu sesizează pericolul, precum și pentru motivul că pârâta este asistentul personal și permanent al copilului, se solicită ca legăturile personale ale minorului să fie făcute doar în prezența sa.

De asemenea, se solicită să se rețină din fișa psihologică a copilului, că deși acesta are vârsta biologică de 4 ani jumătate, vârsta lui mentală este de 3 ani, iar vârsta limbajului de doar 2 ani, așa că să fie luată în considerare această vârstă, cât și recomandările psihologului copilului, recomandări de care țin cont atât medicul lui curant, cât și Direcția de Protecție a Copilului A..

O altă temere întemeiată a pârâtei este că, având în vedere situația medicală a minorului (care nu știe să spună ce i se întâmplă, ce îl supără ), cât și fixația pe care reclamantul și soția acestuia au făcut-o ca minorului să îi fie administrate medicamente, o face pe aceasta să aibă mari rețineri în a lăsa pe mâna acestor oameni, singur un copil cu nevoi speciale cum este minorul în cauză.

Se mai arată că, instanța de fond a ignorat cu desăvârșire legătura creată între pârâtă și copil, consimțită prin statutul de însoțitor și în loc ca în jurul acestei relații să ghideze comportamentul pârâtului reconvențional, a pronunțat o hotărâre cu ignorarea totală a faptului că fără aceasta, copilul este expus unor inerente traume.

În drept se invocă dispozițiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă.

Reclamantul G. L. V. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, stabilirea unui program de vizitare a minorului lejer și adecvat vârstei sale de 4 ani jumate fără prezența pârâtei cu luarea minorului și de la sediul Direcției de Protecție a Minorului și aducerea la domiciliul pârâtei.

Ca argumente privind atașamentul minorului față de tată, se subliniază faptul ca în discuțiile interminabile între reclamant și pârâtă se află un copil minor în vârstă de 4 ani jumate care are nevoie de dragostea, educația, afecțiunea și joaca cu ambii părinți.

Reclamantul arată că minorul este foarte atașat de el, lucru care o deranjează pe pârâtă, astfel că l-a îndepărtat pe minor de acesta, de frică ca minorul să nu dorească să se mute la domiciliul reclamantului.

Apelantul reclamant menționează faptul că din 2011 și până în 2015 a reușit să îl ia pe minor o singură dată în programul de vizitare 4 ore.

Se arată că s-a anulat programul de vizitare dat de Tribunalul A. în hotărârea nr. 799/18.09.2014, care era un program mai bun pentru reclamant și fiul său, dacă pârâta l-ar fi respectat măcar o dată, având în vedere că încă din septembrie 2014 aceasta nu i-a încredințat niciodată minorul conform sentinței pronunțate de tribunal.

Se solicită modificarea noului program de vizitare dat de Judecătoria A. prin sentința civila nr. 1335/2015, cu următorul program propus de reclamant:

-în prima a treia și eventual a cincia săptămână din luna să-l ia pe minor luni de la ora 15:00 până marți la ora 09:00, în timpul grădiniței până la începerea orelor de educație și anume ora 08:00 să-l ia pe minor de la domiciliul mamei și să-l ducă la Grădinița frecventată de acesta la ora 08:00 (sau la domiciliul mamei 09:00 în timpul vacantei).

-în a doua săptămâna și a patra vineri de la ora 10:00 pana duminica la ora 18:00 să-l ia pe minor de la Direcția de Protecție a Copilului A. și returnarea acestuia la domiciliul mamei la terminarea programului de vizitare.

-în a doua zi de P. în anii impari, respectiv anii pari și a doua zi de C. în anii pari, respectiv prima zi în anii impari, la domiciliul reclamantului, cu luarea minorului de către reclamant începând cu ora 13 și returnarea la ora 20.

-de ziua copilului, în anii impari la locuința reclamantului, intre orele 13-20, cu obligația reclamantului de a-l lua pe minor și a-l returna la terminarea programului.

-în vacanța de vară în a doua săptămână din luna iulie respectiv a treia săptămâna din luna august sa-l ia pe minor de la Direcția de Protecție a Copilului A. de luni la ora 10:00 până duminica la ora 18:00 și să-l ducă la domiciliul mamei la sfârșitul programului.

Ca motive ale cererii programului de vizitare menționat mai sus, reclamantul arată că în mod regretabil a ajuns la concluzia că mama minorului consideră o hotărâre judecătorească fără nici o putere și menționează faptul că a apelat la executorul judecătoresc, a formulat plângeri penale, notificări etc., toate pentru a-l lua pe minor în programul de vizitare, însă toate au fost în zadar și în perioada 2011-2015 pârâta i-a permis o singura dată să-l ia pe minor în ianuarie 2014, 4 ore, iar de atunci nu-i permite să-l ia singur în programul de vizitare.

Astfel solicită reclamantul să i se accepte intervenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A. deoarece aceștia i-au comunicat faptul ca instanța este competentă să-i acorde program de vizitare cu luarea minorului de la sediul lor tocmai pentru ca aceștia să observe dacă minorul dorește sau nu să meargă cu tatăl lui, dar și dacă mama minorului aduce sau nu minorul și respectă sau nu hotărârea judecătorească.

Consideră reclamantul că de doua ori pe lună nu este mult ca fiul său să petreacă weekend-ul la D. împreuna cu acesta și familia sa, participând și acesta la activitățile lor, pentru a se obișnui astfel și cu frățiorul sau mai mic G. L. E. care este o fire veselă, liniștită și prietenoasă, F. având nevoie să simtă că face parte dintr-o familie, că are cui să-i ofere iubire și că are de la cine să primească iubire și îngrijire.

Solicită reclamantul să se ia în considerare că programul stabilit este aberant și foarte costisitor care nu-i va permite să meargă să-l ia pe minor în fiecare zi.

Reclamantul menționează faptul că pârâta nu dorește ca minorul să vină la domiciliul său tocmai pentru evitarea unui atașament față de fratele său mai mic și actuala sa soție, ducând la cererea minorului de a locui la acesta.

Arată reclamantul faptul că nu va merge niciodată la domiciliul pârâtei să petreacă timp cu fiul său și nici nu este de acord ca aceasta să îl însoțească în plimbările cu fiul său, sau la domiciliul reclamantului, menționând faptul că în decizia civilă nr. 799/18.09.2014, i se permite să își ia fiul de sâmbăta pana duminica, dar pârâta îi pune certificatul de handicap în față și nu-i încredințează singur minorul îi propune să o ia și pe dânsa la domiciliul său.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Budica A. a solicitat respingerea apelului reclamantului G. L. V..

Se arată că apelantul G. L. V. critică modalitatea legăturilor personale stabilite de instanță și a făcut alte propuneri.

Nu este adevărat că minorul este foarte atașat de acesta, lucru care a deranjat-o pe pârâtă și fantezia afirmației că intimatei Budica A. îi este frică că minorul va dori să se mute la domiciliul reclamantului sau că intimata pune pe primul loc invidia și mai ales răzbunarea copilului printr-un comportament egoist și inuman.

Toate aceste afirmații nu sunt însoțite de dovezi care să probeze ce fel de legătură are apelantul cu fiul său și nici nu surprind sentimentele și trăirile intimatei așa cum le descrie apelantul.

Se arată că orice argument adus de reclamantul apelant este subiectiv și nepertinent în a susține triplul interes despre care opinia pârâtei este că copilul G. F. V. are nevoi speciale, pentru că încă nu știe sa spună daca vrea sau nu ceva, prin urmare e posibil sa reacționeze neadecvat după ce va fi luat de tatăl apelant ce va ascunde realitatea comportării datorită temperamentului și nu îi va spune niciodată mamei dacă minorul a reacționat negativ, plus că nici copilul nu va ști să îi povestească mamei ce s-a întâmplat, astfel că aceasta nu va afla niciodată ce s-a petrecut cu copilul în zilele cât ar sta la reclamant.

Sub acest aspect, în locul unei apropieri treptate din partea tatălui apelant așa cum a propus pârâta, acesta dorește să impună măsuri drastice de luare a copilului și de îndepărtare a mamei, ceea ce nu poate admite aceasta.

Interesul tatălui nu subzistă, pentru că acesta nu și-a strâns copilașul în brațe și nu și-a petrecut timp cu el cât a fost căsătorit cu mama copilului, fiind tot timpul plecat de acasă, neglijându-și familia și fiul, așadar toate afirmațiile lui sunt gratuite și mincinoase.

Dacă ar fi fost un tată bun, nu s-ar fi ajuns la divorț și ar fi încetat și toate aceste acțiuni ale lui în instanțe, executori, plângeri penale, inspirate de actuala soție și familia ei.

Ca să exprime un interes real, reclamantul ar fi trebuit să facă gesturile pe care pretinde că le-ar face copilului, cât timp era căsătorit cu mama copilului, în schimb acesta a fugit de ei, spunând că se plictisește, a petrecut maxim o oră pe săptămână cu propriul copil: nu i-a schimbat o dată un pampers, nu 1-a plimbat o dată cu căruciorul, nu i-a făcut niciodată baie, nu i-a dat să mănânce, iar acum are pretenția să îl ia la el câte 2-3 zile săptămânal.

Nici măcar în prezent, deși pretinde că îl interesează acest copil, apelantul nu sună niciodată să se intereseze de el, nu vine să îl viziteze, nu arată nici cel mai mic interes concret, în fapte, totul este doar vorbărie ca să impresioneze instanța.

În opinia pârâtei, dacă reclamantul ar fi iubit acest copil, ar fi trecut peste orice ca să vină să petreacă timp cu el, ca dovadă sms-urile trimise de mamă cu invitația de a se întâlni în Timișoara să îl vadă pe copil, precum și răspunsurile pline de răutate ale acestuia, aceasta fiind o dovadă în plus că nu se poate menține o relație de comunicare cu reclamantul în interesul copilului, cât și a falsei învinuiri pe care i-o aduce pârâtei că aceasta nu îi permite să vadă copilul.

Se justifică interesul mamei minorului ca acest copil să aibă o viață echilibrată, o stabilitate în viața lui și o rutină zilnică aducătoare de progrese, pentru că trambalarea lui, așa cum pretinde tatăl la DGASPC, apoi la tată, lipsind lunea de la grădiniță și de la terapii și vinerea de la grădiniță și terapii, ar provoca regres în dezvoltarea lui, iar interesul mamei este să se asigure că acest copil se recuperează, că urmează toate terapiile specifice, lucruri care după afirmațiile egoiste ale reclamantului sunt total lipsite de importanță și puse la îndoială.

În concluzie, pârâta respinge ca aberant programul de legături personale propus de apelantul reclamant, ce de fapt este săptămânal câte 3 zile și este exclus ca minorul să fie împărțit între părți și confundă durata legăturilor personale cu exercitarea autorității părintești în comun, pentru că domiciliul minorului este la mamă și nu când la mamă, când la tată.

Se solicită să se rețină că mama intimată nu i-a pretins niciodată reclamantului bani, nici nu s-a plâns acestuia că nu îi ajung banii pentru copil, însă acesta nu a pregetat să o acuze, ba că se plânge că nu are, ba că are mai mulți decât el.

În concluzie, este foarte clar că banii nu reprezintă subiect de dispută între părți ca foști soți, ci este subiect de dispută între apelant și actuala lui soție, căreia evident nu-i convine că trebuie să-i reducă bugetul ca să plătească pensie minorului G. F. V. din discuție, motiv pentru care a făcut cererea pentru reducerea pensiei de întreținere.

O altă critică pe care o aduce pârâta instanței de fond este că aceasta nu a dat relevanță faptului că apelantul este condamnat pentru alcool la volan și apreciază că consumul de alcool generează și în prezent incoerență și impertinență în tot ceea ce acuză și pretinde, fără a avea un fir logic al evenimentelor sau simț al realității, astfel, contradicțiile și absurditățile pe care le emite generează convingerea că a fost în stare de ebrietate când a formulat apelul, ori este instabil psihic și emoțional, ori ambele, încă un motiv în plus pentru a nu fi lăsat singur cu un copil minor cu nevoi speciale.

Interesul copilului nu este relevant pentru apelant și felul în care apelantul îl prezintă, demonstrează încă o dată că nu distinge între ce este spre binele copilului și ce dorește el să facă pentru acest copil.

Solicită pârâta să se respingă toate motivele cererii de schimbare a programului de vizitare a minorului, ce urmărește ca minorul să se afle la apelantul G. L. V. de 2 sau de 3 ori pe săptămână, de luni - ora 15.00 până marți - orele 09.00, de 2 ori pe săptămână, de vineri - ora 10.00 până duminică - ora 18.00, cu luarea minorului fie de la grădiniță, fie de la Protecția Minorului A. și aducerea acestuia la domiciliul mamei, respectiv ca de sărbătorile de P., C. și ziua de naștere minorul să fie luat și dus de tată la locuința sa, respectiv 2 săptămâni în luna iulie, tot la locuința sa.

Se arată că mama intimată nu 1-a scos pe minor de sub control medical, dimpotrivă, minorul se află sub o supraveghere medicală adecvată, cu consecințele firești ce au condus la acordarea calității de însoțitor permanent al minorului în favoarea mamei intimate, iar pe de altă parte, apelantul nu a participat la aceste activități.

Întreaga comportare a apelantului a confirmat că intimata nu poate avea încredere în el în ce privește minorul, pentru că apelantul a dovedit impulsivitate și lipsă de adaptare la nevoile concrete ale copilului, precum și urmărirea unor scopuri personale ale apelantului.

Relațiile dintre părinți s-au deteriorat permanent numai și numai din cauza actualei soții a apelantului ce inițiază și orchestrează cu vădită dușmănie împotriva intimatei orice are legătură cu aceasta, întreaga corespondență făcând dovada că familia apelantului este asociată în a se răzbuna printr-o permanentă comparație între cei doi copii.

Se solicită a se observa că apelantul a respins orice abordare treptată și graduală a relației cu copilul părților și a generat o conflictualizare cu familia mamei, apreciind că aceasta este vinovată de limitele sale în a se apropia de copil, generând astfel multiple neajunsuri dovedite prin probele administrate.

În drept invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată reclamantul G. L. V. a solicitat respingerea cererii introductive formulate de pârâtă.

Referitor la modificarea cuantumului pensiei de întreținere reclamantul solicită instanței să aibă în vedere faptul că pârâtă nu a mai avut un loc de muncă din anul 2010 de când aceasta a născut minorul și că în această perioadă s-a întreținut din pensia părinților săi și pensia de întreținere.

Având în vedere probleme de sănătate ale copilului, pârâta beneficiază de la stat de asigurare de sănătate și de un venit lunar de peste 1.000 lei.

Luând în considerare faptul că reclamantul mai are un fiu în vârstă de 1 an și 2 luni de întreținut, acesta invocă faptul că îi este foarte greu să-i ofere pârâtei tot același cuantum de 25% din venitul realizat.

În concluzie, reclamantul solicită să nu fie schimbată hotărârea primei instanțe și să se păstreze același procent din venitul net lunar de 16,5%.

Referitor la modificarea măsurii exercitării autorității părintești în comun de ambii părinți, în sensul că numai mama să exercite autoritatea părintească, reclamantul se opune acestei cererii, arătând că pârâta își exercită cu rea credință autoritatea părintească, că aceasta dorește să plece la muncă în străinătate și să nu îi mai permită reclamantului să îl vadă pe minor.

Cât privește dreptul de a avea legături personale cu minorul, reclamantul solicită aprobarea programului propus de el în apel, acesta fiind strict în interesul minorului.

Reclamantul solicită instanței de apel să excludă și varianta propusă de pârâtă în sensul de a se adăuga dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul la domiciliul său, împrejurarea că minorul va fi însoțit de însoțitorul său legal, mama sa, iar cu privire la cheltuieli de judecată solicită ca acestea să fie compensate.

Ambele apeluri sunt fondate, urmând a fi admise în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În privința modului de stabilire a pensiei de întreținere, Tribunalul reține în primul rând că, la solicitarea făcută de către reclamant, pe cale principală, de reducere a pensiei de întreținere stabilite anterior ca urmare a reducerii veniturilor sale salariale, pârâta a răspuns cu o cerere cu caracter reconvențional, formulată însă în cadrul „întâmpinării” (filele 36-37), prin care a invocat fictivitatea contractului de muncă cu program de lucru redus încheiat de reclamant și a solicitat stabilirea unei cote diferențiate între cei doi copii ai reclamantului, în sensul că pentru copilul pârâtei să se acorde 25 din cele 33 procente disponibile, iar copilului rezultat din căsătorie ulterioară a reclamantului să îi revină diferența de 8 procente, precum și raportarea contribuției de întreținere la venitul minim pe economie.

În al doilea rând, Tribunalul va reține că sunt improprii considerentele primei instanțe privind lipsa din dispozitivul hotărârilor judecătorești anterioare a obligației de plată a pensiei, ca temei al admiterii noii cereri privind pensia de întreținere, câtă vreme părțile nu au contestat existența unei hotărâri judecătorești definitive sub acest aspect, hotărâre care își produce efectele juridice fiind pusă în executare.

Așa fiind, reevaluarea pensiei de întreținere, are în realitate fundamentul juridic oferit de dispozițiile art. 531 cod civil („dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește”).

Examinând aceste criterii, tribunalul apreciază că împrejurarea trecerii reclamantului de la un program de muncă complet la unul cu timp de muncă înjumătățit, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor salariale, nu este suficientă pentru a argumenta reducerea cuantumului pensiei de întreținere, câtă vreme în calitate de părinte debitorul are obligația de a asigura copilului său un minim de condiții materiale pentru creștere.

Opțiunea reclamantului de a desfășura o activitate salariată cu program redus, în lipsa unor argumente privind diminuarea capacității de muncă, nu poate impieta asupra dreptului minorului la o întreținere corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât în lipsa veniturilor salariale, cuantumul obligației de întreținere s-ar fi raportat la venitul minim pe economie, conform jurisprudenței constante a instanțelor române.

În ce privește nevoile concrete ale celor doi minori în vârstă de peste 1 an, respectiv 4 ani, tribunalul apreciază că nu se impune în prezent o diferențiere între aceștia, dată fiind vârsta preșcolară a ambilor și nevoile speciale concrete ale acestora.

Pentru aceste considerente, urmare admiterii apelului pârâtei sentința apelată va fi schimbată în parte în sensul că în toate cazurile, pensia de întreținere lunară datorată de reclamant pe seama minorului G. F. V. nu va fi mai mică decât 16,5 % din venitul minim pe economie.

În ce privește solicitarea pârâtei de acordare a autorității părintești exclusive asupra minorului, tribunalul apreciază că, prin prisma dispozițiilor art. 396 și urm. Cod civil, art. 503 și urm. Cod civil, în special prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 403 Cod civil, că modificarea măsurii luate de instanță cu ocazia divorțului părților poate fi realizată doar „în cazul schimbării împrejurărilor”.

În speță, cu ocazia desfacerii căsătoriei părților a fost acordată autoritate părintească comună prin sentința civilă nr. 1002/22.06.2012 a Judecătoriei D., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1588/19.11.2013 a Curții de Apel Timișoara, iar ulterior, prin decizia civilă nr. 799/18 septembrie 2014 a Tribunalului A. s-a reiterat că starea conflictuală dintre părți ori interesul scăzut față de copil nu constituie un motiv întemeiat pentru a justifica privarea unui părinte de posibilitatea exercitării autorității părintești.

Prin cererea reconvențională formulată în prezenta cauză pârâta a reinterat, ca motiv al acordării autorității părintești exclusive, comportamentul necorespunzător al reclamantului față de aceasta, susținând că tensiunile, certurile și neînțelegerile generate de reclamant tulbură în mod esențial persoana copilului minor.

Pârâta anexează cererii sale corespondența pe care o arată ca provenind de la reclamant, iar acesta, la rândul său anexează o corespondență primită și indicată ca provenind de la pârâtă, însă toată această corespondență denotă situația conflictuală în care se află părțile și nu poate influența dezvoltarea psihică a copilului, care este la o vârstă la care nu știe încă să scrie și să citească.

Din ansamblul probelor administrate, inclusiv interogatoriile părților și declarația bunicii paterne și a bunicului matern, audiați ca martori, rezultă că reclamantul a văzut minorul ultima oară în ianuarie 2014 (situație existentă la momentul instrumentării cauzei de către prima instanță), astfel încât nu se poate susține că tensiunile dintre părți s-au repercutat asupra copilului; din cuprinsul deciziei civile nr. 796/A/23.09.2014 a Tribunalului T., rezultă de asemenea că după reglementarea dreptului la legături personale cu minorul prin decizia civilă nr. 260/9.04.2013 a Tribunalului T., executarea silită demarată de reclamant nu a relevat eventuale certuri între părți în prezența copilului.

În fine, existența neînțelegerilor dintre părinți cu privire la exercițiul autorității părintești nu conduce la atribuirea autorității părintești exclusive, legiuitorul prevăzând la art. 486 Cod civil că în această situație hotărăște instanța de tutelă.

Trebuie remarcat că un program de legături personale cu minorul a fost reglementat prin decizia civilă nr. 799/18 septembrie 2014 a Tribunalului A., însă el nu a fost pus în aplicare, așa cum s-a reținut mai sus reclamantul solicitând în luna septembrie 2013 executarea silită a programului stabilit anterior prin sentința civilă nr. 1002/22.06.2012 a Judecătoriei D., definitivă prin decizia nr. 260/9.04.2013 a Tribunalului T., însă această executare silită a încetat la 3.12.2014, ca urmare a anulării formelor de executare silită prin decizia civilă nr. 796/23.09.2014 a Tribunalului T., instanță care a reținut că până în data de 27.09.2013 reclamantul nu a făcut vreun demers pentru a-și vizita fiul.

În esență, înaintarea în vârstă a copilului, coroborată cu realitatea lipsei punerii în practică a programului generos de legături personale stabilit anterior de instanțele arădene și cu evoluția nesatisfăcătoare a stării de sănătate a copilului impune o recalibrare a programului de legături personale dintre tată și copil, sens în care acțiunea reconvențională precizată sub acest aspect de către pârâtă este parțial fondată.

Cu toate acestea, împrejurarea că minorul a fost încadrat într-un grad de persoane cu handicap grav, iar mama pârâtă a fost desemnată ca „asistent” al persoanei cu grad de handicap nu înseamnă că minorul în cauză are nevoie permanentă de prezența unei persoane ce deține cunoștințe medicale de specialitate, ci nevoia de a fi ajutat în activitățile cotidiene de o persoană agreată de el.

Pe de altă parte, cu ocazia răspunsului la interogatoriu, mama pârâtă prin răspunsurile la întrebările nr. 31 și 32 a arătat că minorul vrea prezența reclamantului și că ea nu are interesul de a-l îndepărta pe copil de tatăl său.

Rezultă, așadar, că prin stabilirea unui program etapizat, la respectarea căruia să coopereze cu bună credință ambii părinți, este posibil ca relațiile personale dintre tată și fiu să cunoască o îmbunătățire semnificativă de natură a înlătura înstrăinarea intervenită prin lipsa acestor legături în ultimii doi ani din viața copilului.

Pentru aceste considerente, urmare admiterii apelului reclamantului, sentința apelată va fi schimbată în parte în sensul că începând cu vârsta de 5 ani a copilului programul de legături personale din a doua și a patra săptămână din lună se va desfășura cu posibilitatea găzduirii minorului de către reclamant de sâmbătă ora 10 până duminică ora 20, iar programul de legături personale cu minorul din vacanța de vară se va desfășura cu posibilitatea reclamantului de a-l găzdui pe minor ultimele 3 zile consecutive din fiecare interval, de vineri ora 10 până duminică ora 20.

Tribunalul pornește de la premisa că în calitate de părinți ambele părți doresc binele copilului lor și conștientizează importanța pentru evoluția acestuia a prezenței constante și consistente în viața copilului a părintelui cu care acesta nu locuiește.

Din păcate, în acest moment, relațiile personale dintre cei doi părinți nu sunt la un nivel care să permită adoptarea unui program flexibil de legături personale între tată și fiu, iar reglementarea unei alte modalități, propuse de apelant, de luare a copilului pentru efectuarea programului de legături personale ar impieta asupra rutinei zilnice a copilului sau ar pune în sarcina pârâtei obligații suplimentare nespecifice, cum ar fi aceea de a aduce copilul la sediul Direcției de Protecție a Copilului A..

Tribunalul îndeamnă părțile să analizeze conduitele care au produs escaladarea stării conflictuale dintre părți și să se abțină pentru viitor de la manifestările care în final s-ar repercuta negativ asupra dreptului copilului de a menține relații personale cu rudele sale.

Pentru toate aceste considerente, instanța va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Văzând că ambele apeluri urmează a fi admise și dispozițiile art. 453 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, tribunalul nu va acorda cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de reclamantul G. L. V. și pârâta Budica A. împotriva sentinței civile nr. 135/12.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 19._ al Judecătoriei A. pe care o schimbă în parte în sensul că:

- în toate cazurile, pensia de întreținere lunară datorată de reclamant pe seama minorului G. F. V. nu va fi mai mică decât 16,5 % din venitul minim pe economie;

- începând cu vârsta de 5 ani a copilului, programul de legături personale din a doua și a patra săptămână din lună se va desfășura cu posibilitatea găzduirii minorului de către reclamant de sâmbătă ora 10 până duminică ora 20, iar programul de legături personale cu minorul din vacanța de vară se va desfășura cu posibilitatea reclamantului de a-l găzdui pe minor ultimele 3 zile consecutive din fiecare interval, de vineri ora 10 până duminică ora 20.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Fără de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2015.

Pentru președintele completului, Judecător,

judecător N. C. S. C. Ș.

care se află în concediu de odihnă,

semnează președintele instanței

S. N.

Grefier,

M. I.

Red.SCS

Thred.MI

Prima instanță: Judecătoria A., judecător N. P.

Ex. 4/06.07.2015

2 .:

apelanta - pârâtă Budica A. - A., ., J. A.

apelantul - reclamant G. L. V. - D.,.. B3,., J. T.

← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 791/2015....		Ordin de protecţie. Sentința nr. 1059/2015. Tribunalul ARAD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Căsătorie minor. Sentința nr. 139/2015. Tribunalul ARAD Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 791/2015. Tribunalul ARAD Ordin de protecţie. Sentința nr. 1059/2015. Tribunalul ARAD Pensie întreţinere. Sentința nr. 5446/2015. Tribunalul ARAD