Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2075/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2075/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 126/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2075/2013

Ședința publică de la 26 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător A. M. P.

Judecător M. V.

Grefier M. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat prin procuror M. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta S. A. împotriva încheierii de ședință din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul constată că prin cererea de repunere pe rol a cauzei ( fila 13) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Argeș învederează că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului și acordă cuvântul asupra acesteia .

Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Argeș solicită admiterea excepției invocată de instanță.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

Constată că prin încheierea de ședință din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, în temeiul disp.art.246 C.pr.civ.s-a luat act de renunțarea petentei S. A. domiciliată în Pitești, .. 2, ., . la judecata cererii având ca obiect ordin de protecție formulată împotriva pârâtului S. S. domiciliat în Pitești, .. 2, ., ..

A fost obligată petenta la plata sumei de 300,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 246. – al.1 C.pr.civ.: “Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.”

Manifestarea de voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o desistare, deci un act procesual de dispoziție.

Prin urmare constatând că la dosarul cauzei a fost depusă declarația notarială autentificată sub nr. 60/10.01.2013 de BNP T. D. R. de reprezentantul convențional al reclamantei, înscris din conținutul căruia rezultă fără echivoc intenția reclamantei de a renunța la judecata cauzei procedurată în contradictoriu cu pârâtul S. S., instanța a apreciat îndeplinite cerințele legale urmând să ia act de renunțare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S. A., care susține:

În mod nelegal a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, dată fiind situația că la termenul de judecată din 14.01.2013, când s-a luat act de renunțarea acesteia, era lipsă de procedură cu pârâtul, iar pe de altă parte aceasta nu realizează venituri, are un minor în întreținere, iar intimatul a părăsit domiciliul .

În drept, recursul este întemeiat pe dipozițiile art. 299 C.proc. civ., art.304 punctul 9 și art.304 ind.1 C.proc. civ.

În ședința publică din 26 septembrie 2013, în temeiul art. 137 C.proc. civ., tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului promovat de reclamanta S. A..

Potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr.217/2003 R „hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”.

Analizând cererea în raport de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că recursul este formulat peste termenul legal, respectiv la data de 11 februarie 2013, ultima zi de depunere a cererii fiind data de 31.01.2013.

Instanța a fost sesizată de reclamanta S. A. cu o acțiune având ca obiect ordin de protecție, formulată împotriva pârâtului S. S., în temeiul art.23 alin.1 din Legea nr.217/2003 R pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

D. urmare, procedura de soluționare a cererii se desfășoară sub imperiul acestei legi speciale, care prevede la art. 30 alin.1, că hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Totodată, potrivit art.303 alin.1 Cod proc. Civ. anterior, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.

Reținând aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 C.proc civ., tribunalul va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S. A. împotriva încheierii de ședință din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. S..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S. A. împotriva încheierii de ședință din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.09. 2013.

Președinte,

C. D.

Judecător,

A. M. P.

Judecător,

M. V.

Grefier,

M. L.

red.M.V.

dact.C.E.C./2 exp.

25.09.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2075/2013. Tribunalul ARGEŞ