Obligaţie de a face. Decizia nr. 1369/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1369/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 1369/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA ICIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1369
Ședința publică din 2 decembrie 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta Stașka C. în contradictoriu cu intimații T. A., T. I., F. G., R. D., F. A., G. A. R., R. M., B. M., G. M., J. F. și S. E. M. împotriva sentinței civile nr. 541/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, având ca obiect succesiune, obligația de a face, pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Apelul este legal timbrat cu 407 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind închise dezbaterile în aceeași ședință, cu amânarea pronunțării hotărârii pentru această dată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.04.2015 constată că prin sentința civilă nr. 541/23.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Ineu a respins cererea formulată de reclamanta Stașak C. în contradictoriu cu pârâții Tripom A., Tripom I., F. G., R. D., F. A., G. A. R., Ratin M., B. M., G. M., J. F. și S. E. M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în fapt, în CF nr._ Pâncota (CF vechi 5956) este întabulată, sub B2, reclamanta Stașak C. cu cota 1/1 pentru imobilul reprezentat de teren intravilan cu nr. top. 2451/665/1; 2451/665/2 (1151 mp), dobândit prin sentința civilă nr. 2569/2007 a Judecătoriei Ineu (dosar nr._ ), prin care a fost admisă acțiunea reclamantei Stașak C. împotriva Consiliului Local Pâncota, constatându-se că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin schimb și că astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert Bether F. pe imobilul care formează obiectul litigiului se află situate boxe. În cuprinsul cererii, reclamanta a descris construcțiile ca fiind boxe de lemne ale blocului situat în Pâncota, . cărămidă și edificate în anul 1969 și magazii de lemne și tablă construite de locatarii blocurilor în perioada 1980-1990. Prima instanță a reținut că la data la care au fost edificate construcțiile terenul nu era proprietatea reclamantei, iar în cauză nu au fost prezentate probe din care să rezulte care construcții, boxe sau magazii au fost construite de stat în perioada menționată, respectiv dacă o parte din ele a fost construită de pârâții care le folosesc în prezent. Pârâții, proprietari ai apartamentelor situate în blocul învecinat terenului susțin că proprietatea boxelor le-a fost transmisă odată cu proprietatea apartamentului și în acest sens au depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare. S-a reținut că, potrivit art. 488 cod civil din 1864, accesiunea reprezintă încorporarea sau unirea unui lucru cu alt lucru, fiecare având proprietari diferiți. S-au reținut prevederile art. 492 Cod civil din 1864, precum și faptul că la data la care se susține că au fost edificate construcțiile reclamanta nu era proprietara terenului și că în cauză nu s-au prezentat probe din care să rezulte că ar fi fost edificate construcțiile de o altă persoană decât proprietarul terenului la data respectivă. În consecință, cât timp prin sentința civilă nr. 2569/2007 a Judecătoriei Ineu nu s-a transmis reclamantei decât proprietatea terenului, instanța nu poate reține temeinicia cererii pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune. Astfel, prima instanță a considerat că nu poate fi aplicat pârâților tratamentul constructorului de rea-credință, pentru a fi obligați să desființeze construcțiile pe cheltuiala lor, conform art.494 Cod civil din 1864, doar datorită faptului că aceștia folosesc în prezent construcțiile, cât timp nu au fost prezentate probe din care să rezulte că acestea au fost edificate de pârâți cu rea-credință. Având în vedere temeiul juridic invocat de reclamantă pentru capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei privind lipsa de folosință a terenului, întrucât în cauză nu s-a dovedit săvârșirea de către pârâți a unei fapte ilicite, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil din 1864, pentru a se reține în sarcina acestora răspunderea civilă delictuală și pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 488, art. 492, art. 494, art. 998-999 Cod civil din 1864 a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel reclamanta Stașak C. solicitând în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și în consecință să se ia act de renunțare și să dispună anularea hotărârii în privința capătului de cerere privind accesiunea imobiliară ca urmare a renunțării de către reclamantă la judecata acestui capăt de cerere; să se dispună obligarea pârâților intimați la ridicarea pe cheltuiala acestora a edificiilor ridicate pe terenul proprietatea personală a reclamantei apelante, imobil situat în localitatea Pâncota. ., înscris în CF nr._ Pâncota cu nr. top. 2451/665/1, 2451/665/2; să se dispună obligarea pârâților intimați la plata către reclamanta apelantă a sumei de 13.350 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință a terenului aferent construcțiilor precum și obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel arată raportat la susținerile instanței, conform cărora apelanta nu ar fi fost proprietară a terenului la momentul edificării construcțiilor, că din sentința civilă nr. 2569/2007 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 2569/2007) rezultă că terenul a aparținut antecesorului apelantei, numitul S. Karoly, bunicul apelantei, ulterior terenul a fost expropriat de către Stat iar apoi revendicat, motiv pentru care apreciază că nu poate fi reținută culpa apelantei pentru acțiunile abuzive ale Statului Român făcute în timpul regimului comunist. Mai mult decât atât apreciază că dacă situația ar fi stat așa cum susțin pârâții intimați și prima instanță la momentul punerii în posesie a apelantei, pe coala de CF ar fi trebuit să apară construcțiile edificate între timp, dacă acestea ar fi fost ridicate în condiții de legalitate. Nu în ultimul rând solicită a se observa aprecierile expertului desemnat în cauză, Bether F., care a arătat că pe terenul în litigiu sunt construite de către proprietarii unor blocuri din vecinătate 10 boxe din tablă și scândură fără autorizație. Apreciază că susținerea instanței cum că pârâții nu pot fi considerați de rea-credință întrucât nu s-au depus probe în sensul acesta, și lăsând să se înțeleagă faptul că buna-credință se prezumă, iar sarcina probei răsturnării prezumției se impută reclamantului, este total neîntemeiată și contravine în mod grav principiului aflării adevărului, întrucât apelanta este in imposibilitate să depună probe în acest sens, revenind instanței atributul de a le pune în vedere pârâților să depună înscrisurile pe care le dețin și poate că astfel s-ar elucida buna sau reaua credință a acestora. Precizează că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că cel puțin o parte dintre pârâți sunt de rea credință, construind boxele ilegal, fără autorizații, iar în ceea ce-i privește pe posesorii boxelor de cărămidă consideră că din actele depuse de aceștia, anume contracte de vânzare-cumpărare nu reiese buna credință a acestora întrucât nu este descris explicit imobilul, iar denumirea de ""oficiu" nu înseamnă în niciun caz boxă. Invocă art. 494 alin. 1 și 2 din Codul civil. Menționează că și prin noile reglementări, autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, fiind de rea-credință, poate fi obligat la desființarea construcției, pe cheltuiala lui cu plata de daune-interese pentru lipsa de folosință. Ca atare arată că chiar din poziția procesuală exprimată prin întâmpinare rezultă conduita culpabilă a pârâților. Arată că întrucât recunosc că folosesc edificiile fără a fi demonstrat că sunt proprietari tabulari ai acestor imobile, ceea ce îi face pasibili de plata de daune interes așa cum a arătat mai sus. Totodată arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere valoarea minimă a chiriilor percepute imobilelor similare din aceeași localitate.
În drept invocă disp. art. 480 alin. 2 NCPC, art. 494 alin. 1 și 2 din Codul civil, art. 998, art. 999 Cod civil.
Apelanta Stasak C. a depus la dosar cerere de renunțare la judecată a acțiunii având ca obiect accesiunea imobiliară, primul capăt din acțiunea ce face obiectul dosarului_, acțiune promovată în temeiul art. 488 și 489 Cod civil. În drept invocă prevederile art. 406 NCPC.
Intimații T. A., R. D., F. G. și F. A. au depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
În motivare apreciază că este imposibilă o astfel de renunțare după soluționarea pe fond a cauzei, sentința rămânând definitivă cu privire la acest capăt de cerere, la care reclamanta nu a înțeles să facă apel. Apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că pârâții intimați au cumpărat acele boxe de la stat odată cu cumpărarea imobilelor, fapt dovedit cu contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar iar odată cu vânzarea acestor construcții este evident ca beneficiarii/ proprietarii au un drept de superficie asupra terenului pe durata existentei construcției. Precizează că pârâții nu au fost parte la schimbul de terenuri dintre reclamantă și stat și nu există nici un temei legal prin care aceștia să suporte consecințele nefavorabile de pe urma acestui schimb. Consideră că în situația în care s-ar admite această acțiune ar fi puși în situația de a nu putea depozita lemnele pentru încălzire pe perioada iernii. Apreciază că această situație ar fi trebuit rezolvată între reclamantă și stat întrucât actele acestora nu le sunt opozabile intimaților, aceștia fiind terți față de ele. În ceea ce privesc daunele solicitate de reclamantă apreciază că acestea sunt complet nejustificate întrucât folosesc boxele în temeiul dreptului lor de proprietate, având un drept conferit de stat pentru folosirea terenului aferent acestora iar reclamanta ar fi trebuit să se intereseze asupra stării terenului și să rezolve această situație cu statul nu cu intimații.
În drept invocă dispozițiile art. 205-206 NCPC.
Intimata G. M. M. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelului ca nefondat.
În motivare arată referitor la renunțarea la judecată privind accesiunea consideră că este dreptul reclamantei de a renunța la judecată (art. 406 C.), însă din moment ce capătul de acțiune privind accesiunea a fost respins renunțarea la judecată a unui capăt de acțiune respins nu influențează hotărârea. Cu privire la construcțiile - boxe de lemne, arată că blocul de locuințe a fost ridicat de stat care a vândut către intimați apartamentele ce nu aveau încălzire centrală astfel că fiecare apartament avea o boxă pentru depozitarea combustibilului necesar încălzirii. Precizează că toate aceste construcții au fost realizate anterior anului 1991, deci nu poate fi vorba de aplicarea Legii 51/1991. Arată că din moment ce blocul ridicat de primărie anterior anului 1989 era astfel construit este clar că și boxele respective aveau același regim ca blocul, fiind de neconceput existența blocului fără boxele de lemne. Precizează că aceste boxe au fost construite cu bună credință, având în vedere regimul proprietății la data edificării lor și ca atare nu se poate pune problema ca intimații să fie de rea credință - în sensul legii - astfel că pe bună dreptate instanța a respins pretențiile reclamantei. Menționează că reclamanta și-a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin schimb de terenuri cu statul, deci din moment ce boxele erau construite și s-a făcut numai un schimb de terenuri regimul juridic de anexe a blocului nu poate fi negat pentru aceste boxe. Precizează că atunci când intimații au cumpărat apartamentele fiecare a cumpărat și anexele astfel că se justifică dreptul acestora iar reclamanta poate pretinde doar un drept eventual pe terenul alăturat acestora dar în nici un caz nu poate cere demolarea acestora. Consideră că afirmațiile apelantei în legătură cu greutatea probării unei stări de fapt nu sunt în termenii legii din moment ce intimații au fost de bună credință cumpărând fiecare apartamentul cu boxele de lemne fiind evident că reclamanta este într-o imposibilitate obiectivă de a demonta adevărul logic al evoluției evenimentelor. Referitor la obligarea intimaților la despăgubiri arată că atunci când reclamanta a preluat terenul știa că aceste boxe există astfel că a acceptat situația și nici nu s-au administrat probe privind o eventuală pagubă. Apreciază că în ceea ce privește „motivarea" prin indicarea art.480 și art.494 Cod civil acest text nu este aplicabil în cauză având în vedere renunțarea la judecată.
Intimații G. M. M., T. A., R. D., F. G., F. A. și G. A. R. au depus la dosar note de ședință prin care au răspuns chestiunilor puse în discuție în ședința publică din 9 iunie 2015. Au arătat că blocul de locuințe nu este racordat la rețeaua de gaze, astfel că singura posibilitate de încălzire a locuințelor este folosirea combustibilul solid-lemne, întreg blocul fiind astfel proiectat pentru ca încălzirea locuințelor să se facă cu lemne și în acest scop s-au și făcut de către constructorul și cel care a comandat lucrarea - statul român - blocul cu boxele de lemne aferente. Blocul de locuințe cu boxele de lemne aferente au fost construite de statul român anterior anului 1989 și au fost repartizate spre închiriere locuitorilor orașului Pâncota. După anul 1989 orașul Pâncota a oferit spre vânzare aceste apartamente chiriașilor, situație în care au cumpărat apartamentele. Precizează că chiriașii, iar ulterior proprietarii nu au construit boxele astfel că nu li se poate reține vreo rea credință iar toate documentele privind construcția blocului nu sunt la intimați ci priveau statul român care avea proprietatea asupra terenurilor. Arată că reclamanta a făcut un schimb de terenuri cu stalul și nimeni nu i-a informat despre acest lucru iar la momentul schimbului reclamanta a preluat terenul așa cum se găsește în prezent cu toate sarcinile acestuia, inclusiv cu boxele de lemne ale blocului de locuințe. De asemenea arată că nu au cunoștință dacă reclamanta are un proces verbal de punere în posesie sau alt document semnat de stat, respectiv Primăria Pincota și reclamanta, document din care să rezulte că reclamanta a intrat în posesia terenului respectiv iar la acel moment reclamanta nu a făcut nici o obiecție și nici nu i-a atenționat asupra acestui lucru.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În apel, reclamanta a renunțat la judecarea cererii având ca obiect accesiunea imobiliară. Astfel, obiectul acțiunii dedus judecății în calea de atac, prin prisma hotărârii judecătorești pronunțate în prima instanță este restrâns la cererea de obligare a pârâților de a ridica, pe cheltuiala lor, construcțiile de pe terenul proprietatea reclamantei – apelante și cea de obligare a pârâților la plata sumei de 13.350 lei despăgubiri pentru lipsa folosinței terenului aferent construcțiilor.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1.551 mp prin hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 2569/2007) înscrisă în CF nr._ Pâncota (CF vechi nr. 5956) nr. top. 2451/665/1;2451/665/2 prin încheierea nr. 8339/CF/21.10.2008.
Referitor la magazii, reclamanta a invocat în răspunsul la întâmpinare depus în primă instanță concluziile raportului de expertiză topografică realizat în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu (depus la filele 8-10 dos. judec.) în care se arată de către d-l expert judiciar P. A. faptul că terenul proprietatea reclamantei înscris în CF nr._ Pâncota (CF vechi nr. 5956) nr. top. 2451/665/1 de 250 mp și nr. top. 2451/665/2 de 901 mp (în total 1.151 mp) are suprafața măsurată de 1.089 mp. Din aceasta porțiunea de 601 mp este folosită ca și grădină, fiind liberă de construcții. Pe diferența de teren de 488 mp se află mai multe construcții: boxele de lemne ale blocului din Pâncota, . cărămidă, cu suprafața ocupată la sol de 62 mp, edificate în 1969; mai multe magazii din lemn și tablă construite de locatarii blocului în perioada 1980 – 1990.
În schița anexată raportului de expertiză sunt prezentate terenul reclamantei și imobilele învecinate, precum și boxele menționate în lucrarea judiciară, fără evidențierea unor magazii. Astfel pe terenul reclamantei figurează 7 boxe și o construcție identificată ca fiind „boxe de lemne (. adaugă o boxă ce se află parțial pe terenul reclamantei parțial pe cel înscris în CF nr. 5648 Pâncota nr. top. 2462/685/b (proprietar Marton M.). Alte 5 boxe alăturate ocupă o porțiune din același imobil învecinat proprietar Marton M.), iar 2 dintre ele doar o mică parte din imobilul reclamantei.
Așadar, expertiza tehnică administrată în dosarul precedent nu lămurește care dintre construcțiile de mai sus sunt din cărămidă (construcții definitive) și care sunt magaziile din lemn și tablă (evident construcții demontabile). De asemenea, nu determină persoanele care folosesc aceste boxe de cărămidă, respectiv magazii din lemn și tablă și nici dacă magaziile atribuite folosinței pârâților se află în construcția desemnată în schiță prin sintagma „boxe de lemne (. întâmpinare depus în primă instanță, reclamanta a susținut că pârâții dețin magaziile de lemn și tablă construite în anii 1980 – 1990, deci anterior achiziționării imobilului de către ea.
În dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu, reclamanta a chemat în judecată aceiași pârâți și Orașul Pâncota, solicitând obligarea lor la evacuarea imobilului înscris în CF nr._ Pâncota (CF vechi nr. 5956) nr. top. 2451/665/1; 2451/665/2 și la plata sumei de 16.000 lei daune interese pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 01.05.2009 – 01.04.2012.
Prin sentința civilă nr. 132/06.02.2013, Judecătoria Ineu a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a tuturor pârâților, reținând în privința persoanelor fizice că deși i s-a pus în vedere să identifice proprietarii sau posesorii construcțiilor de pe terenul ei, reclamanta nu a adus aceste clarificări, nu a făcut dovada identității între proprietarii/posesorii construcțiilor și pârâții persoane fizice.
În prezenta cauză, prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale a pârâților și a autorității lucrului judecat, dispoziții ce nu au fost contestate pe calea apelului. Or, apelul este devolutiv doar în limita a ceea ce s-a apelat, conform art. 477 alin. 1 C..
În primă instanță, în actualul litigiu, a fost efectuată o expertiză tehnică, însă nu pentru evaluarea prejudiciului și identificarea fiecărei magazii deținute de fiecare pârât, ci doar pentru identificarea terenului reclamantei și a construcțiilor edificate pe acesta (obiectiv identic cu cel al expertizei topografice realizate de d-l expert P. A. în dosarul precedent).
D-na expert Bether F. a stabilit că terenul reclamantei are suprafața măsurată de 1.107 mp, din care aria de 489 mp este afectată unor construcții: o clădire anexă din zidărie cu 18 boxe de lemne aparținând locatarilor din blocul unde locuiesc pârâții, precum și alte 10 boxe din tablă și scândură realizate de persoane ce locuiesc în alte blocuri aflate în vecinătate (2 dintre aceste boxe ocupând parțial imobilul învecinat cu nr. top. 2451/665/b.
Deci, lucrarea tehnico-judiciară realizată în acest dosar clarifica faptul că locatarii din blocul A situat în Pâncota, . pentru lemne ce formează compartimentele construcției din zidărie identificată pe schiță prin sintagma „boxe de lemne (. instanță a respins cererile reclamantei de obligare a pârâților la ridicarea boxelor de lemne și de plată a despăgubirilor pentru lipsa folosinței ca urmare a neîntrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale invocate de reclamantă.
Condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998 și art. 999 din Codul civil de la 1864 sunt: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și pagubă.
În ceea ce privește fapta ilicită și vinovăția, tribunalul constată că reclamanta a denunțat ocuparea de către pârâți a terenului său cu construcțiile de mai sus, atât magaziile de scândură și tablă, precum și construcția din cărămidă compartimentată în boxe pentru lemne.
În primul rând, prin expertiza tehnico-judiciară realizată în acest dosar s-a stabilit faptul că persoanele ce locuiesc în blocul A din Pâncota, . magazii aflate într-o construcție din cărămidă, în timp ce celelalte 10 magazii din tablă și scândură sunt deținute de locatarii altor blocuri învecinate.
Din această perspectivă, raportat la ambele cereri deduse judecății în apel, este înlăturată exercitarea vreunei fapte ilicite și vinovăția pârâților privitor la cele 10 magazii din tablă și scândură (construcții demontabile), din moment ce aceștia nu le folosesc.
Reclamanta nu a identificat magaziile folosite de cele 10 categorii de pârâți (11 persoane chemate în judecată din care pârâții de ord I și II sunt soți), dar aceștia nu au negat faptul că folosesc magaziile pentru lemne, arătând că blocul nu are asigurată încălzire centrală sau pe gaz. De altfel, din extrasele de carte funciară (CF) depuse la dosar în care este evidențiată proprietatea comună a condominiului rezultă că acesta este racordat la instalațiile de energie electrică și apă-canal, dar nu și la cele de încălzire centrală. Reclamanta nu a contestat afirmațiile pârâților privitoare la absența energiei termice sau a gazului pentru încălzire, respectiv faptul că aceasta din urmă se realizează cu lemne.
Construcția din cărămidă (evidențiate și în fotografiile depuse de reclamanta – apelantă la filele 177, 179 dosar apel) ce conține magaziile pentru lemne a fost realizată în 1969 (după cum se arată în raportul de expertiză tehnică topografică realizat de d-l expert P. A. în dosarul nr._, lucrare de care s-a prevalat reclamanta în probațiune) când terenul reclamantei se afla în proprietatea statului. Așadar, nu se punea problema existenței unor autorizații de construire eliberate în favoarea pârâților, din moment ce construcția de cărămidă cu cele 18 magazii de lemne datează din 1969, deci cu cel puțin 20 de ani anterior vânzării de către stat, prin Regia Autonoma de Locuințe și Localuri A. (RALL A.), a apartamentelor în favoarea chiriașilor.
Din datele de identificare ale pârâților rezultă că F. G. s-a născut în 1957, iar soția lui în 1958, B. M. s-a născut în 1954, J. F. în 1953, T. A. în 1951, T. I. în 1947, F. A. în 1938, iar R. D. este născut în 1976, G. M. M. în 1967, G. A. în 1982, R. M. în 1974, S. Erwin M. în 1974. Așadar, ultimii 3 pârâți nu erau născuși la momentul ridicării construcției din cărămidă, iar dintre ceilalți pârâți doar F. A., T. A. și T. I. erau majori în 1969 (cu vârste de 18 și 22 de ani soții T., respectiv 31 de ani pârâta F. A.), ceilalți fiind minori. În consecință aceștia nu puteau realiza construcția și nici nu puteau obține autorizație de construire. Nici în privința lui F. A. (31 de ani în 1969) nu s-a dovedit că locuia în blocul A din Pâncota, ..
Reclamanta a dobândit proprietatea asupra imobilului, prin schimb realizat cu unitatea administrativ teritorială (prin Consiliul Local Pâncota la acel moment), prin sentința civilă nr. 2569/2007 a Judecătoriei Ineu prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Stașak C. împotriva pârâtului Consiliul Local Pâncota, constatându-se că prima parte a dobândit dreptul de proprietate prin schimb asupra terenului înscris în CF nr. 2699 Pâncota nr. top. 2451/665/1 intravilan de 250 mp și nr. top. 2451/665/2 intravilan de 901 mp, hotărârea judecătorească ținând loc de contract autentic de schimb, cu autorizarea întabulării în cartea funciară conform sentinței definitive (așa cum se arată în considerentele sentinței civile nr. 2569/2007 a Judecătoriei Ineu).
Așadar, reclamanta cunoștea situația de fapt a terenului pe care a acceptat-o la momentul realizării schimbului. Avea cunoștință despre grevarea terenului cu construcțiile folosite de locatarii blocului pentru lemnele necesare încălzirii locuințelor.
Absența caracterului ilicit al faptei de ocupare cu aceste magazii (situate într-o clădire din cărămidă) și lipsa vinovăției lor în ocuparea terenului reclamantei de către pârâții T. A. și T. I. (proprietarii .) A. (. (. M. (. (. faptul că aceștia sunt proprietarii magaziilor de lemne. În contractele de vânzare – cumpărare încheiate de aceștia cu Statul Român, prin RALL A. în 1991 – 1992 se menționează o încăpere suplimentară ce nu apare în schița de apartamentare a blocului, respectiv în extrasul CF nr._-C1-U4 Pâncota (CF vechi nr. 5285 Pâncota) nr. top. 2460/665/4:2461/665/4/XII depus de pârâta G. M. M. pentru dovedirea dreptului ei de proprietate asupra apartamentului 12, și anume: sas în compunerea . 13, respectiv, oficiu în compunerea . în compunerea .> Aceste încăperi nu figurează în schița de apartamentare a blocului pentru că nu fac parte din structura apartamentelor, ele nefiind altceva decât boxele pentru lemne situate în vecinătatea blocului.
În aceste condiții, nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale în ceea ce privește ridicarea construcțiilor în cazul pârâților T. A. și T. I. (proprietarii .) A. (. (. M. (. (. sunt proprietarii magaziilor respective.
Pe de altă parte, cererea de obligare a tuturor pârâților la ridicarea magaziilor de pe terenul reclamantei este imposibil de realizat din moment ce reclamanta nu a probat faptul că cei 11 pârâți chemați în judecată folosesc toate cele 18 magazii în care este compartimentată clădirea din cărămidă. Or, obligarea doar a unora dintre persoanele ce folosesc magaziile din construcția de cărămidă nu ar fi putut fi realizată fără concursul tuturor deținătorilor boxelor din aceeași construcție, căci în cazul acesteia, datorită structurii sale, nu se pune problema desființării fiecărei boxe în parte, ci a întregii construcții din cărămidă compartimentată în cele 18 magazii.
În plus, așa cum am arătat deja pârâții T. A. și T. I., F. (F.) A., B. M., G. M. M. și J. F. sunt proprietarii magaziilor, așa încât dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren și construcții este divizat între reclamantă (teren) și pârâții de mai sus (magazii), conflictul acestora putând fi rezolvat pe calea accesiunii imobiliare, cerere la judecarea căreia reclamanta a renunțat.
Bineînțeles că în cadrul unei cereri întemeiate pe accesiunea imobiliară se pune problema utilității și necesității acestor magazii pentru exploatarea corespunzătoare a locuințelor pârâților, care, în absența acestor magazii ar întâmpina dificultăți în depozitarea lemnelor necesare încălzirii apartamentelor. Așadar, s-ar pune problema limitelor dreptului de proprietate al reclamantei raportat la utilitatea construcțiilor și a bunei credințe a pârâților, ce nu sunt constructorii magaziilor, ci doar dobânditorii, prin cumpărare a acestora, având în vedere că au fost realizate în anul 1969, când terenul se afla în proprietatea statului ori a unității administrativ teritoriale.
Pârâtul S. E. M. a făcut dovada cu extras de carte funciară a dreptului de proprietate, prin moștenire și partaj, asupra apartamentului nr. 15 și nu a contestat faptul că folosește o magazie pentru lemne în vederea încălzirii locuinței, însă nu a depus la dosar copia contractului de vânzare –cumpărare în baza căruia a fost cumpărată locuința de la stat. În toate contractele de vânzare – cumpărare ale apartamentelor 1, 5, 11, 12 și 13 (ale pârâților T. A. și T. I., F. (F.) A., B. M., G. M. M. și J. F. ), dar și ale apartamentelor 2, 3 și 8 figurează o încăpere suplimentară față de schița de apartamentare a blocului denumită sas, oficiu sau boxă. În consecință, se poate prezuma că și în contractul de vânzare – cumpărare încheiat de autorul acestui pârât cu RALL A. este inclusă o boxă pentru lemne.
Sarcina probei aparține reclamantei, conform art. 243 C., iar copia contractului de vânzare – cumpărare putea fi obținut de aceasta de la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ineu în evidența căruia se află imobilul. În plus, și în cazul acestui pârât sunt valabile argumentele imposibilității faptice a demolării doar a unei singure magazii din cadrul construcției de cărămidă compartimentată în cele 18 boxe pentru lemne.
În ceea ce îi privește pe pârâții F. G. (locatar în . F. M.), R. D. (locatar în . R. (locatar în . (locatar în . M. M. (locatar în . nu a dovedit vinovăția acestora raportat la cererea de demolare a magaziilor (fiind valabile în continuare argumentele privitoare la imposibilitatea de fapt a desființării doar a unora dintre magazii din clădirea de cărămidă) căci nu a probat calitatea acestora de proprietari ai apartamentelor.
Reclamantei îi revine sarcina probei, conform art. 243 C., iar aceasta avea posibilitatea de a obține dovada proprietății, respectiv a titularilor dreptului de proprietate prin verificarea cărților funciare ale apartamentelor și a contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de către persoanele cu RALL A.. Instanța a inversat sarcina probei doar în ideea că pârâții dețin aceste înscrisuri și astfel administrarea acestor probe (extrase CF și copiile contractelor de vânzare – cumpărare încheiate cu RALL A.) s-ar fi realizat mai ușor și cu cheltuieli minime. De asemenea, instanța a solicitat informații în acest sens și de la Primăria Orașului Pâncota, obținând o parte înscrisurile solicitate.
Cu toate acestea, nu a fost înlăturată obligația reclamantei – apelante de a-și proba pretențiile, ceea ce nici nu ar fi fost posibil prin prisma art. 243 C., cu atât mai mult cu cât reclamanta putea obține înscrisurile respective de la BCPI Ineu, datele de carte funciară necesare decurgând din înscrisurile deja depuse la dosar și din schița de apartamentare a blocului.
Cu privire la ultima categorie de pârâți se impun următoarele distincții:
În ceea ce-l privește pe F. G. (. soțul proprietarei tabulare F. M., bunul fiind dobândit de către aceasta cu titlu de moștenire. F. M. este moștenitoarea defunctei B. M., ce a cumpărat apartamentul nr. 2 prin contractul de vânzare - cumpărare din 15.04.1991 (depus și la fila 51 a dosarului judecătoriei) încheiat cu RALL A., convenție în care imobilul achiziționat este descris ca fiind compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu, oficiu. Ulterior, dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost înscris în CF nr._-C1-U5 Pâncota (CF vechi nr. 5280 Pâncota) nr. top. 2460/665/4:2461/ 665/4/II în care figurează . 2 camere, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu, cu mențiunile: terenul aferent de 19/287 este proprietatea Statului, iar părțile comune ale imobilului cuprind terenul, racordul electric, racordul apă – canal, casa scării, pod, șarpantă, învelitoare. Deși, încă din primă instanță fusese depus la dosar contractul de vânzare – cumpărare din 1991 în care figura ca proprietar B. M., iar nu F. G., reclamanta nu a lămurit situația proprietarului acestei locuințe.
Pârâtul R. D. (. la dosar copia contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 28.01.1997, prin care Vigh Ș. și Vigh O. vindeau numitei G. E. . Pâncota, ., înscris în CF nr. 5301 Pâncota nr. top. 2460/665/4:2461/665/4/III (fila 126), compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, antreu, cu precizarea că terenul aferent în cotă de 19/287 este proprietatea Statului, înscris în CF nr. 5231 Pâncota). A depus și încheierea de întabulare a schiței de apartamentare a blocului. În ședința publică din 23.06.2015 a susținut că a cumpărat . G. E., dar nu a depus contractul de vânzare - cumpărare sau extras CF pentru a-și dovedi dreptul de proprietate. Reclamanta nu a probat deținerea de către acest pârât a dreptului de proprietate asupra .> Pârâta G. A. R. (. la dosar copia contractului de vânzare - cumpărare din 1991 încheiat de RALL A. cu Vagyon C. și I. M., conform căruia locuința este compusă din 2 camere, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu, S. (fila 133 dosarul de apel). Ulterior, aceștia din urmă au vândut . autentic din 2000 (fila 134 dos. apel), numiților G. A. și E.. Reclamanta nu a probat deținerea de către această pârâtă a dreptului de proprietate asupra .> De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al pârâtei R. M. asupra apartamentului 9.
Pe de altă parte, din contractele de vânzare – cumpărare încheiate de RALL A. ce aveau ca obiect apartamentele nr. 2 și nr. 8 rezultă fără dubiu vânzarea unei încăperi ce nu făcea parte din compunerea propriu-zisă a locuinței raportat la schița de apartamentare a blocului, și anume oficiu în cazul . în ceea ce privește . și proprietarii acestor două locuințe dețin dreptul de proprietate asupra magaziilor de lemne aferente.
În privința ultimei cereri deduse judecății – cea având ca obiect despăgubirile de 13.350 lei pentru lipsa folosinței, întemeiată tot pe răspunderea civilă delictuală, tribunalul constată că dovada dreptului de proprietate asupra magaziilor este mai puțin importantă, cu excepția cazului în care pârâții R. D. (. R. (. M. (. care nu s-a dovedit calitatea lor de proprietari ai apartamentelor folosite, ar fi doar detentori precari ce ar avea o convenție cu proprietarii locuințelor privitor la asumarea de către chiriași a oricăror pretenții izvorâte din folosința magaziilor. Într-o astfel de ipoteză, sarcina probei unei astfel de convenții ar aparține proprietarilor apartamentelor și magaziilor, cu condiția împrocesuării lor.
Așa cum am arătat deja, reclamanta nu a probat calitatea de proprietari a pârâților R. D. (. R. (. M. (. lipsa calității de proprietar a pârâtului F. G. (. nechemării în judecată a proprietarei F. M.. Ceilalți pârâți sunt proprietarii apartamentelor, precum și ai magaziilor de lemne.
Pârâții nu au negat faptul folosirii magaziilor de lemne în interiorul clădirii din cărămidă, iar cei privitor la care nu s-a dovedit dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor folosite nu au invocat existența unei convenții de genul celei menționate în antepenultimul alineat.
Fapta ilicită invocată de reclamantă este aceeași, și anume folosința magaziilor ce ocupă terenul său. De asemenea, prejudiciul, ca și consecință directă a faptei ilicite este același, și anume împiedicarea reclamantei de a-și exercita toate atributele dreptului său de proprietate privitor la terenul afectat de magaziile utilizate de pârâți. În cazul ultimei cereri deduse judecății diferă doar modalitatea de reparare a pagubei. Astfel, dacă în situația precedentei cereri reparația era cerută pentru viitor prin desființarea construcțiilor, în această ultimă cerere reclamanta a avut în vedere prejudiciul trecut constând în lipsa de folosință a terenului evaluată la suma globală de 13.350 lei.
În principiu, o astfel de cerere nu ar fi lipsită de temeinicie, căci inclusiv deținerea dreptului de proprietate asupra magaziilor nu scutește pârâții de obligația de despăgubire a reclamantei raportat la folosința porțiunii din terenul acesteia utilizării magaziilor. În analiza unei astfel de pretenții (neînsoțită de o cerere având ca obiect accesiunea imobiliară), s-ar putea însă pune și problema limitării faptice a dreptului de proprietate al reclamantei, cu necesitatea despăgubirii acesteia prin prisma art. 602 și art. 603 Cod civil, art. 621 din actualul Cod civil, în măsura în care magaziile servesc depozitării lemnelor necesare asigurării încălzirii locuințelor, în absența unor instalații ce asigură transmiterea agentului termic.
Însă, până la analizarea acestor cerințe ce vizează fondul pretenției, tribunalul constată, în concret, că cererea reclamantei nu este corect formulată și nici dovedită sub următoarele aspecte:
Reclamanta a chemat în judecată 11 pârâți, ce constituie 10 familii ce stăpânesc magazii diferite. Reclamanta nu a arătat cât anume din despăgubirea respectivă ar datora fiecare pârât sau familie în parte. Deși nu a cerut, în mod expres, obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirii de mai sus, reclamanta a indicat o singură sumă, solicitând obligarea tuturor pârâților la achitarea acesteia. Or, o astfel de obligație este posibilă doar dacă raportul juridic al reclamantei cu părțile adverse ar fi fost de natură să conducă la solidaritatea pasivă a acestora din urmă.
În cauză nu există între pârâți coparticipare procesuală care să îi oblige în solidar la plata despăgubirii.
Potrivit art. 1443 noul Cod civil, „Obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor.”
Solidaritatea pasivă nu se prezumă, conform art. 1445 prima teză Cod civil, cu excepția prevăzută de art. 1446 din același cod doar în cazul debitorilor unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi. Așadar, solidaritatea pasivă există doar atunci când este stipulată expres de părți ori când este prevăzută de lege (art. 1445 teza a II-a Cod civil).
Pârâții nu se află în situația executării comune a aceleași obligații, din moment ce fiecare stăpânește o magazie diferită. Chiar dacă natura activității fiecăruia este aceeași, obiectul fiind diferit, fiecare dintre ei realizează acțiuni distincte, ce dau naștere unor obligații separate. De asemenea, acțiunile lor nu izvorăsc din exercitarea unei întreprinderi. Așadar, nu le sunt aplicabile dispozițiile Codului civil în materia solidarității debitorilor, iar reclamanta – apelantă nu poate beneficia de normele art. 1447 Cod civil ce reglementează drepturile creditorului în raport de debitorii solidari.
Reclamanta a propus prin cererea de chemare în judecată efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru evaluarea echivalentului lipsei folosinței terenului afectat de construcțiile pârâților, însă ulterior acestui moment procesual nu a mai susținut această cerere probatorie, deși necesitatea și utilitatea probei decurgea atât din sarcina dovedirii valorii prejudiciului invocat în acțiune (potrivit art. 243 C.), cât și din faptul că nu a prezentat modul de calcul al sumei pretinse cu titlu de echivalent valoric al lipsei folosinței terenului. De asemenea, nu a indicat perioada de timp pentru care a evaluat prejudiciul la 13.350 lei, în condițiile în care obligația în cauză este supusă prescripției extinctive.
Reclamanta a solicitat încuviințarea administrării în probațiune a unei expertize topografice pentru identificarea terenului său și a construcțiilor ce îl afectează, fără stabilirea unui obiectiv privitor la contravaloarea lipsei de folosință a terenului, ceea ce presupunea evident și identificarea fiecărei magazii aflate în folosința fiecărui pârât, a gradului de ocupare a terenului de către fiecare magazie în parte (din construcția de cărămidă), ce implică nu doar amprenta construcției, ci și accesul la magazie.
Or, în acest context deficitar al sesizării instanței și ținând cont de faptul că apelul este devolutiv doar în limita a ceea ce s-a dedus judecății în primă instanță, nefiind admisă modificarea obiectului și a părților în calea de atac (art. 478 C.), tribunalul constată că este legală și temeinică soluția primei instanței de respingere și a acestei cereri pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
În apel, reclamanta a renunțat la judecarea cererii principale având ca obiect constatarea dobândirii de către ea a dreptului de proprietate, prin accesiune, asupra magaziilor din cărămidă, respectiv din lemne și tablă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere și principiul disponibilității părților, ce guvernează procesul civil, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 și art. 400 alin. 5 C., va anula în parte sentința civilă nr. 541/23.12.2014 a Judecătoriei Ineu în ceea ce privește soluția de respingere a primei cereri deduse judecății și va lua act de renunțarea apelantei – reclamante la judecarea cererii având ca obiect constatarea dobândirii de către ea a dreptului de proprietate, prin accesiune, asupra magaziilor din cărămidă, respectiv din lemne și tablă. În continuare, va respinge apelul în privința dispozițiilor primei instanțe de respingere a cererilor de obligare a pârâților la desființarea tuturor magaziilor (cele 18 din construcția de cărămidă și cele 10 boxe din tablă și scândură) și la plata despăgubirii de 13.350 lei pentru lipsa de folosință a terenului.
Văzând că apelanta nu a avut câștig de cauză, aceasta nu beneficiază de dispozițiile art. 453 C., așa încât tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, și cererea accesorie a acesteia având ca obiect cheltuielile sale de judecată.
Întrucât apelanta nu a indicat persoana la care își alege domiciliul procesual, conform art. 153 alin. 1 C. („În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 150 sau 151.”), deși i-a fost adusă la cunoștință această obligație, comunicarea hotărârii judecătorești se va realiza la domiciliul legal al acesteia (Pâncota, .. 82, jud. A.), iar nu la cel ales din A., ., jud. A..
Intimații nu au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta Stașak C. (CNP_), dom. în Pâncota, .. 82, jud. A. împotriva sentinței civile nr. 541/23.12.2014 a Judecătoriei Ineu pronunțată în dosarul nr._ .
Anulează în parte sentința civilă, în sensul că ia act de renunțarea reclamantei – apelante la judecarea cererii exercitate de aceasta în contradictoriu cu pârâții T. A. și T. I.. Ambii domiciliați în Pâncota, ., ., F. G., dom. în Pâncota, ., ., R. D., dom. în Pâncota, ., jud. A., F. A., dom. în Pâncota, ., ., G. A. R., dom. în Pâncota, ., ., R. M., dom. în Pâncota, ., jud. A., B. M., dom. în Pâncota, . ., G. M. M., dom. în Pâncota, ., ., J. F., dom. în Pâncota, . . și S. E. M., dom. în Pâncota, ., jud. A. având ca obiect constatarea dobândirii de către reclamantă, prin accesiune, a edificiilor (boxele de lemne ale blocului A din Pâncota, . cărămidă în 1969 și magaziile din tablă și lemne ridicate de locatarii blocului în perioada 1980 – 1990) situate pe terenul proprietatea reclamantei din Pâncota, ., jud. A., înscris în CF nr._ Pâncota (CF vechi nr. 5956) nr. top. 2451/665/1;2451/665/2.
Menține dispozițiile primei instanțe de respingere a cererilor de obligare a pârâților la ridicarea edificiilor de mai sus de pe terenul reclamantei, de obligare a pârâților la plata sumei de 13.350 lei cu titlu de lipsă de folosință a terenului aferent construcțiilor și a celei având ca obiect cheltuielile de judecată.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red. M.A/ Tehnored. M.A/V.L.
14 ex./12 .
Se comunică:
- apelanta Stașak C. - Pâncota, .. 82, jud. A.
- intimați T. A. și T. I. - Pâncota, ., .
- intimat F. G. - Pâncota, ., .
- intimat R. D. - Pâncota, ., jud. A.
- intimata F. A. - Pâncota, ., .
- intimata G. A. R. - Pâncota, ., .
- intimata R. M. - Pâncota, ., jud. A.
- intimata B. M. - Pâncota, . .
- intimata G. M. M. - Pâncota, ., .
- intimata J. F. - Pâncota, . .
- intimat S. E. M. - Pâncota, ., jud. A.
Prima instanță Judecătoria Ineu – Judecător P. I. A.
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 316/2015. Tribunalul ARAD | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1400/2015.... → |
|---|
