Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 206/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 20259/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 206/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător R. T.
Judecător G. T.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul D. T. împotriva sentinței civile nr. 9860/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind pârâta T. J. G..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2012 reclamantul D. T. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta Tămășescu J. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească în favoarea sa, pe cale de ordonanță președințială un program de vizită a minorei D. C. M., în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 16,00 până duminică ora 18,00 cu posibilitatea luării minorei la domiciliul său, în subsidiar să se stabilească în favoarea sa un program de vizită în prima și a treia zi de sâmbătă și duminică din fiecare lună, între ora 10,00 și ora 20,00 la domiciliul /reședința acesteia, să se stabilească în favoarea sa dreptul de a se întâlni cu minora fără a fi nevoie supravegherea de către o altă persoană obligându-se să aducă minora la domiciliul acesteia până la ora 20,00, obligarea pârâtei la respectarea programului până la rămânerea irevocabilă a sentinței privind exercitarea autorității părintești, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul arată că pârâta a introdus acțiune prin care aceasta cere exercitarea autorității părintești exclusiv și obligarea sa, la plata pensiei de întreținere, dosar ce se află pe rolul Judecătoriei Pitești sub numărul_/280/2012 cu termen de judecată la 20.02.2012.
Relevă reclamantul că, a trăit în concubinaj cu pârâta, timp de trei ani, relație din care a rezultat minora D. C. M., care s-a născut la 4.02.2010 în Italia, că aproximativ cu 5 luni în urmă pârâta s-a întors în România, împreună cu minora, plecând din Italia fără acordul acestuia, sens în care s-a adresat Poliției Italiene.
Mai arată că, după aproximativ o săptămână de la dispariția celor două, pârâta a luat legătura cu el și i-a spus că a plecat în România, împreună cu fetița și că locuiește la bunicii materni ai acesteia, în comuna Pietroșani, . .
Susține reclamantul că la momentul la care a revenit în țară a dorit să-și viziteze copilul, dar s-a lovit de refuzul mamei pârâte, deplasându-se de mai multe ori la domiciliul acestora fiind împiedicat efectiv.
Reliefează că și el are condiții bune pentru a lua legătura cu minora la domiciliul său, respectiv al bunicilor paterni, care locuiesc într-un apartament cu trei camere.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.581 și art.6132 C.pr.civ., depunând în susținere, în copie: acțiunea formulată de pârâtă pe calea dreptului comun, citație, cerere reconvențională aflate la filele 4-7.
Ulterior, la solicitarea instanței reclamantul D. T. și-a precizat cererea de chemare în judecată inițială, aflată la fila 14, sub aspectul urgenței, susținând că este în interesul exclusiv al minorei să ia legătura și cu tatăl său, în vederea consolidării raporturilor afective dintre el și minoră, prin petrecerea unei părți din timpul lor liber, inclusiv la sfârșit de săptămână, cu el și în afara căminului.
A menționat că urgența rezultă chiar din dispozițiile art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii ratificată de România prin Legea nr.87/2007 ce consacră dreptul fundamental atât al copilului cât și al părintelui, de a obține și întreține relații personale în mod constant și nerestrictiv.
In drept, în plus față de temeiurile de drept invocate inițial a invocat și prevederile art.262 și art.496 alin.5, teza I din Codul civil, și disp. art.14 și 15 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea dreptului copilului, în susținere depunând un borderou cu înscrisuri aflat la filele 17-24.
Pârâta Tămășescu J. G., legal citată, a formulat întâmpinare aflată la fila 25 – 27 din dosar prin care a arătat că nu este îndeplinită condiția privind urgența și respectiv dispozițiile art.581 C.pr.civ., solicitând respingerea cererii, că reclamantul nu prezintă garanții morale și materiale pentru a avea legături cu minora, mai ales că aceasta are vârsta de doar 2 ani, vârstă foarte fragedă, care nu-i permite să stea departe de mamă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat în subsidiar, în situația în care se trece peste susținerile menționate mai sus că este de acord să aibă reclamantul legături personale cu minora, dar în următoarea modalitate: de 2 ori pe lună, dumineca, în prima și a treia duminecă, la domiciliul său, în prezența sa sau a mamei acesteia A. C., între orele 10,00 – 15,00.
Totodată a acreditat ideea prin întâmpinare că nu poate fi modificat mediul în care este crescută minora, mai ales că reclamantul este un mare consumator de alcool, un om care provoacă scandaluri din orice, că în momentul în care erau în concubinaj în Italia acesta a fost arestat pentru faptul că a bătut organele de poliție din cadrul Chesturii Italiene, că a fost prins beat la volanul mașinii sale cauzându-le acestora leziuni, drept pentru care este cercetat în țară.
Recunoaște că a plecat împreună cu fiica sa în Italia, dar a subliniat că a făcut-o pentru interesul acesteia pentru că din punct de vedere material se afla într-o situație limită, tatăl reclamant având viciul jocurilor de noroc, și avea o atitudine nu tocmai corespunzătoare față de copil, de ea și de climatul familial.
In cauză, la solicitarea părților au fost admise și administrate proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială, fiind respinsă proba cu anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului, având în vedere faptul că s-a solicitat soluționarea cauzei pe cale de ordonanță președințială.
Prin sentința civilă nr. 9860/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamantul D. T., domiciliat în Bascov, ., ., în contradictoriu cu pârâta TĂMĂȘESCU J. G., domiciliată în ., ., județ Argeș/ cu reședința în oraș Mioveni, ..
S-a dispus ca reclamantul D. T. să aibă legături personale cu minora D. C., născută la data de 04.10.2010, la domiciliul/reședință mamei pârâte, de două ori pe lună, duminica, în prima și a treia duminică din fiecare lună, între orele 10-15, în prezența acesteia sau a mamei pârâtei, A. C., provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/280/2012 al Judecătoriei Pitești, având ca obiect stabilire domiciliu minor.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul D. T. a trăit în relații de concubinaj cu pârâta Tămășescu J. G., ambii fiind cetățeni români, în perioada în care se aflau în Italia.
Din relațiile lor de concubinaj a rezultat minora D. C. M., născută la data de 4.02.2010 în Italia în Isernia, fapt care rezultă din certificatul de naștere din anul 2010 tradus și legalizat la BNP Căunei F. M. sub nr. 2079/17.10.2012 (f.18-19 dos).
Aceștia au trăit o perioadă în Italia, și pentru că nu s-au mai înțeles, mama pârâtă a plecat cu minora D. C. – M. în România, anunțându-l ulterior de acest fapt, locuind împreună cu minora la părinții săi, bunicii materni ai minorei, A. I. și A. C., cu domiciliul în comuna Pietroșani, ..
Ulterior a revenit în țară și tatăl reclamant care a încercat să ia legătura cu minora, fapt care rezultă din depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, dar și din răspunsurile la interogatorii.
Din întreg probatoriu a rezultat că ambii părinți își iubesc copilul, dar mama pârâtă a formulat acțiune pe dreptul comun, (f.4) care are ca obiect exercitarea autorității părintești, obligarea tatălui reclamant la pensie de întreținere, iar acesta a formulat cerere reconvențională, aflată la fila 6 din dosar, ce face obiectul dosarului nr._/280/2012 cu termen de judecată la 20.02.2013.
Este de reținut că ambii părinți nu sunt decăzuți din drepturile părintești, iar reclamantul deși este cercetat în Italia penal, acest fapt nu are relevanță în cazul de față, important în speță fiind care este interesul copilului, și care este modalitatea cea mai corespunzătoare, ca tatăl să ia legătura cu minora, care are vârsta de numai 2 ani.
Conform înscrisului aflat la fila 22, respectiv adresa_/15.06.2012 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a confirmat faptul, la sesizarea mamei reclamantului că minora D. C. M., este îngrijită de mama sa Tamașescu J. G., care este ajutată de bunicii materni A. I. și A. C..
De asemenea, a mai rezulat că mediul familial actual nu constituie un pericol pentru sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică, morală și socială a acesteia, că au fost conciliați în raport de prevederile Legii 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului de a menține relații cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul are legături de atașament, până la stabilirea exercitării drepturilor și obligațiilor părintești de instanța de judecată.
Este adevărat că din borderoul cu înscrisuri depus de pârâtă rezultă că tatăl reclamant este cercetat penal în Italia ( f.90- 104 dos.), înscrisuri traduse și în limba română, dar acest fapt trebuie analizat în raport de dreptul pe care îl are tatăl reclamant, care a revenit în țară, și căruia nu i se poate îngrădi dreptul de a lua legătura cu fiica sa.
In schimb, instanța a avut în vedere tot ceea ce privește interesul copilului, vârsta fragedă a acesteia, ceea ce este esențial în creșterea și dezvoltarea acesteia, în modalitatea de stabilire a legăturilor personale, ale tatălui cu aceasta.
In baza art.581.c.pr.civ. instanța a putut să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedici lor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar ordonanța președințială este o procedură specială care are în vedere rezolvarea unor cazuri urgente, care nu pot fi supuse procedurii dreptului comun, având în vedere interesul minorului care reprezintă criteriul principal pentru o astfel de acțiune .
Aceste măsuri sunt accesorii, vremelnice și provizorii, existența urgenței fiind o condiție esențială pentru admiterea unei astfel de cereri, a II –a condiție este vremelnicia în care instanța nu rezolvă litigiul în fond, nu se pronunță definitiv asupra drepturilor și obligațiilor părților, neprejudecarea fondului în care instanța nu are de cercetat fondul cauzei, ci numai o examinare sumară a aparenței dreptului.
Pentru a decide cu privire la stabilirea de legături personale cu copilul minor, instanța va avea în vedere interesul superior al minorului, iar în determinarea acestui interes, se va ține seama de o . factori, precum: vârsta minorului, posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală, a copilului, comportarea părinților față de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie, starea sănătății acestuia, serviciul pe care îl au părinții.
S-a reținut că minora este foarte atașată de mamă, de bunicii materni, iar reclamantul a venit să vadă copilul o singură dată când nu era acasă, și o dată cu organele de poliție.
Reclamantul nu are serviciu, și locuiește împreună cu părinții săi .
Instanța a constatat că reclamantul poate să ia legătura cu minora la domiciliul pârâtei, unde se găsesc și bunicii materni, care sunt de acord ca acesta să vină să vadă copilul, în prezența mamei, în modalitatea arătată prin întâmpinare, sau în prezența bunicii materne.
În conformitate cu prevederile art. 43 C.fam., părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Dispozițiile art. 14 din Lg. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, consacră și dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane, față de care, a dezvoltat relații apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie, atât timp cât asemenea legături nu sunt contrare interesului său.
Deși încuviințarea drepturilor unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea dosarului ce are ca obiect exercitarea autorității părintești, pe calea dreptului comun, instanța apreciază că o asemenea cerere este admisibilă,
Astfel, în măsura în care legea permite luarea unei masuri vremelnice de încredințare a copilului către unul sau altul dintre părinți în timpul procesului de exercitarea autorității părintești, de stabilire domiciliu ș.a.m.d., instanța apreciază ca negarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a avea, tot cu caracter vremelnic, legaturi personale cu acesta, în aceeași perioada de timp, ar constitui o grava încălcare a drepturilor acestui părinte, dar si a principiului interesului superior al copilului, care trebuie sa mențină relații personale si contacte directe cu ambii părinți.
Mai mult decât atât, instanța a apreciat ca o astfel de cerere este admisibila si în situația în care minorul nu este încredințat prin hotărâre vremelnica unuia dintre părinți, ci se afla în îngrijirea de fapt a acestuia, iar părintele la care se afla copilul îngrădește sau restrânge în orice mod, pe durata procesului, dreptul celuilalt părinte de a avea relații personale cu acel copil.
Pe de alta parte, instanța considera ca, din interpretarea coroborata si sistematica a dispozițiilor legale anterior menționate, se desprinde concluzia ca si luarea unei masuri provizorii (pe calea ordonanței presedintiale si pe timpul soluționării dosarului de stabilire a exercitării autorității părintești) de stabilire a unui program de vizitare a copilului, ca si materializare a dreptului unui părinte de a avea legaturi personale cu acesta, trebuie sa se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.
Printre condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței presedintiale este prevăzuta si aceea a urgentei care se justifica atunci când măsura ce urmează a fi adoptata este necesara, printre altele, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
Modalitățile concrete de exercitare a dreptului unui părinte de a avea legaturi personale cu copilul constau în vizitarea copilului la locuința părintelui căruia i-a fost încredințat sau în grija căruia se afla, lăsarea copilului în vizita la locuința celuilalt părinte, vizitarea copilului la scoală, etc.
De asemenea, dreptul de a avea legaturi personale cu copilul trebuie realizat în asa fel încât sa nu aiba o influenta negativa asupra creșterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherita, eventual, de prezenta obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul si acel copil urmând sa aiba loc în mod firesc, fara nicio restrângere.
În cauza, instanța a apreciat ca dreptul reclamantului de a avea legaturi personale cu minorul, valorificat doar în limitele permise de pârâta, mai ales, în prezenta acesteia, este de natura sa asigure, dezvoltarea unei relații armonioase între reclamant si minoră
Aceasta întrucât relațiile tensionate existente între cei doi părinți pe durata stabilirii exercitării autorității părintești de către unul din ei, se pot răsfrânge într-un mod negativ asupra comunicării dintre tata si fiica sa, dar mama va fi prezenta întotdeauna la aceste întâlniri, bunica maternă, pentru că minora este la vârsta de numai 2 ani, când condițiile de mediu o pot influența fără prezența mamei și a bunicii care se ocupă de creșterea acesteia.
Pe lângă aceste considerente de fapt și de drept, particulare speței se au în vedere și disp. art. 8 din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale ce reglementează dreptul persoanei la viața de familie, precum și jurisprudența CEDO, creată în aplicarea acestor dispoziții.
Este în interesul copilului, dar și al părintelui de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod efectiv.
Instanța, a constatat că este în interesul copilului în principal să mențină legături personale cu ambii părinți, cu reclamantul, câtă vreme copilul se află la mamă, având numai vârsta de 2 ani, care se ocupă de creșterea și educarea ei.
În acest sens, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele de așa manieră încât copilul să se bucure de prezență, de afecțiune, de grijă și de creștere din partea ambilor părinți.
Față de cele expuse, instanța ținând cont de vărsat frageda a minorei, precum și de faptul că aceasta are nevoie de ambii părinți, a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. T., care susține:
1. Sentința este dată cu încălcarea prev.art.304 pct.6 Cod pr.civilă, deoarece instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a încuviințat reclamantului o modalitate de a avea legături personale cu minora ce nu a fost solicitată de niciuna dintre părți.
2. Sentința cuprinde motive contradictorii, este nemotivată (art.304 pct.7 Cod pr.civilă).
3. Sentința este netemeinică și nelegală, deoarece instanța a interpretat greșit probele administrate și prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, așa cum rezultă din răspunsurile pârâtei la interogatoriu, aceasta a recunoscut că până la întoarcerea în România, în luna mai 2012, bunica maternă nu a văzut-o niciodată pe minoră și nu se putea pune problema creșterii minorei de către aceasta.
Faptele penale invocate de către pârâtă s-au petrecut în anul 2007, cu mult înainte ca pârâta să părăsească Italia, luând-o și pe minoră.
Instanța trebuia să înlăture de la audiere pe martorul A. I., care este afinul pârâtei, în calitate de soț al mamei pârâtei.
Instanța trebuia să țină seama de dispozițiile Legii 272/2004 și ale Legii 87/2007 și să încuviințeze reclamantului legături cu fiica sa, așa cum le-a solicitat.
4. Instanța a aplicat greșit prev.art.274 Cod pr.civilă, atunci când l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cererea acestuia a fost admisă în parte, iar pârâta nu a formulat cerere reconvențională.
Examinând actele dosarului și sentința recurată, tribunalul va reține:
Minora D. C. M. este născută la data de 04.02.2010, în localitatea Isernia din Italia și este fiica recurentului D. T. și a intimatei Tămășescu J. G., rezultată din relația de concubinaj a acestora (f.18).
Pe rolul Judecătoriei Pitești este înregistrat dosarul nr._/280/2012, constituit la solicitarea intimatei, care a cerut: 1. stabilirea domiciliului minorei la domnia sa; 2. exercitarea autorității părintești exclusiv de către intimată; 3. obligarea recurentului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei; 4. obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (f.4, 5).
Acest dosar are prim termen în data de 20.02.2013.
Martorii audiați au relatat că cele două părți s-au cunoscut în România și au plecat la muncă în Italia, unde au locuit o perioadă relativ îndelungată, trăind tot în concubinaj (f.55, 56).
Martorul G. G. a relatat că în aprilie 2010, s-a dus la muncă în Italia și întrucât nu avea unde să stea, a locuit 2 săptămâni și jumătate la părți, putând observa în acest interval de timp că ambii părinți s-au ocupat de fetiță.
Pe perioada cât părțile au stat în Italia au fost ajutate și de sora recurentului, aflată atunci în Italia, care le aducea mâncare, alimente, lapte pentru copil și altele, pentru că părțile nu aveau atunci posibilități.
Același martor a relatat că recurentul o ajuta pe intimată îndeaproape la îngrijirea minorei, respectiv îi făcea baie, îi pregătea mâncarea fetiței.
Martorul A. I. a susținut că a păstrat legătura telefonic cu intimata, care i-a spus că recurentul o bate și că nu are mijloace pentru a-și întreține fetița, situație în care martorul a trimis intimatei suma de 400 euro pentru a veni în țară cu minora.
În România, intimata și minora au locuit o perioadă la bunica maternă și la soțul acesteia – martorul A. I..
Ambii martori au relatat că în prezent recurentul nu-și poate vizita fetița în domiciliul intimatei.
Tribunalul reține că, audierea martorului A. I., afin cu intimata, s-a realizat cu respectarea art.190 Cod pr.civilă, pentru că în spiritul acestor dispoziții legale, în pricinile dintre părinți cu privire la minori, pot fi audiați martori afini ai unei părți.
Intimata, prin întâmpinarea formulată (f.25-27) și prin răspunsurile date la interogatoriu (f.47-50) a arătat că acceptă ca recurentul să aibă legături cu minora, dar numai în prezența sa, deoarece fetița îl știe de frică pe tatăl său, care este mare consumator de alcool și care provoacă scandaluri din orice.
Tot intimata a arătat în răspunsurile la întrebările 11 și 19 că s-a întors în România în luna mai 2012 și că până la revenirea în țară, familia intimatei nu s-a ocupat de minoră (f.48).
Intimata recunoaște că recurentul nu a agresat-o sub nicio formă pe minoră (f.50).
Din înscrisurile depuse la dosar (f.29-42) rezultă că în perioada în care a locuit în Italia, recurentul s-a manifestat violent, îmbrâncind și lovind peste picioare un mareșal și un carabinier, în momentul în care aceștia întocmeau acte pentru constatarea tentativei de identificare a recurentului.
Tribunalul reține că primul motiv de recurs este nefondat, deoarece instanța a respectat limitele învestirii, acordând ceea ce s-a cerut, respectiv încuviințând recurentului legături cu fiica sa.
Este adevărat că prima instanță nu a încuviințat legăturile cu minora în niciuna din modalitățile solicitate de recurent, însă cenzurarea modalității este atributul instanței și nu echivalează cu acordarea a ceea ce nu s-a cerut.
Motivul doi de recurs este nefondat, deoarece lecturând considerentele sentinței se poate constata că prima instanță a redat pe larg argumentele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția, respectând dispozițiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă.
Motivul trei de recurs este fondat în parte, doar în privința netemeiniciei sentinței recurate, nu și în privința nelegalității, întrucât sub acest ultim aspect, instanța a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Sub aspectul netemeiniciei, tribunalul reține că din probele analizate mai sus (acte, întâmpinarea intimatei, răspunsurile părților la interogatoriu și depozițiile martorilor ) rezultă că intimata se opune ca recurentul să își vadă minora și să o ia pe aceasta în domiciliul lui.
Intimata a recunoscut că recurentul are un comportament corespunzător față de minoră, iar martorul G. G. a relatat că recurentul s-a ocupat îndeaproape de fetiță până în mai 2012.
Potrivit art.14 din Legea 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Conform art.4 din Legea 87/2004, privind ratificarea Convenției asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, relații personale între un copil și părinții săi:
Copilul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constante.
Aceste relații personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.
Atunci când nu este în interesul superior al copilului să întrețină relații personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinți ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreținere a unor relații personale sub supraveghere sau a altor forme de relații personale cu acest părinte.
Tribunalul apreciază, în raport de situația de fapt reținută, că este în interesul superior al minorei să păstreze legături personale cu recurentul, deoarece fetița are nevoie de prezența ambilor părinți pentru a se dezvolta fizic și psihic în mod armonios.
Ambii părinți trebuie să contribuie deopotrivă la creșterea, îngrijirea și educarea minorei și să o înconjoare cu toată afectivitatea lor.
Exercitarea drepturilor părintești ale recurentului nu poate fi îngrădită, în condițiile în care din probe rezultă că acesta are un comportament corespunzător față de fiica sa minoră.
Într-o atare situație, tribunalul apreciază că interesul superior al minorei este ocrotit prin admiterea în parte a cererii recurentului și prin încuviințarea ca acesta să aibă legături personale cu minora în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă ora 10.00 până duminică ora 18.00, la domiciliul recurentului, cu obligația acestuia de a o readuce pe minora la domiciliul mamei intimate, la sfârșitul fiecărei perioade.
La stabilirea acestei modalități, tribunalul a avut în vedere și că fetița are aproape 3 ani, nu este dependentă la această vârstă de prezența mamei, precum și faptul că recurentul nu poate avea legături normale cu fiica sa în domiciliul intimatei și sub supravegherea acesteia, în condițiile în care părțile au o relație tensionată.
Motivul patru de recurs este fondat, deoarece recurentul nu datora cheltuieli de judecată intimatei, conform art.274 Cod pr.civilă, deoarece intimata era partea căzută în pretenții, care datora cheltuielile de judecată.
Urmează ca în raport de aceste dispoziții legale, intimata să fie obligată să plătească recurentului cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs, constând în suma de 515 lei, compusă din onorariu avocat și taxă de timbru (f.10 și 111 dosar primă instanță, f.16 dosar recurs).
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 rap.la art. 3041 Cod pr.civilă, tribunalul va admite recursul și va modifica sentința, în sensul mențiunilor din dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D. T. împotriva sentinței civile nr. 9860/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind pârâta T. J. G..
Modifică sentința în sensul că admite în parte cererea.
Încuviințează reclamantului legături personale cu minora D. C. M. în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă ora 10.00 până duminică ora 18.00, la domiciliul reclamantului, cu obligația acestuia de a readuce minora la domiciliul mamei, la sfârșitul fiecărei perioade.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 515 lei, în fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2013.
Președinte, C. D. | Judecător, R. T. | Judecător, G. T. |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
28.01.2013.
jud.fond C.I.E.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 295/2013.... → |
|---|
