Ordin de protecţie. Decizia nr. 239/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 134/214/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 239/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Judecător E. V.
Judecător G. D. N.
Grefier G. G.
P. de pe langa Tribunalul Argeș fiind reprezentat de procuror E. C..
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile formulate de M. P.- P. DE PE L. JUDECĂTORIA COSTESTI și de reclamanta D. I., împotriva sentinței civile nr.21 din data de 11.01.2013 pronunțată de Judecatoria Costesti în dosarul nr._, intimat-pârât fiind D. C. R., având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-reclamantă personal și intimatul-pârât personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta-reclamantă D. I. arată că, fiul său a mers la locuința intimatului intimatul-pârât D. C. R. pentru a ridica lucrurile personale și actele, acestea fiind gasite la ușă, lăsate de intimat, dar nu erau complete. Solicită ca instanța să-l oblige pe intimatul-pârât D. C. R. să-i permită accesul în locuință pentru a ridica toate lucrurile personale și actele atât ale sale cât și ale copiilor.
Intimatul-pârât D. C. R. arată că este de acord ca recurenta-reclamantă D. I. să intre în locuința sa pentru a-și ridica lucrurile personale și actele și înmânează acesteia, în ședință publică, cheile de la locuință.
Tribunalul ia act de precizarea intimatului-pârât D. C. R. care arată că este de acord ca recurenta-reclamantă D. I. să intre în locuința sa pentru a-și ridica lucrurile personale și actele și că, în ședință publică acesta a procedat la înmânarea cheilor de la locuință recurentei-reclamantă D. I..
Recurenta-reclamantă D. I. arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Intimatul-pârât D. C. R. arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentanta Ministerului P. arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecatorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursurilor.
Reprezentanta Ministerului P. pune concluzii de admitere a ambelor recursuri, în sensul instituirii ordinului de protecție fată de intimatul-pârât D. C. R..
Recurenta-reclamantă D. I. solicită admiterea recursului în sensul instituirii ordinului de protecție fată de intimatul-pârât D. C. R.. Arată că, solicită sprijinul poliției întrucât intimatul-pârât are un comportament violent.
Intimatul-pârât D. C. R. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor, având în vedere că este de acord să-i permită recurentei-reclamantă D. I. accesul în locuință pentru a ridica lucrurile personale și actele atât ale sale cât și ale copiilor.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 08.01.2013 reclamanta D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. C. R. ca instanța prin hotărârea ce o va, solicitând instanței să emită un ordin de protecție, prin care să dispună luarea față de pârât a măsurilor prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, soțul său, a alungat-o pe ea și pe cei doi copii ai lor din locuința comună la data de 06.01.2013, cu acea ocazie agresând-o fizic și verbal. A mai adăugat că în repetate rânduri pârâtul a lovit-o cu pumnii sau cu diverse obiecte, amenințând-o totodată că o omoară.
La data de 11.03.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul restrângerii măsurilor cu privire la care înțelege să solicite emiterea ordinului de protecție. Astfel, a solicitat obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de ea și copii, precum și față de reședința, locul de muncă și unitatea de învățământ a acestora, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu ea, obligarea acestuia de a preda poliției armele deținute, încredințarea minorilor către ea, suportarea de către pârât a chiriei și întreținerii locuinței unde ea și copiii stau în prezent, precum și evacuarea pârâtului din locuință pe o durată de 2 ore, pentru a putea să își ia lucrurile personale și pe cele ale copiilor.
Prin sentința civilă nr.21/11.01.2013 a Judecătoriei Pitești s-a respins cererea de chemare în judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că din materialul probator administrat, nu rezultă că pârâtul a exercitat acte de violență asupra reclamantei, soția sa, prin care să îi pună în pericol integritatea fizică sau psihică. În acest sens, s-a evidențiat de instanța de fond că deși reclamanta a subliniat existența a numeroase împrejurări în care a fost lovită și amenințată de soțul său, totuși nu a fost în măsură să depună la dosarul cauzei niciun act medical doveditor, iar martorii audiați la propunerea sa nu i-au confirmat susținerile. S-a concluzionat de instanța de fond că măsurile prevăzute de actul normativ mai sus menționat se pot dispune numai în situațiile excepționale enumerate la art. 23 alin. 1, ce presupun ca și condiție obligatorie dovedirea actelor de violență ce provin de la un membru de familie.
Împotriva acestei sentințe au fost declarate recursuri de către reclamanta D. I. și de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, care au apreciat că sentința este nelegală întrucât se impune admiterea acțiunii în condițiile în care s-a făcut dovada actelor de violență.
Tribunalul analizând recursurile reține următoarele:
Conform art.3 alin (1) din Legea nr.217/2003 violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. De asemenea potrivit art. 3 lit. a), b) și c) din același act normativ violența poate fi :violență verbală (adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare) ; violența psihologică ( impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar) și respectiv violența fizică (vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar). În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre” măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege. Între aceste măsuri se numără și evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate. Prin formularea textului legal se legitimează o limitare a exercițiului dreptului la viață privată și la domiciliu al celui împotriva căruia s-ar dispune o astfel de măsură, cu privire la care existau rețineri serioase din punct de vedere practic. Limitarea este justificată prin raportare comportamentul agresiv fizic sau psihic pe care acesta îl adoptă față de membrii de familie și care generează un pericol pentru aceștia. O astfel de prevedere nu ar putea fi considerată ca fiind în contradicție cu reglementarea din art. 8 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în conformitate cu care „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale”, întrucât chiar art. 8 în alineatul (2) din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că este admisă ingerența unei autorități publice în exercitarea acestui drept: „dacă aceasta este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora”. Mai este de subliniat că în cazurile de violență în familie, cel mai adesea, este vorba despre fapte de agresiune de orice tip care se desfășoară în intimitatea locuinței. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situațiile în care agresiunile se au loc atunci când nicio altă persoană nu este de față. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situațiile de violență psihică.
În speță, Tribunalul reține că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu s-a făcut dovada existenței unor acte de agresiune . Astfel din declarația martorului D. M. A. (f.23-dosar fond), dată în față organului de cercetare penală, rezultă că reclamanta a fost supusă unor acte de agresiune fizică și psihică din partea intimatului-pârât în data de 6.01.2013. S-a mai arătat în aceeași declarație că nu au existat alți martori întrucât evenimentele relatate s-au petrecut în locuința comună. De asemenea din conținut procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/7.01.2013 (f31-dosar fond), rezultă că intimatul D. Cristace R. a fost sancționat conform art.3 pct.28 din Legea nr.61/1991 pentru faptul că în data de 6.01.2013 a alungat din locuința pe soție și pe un copil minor. Or, nu s-a făcut dovada conform art.1169 c.civ. a faptului că acest proces verbal de constatare a contravenției a fost desființat pe calea plângerii conform art.32 din OG nr.2/2001, astfel că mențiunile din acest proces verbal și care nu sunt rezultatul propriilor constatări ale agentului constatator, fac dovadă până la proba contrară conform art.1173 alin (1) c.civ. De asemenea din declarația martorei D. V., dată în fața organelor de cercetare penală (f.32-dosar fond) rezultă că în data de 6.01.2013, orele 16.00 s-a întâlnit pe scară cu reclamanta și cu fiul ei, care erau vizibil afectați, iar băiatul era «doar în șosete».De asemenea martora D. M., în declarația dată în fața organelor de urmărire penală (f.34-dosar fond) a relatat că a auzit unele discuții pe scară din care a reieșit că recurenta a fost supusă unor acte de agresiune în data de 6.01.2013. Din ansamblul probator menționat și avându-se în vedere specificul probațiunii în această materie, Tribunalul apreciază că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu s-a făcut dovada actelor de agresiune. Nu s-ar putea considera că nu s-ar putea da eficiență declarațiilor extrajudiciare, pe considerentul că s-ar încălca principiul contradictorialității. Astfel este de subliniat că principiul contradictorialității nu are un caracter absolut (CEDO, Asnar contra Franței, cererea nr._/04, hotărârea din 18 octombrie 2007), iar partea poate renunța fie explicit, fie implicit la principiul mai sus menționat. De asemenea folosirea declarațiilor testimoniale extrajudiciare, necontestate de partea adversă, nu este de natură a atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil (CEDO, Bochan contra Finlanda, cererea nr.7577/02, hotărârea din 3 mai 2007).
Pentru considerentele expuse, Tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. va admite recursurile, va modifica sentința recurată în sensul că va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va dispune evacuarea pe o durată de 2 ore a pârâtului din locuința comună situată în Costești, . B, ., județul Argeș, pentru a se da posibilitatea reclamantei să ia bunurile personale ale acesteia și ale copiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulat împotriva sentinței civile nr.21/11.02.013 a Judecătoriei Pitești, declarat de recurenta-reclamanta D. I., domiciliată în Costești, . 28 B, ., . și de P. de pe lângă Judecătoria Costești, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C. R., cu același domiciliu, ca neîntemeiată.
Modifică sentința în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.
Dispune evacuarea pe o durată de 2 ore a pârâtului din locuința comună situată în Costești, . B, ., județul Argeș, pentru a se da posibilitatea reclamantei să ia bunurile personale ale acesteia și ale copiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30.01.2013.
Președinte, V. T. | Judecător, E. V. | Judecător, G. D. N. |
Grefier, G. G. |
Red.VT/Tehnored.VT
31.01.2013/ 2 ex
Jud.fond:D. C. B.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1903/2013. Tribunalul ARGEŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2075/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
