Expropriere. Sentința nr. 922/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 922/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 922/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 922
Ședința publică din 27 noiembrie 2015
Președinte M. A.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara în contradictoriu cu pârâții B. N., B. V., P. A., P. S., Braneț M., G. N., A. I., M. M., M. E., B. I., G. I., M. G., Matyași A. M., N. M., N. I., N. P., P. A., O. F., H. L., O. A., O. R. E., P. L., P. V., M. M., P. R. R., M. E., L. I., M. E., P. Ș., prin primar, C. L. de Fond Funciar Ș., C. L. Ș., D. N. A. și D. Emira - M. prin reprezentant legal Manușov S., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Acțiunea civilă este legal timbrată cu 14.215,91 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că au fost închise dezbaterile în ședința publică din 24.11.2015, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015 reclamantul C. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a chemat în judecată pârâții B. N., B. V., P. A., P. S., Braneț M., G. N., A. I., M. M., M. E., B. I., G. I., M. G., Matyași A. M., N. M., N. I., N. P., P. A., O. F., H. L., O. A., O. R. E., P. L., P. V., M. M., P. R. R., M. E., L. I., M. E., P. Ș., prin primar, C. L. de Fond Funciar Ș., C. L. Ș., D. N. A. și D. Emira - M. prin reprezentant legal Manușov S. solicitând anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii 198/2004 pentru sola A355 Ș. - Autostrada A. - Timișoara - UAT Ș.; rectificarea suprafețelor în conformitate eu noul plan parcelar și a situației reale; restituirea sumelor acordate de subscrisa cu titlu de despăgubire și împărțirea în mod real a sumelor către proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG 212/2009, în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică, care urmează a 11 stabilită în baza unei expertize topografice, raportat la suprafețele efectiv ocupate de către autostradă, conform noului plan parcelar.
În motivarea cererii arată că Statul Român, prin C. S.A. a dispus exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, în baza hotărârii nr. 212 din 4 martie 2009 aduse la cunoștința publică prin afișare la sediul consiliilor locale implicate și au rămas afișate până la finalizarea procedurii de expropriere și de asemenea Planul cu amplasamentul lucrării a fost publicat și într-un ziar local, potrivit legii. Arată că după finalizarea procedurii și acordarea despăgubirilor proprietarilor de imobile Judecătoria A. a pronunțat sentința nr. 6791/20.07.2009 în dosarul nr._, dosar în care Statul Român prin C. SA nu a fost parte, prin care a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/28.04.1994 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate al autorului reclamant în litigiu, R. M., în sensul indicării amplasamentului terenului arabil extravilan în suprafață de 1,57 ha din tarlaua 61, ., având ca vecinătăți la nord CN 360, la sud DE 365, la est A335/5, iar la vest 335/4/1, in tarlaua 61, ., având ca vecinătăți Ia nord CN 360, la sud DE 356, la est 355/5/1, iar la vest 355/4/1 și a titlului de proprietate nr._/28.04.1993, emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., privind reconstituirea dreptului de proprietate al autorului reclamant R. M. I, în sensul indicării amplasamentului terenului arabil extravilan în suprafață de l,70ha din tarlaua 61, ., având ca vecinătăți la nord CN 360, la sud DE 356, la est A335/4/2, iar la vest 355/3 in tarlaua 61, ., având ca vecinătăți la nord CN 360, la sud DE 356, la est 355/4/2, la vest A355/3. Precizează că în dosarul mai sus amintit au fost părți în litigiu R. V. în calitate de reclamant și C. L. de fond funciar Ș. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. în calitate de pârâți, pe parcursul judecății cei doi pârâți având concluzii de admitere a acțiunii formulate de R. V.. Având în vedere cele mai sus menționate precum și faptul că primăria Ș. nu a adus la cunoștința expropriatorului faptul că pe planul parcelar în cauză există pe rol un proces, în cadrul căruia nu sunt formulate obiecțiuni de admitere a acțiunii, fapt care a condus la exproprierea unui amplasament identificat eronat, cu atât mai mult cu cât primăria avea obligația legală de punere la dispoziție a planurilor de punere în posesie conforme cu realitatea și în baza lor expropriatorul a efectuat intabularea terenului și respectiv dezmembrarea fiecărei parcele afectate de lucrarea de utilitate publică. Arată că urmare acestor evenimente numiții D. I. E., D. N. A. și G. N., în calitate de reclamanți și respectiv R. V. în calitate de intervenient, au formulat o acțiune civilă având ca obiect expropriere prin care au solicitat exproprierea imobilelor proprietate privată, conform situației reale, respectiv au solicitat exproprierea unei alte suprafețe, conforme cu realitatea, ca urmare a modificării planului parcelar prin sentința mai sus amintită și respectiv ca urmare a introducerii în sola respectivă și a parcelei proprietatea numitului R. V., care nu fusese cuprins în HG 212/2009 iar în cadrul acestui litigiu reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la emiterea Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor conform Legii 198/2004 pentru numiții D. I. E., D. N. A. și G. N. și respectiv R. V., pentru suprafețele conforme cu realitatea, astfel că pentru imobilele aflate în sola A355 Ș. s-a efectuat o plată dublă pentru aceleași terenuri pentru care s-au acordat deja despăgubiri unor alți aparenți proprietari apreciind astfel că sunt incidente prevederile art. 1345 NCPC. Având în vedere că, prin vizarea planului cadastral modificat C. L. de Fond Funciar și-a recunoscut eroarea de la punerea în posesie, precum și ținând cont de faptul că la momentul modificării planului parcelar exproprierea deja operase, consideră că trebuia ca reclamanților să le fi fost pus în posesie un alt amplasament. Precizează că urmarea procedurii de expropriere, Statul Român și-a înscris în Cartea funciară dreptul de proprietate iar în același timp, în Cartea Funciară a fost înscris și dreptul de proprietate al persoanelor private asupra suprafețelor adiacente exproprierii și având în vedere cele mai sus menționate coroborat cu situația reală, respectiv modificarea planului parcelar prin recalcularea suprafeței de teren proprietatea numitului R. V. de către C. L. Ș., apreciază ca fiind întemeiat capătul de cerere privind revocarea pe cale judecătorească a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât și legiuitorul a prevăzut în legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică posibilitatea revocării hotărârilor pentru motive bine întemeiate. În ceea ce privește redistribuirea sumelor acordate ca și despăgubire conform fostului amplasament solicită ca instanța să constate faptul că sunt incidente prevederile art. 1345 din Noul Cod Civil, astfel că faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. Arată că așa cum se afirmă, act io de in rem verso are caracter subsidiar și poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. Raportat la cele mai sus menționate apreciază că pretențiile subscrisei sunt întemeiate și toate condițiile îndeplinite solicitând a se constata modificarea planului parcelar în sola A355 Ș., datorata unor informații nereale puse la dispoziția expropriatorului, având ca și consecință necesitatea revocării hotărârilor de stabilire a despăgubirilor pe cale judecătoreasca, rectificarea suprafețelor și respectiv stabilirea valorii de despăgubire în conformitate cu noul plan parcelar și redistribuirea, conform noii poziționări, a sumelor acordate ca și despăgubire.
În drept invocă Legea nr.255/2010, Legea nr. 33/1994, art. 30, art. 194 C., art. 1345 NCPC.
Pârâtele D. N.-A., G. N. și D. Emira-M. au solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii reclamantei. În temeiul art.205 al.2 lit.b C. invocă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
În motivare arată că deși D. Emira-M. prin mai multe înscrisuri însoțite de acte doveditoare ce le-a adresat reclamantei i-a adus la cunoștință decesul tatălui său D. I.-E., cu toate acestea, defunctul este chemat în judecată în calitate de pârât. Consideră că solicitându-se anularea hotărârilor de stabilirea despăgubirilor emise în baza Legii nr. 198/2004 se impunea cu necesitate: indicarea fiecărei hotărâri a cărei anulare se solicită, numărul hotărârii, data emiterii, pe cine privește hotărârea, suprafața expropriată, cuantumul despăgubirilor acordate și dacă această sumă a fost sau nu încasată de beneficiar. Precizează că în ceea ce le privește, au fost emise cinci hotărâri de expropriere: hotărârea nr. 134/15.04.2009; hotărârea nr. 134/1-l6.04.2009; hotărârea nr.135/16 04.2009; hotărârea nr.135/1-16.04.2009 și hotărârea nr.136/15.04.2009 și întrucât plata despăgubirilor acordate a fost sistată, pârâtele D. N.-A. și G. N. nu au încasat nici un fel de despăgubiri stabilite prin aceste hotărâri. Apreciază că sunt într-o situație defavorizată în sensul că de peste 6 ani sunt lipsite de beneficiul proprietății care teoretic este garantat de lege fiind prejudiciate nu numai pentru suprafața efectiv ocupată de autostradă ci și pentru restul suprafeței imposibil de utilizat și în plus sunt obligate să plătească impozit pentru un teren care a intrat în proprietatea statului. Având în vedere că de la data emiterii hotărârilor de expropriere s-a scurs o perioadă de timp de peste 6 ani și acestea nu au fost revocate de comisie conf. pct. 4 din hotărâri "pentru motive temeinice" cu o prealabilă notificare, consideră prescris dreptul la acțiune al reclamantei sens în care solicită admiterea excepției invocatre și respingerea acțiunii.
Pârâții P. A. și P. S. au depus la dosar întâmpinare arătând că posedă CF_ CAD 2783 Nr. TOP 61.355/7/1 în suprafață de 7500 mp, iar această suprafață au avut-o înainte de expropriere. Arată că la expropriere s-a luat pentru autostrada A. – Timișoara suprafața de 2287 mp pentru care au fost despăgubiți astfel că din suprafața de 7500 mp a mai rămas cu suprafața de 5213 mp, suprafață cu care sunt înregistrați în Registrul Agricol al Comunei Ș. Jud. A..
Pârâta O. F. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate de către petenta .
În motivare invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având in vedere faptul că reclamanta solicită anularea unor hotărâri emise de către aceasta entitate juridică invocând o culpa a Primăriei Sagu, pârâta neavând nicio implicare in adoptarea respectivei hotărâri. Invocă excepția prescripției, extinctive, având în vedere faptul că de la data emiterii hotărârii nr. 212 din 04.03.2009, a cărei anulare se solicită au trecut mai mult de trei ani.
Pe fondul cauzei invederează că reclamanta se află în fața unei îmbogățiri fără justă cauză, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 1345-1348 NCC, atâta vreme cât atât hotărârea emisă de către petentă a cărei anulare o solicită cât și despăgubirile efectuate pe baza acestei hotărâri au fost efectuate înainte de . Noului Cod Civil, raportul juridic existent între aceasta și reclamantă fiind născut și consumat sub imperiul Vechiului Cod Civil. În ceea ce privește solicitarea de către petentă a modificării planului parcelar, în sola A355 Sagu, pe motivul unor informații nereale care i-au fost puse la dispoziție consideră că reclamanta încearcă să își folosească propria culpă pentru a obține un avantaj, ea participând la întocmirea planului parcelar în sola A 355 Sagu și la despăgubirile acordate în baza exproprierii.
Precizează că nu este de acord cu probele invocate de către petenta CNADR.
Pârâții M. M. si M. E. au depus la dosar întâmpinare solicitând în principal respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, cu privire la stabilirea obiectului acțiunii introductive arată că reclamanta prin petitul formulat a solicitat: „anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii nr. 198/2004" și totodată, „ restituirea sumelor acordate de subscrisa cu titlu de despăgubire", însă, apreciază că prin chemarea în judecată a unei pluralități de pârâți persoane fizice și instituții, neindicând în concret calitatea în care se solicită această cerere, care sunt aceste sume în parte pentru fiecare sau în total, și în ce constau obligațiile fiecărui intimat, și ca urmare, consideră că nu conferă calitate procesuală pârâților. Pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 80/2013, invocă excepția netimbrării cererii, deoarece aceasta are un obiect evaluabil în bani. Invocă art. 2, alin. 1/1 coroborat cu alin. 1 din vechea Lege nr. 146/1997 republicată, dispoziții preluate și de către Legea nr. 80/2013. Consideră că în lumina prevederilor Legii 80/2013, toate aceste capete de cerere trebuiau timbrate separat în mod distinct, situație în care înțelege să invoce excepția netimbrării acțiunii, iar în situația în care această chestiune procesuală nu va fi complinită solicită a se dispune anularea acțiunii ca netimbrată. Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive întemeiată pe faptul că deoarece nu se decelează în condițiile art. 194 C., care pârâți sunt chemați în judecată pentru care capete de cerere, înțelege să invoce această excepție motivata pe faptul că, calitatea de pârât nu poate aparține decât persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, iar pârâții nu au făcut decât să își exercite niște drepturi proprii și personale. Invocă excepția inadmisibilității acțiunii motivată pe faptul că cererea reclamantei nu are nici o motivare în drept care să le fie opozabilă motiv pentru care consideră că cererile formulate pentru constatarea nulității ( relative sau absolute ), nu au nici un fel de susținere juridică și legală pentru a putea fi admise în principiu. Apreciază că cererea promovata de către reclamantă poate duce cel mult la anulabilitatea hotărârilor (nulitate relativa), în considerarea prev. art. 1251, 1252 C. civil, coroborat cu prev. art. 1238 Cod civil. Arată că în situația calificării acțiunii ca fiind în constatarea nulității relative, înțelege să invoce excepțiile prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prev. art. 1249 alin. (2) Cod civil, având în vedere faptul că cererea reclamanților se circumscrie termenului general de prescripție de trei ani, ca urmare cel puțin asupra unei eventuale solicitări de plată anterioare datei de 02.06.2012 a intervenit prescripția. Pe fondul cauzei solicită, în principal respingerea acțiunii ca nefondată. Arată că nu pot fi acuzați în nici un caz de rea credință, în condițiile în care, potrivit art. 1899 alin.2 Cod civil, „buna credință se prezumă și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință", fiind prin urmare obligația reclamantei, în condițiile art. 1169 cod civil să dovedească eventuala rea credință, culpa pârâților și cuantumul prejudiciului produs. Consideră că în mod cert solicitarea reclamantei privind restituirea unor sume nu poate avea un alt regim juridic, fiind nevoie să fie constat un prejudiciu imputabil pârâților produs din culpa acestora și determinat sau cel puțin determinabil, ori, ca urmare, nu există nici un temei juridic și moral pentru plata unor daune care nu sunt constatate și nu sunt produse din culpa pârâților, aceste aspecte trebuind dovedite de către reclamantă. Apreciază că alte elemente esențiale în stabilirea răspunderii delictuale ar trebui să fie vinovăția pârâților, fapta ilicită, precum și raportul de cauzalitate dintre acestea.
Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Ș. a depus la dosar întâmpinare prin care referitor la acțiunea introdusă de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara solicită respingerea acesteia.
Invocă, în baza art.56 alin.3 NCPC excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Ș., Comisiei locale de fond funciar Ș. și Consiliului L. Ș., deoarece acestea nu au personalitate juridică, fiind numai structuri administrative, deci nu au capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată. Invocă art. 20 alin.1 din Legea nr. 215/2001 și art. 21 din aceeași lege dispune la alin.1 și 2 și art. 62 din legea nr. 215/2001. arată că din analiza acestor dispoziții legale rezultă că unitatea administrativ-teritorială, în speță . juridică și poate sta în nume propriu în judecată, fiind reprezentată de către Primarul comunei Ș.. Invocă art. 77 din Legea nr. 215/2001. Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale Ș. având în vedere că reclamanta solicită instanței anularea hotărârilor anexate cererii de chemare în judecată a Comisiei constituita in temeiul Legii nr. 198/2004, însă UAT Ș. nefiind emitentul acestor acte normative și neexistând nici un fel de identitate între UAT Ș. și părțile raportului juridic obligațional dedus judecății. Aceste hotărâri sunt acte emise chiar de către reclamantă și UAT Ș., nu poate avea calitatea de pârât cu privire la anularea acestor hotărâri. Invocă excepția prescripția dreptului de a cere anularea hotărârilor. Arată că aceasta presupune că nulitatea relativă (anularea) a unui act juridic trebuie invocată (pe cale de acțiune sau excepție) în termenul de prescripție de 3 ani, începutul prescripției acestei acțiuni fiind reglementat de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, respectiv art.2523 NCC. Precizează că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască despre modificările invocate la data de 27.08.2009 când sentința civilă nr.6791/20.07.2009 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a rămas irevocabilă sau cel mai târziu la data de 09.11.2010 data la care a fost înregistrat dosarul_, dosar în care s-a cerut exproprierea terenului de la D. loan E., D. N. A. și G. N., precum și intervenientul R. V.. Referitor la fondul cauzei, arată că hotărârile a căror anulare se cere au fost emise, de reclamantă, în baza HG 212/2009 și HG 185/2010, hotărâri de Guvern care nu au fost anulate sau modificate. Consideră că prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar reclamanta își invocă propria culpă având în vedere următoarele prevederi legale: Art. 12 Legea 33/1994, Art.9 Legea 255/2010, art. 11 Legea 255/2010 (1). Apreciază că sarcina întocmirii corecte a situației cadastrale revenea expropriatorului, în speță reclamantei, căreia în timpul derulării procedurii de expropriere i s-a adus la cunoștință de către persoanele îndreptățite de neconcordanța planurilor cadastrale, însă reclamanta le-a neglijat. Consideră că întocmirea unor noi planuri parcelare în cadrul prezentului dosar nu este necesară, ele fiind deja întocmite în dosarul nr._ al Judecătoriei A.. Referitor la punctul 3 al cererii de chemare în judecată, consideră că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără just temei are caracter subsidiar și, în consecință, poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite, în cazul în care sărăcitul reclamant are la dispoziție acțiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, nu poate fi promovată acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără just temei și tot astfel, acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără just temei este inadmisibilă și atunci când reclamantul urmărește, în realitate, să obțină o reparație pe care este îndreptățit să o pretindă pe calea unei acțiuni prescrise sau care este susceptibilă de a fi paralizată de către pârât prin invocarea unei excepții având acest efect. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 (art. 2528 alin. 2 NCC), termenul de prescripție în cazul unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză începe să curgă de la momentul la care cel al cărui patrimoniu s-a micșorat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire. (Decizia nr. 2244 din 13 iunie 2014 pronunțată în recurs de Secția a ll-a civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără just temei) .
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de M. M., M. E., O. F., D. N. A., G. N. și D. Emira M. solicitând respingerea tuturor excepțiilor invocate ca neîntemeiate toate precum și respingerea tuturor susținerilor pârâților.
În ceea ce privește solicitarea pârâților de respingere a acțiunii raportat la faptul că nu s-ar fi stabilit obiectul acțiunii introductive neindicând în concret anumite aspecte, precizează că fiind vorba de o procedură de expropriere, imobilele, suprafețele și sumele contestate ale fiecărui proprietar sunt cele individualizate în cele două hotărâri de guvern menționate în cererea introductivă. Consideră astfel că atât sumele care s-au acordat fiecărui proprietar precum și suprafețele pentru care s-au dat aceste despăgubiri sunt cele individualizate în hotărârea de guvern precum și în rapoartele de evaluare întocmite în conformitate cu prevederile legale privitoare la expropriere.
In ceea ce privește excepția de netimbrare solicită respingerea acesteia raportat la prevederile legale privitoare la expropriere care prevăd că cererile întemeiate pe legea exproprierii sunt scutite de la plata taxei de timbru.
Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât calitatea procesuală nu poate fi verificată, necesită verificări, administrări de probe, iar concluzia definitivă se va trage odată ci pronunțarea soluției. Consideră că pârâta în calitatea sa de proprietar al imobilului expropriat prin hotărârea de guvern nr. 212/2009 și de despăgubită ca urmare a exproprierii, aceasta și-a sporit astfel patrimoniul, acest fapt juridic generând un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogățit motiv pentru care solicită respingerea excepției invocate.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii solicită respingerea acesteia raportat la prevederile legale și motivele de drept și de fapt invocate prin cererea introductivă.
Privitor la excepția invocată de către pârâte cu privire la prescripția dreptului la acțiune precizează că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani. Conform art. 2517 Cod civil, termenul general de prescripție este de 3 ani, astfel că, din moment ce nu se prevede un alt termen de prescripție pentru cazul acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acest termen general îi este și ei aplicabil. Pe de altă parte, conform art. 2523 noul Cod Civil, ceea ce presupune în cazul special al îmbogățirii fără justă cauză că, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât însărăcirea sa lipsită de o cauză justă, cât și persoana îmbogățitului, respectiv data la care sentința, prin care au fost obligați la emiterea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor pentru numiții D. I. E., D. N. A. și G. N. și respectiv R. V., a rămas definitivă și irevocabilă, respectiv data de 12.03.2013.
În ceea ce privește redistribuirea sumelor acordate ca și despăgubire conform fostului amplasament solicită ca instanța să constate faptul că sunt incidente prevederile art. 1345 din Noul Cod Civil, astfel că faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic.
În drept invocă Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.
Reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, referitor la indicarea obiectului cererii, solicită anularea pe cale judecătorească a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise pentru Autostrada A. - Timișoara km 12+000 - km 44+000 sola A355 Ș., cu consecința rectificării suprafețelor afectate de proiectul de utilitate publică și redistribuirea sumelor acordate ca și despăgubire în conformitate cu noul plan parcelar stabilit prin rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A. în șnur cu Decizia civilă nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara și Decizia civilă nr. 1299/12.03.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în Dosarul nr._ . Arată că hotărârile de stabilire a despăgubirilor a căror anulare o solicităm sunt următoarele: hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 130/02.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 131/1/02.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 131/2/02.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 132/15.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 133/15.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 133/1/ 15.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 135/16.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 135/1/16.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 136/15.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 137/10.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 138/09.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 139/02.04.2009; hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 61/15.07.2010, 134/15.04.2009, 134/1/15.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 142/09.04.2009; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 154/26.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 155/27.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 156/27.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 157/26.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 158/29.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 159/29.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 167/27.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 168/28.04.2010; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 169/26.04.2010.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a defunctei N. M. solicită introducerea în cauză a moștenitorilor M. A. M., N. I. și N. P. (care de altfel au fost chemați în judecată prin cererea introductivă), aceștia fiind și persoanele pe numele cărora au fost eliberate sumele acordate ca și despăgubire.
Pârâtul P. A. a depus la dosar întâmpinare arătând că posedă C.F. nr. 3130 nr.CAD 2783 nr.top 61.355/7/1 în suprafață de 7.500 mp. Această suprafață a avut-o înainte de expropriere. La expropriere i s-a luat pentru autostrada A. - TIMIȘOARA, suprafața de 2287 mp, pentru care a fost despăgubit, astfel că din suprafața de 7.500 mp i-a fost luată suprafața de 2.287 mp și a rămas cu suprafața de 5.213 mp așa cum reiese și din C.F. nr._ din data de 07.09.2012, suprafață cu care este înregistrat în Registrul agricol al comunei Ș..
Pârâta P. S. a depus la dosar întâmpinare arătând că posedă C.F. nr. 3130 nr.CAD 2783 nr.top 61, . în suprafață de 7.500 mp. Arată că această suprafață a avut-o înainte de expropriere iar la expropriere i s-a luat pentru autostrada A. - Timișoara, suprafața de 2.287 mp, pentru care a fost despăgubită, astfel că din suprafața de 7.500 mp i-a fost luată suprafața de 2.287 mp și a rămas cu suprafața de 5.213 mp așa cum reiese și din C.F. nr._ din data de 07.09.2012, suprafață cu care este înregistrată în Registrul agricol al comunei Ș..
Pârâții N. I., N. P. și Matyași A. M. au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție invocă lipsa calității procesuale pasive întrucât din motivarea acțiunii introductive, precum și din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi încasat despăgubiri necuvenite. În concret, arată că au încasat fiecare câte o despăgubire în sumă de 178,12 lei, în contul exproprierii terenului lor, cota de 1/12 din suprafața de 55 metri pătrați, asupra căruia Statul Român și-a înscris dreptul de proprietate. Precizează că ei sunt străini față de aceste litigii, nefiind împrocesuați în nici unul dintre ele iar această împrejurare constituie dovada faptului că operațiunile de modificare a planului parcelar nu au afectat terenul expropriat de la acesta și că reclamanta de astăzi a ales soluția comodă de a chema în judecată pe toți foștii proprietari de la care s-au expropriat terenuri situate în Sola 355 Ș., deși calitatea procesuală activă revine probabil unui număr foarte restrâns dintre aceștia întrucât este vorba de consecințele produse prin modificarea amplasamentului unei suprafețe mici de teren, de 3.27 ha. rezultată prin însumarea a 1,57 ha și a 1,70 ha. Invocă prescripția dreptului la acțiune atât în ceea ce privește cererea de anulare a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii 198/2004 pentru sola A355 Ș., cât și în ceea ce privește restituirea sumelor acordate cu titlu de despăgubire. Arată că raportat la hotărârile a căror anulare se solicită, sancțiunea care ar putea să le invalideze este nulitatea relativă deoarece este vorba despre protejarea unui interes particular. Ori, termenul de promovare al unei acțiuni în declararea nulității unui act juridic este de 3 ani, depășit cu mult în speță în condițiile în care erorile survenite în planul parcelar erau cunoscute la data rămânerii irevocabile a Sentința Civilă nr. 6791/20.07.2009 pronunțată de Judecătoria A., adică tot în cursul anului 2009, iar noul litigiu inițiat de pe D. I. E., D. N. A.. G. N. împotriva reclamantei de astăzi a fost înregistrat în cursul anului 2010. Consideră că aceleași repere temporale justifică și prescripția dreptului de a cere restituirea banilor, cerere afectată, de asemenea, de un termen de prescripție de 3 ani. Pe fond, apreciază că în cauză reclamanta nu poate să invoce îmbogățirea fără justă cauză deoarece între persoanele despăgubite și reclamantă s-au statornicit relații bazate pe acte juridice, având la bază exproprierea iar împrejurare care exclude antrenarea răspunderii acestora în temeiul unui fapt juridic cum este îmbogățirea fără justă cauză. Consideră că reclamanta dovedește rea credință atunci când invocă pretinsa lor îmbogățire tară just temei câtă vreme sumele de bani acordate cu titlu de despăgubire i s-au achitat în contul pierderii dreptului său de proprietate asupra unui teren, ca efect al exproprierii pentru utilitate publică, și nu în mod aleatoriu, deși reclamanta invocă acordarea eronată a unor despăgubiri și solicită restituirea acestora, nu este deloc preocupată de repararea prejudiciului cauzat persoanei sau persoanelor fizice în cauză prin lipsirea de proprietatea asupra terenurilor în intervalul scurs de la data exproprierii și până în prezent, semn că respectarea dreptului de proprietate rămâne pentru aceasta un principiu pur teoretic.
Reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus răspuns la întâmpinarea formulata de P. A. si P. S. prin care arată că își mențin cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, sens în care solicită rectificarea suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale din teren, astfel că, pentru rectificarea suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar, în temeiul art. 380 NCPC solicită încuviințarea efectuării unei expertize topografice judiciare, prin care să se stabilească noul plan parcelar și suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică a fiecărui proprietar de imobil expropriat. Solciită ca în baza probelor ce vor fi administrate să se constate modificarea planului parcelar în sola A355 Ș., datorată unor informații nereale puse la dispoziția expropriatorului, având ca și consecință necesitatea revocării hotărârilor de stabilire despăgubirilor pe cale judecătorească, rectificarea suprafețelor și respectiv stabilirea valorile de despăgubire în conformitate cu noul plan parcelar și redistribuirea, conform noii poziționări a sumelor acordate ca și despăgubire.
Reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții N. I. și N. P. solicitând respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune pentru argumentele invocate deja de reclamantă.
P. încheierea ședinței publice din 20 octombrie 2015 instanța a solicitat: lămurirea de către reclamant a obiectului acțiunii modificat pe tot parcursul regularizării cauzei, și anume dacă este cel de la fila 4 dosar ori cel de la fila 7 dosar (finalul cererii de chemare în judecată) sau de la fila 140 (finalul precizării acțiunii) sau cel de la fila 215 ori cel de la 353. Să explice de ce face referire în mai multe rânduri la „revocarea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor" drept consecință a modific irii planului parcelar în sola A335, în condițiile în care revocarea hotărârilor înseamnă retragerea acestora de către emitentul hotărârilor. Să lămurească cum înțelege să fiică instanța redistribuirea sumelor acordate ca și despăgubire în conformitate cu noul p an parcelar și să explice competența materială a instanței de judecată în realiza-ea exproprierii în sensul modificării suprafețelor de teren și a cuantumului despăgubirii, cu atât mai mult cu cât nu s-a procedat la o modificare, completare a HG nr. 112/2009; a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului raportat la prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 212/2009, sens în care urmează ca, la următorul termen să precizeze cererea de chemare în judecată privitor la persoana reclamantului: Statului Român, reprezentat de C. SA; a solicitat lămurirea de către reclamant a interesului legitim în formularea celei de a doua cereri „rectificarea suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale" raportat la cererea principală constând în „Anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii nr. 198/2004 pentru sola A355 Ș. - Autostrada A. - Timișoara - UAT Ș.", din care rezultă că reclamantul solicită anular sa integrală a hotărârilor, ceea ce presupune emiterea altor hotărâri de către expropriator, așa încât trebuie să explice de solicită rectificarea suprafețelor terenurilor expropriate de către instanță și în ce acte să realizeze instanța aceste rectificări din moment ce se solicită anularea integrală a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor; să se arate interesul ultimei cereri prin care reclamantul solicită, pe lângă restituirea sumelor acordate de reclamant cu titlu de despăgubire și „împărțirea în mod egal a sumelor către proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009, în funcție de suprafața efectiv afectată".
Reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP Timișoara), arătând urmăToarele: Cu privire la lămurirea competenței materiale a instanței că în această materie, regula are în vedere valoarea capătului principal de cerere (art.98 al.l NCPC) iar pragul de diferențiere între cele două instanțe de fond principale (judecătoria și tribunalul) este însă extrem de ridicat (200.000 RON) așa că legiuitorul a apreciat că este suficientă pregătirea și experiența judecătorilor din judecătorii pentru a judeca cauze ci valoare relativ ridicată (200.000 RON obligație principală). Arată că prin art.101 alin. l din NCPC privind stabilirea valori cererilor privind executarea unui contract ori a unui alt act juridic, competența se vi determina raportat la valoarea obiectului sau, după caz, a părții din obiectul dedus judecății. Consideră că aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept (art.101 alin.2 NCPC). A invocat art. 95 din NCPC. Având în vedere considerentele mai sus arătate coroborat cu prevederile legii nr. 255/2010 și 33/1994 apreciază că prezenta cauza este de competența Tribunalului A.. Precizează că cuantumul total al despăgubirilor prevăzute de hotărârile a căror anulare o solicită este de 1.117.591,22 lei. Menționează că hotărârile nr. 135/16.04.2009 în cuantum de 11.669,39 lei și hotărârea nr. 135/1/16.04.2009 în cuantum de 930,71 lei avându-i ca titulari pe D. I. E., D. N. A. și G. N. nu au fost încasate datorită procesului demarat de aceștia și finalizat prin rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A. în șnur cu deciziile civile nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara și nr. 1299/12.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr._ ). Referitor la lămurirea competenței generale a instanței arată că ori de câte ori legea nu prevede expres competența altui organ jurisdicțional, competența de soluționare a litigiilor aparține instanțelor judecătorești, care au plenitudine de competență în materie civilă. Uneori, legea prevede că instanțele judecătorești sunt competente să controleze hotărârile pronunțate de alte organe de jurisdicție (ex: autoritățile publice în contenciosul administrativ, comisiilor pentru soluționarea litigiilor de muncă). Apreciază că, cu toate că atât Legea nr. 198/2004 cât și Legea nr. 255/2010 acordă instanței de judecată competența de soluționare a plângerii expropriatului împotriva hotărârii de stabilirea a despăgubirii, nu și privitor la însăși actul de expropriere, apreciază că este necesar să sublinieze și relativitatea metodei analogie, ceea ce înseamnă că, atunci când se folosește această metodă, trebuie să se aibă în vedere nu numai asemănările, ci și deosebirile dintre situația reglementată expres de lege și situația neprevăzută de lege și pentru care se intenționează a se aplică același text de lege. Consideră că având în vedere situația concretă din speță, instanța de judecată este obligată să recurgă la analogia legii sau, după caz, la analogia dreptului, invocând art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Menționează că în prezenta cauză nu există un raționament logic pentru care să se facă demersuri de modificare a HG nr. 2012/2009, cu atât mai mult cu cât nu se solicită suplimentarea sumei globale acordată ca justă despăgubire cu ocazia exproprierii și nici nu se modifică cotele intrate în proprietatea Statului Român sau traseul actualei autostrăzi Timișoara - A.. Referitor la lămurirea obiectului acțiunii arată că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat următoarele: anularea pe cale judecătorească a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise pentru Autostrada A. - Timișoara km 12+000 - km 44+000 sola A355 Ș., cu consecința rectificării suprafețelor afectate de proiectul de utilitate publică și redistribuirea sumelor acordate ca și despăgubire în conformitate cu noul plan parcelar stabilit prin rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A. în șnur cu deciziile civile nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara și nr. 1299/ 12.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr._ ). Arată că tocmai pentru lămurirea situației deduse judecății a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize topografice, care să constate introducerea unei noi parcele între parcelele care au fost deja expropriate unor alți proprietari, modificând astfel suprafețele celorlalți proprietari din sola respectivă. Odată introdusă această nouă parcelă, prin rămânerea definitivă a Deciziei nr. 1299/12.03.2013 a ICCJ, reclamanta a fost obligată la emiterea unor noi hotărâri de expropriere pe aceeași suprafață pentru că fuseseră deja emise Hotărâri dar pentru alți proprietari și pentru alte suprafețe, hotărâri care au fost și plătite conform vechiului plan parcelar. Arată că astfel, pentru aceeași suprafață de teren s-a efectuat o dublă plată, respectiv atât proprietarilor din an 2010 cât și altor proprietari conform Deciziei ICCJ mai sus amintite. Precizează că ceea ce solicită nu necesită o modificare a HG nr. 112/2009 deoarece suprafața autostrăzii nu suferă nici un fel de modificări și nici suma globală aprobată ca și despăgubire iar singura modificare car intervine este suprafața efectiv afectată a fiecărui proprietar, suprafața globală rămânând aceeași. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei arată că având în vedere calitatea de reprezentant al Statului Român a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale în cauzele privitoare la expropriere, calitate conferită prin lege, este total neîntemeiată susținerea cum că reclamanta nu are calitate activă solicitată demarării prezentului litigiu. Mai mult decât atât, consideră că în condițiile în care suma a fost plătită proprietarilor expropriați de către reclamantă, este evident faptul că odată cu obligarea acesteia la efectuarea unei a doua plăți pentru aceleași imobile, interesul și calitatea procesuală activă a acestea subzistă și este dovedită. Consideră că este perfect pertinentă solicitarea de rezolvare a prezentei situații pe cale judecătorească, în condițiile în care există această dublă plată a acelorași imobile, plan efectuată din banii Statului Român și care trebuie recuperați și distribuiți în mod lega conform noii situații din teren, ori tocmai de aceea există instanțele judecătorești care conform legilor române trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului in cauză, pe baza stabilirii faptelor și prii aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Referitor la lămurirea interesului legitim în formularea cererii arată că odată rectificate suprafețele proprietarilor de imobil din zona respectivă se poate stabili cu exactitate suma care i se cuvine fiecăruia cu titlu de despăgubire, sumă care este suma globală acordată la momentul exproprieri și redistribuită/împărțită conform noului plan parcelar modificat ca urmare a emiterii d către . noi titluri de proprietate pe cale judecătorească, titluri emise după operarea procedurii exproprierii. Solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate modificarea planului parcelar, redistribuirea / împărțirea sumei globale conform situație reale astfel încât să nu mai fie incidență îmbogățirea fără justă cauză sau plata dublă efectuată pentru același imobil. Cu privire la întocmirea noului plan parcelar arată că avizarea acestuia nu este posibilă în lipsa unei sentințe judecătorești, având în vedere că există deja unul iar OCPI A. refuză vizarea celui de al doilea plan parcelar cu atât mai mult cu cât au fost efectuate operațiuni și emise Cărți Funciare. Cu privire la interesul ultimei cereri respectiv împărțirea sumelor conform suprafeței efectiv afectate arată că nu contestă că in fapt a existat o expropriere și nu dorește reținerea vreunei sume de bani rezultată din expropriere, din contră, arată că în cauză într-adevăr a operat exproprierea dar din cauza unor vicii și a unor erori foarte grave comise atât de . de instanțele judecătorești se aflăm în situația de față, respectiv situația în care Statul Român a fost obligat la efectuarea unei plăți duble asupra acelorași terenuri, cu același titlu, respectiv despăgubiri, iar acest fapt trebuie remediat este posibil numai pe cale judecătorească. Referitor la obiectivele expertizei topografice, având în vedere cererea, respectiv, rectificarea suprafețelor î conformitate cu noul plan parcelar și conform situației reale din teren, solicită ca principi obiectiv al expertizei topografice, identificare de către domnul expert a suprafețelor efectiv ocupate de autostradă pentru fiecare parcelă în parte, respectiv suprafața imobilelor conform planului parcelar intervenit după procedura exproprierii care cuprinde și ..
În ședința publică din 10.11.2015 instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată referitor la cererile de rectificare a suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale și de împărțire a sumelor acordate cu titlu de expropriere între proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009 în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică.
A constatat competența teritorială și materială a tribunalului de soluționare a cererilor având ca obiect anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor și de restituire a sumelor încasate fără justă cauză, din moment ce obiectul litigiului are o valoare mai mare decât suma de 200.000 lei, iar pârâții au, în majoritatea lor, domiciliul în județul A.. A pus în discuție excepția lipsei interesului legitim referitor la aceleași cereri și a obligat reclamanta C. SA să plătească taxa judiciară de timbru de 14.215,91 lei până la următorul termen de judecată.
În deliberare asupra excepțiilor, tribunalul reține următoarele:
A. Instanța respinge excepția neîndeplinirii obligației de plată a taxei de timbru invocată de pârâții M. M. și M. E. având în vedere achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 14.215,91 lei conform copiei înscrisului electronic bancar (fila 463) în care se specifică efectuarea plății în dosarul nr._ .
B. Instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei raportat la prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 212/2009, sens în care a pus în vedere C. SA să precizeze cererea de chemare în judecată privitor la persoana reclamantului, și anume Statul Român, reprezentat de C. SA.
Demersul judiciar are ca scop modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin HG nr. 212/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada A.-Timișoara" km 12+000 - km 44+000, pe teritoriile municipiului A., al localității Ș. - județul A. și al localităților Orțișoara, Pișchia, G. - județul T., hotărâre de guvern care în art. 2 precizează că expropriatorul, executant la autostrăzii, este „statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”.
Conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 republicată, „Expropriator, în înțelesul prezentei legi, este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes național, și județele, municipiile, orașele și comunele, pentru lucrările de interes local.”
În conformitate cu textul legal de mai sus, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 (sub imperiul căreia a fost emisă HG nr. 212/2009) prevede că „P. prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publica toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean si local; expropriator este statul roman pentru drumurile de interes național, județele pentru drumurile de interes județean, iar municipiile, orașele si comunele pentru drumurile de interes local. In aplicarea prevederilor prezentei legi, statul roman este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., iar unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale.”
Așadar, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA nu este expropriatorul, ci doar reprezentantul acestuia din urmă și, în consecință, nu are calitatea de parte în raportul juridic al exproprierii și nici în cel subsecvent al restituirii prestațiilor nedatorate creat de îmbogățirea fără justă cauză. În motivarea răspunsului său la excepția pusă în discuție de instanță prin notele de ședință depuse la penultimul termen, reclamanta a arătat că are calitatea de reprezentant al Statului Român, deși în preambulul notelor se prezintă în continuare în calitate de reclamant și nu a făcut dovada mandatului acordat de expropriator. Textele de lege de mai sus fac dovada calității Companiei de reprezentant al statului în ceea ce privește exproprierea terenurilor în vederea realizării lucrării de utilitate publică Autostrada A. – Timișoara km 12+000 - km 44+000, conform Anexei la HG nr. 212/2009, iar nu și pentru modificarea acestei Anexe privitor la o parte dintre persoanele expropriate sub aspectul întinderii parcelelor preluate de statul român și a despăgubirilor acordate.
Legitimarea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, conform art. 36 din noul Cod de procedură civil (NCPC).
În aceste condiții, între reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și titularul dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic creat de îmbogățirea fără justă cauză (raport juridic derivat, la rândul său, din cel al exproprierii în baza HG nr. 212/2009) nu există identitate, așa încât, tribunalul, în temeiul art. 36 și art. 32 alin. 1 lit. b NCPC, admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
C. În strânsă legătură cu legitimarea procesuală activă se află interesul de a acționa, căci o persoană care nu este parte în raportul juridic dedus judecății, nu are în mod evident interes personal în susținerea unui demers judiciar în instanță.
Tribunalul a invocat excepția lipsei interesului reclamantei din prisma altor deficiențe procedurale ale cererii de chemare în judecare, iar nu și a considerentului de mai sus, în ideea că după punerea în discuție a excepției lipsei calității sale procesuale active Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA va face dovada mandatului acordat de Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru exercitarea acțiunii și va corecta modul deficitar al redactări cererii de chemare în judecare prin precizarea Statului expropriator, ca reclamant.
Însă, reclamanta nu și-a modificat nici acțiunea, sub aspectul persoanei reclamante și nu a dovedit că a avut împuternicirea din partea expropriatorului pentru a declanșa prezentul demers judiciar.
În ședința publică din 10.11.2015, instanța a constatat lipsa competenței generale a instanțelor judecătorești privitor la cererile de rectificare a suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale și de împărțire a sumelor acordate cu titlu de expropriere între proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009 în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică. În același timp, a reținut competenței materială și teritorială a tribunalului referitor la cererile de anulare a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor și a celei de restituire a sumelor achitate în plus cu titlu de despăgubire, având drept cauză îmbogățirea fără just titlu.
În legătură cu acest ultim set de cereri, instanța a pus în discuție excepția lipsei interesului legitim raportat la faptul că hotărârile de stabilire a despăgubirilor reprezintă ultima etapă a exproprierii, iar anularea lor presupune parcurgerea unei etape de modificare a anexei la HG nr. 212/2009, ce aparține competenței guvernului. De asemenea, în cadrul acestei proceduri prealabile, expropriatorul trebuie să obțină un nou plan parcelar a cărui întocmire revine Comisiei de fond funciar Ș. (care poate fi obligată, inclusiv, pe cale judiciară, printr-o acțiune civilă, să își îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 34 alin. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr. 890/2005 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 rep.). Acest plan parcelar trebuie realizat privitor la toate parcelele din sola A335 Ș., deci și cele ale numitului R. V., ce nu a fost împrocesuat în această cauză, ținând cont, bineînțeles de sentința civilă nr. 6791/20.07.2009 a Judecătoriei A. (dosar nr._ ). Din coroborarea planului parcelar cu expertiza realizată în faza inițială a exproprierii, expropriatorul poate stabili dacă există suprafețe și proprietari ce nu au fost afectați de modificarea suprafețelor pârâților D. N. A., G. N. și D. Emira – M., respectiv a numitului R. V., urmând să reducă astfel numărul pârâților chemați în judecată, în cazul în care constată că nu au fost modificate ariile terenurilor tuturor acestor persoane. Un alt impediment în rectificarea suprafețelor derivă din faptul că reclamanta nu a cerut instanței competente anularea titlurilor de proprietate ale pârâților persoane fizice, sub aspectul amplasamentului/mărimii acestora.
Obiectul acțiunii civile cuprindea următoarele cereri: 1) anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii nr. 198/2004 pentru sola A355 Ș.; 2) rectificarea suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale; 3) restituirea sumelor acordate efective de reclamant cu titlu de despăgubire și împărțirea (de către instanța de judecată) în mod real a sumelor către proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009 în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică).
În ședința publică din 10.11.2015, instanța a împărțit aceste cereri în două categorii:
I – anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise în baza Legii nr. 198/2004 pentru sola A355 Ș. + restituirea sumelor acordate de reclamant în plus față de obiectul real al exproprierii (reținută în competența materială și teritorială a tribunalului)
II – rectificarea suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar și a situației reale + împărțirea sumelor acordate cu titlu de expropriere între proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009 în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică (privitor la care, instanța a constatat că nu are competența generală de a le soluționa, competența de rezolvare aparținând exclusiv expropriatorului).
Prima categorie de cereri este întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, iar a doua categorie de cereri are la bază exproprierea eronată, iar ca scop refacerea exproprierii.
Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile este interesul (art. 32 alin. 1 lit. d NCPC), prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească unele cerințe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual (art. 33 NCPC). Interesul este legitim atunci când nu contravine normelor imperative ale legii sau regulilor de conviețuire socială.
În cauză, interesul demersului judiciar astfel cum a fost formulat, prin cererile deduse judecății, atât în forma realizată de către reclamantă, cât și în cea reținută de instanță ca aparținând competenței tribunalului, nu întrunește cerința legitimității sale, nu pentru că scopul urmărit nu ar fi legal, ci pentru că el nu poate fi atins în modalitatea aleasă de reclamant.
Altfel spus, cererile deduse judecății sunt incomplete în așa măsură încât, și în ipoteza temeinicia pretențiilor, acțiunea în restituirea despăgubirilor plătite în plus nu ar putea fi admisă.
Emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor și de plată a acestora din urmă reprezintă ultima fază a procesului exproprierii, fiind precedate de acțiunea de preluare a dreptului de proprietate de către expropriator de la persoanele fizice și juridice (pentru realizarea unei lucrări de utilitate publică). O astfel de acțiune presupunea, în condițiile Legii nr. 198/2204, parcurgerea etapelor prevăzute de art. 3 și 4 din lege:
- realizarea documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1) ce conține varianta finală a studiului de fezabilitate,
- aprobarea prin hotărâre a Guvernului sau a autorității publice locale competente, a indicatorii tehnico-economici, amplasamentului lucrării, a studiului de fezabilitate, a sursei de finanțare și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, întocmirea raportului de evaluare pentru stabilirea sumei globale a despăgubirilor estimată de către expropriator
- aducerea la cunoștința publică a amplasamentului lucrării
- întocmirea documentațiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere și dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată.
- virarea în contul expropriatorului a sumei globale estimate a despăgubirilor.
- începerea activității comisiei care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
D., după finalizarea acestor etape se emitea hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii (art. 7 din lege).
Așa cum am arătat deja, stabilirea suprafețelor supuse exproprierii este sarcina exclusivă a expropriatorului, acestea făcând obiectul hotărârii de guvern prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 198/2004. În baza principiului simetriei actelor juridice coroborat cu art. 4 alin. 7 din același act normativ, modificarea listei suprafețelor și proprietarilor de terenuri afectați de procedura exproprierii revine aceleași autorități ca a emis actul inițial, la cererea expropriatorului, în cazul de față fiind vorba despre Guvernul României ce a emis HG nr. 212/2009.
Așadar, acțiunea propriu-zisă în restituirea prestațiilor, în baza îmbogățirii fără justă cauză este subsecventă modificării suprafețelor supuse exproprierii. Dovada realizării unei îmbogățiri fără just temei a pârâților – persoane fizice și a unei însărăciri, în egală măsură, a expropriatorului o reprezintă modificarea suprafețelor de teren supuse exproprierii și/sau a amplasamentului acestora.
Instanța nu a pus în discuție prematuritatea acțiunii în îmbogățirea fără justă cauză în absența unei hotărâri a guvernului de modificare a anexei la HG nr. 212/2009, alegând lipsa interesului legitim întrucât și în forma sa inițială, astfel cum a fost realizat demersul judiciar, anterior analizării competenței instanței, acțiunea, prin obiectul său incomplet nu este menită să asigure obținerea folosului urmărit.
Reclamanta a arătat că nu a fost schimbat amplasamentul lucrării de utilitate publică, dar ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. 4864/55/ 2009 al Judecătoriei A. și în dosarul nr._ al Tribunalului A. au avut loc modificări ale suprafețelor de teren în interiorul coridorului de expropriere. Astfel, prin mărirea ariei parcelelor de teren expropriate de la defunctul D. I. E. (autor al pârâtei D. Emira – M.) și de la pârâtele D. N. A. și G. N., respectiv a numitului R. V. (ce nu a fost chemat în judecată în acest litigiu) s-a produs o modificare a suprafețelor parcelelor celorlalți pârâți – persoane fizice expropriate, în sensul micșorării acestora sau a înlăturării exproprierii unor terenuri aparținând acestor persoane, ceea ce ar reclama restituirea de către aceștia fie a unei părți, fie a integralității despăgubirilor primite.
P. hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._, expropriatorul a fost obligat să emită hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru suprafețele de teren „proprietatea reclamanților D. I.-E., D. N.-A. și G. N., identificate în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert th. topo ing.L. V., conform planului parcelar A355 T 61 . - fila 64 dosar, însoțit de tabelul parcelar, întocmit la punctul C.7 din capitolul Concluzii a raportului de expertiză - fila 62 dosar” (sentința civilă nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A.) și, respectiv, au fost obligați „pârâții să dispună prin Hotărâri, în conformitate cu prevederile Legii nr.198/2004, în beneficiul intervenientului R. V., pentru suprafața de teren 9.618 mp expropriată” (decizia civilă nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara). În considerentele sentinței civile s-a reținut că „expertul a arătat că „eroarea din calcularea suprafețelor afectate din terenul proprietatea reclamanților pentru construcția autostrăzii A.-Timișoara este consecința modificărilor care au intervenit după recalcularea suprafeței de teren proprietatea pârâtului R. V. de către C. L. Ș., recalculare care a stat la baza modificării Titlului de proprietate al acestuia prin sentința civilă nr. 6791/2009 a Judecătoriei A. valorificată de către Comisie prin modificarea întinderii suprafeței de teren a acestuia la 9618 mp, afectată construcției autostrăzii, dar fără ca procedurile specifice, prevăzute de Legea 198/2004 ori de cea în vigoare în prezent, Legea 255/2010, să fi fost urmate.”
Suprafețele de teren, ce fac obiectul hotărârilor de stabilire a despăgubirilor a căror nulitate este solicitată de reclamantă, se află, în prezent, în proprietatea expropriatorului, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004 („Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.”). Or, în speță, s-a recunoscut plata despăgubirilor de către majoritatea pârâților persoane fizice, mai puțin pârâții D. N. A., G. N. și D. Emira M. pentru care oricum hotărârile anterioare sunt caduce, expropriatorul fiind obligat să emite alte hotărâri de stabilire a despăgubirilor.
Așadar, din moment ce parcelele de mai sus se află deja în patrimoniul statului român, cu titlu de expropriere, iar nu a pârâților persoane fizice, înseamnă că cererea de rectificare (de fapt, de modificare) a suprafețelor terenurilor expropriate nu are pârâți, respectiv că nici unul dintre pârâți nu avea legitimare procesuală pasivă raportat la această solicitare, din moment ce nu mai deține nici un drept real în legătură cu terenurile expropriate, neavând calitate procesuală nici măcar din perspectiva unui raport de vecinătate, căci nu se susține că sunt proprietarii unor terenuri învecinate coridorului de expropriere sau terenurilor în litigiu.
Cererea de rectificare a suprafețelor nu este motivată în drept de către reclamantă, nefiind justificată prin prisma prevederilor art. 914 Cod civil ce reglementează modificarea descrierii imobilului („Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.”) și Legea nr. 7/1996 republicată în forma actuală și art. 105 – art. 110 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014.
Un alt impediment îl reprezintă faptul că reclamanta, deși a chemat în judecată C. locală Ș. de fond funciar, nu a împrocesuat și C. Județeană A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și nu a cerut anularea/modificarea parțială a titlurilor de proprietate emise în favoarea pârâților persoane fizice pentru terenurile supuse exproprierii total sau parțial, deși schimbarea datelor exproprierii în privința numitului R. V. a avut la bază modifciarea titlului său de proprietate.
Reclamanta a arătat, în motivarea acțiunii sale, că demersul judiciar a fost determinat de faptul că prin sentința civilă nr. 6791/2009 a Judecătoriei A. a fost modificat titlul de proprietate emis în favoarea numitului R. V., ceea ce a condus, în litigiul din 2010, la majorarea terenurilor expropriate de la pârâtele D. N. A., G. N., D. Emira M. și numitul R. V., dar și că nu a fost întocmit de către C. locală Ș. de fond funciar planul parcelar al solei A335, sens în care dorea efectuarea în acest proces a unei expertize judiciare în locul acestui plan parcelar.
Cererea de „rectificare” a suprafețelor expropriate și de redistribuire a despăgubirilor presupune realizarea, în primul rând, a planului parcelar pentru întreaga solă A335 Ș., astfel cum a arătat explicit C. SA, iar dacă acesta s-ar realiza pe calea unei expertize judiciare, ar implica obligația introducerii în cauză a tuturor proprietarilor de terenuri din sola respectivă. Or, cel puțin un proprietar este evident că nu este pârât în cauză și anume R. V..
Fostul drept de proprietate al pârâților – persoane fizice expropriat pentru realizarea autostrăzii A. - Timișoara km 12+000 - km 44+000 are la bază reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000), constatat prin titluri de proprietate, astfel cum este cel emis în favoarea lui R. V. și modificat prin sentința civilă nr. 6791/20.07.2009 a Judecătoriei A. (dosar nr._ ) și cum sunt titlurile de proprietate emise în favoarea pârâtelor/autorii pârâtelor D. și G. N. (menționate în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr._ ). De asemenea, în situația unora dintre pârâți, dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea unor autori ai acestora, deci cauza dreptului lor real o reprezintă moștenirea.
Așadar, pentru modificarea suprafețelor supuse exproprierii, pe cale judiciară (în cazul înlăturării considerentului întemeiat pe lipsa calității procesuale pasive a pârâților în cadrul cererii de rectificare a suprafețelor terenurilor expropriate ca urmare a faptului că dreptul de proprietate se află în patrimoniul expropriatorului) este necesară modificarea, în prealabil, a titlurilor de proprietate emise în favoarea pârâților – persoane fizice expropriate sau a autorilor acestora și, respectiv a certificatelor de moștenitori ai pârâților, ce au obținut, prin succesiune, dreptul de proprietate supus exproprierii.
Or, reclamanta nu a învestit instanța cu o astfel de solicitare și nu a chemat în judecată toți proprietarii parcelelor din sola A 355 Ș., din moment ce urmărește realizarea planului parcelar al solei pe cale judiciară.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 32 alin. 1 lit. d și art. 33 NCPC, admite excepția lipsei interesului reclamantei.
D. Pârâții persoane fizice D. N. - A., G. N. și D. Emira - M., M. M. și M. E., UAT Ș., O. F., N. ioan, N. P. și Matyași A. M. au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei raportat la datele emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Practic pârâții au invocat excepția de mai sus doar referitor la cererea ce are strict ca obiect anularea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar nu și privitor la celelalte solicitări deduse judecății prin cererea de chemare în judecată.
Reclamanta a susținut că dreptul la acțiune în îmbogățire fără justă cauza s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr._, și anume la 12.03.2013 (când a fost pronunțată, în recurs, decizia civilă nr. 1299/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză, a invocat art. 1345 din noul Cod civil (în vigoare la momentul introducerii acțiunii), potrivit căruia „Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.”.
Însă, în cauză faptul licit – exproprierea și stabilirea despăgubirilor – a avut loc anterior intrării în vigoare a noului Cod civil (la 01.10.2011). Astfel, exproprierea a fost stabilită (cu determinarea suprafețelor și a cuantumului despăgubirilor) prin HG nr. 212/2009, iar hotărârile de stabilire a despăgubirilor au fost emise în intervalul 02.04.2009 – 29.04.2010.
Ulterior, s-a produs o modificare a suprafețelor supuse exproprierii aparținând lui D. I. E. (moștenitoare pârâta D. Emira M.), a pârâtelor D. N. A. și G. N. în dosarul nr._ . Procesul a început în 2010, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil (la 01.10.2011) și s-a finalizat în 2013, ulterior intrării în vigoare a codului anterior menționat.
Conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.”, în timp ce art. 8 determină data nașterii dreptului la acțiune (ce marchează debutul termenului de 3 ani al prescripției extinctive prevăzut de art. 3 alin. 1 din același act normativ), în materia îmbogățirii fără just temei, și anume de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Aceeași regulă privitor la momentul începerii cursului prescripției este reglementată și de art. 2528 din Noul Cod civil.
Așadar, dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză nu se naște de la data producerii faptului licit ce a generat îmbogățirea pârâtului și, respectiv, însărăcirea reclamantului, ci de la data cunoașterii acestui fapt de către păgubit.
În cauză, reclamantul a arătat că modificarea suprafețelor din sola A335 Ș. aflate în perimetrul coridorului de expropriere a avut loc doar cu ocazia soluționării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, susținere necombătută de pârâți și confirmată, de altfel, de hotărârile judecătorești pronunțate în acel dosar prin care expropriatorul a fost obligat să emită alte hotărâri de stabilire a cuantumului de despăgubirilor în favoarea reclamanților din acel dosar D. I. E. (moștenitoare pârâta D. Emira M.), D. N. A. și G. N. și a intervenientului R. V. raportat la constatrea exproprierii îăn fapt a unor suprafețe mai mari decât cele menționate în hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor și, evident în Anexa la HG nr. 212/2009.
Așadar, dreptul la acțiune nu s-a născut din momentul emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor (în intervalul 02.04.2009 – 29.04.2010) și nici la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 6791/20.07.2009 a Judecătoriei A. (dosar nr._ ), în care C. SA nu a fost parte, aflând despre existența acestei hotărâri judecătorești în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Dreptul la acțiune nu curge nici de la soluționarea irevocabilă a acestui ultim dosar (la 12.03.2013 când a fost pronunțată decizia civilă nr. 1299/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs), ci de la data rezolvării definitive a aceluiași litigiu, adică de la 21.06.2012 când a fost pronunțată, în apel, decizia civilă nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit 405 alin. 1 teza I din vechiul Cod de procedură civilă (C.) și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la momentul începerii litigiului din dosarul nr._, aplicabile astfel hotărârilor judecătorești din acel proces, conform principiului tempus regit actum – actul/faptul juridic este supus legii în vigoare la momentul încheierii/producerii lui, dar și a dispozițiilor art. 25 alin. 1 și art. 27 din noul Cod de procedură civilă), dreptul de a cere executarea silită se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, conform art. 405 alin. 2 C..
În cazul hotărârilor judecătorești, termenul de prescripție )legat de executorialitatea hotărârii) începe să curgă, în principiu, de la data rămânerii lor definitive, conform art. 376 alin. 1 C., potrivit căruia „Se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.” și art. 377 alin. 1 C., ce reglementează hotărârile definitive.
În cazul de față, fiind vorba despre o hotărâre judecătorească supusă apelului și recursului, ce a parcurs cele 3 grade de jurisdicție, sunt incidente dispozițiile art. 377 alin. 1 pct. 3, conform cărora sunt definitive hotărârile date în apel.
În cazul în care conțineau dispoziții susceptibile de executare silită hotărârile definitive erau supuse procedurii învestirii cu formula executorie prevăzută de art. 376 alin. 1 din același cod.
Titlul executoriu pentru expropriator constă în sentința civilă nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A. (dosar nr._ ) și decizia civilă nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara, hotărâri definitive la data de 21.06.2012, recursul fiind respins prin decizia civilă nr. 1299/12.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Art. 300 alin. 1 C. reglementa suspendarea de drept a executării hotărârilor judecătorești definitive și recurate ce au ca obiect strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege, fiind, în mod evident, vorba despre, situații ce nu sunt prezente în cazul de față, căci sentința civilă nr. 1006/27.10.2011 a Tribunalului A. și decizia civilă nr. 124/ 21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara (dosar nr._ ) au stabilit în sarcina expropriatorului o obligație de a face, și anume emiterea altor hotărâri de stabilire a cuantumului executării silite, pentru a căror executare silită codul de procedură civilă (1865) a reglementat procedura prevăzută de art. 580^2 – 580^5.
Așadar, expropriatorul a cunoscut faptul licit al modificării suprafețelor de teren expropriate în sola A335 Ș. și posibilitatea ca acesta să influențeze ariile parcelelor învecinate celor ale pârâtelor G. N., D. N. A., D. Emira – M. și a numitului R. V. la data soluționării definitive a litigiului de mai sus – 21.06.2012 (data pronunțării deciziei civile nr. 124/21.06.2012 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului).
Față de acest moment ce marchează nașterea dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor în baza îmbogățirii fără justă cauză (condiționat de dovedirea temeiniciei pretenției) termenul de 3 ani al prescripției extinctive s-a împlinit la 21.06.2015, deci ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul A. la 02.06.2015, așa încât instanța respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune.
E. Pârâții M. M. și M. E. au invocat excepția inadmisibilității cu argumentul că nu are o motivare în drept care să le fie opozabilă. Tribunalul respinge excepția având în vedere că pârâții au fost chemați în judecată în baza art. 1345 din noul Cod civil ce reglementează condițiile îmbogățirii fără justă cauză raportat la cererea de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Referitor la cererea de modificare a suprafețelor de teren expropriate tribunalul a reținut deja că aceasta este una necontradictorie, căci terenurile se află în patrimoniul statului, iar nu al pârâților. În consecință, acțiunea este întemeiată în drept, conform art. 194 lit. d NCPC.
F. Pârâta UAT Ș. a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Ș., a Comisiei locale Ș. de fond funciar și a Consiliului L. Ș. (deoarece nu au personalitate juridică) și excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Ș. (pe motivul că unitatea administrativ teritorială nu a fost chemată în judecată).
P. cererea depusă la 13.07.2015 la dosar, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul chemării în judecată a Comunei Ș., prin primar, în locul Primăriei Comunei Ș..
În consecință, instanța respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Comunie Ș., ca rămasă fără obiect prin modificarea acțiunii, în sensul înlăturării chemării în judecată a primăriei.
Instanța admite excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului L. Ș., având în vedere că potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 modificată, consiliul local este autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale (comună, oraș, municipiu, județ), doar aceasta din urmă având personalitate juridică, potrivit art. 21 alin. 1 din aceeași lege.
Comisiile locale de fond funciar, organizate conform regulamentului prevăzut de HG nr. 890/2005, nu au personalitate juridică, așa încât instanța admite excepția lipsei capacității de folosință a acestei persoane, reținând, însă, că pârâta UAT Ș. nu a invocat nici excepția lipsei capacității procesuale de folosință și nici cea a lipsei legitimării procesuale pasive a acestei pârâte, în condițiile în care potrivit art. 56 NCPC (ce reglementează capacitatea procesuală de folosință), pot fi părți în proces persoanele care au folosința drepturilor civile (alin. 1), dar și asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii (alin. 2). Or, în această ultimă categorie se înscrie C. locală Ș. de fond funciar, care este constituită conform Legii nr. 18/1991 și a Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor reglementat de HG nr. 890/2005.
Așadar, C. locală de fond funciar Ș. nu are capacitate de folosință (în sensul art. 205 – art. 208 din noul Cod civil), dar are capacitate procesuală de folosință, conform art. 56 alin. 2 NCPC.
F. Ultima excepție invocată în cauză este cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților G. N., D. N. A., D. Emira – M., M. M. și M. E., Matyași A. M., N. I., N. P., O. F. raportat la cererea de anulare a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, considerând că nu sunt întrunite în privința lor condițiile îmbogățirii fără justă cauză.
Tribunalul lasă nesoluționată această excepție, având în vedere faptul că reclamanta a arătat că nu poate preciza modul concret în care au fost modificate suprafețele terenurilor expropriate din patrimoniul pârâților, respectiv nu are cunoștință dacă au fost afectate parcelele tuturor acestor pârâți, dorind ca în acest proces, prin expertiză judiciară, să suplinească absența planului parcelar pentru sola A335 Ș. și să stabilească care terenuri supuse exproprierii în această solă au fost efectiv influențate de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 7571/108/ 2010. Pe de altă parte, instanța a constatat necompetența generală a instanțelor judecătorești privitor la cererile de rectificare a suprafețelor în conformitate cu noul plan parcelar (nerealizat încă) și a situației reale + de împărțire a sumelor acordate cu titlu de expropriere între proprietarii de terenuri care au fost expropriați prin HG nr. 212/2009 în funcție de suprafața efectiv afectată de lucrarea de utilitate publică. În acest condiții legitimarea procesuală pasivă a pârâților – persoane fizice poate fi determinată doar după clarificarea suprafețelor de teren ce au aparținut acestora și care au fost afectate de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 7571/108/ 2010.
Având în vedere admiterea excepțiilor lipsei legitimării procesuale active, a lipsei interesului reclamantei, ce împiedică abordarea fondului, tribunalul va respinge acțiunea civilă.
Văzând că pârâta UAT Ș. a avut câștig de cauză, dovedind existența și întinderea cheltuielilor sale de judecată (prin factura . SPARL nr. 43/ 29.06.2015 emisă de M., B., O. - SPARL), în baza art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga reclamanta să plătească pârâtei UAT Ș. suma de 4.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T. în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. V., domiciliați în ., jud. A., P. A. (CNP_) și P. S. (CNP_), domiciliați în A., ., ., jud. A., Braneț M., dom. în loc. Ș., nr. 562, jud. A., G. N. (CNP_, dom. în Timișoara, .. 14, ., cu reședința în ., jud. T.), D. N. A. (CNP_, dom. în Timișoara, ., ., ., jud. T., cu reședința în ., jud. T.), D. Emira – M., (CNP_, dom. în ., jud. A., reprezentată legal de mama sa Manușov S. cu același domiciliu), toate trei având domiciliul ales în A., ., ., . (la Cabinet Avocat Bogariu V.), A. I., dom. în Timișoara, ., nr. 18, ., M. M. și M. E., domiciliați în loc .Ș., nr. 416, jud. A., ambii cu domiciliul ales în A., ., nr. 19, . (la avocat A. L.), B. I., dom. în loc. Ș., nr. 615, jud. A., G. I., dom. în loc. Vinga, nr. 308, jud. A., M. G., dom. în A., ./8, jud. A., Matyași A. M. (CNP_), dom. în loc. Ș., nr. 316, jud. A., N. I. (CNP_), dom. în loc. Ș., nr. 39, jud. A., N. P. )CNP_), dom. în loc. Ș., nr. 316, jud. A., P. A., dom. în loc. Ș., nr. 657, jud. A., O. F. (CNP_), dom. în A., Piața Academician C. I., nr. 4, ., H. L., dom. în A., ., ., ., jud. A., O. A. și O. R. E., domiciliați în loc. Ș., nr. 88, jud. A., P. L. și P. V., domiciliați în loc. Ș., nr. 23, jud. A., M. M., dom. în loc. Ș., nr. 322, jud. A., P. R. R., dom. în loc. Ș., nr. 227B, jud. A., M. E., dom. în loc. Ș., nr. 414, jud. A., L. I., dom. în A., P. S., nr. 22, ., ., jud. A., M. E., dom. în loc. Ș., nr. 555, jud. A., UAT Ș., prin primar, cu sediul în loc. Ș., nr. 219, jud. A., cu sediul ales în A., .. 37, . (la avocații M. R. C., B. C. F., și O. C.),, și C. L. de Fond Funciar Ș. și C. L. Ș., ambele cu sediul în loc. Ș., nr. 219, jud. A..
Obligă reclamanta să plătească pârâtei UAT Ș. suma de 4.500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2015.
Președinte Grefier
M. A. V. L.
Red. M.A./Tehnored. M.A./V.L.
35 ex./33 .
Se comunică:
1.reclamanta C. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara - Timișoara, .. 18, jud. T.
2.pârât B. N. - ., jud. A.
3.pârâta B. V. - ., jud. A.
4.pârât P. A. - A., ., .
5.pârâta P. S. - A., ., ., jud. A.
6.pârâta Braneț M. - Ș., nr. 562, jud. A.
7.pârâta G. N. - dom. ales în A., ., ., . (la C.. Av. Bogariu V.)
8.pârâta D. N. A. - dom. ales în A., ., ., . (la C.. Av. Bogariu V.)
9.pârâta D. Emira – M., reprezentată legal de mama sa Manușov S. – dom. ales în A., ., ., jud. A. (la C.. Av. Bogariu V.)
10.pârâta A. I. - Timișoara, Al.Martir N. E., nr.18,.
11.pârât M. M. - dom. ales în A., ., nr. 19, . (la C.. av. A. L.)
12.pârâta M. E. – dom. ales în A., ., nr. 19, . (la C.. av. A. L.)
13.pârât B. I. - Ș., nr. 615, jud. A.
14.pârât G. I. - Vinga, nr. 308, jud. A.
15.pârât M. G. - A., ./8, jud. A.
16.pârâta Matyași A. M. - Ș., nr. 316, jud. A.
17.pârât N. I. - Ș., nr. 39, jud. A.
18.pârât N. P. - Ș., nr. 316, jud. A.
19.pârâta P. A. - Ș., nr. 657, jud. A.
20.pârâta O. F. - A., Piața Ac.C. I., nr.4, .,.
21.pârâta H. L. - A., ., ., ., jud. A.
22.pârât O. A. - Ș., nr. 88, jud. A.
23.pârâta O. R. E. - Ș., nr. 88, jud. A.
24.pârâta P. L. - Ș., nr. 23, jud. A.
25.pârât P. V. - Ș., nr. 23, jud. A.
26.pârâta M. M. - Ș., nr. 322, jud. A.
27.pârâta P. R. R. - Ș., nr. 227B, jud. A.
28.pârâta M. E. - Ș., nr. 414, jud. A.
29.pârâta L. I. - A., P. S., nr. 22, ., ., jud. A.
30.pârâta M. E. - Ș., nr. 555, jud. A.
31.pârâta UAT Ș., prin primar - sediul ales în A., .. 37, . (la avocații M. R. C., B. C. F., și O. C.),
32.pârâta C. L. de Fond Funciar Ș. - Ș., nr. 219, jud. A.
33.pârât C. L. Ș. - Ș., nr. 219, jud. A.
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1400/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5775/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
