Acţiune în constatare. Decizia nr. 928/2013. Tribunalul ARGEŞ

Tribunalul ARGEŞ - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 928/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 1611/205/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 928/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător E. A.

Judecător A. D.

Grefier E. R.

S-au luat în examinare, spere soluționare, recursurile formulate de reclamanții D. L. C. și D. R. S. și de pârâtul H. N. A. împotriva sentinței civile nr.1488/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind intervenienta C. V., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-reclamantă D. L. C. asistată de avocat Gioarsă G., același avocat pentru recurenta-reclamantă D. R. S., recurentul-pârât asistat de avocat C. N. și intimata-intervenientă C. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură la data de 04.04.2013 s-a depus de către recurentele-reclamante dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se identifică intimata-intervenientă în nume propriu C. V. prin CNP_, care arată că renunță la cererea de intervenție, sens în care depune la dosar cerere scrisă.

Instanța pune în discuția părților cererea formulată de către intervenientă.

Apărătorul recurentelor-reclamante arată că este de acord cu cererea formulată de către intervenientă.

Apărătorul recurentului-pârât solicită să se ia act de cererea intervenientei.

Instanța, ia act de precizarea intervenientei C. V., în sensul că renunță la cererea de intervenție.

Apărătorul recurentului-pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Solicită atașarea dosarului nr.973/1996 al Judecătoriei Câmpulung, despre care a făcut vorbire în motivele de recurs, pentru a face dovada că D. C.- au torul reclamantelor nu a fost validat de către comisia județeană în anul 1991 și că nu a formulat contestație în termenul prevăzut de lege. Solicită atașarea dosarului și pentru a demonstra faptul că la acest dosar nu a fost depus testamentul de care vorbesc reclamantele în cerere.

Apărătorul recurentelor-reclamante se opune atașării dosarului nr.973/1996 al Judecătoriei Câmpulung, întrucât au fost depuse actele din dosarul respectiv, aceasta ar duce la tegiversarea soluționării cauzei, sun apărări noi, formulate în recurs.

Apărătorul recurentului-pârât arată că nu sunt apărări noi, prin întâmpinare s-a invocat faptul că reclamantele nu au fost validate cu terenul din litigiu.

Instanța, respinge cererea formulată de apărătorul recurentului-pârât, aceea de atașare a dosarului nr. 973/1996 al Judecătoriei Câmpulung, proba nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei, reținând că la prezenta cauze sunt atașate înscrisuri din dosarul ce se solicită a fi atașat.

Apărătorul recurentului-pârât depune la dosar întâmpinare, ce se comunică și recurentelor-reclamante.

Apărătorul recurentelor-reclamante arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Apărătorii recurenților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nici probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.

Apărătorul recurentelor-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de către reclamante, în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond. În sub subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii reclamantelor și respingerii cererii reconvenționale. Consideră că sentința de fond este dată cu încălcarea disp.art.105 c.pr.civ., motiv de recurs întemeiat pe disp.art.304 pct.5 c.pr.civ., având în vedere că instanța a respins cel de-al II-lea capăt al acțiunii pe excepția inadmisibilității, fără ca în prealabil să fie pusă în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității, oralității și dreptului la apărare.

Arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului pârâtului de a cere reducțiunea testamentară, întrucât reclamantele au dovedit că pârâtul avea cunoștință de existența testamentului întocmit de H. A., acesta a formulat cerere de intervenție în alt dosar.

Precizează că în mod greșit instanța de fond a admis cererea pârâtului privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.35/2011, având în vedere că nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei interesului și prematurității promovării acestui capăt de cerere de către pârâtul H..

Consideră că în mod greșit instanța reține în considerente că pârâtul a beneficiat de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, având în vedere că pârâtul nu a formulat cerere de reconstituire în nume propriu, ci a invocat reprezentarea tatălui său, care era renunțător expres la succesiunea defunctei H. A..

Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de către pârât în principal solicită modificarea sentinței, modificarea sentinței de fond, să se constate că pârâtul este unicul moștenitor al defunctei H. A., iar în subsidiar solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea pârâtului de reducțiune a testamentului, acest capăt din cererea reconvențională era perfect admisibil, că cererea de reconstituire a dreptuluide proprietate a reclamantelor nu a fost validată de cererea pârâtului. Arată că pârâtul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în nume propriu și nu în numele tatălui său, a solicitat terenul în calitate de nepot al lui Hwerișanu A., iar potrivit art.13 din Legea 18/91 moștenitorii sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat succesiunea, prin cererea pe care o fac comisiei.

Mai arată că pârâtul-reclamant, a formulat cerere de reconstituire de la H. A. și a fost validat cu suprafața în litigiu, fiind singurul care are calitate și vocație concretă la moștenire prin acceptarea moștenirii.

De la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, pârâtul-reclamant a fost cel care a stăpânit exploatat și folosit suprafața de 17 500 mp., a arendat suprafața reconstituită numitului G. și a plătit impozitul la Primărie anual, fiind înscris în rolul agricol.

În ceea ce privește recursul formulat de către reclamante, pune concluzii de respingerea acestuia. În ceea ce privește primul motiv, arată că reclamantele nu justifică nici un interes să critice sentința sub aspecul menționat, pentru că este o cerere formulată de către pârât și nu le-a produs nici o vătămare În ceea ce privește celelalte motive de recurs, solicită respingerea acestora ca nefondate, pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosar.

Apărătorul recurentelor-reclamante, având cuvântul pe recursul pârâtului, arată că primul motiv este comun, în ceea ce privește celelalte critici solicită respingerea recursului. Astfel, arată că reclamantele sunt unice moștenitoare ale autoarei H. A., iar autorul lor D. C., era unicul moștenitor al lui H. A..

Arată că validarea concordă cu titlul de proprietate sub aspectul numelui persoanei îndreptățite la reconstituirea de proprietate, iar pe numele pârâtului – reclamant H. N. -A., nu există validare, acesta nefiind persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, față de autoarea H. A.. Pârâtul nu putea veni la succesiunea autoarei H. A. prin reprezentarea tatălui său H. N. deoarece autorul său este renunțător expres la succesiunea defunctei H. A..

Instanța, conform disp.art.150 c.p.c. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

INSTANȚA

Asupra recursurilor civile de față, deliberând:

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 martie 2010, sub numărul_ (număr în format vechi 1611/2010) reclamanții D. L. C., domiciliată în București, ., sectorul 1 și D. R. S., domiciliată în Pitești, .. 28, ., apt. 8, județul Argeș, au chemat în judecată pe pârâtul H. N. A., domiciliat în București, Soseaua Ș. cel M., nr. 24, ..7, ., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că în succesiunea autoarei H. Gh. A., decedată la data de 17 septembrie 1972, cu ultim domiciliu în municipiul Câmpulung, ..9, județul Argeș, a rămas suprafața de 17.500 mp situată în intravilanul comunei Lerești, județul Argeș, având categoria de folosință fânețe și cuprinsă între următoarele vecinătăți: la Nord moștenitorii S., S. I., R. I. și S. M., la Est L. M., la Sud drumul județean Câmpulung – B., la Vest S. I., conform titlului de proprietate nr._ din 13 iulie 1993 și să se constate că reclamantele sunt unice moștenitoare ale defunctei H. Gh. A..

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza Legii 18/1991, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate și s-a eliberat titlul de proprietate nr._ din data de 13 iulie 1993, pentru autoarea H. Gh. A., pentru suprafața de 17.500 mp teren intravilan, fânețe situat pe raza comunei Lerești, județul Argeș.

Au mai arătat reclamanții că, prin certificatul de moștenitor nr. S 219/1973 eliberat de notariatul de Stat local Câmpulung, județul Argeș, s-a reținut că singurul moștenitor al defunctei H. Gh. A. este D. C., în calitate de legatar universal cu o cotă de 1/1, iar fiul acesteia - H. N., este renunțător expres la succesiunea autoarei, conform declarației autentificate de Notariatul de Stat Județean Argeș, sub numărul 1324 din 13 martie 1973 și înregistrată în registrul de renunțări la succesiuni la nr. 252 din data de 16 aprilie 1973.

Au solicitat reclamanții să se rețină faptul că unicul moștenitor al autoarei H. Gh. A. este D. C., care este autorul lor, iar H. N. este străin de succesiune.

Au mai arătat reclamanții că la data de 02 iulie 1995 a decedat autorul Dorescu C. moștenitori ai acestuia au rămas D. L. C. în calitate de fiică și D. R. S., în calitate de soție supraviețuitoare aspect ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1020 din 27 iulie 1995 emis de Notariatul de Stat Județean Argeș.

Astfel, arată reclamantele că sunt unice moștenitoare ale autoarei H. A., iar autorul lor D. C., era unicul moștenitor al lui H. A..

Cu privire la moștenitorul renunțător expres la succesiunea autoarei H. A., respectiv H. N., a mai arătat reclamanta că acesta a decedat la data de 17 august 1977, potrivit certificatului de deces depus la dosar. Acesta are ca moștenitor pe H. N. A., respectiv pârâtul din prezenta acțiune.

Precizează reclamantele, în contextul în care pârâtul susține că ar avea drepturi legate de succesiunea autoarei H. A., s-au văzut nevoite să promoveze prezenta acțiune, prin care solicită să se constate că acestea au calitatea de moștenitoare față de H. A., deoarece pârâtul fiind moștenitorul unui renunțător expres la această succesiune, este el însuși străin de aceasta.

Au solicitate reclamantele în dovedirea acțiunii proba cu interogatoriu pârâtului și proba cu acte.

La dosarul cauzei s-au depus de către reclamanți în copie: titlul de proprietate nr._ din data de 13 iulie 1993, certificatul de moștenitor nr. S 219/1973 emis de Notariatul de Stat local Câmpulung, județul Argeș, un tabel emis de Camera Notarilor Publici Pitești, certificatul de moștenitor nr. 1020 din data de 27 iulie 1995 emis de Notariatul de Stat Județean Argeș, în dosarul nr. 1294/1995, dovada achitării taxei de timbru și acte de stare civilă.

La data de 30 aprilie 2010 s-a depus la dosarul cauzei de către pârât, întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat sub aspectul întâmpinării respingerea acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere că are calitatea de unic moștenitor pentru terenul de 17 500 mp din titlul de proprietate nr._/1993.

Sub aspectul cererii reconvenționale a solicitat să se constate că este singurul moștenitor acceptant al autoarei H. Gh. A. pentru suprafața de 17 500 mp

din titlul de proprietate nr._/1993 situat în intravilanul comunei Lerești, județul Argeș, având categoria de folosință fânețe, arătând că este proprietatea lui.

În motivarea acestora pârâtul-reclamant arată că, este nepotul lui H. Gh. A., respectiv fiul lui H. N..

Tot pârâtul - reclamant mai arată că, în baza Legii nr. 18/1991 (art. 8, 9 și 13) în calitate de moștenitor legal a formulat cerere de reconstituire înregistrată sub nr. 173/26 mai 1992, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 17 500 mp, teren fânețe, situat în ..

Potrivit adeverinței emisă de Comisia Locală Lerești de aplicarea Legii nr. 18/1991 a fost validat prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 78/02. 09.1991, Anexa nr.4, cu suprafața în litigiu, iar ulterior s-a emis titlul de proprietate nr._/1993, iar potrivit adresei nr. 946/03. 08. 1992 emisă de Primăria comunei Lerești către autorul reclamantelor, acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 800 mp, din certificatul de moștenitor nr. S 219/1973 pentru care a fost instituit legatar universal. Pentru restul terenului de 17 500 mp acesta a fost invalidat și nu a mai urmat calea prevăzută de art. 52 din Legea nr. 18/1991, aducându-i-se la cunoștință că această suprafață i-a fost reconstituită.

Precizează tot pârâtul-reclamant că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate autoarei H. Gh. A., cum încearcă reclamantul să arate, pentru că aceasta era decedată din data de 17 septembrie 1972. Eliberarea Titlului de Proprietate nr._/1993 pentru suprafața de 17 500 mp, teren fânețe s-a făcut în urma cererii de reconstituire formulată de pârâtul-reclamant în baza Legii nr. 18/1991, fiind singurul validat cu această suprafață.

Mai arată de asemenea pârâtul-reclamant că, autorul reclamantelor-pârâte sau acestea nu au cerere de reconstituire și nu au fost validate cu suprafața din titlul de proprietate nr._/1993, deci nu au vocație concretă la acest teren.

Pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 este necesară formularea unei cereri excluzându-se de legiuitor dobândirea acestui drept din oficiu (art. 8 și 9 coroborat cu art. 11 alin.6 din H.G. nr. 890/2005).

Potrivit art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil (terenul în discuție fiind înscris în C.A.P. de H. A.) moștenitorii sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat succesiunea, prin cererea pe care o fac comisiei. Legiuitorul prin acest text de lege a instituit un tratament egal pentru toți succesibilii, ce au fost repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii prin cererea formulată comisiei locale. Însă legiuitorul a acordat acest beneficiu tuturor moștenitorilor, cu condiția să fi formulat cerere de reconstituire.

Tot pârâtul-reclamant mai arată că, dintre moștenitori numai el a formulat cerere de reconstituire de la H. A. și a fost validat cu suprafața în litigiu, fiind singurul care are calitate și vocație concretă la moștenire prin acceptarea moștenirii.

În același sens este și practica judiciară (Tribunalul Argeș Dec. civilă nr. 59/2006 în www justiție ag. ro) unde s-a reținut că dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 menționează în mod expres că fiecare moștenitor este considerat că acceptă moștenirea prin actul personal pe care îl face și anume formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate adresată comisiei.

De aceea, cât timp acesta a formulat cerere de reconstituire și a fost validat conform art. 13 alin. 2, teza II din Legea nr. 18/1991, este considerat că a acceptat succesiunea, în timp ce reclamantele-pârâte nu au acceptat-o, pentru că nu au formulat cerere de reconstituire, nici ele și nici autorul lor.

În acest context este vorba de un teren reglementat de Legea nr. 18/1991, raportat la art. 13, pârâtul-reclamant solicitând să se rețină că este unicul moștenitor acceptant pentru suprafața din Titlul de Proprietate nr._/1993 de la H. A..

Susține pârâtul că renunțarea autorului H. N. la succesiunea bunicii sale nu are efecte asupra acestuia și nu este străin față de moștenirea acesteia, (renunțarea este un act juridic unilateral al celui care renunță iar potrivit art. 698 cod civil acesta în calitate de descendent vine la succesiune în virtutea dreptului propriu si nu este străin de succesiune.

Datorită faptului că terenul nu s-a aflat în circuitul civil prin dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, mai arată pârâtul-reclamant că a fost repus în termenul dreptului de opțiune succesorală, fiind singurul care a acceptat succesiunea prin cererea adresată comisiei locale.

Dacă în titlu apare doar numele autorului fără ca la moștenitori să fie trecută persoana pârâtului, urmează ca în urma relațiilor ce vor fi cerute solicitate comisiei locale, se observe că numai el a formulat cerere de reconstituire fiind validat cu suprafața de 17 500 mp din titlu, iar acesta este eliberat în urma cererii de reconstituire, depusă de acesta

Tot pârâtul – reclamant mai arată că, atât timp cât autorul reclamantelor –pârâte nu a formulat cerere de reconstituire pentru acest teren, acestea nu au calitatea de moștenitoare acceptante conform art. 13 din Legea nr. 18/1991.

A mai arătat pârâtul – reclamant că, autorul reclamantelor și acestea au folosit numai suprafața de 800 mp din căminul casei pentru care dețin certificatul de moștenitor nr. S 219/1973, iar cu privire la terenul în litigiu nu au exercitat niciun act de folosință, fiindcă el s-a aflat în proprietatea și posesia lui.

A solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.

În drept au fost invocate disp. art. 111, 114-119 Cod procedură civilă, art. 698 Cod civil, art. 13 Legea nr. 18/1991.

Odată cu cererea reconvențională pârâtul-reclamant a depus la dosar în copie: titlul de proprietate nr._ din data de 13 iulie 1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, adeverința nr. 947 din data de 4 august 1992 emisă de Prefectura Județului Argeș - Comisia de Aplicarea Legii 18/1991 Lerești, județul Argeș, certificatul nr. 4125 din 18 martie 1991 emis de Consiliul Popular al orașului Câmpulung, județul Argeș, adresa nr. 946 din 3 august 1992 emisă de Consiliul local al comunei Lerești, județul Argeș, un nr. de șase chitanțe filele 27-32, precum și acte de stare civilă.

La data de 14 mai 2010 reclamantele – pârâte au depus la dosar răspuns la cererea reconvențională, prin care au solicitat a fi respinsă cererea reconvențională ca nefondată.

În motivare reclamantele –pârâte arată că nu pot fi primite susținerile pârâtului-reclamant potrivit cărora autorul lor D. C. nu ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autoarei H. A. și care figurează în titlul de proprietate nr._/1993.

Au solicitat de asemenea reclamantele-pârâte a se reține că autorul lor D. C. este moștenitor acceptant al succesiunii defunctei H. A., prin cererea adresată Comisiei locale de Fond Funciar Lerești, județul Argeș.

Nu pot fi primite nici susținerile pârâtului-reclamant potrivit cărora titlul de proprietate nr._/1993 ar fi fost eliberat în urma cererii sale și că ar fi fost validat în nume propriu cu suprafața de 17 500 mp teren.

Tot reclamantele –pârâte au solicitat a se reține că, analizând hotărârea nr. 78 din 2 septembrie 1991 se poate observa că validarea s-a făcut pe numele autoarei H. A., ce figurează în anexa 4, poziția 174, cu suprafața de 1,75 ha, validare ce a avut la bază cererea autorului D. C..

Au mai arătat reclamante-pârâte că, validarea concordă cu titlul de proprietate sub aspectul numelui persoanei îndreptățite la reconstituirea de proprietate, iar pe numele pârâtului – reclamant H. N. -A., nu există validare, acesta nefiind persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, față de autoarea H. A.. Pârâtul-reclamant nu putea veni la succesiunea autoarei H. A. prin reprezentarea tatălui său H. N. deoarece autorul său este renunțător expres la succesiunea defunctei H. A..

De asemenea mai arată reclamantele-pârâte că pârâtul-reclamant nu putea beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu față de autoarea H. A..

În susținerea acestor aspecte reclamantele-pârâte invocă art. 13 alin.2 litera ”a” din HG 890/2005 potrivit căreia” în situația în care pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus cereri la comisie mai multe categorii de moștenitori, cererile moștenitorilor legali vor fi luate în considerare, prin excludere, în următoarea ordine de preferință:

a) cele ale descendenților direcți (copii, nepoți, strănepoți), singuri sau în concurs cu soțul supraviețuitor, excluzându-i pe toți ceilalți moștenitori; copiii îi exclud pe nepoți și aceștia pe strănepoți, în afară de cazul în care nepoții sau, după caz, strănepoții vin la moștenire în locul părintelui decedat anterior autorului succesiunii, prin reprezentare legală.

În dovedirea acestor susțineri mai sus enunțate, reclamantele - pârâte au depus la dosar, în copii: hotărârea nr. 78 din 2 septembrie 1991 emisă de Comisia Județeană Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, tabelul anexă (fila 45), copia cererii de reconstituirea dreptului de proprietate formulată de D. C. și înscrisul intitulat „declarație” (fila 47 dosar).

La solicitarea instanței au fost solicitate relații Primăriei comunei Lerești, județul Argeș, în sensul de a fi înaintate copile înscrisurilor ce au fost avute în vedere la emiterea titlului de proprietate nr._/1993 și pentru a comunica situația juridică a terenului înscris în acest titlu de proprietate, relații ce au fost comunicate cu adresa nr. 2408 din 19 mai 2010.

La data de 14 mai 2010 numita C. V., a depus la dosar cerere de intervenție, prin care arată că este nepoata lui H. A., de care a avut grijă, împreună cu mama ei S. B. L..

Prin cererea de intervenție s-a solicitat obligarea moștenitorilor defunctei H. A. pentru cheltuielile făcute cu întreținerea acesteia, dar și pentru lucrările de îmbunătățire aduse la imobilul teren ce face obiectul dosarului, respectiv un grad și sădirea unor pomi.

Odată cu cererea de intervenție a depus în copii: decizia nr. XI din 5 februarie 2007, testamentul autentificat sub nr. 1221 din 29 iulie 1970, certificatul de moștenitor nr. S 219/1973 emis de Notariatul de Stat local Câmpulung, Decizia civilă nr. 8 din 6 ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul Argeș - secția civilă, sesizarea pentru deschiderea succesiunii defunctei H. A., act de dotă întocmit la 30 ianuarie 1929, certificatul din data de 2346 din data de 4 martie 1999 emis de Primăria municipiului Câmpulung, județul Argeș și acte de stare civilă.

La data de 28 mai 2010 pârâtul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinarea reclamantelor-pârâte, prin care arată că potrivit actelor de stare civilă H. A., a avut un singur moștenitor, respectiv pe autorul său H. N., în calitate de descendent de gradul I.

Solicită admiterea cererii reconvenționale având în vedere că este unic moștenitor legal acceptat și faptul că reclamantele-pârâte nu sunt moștenitoarele lui H. A..

La data de 10 septembrie 2010 intervenienta C. V. a depus o precizare a cererii, prin care arată că-și evaluează provizoriu pretențiile formulate prin cererea de intervenție inițială, la suma de 500 lei.

Părțile au solicitat și instanța le-a încuviințat proba cu martori, înscrisuri și interogatorii.

Au fost luate interogatorii părților, răspunsurile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

La cererea pârâtului-reclamant a fost audiată martora Meșeanu R. G., iar la cererea intervenientei a fost audiată martora S. T., răspunsurile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

Prin acțiunea civilă nr._, înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul H. N. A., a chemat în judecată pe pârâtele D. L. C. și D. R. S., solicitând instanței anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 35/28.03.2011, emis de Biroul Notarilor Publici Asociați C. V. și C. M. și să se stabilească faptul că reclamantul este unicul moștenitor legal al defunctei H. A., pentru această suprafață de teren.

În considerente, reclamantul arată, în esență, că acest act s-a întocmit prin fraudă de lege, cu nerespectarea Hotărârii nr. 120/2011, prin care i s-a recunoscut calitatea de moștenitor, că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar el are calitate de moștenitor legal, descendent de gradul II al defunctei, în timp ce autorul reclamantului era doar legatar universal conform testamentului nr. 1221/1970.

Mai arată reclamantul că, în baza Legii 18/1991, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate al autoarei sale, cerere validată prin hotărârea nr. 78/2.09.1991, anexa 4 și i s-a emis titlul de proprietate nr._/1993 pe numele autoarei.

Precizează reclamantul că renunțarea tatălui său la moștenirea autoarei îl viza doar pe acesta, fiind un act unilateral ce nu e de natură a afecta repunerea sa în termenul de acceptare a succesiunii în nume propriu și reconstituirea.

În același timp, arată reclamantul, autorul pârâtelor a formulat și el cerere de reconstituire în baza testamentului, care s-a respins și împotriva căreia nu a formulat plângere.

Precizează reclamantul că de la reconstituirea dreptului de proprietate a stăpânit permanent acest teren, exercitând în nume propriu și singur toate atributele dreptului de proprietate.

La data de 23.11.2011, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtelor, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În considerente, pârâtele arată că sentința despre care arată reclamantul că a fost încălcată a fost, de fapt, casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare fondului.

Arată pârâtele că titlul de proprietate s-a emis în baza cererii autorului lor, D. C., iar reclamantul nu a formulat plângere asupra faptului că reconstituirea a operat pe numele autorului H. A., al cărei unic moștenitor acceptant al succesiunii a fost D. C., autorul lor direct, în temeiul devoluțiunii testamentare.

Cum nimeni nu a cerut reducțiunea liberalităților excesive în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii, iar descendentul direct a renunțat la succesiune, reclamantul, descendent de gradul II nu poate veni prin reprezentare la această succesiune.

În ședința publică din 21 martie 2012, după depunerea deciziei nr. 3182/2011 a Tribunalului Argeș, prin care, s-a casat sentința civilă nr. 120/2011 a Judecătoriei Câmpulung și s-a trimis cauza spre rejudecare, ambele acțiuni au fost conexate sub nr._ *.

După conexarea celor două acțiuni, la data de 16.11.2011, reclamantul H. N. a înțeles să completeze acțiunea sa principală, solicitând ca, în cazul în care nu se va constata calitatea sa de unic moștenitor, să se dispună reducțiunea liberalităților excesive până la cota legală de ½ din succesiune.

Arată partea că nu a avut cunoștință de conținutul testamentului până la data la care intervenienta C. V. l-a depus, odată cu cererea sa de intervenție din 14.05.2010, că a acționat în reconstituirea dreptului autoarei sale în temeiul fondului funciar, în calitate de moștenitor rezervatar, că a stăpânit și exploatat terenul de la data reconstituirii până în prezent și a plătit impozitele legale.

La 25.04.2012, s-a formulat întâmpinare la această completare de acțiune, prin care s-a solicitat respingerea cererii de reducțiune a liberalității, având în vedere că a fost invocată pe cale de acțiune și că dreptul la acțiune s-a prescris.

Astfel, arată reclamantele-pârâte din cauza conexată, acțiunea în reducțiune este una personală și patrimonială, dreptul la acțiune prescriindu-se în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii sau de la data la care moștenitorul a aflat de existența liberalității excesive.

În cazul de față, precizează reclamantele-pârâte, pârâtul-reclamant H. N. A. a avut cunoștință de existența și conținutul testamentului cu mult înainte, după cum rezultă din cererile și apărările formulate în primul ciclu procesual și chiar din actele cu care a înțeles să se apere, din care rezultă că avea cunoștință de situația juridică reală încă din 1992.

În continuare, precizează reclamantele–pârâte, pârâtul-reclamant a venit la succesiunea bunicii paterne, prin reprezentarea autorului lui, dar acest autor renunțase irevocabil la succesiunea defunctei, astfel încât nu a transmis în patrimoniul pârâtului–reclamant dreptul la reprezentare.

La data de 29 mai 2012, pârâtul reclamant a formulat întâmpinare față de excepția prescripției dreptului la acțiune în reducțiune, solicitând respingerea acesteia.

În considerente, se arată că pârâtul–reclamant nu a fost de față la dezbaterea succesiunii lui H. A., nu a avut cunoștință de conținutul testamentului, că din actele prezentate de reclamantele–pârâte a dedus că bunica sa testase casa veche și suprafața de 800 mp teren, iar din câte cunoaște el, doar acestea s-au reconstituit autorului reclamantelor–pârâte.

Precizează pârâtul-reclamant, că a avut posesia permanentă a bunului, în timp ce autorul reclamantelor–pârâte a posedat, până la deces, doar cei 800 mp și că, prin urmare, nu i se poate opune prescripția dreptului la acțiune.

Precizează, totodată, pârâtul–reclamant că, după decesul lui D. C. s-a dezbătut succesiunea acestuia, iar în certificatul de moștenitor nr. 1020/27.07.1995 nu a fost înregistrat acest teren, deși titlul de proprietate era emis pe numele autoarei.

Consideră pârâtul-reclamant că reclamantele nu au calitate de legatar universal față de acest teren și nici nu pot reprezenta pe autorul lor, câtă vreme acesta nu a procedat la . timpul vieții sale și nici nu a lăsat moștenire terenul la deces, neintrând vreodată în posesia legatului.

În cauză s-au administrat probe cu acte și înscrisuri, s-au solicitat relații de la organele abilitate, s-a audiat martorul C. D. și s-a dispus efectuarea expertizei topo-cadastrale indicate în decizia de casare nr. 3182/2011 a Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr.1488/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantele–pârâte D. L. C., domiciliată în București, ., sector 1 și D. R. S., domiciliată în Pitești, Calea București, ., ., județul Argeș, în contradictoriu cu pârâtul–reclamant H. N.- A., domiciliat în București, Șoseaua Ș. cel M., nr. 24, ..7, ..

S-a constatat că în succesiunea defunctei H. A. a rămas suprafața de 17.500 mp conform titlului de proprietate nr._/1993.

A fost respinsă cererea reclamantelor–pârâte de a se constata calitatea lor de unic moștenitor.

A fost respingesă cererea pârâtului–reclamant de a se constata calitatea lui de unic moștenitor.

S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 35/2011, suplimentar, încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați C. V. și C. M. din Pitești.

A fost respinsă cererea de reducțiune testamentară formulată de pârâtul–reclamant.

A fost respinsă cererea de constatare a prescripției dreptului la acțiune în reducțiune, formulată de reclamantele–pârâte.

A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta C. V., domiciliată în Câmpulung, .. 45, județul Argeș.

Au fost compensate cheltuielile de judecată între părți, în baza art. 274-276 C. pr.civ.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Conform copiei de pe Registrul Agricol din perioada 1959 – 1963, autoarea H. A. deținea suprafața totală de 2,25 ha teren, dintre care 1,50 ha în pct. „Cămin Casă”, teren cu care s-a înscris în CAP.

Cererea de înscriere în CAP nu se mai regăsește în arhivele locale, așa cum se arată în adresa nr._/24.04.2012 emisă de Primăria Câmpulung, dar se menționează pe foaia registrului faptul că este membru cooperator (fila 29-30 dosar conexat). Autoarea a înscris terenul în CAP Câmpulung, deși se afla pe raza localității Lerești, întrucât acolo avea și domiciliul și Registrul agricol.

La data de 29 iulie 1970, H. A. testează lui D. C. întreaga sa avere mobilă și imobilă, prin testamentul autentic nr. 1221/29 iulie 1970 încheiat la Notariatul de Stat Local Câmpulung, fără a preciza în ce constă această avere.

La acest moment, D. C. este instituit legatar universal, conform regulilor devoluțiunii testamentare prevăzute de Vechiul Cod Civil.

Testatoarea H. A. decedează la data de 17 septembrie 1972, iar succesiunea acesteia se dezbate la Notariatul de Stat Local Câmpulung, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 219/1973 (fila 89 dosar_ ).

Conform actului se menționează că în masa succesorală au rămas suprafața de 800 mp teren și casă, imobile situate în Câmpulung, ., în timp ce restul terenului este înscris în CAP Câmpulung.

Prin același document, se menționează că este străin de succesiune prin declarație de renunțare fiul H. N., conform declarației autentificate sub nr. 1324/13 martie 1973.

Pe cale de consecință succesiunea este considerată testamentară, în baza testamentului anterior indicat, fiind trimis în proprietate legatarul D. C., conform dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Decret 40/1953, dar numai pentru aceste bunuri reținute.

Din depozițiile martorilor audiați în ambele cicluri procesuale, rezultă că legatarul a intrat în posesia bunului pe care l-a stăpânit efectiv până la deces.

După apariția Legii 18/1991 se formulează două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul acestei autoare.

Astfel, H. A. N., descendent de grad II față de autoare, formulează cererea nr. 1554/19.03.1991, prin care solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din Lerești, .. 9, în suprafață de 1,5 ha, în calitate de nepot provenit din unicul fiu al defunctei (fila 13 dosar 4483).

În dovedirea dreptului de proprietate, uzează de înregistrarea din Registrul Agricol al orașului Câmpulung, unde era înregistrată defuncta și proba cu martori.

Și autorul D. C. formulează cerere de reconstituire, în calitate de moștenitor legal al defunctei, pentru circa 2 ha teren la aceeași adresă, menționând că este în continuarea terenului și a casei deținute deja și se dovedește cu certificatul de moștenitor .

Cererea este înregistrată sub nr. 1221/1991 și este însoțită de două declarații pe proprie răspundere ale unor martori și de actele de deces ale autoarei deposedate.

Întrucât ambele cereri se refereau la aceeași proprietate și la același autor deposedat, se emite hotărârea de validare nr. 78/1991, unde, pe anexa 4, poziția 174 (fila 109-118 dosar 4483/2011) se reconstituie proprietatea către H. A. și ulterior se emite titlul de proprietate nr._/13.06.1993, tot pe numele H. A. și fără a se înregistra vreunul dintre solicitanți la rubrica „moștenitori”.

Conform art. 15 din HG 131/1991, al.ultim, regulamentul în vigoare la data analizei cererilor, în cazul în care există și moștenitori testamentari și moștenitori legali care formulează cereri, toți vor fi trecuți în titlu, urmând a-și soluționa raporturile către ei pe calea dreptului comun. Deși ne aflăm în această situație, în realitate nu se procedează astfel, ci se reconstituie pe numele autoarei decedate din 1972.

Din adresa nr. 2480/1.06.2010 emisă de Primăria comunei Lerești (fila 86 dosar) rezultă că nu se știe în baza cărei cereri s-a reconstituit această proprietate, cererea formulată de pârâtul-reclamant sau cea formulată de autorul reclamantelor- pârâte.

Mai rezultă din adresă că, pentru D. C., nu s-a procedat la validarea suprafeței de 800 mp, dar nici nu apare cu vreo cerere invalidată.

Cum pentru suprafața de 800 mp nu avea de ce face cerere, deoarece o stăpânea, rezultă că cererea validată este pentru diferența până la circa 2 ha.

În același timp, nici pentru moștenitorul legal nu există invalidări, de unde rezultă că ambele cereri au fost propuse la validare, chiar dacă nici un moștenitor nu apare pe titlu.

În acest sens, stau dovadă și relațiile înaintate de OCPI cu adresa nr. 6446/14.06.2012 (fila 115 dosar).

Concluzionând, instanța a constatat că ambii moștenitori au beneficiat în egală măsură de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru acest teren, acordată de legiuitor prin L 18/1991, unul în calitate de moștenitor legal, celălalt în calitate de moștenitor testamentar.

După reconstituire, posesia efectivă asupra bunului a fost exercitată de autorul reclamatelor-pârâte până în 1995, când a decedat.

Acest aspect rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor C. S. și G. G., cu răspunsurile date la interogatoriu de reclamanta–pârâtă D. L. la data de 10 septembrie 2010.

În timpul vieții sale, autorul reclamantelor–pârâte nu a procedat la ieșirea din indiviziune, iar după decesul său, la dezbaterea succesiunii acestuia, reclamantele–pârâte nu au înregistrat în certificatul de moștenitor nr. 1020/27 iulie 1995 și acest teren, ci doar cel din Câmpulung, provenit de la aceeași autoare, care se regăsește la punctul 2 din act.

Ulterior decesului lui D. C., posesia efectivă a fost exercitată de H. A. - N., prin procuratorul său G. G..

Acest lucru rezultă din depozițiile acelorași martori, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamantelor-pârâte.

Deși arată reclamantele–pârâte că, după decesul lui D. C. nu au posedat niciodată acest teren, datorită opoziției pârâtului–reclamant, care chema poliția (fila 128 prim ciclu – întrebarea 4 ), vreme de 15 ani nu a înțeles să solicite nici partaj, nici revendicare în baza testamentului, ci a stat în pasivitate.

La acest moment, părțile sunt în continuare în stare de indiviziune asupra acestui teren.

În acest context, instanța a admis în parte acțiunea principală și a constatat că terenul în suprafață de 17.500 mp din titlul de proprietate nr._/1993 a rămas în succesiunea lui H. A., dar a respins cererea de constatare a calității de unice moștenitoare a celor două reclamante–pârâte, ca inadmisibilă.

Câtă vreme acestea au la dispoziție o acțiune în realizare, în speță nu sunt aplicabile disp. art. 111 C. pr.civ.

Pentru aceleași argumente s-a respins și cererea pârâtului–reclamant referitoare la constatarea calității sale de unic moștenitor.

În privința cererii referitoare la anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 35/2011 încheiat la Biroul Notarului Public C. V. și C. M. din Pitești, aceasta este apreciată ca fondată.

Astfel, după decesul lui H. A. s-a emis certificatul de moștenitor nr. S 219/ 20 iunie 1973, iar după decesul lui D. C. s-a emis certificatul de moștenitor nr. 1020/27 iulie 1995.

Certificatul de moștenitor suplimentar nr. 35/2011, pretinde că le completează pe ambele, practică neconformă legii.

În plus, conform art. 86 din Legea 36/1995, în vigoare la data emiterii actului, notarul poate relua procedura succesorală și emite un alt certificat de moștenitor numai cu acordul tuturor moștenitorilor.

În speță, s-a constatat că H. A. N., descendent grad II al defunctei H. A., repus în termen de acceptare de Legea 18/1991 și acceptant explicit al succesiunii, nu și-a dat acordul în acest scop.

Conform art. 88 din aceeași lege, cei vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului, pot solicita anularea acestuia .

Vătămarea produsă este evidentă, conform certificatului, încălcându-se dreptul la rezervă succesorală al moștenitorului legal, conform art. 841 și urm. C. civ.

Pentru aceste considerente, instanța a anulat acest certificat de moștenitor suplimentar.

În privința cererii de reducțiune testamentară, formulată de pârâtul- reclamant la data de 21.03.2012, instanța a respins-o ca prematur introdusă.

Astfel, pe cale de acțiune directă, pârâtul–reclamant nu o poate formula pentru că are posesia efectivă a întregului imobil de circa 17 ani, iar o astfel de cerere din partea posesorului ar apărea ca lipsită de interes.

Pe cale de excepție, pârâtul–reclamant se poate apăra în acest fel, dar numai în cadrul unei acțiuni de partaj sau chiar de revendicare, dacă i se opune ca titlu testamentul.

Ori, acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatare drepturi și anulare acte.

Totodată, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentară, ca nefondată.

Într-adevăr, reclamantele–pârâte au probat faptul că pârâtul–reclamant are cunoștință de multă vreme de existența unui testament.

Nu au probat însă faptul că pârâtul-reclamant cunoștea și conținutul acestuia înainte de a fi depus la dosar de intervenienta C. V..

Necunoscând caracterul universal sau particular al legatului, pârâtul–reclamant nu avea nici un interes să ceară reducțiunea testamentară, pentru că nu știa dacă se încalcă sau nu rezerva succesorală.

În ceea ce privește cererea de intervenție a intervenientei C. V., aceasta a fost respinsă.

Intervenienta nu a reușit să probeze, în nici un fel, calitatea sa de erede față de H. A., fosta proprietară a acestui teren.

În privința cheltuielilor efectuate cu întreținerea acesteia în ultimii ani de viață și înmormântare, acestea s-au prescris, conform art. 1 din Decret 167/1958, privind prescripția extinctivă.

În privința îmbunătățirilor aduse imobilului și a momentului la care intervenienta a fost deposedată, depoziția martorului C. D. este relevantă în acest sens.

Astfel, arată martorul, imobilul casă s-a dărâmat de mult, pe teren nu există o plantație înființată de intervenientă, ci câțiva pruni de vârste diferite, pe care nu se știe cine i-a plantat, iar intervenienta a pierdut posesia efectivă a terenului de peste 10 ani.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele D. L. C. și D. R. S. și pârâtul H. N. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

Reclamantele critică sentința pentru următoarele motive:

Sentința recurată este dată cu încălcarea formelor de procedură prev.sub sancțiunea nulității disp.art.105 Cod pr.civilă.

Instanța de fond a respins cel de_al doilea capăt de cerere din acțiunea principală, privind constatarea calității de unice moștenitoare, în condițiile în care autorul D. C. era unic moștenitor al autoarei H. A., pe considerentul că această cerere este inadmisibilă.

Instanța de fond a respins al doilea capăt de cerere pe o excepție, respectiv excepția inadmisibilității fără ca în prealabil să o fi pus în discuția contradictorie a părților.

Instanța a încălcat principiul contradictorialității, oralității și dreptului la apărare, aceasta analizând și soluționând cererea pârâtului privind reducțiunea testamentară tot pe o excepție procesuală, excepția prematurității, excepție care nu a fost invocată de părți sau de instanță din oficiu și care nu a făcut obiectul dezbaterilor în condiții de contradictorialitate.

Instanța de fond a încălcat dreptul la apărare și principiul oralității și contradictorialității, lipsindu-le de posibilitatea efectivă de a pune concluzii pe această excepție.

Sentința este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond apreciind în mod greșit că al doilea capăt de cerere din acțiunea principală este inadmisibil.

În mod greșit instanța de fond a respins excepție prescripției dreptului pârâtului H. de a cere reducțiunea testamentară, ca nefondată. Dovada este evidentă având în vedere cererea de intervenție și existența certificatului de moștenitor în dosarul atașat nr.2022/1996 dar și în dosarul 4139/1996.

În mod greșit instanța de fond a admis cererea pârâtului H. privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.35/2011.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei interesului și prematurității promovării acestui capăt de cerere de către pârâtul H., în condițiile în care acesta nu figurează ca moștenitor pe titlul de proprietate emis pe numele autoarei H. A..

Instanța de fond a încălcat dreptul la apărare și nu a intrat în cercetarea fondului atunci când nu s-a pronunțat pe excepția lipsei de interes și a prematurității cererii formulate de pârât, iar pe de altă parte a pronunțat o soluție incorectă deoarece numai în condițiile în care pârâtul figura pe titlul de proprietate emis pe numele autoarei H. A., la rubrica moștenitori, putea susține că acest certificat de moștenitor suplimentar este emis în mod nelegal și îi lezează drepturile.

În mod greșit reține instanța de fond în considerente că, pârâtul a beneficiat de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii autoarei H. A..

Pârâtul invocă următoarele critici:

În mod greșit instanța reține că și cererea formulată de autorul reclamantelor D. C., a fost validat alături de cererea sa de reconstituire cu privire la suprafața de_ mp din titlul de proprietate 6801/1993 și respinge cererea reconvențională ca fiind inadmisibilă, invocând faptul că are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.

Hotărârea este nelegală prin respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă, capăt de cerere perfect admisibil, această cerere trebuia admisă, constatându-se calitatea de unic moștenitor al autoarei H. A..

Potrivit actelor de stare civilă, H. A. a avut un singur moștenitor, respectiv pe autorul său H. N., în calitate de descendent de gradul I, iar renunțarea autorului H. N. la succesiunea lui H. A. nu are efecte asupra pârâtului și nu este străin de moștenirea acesteia.

În ceea ce-l privește pe autorul reclamantelor, D. C., cererea acestuia prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața în litigiu de la H. A., a fost invalidată, existând autoritate de lucru judecat conform sentinței civile nr.2908/1998 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă și irevocabilă.

Validarea efectuată prin HCJ nr.78/1991 în anexa 4 și emiterea titlului de proprietate nr._ pentru suprafața de_ mp s-a făcut în baza cererii de reconstituire formulată de pârât.

Nu se poate reține calitatea de legatar universal a autorului reclamantelor și a lor asupra unor terenuri ce au o reglementare specială și pentru care nu au validare în baza Legii 18/1991.

Autorul reclamantelor nu a înțeles să uzeze de testamentul nr.1221/1970 pentru a prelua terenul din titlul de proprietate_/1993 și deci nu a produs efecte juridice nici față de D. C. și implicit nici față de reclamante.

Instanța greșit a respins capătul de cerere privind reducțiunea testamentară ca prematur introdusă.

Acest capăt de cerere nu era prematur și poate fi formulat nu doar în cadrul unei acțiuni de partaj ci în orice acțiune unde se pune în discuție calitatea moștenitorilor.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază recursurile ca nefondate.

Astfel, în ce privește recursul declarat de reclamante, instanța reține următoarele:

Tribunalul reține ca nefondat primul motiv de recurs instanța de fond nu a încălcat principiul oralității, contradictorialității și dreptului la apărare prin soluționarea celui de-al doilea capăt al cererii pe excepția inadmisibilității, reclamantele făcându-și apărări pe întreg parcursul procesului, beneficiind chiar de apărare calificată.

De asemenea, este nefondat și motivul de recurs ce vizează respingerea cererii pârâtului pe excepția prematurității, excepție ce nu ar fi fost pusă în discuție întrucât reclamantele nu justifică nici un interes să critice sentința sub acest aspect, fiind vorba de o cerere formulată de pârât.

În ce privește motivul doi de recurs tribunalul îl apreciază ca nefondat întrucât instanța de fond corect a respins al doilea capăt de cerere ca inadmisibil făcând aplicarea corectă a disp.art.111 Cod pr.civilă.

Motivul trei de recurs este de asemenea nefondat, instanța de fond respingând corect excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentară pe considerentul că de conținutul testamentului și de caracterul acestuia pârâtul a luat la cunoștință în data de 14.05.2010, când a fost depus la dosar de către intervenienta C. V..

În dosarul civil nr.4139/1996 al Judecătoriei Câmpulung nu este depus nici un testament de reclamante, pentru a se reține că pârâtul a avut cunoștință de conținutul său și i-a fost comunicat.

Mențiunile din cererea de intervenție din acel dosar se referea la suprafața din certificatul de moștenitor nr.S219/1973 neștiind de conținutul testamentului, pentru că nu a fost depus în acel dosar.

Vocația reclamantelor în acea cauză unde s-a pronunțat sentința civilă nr.2378/1997 pentru acel teren, nu a fost reținută în raport de calitatea lor de moștenitoare testamentare ale lui D. C., ci ca urmare a beneficierii unei donații prin actul de dotă din 30.01.1929 făcută parțial pentru o suprafață din acel teren de H. A..

de la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, pârâtul a fost cel care a stăpânit, exploatat și folosit suprafața de_ mp. Acest lucru este dovedit cu răspunsurile la interogatoriu, înscrisuri, depoziții de martori și chitanțe privind achitarea impozitului la Primăria Lerești.

Până în 28.03.2011 reclamantele nu au avut posesiunea acestui teren iar testamentul nu a produs efecte juridice cu privire la acest teren.

Autorul reclamantelor în timpul vieții nu a intrat în posesia suprafeței de_ mp din titlul de proprietate nr._/1993 în calitate de legatar universal și nu a înțeles să uzeze de testamentul nr._ pentru a prelua acest teren și deci nu a produs consecințe juridice nici față de D. C. și implicit față de reclamante.

În mod corect instanța a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.35/2011 suplimentar și pârâtul justifica interes să solicite acest lucru iar cererea nu este prematur introdusă.

Renunțarea autorului H. N. la succesiunea lui H. A. nu are efecte asupra pârâtului și nu este străin față de moștenirea acesteia.

Chiar dacă în titlu apare doar numele autoarei H. A. fără ca la moștenitori să fie trecută persoana pârâtului, validarea și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de_ mo s-a făcut în baza cererii de reconstituire formulată de acesta.

Pârâtul în calitate de descendent de gradul II este moștenitor rezervatar potrivit art.841-842 Cod civil al defunctei H. A. și potrivit art.669 cod civil este moștenitor sezinar având dreptul de a intra în posesia moștenirii fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități.

În întâmpinare nu s-aui invocat excepțiile lipsei de interes și a prematurității, ci doar s-a arătat că acțiunea pârâtului ar fi lipsită de interes pe motiv că autorul său a renunțat la succesiune. Această apărare că nu figurează ca moștenitor în titlul de proprietate este una nouă invocată în recurs, deci lipsa de interes a acțiunii s-a invocat ca o apărare de fond iar nu ca o excepție.

Renunțarea autorului H. N. la succesiunea lui H. A. nu are efecte asupra pârâtului și nu este străin față de moștenirea acesteia.

În dosarul unde s-a pronunțat decizia civilă nr.8/1998 s-a reținut calitatea pârâtului de moștenitor acceptant cu vocație concretă la moștenirea lui H. A..

În ce privește recursul declarat de pârâtul reclamant H. A., tribunalul constată următoarele:

Astfel, în ce privește primul motiv de recurs, tribunalul îl apreciază ca nefondat, instanța de fond a reținut corect că atât reclamantele cât și pârâtul au fost validați, titlul de proprietate fiind emis pe numele autorului deși potrivit art.15 din HG 131/1991 acesta trebuia să cuprindă numele tuturor moștenitorilor.

Corect a reținut instanța de fond că ambii moștenitori au beneficiat de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, autorul reclamantelor în calitate de moștenitor testamentar iar pârâtul în calitate de moștenitor legal.

Validarea efectuată prin HCJ 78/1991 în anexa 4 și emiterea titlului de proprietate nr.1680/1992 pentru suprafața de_ mp s-a făcut având la bază atât cererea de reconstituire formulată de autorul reclamantelor în calitate de moștenitor testamentar, cât și cea formulată de pârât în calitate de moștenitor legal.

Deși pârâtul reclamant arată că această validare s-a făcut doar în baza cererii sale din întreg materialul probator administrat rezultă că validarea a fost făcută avându-se în vedere ambele cereri.

Astfel, în hotărârea de validare nr.78/1991 este menționat numele autoarei H. A. fără a se preciza vreo cerere de reconstituire sau numele vreunui moștenitor ceea ce conduce la concluzia de altfel și echitabilă având în vedere cererile formulate de cei doi moștenitori că au fost validați ambii.

De altfel, prin decizia civilă nr.8/1998, se reține cu autoritate de lucru judecat calitatea ambelor părți de moștenitori ai defunctei H. A., autorul reclamantelor în calitate de moștenitori testamentari iar pârâtul în calitate de moștenitor legal.

Deși pârâtul reclamant face vorbire de existența sentinței civile nr.2908/1998, prin care s-ar constata cu autoritate de lucru judecat că reclamantele nu ar fi fost validate, tribunalul analizând sentința civilă nr.2908/1998 și decizia civilă nr.614/1997 constată că este vorba de o plângere împotriva hotărârii nr.1301/25.10.1996 a Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 Lerești, ori validarea pentru suprafața în litigiu a fost realizată prin HCJAFF Argeș nr.78/1991, deci este cert că este vorba de cu totul altă situație de fapt și de drept.

Împrejurarea că acest teren nu se regăsește în certificatul de moștenitor nr.1020/1995 emis urmare a decesului lui Dopbrescu C. autorul reclamantelor, nu este de natură a conduce la ideea că acestea nu pot colege cota ce s-ar fi cuvenit autorului acestora în calitate de moștenitor testamentar al defunctei H. A., drept pe care a înțeles să-l valorifice prin formularea cererii de reconstituire în temeiul Legii 18/1991.

Tribunalul reține ca nefondat și motivul doi de recurs formulat de pârâtul reclamant, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și sub acest aspect.

Instanța de fond a reținut corect că pârâtul reclamant are posesia efectivă a întregului imobil motiv pentru care o asemenea cerere de reducțiune a testamentului apare ca lipsită de interes la acest moment.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 rap.la art.304 pct.9 Cod pr.civilă urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanții D. L. C. și D. R. S. și de pârâtul H. N. A. împotriva sentinței civile nr.1488/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind intervenienta C. V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

E. A.

Judecător,

A. D.

Grefier,

E. R.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./2 exp.

08.05.2013.

← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină....		Evacuare. Decizia nr. 403/2013. Tribunalul ARGEŞ →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 928/2013. Tribunalul ARGEŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 928/2013. Tribunalul ARGEŞ