Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1089/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1089/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 4751/205/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1089/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA ANTON

Judecător A. D.

Judecător E. M. C.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de reclamantul O.-BOȘCĂNECI LEONAȘ, împotriva sentinței civile nr.1019/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta BOȘCĂNECI E. D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial disjungere.

La apelul nominal făcut în ședința publică avocat V. P. pentru intimata-pârâtă, lipsă fiind recurentul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 18.04.2013 s-a depus la dosar o cerere formulată de apărătorul recurentului-reclamant prin care solicită strigarea cauzei la finele ședinței de judecată, existând premisa de a nu se prezenta în timp util, având de susținut si alte cauze.

Avocat V. P. pentru intimata-pârâtă solicită să fie strigat dosarul, întrucât nu poate să mai rămână în sală, având de susținut și alte cauze la alte instanțe.

Instanța încuviințează cererea formulată de apărătorul intimatei-pârâte, urmând să amâne pronunțarea pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului să depună la dosar concluzii scrise.

Avocat V. P. pentru intimata-pârâtă arată că nu mai are cereri prealabile de formulat și nici probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.

Avocat V. P. pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, solicirtă respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, conform disp.art.150 c.p.c. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

La sfârșitul ședinței de judecată se prezintă apărătorul recurentului, care depune la dosar concluzii scrise și care arată că nu dorește să fie amânată pronunțarea asupra cauzei.

INSTANȚA

Asupra recursului civil ,deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08 septembrie 2011, sub nr._, reclamanta O. Boșcăneci E. D., domiciliată în ., județul Argeș, a chemat în judecată pe pârâtul O. Boșcăneci Leonaș, domiciliat în ., județul Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea acesteia, situat în ., județul Argeș, compus din casă de locuit formată din trei camere, o anexă gospodărească și teren dintre care 1067,20 m.p. categorie curți –construcții și 1.589,84 m.p. categorie arabil, conform contractului de donație imobiliară autentificat sub nr. 4052 din data de 29 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public M. V., cu sediul în Pitești, .. 13, județul Argeș.

Reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de donație autentificat sub nr. 4052 din data de 29 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public M. V., a dobândit de la tatăl său Boșcăneci V., imobilul compus din casă și teren situat în ., județul Argeș.

Tot reclamanta a mai arătat că, după căsătoria cu pârâtul, în anul 2008, deoarece nu aveau o locuință proprie, s-au mutat în imobilul proprietatea acesteia.

În această vară, după ce a revenit în țară, pârâtul a început să se poarte foarte urât cu ea, să o jignească fără motiv, astfel că a fost nevoită să se mute să locuiască la părinții ei, în timp ce pârâtul a rămas să locuiască în imobilul ce aparține reclamantei în mod exclusiv.

Reclamanta a arătat că pârâtul nu are nici un drept locativ propriu în acest imobil, fiind numai o persoană tolerată.

Pârâtul nu se îngrijește în nici un mod de imobil, în încăperi este foarte murdar, toate aceste aspecte vor duce în timp la degradarea locuinței, renovată de ea cu banii proprii.

Deoarece reclamanta este unic proprietar al imobilului, iar pârâtul nu o lasă să-și exercite prerogativele de folosință, posesie și dispoziție, solicită admiterea acțiunii așa cum a formulat-o.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii reclamanta a precizat că se va folosi de proba cu acte, interogatoriu și martori.

În cadrul probei cu înscrisuri reclamanta a depus la dosar în copie: cartea sa de identitate și contractul de donație imobiliară autentificat sub nr.4052 din 29 noiembrie 2005.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârât, în ședința publică din data de 6 octombrie 2011, acesta a recunoscut că locuiește în casa reclamantei, dar pentru că în timpul căsătoriei a făcut îmbunătățiri la imobil, consideră că are un drept de creanță și solicită asigurarea unui drept de retenție asupra casei.

Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ca reclamanta-pârâtă să fie obligată la plata a 1/2 din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la gospodăria acesteia, pe care le evaluează la 2000 lei.

A solicitat de asemenea instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție până la achitarea de către reclamanta-pârâtă a contravalorii dreptului de creanță; să se rețină că autoturismul AUDI A 4, deși dobândit anterior căsătoriei pe numele reclamantei-pârâte, este coproprietatea ambelor părți, aceasta urmând a fi obligată la contravaloarea a 1/2 din valoare.

Pârâtul-reclamant a arătat că inițial a trăit în relații de concubinaj cu reclamanta-pârâtă începând cu anul 2003, relația dintre ei fiind legitimată prin căsătorie la data de 09 august 2009.

În timpul căsătoriei pârâtul-reclamant a precizat că împreună cu soția sa, a edificat la locuința proprietatea acesteia, următoarele:

- un gard de ciment la stradă și împrejur al întregii curți;

- un garaj construit din bolțari de BCA;

- a achiziționat și montat tâmplărie de termopan;

- a achiziționat și utilat cu obiecte sanitare baia;

- a schimbat instalația sanitară în baie, iar anterior încheierii căsătoriei, dar în perioada concubinajului, a achiziționat prin contribuții egale un AUDI A 4, înțelegând să-l înmatriculeze în exclusivitate pe numele reclamantei-pârâte și care se află și în prezent în posesia acesteia.

De asemenea, pârâtul-reclamant a arătat că ambii au executat contracte de muncă în Spania, în domeniul construcțiilor, în prezent fiind derulare alte contracte de muncă în Belgia, iar toate veniturile realizate din muncă, le-a investit în acest spațiu ce aparține reclamantei-pârâte, deși ea nu a obținut venituri egale cu ale lui, ba mai mult a avut în îngrijire și copilul reclamantei-pârâte din prima căsătorie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 119 Cod procedură civilă, art. 998 și urm. Cod civil.

La data de 18 octombrie 2011, pârâtul-reclamant și-a completat cererea reconvențională solicitând să se rețină că pe lângă îmbunătățirile înscrise în cererea reconvențională inițială, solicită a se reține și următoarele bunuri pentru soluționarea capetelor 2 și 3 din aceasta, astfel: achiziționare, montare gresie și faianță în baie; achiziționare și manoperă de construire a 3 poduri (podiști) de la drum la proprietatea reclamantei - pârâtei, construite din beton; achiziționarea următoarelor bunuri mobile: un laptop, un aragaz cu 4 ochiuri, o canapea, 2 fotolii, toate rămase în posesia reclamantei asupra cărora urmează a se dispune dizolvarea comunității de bunuri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 119 Cod procedură civilă, art. 36 Cod familie, și art. 360 și urm. Cod civil cu modificările actuale.

Prin sentința civilă nr.1594 din data de 20 octombrie 2011, în temeiul art. 120 Cod procedură civilă, s-a disjuns cererea reconvențională.

Cererea a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2011 sub numărul_ .

La data de 24 noiembrie 2011, pârâta-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea pârâtului-reclamant la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, pârâta – reclamantă a arătat că reclamantul-pârât prin cererea sa a solicitat partajarea unor bunuri dobândite de ea înainte de încheierea căsătoriei, respectiv a autoturismului marca Audi A4, cât și partajarea unor bunuri despre care afirmă că au fost făcute ori dobândite în timpul căsătoriei.

Cât privește autoturismul marca Audi A4, a precizat pârâta-reclamantă, că a fost dobândit de ea în mod exclusiv, înainte de încheierea căsătoriei și anume la data de 26 iulie 2008, iar plata s-a făcut numai de ea așa cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar; nu a fost achitată de reclamant nici o sumă de bani.

A considerat pârâta-reclamantă că în cazul în care reclamantul-pârât face dovada cu un înscris emis de bancă, că a achitat vreo sumă de bani în contul acelui autoturism, acesta are cel mult un drept de creanță împotriva ei, dar în nici un caz nu poate cere jumătate din valoarea autoturismului, cu motivarea că în acea perioadă au fost în concubinaj, criteriul de împărțire a bunurilor a fost și rămâne gradul de contribuție la dobândirea lor.

Pârâta-reclamantă a solicitat a se reține că în ceea ce privește partajarea unor bunuri „ dobândite în timpul căsătoriei” respectiv: gardul de ciment de la stradă și gardul împrejmuitor al curții, acestea au fost edificate din anul 1993, de către autorul ei, ea împreună cu reclamantul-pârât nu au făcut nici un fel de modificare sau adăugire, cu atât mai mult cu cât ei au fost la lucru în străinătate și veneau în țară numai vara două trei săptămâni.

Cu actul de donație autentificat sub nr. 4052 din data de 29 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public M. V., a făcut dovada că a dobândit de la tatăl său Boșcăneci V., imobilul compus din casă, teren și anexa gospodărească în suprafață de 35,52 mp, pe care a transformat-o în garaj situat în ., județul Argeș, la aceste lucrări reclamantul-pârât a participat ca forță de muncă la schimbarea acoperișului garajului, materialele folosite au fost cumpărate însă de ea, din banii proprii.

Tot pârâta-reclamantă a mai arătat că, în anul 1993, când tatăl ei a construit gardul, a construit și podiștile peste șanț, lucru ce era absolut necesar pentru a putea trece în curte cu materialele de construcții, și consideră că este absurd să se creadă că a așteptat până la căsătoria cu reclamantul - pârât să construiască acele podiști, ce sunt absolut necesare la țară.

De asemenea, a mai arătat pârâta-reclamantă că tâmplăria de termopan este achiziționată cu banii trimiși de ea în țară, reclamantul - pârât neavând nici o contribuție nici la cumpărarea materialului și nici cu plata manoperei. Cu privire la obiectele sanitare existente în baie, solicită a se reține că sunt vechi și cumpărare de tatăl său, de când a ridicat casa, la fel gresia și faianța sunt modele vechi și existau la momentul căsătoriei lor.

Și aragazul este cumpărat tot de părinții ei, dovadă și faptul că este foarte vechi și inutilizabil.

Din prima căsătorie pârâta-reclamantă a arătat că are un copil, pentru care a cumpărat un laptop în urmă cu 5 ani.

Cu privire la canapeaua și cele două fotolii, pârâta-reclamantă recunoaște că sunt bunuri proprii reclamantului-pârât, pe care este de acord să le restituie oricând. În cei trei ani de căsătorie, pârâta-reclamantă arată că reclamantul-pârât nu a avut un loc de muncă stabil, iar o perioadă mare de timp a fost chiar șomer când primea numai 400 Euro pe lună, din care trebuia să achite chiria, întreținerea și toate celelalte utilități. În țară, reclamantul-pârât nu stătea decât maxim trei săptămâni după care ambii plecau la muncă în străinătate, fiecare în altă țară.

Uneori, precizează tot pârâta-reclamantă că i-a trimis tot ea bani și reclamantului –pârât în Spania pentru a se întreține, deoarece nu avea de lucru.

Pentru toate motivele mai sus expuse, pârâta – reclamantă a apreciat că acțiunea este nefondată și solicită a fi respinsă, cu cheltuieli de judecată.

În dovedirea cererii sale a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu.

Pârâta-reclamantă a depus odată cu întâmpinarea: cartea autoturismului marca Audi A 4, extrasul de cont, contractul de donație autentificat sub nr. 4052 din data de 29 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public M. V..

Prin încheierea din 16 februarie 2012 a fost admisă în parte și în principiu cererea reconvențională așa cum a fost completată, formulată de reclamantul-pârât O. Boșcăneci Leonaș, în contradictoriu cu pârâta - reclamantă Boșcăneci E.- D. și s-a constat că în timpul căsătoriei părțile au realizat următoarele bunuri: au construit acoperișul la un garaj și i-au montat ușă de termopan la intrare; au achiziționat și schimbat ferestrele de la casa pârâtei - reclamante; au reparat cele trei podețe din ciment și gardul din ciment, care fac accesul în proprietatea pârâtei-reclamante; o canapea și două fotolii.

S-a constatat că la bunurile realizate mai sus părțile au contribuții egale de 1/2 fiecare.

Pentru identificarea, evaluarea bunurilor și pentru a face propuneri de lotizare a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate.

Prin sentința civilă nr. 1019/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus dizolvarea comunității de bunuri potrivit raportului de expertiză în unică variantă întocmit de ing. B. V. și s-a atribuit părților loturile potrivit dispozitivului sentinței .

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că expertul a evaluat în mod corect bunurile reținute în încheierea interlocutorie ca făcând parte din masa partajabilă urmând ca în temeiul art. 728 C.cxiv. să admită acțiunea și să dispună dizolvarea comunității de bunuri potrivit variantei unice a raportului de expertiză B. V..

Împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 16.02.2012 și a sentinței civile nr. 1019/07.06.2012 a declarat recurs reclamantul criticându-le pentru următoarele motive:

-. În mod greșit instanța de fond nu a reținut la masa partajabilă autoturismul marca Audi A 4, dobândit înainte de încheierea căsătoriei dintre părți respectiv în timpul concubinajului cu un credit bancar care a fost achitat de reclamant .

Această situație de fapt a fost confirmată de martorii audiați în cauză.

-. În mod greșit instanța de fond nu a reținut la masa de partaj dreptul de creanță reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse în timpul căsătoriei imobilului proprietatea pârâtei constând în edificarea unui garaj construit din bolțari BCA, achiziționare și montat faianță la baie,înlocuire instalație sanitară la baie ,deoarece cu depozițiile martorilor audiați în cauză a făcut dovada acestor îmbunătățiri ,iar instanța nu arată motivul înlăturării acestora și al nereținerii lor pentru stabilirea situației de fapt.

De asemenea, se susține de către recurent că în mod greșit instanța nu a reținut la masa bunurilor comune un laptop dobândit în timpul căsătoriei .

Pentru aceste considerente, precum și pentru faptul că prin IAP s-a reținut un drept de proprietate, în realitate fiind vorba de un drept de creanță se solicită modificarea IAP-ului pronunțat în cauză ,casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru administrarea probei cu expertiză tehnică, în scopul identificării ,evaluării și lotizării bunurilor reținute ca făcând parte din masa partajabilă a tuturor îmbunătățirilor efectuate la imobilul proprietatea pârâtei .

Prin întâmpinare, intimata – pârâtă solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

În recurs s-a depus de către apelant în cadrul probei cu înscrisuri ,trei operațiuni bancare și un desfășurător al unui credit contractat de intimată de la o bancă din Spania.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză,tribunalul va constata următoarele:

Primul motiv de recurs e vizează neintroducerea la masa de împărțit a autoturismului marca Audi A4 este nefondat.

Astfel, recurentul susține că acest autoturism a fost achiziționat în timpul concubinajului dintre părți și pe cale de consecință acesta are calitatea de coproprietar.

Această susținere este însă combătută în mod clar de actele de achiziționare a autoturismului, acte în care figurează în calitate de cumpărător doar intimata pârâtă.

Din cuprinsul talonului rezultă că mașina a fost cumpărată la data de 26.07.2008 ,adică înainte de încheierea căsătoriei .

Cu înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză intimata pârâtă a făcut dovada că acest autoturism a fost cumpărat de către aceasta în Spania cu un credit bancar pe care l-a achitat în întregime conform extrasului de cont bancar depus la dosar.

Mai mult decât atât, martora M. V. arată că recurentului reclamant nu prea i-a plăcut munca, iar în Spania a lucrat cu fiul său doar două săptămâni în construcții după car a plecat „și l-a făcut pe acesta de râs” .

În mod corect instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile martorilor C. I. B. și F. P. P. propuși de pârât la stabilirea regimului juridic al autoturismului marca Audi A4, câtă vreme intimata - pârâtă a probat atât regimul juridic al autoturismului cât și achitarea prețului acestuia cu înscrisurile depuse la dosar .

Și al doilea motiv de recurs ce vizează faptul că instanța de fond nu a reținut prin încheierea interlocutorie dreptul de creanță reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse în timpul căsătoriei imobilului proprietatea intimatei constând în edificarea unui garaj ,achiziționare și montare faianță la baie, înlocuire instalație sanitară este nefondat

Astfel, din contractul de donație autentificat sub nr. 4052/29.11.2005 de BNP M. V. a rezultat că odată cu casa pârâta a primit de la autorii acesteia și o anexă gospodărească în suprafață de 35,52 mp pe care a transformat-o în garaj.

Această anexă conform planșelor foto depuse la dosar în timpul căsătoriei a refăcut doar acoperișul și a montat ușa din termopan .

Acest aspect rezultă și din adresa emisă de Primăria Dîrmănești nr 4208/20.09.2011 conform căreia această anexă apare pe proprietate din anul 1992, fiind edificată de autorii acesteia.

Din fotografiile făcute rezultă fără dubiu că faianța existentă în baie este foarte veche, iar instalațiile din bai nu au fost schimbate niciodată de când a fost edificată casa, ele fiind în prezent în stare de nefuncționare.

În aceste condiții în mod corect instanța de fond a reținut că părțile au făcut în timpul căsătoriei doar acoperișul la garaj ; i-a montat ușă de termopan, a montat ferestre tip termopan la casă și a refăcut podișurile și gardul din ciment .

Al treilea motiv de recurs vizează neintroducerea la masa de împărțit a unui laptop .

Așa cum s-a arătat, dintr-o căsătorie anterioară, pârâta are un copil care a rămas n grija mamei sale cât timp aceasta se afla la muncă în străinătate .pentru a păstra legătura cu copilul, i-a făcut cadou un laptop cumpărat la mâna a doua din Italia . Acest laptop nu a fost folosit niciodată de soții, ci a fost făcut cadou fiului acesteia, în proprietatea căruia se află și în prezent.

Al patrulea motiv de recurs vizează faptul că în mod greșit instanța de fond ar fi reținut un drept de proprietate în favoarea recurentului în loc de un drept de creanță,acest motiv este de asemenea, nefondat prin raportare la acțiunea recurentului și la completările făcute de acesta.

Pentru aceste considerente,tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.civ. a resping recursul ca nefondat .

În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 1000 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul O.-BOȘCĂNECI LEONAȘ, împotriva sentinței civile nr.1019/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta BOȘCĂNECI E. D. .

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.

Președinte,

E. A.

Judecător,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Grefier,

E. R.

Red. A.D.

Tehn D.T./ 2 ex

20.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1089/2013. Tribunalul ARGEŞ