Pretenţii. Decizia nr. 1430/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1430/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1430/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1430
Ședința publică din 15 decembrie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta D. I. împotriva intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 4426/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 137,7 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat și constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 11.11.2015 constată că, prin sentința civilă nr. 4426/16.09.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins cererea pentru pretenții formulată de reclamanta D. I., împotriva pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1394/06.05.2014 a Tribunalului A., a fost admisă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei iar aceasta din urmă a fost obligată la restituirea unei taxe pentru poluare în valoare de 7872 lei. Prin aceeași hotărâre, instanța a obligat pârâta și la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei. Ulterior, reclamanta a introdus o cerere de completare a sentinței anterior menționate, în sensul că, pe lângă suma de 300 lei ce i-a fost deja acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, pârâta să fie obligată a plăti și onorariul avocatului în valoare de 1240 lei. Prin sentința civilă nr. 1722/03.06.2014, cererea de completare a fost respinsă, tribunalul reținând că nu a fosta vorba de o omisiune a instanței a se pronunța asupra onorariului avocațial iar acesta nu a fost acordat în raport de faptul că la dosarul cauzei nu se regăsea chitanța ce atestă plata acestui onorariu. S-a reținut de către prima instanță că la dosar nu există vreo dovadă că reclamanta a declarat recurs împotriva acestei din urmă sentințe prin care i s-a respins solicitarea privind plata onorariului. În consecință, aceasta a rămas definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat, tribunalul stabilind astfel că reclamanta nu este îndreptățită la aceste cheltuieli atât timp cât nu le-a dovedit. Doctrina și jurisprudența au recunoscut dreptul părții de a solicita, pe cale separată cheltuielile de judecată doar în ipotezele în care ele nu au fost solicitate în primul proces ori, deși s-au cerut, instanța a omis a dispune cu privire la ele. Nu s-a recunoscut însă dreptul părții căreia i-au fost respinse ca nedovedite, chiar într-un mod mai puțin explicit cum este cazul de față, să ceară din nou cheltuielile de judecată. Și aceasta deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, s-a reținut de către prima instanță că art. 431 Cod procedură civilă prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Așadar, reținând că această chestiune, a cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ al Tribunalului A., a fost în mod definitiv tranșată, în temeiul textului de lege anterior menționat, prima instanță a admis excepția invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins acțiunea constatând totodată că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în această cauză.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel reclamanta D. I. solicitând admiterea apelului, modificarea în întregime a hotărârii atacate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată prima instanță nu a făcut diferența între puterea lucrului judecat și autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care apreciază necesar să analizeze aceste două noțiuni. Arată că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, conform principiului bis de eadem re ne sit actio, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, prin raportare la principiul res judicata pro veritate habetur. Apreciază că efectul de „lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu, semnifică autoritatea de lucru judecat - bis de eadem - care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea) și lato sensu, semnifică puterea de lucru judecat - res judicata, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Consideră că nu există puterea lucrului judecat și nici autoritate de lucru judecat. Cu titlu de exemplu, consideră că s-ar fi putut invoca aceste excepții în ipoteza în care Tribunalul A., în dosarul nr._ ar fi acordat cheltuielile de judecată solicitate cu titlu de onorariul avocațial, într-un cuantum redus față de cel solicitat, adică, în loc de 1.240 RON, să fi acordat o sumă mai mică și doar într-o astfel de situație, ar putea conchide că problema cheltuielilor de judecată a fost tranșată de către instanță, dobândind autoritate de lucru judecată.
Cu privire la fondul cauzei, în ceea ce privește solicitarea acesteia de obligare a Administrației Județene a Finanțelor Publice A. la plata cheltuielilor de judecată, consideră că cererea este temeinică, legală și justificată, întrucât dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată cauzate din clupa altei părți, este garantat de prevederile art. 453 alin. (1) C. și art. 1349 alin. (1) și (2) din Codul civil. Invocă art. 453 alin. (1) C.. Având ca repere acest text legal, arată că în doctrină s-a admis ideea conform căreia la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, culpă dovedită prin faptul că această parte a căzut în pretenții, a pierdut procesul. Dată fiind starea de fapt din prezenta speță, consideră că în prezenta cauză culpa procesuală a Administrației Județene a Finanțelor Publice A. a fost dovedită în cadrul litigiului care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A.. Precizează că, cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată, Tribunalul A., Secția de C. Administrativ și Fiscal a obligat organul fiscal la restituirea taxei de poluare prelevate în mod nelegal, cu dobânzi și cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Mai mult, arată că așa cum a susținut și în fața primei instanțe, atât doctrina cât și practica judiciară au stabilit în mod unanim faptul că partea care câștigă poate solicita cheltuieli de judecată în cadrul litigiului principal sub forma unei cereri accesorii însă, poate solicita acest lucru și ulterior soluționării litigiului principal, pe calea unei acțiuni separate, această acțiune având la bază atât prevederile art. 453 alin. (1) C., cât și prevederile art. 1349 alin. (1) și (2) Cod civil. Prin urmare consideră că a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată motiv pentru care are dreptul la restituirea cheltuielilor ocazionate din culpa exclusivă a pârâtei.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 452 C., „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.”
Or, în primă instanță, în dosarul nr._ al Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
În acest litigiu, reclamanta a susținut că a intenționat să depună la dosar chitanțele ce dovedeau plata onorariului avocațial, însă, registratorul instanței a greșit reținând la dosar exemplarul cererii și restituindu-i ei exemplarul cererii la care fuseseră atașate dovezile plății. Chiar și în ipoteza în care această susținere este adevărată, reclamanta nu poate înlătura astfel propria culpă privitor la faptul că „nu a observat” că a preluat mai multe hârtii (3 file: cererea din 21.04.2014 și copiile facturii și ale chitanței) în locul unei singure hârtii (exemplarul cererii de mai sus ca dovadă a înregistrării acesteia la dosarul cauzei).
Or, din moment ce a solicitat toate cheltuielile de judecată în cadrul acțiunii în contencios administrativ, aceasta era obligată, conform art. 452 C. să dovedească în acel litigiu toate cheltuielile efectuate (plata taxei judiciare de timbru și a onorariului avocațial).
În dosarul nr._ al Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta – apelantă a probat doar achitarea taxei judiciare de timbru, așa încât doar sumă corespunzătoare acesteia i-a fost acordată prin sentința civilă nr. 1394/06.05.2014 a Tribunalului A..
Dispoziția instanței de contencios administrativ având ca obiect cheltuielile de judecată (părți: reclamanta D. I. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) A.; cauză: răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul procesual creat părții care a câștigat procesul prin nesoluționarea pe cale amiabilă a problemei și obligarea astfel a celei dintâi părți de a recurge la proces) a rămas definitivă prin respingerea apelului pârâtei AJFP A., în condițiile în care reclamanta nu a formulat cale de atac.
Așadar, soluția instanței de contencios administrativ privitor la cererea reclamantei de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor sale de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial a fost soluționată definitiv prin acordarea doar a sumei corespunzătoare taxei judiciare de timbru.
Unul dintre efectele hotărârii judecătorești este autoritatea de lucru judecat, reglementată în prezent de art. 431 C.: alin. 1 („Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”), ce reglementează funcția negativă a lucrului judecat (sub aspectul exclusivității hotărârii), în sensul interdicției repunerii în discuție într-un litigiu ulterior a cererii cu același obiect soluționată anterior între aceleași părți și cu aceeași cauză, alin. 2 („Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”) ce reglementează funcția pozitivă a lucrului judecată (sub aspectul obligativității hotărârii judecătorești definitive) în sensul interdicției contrazicerii hotărârii într-un proces ulterior (prezumția legală de lucru judecat).
Se remarcă faptul că actualul Cod de procedură civilă nu a consacrat legislativ distincția terminologică realizată de doctrina și jurisprudența vechiului cod civil între autoritatea de lucru judecat și puterea lucrului judecat.
În cazul autorității de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. 1 C. exclusivitatea hotărârii judecătorești presupune existența identității de părți, obiect și cauză, în timp ce prezumția legală de lucru judecat (art. 431 alin. 2 C.) funcționează în absența triplei identități de mai sus, impunând dezlegarea cu caracter definitiv a unei situații litigioase cu valoare de adevăr ce nu poate fi contrazisă într-un litigiu ulterior între aceleași părți.
Este lipsit de relevanță, sub aspectul procesului de față, faptul că în litigiul anterior cererea având ca obiect cheltuielile de judecată avea caracter accesoriu, iar în actualul litigiu are caracter principal. Excepția autorității de lucru judecat presupune identitate de obiect material și juridic, dar nu și de caracter principal/accesorie în privința celor ce pot ocupa ambele poziții în cadrul unui proces.
În aceste condiții, prima instanță a reținut corect autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. 1 C., a dispoziției instanței de contencios administrativ în actualul litigiu existând identitatea de părți (reclamanta D. I. și pârâta AJFP A. cu aceleași poziții procesuale), obiect (cheltuielile de judecată) și cauză (răspunderea civilă delictuală). Autoritatea de lucru judecat vizează sentința civilă nr. 1394/06.05.2014 a Tribunalului A. secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._ . Împrejurarea că ulterior prin sentința civilă nr. 1722/03.06.2014 a tribunalului A. a fost respinsă cererea de completare a celei dintâi sentințe nu face decât să întărească argumentul potrivit căruia reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere accesorie având ca obiect cheltuielile de judecată, iar această solicitare a fost soluționată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C., tribunalul va respinge apelul, ca neîntemeiat.
Văzând că apelanta nu a avut câștig de cauză, aceasta nu beneficiază de normele art. 453 C., așa încât urmează a fi respinsă și cererea accesorie a acesteia privitoare la cheltuielile de judecată din acest proces constând în taxele de timbru, în timp ce solicitarea privitoare la onorariul avocațial va fi respinsă și pentru motivul nedovedirii acestora, conform art. 452 C., sub aspectul existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta D. I. (CNP_), dom. în A., .-7, ., ., cu dom. ales în A., ., jud. A. (la avocat C. C. F.) în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., jud. A. împotriva sentinței civile nr. 4426/16.09.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red. M.A./Tehnored.M.A./V.L.
4 ex./2 .
Se comunică:
- apelanta D. I. - dom. ales în A., ., jud. A. (la avocat C. C. F.)
- intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - A., ., jud. A.
Prima instanță Judecătoria A. - Judecător R. A.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5775/2015. Tribunalul ARAD | Uzucapiune. Sentința nr. 3673/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
