Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 317/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 317/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 11495/280/2008

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 317/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător M. D. B.

Grefier R. N.

S-au luat în examinare, pentru solutionare, apelurile declarate de reclamanta P. E. și de pârâtul D. V., împotriva sentinței civile nr 3492/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria P., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, dezbaterile asupra apelurilor au avut loc la data de 07.11.2013 si sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Asupra apelurilor civile de față ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 05.12.2008, sub nr._, reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtul D. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, respectiv: un imobil situat în Pitești, ., .; un autoturism marca Dacia, cu nr.de înmatriculare_ ; să se constate că reclamanta are un drept de creanță în sumă de 4000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului supus partajului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Solicită să se constate că are o cotă de contribuție de 60% la dobândirea bunurilor.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat de către reclamantă că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1976, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr.6714/07.11.2008 a Judecătoriei Pitești, iar în timpul căsătoriei, părțile au dobândit bunurile mai sus menționate.

Contribuția superioară a reclamantei la dobândirea acestor bunuri constă în faptul că s-a ocupat personal de achitarea tuturor datoriilor ocazionate de conservarea și păstrarea bunurilor în patrimoniul comun, toate cheltuielile gospodăriei fiind suportate de reclamantă, în ultimii 5-6 ani ai relației, chiar și după părăsirea domiciliului conjugal, în luna iunie 2008, reclamanta fiind cea care a suportat aceste costuri.

S-a mai arătat că în cursul anului 2008, reclamanta a adus imobilului o . îmbunătățiri, în valoare de 4000 lei: mobilier nou, zugrăvit apartament, parchet, termopane, cheltuieli suportate exclusiv de aceasta.

A solicitat atribuirea apartamentului în lotul acesteia, dat fiind faptul că nu are o locuință proprie, stabilă, și în prezent este nevoită să locuiască cu chirie.

În drept, sunt invocate disp.art.30 cod fam, art.673 ind.1, cod proc.civ.

Sub aspectul probelor, se solicită proba cu acte, interogatoriu, martori, expertiză.

Reclamanta a depus în susținere acte.

Pârâtul, legal citat, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat partajarea bunurilor indicate de reclamantă, respectiv apartament și auto dar și a bunurilor cuprinse în procesul verbal de inventariere din data de 06.11.2008, cu constatarea unor cote de contribuție egale. Solicită totodată reținerea la masa de partaj și a imobilului garsonieră, situat în București, ., ., . cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că bunurile descrise mai sus au fost dobândite cu contribuții egale, iar unele dintre bunurile mobile cuprinse în procesul verbal de inventariere sunt în apartamentul în care pârâtul locuiește, altele au fost deja luate de reclamantă fără acordul pârâtului.

În drept, sunt invocate disp.art.36 cod fam, rap.la art.30 cod fam, art.673 ind.1 cod proc.civ.

Se solicită proba cu acte, interogatoriu, martori, expertiză.

La data de 28.01.2012, pârâtul reclamant a depus precizare la cererea reconvențională prin care a arătat că garsoniera este situată în București, ., indicând totodată și bunurile din procesul verbal de inventariere și cele sustrase de reclamantă cu o zi înaintea încheierii acestuia. A depus totodată și întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii formulate de reclamantă, cu reținerea de cote egale de contribuție, iar în privința dreptului de creanță, solicită a se respinge această solicitare, întrucât îmbunătățirile au fost efectuate împreună de soți.

La data de 25.02.2009, reclamanta a depus completare la acțiunea principală solicitând a se constata caracterul de bun propriu al imobilului garsonieră, în baza art.111 cod proc.civ, a solicitat introducerea la masa de partaj a unor bunuri deținute în prezent de mama pârâtului în ., ( fila 53 dosar), și care au fost luate de fostul soț înainte de încheierea procesului verbal de inventariere.

Cu privire la imobilul garsonieră, situat în București, ., . că prin testamentul universal autentificat sub nr.3004/16.07.2001, aceasta în calitate de nepoată a testatoarei D. M. a fost desemnată legatar universal cu obligația de a o întreține și înmormânta, iar prin contractul de întreținere cu uzufruct viager autentificat sub nr.1619/26.11.2007, a dobândit nuda proprietate asupra apartamentului cu nr.238, în momentul de față fiind vorba de un drept deplin de proprietate ca urmare a decesului uzufructuarei D. M..

Referitor la caracterul de bun comun sau propriu al imobilului, arată reclamanta că acest contract de întreținere instituie drepturi și obligații numai în sarcina, respectiv persoana reclamantei, a fost semnat doar de reclamantă, în calitate de debitoare a întreținerii, nu și de fostul soț, fiind necesar a fi analizat în corelație cu testamentul autentificat sub nr.3004/16.07.2001; de asemenea, toate cheltuielile ocazionate de întreținerea defunctei au fost suportate de reclamantă în mod exclusiv.

În drept, sunt invocate disp.art.111, 132, 673 ind.1 cod proc.civ.

La rândul său, pârâtul a depus completare la cererea reconvențională prin care a solicitat introducerea la masa de partaj și a următoarelor bunuri mobile: mobilă de bucătărie compusă din bufet cu corpuri suspendate, mobilă de sufragerie, compusă din vitrină și 2 fotolii, duse la părinții reclamantei dar și întâmpinare la cererea de completare a acțiunii inițiale.

Sub aspectul probelor, instanța a admis pentru ambele părți proba cu acte, interogatorii, 2 martori, fiind administrate interogatoriile la termenul de judecată din data de 06.05.2009.

La data de 10.06.2009, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat introducerea la masa de partaj a 3 suprafețe de teren: 4200 mp.arabil, situat în extravilanul ., jud.Argeș, dobândit cu contractul de vânzare cumpărare nr.1616/30.08.2004 la BNP C. I.; 3118 mp.teren curte și arabil, in intravilanul ., T 7, P 419, 420 și 8049 mp.teren situat în extravilanul ., P 1527/3, ambele dobândite cu contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.138/12.01.1996 la BNP D. I..

Totodată, s-a mai depus o cerere din partea reclamantei prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare nr.138/12.01.1996 la BNP D. I.; anularea contractului de vânzare cumpărare nr.1013/20.03.2003 autentificat la BNP D. I. și repunerea părților în situația anterioară; a se constata că terenurile ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.138/12.01.1996, sunt bunuri comune.

La termenul de judecată din data de 10.06.2009, au fost audiați martorii A. C. și I. E., instanța suspendând prezenta cauză până la soluționarea irevocabilă a dosarului nou format nr._, având ca obiect anulare act, cererea privind anularea contractelor fiind disjunsă.

După soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, în sensul respingerii cererii de anulare act, cauza a fost repusă pe rol, iar reclamanta a depus la dosar o nouă cerere de completare a masei partajabile, solicitând obligarea pârâtului la contravaloarea lipsei de folosință a locuinței pe ultimii 3 ani, în sumă de 32.000 lei, căci din data de 20.06.2008 și până la data formulării cererii, pârâtul ocupă exclusiv apartamentul împreună cu concubina sa.

A mai fost audiată pentru reclamantă martora B. M., declarațiile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar.

Prin sentința civilă nr. 3492/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria P. s-a admis in parte acțiunea completata formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâtul D. V..

S-a admis in parte cererea reconventionala formulată de pârâtul D. V..

A omologat raportul de expertiză în varianta a II a expert B. V. filele 365-386 dosar .

LOTUL 1 s-a atribuit reclamantei P. Elvia și primește bunuri în valoare de_ lei si sulta de la lotul B in valoare de 42.570 lei,

LOTUL 2 s-a atribuit pârâtului D. V. și primește bunuri în sumă de 138.274 lei si plateste sulta catre lotul A in suma de 42.570 lei Compenseaza cheltuielile de judecata ale partilor.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 195 lei onorariu restant catre expert B. V. si paratul la plata sumei de 105 lei reprezentand onorariu restant catre expert B. V..

In temeiul art.50 ind.2 OUG 51/2008, a obligat reclamanta sa restituie ajutorul public judiciar de 945,5 lei la ramanerea definitive si irevocabila a hotararii.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 25.04.2012 s-a admis în parte în principiu cererea principală completată formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtul D. V., s-a admis în parte în principiu cererea reconvențională precizată și completată, s-a constatat că soții au dobândit în timpul căsătoriei desfăcută irevocabil prin sentința civilă nr 6714/7.11.2008 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosarul nr_ în cote de 65% reclamanta pârâtă și 35% pârâtul reclamant, următoarele bunuri:

-un apartament situat în Pitești, ., ., ., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 100/26.11.1992;

-un autoturism marca Dacia cu nr de înmatriculare_ ;

-o garsonieră situată în București, ., ., Sector 3, dobândită în baza contractului de întreținere cu uzufruct viager autentificat sub nr 1619/26.11.2007 la BNP F. I. E.;

-un imobil teren în suprafață de 4200 mp situat în extravilanul orașului Costești satul Podul Broșteni, Jud. Argeș, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 1616/30.08.2004 la BNP C. I.;

-un imobil teren în suprafață de 8049 mp situat în extravilanul comunei Buzoiești, tarlaua 106, . cu contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr 138/12.01.1996 la BNP D. I.;

-o canapea extensibilă; două fotolii; o bibliotecă formată din 6 corpuri; un calculator; un TV color marca Orion; o măsuță pentru telefon; un aparat telefon marca Tehnica; o lustră cu patru brațe; o bicicletă; un grătar; un dulap pentru scule; o mașină de spălat automată marca Whirlpool; un raft din cornier; șase cutii globulețe pentru brad; o lustră cu trei brațe; trei șifoniere cu două uși; un dulap cu o ușă; trei jaluzele; un pat cu ladă; o saltea relaxa; un video-player; un TV color marca Provision; două scaune taburet; o saltea pneumatică; trei saci de dormit; un cort; un aragaz de voiaj polonez; o pilotă; o masă pliantă de voiaj; trei pături; trei neoprene pentru cort; un aragaz cu patru ochiuri cu cuptor marca Zanussi; o lada cu scule; o masă bucătărie; trei scaune taburet; o combină frigorifică marca Arctic; mobilă bucătărie formată din opt corpuri; o aplică; un aparat de preparat sanwich-uri; o oglindă; un cuier rigips; o aplică; o combină muzicală Philips; o canapea; un frigider; un congelator; un covor persan dimensiuni 3; o cameră video; o imprimantă; o hotă; jaluzele geam sufragerie; lenjerii de pat; pahare; servicii cafea 2 buc; un telefon; o mașină de tocat carne; un dulap de baie; oale; farfurii; tacâmuri; o mobilă de bucătărie compusă din bufet cu corpuri suspendate; o mobilă de sufragerie compusă din vitrine și două fotolii, s-a respins cererea reclamantei privind constatarea existenței unui drept de creanță în sumă de 4000 lei în favoarea acesteia, s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a locuinței pe ultimii trei ani, s-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate în vederea identificării, evaluării și lotizării bunurilor supuse împărțelii și pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2012.

Expertul B. V. a depus raportul de expertiză file 365-386 dos. în care a propus două variante de lotizare la cererea părților.

Cu ocazia cuvântului pe fond părțile au solicitat omologarea raportului de expertiză în varianta a II a.

In temeiul art.673 indice 2 C.pr.civ. a omologat raportul de expertiză în varianta a II a expert B. V. filele 365-386 ds prin atribuirea Lotului 1 reclamantei P. E. care primește bunuri în valoare de_ lei si sulta de la lotul B in valoare de 42.570 lei, și a Lotului 2 pârâtului D. V. care primește bunuri în sumă de 138.274 lei si plateste sulta catre lotul A in suma de 42.570 lei ..

In temeiul art.276 Cpciv, a compensat cheltuielile de judecata ale partilor față de modul de soluționare a acțiunii.

A admis cererea expertului B. V. și a obligat părțile la plata onorariului restant către acesta conform dispozitivului.

In temeiul art.50 ind.2 OUG 51/2008, a obligat reclamanta sa restituie ajutorul public judiciar de 945,5 lei la ramanerea definitive si irevocabila a hotararii, fiind beneficiară a ajutorului public sub forma scutirii de plata taxei de timbru in valoare de 945,5 lei, care prin hotărâre judecătorească a dobândit bunuri ce depășesc de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, respectiv bunuri in valoare de_ lei si sulta de_ lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea completata formulată de reclamanta P. E., domiciliată în P., Exercitiu, ., . în contradictoriu cu pârâtul D. V., domiciliat în P., Alunului, ., ..

Admite in parte cererea reconventionala formulată de pârâtul D. V..

Omologhează raportul de expertiză în varianta a II a expert B. V. filele 365-386 ds.

LOTUL 1 se atribuie reclamantei P. Elvia și primește bunuri în valoare de_ lei si sulta de la lotul B in valoare de 42.570 lei,

LOTUL 2 se atribuie pârâtului D. V. și primește bunuri în sumă de 138.274 lei si plateste sulta catre lotul A in suma de 42.570 lei Compenseaza cheltuielile de judecata ale partilor.

Obliga reclamanta la plata sumei de 195 lei onorariu restant catre expert B. V. si paratul la plata sumei de 105 lei reprezentand onorariu restant catre expert B. V..

In temeiul art.50 ind.2 OUG 51/2008, obliga reclamanta sa restituie ajutorul public judiciar de 945,5 lei la ramanerea definitive si irevocabila a hotararii.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta P. E. și de pârâtul D. V. care au considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:

Instanța de fond în mod greșit nu a constatat că imobilul garsonieră situat în București este bunul propriu al reclamantei fiind o donație deghizată în calitate de nepoată a testatoarei D. M. conform testamentului nr. 3004/2001 și a contractului de uzufruct viager autentificat sub nr._/26.01.2007

În subsidiar se solicită să se constate contribuția sa de 100% la dobândirea garsonierei întrucât numai reclamanta a întreținut-o pe D. M. pârâtul neavând nici o contribuție ,acesta urmând să fie obligat și la plata lipsei de folosință sumă de 32.000 lei începând cu 20.06.2008.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că în mod eronat a fost reținut bunul imobil la masa de partaj întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă în mod clar intenția testatoarei D. M. de a dona bunul imobil reclamantei fiind încheiat și contractul de întreținere întrucât aceasta avea și alți moștenitori, reclamanta urmând a fi gratificată cu înlăturarea acestora .

În cauză, s-a făcut dovada bunului propriu în conformitate cu art. 31c din C fam. prin mijloacele de probă administrate în cauză ,actul de întreținere fiind în esență o donație deghizată.

Cu privire la critica ce privește lipsa de Folosință se arată că pârâtul ocupă apartamentul bun comun începând cu data de 20.06.2008 astfel că reclamanta a fost nevoită să se mute într-un alt apartament și să plătească chirie, hotărârea de respingere a acestui capăt de cerere fiind nemotivată.

Se mai invocă și faptul că instanța de fond în mod greșit a compensat cheltuielile de proces ale părților fără a observa că reclamanta a efectuat cheltuieli mai mari, obligând-o în mod greșit la restituirea ajutorului public judiciar în sumă de 945,5 lei și 195 lei reprezentând onorariu restant către expert.

În apelul formulat de către pârât se critică hotărârea primei instanțe cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a re3ținut că părțile în calitate de soți au dobândit bunurile în cotă de 65 % pentru intimata reclamantă și 35 % pentru apelantul pârât, reținându-se astfel o contribuție superioară a acesteia cu motivarea că instanța de fond a dat mai mult decât s-a solicitat în sensul că prin acțiune reclamanta a solicitat o cotă de contribuție de 60 % .

În al doilea rând se arată că probele administrate în cauză au fost interpretate în mod greșit, unele dintre ele fiind ignorate de instanță fiind valorificate exclusiv declarațiile martorilor în detrimentul înscrisurilor depuse ,la dosar fiind încălcate și disp.art. 30 C. fam întrucât în cauză a operat prezumția relativă de comunitate care nu a fost răsturnată de către reclamantă.

În cauză, pârâtul arată că a făcut dovada obținerii unor venituri superioare față de cele realizate de intimata reclamantă, a primit salarii compensatorii în timpul căsătoriei, a beneficiat de hrană și tichete de masă de la locul de muncă, precum și alimentate de la părinții săi de la țară fiind înzestrat și cu suprafața de 8049 mp din extravilanul comunei Buzoiești care a fost înstrăinată soților I., iar prețul a fost folosit de către ambele părți .

Se mai arată că pentru achiziționarea unor bunuri mobile s-au făcut împrumuturi la bancă, pârâtul fiind cel care plătea direct din salariu ratele din împrumut, aceeași situație regăsindu-se și în ceea ce privește autoturismul ca și apartamentul din Pitești care a fost achitat cu plata în rate din salariul acestuia .

Se invocă și faptul că din veniturile comune ambele părți șiș-au îndeplinit obligațiile de întreținere și înmormântare față de D. M. fiind achitate taxele și impozitele pentru garsoniera din București în mod comun de către părți și mai ales fiind folosită prima de 2000 lei în acest sens, sumă primită de pârât de la locul său de muncă.

La data de 29.08._ intimata reclamantă P. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că în mod corect prima instanță a reținut prin încheierea de admitere în principiu contribuții inegale ale părților la dobândirea bunurilor comune, iar în ceea ce privește pe D. M. toate cheltuielile au fost suportate de către reclamantă întrucât părțile erau despărțite în fapt aceasta fiind singura care figurează în testament și în contractul de întreținere cu uzufruct viager, în cauză făcându-se dovada că imobilul garsonieră este bun propriu prin probele administrate în cauză cu consecința înlăturării prezumției comunități ide bunuri, fiind solicitată omologarea raportului de expertiză de către ambele părți în varianta a II a .

În susținerea apelului la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri și au fost audiați martorii V. D. și P. M. din partea ambelor părți, declarații consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la criticile invocate de reclamantă tribunalul va reține că în mod corect prima instanță a inclus prin încheierea de admitere în principiu în masa bunurilor comune și imobilul garsonieră situat în București dobândit în baza contractului de întreținere cu uzufruct viager întrucât acesta a fost încheiat la data de 26.11.2007 fiind dobândit în timpul căsătoriei ,astfel că în cauză în privința acestui bun s-a aplicat prezumția relativă de comunitate de bunuri comune potrivit art. 30 din C.fam.

În cauză nu se poate reține existența unei donații deghizate întrucât testamentul autentificat sub nr. 3004/2001 prin care testatoarea D. M. o instituia legatară universală pe reclamantă a fost revocat ulterior prin încheierea contractului de întreținere cu uzufruct viager ,acesta neputând fi inclus în categoria actelor cu titlu gratuit, fiind prevăzută o contraprestație sub forma întreținerii datorată de către debitoarea întreținerii .

S-a reținut în mod corect că în privința acestui bun nu are relevanță că unul dintre soți a figurat în actul de dobândire, iar asumarea și îndeplinirea în exclusivitate de către debitorul întreținerii a obligației stabilită prin convenție poate avea relevanță doar în ceea ce privește o eventuală contribuție a soțului beneficiar la dobândirea acestui bun în cadrul comunității de bunuri.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere de prima instanță atunci când a stabilit cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune reținute în comunitatea devălmașă apreciindu-se că într-adevăr de îngrijirea și îngrijirea creditoarei D. M. precum și suportarea cheltuielilor de înmormântare s-a ocupat în exclusivitate apelanta reclamantă, motiv pentru care a fost răsturnată prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor în raport de întreaga masă inclusă în comunitatea de bunuri.

Cu privire la cea de a doua critică din apel și care se referă la lipsa de folosință pentru imobilul apartament situat în Pitești întrucât aceasta nu mai locuiește în imobilul bun comun încă din 2008 tribunalul va reține că în raport de probele administrate atât în fața primei instanțe,cât și în apel nu a rezultat cuantumul cheltuielilor legate de chiria plătită pentru asigurarea unei alte locuințe, nefiind depuse la dosar dovezi în acest sens ,astfel că în mod corect prima instanță a reținut că declarația martorei B. M. care s-a referit la sume plătite cu acest titlu, nu se coroborează cu alte probe fiind subiectivă, întrucât cunoaște aceste aspecte din cele relatate de reclamantă.

Și ultima critică din apel este neîntemeiată întrucât în cauză s-au admis atât cererea principală completată, cât și cererea reconvențională fiind compensate cheltuielile de judecată, iar în ceea ce privește aplicarea disp.art. 50 ind .2 din OUG 51/2008 instanța de fond a dispus în mod corect restituirea ajutorului public judiciar în sumă de 945,5 lei .

Și apelul pârâtului este nefondat întrucât în cauză pârâtul nu a făcut dovada unor venituri obținute de acesta substanțial mai mare decât cele realizate de reclamantă care s-a ocupat și de gospodărie și de creșterea și îngrijirea copiilor, iar în ceea ce privește contribuția majoră reținută de către prima instanță de 65 % în favoarea reclamantei aceasta se datorează reținerii unei cote de 100 % a acesteia la dobândirea garsonierei ,raportat la întreaga masă a comunității de bunuri în care sunt incluse și celelalte bunuri comune și pentru care instanța de fond a apreciat că părțile au făcut dovada realizării unor venituri aproximativ egale la dobândirea lor.

Se constată că pentru imobilul garsonieră din București reclamanta a prestat întreținere și a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei D. M. într-o perioadă în care părțile erau despărțite în fapt, martorii audiași în cauză relatând faptul că aceasta era cea care se deplasa la București și suporta cheltuielile cu îngrijirea și întreținerea creditoarei, așa cum rezultă din declarația martorei P. M. .

Din înscrisurile depuse la dosar și din declarația martorului V. D. rezultă că într-adevăr pârâtul a obținut venituri din valorificarea unor produse alimentare de la părinții săi și a realizat mai multe împrumuturi la bancă și CAR însă nu s-a făcut dovada că pârâtul a avut astfel o contribuție majoră la dobândirea celorlalte bunuri comune cât și la întreținerea și îngrijirea creditoarei D. M. .

Cu privire la critica ce vizează faptul că în cauză s-a solicitat doar procentul de 60 % ca și cotă de contribuție a reclamantei tribunalul va reține că aceasta a fost solicitată numai în raport de bunurile introduse prin acțiune și cererea de completare formulată de reclamantă, ulterior fiind cerută introducerea în masa comunității de bunuri și imobilul garsonieră prin cererea reconvențională, motiv pentru care cota de contribuție a acesteia a crescut avându-se în vedere concluziile reclamantei cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri asupra încheieri de admitere în principiu și în care s-a precizat în mod expres că această cotă de 60% vizează doar bunurile solicitate și nu garsoniera ce constituie bun propriu.

Evident că prin introducerea acestui bun în masa de împărțit cota de contribuție a crescut corespunzător astfel că nu se poate reține că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut .

Pentru aceste considerente ,tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ. va respinge apelurile ca nefondate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate reclamanta P. E. domiciliată în Pitești, . ., jud. Argeș și cu sediul ales la Cabinet Avocat C. V.- Pitești, . ,.,parter ,. și de pârâtul D. V. domiciliat în P., Alunului, ., . împotriva sentinței civile nr 3492/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria P.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Președinte,

C. B.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

R. N.

Red. M.D.B.

Tehn D.T. 4 ex.

20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 317/2013. Tribunalul ARGEŞ