Anulare act. Decizia nr. 406/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 406/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3853/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 406/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător A. M. P.
Judecător C. D.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul M. M. împotriva sentinței civile nr. 9420/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții T. G. V. și T. R. M., având ca obiect anulare act .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. L. I. pentru recurentul reclamant și av. D. B. F. pentru intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul recurentei reclamante a arătat că prin cererea de recurs a solicitat proba cu martori, făcând trimitere de fapt la declarațiile martorilor din primă instanță, pentru că aceștia au fost persoanele ce au luat legătura cu părțile în intervalul de timp în care a existat relația de concubinaj.
Apărătorul intimaților pârâți arată că martorii de la fond nu pot fi audiați întrucât în recurs nu se admit astfel de probe. Totodată arată că solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Tribunalul respinge proba cu martori, fiind inadmisibilă în recurs și pe cea cu înscrisuri, pentru că nu s-au depus acte noi, iar probele administrate în primă instanță rămân câștigate cauzei.
Părțile prezente, pe rând având cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Înțelege să facă trimitere la ceea ce a susținut permanent, în sensul că o sancțiune prevăzută de lege a unității contractului de vânzare cumpărare ar fi aceea a lipsei cauzei ori existenței unei cauze imorale. Condiționarea menținerii relațiilor de concubinaj notoriu, pentru că defunctul niciodată nu a vrut să încheie o relație de căsătorie, condiționând menținerea acestor relații de concubinaj notoriu, de încheierea actelor translative de proprietate. Acestea fiind realizate întotdeauna fără plata vreunui preț. De aceea în cadrul acțiunii principale a făcut vorbire de aceste două cauze de nulitate a contractelor de vânzare cumpărare, reprezentând în prima fază o cauză imorală, iar cel de-al doilea motiv de nulitate ar reprezenta lipsa prețului.
Arată că în anul 2003, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3961, recurenta reclamantă vinde cotă parte din apartamentul pe care aceasta îl avea ca și bun propriu, concubinului său. După o ceartă intervenită în cadrul relațiilor de familie, concubinul recurentei reclamante a înțeles să-i revând la nivelul anului 2004, prin contractul de vânzare cumpărare 2585, această cotă parte, înapoi reclamantei. Toate aceste contracte de vânzare cumpărare s-au realizat fără plata vreunui preț, s-a realizat între două persoane care avea o relație de concubinaj notoriu. Pentru că s-a realizat pe lipsa prețului o dovedește și înscrisurile depuse la dosar, reprezentând fluturașii de salarii pe care a reușit să îi depună și o adeverință de la locul de muncă din care rezultă reținerile pe care defunctul le avea ca urmare a pensiilor de întreținere pe care le plătea celor 2 copii rezultați din altă căsătorie, precum și asupra creanțelor pe care le avea în derularea unui contract de împrumut cu o unitate bancară. Ulterior în august 2004, după reluarea acestor relații de concubinaj notoriu, recurenta reclamantă fiind o femeie slabă emoțional, pentru că în condițiile în care a înțeles să revândă aceeași cotă parte partenerului său, și-a rezervat un drept viager . După momentul vânzării acestei cote parte indivize, partenerul de viață al recurentei reclamante a decedat și se ajunge ca să se solicite împărțirea bunului dobândit în timpul relației de concubinaj, de către copii pe care defunctul îi avea din altă relație de căsătorie.
Acesta este istoricul ansamblului probator realizat la fond cât și a situației de fapt prin care părțile prin actele materiale și înscrisurile în formă autentică le-au realizat în decursul acestei relații de concubinaj .
Arată că a dovedit în fața instanței de fond, această situație de fapt, a sesizat motivația pentru care instanța a înțeles să respingă această acțiune, însă consideră că este inadmisibil ca o femeie care în răstimpul acestei dorințe de a se căsători cu partenerul de viață care refuză în mod nejustificat să încheie căsătoria, însă menținând o relație de concubinaj notoriu cu condiția, pentru confortul său moral, așa cum motiva și cum rezultă din ansamblul probator, să nu se mai simtă musafir în casa persoanei cu care întreținea relația de familie, să aibă un beneficiu al unei cote indivize din acest imobil, iar după decesul defunctului se ajunge astăzi să se împartă cu copii dintr-o altă căsătorie.
Solicite să se constate că recursul este întemeiat, că ansamblul probator realizat în cauză duce, ca singura soluție, în opinia sa, la anularea contractului de vânzare cumpărare ultim pentru aceste două cauze, respectiv lipsa prețului și o cauză morală, astfel încât să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Consideră că nu subzistă în cauză niciunul dintre două motive principale de nulitate absolută ce au fost invocate, astfel, din punctul său de vedere, nu este incident în cauză motivul referitor la nulitatea actului atacat pentru existența unei cauze morale sau ilicite.
Apreciază că recurenta își invocă o culpă proprie atunci când solicită constatarea nulității absolute, astfel că trebuie să se țină cont că recurenta avea față de autorul intimaților, poziția dominantă, în sensul că era proprietara în întregime a bunului respectiv, iar pe de altă parte recurenta era și parte în actul a cărui nulitate absolută o solicită. Ori, dacă recurenta susține că ar fi oferit anumite avantaje materiale unei persoane de sex opus pentru a determina pe aceasta ca să aibă o anumită conduită, consideră că acest motiv de nulitate invocat, se face cu nerespectarea principiului conform căruia nimeni nu poate să-și invoce propria culpă.
Mai mult, nu rezultă de nicăieri din cuprinsul actului respectiv, contractului atacat, că ar fi fost încheiat în vederea menținerii stării de concubinaj. Dar faptul că acest act nu a fost încheiat în acest scop rezultă cu claritate din aceea că, prin el, recurenta și-a menținut un drept de abitație viageră asupra întregului apartament. Astfel că nu se poate susține că a fost încheiat actul respectiv în vederea menținerii relației de concubinaj atâta timp cât autorul intimaților era la fel de musafir în apartamentul respectiv și înainte de încheierea actului și ulterior încheierii acestuia, putând fi evacuat în orice moment de către recurentă.
Din punctul său de vedere, solicită să se țină cont și de faptul că nu ar fi de luat în considerare depozițiilor martorilor cu privire la aceste motive de nulitate absolută invocare de către recurenta reclamantă întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 1191 al.2 din vechiul cod civil. Mărturia respectivilor martori poate avea relevanță pe situația de fapt mai largă, însă în nici un caz pe motivele propriu - zise de nulitate absolută ce se invocă. Sub aspectul relevanței acestei mărturii, niciunul dintre martorii audiați în cauză, mai ales cei propuși de către recurentă, nu au fost împreună cu părțile la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, nici în momentele premergătoare acestei încheieri, astfel încât nu se poate susține că ei cunoșteau care era voința părților, la momentul încheierii actului respectiv, singurul aspect care contează, cadrul mai larg este al relațiilor dintre părți.
Arată că se poate observa și faptul că autorul intimaților pârâți nu își dorea această presupusă siguranță locativă pe care o invocă recurenta, întrucât așa cum reiese din înscrisul de la dosar, câteva luni înaintea încheierii actului a cărui nulitate se solicită, concubinul recurentei a înțeles să-i retransmită în patrimoniul recurentei apartamentul în cauză. Ori, dacă ar fi fost atât de îndrăgostit de bunurile proprietatea recurentei și ar fi căutat să o fraudeze în vreun fel sau altul pe aceasta, este evident că partenerul recurentei nu ar mai procedat voluntar la această vânzare a bunului către M. M..
Pentru stingerea acțiunii, solicită să se pornească și de la prezumția că dacă într-adevăr situația de fapt ar fi fost cea învederată de către recurentă în dosar, atunci aceasta ar fi acționat mult mai devreme față de momentul constituirii dosarului, în vederea desființării actului, pentru că din 2004 când s-a încheiat actul respectiv, iar autorul intimaților a decedat în anul 2007 și până la momentul solicitării nulității contractului respectiv, au trecut aproape 9 ani.
Consideră că nu este incident nici vreun motiv de nulitate referitor la lipsa prețului sau la caracterul derizoriu al acestuia, expertiza administrată în cauză a relevat în mod clar că valoarea cotei de ½ din nuda proprietate era foarte apropiată de suma de 10.000 lei, menționată în act. Cu privire la imposibilitatea autorului intimaților de a obține suma respectivă, din veniturile pe care le obținea, apreciază că acest motiv nu este plauzibil și real. În primul rând că autorul intimaților avea suma de 10.000 lei chiar ca preț al vânzări anterioare obținut de la M. M. din actul încheiat cu câteva luni în urmă și față de veniturile pe care le obținea chiar în cuantum de câteva sute de lei, putea să economisească respectiva sumă. În plus, așa cum au învederat martorii propuși, obținea venituri substanțial mai mari din alte surse, lucrând la negru în domeniul auto și fiind reprezentant al unui service.
De asemenea solicită să fie avut în vedere faptul că toate înscrisurile ce atestă anumite rețineri, datorii, popriri din salariul lui T. T.,autorul intimaților, sunt ulterioare datei de 23.08.2004, când a fost încheiat actul respectiv, astfel că nu pot fi luate în considerare în prezenta cauză. În opinia sa, și dacă se consideră că respectivul contract de vânzare cumpărare nu ar fi implicat efectiv plata unui preț, în virtutea principiului conversiunii actului juridic, acesta tot rămâne valabil drept contract de donație.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 reclamanta M. M., a chemat în judecată pe pârâții T. G. V., T. R. M., solicitând instanței să dispună: nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4550 din 23.08.2004, încheiat la Biroul Notarului Public S. A., prin care a fost înstrăinată cota indiviză de ½ din apartamentul său bun propriu situat în mun. Pitești, . DC, ., ., contract a cărei nulitate invocă a se stabili pe cale judecătoreasca pentru lipsa cauzei, cauza imorală, lipsa prețului, preț fictiv și derizoriu, precum și desființarea tuturor actelor încheiate subsecvent în temeiul acestuia, inclusiv a punctului B din cadrul certificatului de moștenitor nr. 66 din 17.10.2007; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat: incepand cu anul 2003 a avut o relație de concubinaj notoriu cu defunctul T. T., decedat la 07.07.2007 cu ultimul domiciliu in Pitești, .. 1, ., ., adică tocmai imobilul in litigiu, iar in timpul acestei conviețuiri au avut o relație de familie comportandu-ne ca si sot si soție; astfel, la 23.08.2004, la insistentele acestuia, a inteles sa-i vandă cota de ½ din apartamentul său bun propriu, achiziționat anterior conform Contractului de vanzare-cumparare autentic sub nr. 2338 din 30.05.2002 si Contractului de vanzare-cumparare autentic sub nr. 2585 din 10.05.2004, rezervându-și un drept de abitație viagera asupra întregului apartament ce făcea obiectul vânzării către concubinul său; defunctul T. T. este tatal paraților T. G. V. si T. R. M.; acest gest de transmitere prin vânzarea a cotei de ½ din imobilul meu bun propriu a fost realizat, pe de o parte, pentru a menține relația dintre concubini, iar pe de o alta parte pentru ca defunctul, moral, sa se simtă in largul sau in același apartament, proprietatea sa exclusiva la început, in care ei convietuiau ca si sot si soție; în repetate rânduri, acesta antama discuții cum ca „nu se simte in largul sau in acest apartament", simtindu-se „doar in vizita", un „simplu musafir" atat timp cat conviețuia in acest imobil al său, bun propriu; anterior ultimei vânzări, pe fondul acelorași discuții cu privire la confortul moral al defunctului, imobilul in discuție a fost inițial vândut defunctului in aceeași cota de ½ conform contractului de vanzare-cumparare 3961 din 15.08.2003, ulterior aceeași cota a fost revândută petentei conform contractului de vanzare-cumparare nr. 2585 din 5.2004, ca urmare a unei prime intenții de încetare a relațiilor de familie (concubinaj); pentru a nu mai exista discuții cu privire la acest aspect, a fost de acord sa-i treacă (să-i vândă) din bunul său propriu, respectiv din apartamentul in litigiu, contractului de vânzare - cumparare autentificat sub nr. 4550 din 23.08.2004, încheiat la Biroul Notarului S. A.; totodată, prin același contract, a inteles sa-și rezerve dreptul de a locui in intreg acest apartament pe toata durata vieții, mai ales ca erau cunoscute problemele prin care trecuse si le pătimise in relațiile anterioare de familie, astfel incat nu dorea sa aibă discuții, ori aspecte negative cu privire la posesia, folosința, conservarea imobilului său; încheierea contractului are ca si condiție esențiala pentru valabilitate, printre altele, cauza licita si morala, ori încheierea Contractului de vanzare-cumparare in litigiu a avut ca unic scop o cauza imorala, întreținerea de relații de concubinaj, intrucat defunctul o amenința ca . o sa o părăsească atat timp cat nu-i aparține o cota din apartamentul, bunul său propriu; ca si sancțiune prevăzuta de lege, lipsa cauzei, ori existenta unei cauze imorale atrage nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare; voința de a contracta poate fi manifestata si printr-un comportament care nu lasa nicio îndoiala asupra intenției de a produce efecte juridice corespunzătoare; ori, modalitatea prin care a fost încheiat contractul de vanzare - cumparare a fost aceea vădit imorala, mai ales ca defunctul nu a dorit niciodată sa se căsătorească, preferând aceasta relație de concubinaj, iar ea, o persoana vulnerabila emoțional, ce dorea menținerea unei relații de familie, iar pe fondul acestor considerente a inteles sa-i treacă cota de ½ din apartament, in speranța ca acesta nu o sa mai fie nemulțumit, dorind un climat echilibrat de familie, cu scopul ca defunctul sa se simtă in largul sau in apartamentul proprietatea sa; astfel, este lesne de inteles ca in realitate defunctul nu plătise niciodată (si nici nu ar avut posibilitatea financiara sa plătească) prețul prevăzut in Contractul de vanzare-mparare, mai ales ca acest contract a fost încheiat mai mult pentru liniștea morala a defunctului; prețul este unul fictiv, iar asa cum va dovedi atât cu înscrisuri, cat si cu orice mijloc de proba, acesta a fost stabilit fara a exista vreodată intentia de a fi plătit; lipsa prețului, ori neachitarea acestuia constituie un motiv de nulitate a contraetului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4550 din 23._, iar asa cum va proba, defunctul nu a achitat niciodată prețul cotei pentru care a devenit proprietar; în plus este si unul derizoriu, fiind vădit disproporționat fata de valoarea de circulatie a apartamentului, astfel incat este evident ca ea nu a dorit a consfinți niciodată astfel de vânzare; în accepțiunea dispozițiilor civile in materie, este nul contractul incheiat cu atingerea dispozițiilor legale instituite pentru ocrotirea cu interes general, nulitate ce poate fi invocata de orice persoana interesata și având ca efect desființarea contractului lovit de nulitatea absoluta; buna credința de care a dat dovada atat in timpul relației, in timpul încheierii contractului de vanzare-cumparare, cat si in timpul executării sale, in ceea ce o priveste este evidenta, aspecte ce ușor le poate dovedi cu ansamblu probator ce urmează a-l propune in prezenta cauza, fiind prevăzut de legiuitor chiar si in cuprinsul disp. art. 1170 N.C.civ.
În drept, au fost invocate disp. art. 1170, 1179, 1236, 1247, 1249, 1254, 1665, 1719, 1720 din N.C.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că: au devenit proprietari ai cotei de 1/2 din apartamentul ce face obiectul litigiului prin certificatul de moștenitor nr. 66 din 17 octombrie 2007, ca urmare a decesului tatălui T. T. in data de 7 iulie 2007; chiar daca despărțirea părinților nostrii ca urmare a relației de concubinaj dintre tata si reclamanta M. le-au afectat familia din punct de vedere financiar, nu s-au grăbit sa partajeze bunul imobil pe care il dețin in coproprietate cu aceasta din urma; în vara anului 2012 au apelat insa la un avocat pentru a stabili cu numita M. o întâlnire ce avea ca scop încercarea de a partaja bunul pe cale amiabila; aceasta a părut cooperanta inițial, insa ulterior a refuzat sa se mai întâlnească (nu a venit la o întâlnire stabilita si nici nu a mai răspuns la telefon); în aceste condiții, au înțeles sa o acționeze in judecata pe numita M. si au depus la Judecătoria Pitești o cerere de partaj ce face obiectul dosarului nr._ (in prezent suspendat, la cererea paratei M.); abia cand a văzut ca au introdus cererea de partaj la instanța a inteles numita M. sa scornească povestea cu șantajul sentimental, prezentandu-l pe defunctul tata ea pe o persoana care nu avea posibilități materiale si care a urmărit sa obtina o jumătate de apartament; astfel s-a născut prezentul dosar - nr. 3853/ 280/ 2013 - cu scopul de a le lua dreptul dobândit de la tatăl lor sau cel puțin de a suspenda si a tergiversa cat mai mult soluționarea dosarului de partaj inițiat de ei; povestea reclamantei este departe de a fi adevărata; în realitate, povestea cu concubinajul a început cel mai târziu la sfârșitul anului 2001 – pârâtul T. G. V. era incorporat in armata cand l-a contactat telefonic fratele său T. R. M. ca sa-i comunice ca tatăl lor nu era la București (asa cum pretindea), ci era la o vecina de cartier - numita M.; mai mult, T. G. V. își amintește ca imediat ce ara fost eliberat din armata si și-a sărbătorit ziua onomastica in 23 aprilie 2002 (Sfanțul G.), tatal s-a mutat definitiv cu numita M.; aceste date au mare importanta, pentru ca realitatea este alta decât cea prezentata – nu numai ca tatăl i-a dat reclamantei mai mult de o suta de milioane - prețul pe care aceasta a recunoscut la fata notarului ca l-a primit, dar tatăl a ajutat-o cu importante sume de bani chiar anterior datei cand aceasta a achiziționat apartamentul - 30 mai 2002; relația de concubinaj a fost imorala, insa imoralitatea a caracterizat-o mai mult pe numita M. - aceasta avea studii superioare si „noblețea sufleteasca necesara sa distrugă o familie in care unul dintre copii era minor (T. R. M. avea 14 ani cand l-a surprins prima data pe tatăl său urcând la apartamentul unde locuia reclamanta M.); îi lipsea insa un bărbat prezentabil si mai ales descurcăreț, asa cum era tatal lor, bărbat care crescuse pana la acea data impreuna cu soția doi copii si reușise sa strângă impreuna cu aceasta o avere cu mult peste ceea ce aveau majoritatea familiilor vecine (doua apartamente confort 1 decomandate cu trei camere si finisaje de lux, un teren intravilan de 1000 m.p. in zona I a „Poienei Soarelui„ din cartierul Gavana (terenul era achiziționat pe numele bunicului care locuia in Furduiesti, insa părinții începuseră si construcția unei vile); în realitate tatăl lucra de foarte mulți ani in domeniul vânzărilor de mașini si piese auto, fiind angajat si „ acționar al S.C. AUTO CENTER BUCUREȘTI S. A., iar ulterior a devenit „mana dreapta„ a directorului general al dealer-ului Dacia și Renault din județul V., S.C. FLAMICOM IMPEX S.R.L.; ca sa se formeze o idee despre falsitatea afirmației reclamantei referitoare la „Astfel, este lesne de înțeles ca in realitate defunctul nu plătise niciodată (si nici nu ar fi avut posibilitatea financiara sa plătească) prețul prevăzut in contractul de vânzare amparare) ... adică tatăl nu ar fi fost in stare sa plătească in anul 2004 100 de milioane de lei, se depune o copie parțiala a cârtii de munca a acestuia din care rezulte ca in anul 2001 avea deja un salariu de 7 milioane si jumătate de lei; cei care l-au cunoscut insa pe tatăl lor stiu ca acesta câștiga in realitate sume mult mai mari decât salariul; revenind, in realitate tatăl câștiga sume de bani cu mult peste cele câștigate de numita M.; a ajutat-o pe aceasta sa-si cumpere apartamentul in luna mai 2002; a achiziționat electrocasnice noi si a contribuit substanțial la renovarea acestui apartament; este normal sa isi fi dorit sa devină coproprietar al apartamentului in care locuia împreuna cu numita M.; cu siguranța i-a dat reclamantei o importanta suma de bani in toamna anului 2003 - dupa ce a cumpărat prima oara jumătate din apartament (15 august 2003), tatal i-a cumpărat numitei M. o mașina Solenza de la firma unui bun prieten - S.C. FLAMICOM IMPEX S.R.L., societate cu care colabora si unde s-a angajat ulterior; dovada clara ca tatăl era dezinteresat material in relația de concubinaj fata de achiziționarea unei jumătăți de apartament este prezentata chiar de reclamanta M., care arata in cererea de chemare in judecata: „Anterior ultimei vânzării pe fondul acelorași discuții cu privire la confortul moral al defunctului, imobilul in discuție a fost inițial vândut defunctului in aceiași cota de 1/2 conform contractului de vânzare - cumpărare 3961 din 15.08.2003, ulterior insa aceiași cota a fost revanduta subsemnatei conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2585 din 10.05.2004, ca urmare a unei prime intenții de încetare a relațiilor de familie (concubinaj)."; daca tatăl urmarea sa fie coproprietar cu orice chip, de ce a fost ulterior de acord sa-i revânda reclamantei ½ din apartament?; realitatea este ca tatăl nu dorea ½ din acea locuința decât in condițiile in care avea o relație cu numita M., cand a avut insa convingerea ca relația nu va continua i-a revandut acesteia cota de 1/2 din respectiva locuința; a dovedit acest lucru cu acte autentice; în ceea ce privește invocarea de către reclamanta a neplății prețului, aceasta prin raportare la declarația autentica a acesteia făcuta în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare: „Prețul acestei vânzări este de_ lei (unasutamilioane), suma pe care eu vânzătoarea declar ca am primit-o integral anterior datei autentificării prezentului act.”; în ceea ce privește invocarea prețului mic al vânzării, jurisprudența este constanta in respingerea acțiunilor in resciziune pentru cazurile când persoana in cauza este majora (nu poate invoca leziunea); se așteaptă să vadă modul in care înțelege reclamanta sa dovedească „imoralitatea„ cauzei (interesului) tatălui de a fi achiziționat ½ din locuința in care locuia cu reclamanta, in condițiile in care a suportat majoritatea cheltuielilor de renovare si utilare ale acesteia.
Prin sentința civilă nr. 9420/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea formulată de reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâții: T. G. V., T. R. M..
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, către pârâți.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Din actele aflate la dosar și din susținerile părților s-a constatat că a existat o relație de concubinaj între reclamantă și tatăl pârâților, iar în timpul acestei relații s-a încheiat între petentă și autorul intimaților contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4550/23.08.2004 la B.N.P. S. A. (filele 5,6), prin care reclamanta a transmis către numitul T. T. dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din apartamentul cu nr. 12, situat în mun. Pitești, .. DC, ., jud. Argeș, cu mențiunea că vânzătoarea și-a rezervat un drept de abitație viageră asupra bunului de mai sus. Prețul menționat în convenție a fost de 100 milioane lei.
De asemenea, s-a reținut că o astfel de tranzacție avusese loc și anterior, respectiv s-a înstrăinat către defunctul T. T., de către reclamantă, dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din bunul apartament menționat mai sus, pentru suma de 55 milioane lei, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3961/15.08.2003 la B.N.P. S. A. (filele 10,11); în această convenție nu a fost menționat un drept de abitație.
Ulterior s-a încheiat de către aceleași părți contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2585/10.05.2004 (filele 8,9), la același birou notarial, prin care defunctul a retransmis către reclamanta de astăzi dreptul dobândit în anul 2003 pentru un preț de 100 milioane lei.
Petenta a invocat ca motive de nulitate: o cauza imorală (întreținerea de relații de concubinaj); prețul este unul fictiv (nu s-a plătit niciodată - a fost stabilit fără a exista vreodată intenția de a fi plătit); lipsa prețului; prețul este unul derizoriu (vădit disproporționat față de valoarea de circulație a apartamentului).
Conform disp. art. 948 din C.civ. de la 1864 (aplicabil în privința convenției încheiate în anul 2004): „Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.”.
În ceea ce privește motivul invocat privind lipsa prețului din conținutul convenției contestate s-a reținut că nu este întemeiat; în contract se menționează în mod clar obligația de plată a unui preț de 100 mil. lei (ROL), cât și faptul că vânzătoarea a primit suma anterior autentificării actului. Astfel, este prevăzut un preț în convenție.
De asemenea, prima instanță a apreciat că nu este fondată nici apărarea privind existența cauzei imorale. Niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a putut preciza cu exactitate că a cunoscut personal că motivul încheierii contractului a fost menținerea stării de concubinaj. Martorii audiați la solicitarea reclamantei nu au auzit o astfel de condiție invocată de către defunctul T. T.. Astfel, martora G. I. (fila 76) a menționat că a auzit de la defunct numai că acesta a susținut că se simțea ca simplu musafir, iar toate celelalte situații (privind motivele de nulitate invocate de reclamantă) le cunoștea de la petentă (din spusele acesteia).
Nu poate fi interpretată ca o condiționare a continuării unui concubinaj dorința de a se deține o parte dintr-un bun apartament în lipsa unor altor elemente. Exprimarea defunctului poate fi interpretată și ca o dorință de stabilitate.
Aproximativ aceleași exprimări le-a auzit și martora D. E. de la defunctul T. T. (dorea să se simtă în siguranță; nemulțumit că nu are nimic al lui; nu vrea să vină doar în vizită în apartament).
Judecătorul fondului a concluzionat că nu s-a dovedit faptul că autorul pârâților ar fi impus continuarea relației de concubinaj de vânzarea cotei de ½ din bunul apartament, ci că se dorea de către defunct stabilitate prin deținerea a unei cote părți din bunul locuință.
Mai mult decât atât, martora D. E. a precizat că reclamanta este cea care i-a comunicat mare parte din ceea ce cunoaște despre relația acesteia cu defunctul T.. Ambele martore propuse de petentă au menționat că lipsa plății prețului le-a fost menționată numai de către reclamantă, iar nu și de către defunct, nefiind posibil să fi reținute aceste depoziții în dovedirea motivului de nulitate invocat.
Nici din celelalte probe administrate nu a rezultat că prețul a fost fictiv; s-a reținut și că prin contractul încheiat anterior reclamanta a plătit (conform convenției) suma de 100 mil. lei ca preț al cotei de ½ deținută de defunct, însă nu s-a apreciat că aceasta ar fi derizorie sau că nu s-ar fi plătit efectiv.
Cu privire la motivul privind prețul derizoriu, prima instanță a apreciat că nu este fondat. Astfel, experta a stabilit că valoarea apartamentului în cazul în care acesta este grevat de dreptul de abitație al petentei este de 19.700 lei (RON) – la nivelul anului 2004 al înstrăinării (fila 150). Rezultă că, un preț al cotei de ½ înstrăinată defunctului T. de 100 mil. lei (ROL) nu poate fi apreciat ca derizoriu atât timp cât prețul apartamentului grevat de dreptul de abitație era de 197 mil. lei (ROL).
S-a observat și că, valoarea apartamentului s-a redus considerabil datorită dreptului de abitație de care acesta este grevat (chiar prin contractul de vânzare – cumpărare contestat), respectiv nu se va deține dreptul de folosință asupra bunului atât timp cât reclamanta va trăi.
Dreptul de abitație este un drept real în virtutea căruia titularul său se poate folosi de lucru (numai o casă de locuit) și-i poate culege fructele numai pentru nevoile lui și ale familiei sale.
Astfel, un bun grevat de un astfel de drept este foarte dificil a fi valorificat, ceea ce face ca valoarea sa de circulație să scadă considerabil.
Concluzionând, prima instanță a apreciat că motivele invocate nu au fost probate, astfel că a respins acțiunea privind nulitatea convenției.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel reclamanta care a susținut următoarele:
Încheierea unui contract are ca și condiție esențială pentru valabilitate, cauza licită și morală. În speță s-a probat că actul juridic a fost bazat pe o cauză ilicită, deoarece vânzarea cumpărarea cotei de ½ a fost condiționată de menținerea unei relații de concubinaj. Probele administrate în cauză conduc la ideea cauzei vădit imorale, reclamanta fiind o persoană vulnerabilă emoțional, ce a dorit menținerea unei relații de familie, iar pe fondul acestui considerent a încheiat actul juridic supus analizei.
Prețul prevăzut în contractul de vânzare cumpărare nu a fost plătit, fiind fictiv. În plus, prețul este derizoriu, fiind vădit disproporționat față de valoarea de circulație a apartamentului, aspecte de natură a atrage nulitatea convenției.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art.299 și următoarele C.pr.civilă.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că reclamanta își invocă propria culpă și că aspectele invocate nu sunt de natură să atragă anularea convenției.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și a disp.art.304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat, pentru anularea contractului de vânzare – cumpărare, prin care a înstrăinat către T. T. ( autorul pârâților) cota de ½ din apartament, existența unei cauze ilicite precum și lipsa prețului /prețul iluzoriu.
Ambele motive au fost reiterate în calea de atac, susținându-se că prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză prin raportare la temeiul juridic, argumentele invocate fiind de natură să atragă nulitatea convenției.
În opinia tribunalului ambele critici sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Dispozițiile art.948 C.civ ( forma veche în vigoare la data convenției) prevăd drept condiție esențială pentru validitatea unui contract sinalagmatic, cauza licită. Lecturând contractul invocat, nu rezultă că acesta ar fi fost încheiat în scopul menținerii unei relații de prietenie sau concubinaj între părțile contractante, iar martorii audiați în speță au arătat că, într-adevăr a mai existat o înstrăinare urmată de revânzare a cotei între părți și că autorul pârâților dorea să se simtă în siguranță și confortabil în imobilul în care locuia alături de reclamantă. Nu se poate concluziona în sensul că a fost impusă vânzarea cotei din apartament de către defunct, ca motiv pentru continuarea relației de concubinaj și nici că actul juridic s-a încheiat sub o astfel de constrângere.
În plus cauza ilicită sau imorală este atunci când scopul urmărit de cel care se obligă contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii sociale și politice sau regulilor de conviețuire socială; aspectele rezultate din probe nu reprezintă cauză ilicită în accepțiunea legiuitorului.
Reclamanta a încheiat actul în cunoștință de cauză, aceasta a fost manifestarea expresă de voință a sa, fiind o persoană adultă cu discernământ, ce a cunoscut consecințele demersului său.
În privința celei de-a doua apărări, ce vizează lipsa prețului sau prețul fictiv, tribunalul reține că vânzătoarea a menționat sub semnătură că ar fi primit prețul din convenție. Raportul de expertiză întocmit în cauză a statuat că valoarea imobilului la nivelul anului 2004 ar fi de 19.700 lei (RON), astfel că suma de 100 milioane lei ROL ( 10.000 lei RON), adică prețul cotei de ½ nu poate fi apreciat ca fiind derizoriu.
Reținând aceste considerente și concluzionând în sensul că sentința este legală și temeinică, tribunalul în baza art. 312 alin.1 și 304 ind.1 C.pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M. domiciliată în mun. Pitești, .. 1, ., ., și domiciliu ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură în mun. Pitești, . împotriva sentinței civile nr. 9420/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții T. G. V., domiciliat în mun. Pitești, ., nr. 7, ., .; T. R. M., domiciliat în mun. Pitești, ., nr. 7, ., .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2015.
Președinte, A. A. | Judecător, A. M. P. | Judecător, C. D. |
Grefier, N. P. |
Red.A.M.P
Dact. NE/ 2 ex
05.06.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 429/2015. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 402/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
