Căsătorie minor. Sentința nr. 139/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 139/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 142/210/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.682/A
Ședința publică din 4 iunie 2015
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții B. E., B. V. și B. G., împotriva sentinței civile nr.139 din 3.03.2015, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._, având ca obiect căsătorie minor.
La apelul nominal se prezintă apelanții personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Apelanta B. G. arată că își însușește apelul pe care l-au formulat părinții săi.
Se prezintă și numitul G. I. I. care arată că are 23 de ani, a lucrat în construcții, însă momentan nu lucrează, dar va lucra la . va obține un venit de 1200-1300 lei. Mai precizează că de un an este prieten cu viitoarea soție și că locuiește separat de părinții săi.
Apelanta B. G. arată că a terminat 8 clase și nu mai dorește să continue școala; știe să gătească și să facă curățenie în casă și dorește să se căsătorească acum la 17 ani cu domnul G. I. I. chiar dacă nu are vârsta legală.
Apelanții B. E., B. V. arată că o să fie bine, deoarece și ei s-au căsătorit de tineri și declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanții B. E. și B. V. solicită admiterea apelului și să se aprobe căsătoria fiicei lor cu domnul G. I. I., întrucât stau împreună de aproape un an de zile și doresc să fie cu acte legale.
Apelanta B. G. solicită admiterea apelului și să i se dea autorizație privind căsătoria.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 24.04.2015 constată că prin sentința civilă nr.139 din 3.03.2015, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._ s-a respins cererea de autorizare a căsătoriei înaintea împlinirii vârstei de 18 ani; formulată de petenta B. G., asistată de părinții: B. E. și B. V..
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței petenta B. G., născută la data de 09.08.1998 solicită autorizarea instanței de tutelă să se căsătorească înainte de a împlini vârsta de 18 ani, arătând că părinții acesteia sunt de acord.
Conform dispozițiilor art. 272 cod civil căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. În mod excepțional la alin. (2) se prevede faptul că pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă de la domiciliul minorului.
Având în vedere faptul că minora are 16 ani, instanța a analizat cererea în baza dispozițiilor art. 272 alin. (2) Cod civil.
Doctrina și practica judiciară au definit motivele temeinice stabilite de lege în cazul unor astfel de cereri ca cea dedusă judecății, ca fiind graviditatea, boala sau alte situații de același gen.
Rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit o vârstă minimă pentru căsătorie a fost atât de ordin biologic cât și de ordin psihic și moral, soții trebuie să înțeleagă însemnătatea căsătoriei și să-și asume în mod conștient drepturile și obligațiile pe care aceasta le implică.
La analizarea cererii instanța va ține cont și de dispozițiile Legii 272/2002 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, respectiv principiul interesului superior al acestuia, principiu care în mod obligatoriu trebuie să prevaleze în toate deciziile ce privesc copii inclusiv în soluționarea cauzelor de către instanța de judecată.
Având în vedere faptul că minora are 16 ani, interesul acesteia este să continue cursurile școlare, să dobândească o pregătire profesională, să acumuleze un bagaj de cunoștințe necesare luării cu maturitate a deciziei privind căsătoria, având în vedere importanța socială a instituției căsătoriei. Numai prin finalizarea cursurilor școlare minora va putea dobândi pregătirea și abilitățile necesare ca pe viitor să desfășoare activități profesionale aducătoare de venit de o așa manieră încât în viitor minora să nu necesite asistență socială din partea Statului Român și nu în ultimul rând să poată susține inclusiv financiar o căsătorie.
În aprecierea instanței apartenența la diferite etnii sau comunități religioase nu sunt motive suficiente pentru a încuviința căsătoria înainte de vârsta legală. La vârsta de 16 ani discernământul este în formare, la fel ca personalitatea. Nu este de ignorat nici experiența de viață. Ca urmare în cazul de față nu se justifică încuviințarea căsătoriei minorei înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, pe considerentul că aceasta îl iubește pe cel cu care dorește să se căsătorească, în contextul în care instituția căsătoriei reprezintă și un act juridic pe o perioadă nedeterminată. Ori pentru a încheia o căsătorie trebuie avute în vedere mult mai multe elemente pe care o persoană le poate analiza ca pe un act de dispoziție numai după împlinirea vârstei de 18 ani.
Pentru motivele în fapt și în drept arătate în motivare, instanța a respins cererea petentei ca neîntemeiată.
În temeiul art.451 Cod procedură civilă nu s-au acordat cheltuieli de judecată întrucât nu s-au cerut.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții B. E. și B. V., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare arată că, motivele instanței de judecată în motivarea sentinței civile atacate, prin care instanța consideră că fiica lor nu este capabilă/aptă să se căsătorească sunt neîntemeiate. Arată că sunt de acord cu căsătoria fiicei lor. Concubinul acesteia este de acord să se căsătorească. Minora este aptă medical să se căsătorească, îl iubește și dorește să se căsătorească cu viitorul ei soț.
De asemenea, arată că au îndeplinit toate condițiile cerute de art. 272 alin. 2 din C. Civil.
Apelanta B. G. a arătat în fața instanței că își însușește apelul pe care l-au formulat părinții săi.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, tribunalul va aprecia că în cauză sunt incidente dispozițiile art.272 al.2 Cod procedură civilă, care statuează că pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători cu încuviințarea părinților săi și cu autorizarea instanței de tutelă. În prezenta cauză minora B. G., are deja 17 ani și a arătat că dorește să oficializeze relația de conviețuire cu iubitul său G. I. I., cu care are o relație stabilă de mai multă vreme. Minora a mai arătat că dorește să-și întemeieze o familie, conform tradițiilor etniei din care face parte, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani, menționând că este pregătită să întrețină o gospodărie, iar alte planuri legate de o eventuală calificare profesională nu are, având absolvite doar 8 clase.
Cele arătate de minoră au fost confirmate atât de iubitul său - G. I. I., cât și de părinții acesteia, care au solicitat admiterea cererii, întrucât fiica lor este pregătită de căsătorie și consideră că domnul G. se poate ocupa de întreținerea acesteia în mod corespunzător, ca și până acum.
Față de cele arătate anterior, în baza art.480 al.2 Cod procedură civilă raportat la art.272 al.2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanții B. E., B. V. și B. G., împotriva sentinței civile nr.139 din 3.03.2015, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._ /201 și va schimba hotărârea atacată în sensul că va autorizează pe minora B. G., CNP_ să se căsătorească cu numitul G. I. I..
În temeiul art.453 al.1 Cod procedură civilă nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanții B. E., B. V. și B. G., împotriva sentinței civile nr.139 din 3.03.2015, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._, având ca obiect căsătorie minor.
Schimbă hotărârea atacată în sensul că autorizează pe minora B. G., CNP_ să se căsătorească cu numitul G. I. I..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4.06.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. CozmaCamelia S.
Red.NC
Tehnored./.
Prima Instanță: Judecătoria Chișineu Criș, jud.F. M. D.
Ex.5/3 .
Se comunică cu apelanții:
1. B. E. - ., .
2.B. V. - ., .
3. B. G. - ., .
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 763/2015. Tribunalul ARAD | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 791/2015.... → |
|---|








