Asigurare dovezi. Decizia nr. 602/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 602/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 29430/280/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 602/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător I. P.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petentul G. E. D. împotriva încheierii de ședință din 19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind ., având ca obiect asigurare dovezi.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. A. I. pentru apelantul petent G. E. D., lipsă fiind intimata ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. A. I. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul Dâmbovița pentru apelantul petent G. E. D. si solicită proba cu înscrisuri, pentru a dovedi că imobilul nu este în posesia apelantului petent, așa cum greșit a înțeles instanța de fond, sens în care depune la dosar un borderou cu înscrisuri, respectiv copia procesul verbal de predare primire încheiat la 09.04.2014 din care rezultă că a fost predată posesia imobilului, 2 chitanțe (în copie) de plată a impozitului, precum și adresa nr._/2014 emisă de Oficiu Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Tribunalul reține că deși prin apel nu s-a solicitat proba cu înscrisuri, constată că administrarea acestei probe nu impune amânarea cauzei, context în care admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul apelantului petent .
Apărătorul apelantului petent învederează că nu mai are cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului petent G. E. D. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și să se constat că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, învederând că instanța în mod greșit a apreciat că petentul este în posesia imobilului. Totodată, învederează că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că imobilul se află în posesia intimatei și că petentul plătești impozit în baza contractului de închiriere. Arată că imobilul se află în sare de degradare și nu i se permite accesul petentului. În concluzie, solicită admiterea apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 15.12.2014, reclamantul G. E. G. a solicitat instanței să încuviințeze deplasarea unui executor judecătoresc de pe raza Curții de Apel Pitești la imobilul situat în Pitești, .. Argeș în vederea inventarierii bunurilor și constatării stării actuale a imobilului, fără citarea pârâtei ..
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul situat în Pitești, .. Argeș a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1/09.04.2014 și a contractului adițional nr. 1/2014, pârâta . având calitatea de chiriaș, însă, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, motiv pentru care reclamantul a solicitat anularea contractului, atât pe drept comun, cât și pe calea ordonanței președințiale. S-a mai arătat că imobilul nu este folosit și nici nu a fost folosit vreodată de pârâtă, însă acesta se află într-o avansată stare de degradare datorită lipsei de întreținere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 359 și art. 364 C..
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin încheierea de ședință din 19.12.2014, respingerea cererii formulată de reclamantul G. E. D..
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, din motivarea cererii de chemare în judecată și din temeiul de drept invocat de către reclamant,a rezultat că acesta a formulat o cerere de constatare de urgență a unei stări de fapt prin deplasarea la fața locului a unui executor judecătoresc, așa cum este reglementată de art. 364 C., iar nu asigurarea de dovezi prev. de art. 359 C.. Astfel, trebuie făcută distincția între „constatarea stării unor bunuri” reglementată de art. 359 C., care se realizează printr-un mijloc de probă prevăzut de art.250 C. (de exemplu cercetarea la fața locului), și constatarea stării de fapt făcută în mod personal de către un executor judecătoresc în condițiile art. 364 C., care are valoarea probatorie a unui înscris autentic.
În acest sens, instanța a constatat că potrivit art. 364 C., „La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului această stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părții adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate încuviința efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispozițiile art. 360 - 363 se aplică în mod corespunzător.”
Astfel, partea interesată trebuie să se adreseze mai întâi și în mod direct executorului judecătoresc pentru a face constatarea, intervenția instanței fiind condiționată de lipsa acordului părții adverse, atunci când concursul acesteia este necesar. Or, în cauză, reclamantul nu a solicitat mai întâi executorului judecătoresc să constate starea imobilului, care de altfel nici nu se află în posesia pârâtei, nefiind astfel necesar concursul nici acesteia conf. art. 364 alin. 2 C. și, în consecință, nici autorizația instanței în condițiile art. 264 alin. 3 C..
Încheierea sus menționată a fost apelată de petentul G. E. D. care a considerat-o nelegală motivat de faptul că, a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii ,dar și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, deoarece imobilul se află în posesia pârâtei încă de la data încheierii contractului de închiriere, astfel că în mod eronat s-a reținut posesia de către apelant asupra imobilului .
Apelantul arată că, se impune încuviințarea instanței asupra cererii formulate pentru a se adresa executorului judecătoresc, care într-o astfel de situație nu poate pătrunde în incinta imobilului fără încuviințarea prealabilă a instanței .
Analizând încheierea apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în motivarea acțiunii cu care a înțeles să investească instanța de fond, reclamantul a arătat că imobilul nu este folosit și nu a fost folosit vreodată de pârâtă ,iar în apel susține contrariul, în sensul că imobilul se află în posesia pârâtei .
Cererea a fost motivată în drept în raport de disp.art. 359 și 364 C.pr.civ. față de care instanța a și analizat-o reținând în mod corect că partea interesată trebuie să se adreseze mai întâi și în mod direct executorului judecătoresc pentru a face constatarea, situație în care intervenția instanței este condiționată de lipsa acordului părții adverse .
Ca urmare, reclamantul nu a formulat o solicitare în acest sens executorului judecătoresc pentru a se constata starea imobilului pentru a fi necesară autorizația instanței în raport de disp.art. 264 alin.3 C.pr.civ.
Înscrisurile depuse cu ocazia soluționării apelului nu evidențiază o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de fond.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul G. E. D. domiciliat în Pitești, .. 7 B, jud. Argeș și cu domiciliu procesual ales în P., N. Voda - la C.. Av. A. I. E., nr. 48, ., . de ședință din 19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind ., cu sediul în P., Petrochimistilor, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015
Președinte, C. D. | Judecător, I. P. | |
Grefier, M. L. |
Red I.P.
Tehn D.T. 4 ex.
24.03.2015
← Pretenţii. Decizia nr. 625/2015. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 105/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|