Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 15-04-2014, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 10066/280/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 326/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător E. A.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de pârâtul P. D., împotriva sentinței civile nr.6218/2012 și a încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 09.03.2014 în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta M. T. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 01.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 7.05.2010 sub nr._ reclamanta M. T. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea următoarelor bunuri comune dobândite de părți în timpul căsătoriei: un teren în suprafață de 151,58 mp situat în Pitești, Trivale, ., în valoare de 12.000 lei, o casă tip vilă (P+E+M) situată pe acest teren având o suprafață construită de 70 mp în valoare de 150.000 lei, un autoturism de teren marca Honda HRV, în valoare de 24.000 lei, o motocicletă Hond Transalp, în valoare de 10.000 lei, o cameră video în valoare de 649 lei un navigator GPS în valoare de 1.100 lei; să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie bunurile mobile luate de acesta din imobilul situat în Pitești, Trivale, ., jud. Argeș, dobândite de către reclamantă în calitate de asociat unic al ., respectiv un televizor LCD marca LG, în valoare de 1.000 lei, 2 boxe Pionier, în valoare de 100 lei, un DVD, în valoare de 500 lei și un amplitudiner, în valoare de 200 lei; la partajarea bunurilor comune să fie avută în vedere datoria comună constând în creditul contractat la BCR, în valoare de 25.500 USD, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâtul P. D. din luna ianuarie 2003, până în luna februarie 2010, căsătoria lor încetând prin divorț.

În timpul căsătoriei, părțile au dobândit imobilul din . de 40.000 USD, credit BCR 25.500 USD, din care diferența de 14.500 USD, constituind bunul propriu al reclamantei.

Mai arată reclamanta că, la data cumpărării construcția din . finalizată, figurând în autorizația de construire ca garaj, imobilul fiind finalizat cu sumele de bani obținute de către aceasta din vânzarea unor imobile proprietatea sa, motiv pentru care solicită ca la partajarea bunurilor comune să fie avută în vedere contribuția sa mai mare, în procent de 80%.

Relevă reclamanta că pârâtul nu a avut niciodată venituri substanțiale pe care să le fi putut folosi la cumpărarea terenului și a construcției, întrucât la data căsătoriei locuia într-o garsonieră cu chirie situată în Pitești, cartier Trivale, având restanță la utilități și chirie, în sumă de 3.000 lei, care au fost plătite de reclamantă.

Pârâtul a fost angajat la societatea reclamantei din luna mai 2003 până în decembrie 2009, având un salariu raportat la venitul minim pe economie, iar sediul societății la care reclamanta este asociat unic este în Pitești, ., unde s-au investit o parte din veniturile societății, în finalizarea lucrărilor de construcție și modernizare a imobilului și la dobândirea mobilierului, care se găsește în acest imobil.

Bunurile mobile și cele care există în locuință, sunt proprietatea reclamantei, în calitate de asociat unic al ..

Pentru creditul contractat la BCR, cea mai mare parte a ratelor au fost plătite de reclamantă, din veniturile obținute la societate pe timpul căsătoriei, iar de la data despărțirii în fapt, ratele au fost plătite de reclamantă.

Atât la bunurile comune cât și bunurile proprii ce se află în imobil, are acces pârâtul, care nu mai locuiește acolo și vine la intervale de timp, luând din acestea.

La data de 03.12.2010 pârâtul formulează întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând a se stabili natura juridică a bunurilor ce formează obiectul partajului, valoarea acestora și cotele ce li se cuvin.

Pentru bunurile solicitate prin cererea principală, pârâtul este de acord cu partajarea lor în cote egale, existând o contribuție egală la dobândirea acestora.

Bunurile imobile au fost cumpărate în timpul căsătoriei, la data de 06.03.2003, cu suma totală de 40.000 USD din care avans 10.500 în baza antecontractului din data de 28.02.2003, iar la data de 06.03.2003 s-a întocmit contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă din care s-au achitat 4.000 USD din fonduri proprii, iar restul de 25.500 USD cu credit luat de BCR.

La data despărțirii părților a rămas de achitat suma de 14.317 USD, sumă ce urmează c fi plătită de reclamantă întrucât solicită ca imobilele să-i fie atribuite în natură.

Imobilul a fost folosit atât ca locuință și ca sediul al firmei ., la care s-a întocmit un contract de comodat și de comun acord au hotărât continuarea lucrărilor de execuție a construcției din bani comuni, prin evidențierea acestora în contabilitatea firmei, fiind considerat creditor personal, sumă ce se va stabili prin expertiză contabil judiciară.

Restituirea bunurilor considerate de reclamantă ca bunuri proprii nu este posibilă deoarece au fost cumpărate în timpul căsătoriei prin ., al cărui asociat unic este reclamanta, iar toate celelalte bunuri menționate consideră că sunt bunuri comune, fiind realizate în timpul căsătoriei.

Solicită a se introduce la masa de partaj bunurile dobândite în timpul căsătoriei, cu caracter de bun comun, dar cumpărate pe firmă: linie completă de bucătărie, două combine frigorifice, canapea extensibilă, 4 televizoare.

Pârâtul a făcut o . împrumuturi pentru activitatea ., a contribuit cu suma de 10.000 euro, proveniți din credit contractat la BRD, a vândut autoturismul Wv Passat, cu suma de 1.000 euro și a preluat de la familia Aslan, cu contract de comodat un autoturism Dacia 1300.

Autoturismul a fost implicat într-un accident rutier și distrus în totalitate, ocazie cu care fost dat la Remat, iar pârâtul a plătit o despăgubire de 4.500 lei.

Utilajele, mobilierul și spațiul închiriat, folosite la amenajarea pizzeriei au fost suportate din venituri comune, sau cu bani împrumutați.

Pârâtul arată că a fost ajutat și de sora sa din străinătate începând cu anul 2004, cu sume de bani variind între 1.000 și 4.000 euro anual, iar în anul 2007, în baza Lg. 341/2004 a primit suma de 45.000 lei, sumă ce a fost folosită la sporirea patrimoniului familiei.

Reclamanta a împrumutat mai multe sume de bani de la familia Aslan, 2.500 lei și ulterior 2.800 lei, cu care a plecat în Turcia, sume ce au fost restituite de pârât, iar de la sora sa a obținut suma de 80.800 lei în baza Lg. 341/2004, de la casa de pensii, bani ce au fost folosiți la lucrările de izolație a vilei și utilarea bucătăriei.

Se arată că vila și terenul au fost cumpărate de părți în luna martie 2003.

Pârâtul a făcut un împrumut personal în anul 2004 de 10.000 euro la Banca Romextera din care s-au achitat 3.000 euro, până la data despărțirii în fapt, din afaceri proprii a realizat suma de 100.000 lei depusă în cont la Raiffeisen Bank.

Firma și-a reluat activitatea în luna mai 2003, când a fost înregistrată la Registrul Comerțului Argeș având ca obiect principal vânzarea metalelor și pietrelor prețioase.

Pe firmă s-au cumpărat bunurile menționate mai sus, linie completă de bucătărie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prev. art. 36 alin. 1 teza II C.fam.

S-au depus la dosar înscrisuri.

În apărare părțile au solicitat proba cu acte, martori, interogatoriu.

Prin sentința civilă nr.6218/2012a Judecătoriei Pitești, s-a admis în parte și în principiu cererea și în parte și în principiu cererea reconvențională, s-a dispus partajarea bunurilor și ieșirea din indiviziune conform încheierii interlocutorii pronunțată la data de 09.03.2012 și a RET efectuat în cauză expert contabil.

Lotul nr.1. Reclamanta M. T. M. primește suma de_,94 lei astfel: cota de 80% din suma de_ lei activ patrimonial respectiv suma de 43.016,09 lei., sumă de 6526 lei reprezentând cota de 1 din valoarea bunurilor mobile aflate în posesia pârâtului și vândute de acesta ( 1 aut. Honda, o motocicletă Honda 1 cameră video,1 navigator GPS) suma de 4784,85 lei reprezentând cota de 1 din sima de 3010 dolari de la lotul nr.2 pârât.

Lotul nr 2 Pârâtul primește bunuri mobile în sumă de_ lei, 1 aut. Honda, o motocicletă Honda 1 cameră video,1 navigator GPS, suma de 6141,91 lei primiți la vânzarea casei la licitație ca si reclamanta .

Pârâtul plătește sultă Lotului 1 suma de 54.326,94 lei.

S-a dispus restituirea către reclamantă a bunurilor dobândite de aceasta în calitate de asociat la . Pitești, respectiv: 1 TV LCD-LG, 2 boxe pionier, 1DVD, 1 amplificator.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1456 lei rămasă după compensare .

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Reclamanta M. T. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea următoarelor bunuri comune dobândite de părți în timpul căsătoriei: un teren în suprafață de 151,58 mp situat în Pitești, Trivale, ., în valoare de 12.000 lei, o casă tip vilă (P+E+M) situată pe acest teren având o suprafață construită de 70 mp în valoare de 150.000 lei, un autoturism de teren marca Honda HRV, în valoare de 24.000 lei, o motocicletă Hond Transalp, în valoare de 10.000 lei, o cameră video în valoare de 649 lei un navigator GPS în valoare de 1.100 lei; să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie bunurile mobile luate de acesta din imobilul situat în Pitești, Trivale, ., jud. Argeș, dobândite de către reclamantă în calitate de asociat unic al ., respectiv un televizor LCD marca LG, în valoare de 1.000 lei, 2 boxe Pionier, în valoare de 100 lei, un DVD, în valoare de 500 lei și un amplitudiner, în valoare de 200 lei; la partajarea bunurilor comune să fie avută în vedere datoria comună constând în creditul contractat la BCR, în valoare de 25.500 USD, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâtul P. D. din luna ianuarie 2003, până în luna februarie 2010, căsătoria lor încetând prin divorț.

În timpul căsătoriei, părțile au dobândit imobilul din . de 40.000 USD, credit BCR 25.500 USD, din care diferența de 14.500 USD, constituind bunul propriu al reclamantei.

Mai arată reclamanta că, la data cumpărării construcția din . finalizată, figurând în autorizația de construire ca garaj, imobilul fiind finalizat cu sumele de bani obținute de către aceasta din vânzarea unor imobile proprietatea sa, motiv pentru care solicită ca la partajarea bunurilor comune să fie avută în vedere contribuția sa mai mare, în procent de 80%.

Relevă reclamanta că pârâtul nu a avut niciodată venituri substanțiale pe care să le fi putut folosi la cumpărarea terenului și a construcției, întrucât la data căsătoriei locuia într-o garsonieră cu chirie situată în Pitești, cartier Trivale, având restanță la utilități și chirie, în sumă de 3.000 lei, care au fost plătite de reclamantă.

Pârâtul a fost angajat la societatea reclamantei din luna mai 2003 până în decembrie 2009, având un salariu raportat la venitul minim pe economie, iar sediul societății la care reclamanta este asociat unic este în Pitești, ., unde s-au investit o parte din veniturile societății, în finalizarea lucrărilor de construcție și modernizare a imobilului și la dobândirea mobilierului, care se găsește în acest imobil.

Bunurile mobile și cele care există în locuință, sunt proprietatea reclamantei, în calitate de asociat unic al ..

Pentru creditul contractat la BCR, cea mai mare parte a ratelor au fost plătite de reclamantă, din veniturile obținute la societate pe timpul căsătoriei, iar de la data despărțirii în fapt, ratele au fost plătite de reclamantă.

Atât la bunurile comune cât și bunurile proprii ce se află în imobil, are acces pârâtul, care nu mai locuiește acolo și vine la intervale de timp, luând din acestea.

La data de 03.12.2010 pârâtul formulează întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând a se stabili natura juridică a bunurilor ce formează obiectul partajului, valoarea acestora și cotele ce li se cuvin.

Pentru bunurile solicitate prin cererea principală, pârâtul este de acord cu partajarea lor în cote egale, existând o contribuție egală la dobândirea acestora.

Bunurile imobile au fost cumpărate în timpul căsătoriei, la data de 06.03.2003, cu suma totală de 40.000 USD din care avans 10.500 în baza antecontractului din data de 28.02.2003, iar la data de 06.03.2003 s-a întocmit contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă din care s-au achitat 4.000 USD din fonduri proprii, iar restul de 25.500 USD cu credit luat de BCR.

La data despărțirii părților a rămas de achitat suma de 14.317 USD, sumă ce urmează c fi plătită de reclamantă întrucât solicită ca imobilele să-i fie atribuite în natură.

Imobilul a fost folosit atât ca locuință și ca sediul al firmei ., la care s-a întocmit un contract de comodat și de comun acord au hotărât continuarea lucrărilor de execuție a construcției din bani comuni, prin evidențierea acestora în contabilitatea firmei, fiind considerat creditor personal, sumă ce se va stabili prin expertiză contabil judiciară.

Restituirea bunurilor considerate de reclamantă ca bunuri proprii nu este posibilă deoarece au fost cumpărate în timpul căsătoriei prin ., al cărui asociat unic este reclamanta, iar toate celelalte bunuri menționate consideră că sunt bunuri comune, fiind realizate în timpul căsătoriei.

Solicită a se introduce la masa de partaj bunurile dobândite în timpul căsătoriei, cu caracter de bun comun, dar cumpărate pe firmă: linie completă de bucătărie, două combine frigorifice, canapea extensibilă, 4 televizoare.

Pârâtul a făcut o . împrumuturi pentru activitatea ., a contribuit cu suma de 10.000 euro, proveniți din credit contractat la BRD, a vândut autoturismul Wv Passat, cu suma de 1.000 euro și a preluat de la familia Aslan, cu contract de comodat un autoturism Dacia 1300.

Autoturismul a fost implicat într-un accident rutier și distrus în totalitate, ocazie cu care fost dat la Remat, iar pârâtul a plătit o despăgubire de 4.500 lei.

Utilajele, mobilierul și spațiul închiriat, folosite la amenajarea pizzeriei au fost suportate din venituri comune, sau cu bani împrumutați.

Pârâtul arată că a fost ajutat și de sora sa din străinătate începând cu anul 2004, cu sume de bani variind între 1.000 și 4.000 euro anual, iar în anul 2007, în baza Lg. 341/2004 a primit suma de 45.000 lei, sumă ce a fost folosită la sporirea patrimoniului familiei.

Reclamanta a împrumutat mai multe sume de bani de la familia Aslan, 2.500 lei și ulterior 2.800 lei, cu care a plecat în Turcia, sume ce au fost restituite de pârât, iar de la sora sa a obținut suma de 80.800 lei în baza Lg. 341/2004, de la casa de pensii, bani ce au fost folosiți la lucrările de izolație a vilei și utilarea bucătăriei.

Se arată că vila și terenul au fost cumpărate de părți în luna martie 2003.

Pârâtul a făcut un împrumut personal în anul 2004 de 10.000 euro la Banca Romextera din care s-au achitat 3.000 euro, până la data despărțirii în fapt, din afaceri proprii a realizat suma de 100.000 lei depusă în cont la Raiffeisen Bank.

Firma și-a reluat activitatea în luna mai 2003, când a fost înregistrată la Registrul Comerțului Argeș având ca obiect principal vânzarea metalelor și pietrelor prețioase.

Pe firmă s-au cumpărat bunurile menționate mai sus, linie completă de bucătărie.

Pentru sumele de bani împrumutate la bănci de către părți, la data de 14.10.2011 se încheie procesul verbal de distribuție a sumelor, distribuție cu care părțile din litigiu sunt de acord, pentru suma de 257.689,35 lei, rezultată din executarea silită, ca urmare a vânzării la licitație a casei și terenului ce formează obiectul partajului.

Probele administrate în cauză releva că părțile au căsătoria desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 1215/2010, dosar nr._/280/2009.

S-a reținut că părțile au locuit în imobilul ce formează obiectul partajului și au dobândit în cote egale bunurile mobile, conform actelor depuse la dosar și răspunsurilor date la interogatoriu.

Imobilul ce formează obiectul partajului a fost sediul societății ., la care reclamanta a fost asociat unic.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit terenul și imobilul în urma vânzării bunurilor, apartamentul cu trei camere ce a aparținut reclamantei, și o casă dobândită prin moștenire, iar în luna martie 2003, a fost vândut apartamentul din B., bunuri ce au aparținut reclamantei, iar la data căsătoriei aceștia au locuit într-o garsonieră.

Au fost dobândite 7 autoturisme de lux și o motocicletă, investițiile care au fost făcute la imobil, ca și finisarea casei, au fost realizate din vânzarea celor trei imobile ale reclamantei.

Pârâtul a contribuit la realizarea construcției cu sume de bani, credit de la banca Romextera, împrumut de la numitul C. N., suma de 600 USD, sumă ce a fost folosită la cumpărarea casei, iar împreună cu martorul (f. 248) a fost în Germania, de unde au cumpărat un VW, care ulterior a fost vândut cu suma de 10.200 euro investiți într-o pizzerie.

Pârâtul a beneficiat de ajutor și din partea surorii sale din Italia și a primit sume cuprinse între 500-1000 euro.

Martorul audiat arată că ajutat părțile cu suma de 5.500 lei pentru a cumpăra un spațiu comercial, un împrumut în sumă de 2.800 euro și de 10.000 euro de la BRD, la care se adaugă și suma de 4.000 lei, indemnizație pentru certificat de revoluționar.

Pârâtul este acela care a garantat cu bunurile sale și a plătit toate datoriile reclamantei.

Actele dosarului atestă că imobilul a fost construit de părți, iar referitor la cota de contributie a sotilor la dobândirea bunurilor comune, instanta apreciaza ca reclamanta a avut o contributie majoritara, de 80%, fapt ce rezulta din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu declaratiile martorilor audiati în cauza. Astfel, rezulta ca aceasta a realizat venituri destul de mari, pe perioada căsătoriei. Pe de alta parte, și pârâtul a contribuit la dobândirea imobilului într-o cotă mai mică, având în vedere că era angajat al societății ..

Toate împrumuturile bancare și nebancare contractate au fost folosite pentru dobândirea imobilului în litigiu.

Pentru bunurile mobile solicitate de reclamantă, respectiv televizor LCD marca LG, în valoare de 1.000 lei, 2 boxe Pionier, în valoare de 100 lei, un DVD, în valoare de 500 lei și un amplitudiner, în valoare de 200 lei se reține că acestea au fost luate de către pârât, la data despărțirii în fapt, se reține că acestea sunt bunuri ale societății și urmează a fi restituite reclamantei.

Prețul obținut din vânzarea imobilului la licitație este de 60.750 euro, adică 257.689,35 lei, preț ce a fost folosit la achitarea împrumuturilor realizate de părți în timpul căsătoriei, iar împrumutul făcut de către pârât la MKB ROMEXTERA BANK, pentru suma de 38.840,75 lei, în baza contractului de împrumut 7185/2006 și suma de 10.322,87 plătită către Garanti Bank, din prețul obținut ca urmare a vânzării casei și terenului sunt datorii personale ale pârâtului, sume ce nu au fost solicitate la partaj.

S-a constatat că sumele de bani împrumutate nu sunt datorii comune, sunt plătite din prețul vânzării casei și terenului, ceea ce înseamnă că pârâtul îi va restitui reclamantei 80% din aceste sume, pentru o datorie personală a pârâtului, plătită în procent de 80% cu bani din dreptul reclamantei.

Conform procesului verbal de distribuire a prețului prin care s-au plătit atâta datoriile comune cât și cele proprii, a rămas suma de 12.283,82 lei, care s-a împărțit celor doi, adică au primit fiecare suma de 6.141,91 lei, ce reprezintă pasivul patrimonial.

Potrivit actelor de la dosar, datoria comună a părților este de 3.010 UDS, rate ce au fost achitate de reclamantă, după divorț, conform înscrisurilor depuse la dosar, fila 230, urmând ca pârâtul să suporte cota de ½ din aceasta.

Instanța constată că bunurile mobile solicitat de pârât în cererea reconvențională sunt în posesia acestuia și este de acord să se restituie reclamantei.

Conform art.728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat sa ramâna în indiviziune si oricare dintre coindivizari poate cere oricând sistarea acestei stari.

În cauză cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.

Potrivit art.30 din Codul familiei rap. la art. 339 C.civ, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune achiziționate în mod egal de soți în devălmășie.

Conform art. 343 C.civ, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei

Probele administrate în cauză releva că părțile au cote diferențiate la dobândirea bunurilor comune, soții neavand un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.

În baza art.36 Codul familiei raportat la art. 343, 339, 351 din Noul cod civil instanța a admis în parte și în principiu acțiunea principală formulată și a admis în parte și în principiu cererea reconvențională, conform dispozitivului.

La data de 22.10.2012, reclamanta formulează cerere privind înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului încheierii din 09.03.2012, în temeiul art. 281/1alin.1. c.pr.civ., în care se arată că imobilele casa și terenul au fost vândute la licitație publică pentru datorii comune și pentru două datorii personale ale pârâtului, urmând a se împărți prețul vânzări după ce se scad datoriile comune plătite.

Sumele de 38.840,75 și_,87 lei, sunt datorii personale ale pârâtului și nu datorii comune, la partaj urmând a se lua în considerare prețul casei și al terenului după ce s-au plătit datoriile comune.

Arată că suma de_ lei nu este pasiv patrimonial ci este restul din prețul vânzării casei și terenului din care s-au dedus datoriile comune și reprezintă activ patrimonial.

Bunurile casa și terenul au fost vândute la licitație și trebuie împărțit prețul vânzării după ce se scad datoriile comune.

Instanța a constatat că cererea formulată în baza art.281/1alin.1.c.pr.civ. este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de 09.03.2012 în sensul că suma de_ lei, reprezintă restul din prețul vânzării casei și terenului din care s-au dedus datoriile comune și este activ patrimonial.

În cauza a fost administrata proba cu expertiza tehnică de specialitate fiind desemnat ca expert de identificare, evaluare și lotizare, G. M., C. R. și B. G. care au depus la dosar rapoartele de expertiză efectuate.

Pârâtul a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză efectuate deși pe parcursul soluționării dosarului a avut apărare calificată arătând că este nemulțumit de felul în are au fost efectuate lucrările de către experți.

Așa cum s-a reținut și prin încheierea de admitere în principiu din 02.03.2012 și respectiv prin completare bunurile ce au format obiectul partajului au fost vândute la licitație iar prețul a fost distribuit prin procesul verbal din 14.10.2011 în care s-au acoperit mai întâi datoriile comune ale părților și doua datorii personale ale pârâtului.

Obiectul partajului în prezent îl formează sumele de bani pe care trebuie să le primească reclamanta de la pârât și câteva bunuri mobile ce se află în posesia pârâtului.

Potrivit art.728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat sa rămână în indiviziune si oricare dintre coindivizari poate cere oricând sistarea acestei stări.

Conform art. 673 ind.6 alin.2 Raportul de expertiză tehnică va arăta evaluarea și criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajabile în natură și în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite. Iar art.673 ind.9 c.pr.civ. la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia, ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, investițiile făcute cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Instanța, a opinat că bunurile mobile trebuie atribuite în proprietate exclusiva uneia sau alteia dintre părți, ținând cont atât de cota lor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, de solicitările părților, sens în care trebuie observat ca părțile au cerut sa li se atribuie anumite bunuri mobile, cerere care în lipsa unei opoziții a pârâului, trebuie luata în considerare.

În baza art. 31, 36 alin 1 cod. fam., art. 32 lit. b din C fam., instanța a admis în parte și în principiu cererea principală și în parte și în principiu cererea reconvențională, și a dispus ieșirea părților din indiviziune conform încheierii din 09.03.2012 și a raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu, a declara apel pârâtul reclamant criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

Încheierea de admitere în principiu este nelegală deoarece prima instanță a încălcat disp.art.31 lit.c, f și art.32 lit.a, b, c Codul familiei. S-a reținut în favoarea intimatei o contribuție majoritară pe seama faptului că la achiziționarea imobilului din . casă neterminată și teren a folosit sume de bani provenite din vânzarea unor proprietăți ale acesteia, iar finisările la casă s-au efectuat cu sume de bani provenind de la .. Din înscrisuri rezultă că pentru achiziționarea imobilului s-a achitat cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare din 28.02.2003 suma de 10.500 USD provenită din vânzarea unor autoturisme le părților și a garsonierei, iar pentru diferența de 29.500 USD a luat un credit ipotecar de la BCR la data de 06.03.2003. Intimata și-a vândut imobilele din B. ulterior în datele de 17.03.2003, 09.04.2003 și 03.11.2003, sume ce au fost folosite de aceasta pentru a-și achita datoriile proprii nerambursate la acea vreme, făcute în orașul B. la diverse persoane. Deci cele două împrumuturi reprezintă datorie comună și nu pot constitui activ patrimonial.

Privind autoturismul marca Honda achiziționat la prețul de 1800 euro la data de 30.06.2008, a fost vândut la data de 19.01.2010, anterior rămânerii definitive a sentinței civile nr.1215/05.02.2010, astfel că este înstrăinat în timpul căsătoriei, nefiind dovedit de reclamantă că a dispus de el fără știrea ei.

Privitor la bunurile mobile TV LCD LG, boxe Pionier, DVD, amplitudiner acestea aparțin ., numai aceasta fiind în măsură să formuleze cerere de revendicare, ci nu intimata, neexistând identitate între reclamantă și titularul dreptului de proprietate.

Pârâtul a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a acesteia față de cererea de restituire a celor 4 mobile. Prima instanță nu a sesizat că în cazul dedus judecății față de aceste pretenții nu sunt îndeplinite dispozițiile art.112 alin.1 Cod pr.civilă, respectiv condiția calității procesuale active a intimatei reclamante.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fondat în ce privește primul motiv de apel.

Astfel, tribunalul constată ca fondat primul motiv de apel ce vizează compunerea comunității de bunuri și cotele reținute.

În ce privește comunitatea de bunuri se constată că aceasta este compusă din activ și pasiv, pasivul constituindu-l datoriile comune ale părților.

Instanța de fond prin interpretarea și aprecierea greșită a probelor administrate în cauză a reținut că cele 2 credite efectuate de pârât la ROMEXTERA BASNK și GARANTI BANK sunt datorii proprii întrucât din materialul probator administrat rezultă cu certitudine că acestea sunt datorii comune.

În susținerea acestei concluzii, stă atât adeverința de salariat eliberată și semnată chiar de către reclamantă în vederea contractării unui credit de către pârât, ba chiar fiind trecută ca venit o sumă mult peste cea declarată la ITM și CJPensii, cât și atitudinea reclamantei cu ocazia executării silite imobiliare a bunurilor imobile comune, executare cu ocazia căreia s-au stins aceste credite.

Dacă într-adevăr ar fi fost vorba de datorii proprii ale pârâtului, atunci executarea în vederea stingerii acestora urma a fi începută asupra unor bunuri proprii și nicidecum bunuri comune și dacă totuși această executare ar fi început asupra bunurilor comune, atunci reclamanta dacă ar fi apreciat că era vorba de datorii proprii avea posibilitatea să conteste formele de executare.

Dar nu numai că nu a contestat nici un moment existența acestor credite, ci a fost de acord cu stingerea acestora, urmare a distribuirii prețului obținut în urma vânzării la licitație a bunului imobil comun teren plus casa de locuit.

Așadar, este cert că cele 2 credite sunt datorii comune stinge de altfel prin executarea unui bun comun.

Întrucât la data dizolvării comunității de bunuri nu se regăsește nici bunul imobil comun teren și casă și nici datoriile comune, acestea fiind stinse prin vânzarea la licitație a imobilului în comunitatea de bunuri urmează a fi reținută doar suma ce a rămas din vânzarea la licitație după stingerea datoriilor respectiv suma de_ lei.

În ceea ce privește cotele reținute tribunalul constată că de asemenea instanța de fond prin aprecierea eronată a probelor administrate a reținut cota de 80 % pentru reclamantă și 20 % pentru pârât,. deși din probele administrate rezultă că ambii soți au contribuit la dobândirea bunurilor în cote egale, având în vedere că pârâtul pe lângă salariul obținut în calitatea sa de director general al societății ce avea ca asociat unic pe reclamantă, salariu ce era destul de substanțial având în vedere chiar adeverința semnată de reclamantă,a încasat o . venituri substanțiale determinate de calitatea sa de revoluționar, iar pe lângă aceste venituri a avut și o . alte facilități fiscale de care de asemenea au beneficiat ambii soți.

În ceea ce privește împrejurarea că reclamanta și-ar fi vândut o . alte bunuri imobile în vederea achiziționării bunurilor imobile ce au fost executate silit, tribunalul urmează a constata că această vânzare a intervenit după achiziționarea bunurilor în litigiu .

Astfel, tribunalul reține că bunurile din comunitate au fost dobândite în cote de 50 % de fiecare din soți..

În ce privește motivul doi de apel, ce vizează autoturismul Honda tribunalul îl apreciază ca nefondat, reținând că instanța de fond corect l-a reținut în comunitatea de bunuri, fiind recunoscut de ambele părți și corect a fost atribuit în lotul pârâtului întrucât acesta l-a înstrăinat după despărțirea părților.

De asemenea, corect s-a reținut valoarea reținută prin raportul de evaluare pentru a nu se produce nici un prejudiciu reclamantei care nu a beneficiat de acest bun în materialitatea sa și nici de contravaloarea acestuia obținută în urma vânzării.

Tribunalul constată ca nefondat și motivul trei de apel întrucât bunurile mobile au fost solicitate și s-a dispus restituirea acestora către reclamantă în calitatea sa de asociat unic al . și nu în calitate de persoană fizică.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.296 Cod pr.civilă admite apelul, schimbă încheierea de admitere în principiu și sentința în sensul că admite în parte acțiunea și cererea reconvențională.

Constată că părțile au dobândit în cotă de 50% fiecare următoarele: suma de 12.183 lei, rezultată din vânzarea la licitație a imobilului casă și teren din Pitești, ., jud. Argeș, sumă împărțită în mod egal între cei doi soți, după distribuția prețului, un auto Honda, o motocicletă Honda, cameră video și un navigator, bunuri mobile în valoare de 13.052 lei, ce se regăsesc în posesia pârâtului reclamant .

Se va constata că părțile au o datorie comună în cuantum de 3010 USD, credit contractat la BCR, achitat de către reclamanta – pârâtă după desfacerea căsătoriei.

Se va sista starea de indiviziune.

Bunurile mobile, în valoare de 13.052 lei, se atribuie în lotul apelantului – pârât – reclamant, urmând ca acesta să plătească intimatei – reclamantă – pârâtă suma de 11.310, 85 lei, cu titlu de sultă (6526 lei, reprezentând 1 din_ lei plus suma de 4784, 85 lei, datorată reclamantei - pârâte din creditul de la BCR achitat de aceasta).

De asemenea, tribunalul având în vedere chiar recunoașterea apelantului reține în pasivul comunității de bunuri și suma de 3010 USD datorie comună credit BCR achitat de reclamantă, sumă reținută corect și de instanța de fond.

Se va dispune restituirea către reclamanta – pârâtă, în calitate de asociat unic a . Pitești a următoarelor bunuri: un TV LCD LG, 2 boxe Pionner, un DVD și un amplificator.

Compensează cheltuielile de judecată în fond și obligă intimata să plătească apelantului suma de 1900 lei, cheltuieli de judecată, în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul formulat de pârâtul P. D., împotriva sentinței civile nr.6218/2012 și a încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 09.03.2014 în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta M. T. M.

Schimbă încheierea din 09.03.2012 și sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și cererea reconvențională.

Constată că părțile au dobândit în cotă de 50% fiecare următoarele: suma de 12.183 lei, rezultată din vânzarea la licitație a imobilului casă și teren din Pitești, ., jud. Argeș, sumă împărțită în mod egal între cei doi soți, după distribuția prețului, un auto Honda, o motocicletă Honda, cameră video și un navigator, bunuri mobile în valoare de 13.052 lei.

Constată că părțile au o datorie comună în cuantum de 3010 USD, credit contractat la BCR, achitat de către reclamanta – pârâtă după desfacerea căsătoriei.

Sistează starea de indiviziune.

Bunurile mobile, în valoare de 13.052 lei, se atribuie în lotul apelantului – pârât – reclamant, urmând ca acesta să plătească intimatei – reclamantă – pârâtă suma de 11.310, 85 lei, cu titlu de sultă (6526 lei, reprezentând 1 din_ lei plus suma de 4784, 85 lei, datorată reclamantei - pârâte din creditul de la BCR achitat de aceasta).

Dispune restituirea către reclamanta – pârâtă, în calitate de asociat unic a . Pitești a următoarelor bunuri: un TV LCD LG, 2 boxe Pionner, un DVD și un amplificator.

Compensează cheltuielile de judecată în fond și obligă intimata să plătească apelantului suma de 1900 lei, cheltuieli de judecată, în apel.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2014, la Tribunalul Argeș – Secția civilă.

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

E. A.

Grefier,

E. R.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./6 exp.

05.05.2014.

jud.fond F.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 15-04-2014, Tribunalul ARGEŞ